INTRODUCERE IN RELATII INTERNATIONALE

Anul 1, Semestrul 1

- sinteza cursului -

Lector univ. dr. Irina Velicu

Facultatea de Relatii Internationale si Studii Europene (RISE)

Universitatea Spiru Haret

1
Disciplina Relatii Internationale si Studiul Politicii

Relatiile internationale reprezinta o disciplina relativ noua care s-a consacrat dupa
incheierea primul razboi mondial in contextul infiintarii Ligii Natiunilor. Primul
departament specializat este infiintat in Marea Britanie, la Universitatea Wales din
Aberystwyth, in anul 1919. Personalitatile de marca care au stimulat dezvoltarea acestei
discipline si a structurilor necesare - Lordul Davies (1880 - 1944), om politic liberal,
apropiat de premierul britanic David Lloyd George au fost motivate de necesitatea
evitarii declansarii unui nou conflict mondial.

Insa preocuparea pentru descrierea si intelegerea organizarii si fenomenelor sociale,

economice i politice comportamentul social al celor care conduc i al celor care sunt
condusi - a existat inca din antichitate si se confunda, in mare masura, cu insasi istoria
civilizatiilor. Insusi termenul de politica este explicat in conexiune cu cetatea antica a
grecilor - polis, comunitatea sau forma de organizare considerata ca fiind propice
dezvoltarii umane. In filosofia antica a lui Aristotel de pilda, omul este privit ca pe o fiinta
sociala prin definitie, zoon politikon in afara cetatii-polis, fiinta umana nu poate fi
decat un simplu animal. Aristotel este considerat intemeietorul stiintei politice
considerand ca politica are drept scop fundamental realizarea celui mai mare bine
pentru societate, respectiv a Binelui Public.

Asa cum vom detalia in cadrul acestui curs, gandirea politica de-a lungul secolelor a
avut ca prim obiect de activitate organizarea si crearea formelor de convietuire a
oamenilor. Insasi aparitia statului reprezinta punctul culminant al acestei preocupari.
Prezentam in cele ce urmeaza o scurta trecere in revista a teoriile/ideilor politice
esentiale care au contribuit la dezvoltarea gandirii politice ca radacina a disciplinei
relatiilor internationale.

Ideologiile politice moderne au aparut in contextul Revolutiei din America (1776) si a

celei Franceze (1789) ca sisteme de credinta politice ce concurau cu doctrinele
religioase pentru a stabili ce fel de idei si valori trebuie sa inspire comunitatile umane.
Subrezirea fundamentelor teocratice ale legitimitatii s-a amplificat sub actiunea ideilor
dreptului natural. Parintele teoriei politice moderne care a limitat rolul religiei in
politica este Niccolo Machiavelli: cel mai inalt scop al oricarui Principe nu poate fi decat
acela de a-i inalta patria prin orice mijloace, inclusiv cele pe care le condamna morala
crestina. Convins de utilitatea unui manual cu invataminte practice pentru un monarh,
Machiavelli formuleaza celebrul postulat al actiunii Principelui : Este necesar ca,
atunci cand fapta merita a fi invinuita, scopul ei sa o scuze , 2Cu alte cuvinte, scopul
scuza mijloacele.

2 N.Machiavelli, Discorsi sopra la prima Deca di Tito Livio, Cartea I, cap.IX, ed. Valdonega, Verona, 1968, p.116.

2
Fundamentul Suveranitatii: Drepturi Naturale si Teoriile Contractualiste

La sfarsitul secolului al-XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea s-au produs o serie de

transformari majore in Europa, cunoscute la modul general sub numele de Renastere:
dezvoltare tehnico-economica, raspandirea cunoasterii, comertul si productia,
urbanizare, propaganda religioasa si politica, revolutia astronomiei (Copernic si Kepler),
revolutia din fizica (Galilei), reprezentarea naturii ca o realitate spatiala ce trebuie
exploatata si cucerita, antropocentrism. Toate aceste transformari au contribuit la
consolidarea uneia dintre cele mai importante inventii ce stau la originea modernitatii:
Statul.

