Iona de Marin Sorescu

Marin Sorescu este un scriitor reprezentativ al perioadei postbelice, autor al unei opera ce cuprinde toate
cele trei genuri literare. Piesele lui Sorsecu se sincronizează cu dramaturgia universală piesele lui fiind
asociate cu antiteatrul, teatrul absurdului sau cu teatrul parabolic.
Subintitulată ,,tragedie în patru tablouri, opera este ințeleasă ca o luptă a individului cu destinul în
încercarea de a-l schimba și a se schimba pe sine. Publicată în 1968 în revista Luceafărul drama Iona este
inclusă ulterior în trilogia dramatică intitulată de ,,Setea muntelui sare alături de Paracliserul și Matca, titlul
sugerează setea de absolut a autorului și a persoanjelor sale aflate în căutarea unei ieșiri a unui sens al
existenței prin expresia unui labirint pustiu și dezolant.Trilogia îl înscrie pe M. Sorsescu în rândul apogeților
singurătăți: Nietzsche(aformismul ,,Soltitudinea m-a înghițit ca o balenă) Camus, Heidegger, E. Cioran.
Iona este ca specie o parabolă dramatică, meditație despre condiția omului modern, dar și un monolog
care cultivă alegoria și metafora. Sensul alegoric se regăsește în mărturisirea scriitorului: ,,Îmi vine pe limbă
să spun că Iona sunt eu(...)omenirea întreagă este Iona dacă-mi permiteți,, Opera face parte din teatrul
modern prin: eliberarea de formele dramaturgiei clasice, anularea diferențelor dintre speciile dramatice
tradiționale, asocierea categoriilor estetice, teatrul absurdului, inserțiile liricului în text, reinterpretarea
miturilor, prezența persoanjului idee(simbol), dispariția conflictului etc. De asemenea aparține și teatrului
parabolic prin povestea pescarului înghițit de pește fiind una cu tâlc cu semnificații general-umane, se poate
vorbi în acest sens despre o meditație asupra condiției imului modern.
Piesa Iona se încadrează în neomodernism prin reinterpretarea mitului biblic pe care-l conține discursul
dramatic. Opera lui Marin Sorescu amintește de personajul biblic Iona însă dramaturgul nu păstrează
aproape nimic din povestea biblică, personajul sorescian fiind un personaj-idee(simbol) prin intermediul
căruia autorul surprinde drama omului modern. Piesa are ca temă filosofică existențială singurătatea omului
modern, mitul biblic este desacralizat, fără conținut religios. Alte trimiteri livrești: moara de vânt părăsită-
amintește de personajul Don Quijote a lui Cervantes, cei doi pescari ce duc câte o bârnă în spate-sugestie la
mitul Sisif.
O altă trăsătură neomodernistă este monologul dialogat, solilocviul, ce pune în valoare numeroase idei
privind existența și destinul uman prin exprimarea propriilor gânduri, reflecții, opinii. Această modalitate
artistică este menționată de către autor în incipit ,,Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și
răspunde. Acest lucru alături de limbajul persoanjului naiv, ironic adesea formulând mici proze cadente,
întărește convingerea cititorului cu privire la piesa-metaforă, construită pe principiul alegoriei. Piesa nu are
subiect propriu-zis, își extrage consistența din simboluri, semnificații abstracte.
Drama Iona are ca origine mitul biblic a lui Iona, fiul lui Amitai(Iona primește porunca de a propovădui
cuvântul lui D-zeu în cetatea Ninive, care inițial acceptă misiunea după care se răzgândește ascunzându-se
pe o corabie spre Tarsis. D-zeu îl pedepsește trimițând un vânt ceresc ce provoacă o furtună pe mare.
Corăbierii dându-și seama că Iona a provocat mânirea cerească îl aruncă în valuri. Iona este înghițit de un
monstru marin după 3 zile și 3 nopți petrecute în burta monstrului este aruncat pe uscat) Subiectul acestui
mit se întâlnește în piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin
aceea că Iona sorescian nu săvârșise niciun păcat se afla încă de la început ,,în gura peștelui și nici eliberarea
în fapt.
Titlul trimite la mitul biblic al prorocului Iona, însă pescarul Iona n-are un destin asemănător.
Tema centrală este singurătatea ființei umane, după cum mărturisește autorul ,,am vrut să scriu despre
un om singur, nemaipomenit de singur,, Solitudinea persoanjului apare în mai multe tablouri de a lungul
operei: Iona își pierde ecoul, (tabloul I.), momentul în care scrie un bilet cu propriul sânge, (tabloul al III-
lea), în încercarea de a comunica cu lumea exterioară. Acesta încercă să o trimită punând-o într-o bășică de
pește. Faptul că tot el o găsește și nu-și recunoaște propriul mesaj accenutează sentimentul acut al
singurătății, a pierderii și înstrăinării de lume și de sine.
Timpul și spațiul au valoare simbolică fiind indicate prin didascaliile de la începutul fiecărui tablou.
Spațiul-metaforic aparține exclusiv imaginarului: acvariu, plajă, burțile de pește, moara de vânt. Opera se
situează în atemporal prin absența timpului istoric și a morii de vânt.
