Caracterizarea lui Ilie Moromete

“Morometii” face parte dintr-o tetralogie narativa : “Morometii I”, ”Delirul”,

”Morometii II”, “Marele singuratic”.
Romanele au in vedere diferite personaje care apartin familiei Moromete.
“Morometii” este pregatit de o serie de nuvele,precum “Intalnirea din pamanturi” (prin
tematica erotica, anunta iubirea dintre Polina si Birica), “In ceata”(prin chipul
umilitului,il preagteste pe Tugurlan), “O adunare linistita”(prin Patanghel,il pregateste pe
Moromete-Patanghel este si porecla lui Moromete in roman).
Din punctul de vedere al genezei romanului,mentionam faptul ca in crearea
personajului Ilie Moromete, autorul se inspira din imaginea tatalui sau “scriind totdeauna
am admirat ceva, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci si
maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat si in realitate, a fost tatal meu.Acest
sentiment a ramas stabil si profound pentru toata viata.”
Ilie Moromete este personajul principal al romanului,Eugen Simion afirmand ca
“el simbolizeaza lumea taraneasca in valorile ei durabile”.
Este caracterizat direct de catre narator, spunandu-se ca era contingent ‘911, iar
acum se afla “intre tinerete si batranete”, cand “numai nenorociri sau bucurii mari mai
pot schimba firea cuiva”.
Ilie Moromete este prezentat rareori în mod direct, naratorulmuţumindu-se să noteze
stări : „era tăcut”, „era vesel”, „era tulburat”, „era ţeapăn şi sumbru”, în funcţie
de motivele ce-i determinau starea, anunţând un comportament neaşteptat, cu totul
inedit.Ceilalţi săteni îl respectă şi asta o ştie şi şeful de post, care mărturiseşte că:
„Moromete este un om dec a r e m i - a r f i n u ş t i u c u m s ă - i i a u b ă i a t u l l a
secţie”. Pentru Cocoşilă, prietenul lui cel mai bun, Moromete este
„prost”, cuvântul rostit nefiind jignitor, amuzându-l chiar, având în
v e d e r e c ă înjurăturile făceau parte din viaţa lui Cocoşilă, vestit pentru
aceasta.Primarul Aristide îl consideră „ciudat” şi îl priveşte curios, Jupuitul îl acuză
de rea voinţă, fiindcă nu-şi plăteşte datoriile: „Rasă deom ca dumneata n-am mai
pomenit!Sărac nu eşti, copii mici n-ai, bolnav nu eşti? Toată lumea plăteşteloturile,
numai dumneata o întinzi ca gaia-maţu de mai bine de „cincisprezece ani”.
Niculaie, deşicopil, realizează că tatăl său era „un om care gândea şi gândirea lui era
limpede, n-avea nevoie să seînghesuie în ea”. Catrina îl consideră leneş şi
păcătos: „. . . toată ziua stai la drum şi bei tutun şi la sfânta biserică nu vrei să
vii” sau îl acuză de plăcerea lui de a vorbi: „. . .lovi-o-ar moartea de vorbă, decare nu te
mai saturi, Ilie. Toată ziua stai de vorbă şi beai la tutun şi mie îmi arde
cămaşa pe mine”,„ eşti mort după şedere şi tutun”.
 Moromete este tipul taranului filosof(tip nou in literatura romana),al taranului
autentic.
De asemenea, Moromete este personaj reflector al primului volum, deoarece
majoritatea evenimentelor sunt prezentate in functie de felul in care acestea se reflecta in
constiinta lui.
Primul volum se deschide cu imaginea lui Moromete,ramas singur in prispa, dupa
intoarcerea de la camp,ceea ce anunta singuratatea.
In finalul romanului, chipul de lut al lui Moromete(realizat de Dinu Vasilescu), il
proiecteaza pe acesta in mit si legenda, desemnandu-l ultimul taran autentic.