Din experienta noastra ca cetateni ai unui stat suntem constienti de faptul ca acesta
reprezinta centrul puterii suverane: statul face si desface legi, hotaraste pacea sau
razboiul, bate moneda, si ia impozite, conduce administratia, judeca, gratiaza. Pentru
un timp indelungat si pentru multi teoreticieni statul a fost (si in ca mai este) considerat
principalul actor al relatiilor internationale. Cine este totusi posesorul statului? Pe ce se
bazeaza suveranitatea statului? Vom prezenta mai jos cateva din cele mai importante
idei politice care au justificat suveranitatea populara a statului.

HUGO GROTIUS. 1625, Despre Dreptul Razboiului si al Pacii

Juristul olandez vorbeste inca din 1652 de statul contractual si dreptul international:
care sunt principiile care trebuie sa reglementeze relatiile dintre state pe timp de pace
sau razboi? Subiectul si substanta unor legi care sa emita astfel de principii este chiar
omul si natura sa, creatie a lui Dumnezeu in perfectiunea sa. Astfel principiile se vor
referi la: respect fata de viata si proprietate, respect fata de cuvantul dat si fata de
angajamente/contracte. Prin contract, oamenii decid de bunavoie sa incredinteze
autoritatea publica unei instante suverane si permanante care are misiunea de a
asigura pacea si securitatea. Acesta instanta poate oricand sa fie inlaturata prin vointa
colectivitatii.

THOMAS HOBBES 1651, Leviathan

Oamenii in starea de natura sunt dominati de teama si de invidie, egoism si suferinta,
se aseamana lupilor si viata este insuportabila. Starea naturala ar fi eminamente un
razboiul tuturor asupra tuturor (bellum omnium, contra omnes) unde omul ar fi o bruta,
un lup pentru alt om. Astfel, in starea de natura tot ce este posibil este i permis. In
consecinta, omul va prefer sa delege o parte din puterea sa catre o instanta superioara
care va putea sa impuna o ordine sociala pentru eliminarea violentei. Din momentul in
care Suveranului i se transfera atributele infaptuirii ordinii in societate, aceasta
inseamna ca fiecare individ accepta sa renune la dreptul sau asupra tuturor lucrurilor
pentru a-l investi pe cel care sa promulge legile necesare pacii civile i sa garanteze, cu
fora, daca este nevoie respectarea lor.5 Pentru Hobbes puterea suveranului va fi
absoluta, nelimitata. Motivat de dorinta de a evita razboaiele civile si religioase ale
epocii in care a trait, Hobbes a justificat statul absolut sau totalitar.

5 P.Manent, Istoria intelectuala a liberalismului, Humanitas, Bucureti, 1992, p.48.

3
JOHN LOCKE 1690, Al Doilea Tratat despre Guvernare
In starea naturala oamenii sunt egali unii fata de altii, capabili de cunoastere si munca,
liberi sa munceasca pamantul. Acumuland din ce in ce mai multe bunuri si folosindu-se
de moneda pentru schimburi, societatea umana devine din ce in ce mai complexa in
timp ce riscul de conflict creste. Ca atare, toti cei care doresc realizarea deplina a
principiilor dreptului natural, adica dezvoltarea libera a fiecaruia, aleg sa se asocieze si
sa infiinteze o instanta care sa aiba ca scop organizarea societatii dupa niste reguli
comune si folosirea unor metode convenabile pentru a le aplica. Ironizandu-l pe
Hobbes, Locke spune ca oamenii sunt nebuni sa prefere sa fie devorati de lei pentru a
se feri de vulpi/nevastuici. Puterea suverana limitata va avea trei sarcini: legislative,
judecatoreasca, de conducere. Parintele liberalismului englez, Locke considera ca
ordinea societaii moderne este garantata de munca (pentru a obine hrana necesara
supravieuirii), valoare i proprietate, sub condiia exercitarii puterii politice de catre un
Suveran investit cu prerogativele autoritaii legale.

