ILIE MOROMETE

Ilie Moromete este un personaj total, nepereche în proza romanească de inspirație rurală
și reprezintă țăranul filosof cu o inteligență ascuțită, cu o gandire superioară și cu un
nestins dor de a contempla și de a înțelege lumea în care trăiește. Avandu-l drept model
chiar pe tatăl scriitorului, Tudor Călărașu, Ilie Moromete este un personaj realist. Marin
Preda mărturisea ,,eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl
meu.’’ Criticul literar Nicolae Manolescu îl consideră pe I. Moromete ,, cel din urmă
țăran’’ reprezentand concepția tradițională față de pămant și față de familie. Moromete este
un țăran atipic, un spirit reflexive, contemplative, inteligent și ironic. Eugen Simion
consideră ,,Originalitatea lui vine din modul în care un spirit inventativ, creator,
transformă existența într-un spectacol”
Ca statut social, Moromete este un țăran mijlocaș cu o familie numeroasă, pater familias
din satul Siliștea Gumești trăind în limita normalitații. Avea pămant care-i asigura tariul,
avea casă, oi și cai, dar nu prin acest lucru se singularizează ci prin complexitate
sufletească, prin gandirea superioară, prin spiritul contemplativ și prin harul vorbei
care-l unicizează.
D.p.v. psihologic, Ilie Moromete dezvăluie trei constante ale psihologiei sale: ironia,
disimularea, amanarea. Ironia este o mască pe care persoanjul o folosește pentru a se salva
de tragismul existential. Arta disimulării o utilizează în raport cu reprezentanții noii lumi
capitaliste, în fața agenților fiscali, joacă o adevărată comedie. De asemenea, deține tehnica
amanării, trăgand de tmip pentru a găsii soluții la problemele vieții.
D.p.v. moral Moromete se remarcă prin fidelitatea față de valorile tradiționale. El nu
poate accepte că lumea se schimbă și că rostul lui în viață a fost unul greșit. Personajul nu a
renunțat la propriile principii tradiționale pană în ultima clipă a vieții, fapt dovedit prin
replica finală pe care i-o adresează doctorului ,, Domnule, eu totdeauna am dus o viață
independentă’’ această autocaracterizare reflect libertatea morală a persoanjului.
Moromete rămane orgolios, trufaș chiar și în momentele sale de prăbușire.
Caracterul și personalitatea eroului sunt definite prin intermediul caracterizării directe
realizate de narator și alte personaje și caracterizării indirecte rezultate din fapte,
comportament, gesture, atitudini și limbaj. Personajul este caracterizat în mod direct de
către narator în debutul cap al X-lea din primul volum,,era cu zece ani mai mare decat
Catrina’’. Narator îl caracterizează rar, numai prin cateva cuvinte ,,era tăcut’’ ,,era
vesel’’ ,,era tulburat’’ în funcție de motivele ce-i determinau starea.
Ceilați săteni îl respectă, lucru știut și de șeful de post care mărturisește ,,Moromete este
un om de care, mi-ar fi nu știu cum să-i iau băiatul la secție’’. Primarul Aristide îl
consideră ,,ciudat’’ . Catrina îl consideră leneș și păcătos ,,toată ziua stai la drum și bei
tutun, și la sfanta biserică nu vrei să vii’’ . Cocoșilă, prietenul său cel mai bun îl numește
,,prost’’ ,,parlit’’ cuvinte care-l amuză pe Moromete. Niculae, deși copil, realizează că
tatăl său era un om care gandea ,,și gandirea lui era limpede, n-avea nevoie să se
înghesuie în ea’’
Ilie Moromete prinde viață prin comportamentul său inimitabil, din atitudinile cu totul
originale față de oameni și de întamplari. Important pentru țăranul acesta nu este ce face, ci
cum face sau cum le prezintă întamplările celor care îl ascultă. Comportamentul este sursă
de uimire pentru cei din jur. Problemele care-l amenință sunt totdeauna amanate. Gesturile
calme, mersul rar, liniștit, glasul nuanțat sunt semne ale echilibrului său. Atitudinea de
șef absolut al familiei este subliniată de poziția sa privilegiată din timpul cinei ,,Moromete
stătea parcă de asupra tuturor’’. Caracterizarea indirectă reiese și din limbajul
persoanjului. Pt el dialogul cu cei din jur este o permanentă provocare, cuvantul căpătand
fascinație magică.
