Iona- temă și viziune

-Marin Sorescu
Teatrul lui Marin Sorescu reprezintă un efort de sincronizare cu problematica dramaturgiei europene și
readuce în discuție drama destinului uman și existența absurdă, în perioada unui regim totalitar, ,,Iona” fiind prima
experiență decisivă a lui Marin Sorescu în domeniul dramaturgiei și poartă amprenta puternică a poeticului.
Subintitulată ,,tragedie în 4 acte” și publicată în revista ,,Luceafărul”, ,,Iona” este o operă dramatică
postbelică aparținând neomodernismului, teatrului modern. ,,Iona” face parte din trilogia dramatică ,,Setea
muntelui de sare” alături de piesele ,,Paracliserul” și ,,Matca”. Titlul trilogiei este metaforic și sugerează setea de
absolut de care omul are nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din automatismul vieții.
Piesa aparține genului dramatic, este scrisă cu scopul reprezentării scenice, Marin Sorescu renunță la dialog
obligându-și personajul/actorul ,,să se dedubleze, să se plieze”, deci să se comporte ,,ca și când în scenă ar fi două
personaje”. Modul de expunere predominant este dialogul interiorizat cu ajutorul căruia este evidențiat conflictul
interior. În încercarea lui de a găsi un sens vieții, dialogând cu sinele, personajul intră în conflict cu destinul însuși.
Piesa aparține teatrului postbelic modern, în care se renunță la formele dramaturgiei tradiționale, prin
apariția personajului-idee, lipsa conflictului exterior și încălcarea succesiunii temporale a evenimentelor. Ca specie
literară ,,Iona”, este o parabolă dramatică, o meditație lucidă despre condiția omului modern împletind alegoria și
metafora pentru că însuși scriitorul mărturisește ,,Iona sunt eu. Iona este omul în condiția lui umană, în fața vieții
și a morții”. De asemenea, piesa poate fii încadrată în neomodernism prin reinterpretarea unor mituri consacrate
(din parabola biblică, Marin Sorescu păstrează doar cadrul), prin prezența tragediei umane cu ironie și umor, dar și
prin utilizarea solilocviului ca formă de conturare a discursului personajului.
Acțiunea este inspirată din mitul biblic al lui ,,Iona” : fiul lui Amitai este trimis la Ninive să vestească
cuvântul Domnului, fuge cu o corabie dar Dumnezeu îl pregătește și îi trimite o furtună pe mare. Ajuns în valuri
Iona este înghițit de un pește uriaș care îl eliberează după 3 nopți de rugăciune. În piesa lui Marin Sorescu, mitul
este desacralizat, golit de înțeles religios, iar eroul lui Marin Sorescu abia dacă-și mai aduce aminte de profet.
Viziunea despre lume este modernă și tinde către exitențialism pentru că Marin Sorescu pune în centrul
piesei conflictul omului cu destinul în contextul societății moderne; pentru a supraviețui, individul ar trebui să se
integreze în absurdul existențial. În lumea modernă, fiecare om este singur, toți ceilalți sunt figuranți iar libertatea
ține numai de recunoașterea sinelui.
Tema este singurătatea omului, iar dramaturgul recunoaște că punctul de plecare a fost metafora lui
Nietzsche, ,,solitudinea m-a înghițit ca o balenă”. Iona dă expresie strigătului tragic al spiritului însingurat care
face eforturi disperate pentru a-și regăsi identitatea.Opera urmărește, însă și raportul dintre individ și societate,
libertate și necesitate, sens și nonsens.
Titlul este simbolic și amintește personajului eponim, care deși nu are măreția eroilor din tragediile
grecești, că este superior prin putința descoperirii sinelui.
Structural piesa este alcătuită din 4 tablouri organizate simetric, sugestiv: în tablourile 1 și 4 acțiunea se
desfășoară în afara chitului (peștelui); în tablourile 2 și 3 acțiunea se desfășoară în interior. Construcția concentrică
susține ideea lumii închise în care individul este prizonier.
Incipitul este ambiguu, apare un singur personaj confuz care în manieră existențialistă, mai degrabă
sugerează realitatea, nu o reprezintă. Scena este împărțită în două: apa reprezentată de cercuri desenate cu creta, iar
în spatele lui Iona este deschisă gura chitului. Lângă Iona se află un acvariu din care el încearcă să prindă niște
peștișori care dau veseli din coadă. Acvariul este simbolul cheie al piesei – o lume carceră în care peștișorii sunt
oamenii care trăiesc limitat fără să-și dea seama de nemărginirea realității.
