Povestea lui Harap-Alb

ESEU BASM CULT

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezentați

particularitățile unui basm cult studiat. În elaborarea eseului vei avea în vedere:
 prezentarea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului ales
într-un basm cult studiat;
 prezentarea temei prin raportare la textul ales și comentarea a două
secvențe ilustrative pentru temă;
 analiza a două elemente de compoziție și de limbaj ilustrative pentru
particularitățile textului ales.
Basmul cult este o specie narativă amplă cu numeroase personaje
purtătoare ale unor valori simbolice cu acțiune implicând supranaturalul și
supusă unor acțiuni convenționale care înfățișează parcurgea drumului
maturizării de către erou.
O trăsătură a basmului cult în Povestea lui Harap-Alb reprezintă modul
în care eroul se depărtează de modelul folcloric prin suma de calități și defecte
pe care o întrunește. Eroul lui Creangă este diferit de Făt-Frumos din basmul
popular pentru că Făt-Frumos era eroul excepțional cu trăsături care stăteau
sub semnul perfecțiunii. Se apropie de realitate amintind cu ușurință de flăcăii
din Humulești, încalcă sfatul tatălui de a se feri de Spân și de Împăratul Roș iar
această eroare îi complică parcursul (devine rob al Spânului). Mai mult, plânge
când nu găsește soluții imediate în momente de cumpănă și are gesturi
nervoase necontrolate, fiind, în esență, un erou atipic de basm.
Cea de a doua trăsătură prezentă, afirmă faptul că în text implicarea
naratorului este obiectivă care nu se identifică cu niciun personaj deseori în
diegeză. În basmul lui Creangă, naratorul intervine mai des în text decât în
basmul popular, uneori provocându-l pe cititor la un fals dialog („dar fiul
craiului ce era să facă?”). În plus, naratorul are o înclinație ludică (“Eu sunt
dator să vă spun povestea și vă rog să mă ascultați”). Dacă în incipitul textului,
naratorul se prezintă în poziție extra diegetică (pe vremile acelea) la final
mărturisește că a fost prezent la ospăț, povestindu-I cititorului despre “un
păcat de povestariu, fără bani în buzunar” care s-a bucurat de nunta fiului de
crai cu fata Împăratului Roș.
 Lupta dintre bine și rău, tema care se particularizează în basmul lui
Creangă deoarece eroul cunoaște de la începutul călătoriei sale care sunt
forțele malefice (Împăratul Roș și Spânul) supunându-l pe erou la probe ieșite
din comun. Întru-un paradoxal joc, personajele negative devin pedagogi fără
voie, acțiunile lor având efect pozitiv asupra eroului. Spânul, personaj malefic
prin excelență, îl învață pe protagonist să nu mai creadă în aparențe și să nu
aibă încredere în nimeni, în timp ce Împăratul Roș, îl face să înțeleagă prin
probele extreme pe care i le dă, să nu aștepte milă de la nimeni și să nu
renunțe în momente de cumpănă.
O primă scenă ilustrativă temei basmului, pentru naivitatea sa la început
de basm este cea a întâlnirii cu Spânul și coborârea în fântână (fântâna drept
simbol reprezintă un recipient inepuizabil, un spațiu al nașterii și regenerării).
Protagonistul, rătăcind prin pădurea-labirint, îl acceptă pe Spân drept slugă, îi
mărturisește Spânului sfatul primit de la tatăl său. Invitat viclean de către Spân
să se răcorească, fiul de crai își asumă involuntar o coborâre în Infern, având loc
o primă moarte simbolică precum și un nou botez: mezinul devine harap
(slugă), identitate pe care și-o va păstra pe tot parcursul basmului și de care se
va elibera de abia la final. Momentul în care eroul jură pe ascuțișul paloșului
supunere și loialitate (păstrează secret tot timpul identitatea pe care o avea
inițial) reprezintă un semn al demnității dar și al asumării greșelii făcute. Scena
așază într-un raport de inegalitate maturitatea și viclenia Spânului precum și
imaturitatea, respectiv naivitatea eroului.
O altă secvență reprezentativă pentru maturizarea eroului este dată de
finalul basmului când echilibrul este restabilit în împrejurări supranaturale; fata
Împăratului Roș intuiește adevărata identitate a eroului și o face cunoscută
tuturor iar Spânul își validează rolul de personaj malefic prin uciderea eroului
dar totodată echilibrul este restaurat: Spânul este ucis de cal (e aruncat în
înaltul cerului), mezinul este readus la viață grație fetei Împăratului Roș și
obiectelor magice (apă vie, apă moartă, trei smicele de măr). Eroul se dezbracă
de haina robului, ajutat de cal și își recâștigă identitatea (fiu de crai), mai mult,
își augmentează statutul social prin moștenirea împărăției unchiului său.
Realizându-se astfel sfârșitul tipic de basm unde binele învinge.
Un prim element compozițional ce atrage atenția cititorului este titlul,
acesta sugerând într-o oarecare măsură tema basmului prin metamorfoza
socială necesară pentru maturizarea eroului. Lexemul “poveste” îi promite
cititorului o întâmplare extraordinară, un drum necesar pentru inițierea
mezinului craiului. Din punct de vedere stilistic, numele eroului este un
oximoron (rob negru-alb) și este numele dat de Spân care sugerează dubla
identitate a personajului: identitatea falsă este cea de “harap” (slugă, rob) și
identitatea reală dată de epitetul “alb” (rasa nobilă). Protagonistul (novicele)
devine rob al Spânului deoarece nu are suficientă experiență pentru a
diferenția valoarea de nonvaloare, adevărul de minciună iar eroul devine rob al
propriului păcat prin neascultare și naivitate.
Un alt element compozițional reprezentativ basmului cult sunt
conflictele. Specia basm implică prin tema specifică (lupta dintre bine și rău)
existența unui conflict de tip exterior puternic între forțele binelui (Sfânta
Duminică, cele cinci personaje grotești) și cele ale răului (Spânul și Împăratul
Roș). Harap-Alb nu este un erou desăvârșit și nu reprezintă binele întruchipat
(are defecte) având un caracter tipic uman, iar Spânul este un rău necesar cu
rol pedagogic, rezultând astfel un raport de complementaritate între cele două
personaje. Conflictul interior este o particularitate a basmului lui Creangă,
personajul fiind atipic. Este observabil când mezinului îi este respinsă cererea
adresată tatălui de a pleca asemeni fraților săi să moștenească tronul
Împăratului Verde sau în orice moment când nu găsește soluții la probe. Răul
fiind învins, eroul devine mai puternic și reușește să își stăpânească conflictele,
îndeplinind profeția Sfintei Duminici, dorința unchiului său dar și destinul din
propriul suflet.
În concluzie, “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, având ca
particularitate reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea
fantasticului, individualizarea personajelor, umorul și specificul limbaj.