Drama este alcătuită din 4 tablouri simetrice: tablourile I-IV afară, tablourile II-III-înăuntru sugerându-se
un spațiu închis. Este ilustrată dramaturgia fără evenimente, realizat sub forma unui monolog dialogat, Iona
fiind singurul personaj, vorbind cu el însuși validând tema singurătății. Iona dă naștere la interogații
existențiale grave despre viață, moarte, libertate, destin.
Tabloul I. îl prezintă pe Iona, pescarul ghinionist așezat în gura unui pește uriaș pe care nu-l vede. Iona
trăiește cu iluzia unei existențe libere conștient fiind de ghinionul destinului său ,,Ce mare bogată avem! Ce
moarte lungă avem!,, sugerează capcanele vieții și singurătatea apăsătoare și lungă văzută ca punct final al
existenței. Iona își asumă această existență deoarece omul trebuie să treacă peste toate greutățile precum
peștele înnoată printre nade. Finalul tabloului îl prezintă pe Iona înghițit de peștele uriaș care se luptă și
striga după ajutor ,,Eh, de-ar fi măcar ecoul! Sugerează pornirea persoanjului într-o aventură de
cunoaștere, accentuând singurătatea prin pierderea ecoului ce-l condamnă definitive la singurătate.
Tabloul al II-lea se petrece în burta primului pește. Este subliniată frica de tăcere a lui Iona și nevoia de
comunicare într-o lume a singurătății, continua să vorbească întărind idea că logosul este expresia
supravieții. Tema morții este exprimată metaphoric prin imaginea somnului ,,De ce trebuie să se culce toți
oamnenii la sfârșitul vieții? Evideințiind idea predestinării.
Iona își conștientizează condiția, descoperă că are asupra lui un cuțit-simbol al acțiunii conștiente cu care
începe a face ferestre semn al nevoii de eliberare din propriul destin limitat. În finalul tabloului Iona devine
visător și se simte ispitit să construiască ,,o bancă de lemn în mijlocul mării un loc sacru, singurul lucru bun
pe care l-ar fi făcut în viața lui.
Tabloul al III-lea amplifică și mai tare singurătatea prin prezența celor doi pescari numiți generic,
Pescarul I, Pescarul II, surdo-muți, cu care Iona mimează un dialog replicile lui indicând absurdul existenței.
Acțiunea are loc în burta celui de al doilea pește, care l-a înghițit pe primul-motiv al limitării condiției
umane. Existența omului este un șir de limitări, prezentată în mod sorescian prin imaginea nesfârșitelor
burți de pește. Prezența unei mori de vânt îl transformă pe Iona într-un personaj care trăiește în lumea
iluziei, simbol al zădărniciei. Iona se închipuie o puternică unghie, ,,ca de la piciorul lui Dumnezeu o armă cu
care începe să spintece burțile peștilor despărțind interiorul peștelui doi de interiorul peștelui trei.
O altă scenă semnificativă este cea în care formulează rugămintea de a fi născut din nou, pentru a avea
șansa de a-și remedia destinul. El adresează o scrisoare mamei sale prin care adresează o rugăminte, să-l
nască mereu, deoarece mama ne scapă mereu de ceva în viață, totdeuna esențialul.
Primind multe scrisori, remarcă faptul că, ,,scriu nenorociții, scriu,, într-un ton grav, ironic având încă
speranța de a fi salvat de cineva. Finalul tabloului ilustează o infinitate de ochi care-l privesc, simbolizând
nenăscuții pe care chitul îi purta în pântece.
Tabloul al IV-lea îl prezintă pe Iona în gura ,,ultimului pește spintecat,, din care i se vede numai ,,barba
lungă și ascuțită,, Respiră un alt aer nu mai vede marea, ci nisipul ca pe ,,nasturii valurilor,, Apar cei doi
pescari care au în spinare bârnele, aceeași oameni care sugerează limita omenirii captive în lumea îngustă.
Orizontul lui Iona se reduce la o burtă de pește mai apoi,, un șir nesfârșit de burți,, Simbol al omului
modern, Iona suferă din cauza semnelor divinității ,,Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia,,
Personajul încearcă să-și prezică trecutul, amintirile sunt departe nu-și amintește părinții, casa copilărească,
școala și nu-și poate identifica propria viață, dând vieții o definiție metaforică tipic soresciană: ,,drăcia
accea frumoasă și minunată și nenorocită și caraghioasă, formată de ani, pe care am trait-o eu?,, Își
amintește numele ,,Eu sunt Iona,,. Soluția de ieșire pe care o găsește este aceea a spintecării propriei burți
semnificând evadarea din propria carceră, din propriul destin, din propria captivitate. El afirmă că ,,Războim
noi cumva la lumină,,, ceea ce reprezintă curajul său și încrederea că v-a face orice pt a fi liber.
Nicolae Manolescu în articolul Trumful lui Iona interpretează fianlul piesei ca pe o salvare de sine, un alt
început ,,Singura salvare(…)de aici înainte el v-a putea fi ucis, dar nu înfrânt,,
În concluzie, opera Iona de Marin Sorescu este un punct de reper în istoria literară române, pt formele ei
de manifestare ale dramaturgiei din perioada postbelică.