Particularități unei opere, aparținând lui Marin Sorescu, 2020

Publicată in 1968, ,,Iona’’, de Marin Sorescu este inclusă ulterior alături de ,, Paraclisierul’’ si ,,Matca’’, în
trilogia dramatică ,,Setea muntelui de sare’’. Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează setea de
ABSOLUT de care omul are nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din automatismul existentei.

Subintitulată ,,tragedie în patru tablouri’’, piesa nu respectă normele clasice. Aici ,,tragedia’’ este
înțeleasă în sens existențial ca luptă a individului cu destinul, în încercarea de a-l schimba şi de a se găsi
pe sine, de a-și defini ființa.

Ca specie literară, piesa ,,Iona’’, de Marin Sorescu este o parabolă dramatică, o meditație despre
condiția omului modern, dar si un monolog care cultivă alegoria si metafora. Sensul ei alegoric se
regăsește în mărturisirea scriitorului: ,,Iona sunt eu. Iona este omul în condiţia lui umană, în faţa vieții şi
a morții. ‘’

În teatrul modern, eliberarea de formele dramaturgiei tradiționale se manifestă prin mai multe aspecte:
anularea diferențelor dintre speciile dramatice tradiționale (tragedie, comedie, dramă), asocierea
categoriilor estetice (comic, tragic, ironie, absurd), preferința pentru teatrul parabolă şi teatrul
absurdului, reluarea parodică a unor strategii din dramaturgia tradițională, inserțiile liricului în text,
reinterpretarea unor mituri, prezenţa personajului-idee, dispariţia conflictului si a intrigii, preponderenţa
monologului, timpul şi spațiul cu valoare simbolică.

Principala temă a piesei este singurătatea ființei umane, potrivit mărturisirilor scriitorului :,,...am vrut să
scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur’’ şi indicațiilor scenice din debutul textului: ,,Ca
orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări si-si răspunde, ca si când în
scenă ar fi două persoane. ‘’

Problematica se diversifică prin revolta omului în faţa destinului, raportul dintre libertate si necesitate şi
lipsa comunicării sociale, ca sursă a singurătății.

Secvențe ilustrative pentru tema solititudinii sunt, pe de o parte, aceea în care Iona își pierde ecoul, la
începutul tabloului I, fapt care pare a-i anula existența: ,,Gata si ecoul meu.../Nu mai e, s-a isprăvit. /S-a
dus si ăsta. Semn rău’’, iar pe de alta parte, scena în care protagonistul scrie un bilet cu propriul sânge,
tăindu-si o bucată de piele din podul palmei stângi (tabloul III). El încearcă să comunice cu lumea si astfel
să găsească salvarea. Într-un gest disperat, trimite scrisoarea, asemenea naufragiaților, punând-o într-o
băşică de peşte. Faptul că tot el găsește biletul şi că nu-şi recunoaște propriul mesaj accentuează
sentimentul acut al singurătăţii. Înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine.

Viziunea despre lume este modernă, o reflecție existențialistă despre singurătate şi despre tragica
absenţă a sensului din lume. Iona devine exponentul omului modern, înstrăinat de sacru, de ceilalți si
chiar de sine, destinul lui amintind de metafora lui Nietzsche, ,,Solitudinea m-a înghițit ca o balenă’’.

Un prim element de structura îl reprezintă titlul care face referire la mitul biblic al lui Iona, Proroc din
cartea cu același titlu a Vechiului Testament. În povestea biblică, Iona este trimis de Dumnezeu în
cetatea Ninive pentru a propovădui credința. Iona refuză şi fuge pe o corabie către Tarsis. Drept
pedeapsă, Dumnezeu trimite o furtună pe mare, iar ceilalți corabieri îl aruncă pe Iona în apă, pentru a
potoli urgia. Iona este înghițit de un chit (o balenă). După trei zile de pocăință petrecute în burta
peștelui, Iona este eliberat. Însă teatrul modern reinterpretează miturile, iar pescarul Iona are un destin
diferit.

Marin Sorescu modifică regulile de compoziţie ale teatrului clasic. Scriitorul renunță la dialog şi
construiește piesa sub forma unui monolog dialogat, sugestiv pentru tema singurătăţii.

Există un personaj activ, care-şi dă replica, fiind obligat să ,,se comporte ca şi când în scena ar fi două
persoane’’, să se dedubleze să se plieze şi să ,,se strângă după credințele vieții sale interioare şi
trebuinţele scenice’’. Pe lângă pescarul Iona mai există doi pescari ,,figuranţi’’ tăcuți, şi în notaţiile
autorului de la începutul piesei.