Moromete este caracterizat indirect prin fapte,limbaj,felul in care
gandeste,relatiile cu celelalte personaje si mediul in care traieste.
Inca din prima scena cheie a romanului(cina), reies o serie de trasaturi ale
personajului.Sesizam autoritatea lui Moromete, imaginea de pater familias, deoarece el
sta confortabil, am putea spune in capul mesei, in timp ce ceilalti membrii ai familiei se
ingramadesc.Asezarea fata in fata a copiilor din cele doua casatorii, subliniaza relatiile
incordate din familie:baietii cei mari vor pleca la Bucuresti(stau langa usa),Niculae e
neglijat etc.Totodata masa e prea mica,e neincapatoare, din toate acestea rezultand cele
doua drame ale personajului : drama pamantului si drama familiei.
Problema materiala il obliga pe Moromete sa taie salcamul pentru a i-l vinde lui
Tudor Balosu.Aceasta scena reprezinta o punere in abis.Aici incepe declinul lui
Moromete.Salcamul semnifica o axis mundi(face legatura dintre cer si pamant),
reprezentand demnitatea lui Moromete, locul lui de barbat si de tata in familie.Taind
salcamul, isi pierde autoritatea in familie si in societate.
Moromete este portretizat in miscare;lui ii place sa contemple lumea,se comporta
ca un artist.Aceasta placere de contemplare se imbina cu aceea de a vorbi.Acest lucru e
evident in scena de la Poiana lui Iocan,protagonistii fiind Moromete si Cocosila;ei
vorbesc despre politica, se tachineaza reciproc, fac comentarii inteligente etc.Lipsa lui
Moromete distruge farmecul acestui topos rural.El pregateste minutios acest moment:se
scoala devreme, trece pe la frizer, merge incet pe drum cu ziarul in mana, vorbeste cu
oamenii.Discutiile nu incep fara el, cuvintele lui avand cu adevarat greutate.Acest obicei
o nemultumeste pe sotia sa, Catrina, care-I reproseaza “Esti mort dupa sedere si dupa
tutun.Lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi.”
Personajul stapaneste totodata arta disimularii, stiind sa-si modeleze gandurile,
vorbele, incat sa-si deruteze interlocutorul.
Semnificativa este scena foncierii:intrand in curte,trece pe langa agentii fiscali ca si
cum n-ar fi existat,striga la o Catrina si la un Paraschiv inexistenti,dupa care le spune
agentilor brusc si categoric: “N-am!”.Apoi se potoleste,cere o tigara,il lasa pe agent sa
taie chitanta pe care o rascuceste in mana, o pune pe prispa, iar cand i se cere sa plateasca
, repeta:”Ce sa-ti fac eu daca n-am!De unde sa dau?N-am!”.Cand e insa amenintat ca I se
vor lua bunurile din gospodarie (caruta,caii etc), le da 1.000 lei, spunand ca restul le va
plati mai tarziu.
O alta scena in care disimularea e evidentiata este cea a taierii salcamului,cand
Nila duce caii tocmai sub salcamul pe care-l taiau.Moromete striga atunci: “Unde
vii,ma,aici?”, dar baiatul nu pricepe: “Cum sa vin?”.Atunci Moromete intoarce vorba ca
si cum el ar fi gresit: “Adica da!Treci cu ei incoa, sa cada salcamul pe ei.”Alt exemplu
este momentul in care Cocosila constata ca poarta la care lucra Paraschiv e gata,
Moromete raspunde suparat: “Nu, mai trebuie un vitel care sa se uite la ea.”
Alta scena reprezentativa este cea a secerisului .Aici isi pastreaza imaginea de
pater familias, dand mai mult ordine, fara a munci si el, ceea ce ii deranjeaza pe baietii
cei mari.