JEAN-JACQUES ROUSSEAU, 1756, Discurs asupra inegalitatii dintre oameni; 1762

Contractul Social
In epoca luminilor filosoful Rousseau avertizeaza asupra erorii comune a teoreticienilor
dreptului natural interpretarea starii de natura folosind concept dobandite in cadrul
societatii umane. Premisa gandirii sale este asociata cu mitul bunului salbatic, primitivii
care in starea de natura erau generosi si altruisti, impartind bunurile pamantului in mod
liber, bucurandu-se de natura si de viata. De altfel, Rousseau considera ca omul s-a
nascut liber insa societatea l-a inlantuit. Civilizatia si societatea politico-sociala a
oamenilor s-a nascut atunci cand un om a dorit sa puna stapanire pe un teren si i-a
convins si pe altii ca acel teren ii apartine spre deosebire de conceptia anterioara
conform careia fructele sunt ale tuturor si pamantul este al nimanui. Dezvoltarea
familiilor si a comunitatilor patriarhale au determinat aparitia diviziunii muncii si a
proprietatii. Acestea deci nu sunt naturale, ci accidente, intamplari in evolutia non-liniara
a umanitatii, intre progress si decadere, inegalitate si exploatare. Din teama si dorinta
de securitate, comunitatile au fost nevoite sa creeze o organizare politica si sa semneze
un contract social: pentru a evita conflictele, erau necesare legi care sa ai protejeze pe
toti membrii. Componenta abuziva a acestui contract era evident atata timp cat el
impunea obligatii si constrangeri celor slabi sau saraci precum si drepturi si puteri celor
dj puternici. Originea puterii suverane este deci conventionala si artificiala: ceea ce
omul poate sa faca poate si sa desfaca si nici o necesitate exterioara sau
transcendenta nu ii impune o ordine permanenta. De aceea, inainte de toate este
important sa intelegem modul in care un popor ajunge sa fie un popor.

Pentru Rousseau Cel mai puternic nu este niciodata destul de puternic incat sa fie
intotdeauna stapanul, daca nu-i transforma puterea in drept i nu schimba ascultare in
datorie1. Libertatea in cadrul societatii politice este data de egalitate (unanimitatea
consimtamantul pentru conctractul social) si supunerea fata de legi (si nu fata de
dorinte/oameni). Corpul politic este doar vointa generala a oamenilor. Suveranitatea
inseamna exercitatea vointei tuturor. Ca atare, coracteristicile suveranitatii sunt
determinate de vointa generala: inalienbila, indivizibila, infailibila si absoluta. Suveranul

1 JJ. Rousseau, Contractul social, Cartea 1, (Bucureti : Editura tiinifica, 1957), p. iii.

4
nu este decat o fiinta colectiva si atunci vointa sa nu se poate transfera si nu poate fi
instrainata. Orice lege care nu este ratificata de popor este nula. Poporul nu poate fi
liber doar la alegeri pentru ca apoi sa devina sclavul parlamentarilor.

MONTESQUIEU - Spiritul legilor

Montesquieu este unul dintre ganditorii care au intuit faptul ca oricine ajunge sa exercite
puterea, este i ispitit de posibilitatea de a face abuz de ea. Ca atare, orice putere
trebuie controlata de o alta putere. Astfel, Montesquieu formuleaza principiul separarii
puterilor in stat. Cea dintai separare privete desparirea puterii legislative de puterea
executiva. Una aparine poporului prin intermediul Parlamentului, iar cealalta Principelui
sau, dupa caz, Primului Ministru i Guvernului. Daca poporului i se admite capacitatea
de a-i alege bine pe cei care sa-l reprezinte in Parlament, in schimb nu i se recunosc
prea multe facultai in a delibera i decide in deplina competena i responsabilitate. Din
acest motiv, celor doua puteri, legislativa si executiva, Montesquieu le mai adauga
puterea judecatoreasca. Toate dispozitiile ce emana de la aceste puteri trebuie sa fie
inscrise intr-o Constitutie, in scopul echilibrarii fortei de care dispune fiecare in parte,
fara a se suprapune si paraliza reciproc.

Teorii, Ideologii si Intelegerea Politicului

Ideologia este un concept ambiuguu contestat dar esential disciplinei deoarece a stat si
(probabil) va sta la baza actiunii/practicii politice ca mod de a percepe lumea, de a
gandi/imagina/proiecta viitorul si ceea ce se doreste a fi o societate (lume) mai buna. O
ideologie reprezinta un set de idei, (meta)-teorii, principii normative de gandire
vizionare, despre moralitate (ce e bine/rau, just/injust) dar si despre procesul de
cunoastere/epistemologic (adevarat/fals, correct/incorect ) si ontologic (ceea ce este)
privind natura umana, universul nostru si modul de organizare al societatii.