Timpul şi spațiul au valoare simbolică în teatrul modern. Precizat în indicațiile scenice de la începutul
fiecărui tablou, spațiul, cu valoare metaforică, aparține exclusiv imaginarului: acvariul, plaja, burțile
peștilor, moara de vânt. Absenta timpului istoric, moara de vânt. Absenta timpului istoric, situarea în
atemporal, demitizarea sunt aspecte ale tragicului modern, iar relațiile temporale reliefează, în principal,
perspectiva discontinuă a timpului psihologic care potențează stările interioare ale personajului.

Conflictul lipsește din drama lui Sorescu şi este, de fapt, drama existențială a protagonistului Iona.
Imagine a omului modern, Iona trăiește plenar un conflict interior de esență tragică cu propriul sine,
într-o intrigă născută din discrepanţa dintre ideal şi realitatea de a trăi într-un orizont închis ca un pântec
de chit.

Piesa este alcătuită din patru tablouri, care prezintă etape ale căutării în care se află personajul.
Sugestiile planului exterior, din primul şi ultimul tablou sunt dispuse simetric cu ideea limitării în
planurile lumii interioare, din al doilea şi al treilea tablou.

În tabloul I, Iona, pescar ghinionist, reprezintă tipul omului obișnuit, conformist (,,fiecare om trebuie să-
si vadă de trebușoara lui...să privească în cercul său’’), care se lasă manipulat de viața, un autoiluzionat
care visează la ,,Peștele cel mare’’, dar stă ,,nepăsator’’, ,,întors cu spatele’’, în gura deschisă a unui
monstru marin. Acesta îl înghite pe Iona la sfârșitul tabloului I (intriga).

Conflictul tragic dintre individ şi destin este evidențiat de condiția personajului de pescar fără noroc.
Aflat în așteptarea peștelui visat, Iona încearcă prin joc să păcălească soarta cu ajutorul unui acvariu din
care prinde peștișorii deja captivi. Deși lumea peștișorilor nu este acvariul, în fond o închisoare, ei ,,dau
veseli din coadă’’, părând a se fi adaptat la situația anormală în care se afla. Este ceea ce va face şi Iona,
odată înghițit de ,,gura imensă de peşte’’ pe care o ignorase. Marea este o metaforă a libertății, dar si a
greutăților vieții, iar ,,pestii’’ evidențiază dubla ipostază a ființelor de vânat si vânător, de jucărie a
destinului si destin. Iona se află în pericol, in ,,gura imensă a pestelui’’, dar pescuieşte într-un acvariu
făcut de el si visează să prindă pestele cel mare.

In tabloul al II-lea, Iona va constata cu uimire că este ,,primul pescar pescuit’’ de monstrul marin, că
raportul vânat-vânător s-a inversat. Personajul încearcă să se salveze, dar este captiv în burţile unor
peşti care se înghit unul pe altul, simbolizând constrângerile existentei. Personajul reprezintă ipostaza
omului rațional în lupta cu jocul irațional, absurd al existenţei. El încearcă să taie cu un cuțit sau cu
propria unghie ,,o fereastră’’ în burţile peştilor, să trimită un mesaj de naufragiat şi vorbește despre
valorile existentei umane: viață, moarte, cunoaștere, comunicare, iubire, familie şi libertate.

In tabloul al III-lea ,,mică moară de vânt’’ aflată în burta Peștelui II (care înghițise Peștele I) și de care
Iona se simte ,,atras ca de un vârtej’’ constituie şi ea un avertisment simbolic. Iona evită pericolul, dar
nu-l înlătură din cale, fiind resemnat în fața situației. Întâlnirea cu acei doi pescari cu câte o bârnă în
spate, care rămân muți la întrebările lui Iona simbolizează absența comunicării. Ei își poartă crucea, își
duc povara existentei resemnați. Iona taie, cu ajutorul unghiilor, o fereastră prin care evadează din burta
peștelui, dar constată că acela e înghițit de alt peşte şi mai mare ( Peștele III). Se gândește să-i scrie
mamei sale un bilet prin care să o roage să-l mai nască o dată. Scrie biletul pe o bucată de piele din
podul palmei stângi, într-o altă încercare eșuată de comunicare cu lumea.