Caracteristică a limbajului modern, ambiguitatea conferă sensuri multiple metaforelor (,,marea” este o
metaforă a libertății, iar ,,peștii” evidențiază dubla ipostază de vânat și vânător a omului, jucărie a destinului).
În al doilea tablou, odată ajuns prizonier în burta peștelui, Iona încearcă să se adapteze și să-și demonstreze
că e liber să facă ce-și dorește (,,Pot să merg unde vreau. Fac ce vreau. Vorbesc. Să vedem dacă pot să și tac”). În
același tablou Iona își exprimă dorința de a construi o bancă în mijlocul mării ilustrând nevoia omului de a se
regăsi și de a medita. Cei doi figuranți, pescarii care apar în al doilea tablou și refuză să comunice reprezintă de
fapt incapacitatea oamenilor de a fi solidari și de a-și împărtăși problemele. Bârnele pe care le poartă în spate
amintesc de mitul lui Sisif, dar și de păcatul originar, blestemul care apasă asupra întregii omeniri. Un alt simbol
destul de straniu este mica moară de vânt de care Iona se ferește si amintește de Don Quijote. Ferindu-se mereu să
nu nimerească între dinții de lemn, el refuză să-și conștientizeze situația. Cu ajutorul unghiilor reușește să evadeze
din burta acestui pește, dar constată că nu a reușit decât să pătrundă într-un pește și mai mare. Îi trimite mamei sale
un bilet scris cu sângele din podul palmei stângi, prin care o roagă să-l mai nască o dată. Găsirea biletului și
recunoașterea celor scrise accentuează sentimentul singurătății.
Ultimul tablou, simetric cu cel dintâi îl prezintă pe Iona cu barbă lungă și ascuțită asemenea călugărilor.
Barba lui arată că a trecut mult timp de când a încercat zadarnic să găsească o soluție. Iona este omul prins fără
voie în capcana propriei exitențe, trebuind să depășească un proces inițiatic al cărui prim pas este cunoașterea
sinelui. După sondarea eului va trece prin trei probe (cele trei burți de pește) asemenea eroilor din basme. Ajuns
din nou pe uscat vrea doar să pescuiască Soarele ( simbol al cunoașterii supreme), să-l pună la sărat ,,să țină mai
mult”. Are loc dedublarea și află că în el sălășluiesc un Iona inițiat și unul neofit. Cel inițiat va porni mai departe
spre marea taină a morții, luându-l cu sine și pe celălalt Iona, neofitul, doar astfel se explică pluralul ,,răzbim noi
cumva la lumină”. Deznodământul, aparent o sinucidere, trebuie interpretat la modul simbolic. Gestul final nu
înseamnă renunțarea în fața greutăților vieții, ci arată înalta cunoștință a propriilor valori.

Personaj-idee specific dramei postbelice, Iona întruchipează singurătatea și aspirațiile omului modern.
Statutul social este simbolic, actul de a pescui devine metaforic act de cunoaștere, de căutare a soluțiilor la
probleme. Statutul moral și psihologic îi conferă lui Iona o speranță în rezolvarea problemelor. El nu cedează
niciodată, iar dedublarea îl ajută să se regăsească, să răspundă la întrebări esențiale ale omului modern (,,Cum mă
numeam? Eu sunt Iona”).
În indicațiile scenice autorul îl caracterizează direct numindu-l ,,curios”, ,,vesel”, ,,nehotărât”, ,,uimit”
ori ,,înțelept”. Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic: limbajul, gesturile, acțiunile.Iona
este ambițios și perseverent, își petrece întreaga viață într-o luptă zadarnică cu destinul. Firea meditativă, modul în
care vorbește cu sine pentru a nu înnebuni, dar și nevoia continuă de comunicare îl fac să înțeleagă că în viață
contează doar cunoașterea sinelui.
Pentru cunoașterea caracterului personajului sunt folosite procedee moederne precum introspecția și
monologul interior. Limbajul asociază în manieră modernă diverse registre stilistice, colocvial si metaforic, ironic
si tragic.
În concluzie, ,,Iona” de Marin Sorescu este o dramă neomodernistă, teatru-parabolă în care faptele,
gesturile, decorul fac parte din alegorie, iar limbajul este metaforic. Întâmplările nu trebuie privite în plan real, ci
simbolic putând fi interpretate în mai multe feluri. Pescarul Iona reprezintă condiția omului solidar ce aspiră spre
cunoaștere și comunicare. El constată că ieșirea din limitele vechi reprezintă intrarea în limitele noi.