Ideologia functioneaza ca o harta intelectuala in care bagajul emotional (sentimente

precum frica, ura, speranta) joaca un rol important; ideologia mai poate fi comparata cu
o religie seculara, instrument pentru disciplina/controlul social al populatiei (in stransa
legatura cu indoctrinarea/propaganda). Desi se presupune ca ideologiile pot oferi
perspective seculare (non-religioase) asupra problemelor fundamentale ale umanitatii,
ele sunt asemanatoare religiilor prin incercarea de a conecta intr-un singur sistem de
gandire, diferitele dimensiunile (etice/culturale/politice) ale unei societati. Exemple de
ideologii sunt: socialism, conservatorism, liberalism, fascism, feminism, ecologism.

Conceptul de ideologie a facut cariera ca urmare a scrierilor lui Marx ideologia

reprezenta pentru Marx setul de idei promovat de elita (burgheza) conducatoare, un
instrument pentru controlul maselor. Cei ce detin controlul mijloacelor de productie pot
controla si ceea ce gandesc masele exploatate. Acest control al modului de a gandi
este crucial in co-optarea maselor pentru productia economica industriala (capitalista)
conceptual de constiinta falsa (false consciousness ) este folosit de Marx pentru a
indica acest proces.

Antonio Gramsci continua ideile marxiste si adauga interpretarea conform careia liderii

5
societatii ofera modele ideologice care devin common sense (de bun simt) - reguli de
comportament/practice la orice nivel al societatii. Ideologia dominanta a elitelor este
transmisa nu doar intr-un mod coercitiv/fortat ci prin persuasiune. Influenat si de
gandirea lui Machiavelli, Gramsci percepe hegemonia capitalista in Vest ca pe un
centaur jumatate om, jumatate brut, un melanj intre consens i coercitie in a caror
capcana cad muncitorii dar si elitele, prin asimilare aproape voluntara a conceptelor.
Mai tarziu, adeptii teoriilor critice care isi au originea in Scoala de la Frankfurt, Max
Horkheimer, Theodor Adorno, Herbert Marcuse, Jurgen Habermas, pun accentual pe
indoctrinarea culturala a capitalismului, prin mass-media si alte produse ale culturii
populare de tip film, muzica etc. Marcuse afirma ca tolerant aparenta a societatii liberale
ascunde indoctrinarea si transformarea oamenilor din cetateni in consumatori pasivi,
cinici si apatici ale caror nevoi sunt manipulate zilnic.

O ideologie nu este doar un set de idei sau teorii ci si un ghid de actiune practica
(politica/sociala/economica). Ideologia dominanta a unei societati poate contribui la
stabilitatea sociala prin stabilirea standardelor normative/valorice pe care membrii
societatii le va accepta si impartasi. In esenta, o ideologie poate avea efecte
contradictorii: ea poate asigura armonia sociala sau poate legitima tirania si teroarea in
numele unor idealuri nobile. Riscul ideologiei este de a ridica la rang de valoare
absoluta anumite idei si de a nu accepta relativitatea, contextualitatea, partialitatea lor
instrumental/arbitrara sau contingenta (intamplatoare).

Se poate argument faptul ca toate ideologiile denatureaza realitatea - dar ce este

realitatea? Putem cunoste in mod empiric/obiectiv realitatea cu certitudine? Exista teorii
care raspund pozitiv la aceasta intrebare: teoriile pozitiviste/naturaliste in stiintele
sociale sunt influentate de stiintele naturale/exacte si care promoveaza observarea
empirica si masurarea cantitativa/obiectiva a realitatii umane inconjuratoare. Exista insa
si teorii critice care pun la indoiala (interpretative) capacitatea oamenilor de a avea
certitudini deoarece angajamentele noastre ideologice ne fac sa vedem realitatea intr-
un anumit fel; suntem socializati sa gandim/actionam intr-un anumit mod iar agentii
acestei socializari sunt familia/gradinita/scoala/biserica/alte organizatii unde activam.
Aceasta reprezinta o dilema epistemologica veche: este dificil sa faci o distinctie clara
intre realitate (discursul stiintific privind ceea ce este cu adevarat real) si structurile
noastre individuale de intelegere si imaginare. Este realitatea insasi produsul ideilor
noastre? Cuvantul idee provine din cuvantul grec eide care inseamna lumina: un
exercitiu de gandire poate fi privit si ca pe un exercitiu de imaginatie/creatie. A avea idei
poate insemna a avea imaginatie.