In primul volum,Moromete intra in antiteza cu Balosu,in timp ce Moromete
reprezinta taranul autentic, patriarchal, Tudor Balosu este reprezentantul capitalismului la
sat.Aceasta deosebire este evidenta mai ales in scena in care cei doi pleca la munte, iar
Balosu vinde totul cu profit, iar Moromete iese in pierdere, ba chiar mai mult, da de
pomana unei vaduve.
In relatia cu familia Moromete esueaza.Isi iubeste copiii, le vrea binele, insa isi
cenzureaza aceasta iubire, ceea ce duce la instrainarea de ei. La serbarea scolara a lui
Niculae, este impresionat de faptul ca acesta a luat premiul I,simte nevoia sa-si transmita
afectiunea fata de copil, dar nu-si gaseste gesturile potrivite.Este unul din putinele
momente in care e controlat de sentimente.
Cu fiii cei mari are altfel de divergente; ei vor sa renunte la tipul de viata al tatalui,
fiind inraiti de Guica, sora vitrega a lui Moromete.Pentru a preveni revolta fiilor sai,
Moromete il trimite pe Achim la Bucuresti, insa pana la urma vor fugi si Paraschiv si
Nila.
Scena in care Moromete ii bate cu parul, il prezinta ca fiind un tata disperat pentru
ca fiii sai refuza stilul lui de viata.Fuga celor doi la Bucuresti, reprezinta o lovitura grea
pentru Ilie Moromete,cu toate ca acesta incearca sa ascunda suferinta sub o masca a
ironiei.Cand a aflat ca acestia au fugit, spune: “De ce au fugit?Ce, nu puteau sa mearga
incet?”.
Catrina il suporta si se retrage intr-o lume a ei, insa in cele din urma il va parasi.
Pamantul reprezinta pentru Moromete un echilibru interior, siguranta zilei de
maine,dar si libertatea spiritului(pentru ca avand siguranta materiala, poate
medita,contempla cerul, soarele,soseaua,oamenii).
Se diferentiaza clar de Ion al lui Rebreanu.Moromete nu lupta pentru a obtine
pamant, punand orice in slujba acestei lupte, ci lupta pentru a si-l pastra.
Pana in finalul primului volum, imaginea lui Ilie Moromete decade.Aceasta
decadere e acutizata in cel de-al doilea volum, ce are in vedere viata satului in doua
momente istorice succesive si violente cu taranii: reforma agrara(1945) si transformarea
socialista a agriculturii(dupa 1949).
 In ceea ce priveste familia Moromete, inca din primele capitole este distrusa
imaginea dintai a lui Ilie Moromete; el a trecut printr-o perioada de bunastare si si-a
refacut averea, insa ia hotarari care-l coboara in ochii familiei: ii interzice lui Niculae sa
se mai duca la scoala, nu trece casa si pamanturile pe numele Catrinei, dar merge la
Bucuresti pentru a le propune celor trei fii sa se intoarca in sat si sa le dea tot, iar el si
Catrina sa se retraga intr-o casuta pe care s-o ridice alaturi de vechea lor casa.Baietii insa
refuza, iar cuvintele lui Moromete sunt categorice: “Mi-am luat mana de pe voi, mana
mea asupra voastra nu mai exista.”Este momentul in care Ilie isi ridica binecuvantarea
parinteasca, iar acest lucru va avea urmari grave, pentru ca Paraschiv va sfarsii lovit de
“boala in piept”, iar Nila sfarseste in lupta, moartea fiindu-i anuntata de scrisoarea
neagra.
Catrina il va parasi pe Moromete, plecand la fata ei.
Ilie Moromete decade, isi pierde autoritatea, prietenii, nemaigasind pe nimeni cu
care sa faca glume inteligente. Niculae observa: “Il vezi cum ii ia altul vorba din gura,
fara nici un respect, si el lasa fruntea in jos, si nu mai zice nimic.”Niculae se intoarce in
sat ca activist de partid pentru a participa la o campanie de seceris.
