O scrisoare pierduta Tema si viziunea despre lume

I.L. Caragiale

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea pe fundalul unor

transformari in plan social, apare si se manifesta un nou curent literar, cunoscut sub
numele de realism. Avand ca punct de plecare opera scriitorului francez Honore de
Balzac, realismul apare ca o reactie impotriva fanteziei exacerbante a romanticilor,
noul tip de literatura promovandu-si o oglindire completa a moravurilor sociale. In
plan autohton, estetica realista se poate observa in operele unor scriitori precum:
Ioan Slavici, Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu,
George Calinescu etc.
Opera lui I.L. Caragiale, fie ca e vorba de schite, de nuvele sau de
dramatizare, se revendica de la estetica realista. Reprezentativa, in acest sens, este
comedia de moravuri si de caracter, O scrisoare pierduta, care tradeaza viziunea
realista a scriitorului asupra lumii.
In primul rand, lafel ca Balzac, Caragiale isi imagineaza lumea ca pe o
vasta scena, ca pe un adevarat spectacol al mastilor. Dar, spre deosebire de
scriitorul francez, dramaturgul roman nu creeaza prin comedia sa o literatura
mimetica. Caragiale porneste de la realitatea vremii sale, pe care o reda in opera,
printr-un fin simt critic, apeland la ironie. Asadar, Oscrisoare pierduta se
incadreaza in realism, in varianta sa critica.
In alta ordine de idei, caracterul realist al operei este vizibil si la nivelul
temei abordate: moravurile sociale, surprinse in plan politic si-n planul vietii de
familie.
Pe de alta parte, literatura realista aduce in prim-plan personaje tip. Din
acest punct de vedere, Caragiale creeaza in opera sa, o adevarat galerie tipologica
de personaje. Astfel, Zaharia Trahanache intruchipeaza tipul incornoratului, Stefan
Tipatescu este junele prim, Zoe este adulterina, dar si femeia cocheta, Ghita
Pristanda este slugarnicul, Farfuridi, prostul fudul, in vreme ce Agamemnon
Dandanache este prostul ticalos.
Nu in ultimul rand obiectivitatea specifica realismului este incalcata in
comedia lui Caragiale de o viziune subiectiva asupra lumii. Atitudinea ironica se
observa la nivelul tipurilor de comic: de moravuri si de caracter, de situatie, de
nume si de limbaj.
Asa cum am afirmat ceva mai sus, discursul dramatic al comediei O
scrisoare pierduta dezvolta tema moravurilor sociale atat in plan politic, cat si pe
plan familial.
Actiunea se petrece in jurul alegerilor pentru functia de deputat. Doua
tabere i9si disputa lupta pentru puterea politica: tabara care-l sustine pe Farfuridii si
cea care propune candidatura lui Nae Catavencu. Lumea politica infatisata de
Caragiale sta sub semnul imoralitatii. Odata cu pierderea scrisorii de amor trimisa

de catre prefectul Stefan Tipatescu amantei sale, Zoe Trahanache, linistea a parasit
capitala judetului de munte, ingopand-o in trei categorii. O prima categorie este
reprezentata de cei care, deposedati de scrisoare, traverseaza panica pierderii
puterii. De cealalta parte se afla cei care, aflandu-se in posesia scrisorii, se
iluzioneaza ca viitori oameni ai puterii, Nae Catavencu si reprezentantii redecatiei
ziarului Racnetul Carapatilor. O pozitie de mijloc o ocupa Cetateanul turmentat
care gaseste de doua ori scrisoarea, modificand astfel raporturile dintre candidati.
Ca o lovitura de teatru, functia de deputat este ocpata, printr-o interventie de la
centru de Agamemnon Dandanache, care a reusit sa o obtina printr-o forma de
santaj.
Situatia nu pare sa stea altfel nici in plan familial. Prin triunghiul conjugal,
Zaharia Trahanache Zoe Stefan Tipatescu, dramaturgul surprinde un altfel tip de
familie, o familie speciala. Ca un adevarat vizionar, Caragiale prefigureaza
destramarea familiei traditionale, anticipand familia moderna. In aceasta familie
speciala, fiecare membru isi are rolul sau bine stabilit: Zaharia apare in ipostaza
paternala, Stefan Tipatescu este mai mult decat un amant, este un iubit adevarat
pentru Zoe. Femeia lupta din rasputeri ca scrisoare sa nu fie publicatal, tocmai
pentru ca tine foarte mult la unitatea acestei familii speciale. Nu intamplator,
Zaharia Trahanache accepta tacit aceasta relatie dintre sotia sa si cel mai bun
prieten al sau.
Conflictul principal al operei este unul exterior si consta in lupta pentru
puterea politica dintre cele doua tabere adverse. Conflictul secundar apare in ceea
cel priveste pe Farfuridi care se simte tradat de prefect. Conflictul comic principal
consta in surpinderea discrepantei dintre esenta si aparenta, dintre ceea ce vor sa
para si ceea ce sunt ele, defapt in realitate. Personajele lui Caragiale sunt doar niste
marionete, simple masti care se schimba in functie de interes. De aceea aceste
personaje nu traverseaza un conflict interior.
Cronotopul, surpins in didascaliile de la inceputul piesei, este semnificativ
pentru viziunea despre lume a dramaturgului. Actiunea se petrece in capitala unui
judet de munte, in zilele noastre. Alegerea unui cronotop nedeterminat surpinde
tocmai intentionalitate actului artistic a unui scriitor care si-a propus sa redea in
opera tipologii umane si aspecte cu caracter general, fapt remarcat de insusi Titu
Maiorescu.
Spre deosebire de textul epic sau de cel liric, textul dramatic este
structurat in tablouri, acte si scene. O scrisoare pierduta este o comedie in patru
acte, fiecare cuprinzand un numar variabil de scene. Modul principal de expresie
este dialogul, prin intermediul caruia personajele comunica.
Originalitatea piesei este vizibila si la nivelul compozitiei. Tehnica utilizata
este cea a amplificarii treptate a conflictului asemeni unui bulgar de zapada in
rostogolire. Acumularea de conflicte se realizeaza prin intrarile repetate in scena ale
cetateanului turmentat, prin schimbarea situatiei dintre cele doua tabere politice
care, in final se impaca si participa la festivitatea de numire in functie a lui
Agamemnon Dandanache.

Sunt de parere ca O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale reflecta viziunea

realist-cristica a scriitorului asupra lumii.
Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca scriitorul nu si-a propus
realizarea unei literaturi mimetice. El porneste de la realitatea vremii pe care o
transpune in opera, apeland la ironie. Lumea infatisata de Caragiale este o lume,
lume, un adevarat spectacol al mastilor, cu personaje lipsite de consistenta
interioara, pentru care singurul lucru care conteaza in aceasta existenta este
folosul, castigul imediat. Discrepanta dintre esenta si aparenta creeaza un comic de
o savoare aparte.

In concluzie, comedia lui Caragiale prezinta o lume iesita din tatani, o

societate destructurata. Prin situatiile comice, impinse pana la absurd Caragiale
deschide drumul spre dramaturgia moderna a secolului XX, reprezentata de Eugen
Ionescu.