Tabloul IV îl surprinde pe Iona într-o ,,gură de grotă, spărtura ultimului peşte spintecat’’. ,, Barba lui
Iona’’ care răsare la gura grotei ,, lungă şi ascutită’’ şi ,,fâlfâie afară’’ este un indice de timp, semn că
omul a petrecut o viață de când încearcă zadarnic, asemenea lui Sisif, să găsească soluția salvatoare.
Imaginea orizonturilor concentrice care-l conțin este punctul culminant. Lumea ca imagine a ,,unui șir
nesfârșit de burți. Ca niște geamuri puse unul lângă altul’’ generează spaima, eroul asumându-si condiția
tragică. Simbol al omului modern, Iona suferă din cauza absenţei semnelor divinității din lume: ,,Sunt ca
un Dumnezeu care nu mai poate învia’’. În cele din urmă, Iona își amintește trecutul, își redescoperă
identitatea, care anulează sentimentul tragic al înstrăinării: ,, Cum mă numeam eu?’’ (Pauză)- (Iluminat,
deodată.) Iona./-(Strigând) Ionaaaa!/-Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona.’’

Deznodământul, gestul sinuciderii, ca modalitate de a evada din limitele existentei, trebuie interpretat în
maniera simbolică: personajul regăsește calea Mântuirii, a iluminării, în sine: ,,Gata, Iona? (Își spintecă
burta.) ,,Răzbim noi cumva la lumină.’’ Moartea sa poate fi o salvare, iar metafora drumului ,,invers’’ şi
metafora luminii sunt reprezentative pentru finalul său.

Iona este un personaj-idee, care întruchipează, în mod alegoric, singurătatea si căutările omului modern.

Statutul social de pescar are în piesă un rol simbolic în ceea ce privește comportamentul uman: el
reprezintă figura speranței eterne, iar actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere si
autocunoaștere.

Tema singuratatii si viziunea modernă asupra lumii se reflectă într-un mod original, deoarece Sorescu
prezintă condiția omului modern care se descoperă singur în Univers si aspirația acestuia spre
cunoaștere si comunicare, iar întâmplările nu trebuie privite în plan real, ci în plan simbolic. Iona este
pescarul care trăiește viața printr-o mișcare neîncetată din pântecele unui peşte în altul, constatând că
ieşirea din limitele vechi înseamnă intrarea în limitele noi.
Sorescu prin piesa ,,Iona’’ aduce o înnoire radicală: ,,teatrul-parabolă, în care faptele, gesturile lui Iona,
decorul fac parte din alegorie, iar limbajul este metaforic.

Particularități de caracterizare- IONA, 2020

Deși a debutat in 1964 ca poet, Marin Sorescu este cunoscut ca prozator- ,,Japita’’, ,,Trei dinti din fata’’,
dar, mai ales ca dramaturg- ,,Setea muntelui de sare’’. ,,Iona’’ face parte alături, de ,,Matca’’ si
de ,,Paraclisierul’’ din trilogia ,,Setea muntelui de sare’’, apărând într-o perioada cultural mai ,,relaxata’’
ideologic (1968), deși marcată de imixțiunea politicului.

Încadrată neomodernismului , ,,Iona’’ este inspirată de mitul biblic al lui Iona, iar prin modalitățile noi de
expresie reflectă trăsăturile teatrului modern, fiind o dramă postbelică, iar Iona un personaj-idee. Specie
a genului dramatic, cu un conținut grav și cu un conflict puternic, în desfășurarea căruia se conturează
personalitatea personajului dramatic, tinzând să exprime complexitatea vieții reale, ,,Iona’’ reflectă
trăsăturile teatrului modern (postbelic), caracterizate esențial de eliberarea de formele tradiționale de
expresie-încălcarea convențiilor de constituire a genurilor/speciilor prin valorificarea miturilor (teatrului
parabolic), inserțiile lirismului, crearea categoriei ,,tragi-comicului’’ coexistența modurilor de expunere,
construcția personajului (formele de caracterizare, implică atât elementele lirice, cât si epice),
apariția ,,personajului-idee’’, formula ,,antiteatrului’’, formula ,,monologului dialogat’’ (dispariția
noțiunii de conflict/intriga), formula scenic inedită (un singur personaj, doua voci, dedublare).

Principala trăsătura a protagonistului, care se dovedește, mai degrabă, stare, de fapt, este singurătatea,
personajul fiind construit parcă să reprezinte, în maniera alegorică, metafora lui
Nietzsche: ,,Solititudinea m-a înghitit ca o balenă’’, De altfel, Marin Sorescu mărturisește despre
personajul său ,,am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur’’, fapt completat de
notațiile autorului din debutul textului: ,,Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își
pune întrebări si răspunde, ca si când ar fi în scena două persoane’’.

