Sunteți pe pagina 1din 3

5/18/23, 10:13 PM Bac Romană

Iona
Marin Sorescu
~ 1968 ~

      Citat: ,,ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și
răspunde” Marin Sorescu

      ,,Îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu…Cel care trăiește în Ţara de Foc este tot
Iona, omenirea întreagă este Iona, …” Marin Sorescu

      Specie literară: Subintitulată ,,tragedie în patru tablouri”, piesa ,,Iona” iese din clasificările
clasice, fiind o parabolă dramatică, alcătuită sub forma unui monolog dialogat (solilocviu),
în care sunt cultivate alegoria și metafora.

      Opera ,,Iona” a fost publicată în 1968 în revista ,,Luceafărul”, fiind inclusă ulterior în
trilogia ,,Setea muntelui de sare”, alături de ,,Paracliserul” și ,,Matca”. Cele trei drame sunt
parabole pe tema destinului uman, reinterpretând trei mituri importante: mitul biblic (Iona),
mitul creației (Paracliserul), mitul potopului (Matca). Titlul trilogiei este o metaforă ce
sugerează setea de cunoaștere, dorința de absolut fără de care omul nu poate ieși din
absurdul vieții, din automatismul existenței.

      Teatrul modern valorifică și reinterpretează miturile. Astfel, opera lui Marin Sorescu are la
origine povestea biblică a lui Iona, fiul lui Amitai, care primește misiunea de a propovădui
cuvântul Domnului în cetatea Ninive, dar se sperie și se ascunde pe o corabie cu care fuge
spre Tarsis. Dumnezeu trimite o furtună care îi sperie pe marinari și aceștia, înțelegând că
Iona este cel care a atras mânia lui Dumnezeu, îl aruncă în valuri.

      Inghițit de un pește, din porunca divină, Iona petrece trei zile în burta acestuia, în
pocăință, fiind lăsat apoi pe uscat, pentru a-și continua misiunea. Pescarul Iona este diferit
de personajul biblic, se află în gura pestelui la începutul operei, nu săvârșise păcate si nu
are posibilitatea eliberării.

      Tema operei ilustrează conflictul interior al omului singur, care încearcă să se
regăsească, dar în același timp ezită în asumarea propriului destin. Se adaugă raportul
dintre individ și societate, libertate și necesitate, lipsa de comunicare ca sursă a
https://www.bacromana.ro/iona 1/3
5/18/23, 10:13 PM Bac Romană

singurătății. Chiar autorul mărturiseste: ,,am vrut să scriu ceva despre un om singur,
nemaipomenit de singur” .

      Secvențe ilustrative pentru tema solitudinii sunt , pe de o parte, aceea în care Iona îsi
pierde ecoul, la începutul Tabloului I, fapt ce pare a-i anula chiar existența (,,Gata și cu ecoul
meu…/ Nu mai e, s-a isprăvit. / S-a dus și ăsta. Semn rău”.), iar pe de altă parte, scena în
care protagonistul scrie un bilet cu propriul sânge, după ce și-a tăiat o bucată de piele din
podul palmei stângi (Tabloul III). El încearcă astfel să comunice cu lumea si să găsească
salvarea. Faptul că tot el găseste biletul si nu-l recunoaste, accentuează sentimentul acut al
singurătătii și ideea că înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine.

      Titlul operei poate fi interpretat ca trimitere la cuvântul ,,iona”, care în ebraică înseamnă
porumbel, o pasăre văzută ca simbol al libertății. O altă posibilă interpretare se referă la
numele personajului biblic, Iona, proorocul ce revine la misiunea sa, după cele trei zile
petrecute în burta unui pește. De asemenea, titlul ar putea fi interpretat ca fiind format din
particula ,,io” ( referire la formula din Evul Mediu – domnul, stăpânul) și ,,na” ( cu sensul
familiar al verbului ,,a lua”), denumind personajul piesei care apare într-o triplă ipostază:
pescar, călător, auditoriu.

      În ceea ce privește structura dramei, piesa este alcătuită din patru tabouri, într-o
alternare de afară (I, IV) și înăuntru (II, III). Rolul indicațiilor scenice este de a ajuta la
clarificarea semnificațiilor simbolice și de a oferi sprijin pentru înțelegerea problematicii
textului, piesa fiind o parabolă a căutării spirituale a individului. Toate gesturile eroului,
indicațiile, decorul, totul trebuie privit în cheie simbolică.

      Ca particularități ale construcției subiectului remarcăm trăsături ale teatrului modern:
prezența unui un singur personaj, element ce duce la renunțarea la dialog; dispariția
conflictului si a intrigii; plasarea acțiunii în planul parabolei.

      Timpul și spațiul au valoare simbolică în teatrul modern. Precizat în indicațiile scenice de
la începutul fiecărui tablou al piesei, spațiul cu valoare metaforică aparține aproape
exclusiv imaginarului: plaja, burțile pestilor, moara de vânt. Absența timpului istoric, situarea
în atemporal, demitizarea sunt aspecte ale teatrului modern, relatiile temporale reliefând
perspectiva discontinuă a timpului psihologic ce potențează starile interioare ale
personajului.

      Conflictul specific teatrului classic, confruntarea dintre personaje, lipsește în opera lui
Marin Sorescu. Conflictul este aici ilustrat de drama existențială a protagonistului Iona.
Imagine a omului modern, Iona trăiește un conflict cu sinele, conflict de esență tragică, într-
o intrigă nascută din diferența dintre ideal și realitatea de a trăi într-un orizont închis ca într-

https://www.bacromana.ro/iona 2/3
5/18/23, 10:13 PM Bac Romană

o burtă de pește.

      Iona este un personaj-idee, care întruchipează, în mod alegoric, singurătatea și


cautările omului modern. Statutul său social, de pescar, are în piesă un rol simbolic în ceea
ce privește comportamentul uman: el reprezintă figura speranței eterne. Actul de a pescui
semnifică nevoia de cunoaștere si autocunoaștere.

      Mijloacele de caracterizare, directe și indirecte, sunt specifice personajului dramatic


(limbaj, gesturi, acțiuni simbolice, indicații ale autorului). Scriitorul renunță la dialog si
construiește piesa sub forma unui monolog dialogat.

      Indicațiile scenice (didascaliile) oferă informații în privința interpretarii și contribuie la


caracterizarea directă a personajului. Fiecare tablou surprinde eroul în altă etapă a
călătoriei și a devenirii sale, prin trăirile sale Iona devenind imaginea generică a omului
modern. Sugestive sunt notațiile autorului din primul tablou, care individualizează drama
existențială a personajului: explicativ, imperativ, uimit, vesel, curios, nehotărât, făcându-și
curaj.

     Conform stărilor prin care trece, limbajul personajului asociază diverse register stiistice:
colocvial, metaforic, ironic si tragic, acest amestec fiind o trăsătură a teatrului modern. În
text, se regăsesc procedee moderne de caracterizare precum introspecția și monologul
interior.

https://www.bacromana.ro/iona 3/3

S-ar putea să vă placă și