Disimularea este o trăsătură definitorie a firii lui Moromete, evidențiată în majoritatea
scenelor din roman. Scena dintre Tudor Bălosu și Moromete este semnificativă pt ,,firea
sucită’’ a eroului. La întrebarea lui Bălosu dacă s-a hotarat să-i vandă salcamul, Moromete
se gandește că e posibil să i-l vanda dar se poate să nu i-l vanda însă răspunde ,,Să ții minte
că la noapte o să plouă, Dacă dă ploaia asta o să fac o grămadă de grau’’
subanțelegandu-se că s-ar putea să scape și altfel de datorii, decat tăind salcamul.
O altă scenă semnificativă pentru disimularea persoanjului este scena întalnirii cu
agenții fiscali pentru plata ,,fonciirii . Intrand în curte, Moromete trece pe langă cei doi
agenți ca și cand ar fi invizibili. Strigă la Catrina, despre care știa că este la biserică, îl
ceartă pe Parschiv, care nu era de față, care chipurile n-a pus furca la locul ei. Apoi le spune
agenților că nu are bani. Le cere o țigară și îi lasă pe agenți să-i scrie o chitanță pt 3 mii de
lei. Numai după ce agenții sunt gata să le ridice bunuri din casă, Moromete se hotărăște să
scoată banii ,,De ce nu vrei să înțelegi că n-am. Ia ici o mie de lei, și mai încolo așa, mai
discutăm noi.’’ Soneta jucată în fața agenților pune în evidență tehnica amanarii și firea
comedică a personajului care tratează superficial problematica plății.
Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezintă o trăsătură esențială a lui Ilie
Moromete de a lungul celor două romane, un exemplu în acest sens reprezintă adresarea
făcută lui Nilă sarcastic, atunci cand acesta îl întreabă de ce taie salcamul ,,Ca să se mire
proștii’’.
Alte trăsături prezente sunt spiritul contemplativ, ,,inteligent’’ privind existența cu
detașare, ca pe un miracol. Eroul trăiește în două lumi aparent este țăranul care se
încadrează perfect în lumea și valorile satului. Cealaltă lume este inaccesibilă pt ceilalți, o
lume în care trăiește după un cod existențial propriu, în armonie cu sine, detașat de
aspectele neplăcute ale vieții.
Personalitatea lui Ilie Moromete este evidențiată și prin conflictele care organizează
epicul. În interiorul familiei se observă 3 tipuri de conflicte majore dezacordul dintre tată
și cei 3 fii ai săi Paraschiv, Nilă, Achim. De aici și conflictul cu fiii cei mari care au o
dorință nemăsurată de caștig și cred că tatăl lor nu face toată ziua nimic și pierde timpul la
vorbe în loc să vânda grâul la munte. Cand află că fiii lui sunt hotărați să plece Moromete
trece printr-un zbucium lăuntric. Acesta caută explicații pt declinul în care se află familia
sa, prin frămantari sufletești ce-i aduc concluzia că a făcut tot ce trebuia, le-a oferit tot ce a
putut și i-a iertat mereu. Cel de al doilea conflict are loc între Moromete și Catrina
atunci deoarece Moromete amana îndeplinirea promisiunii de a trece casa pe numele soției
sale. Inițial aceasta își găsește refugiul în biserică însă în vol. doilea îl părăsește. Al treilea
conflict se desfășoară între Moromete și sora lui Guica. Faptul că Moromete se
recăsătorise după moartea primei soții îi aprinde o ură împotriva fratelui său redând-o fiilor
mai mari a lui Moromete. Un conflict secundar este acela dintre Moromete și fiul cel
mic Niculaie. Copilul vrea să învețe carte însă este ironizat de tatăl care susține că
învățătura nu-i aduce niciun beneficiu. Din acest fapt băiatul se desprinde în mod treptat de
familie, acest conflict trece în prim plan în al doilea vol.. În al doilea volum Ilie Moromete
devine o altă persoană se retrage în sine, își pierde plăcerea vorbei și ironia. În ciuda
transformărilor sociale la are asistă Ilie nu acceptă ideea că rostul lui în lume a fost greșit și
că țăranul trebuie să dispară. Moartea lui simbolizează stingera unei lumi. Ultima replică a
persoanjului exprimă crezul său de viață, libertatea morală ,,domnule,...eu totdeauna am
dus o viață independentă’’
În concluzie, Ilie Moromete este un persoanj atipic de inspirație rurală, un spirit reflexive,
contemplative, inteligent, ironic un țăran-filosof care pe lângă dimensiunea materială este
preocupat și de coordonata spiritual a existenței. Moromete este ,,cel din urmă țăran’’ care
are capaciatea de a trăi conștient ,,marile drame ale conștiinței umane,, (E. Lovinesvu)
de a seduce prin inteligența vie, umorul firesc și verva lingvistică.