ESEU 1

“Povestea lui Harap-Alb”, considerată o capodoperă a proyei lui Ion

Creangă, a fost publicată în anul 1877, în revista “Convorbiri
Literare”, fiind deci o scriere reprezentativa a perioadei marilor
clasici.
Este un basm cult, deoarece are un autor cunoscut şi circulă într-o
singură variantă pe cale scrisă. Textul cuprinde numeroase trăsături
generale ale speciei ( tema luptei dintre bine si rău, cifrele si
obiectele magice, prezenţa fabulosului , formulele tipice, etc.) cât şi
aspecte specifice variantei culte (acţiunea complexă construită prin
procedeul triplicări, umanizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, originalitatea stilistică).
O trăsatură semnificativă a basmului o reprezintă funcţiile
diferitelor personaje, stabilite de V.I.Propp în volumul morfologia
basmului. Protagonistul (Harap-Alb) este o întrupare a binelui şi
dreptăţii, pe când antagonistul (Spânul şi îmăpăratul Roşu) ilustrează
răul şi viclenia. Un rol special în victoria binelui, îl au ajutoarele
( Calul şi Sf. Duminică) şi donatorii (Crăiasa Furniciilor şi cea a
Albinelor). Personajul căutat este fata împaratului Roşu, iar rolul de
trimiţător îl joacă Spânul . Toate acestea sunt agrenante într-o
acţiune fabuloasă care evidenţiază maturizarea personajului
principal.
O altă trasatură a basmului cult o reprezintă umanizarea
fantasticului. Autorul este interesat de profilul psiho-moral al
personajului şi rareori le atibuie acestora trăsaturi supranaturale de
exemplu, eroul basmului este lipsit de curaj şi de puteri ieşite din
comun, este infăţişat ca un tânar naiv care înfruntă anumite
experienţe ce îl vor maturiza.
2. Tema acestei creaţii este specifcă basmului, respectiv lupta dintre
bine şi rău incheiată cu victoria binelui. Se conturează totodată şi
tema maturizării,protagonistul trecând prin trei etape
corespunzătoare statutului său social: naivitatea iniţială (fiu de crai),
ucenic ( rob al Spânului) şi statutul de împărat. Acest proces de
maturizare constă de fapt într-o auto descoperire, în manifestarea
unor calităţi latente.
Un episod semnificativ pentru dubla tematică a basmului îl
reprezintă prima întâlnirea dintre mezin şi Spân, prima confruntare
dintre bine şi rău. Antagonistul îl supune pe erou prin vicleşug,
propânându-i un schimb de identitate. Schimbarea traiectoriei
existenţială va fi dublată de schimbarea anomastică. Mezinul se va
numi de acum Harap-Alb un oximonom care evidenţiază contrastul
dintre esenţă şi eporenţă (doar în eporenţă va fi rob, în esenţă
rămâne fiu de crai). Începe astfel, pentru el o probă lunga a umilinţei,
absolut necesară unui viitor conducător, aşa cum precizează Sf.
Duminică („Doar aşa vei ştii şi tu ce este suferinţa, vei crede celor
mulţi şi necăjiţi”). Episodul este relevant aşadar, pentru că surprinde
naivitatea iniţială a protagonistului şi începutul maturizării sale. Pe
de altă parte el evidenţiază caracterul atipic al personajului negativ:
putea să-l omoare de pe acum pe mezin,dar nu a făcut-o, o primă
dovadă ca el reprezintă „răul necesar”.
Un alt episod relevant pentru tematica basmului formează punctul
culminant al acţiunii, prezentând moartea şi invierea eroului. Întors
triumfător după ce-a de-a treia probă, având-o alături pe fata lui
Roşu Împărat, tânărul îşi atrage mânia Spânului pornind de la o
premiză falsă. Pentru că fata i+a dezvăluit impostura, antagonistului
îl acuză pe Harap-Alb că şi-a încălcat jurământul şi îl omoară. Gestul
este doar în aparenţă unul răzbunător, el poate fi privit ca o acţiune
eliberatoare, conform jurământului din fântână: „ Mă vei slujii până
vei muri şi iar învia”. Nu intâmplător, va fi înviat chiar de fată printr-
un gest care simbolizează puterea iubirii. Maturizarea încheiată a
eroului este subliniată de sfârşitul robiei şi consacrată de nuntă. El se
dovedeşte acum demn de a prelua frâiele unei împăraţii şi de a-şi
întemeia o familie.

3. Un element compoziţional pentru această specie îl reprezintă

relaţiile spaţio-temporale. Ele au un caracter nedefinit conform
esteticii basmului. Acţiunea este plasată în trei împăraţii (a craiului, a
lui verde împărat şi împăraţia roşie) primele două fiind la capete
opuse ale lumii. Această distanţă, parcursă doar de protagonist
reprezintă simbolic drumul maturizării.
Textul cuprinde şi alte repere spaţiale care au substrat mitologic sau
valoare simbolică. Primul pod marchează începutul traseului iniţiatic,
eroul desprinzându-se de universul protector al casei părinteşti şi
intrând într-o lume necunoscută. Pădurea în care mezinul se
rătăceşte poate fi asociată cu labirintul. Negăsirea drumului bun este
o dovadă a lipsei lui de maturitate. Fântâna (apa) este un simbol dual
al vieţii şi al morţii, locul în care „moare fiul de crai” şi „se naşte”
robul. Ea poate fi asociată şi cu taina botezului din creştinism. Cel
mai de al doilea pod marchează intrarea într-o etapă superioară a
maturizării, protagonistul dobândind de acum că poate lua singur
decizii şi că nu mai judecă după aparenţe. Timpul acţiunii este
nedefinit, specific basmelor: „amu cică era odată”.
Un alt element compoziţional definitoriu pentru orice creaţie epică
este conflictul.
Într-un basm acesta constă în apariţia dintre bine şi rău. În opera lui
Creangă, binele este reprezentat de Harap-Alb şi ajutoarele lui, iar
personajele negative sunt Spânul şi împaratul Roşu. Putem remarca
originalitatea scriitorului prin contrucţia acestor personaje. Harap-
Alb este un erou atipic, pentru că este lipsit de curaj (la început) şi de
calităţii supranaturale. Spânul apare în postura „răului necesar”
contribuind decisiv la maturizarea fiului de crai. Împăratul Roşu este
nuanţat, umanizat, prezentat în ipostaza de tată protector. Rolul
esenţial al Spânului a fost evidenţiat de unul dintre personaje, calul
năzdravan: „Demult îl ştiu eu pe Spân şi demult puteam să-i vin de
hac, dar n-am facut-o, căci şi astfel de oameni sunt trebuitor, îi ajută
pe alţii să prindă la minte” .
În concluzie, original la nivelul stilistic, ce transmite un mesaj
moralizator : omenia este calitatea care ne ajută să depăşim toate
obstacolele vieţii.