În piesă există multe secvențe care ilustrează singuratea absolută a protagonistului si a ființei umane, în
general. În tabloul I, Iona își pierde ecoul, simbol al înstrăinării de sine. Eroul se striga, își
cheamă ,,dublul’’, până ,,răgușește’’ spre a constată că este înconjurat doar de pustietate. Dispariția
propriului ecou: ,,Gata cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a izbăvit/ S-a dus si asta/ Semn rau’’ pare a-i anula
existența. Însuși autorul remarcă tragismul clipei în care Iona își pierde ecoul.

O altă secvență este aceea în care Iona scrie un bilet cu propriul sânge, tăindu-și o bucată de piele din
podul palmei stângi. Încearcă sa trimită scrisoarea, într-un gest disperat, asemenea naufragiaților,
punând-o într-o bășică de peste, dar tot el este acela care o găsește.

Tabloul IV, in întregime, este ilustrativ pentru singurătatea protagonistului Iona se află într-o ,,gură de
grotă, spărtura ultimului peste spintecat’’. În fața lui este un spațiu nedefinit având,,ceva nisipos,
murdar de alge, scoici. Ceva ca o plajă!’’ Revelația orizonturilor concentrice care-l conțin, lumea ca
imagine a unui,,șir nesfârșit de burți. Ca niște geamuri puse unul lângă altul’’ generează spaima și
nefericirea. Simbol al omului modern, Iona suferă din cauza absentei semnelor divinității din lume la fel
ca psalmistul arghezian, Iona așteaptă în zadar misiunea care i-ar fi schimbat destinul: ,,Sunt ca un
Dumnezeu care nu mai poate învia’’.

În cele din urmă, Iona își amintește trecutul și își redescoperă identitatea: ,,cum mă numeam eu?! Iona!
Ionaaa!! Mi-am adus aminte: Iona! Eu sunt Iona/- Și acum, dacă stau să mă gândesc, tot eu am avut
dreptate. Trebuie s-o ia în partea cealaltă/ Ionaaa! E invers.Totul e invers.Dar nu mă las.Plec din nou. De
data asta te iau cu mine. E greu să fii singur./Gata, Iona! Răzbim noi cumva la lumină.’’

Gestul final, al spintecării burții, poate fi interpretat atât în manieră existențialistă, sinuciderea fiind
singura modalitate de a evada din limitele existentei, cât si în maniera simbolistă, personajul găsind
calea iluminării în sine.

Un mijloc de caracterizare directa îl constituie notațiile autorului, care individualizează drama

existențială a personajului. Mișcările sufletești sunt surprinse cu o mare finețe în indicații din primul
tablou: ,,explicativ’’, ,,întelept’’, ,,uimit’’, ,,vesel’’, ,,curios’’, nehotărât’’, ,,făcându-si curaj’’.

Fiecare tablou surprinde eroul în altă etapa a călătoriei sale. Precizările de la începutul tabloului IV
cuprind portretul fizic al lui Iona. Detaliul fizic,,barba lui Iona’’ este un indice din limitele existentei. Iona
devine imaginea generică a omului modern, așa cum o dovedește multitudinea trăirilor sale notate în
indicațiile scenice sau exprimate în replici. Ca personaj alegoric, Iona întruchipează umanitatea prin
tenacitatea în lupta cu un destin potrivnic, prin iluzia că poate alunga singurătatea, prin voința de a ieși
la lumină cu orice preț și prin inocența visului de a găsi un punct de stabilitate în mijlocul extern al
mișcătoarei mări.

Prin personajul Iona, Marin Sorescu prezintă condiția omului modern care se descoperă singur în
Univers si aspirația acestuia spre cunoaștere și comunicare. Iona este exponentul condiției solitare,
simbol al aspirației umane spre cunoaștere și libertate, pescarul Iona întruchipează speranța ca mod de
a fi intr-o lume închisă. Iona este pescarul care trăiește viața printr-o mișcare neîncetată din pântecele
unui pește în altul, constatând că ieșirea din limitele vechi înseamnă intrarea în limitele noi.

Sorescu, prin piesa,,Iona’’, aduce o înnoire radicală: teatrul-parabola, în care faptele, gesturile lui Iona,
decorul fac parte din alegorie, iar limbajul este metaforic.