Figura centrala a acestui volum este Niculae Moromete, care renunta si el la
conditia de taran, insa altfel decat fratii sai. Niculae si Ilie M. reprezinata doua concepte
de viata total diferite: Ilie reprezinta societatea patriarhala, taranul conservator, iar
Niculae devine apostolul dogmatic al ideilor socialiste, promovand o noua religie.
O scena semnificativa pentru valorile pe care le simbolizeaza Moromete, este
aceea in care, udat de o ploaie de vara, sapa un sant in jurul sirei de paie si discuta cu un
personaj imaginar, in timp ce in alta parte se pun la cale schimbari majore pentru viata
satului.Ploaia reprezinta destramarea satului, gestul saparii sugereaza incercarea lui de a
pastra in alterate vechiile valori, iar faptul ca vorbeste singur subliniaza insingurarea.
In final, Moromete moare exclamand cu trufie: “Domnule…eu intotdeauna am dus o
viata independenta!”.

Prin limbaj-
Toţi se minunează de priceperea lui Moromete în a lămuri chestiuni de neînţeles
pentrualţii.Dar magistral este ţăranul acesta când vorbeşte. Dialogul cu cei din jur este o
permanentă provocare,Moromete strecurând subtil, înţepături, din pură curiozitate de a
vedea reacţia acestora şi de a se amuzade neputinţa lor. Când îl întreabă pe
Udubeaşcă unde a fost cu o zi înainte şi acesta îi răspunde că stătuse toată ziua în
ograda lui, se miră, iar răspunsul: „Ce vorbeşti! Păi, nu te-am văzut”, înseamnă defapt, că
nu l-a văzut pe Udubeaşcă pentru că omul „nu se distingea prin nimic” încât să fie
văzut.Î n g u r a l u i , c u v â n t u l c a p ă t ă f a s c i n a ţ i e m a g i c ă , c e l e m a i o b i ş n u i t e
î n t â m p l ă r i d e v i n a v e n t u r i , i a r    povestitorul are puterea de a-i convinge pe
ascultătorii care-l ascultă vrăjiţi. E suficient să amintim relatarea călătoriei la
munte, împreună cu Bălosu, pentru a vinde porumb sau a vizitei în casa plină decopii a
lui Traian Pisică. Precum un orator desăvârşit, întâi trezeşte curiozitarea celor
dispuşi să-lasculte cu un fel de
captatio benevolentiae
: „Păi, voi nu ştiţi nici unul cu cine avem noi de-a face aiciîn sat, anunţă el cu glasul acela
nepărtinitor, care parcă nu era al lui. Să căutaţi în toată România, de lamunte la baltă, şi la
turci să căutaţi şi altul ca el [Traian Pisică] nu găsiţi!”.Apoi se înfierbântă şi jură căe
adevărat ce-a spus, lăsând impresia că între el şi celălalt ţăran s-a petrecut ceva
neobişnuit. Relatarea  p r o p r i u - z i s ă i n c l u d e u i m i r e a l u i M o r o m e t e ş i
î n t r e b ă r i l e l u i r e t o r i c e , a d r e s a t e a s c u l t ă t o r i l o r , răspunsurile lui Pisică la
întrebările curioase ale musafirului, intrevenţiile nevestei lui Pisică, urleteleCiulcăi.
Nedumerirea prefăcută a lui Moromete, pauzele în rostire, interjecţiile folosite, hazul prin
careînfăţişează gesturile celor cinsprezece suflete aflate într-o singură încăpere produc
bucurie şi satisfacţie„ a u d i t o r i u l u i ” , l a c o m d e a a f l a ş i a l t e a m ă n u n t e
p i c a n t e d e s p r e c e l c a r e î ş i „ a m e n d e a z ă ” c o p i i , vânzându-le
pământul.Aceasta este doar o faţă a lui Moromete, arătată celor din jur, lumii exterioare
pe care înţeleptul ţăran oacceptă aşa cum este, dar în care nu este acceptat cu
felul lui de a fi şi de a gândi, pentru că nu este înţeles.