Iona

Iona a fost publicata in 1968 in revista Luceafarul si face parte din trilogia Setea muntelui
de sare, fiind una dintre piesele de avangarda, o parabola pe tema singuratatii. Marin
Sorescu, poet, prozator, eseist, se remarca si in dramaturgie fiind creatorul teatrului cu un
singur personaj.
Iona, una dintre cele mai reprezentative piese, face parte din trilogia dramatica cu un titlu
sugestiv Setea muntelui de sare din care mai fac parte alte 2 piese Paraclisierul si Matca.
Gruparea pieselor intr-o trilogie nu este deloc intamplatoare si metafora din titlu inseamna
defapt setea fara limite de absolut a omului. Ca autor de teatru, Marin Sorescu este adeptul
teatrului absurdului, formula care se leaga de curentul filozofic existentialism ale carui teme
se regasesc in romanele despre conditia umana dar si in dramaturgia moderna.
Iona, pe care autorul o subintituleaza tragedie este defapt o parabola. Parabola ca specie
literara este opera prin care se transmite incifrat o invatatura morala sau religioasa. Piesa lui
Marin Sorescu este o parabola dramatica despre conditia umana absurda si ilustreaza foarte
bine principiile acestui gen teatral.
Sensurile parabolei biblice sunt altruismul, iubirea crestina, mila iar in interiorul parabolei
exista simboluri usor dedezlegat: dovleacul este pamantul, viermele pacatul, pestele
mormantul.
Ca si sursa de inspiratie poate fi mentionat mitul biblic despre pescarul Iona, care refuzaze sa
vesteasca moartea cetatii Ninive si este pedepsit de Dumnezeu, fiind inghitit de un chit urias
si eliberat peste 3 zile datorita rugaciunilor sale. O alta sursa de insipratie o reprezinta teatrul
lui Eugen Ionescu, de la care preia elemente cum ar fi: revolta omului confruntat cu aberatiile
istorice, tratarea absurdului existential intr-o maniera parodica si problema sinuciderii.
Tematica piesei este data de singuratatea fiintei, de cautarea identitati pierdute dar si de
libertatea individului care isi asuma destinul ca in tragediile antice. Piesa comenteaza si
raportul individ-societate si conditia tragica a omului. Iona este omenirea suferind de
singuratate, lume care se clatina este expresia desacralizarii iar chitul este simbol pentru
temnita vietii unde libertatea devine iluzorie.
Fata de alte opere dramatice in care dialogul este mod de expunere dominant, Marin Sorescu
cosntruieste piesa cu un monolog dialogat, forma de comunicare ce trimite direct la conditia
omului. Acest tip de monolog pune in evidenta mai multe ipostaze ale eroului: pescar, taran,
filozof.
Daca in poezie Marin Sorescu a cultivat parabola, in aceasta drama ca si in altele exista o
suita de metafore si simboluri transmise cu ajutorul limbajului. Pestii din care Iona iese
succesiv reprezinta stilizat lumea cu situatiile ei limita, iar pestii din acvariu sunt oamenii
privati de libertate. Lumina ce se aprinde succesiv sugereaza constiinta, sinele regasit,
simbolizeaza viata dar si sufletul. La un moment dat personajul exclama: Ce mare bogata
avem referindu-se la bogatia sufletului

Titlul piesei are o dubla semnificatie: in ebraica iona inseamna porumbel, o pasare ce
asimileaza simbolul libertatii, idee grefata in discursul dramatic prin particulele io (domnul,
stapanul) si na (expresie familiara a lui ia)
Alcatuire. Din punct de vedere compozitional, piesa este alcatuita din patru tablouri, fapt
sugerat si de numele initial al operei tragedie in patru tablouri
In tabloul I, pescarul Iona isi vede de treaba sa agonisindu-si cele necesare traiului, aruncand
navodul de pe un tarm care nu e altceva decat o gura imensa de chit. Nu este pescar adevarat
ci un pescar de iluzii M-as face pescar de nori. Simbolul apei reface imaginea universului
plin de capcane Marea este plin de nade, sugerand capcanele raului si ale aspiratiilor
desarte.
Tabloul II se petrece in interiorul Pestelui I, unde pescarul vorbeste mult, fiind expresie a
supravietuirii lui biruitoare face ce vreau. Vorbesc!. Iona gaseste un cutit, cu care se joaca,
semn al libertatii de actiune la care accede Daca ma sinucid?. Pescarul este un visator
deoarece se simte ispitit de a construi in mijlocul marii o uriasa banca de lemn, ideal ce poate
sugera nostalgia stabilitatii si a repaosului absolut. Indata ce rosteste propozitia cheie Sunt
inghitit, Iona isi incepe aventura intelegerii si a trezirii la realitate.
In tabloul III, eroul are alaturi o moara care poate sa se invarteasca sau nu si niste
figuranti, cu cate o barna in spate pe care o cara fara oprire, fiind surzi si muti. Aceste
personaje simbolice definesc un destin al oamenilor care isi duc povara lipsiti de framantarile
marilor probleme existentiale. Iona continua sa-si faca probleme, sa lupte, in labirintul in care
traieste, dialogul gemenilor nenascuti fiind un prilej pentru a filosofia asupra vietii si a mortii.
Nasterea repetata trebuie inteleasca ca si posibilitate de atingere a absolutului, pentru ca intr-o
singura viata ne scapa cate ceva, de aceea trebuie sa ne nastem mereu. Iona intelege ca nu
este liber si ca drumul adevarat se prefigureaza invers catre spirit vrand sa prezica trecutul
prin rememorarea propriei existente
Tabloul IV il prezinta pe Iona in gura ultimului peste spintecat deprimat la gandul ca toate
lucrurile sunt pesti. Traim si noi cum putem, iesirea dintr-un asemenea destin parandu-i-se
grea Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva. Spintecand burta balenei pentru a gasi o
iesire nimereste in alta burta si gestul se repeta, definind universul uman ca Un sir nesfarsit
de burti. In speranta unei libertati iluzorii isi spinteca propriul abdomen cu sentimentul de a
nu fi gasit in afara, ci in sine deplina libertate Razbim noi cumva la lumina
In opinia mea, eroul sorescian se initiaza in moarte, nu in viata, intelegand ca este
prizonierul unui univers ostil, ca a pornit pe un drum gresit, consumandu-si existenta. Piesa
Iona de Marin Sorescu aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Lipsa pecizarii
perioadei istorice, situarea in atemporal, demitizarea sunt aspecte ale teatrului modern.
Tragicul nu consta doar in moartea sa ci si in faptul ca, intrat in labirint fara voia lui, singura
libertate ingaduita este gestul consemnat in ultima indicatie scenica Isi spinteca burta.