Fiecare ideologie a folosit intr-un anumit mod concepte fundamentale: libertatea,

ratiunea, religia, comunitatea, securitatea, progresul, rasa, clasa, traditia, proprietatea,
etc. Adaptand aceste interpretari - prin emiterea de doctrine si agende politice - la
imaginarul national colectiv, elitele au normalizat teritoriul national, au vorbit pe intelesul
maselor, apeland la istorie, legende, mituri nationale si au glorificat intr-un fel
rasa/natiunea. Ca atare, statul ca actor politic a fost central in ideologiile politice. La fel,
in mod traditional, actorul principal al relatiilor internationale a fost statul: relatiile
internationale reprezintau totalitatea formelor, proceselor si modalitatilor de relationare

6
intre statele nationale ale planetei, un cadru mai putin sau mai mult reglementat in
functie de momentele istorice la care ne referim.

Este important insa de reinut ca avand in vedere radacinile filosofice ale acestei
discipline i faptul ca in cursul istoriei, sistemele urmeaza sistemelor, nici o filosofie (sau
paradigma de gandire sociologica) nu a reuit sa puna capat filosofiei deoarece aceasta
se tradeaza pe sine atunci cand degenereaza in dogmatism, (...). in filosofie intrebarile
sunt mult mai importante decat raspunsurile i fiecare raspuns devine o noua
intrebare2.

Spectrul politic: modelul potcoavei

Comunism Fascism

centru-stanga centru-dreapta

Stanga Centrul Dreapta

Liberalism
Socialism
Social Democraie Conservatorism
Third Way

CONSERVATORISMUL
Fara a accepta cu uurina eticheta de ideologie sau doctrina data fiind natura abstracta
a acestor concepte, conservatorii pledeaza pentru dispoziia naturala a minii umane, o
atitudine de respect faa de tradiie i faa de experiena generaiilor trecute. Ca atare,
aceasta dispoziie este insoita de o rezistena sau precauie faa de schimbari in
special cele radicale de genul revoluiilor. Tradiia, obiceiurile i istoria sunt adevaratele
busole pe care un conducator ar trebui sa le foloseasca in cadrul guvernarii. Acestea
trebuie conservate tocmai pentru ca au trecut testul timpului. Tradiia este, spune
Burke, democraia celor trecui in nefiina. Totui, Burke recunoate ca statul care nu
dispune de instrumenele schimbarii sociale nu dispune nici de capacitate de
conservare: de aceea, un politician conservator este modest, pragmatic i precaut,
manifestand suspiciune faa de tendine reacionare sau revoluionare.

2 Karl Jaspers, Introducere in filosofie, (New Haven: Yale University Press, 1951), p. 10-18.

7
Oamenii sunt imperfeci i de aceea prefera mai curand stabilitatea, securitatea
drumului batatorit, predictabilitate i ordine. De aceea, ordinea i sigurana este
preferabila libertaii. Ordinea i autoritatea ierarhica sunt naturale i eficiente atata timp
cat perpetueaza modele istorice consacrate. Conceptul de comunitate organica
primeaza in gandirea conservatoare: comunitatea este ca i corpul uman, compusa din
pari diferite dar complemantare, fiecare avand propriul rol. Comunitatea este ca o
familie in care tatal este capul familiei.

LIBERALISMUL
Liberalismul a aparut ca o reacie impotriva sistemului feudal i ca urmare a apariiei
elementelor capitaliste, reflectand aspiraia clasei de mijloc de a a inlatura monarhii
absolui sau proprietarii latifundiari. In acest sens, momentele debutului liberal au fost
momente revoluionare marcate de cele doua revoluii principale cea engleza in 1688,
cea americana in 1776 i cea franceza in 1789 prin care s-a impus necesitatea formarii
unor guverne reprezentative i realizarii unei constituii.

Ideile liberalismului clasic dezvoltate de filosofi precum John Locke au adus in prim plan
valorile individualismului i libertaii individuale ca valori fundamentale pentru
dezvoltarea societaii. In acest sens, statul este un rau necesar cu o funcie negativa
de asigurare a cadrului in care indivizii liberi se pot dezvolta. Teoria dreptului natural a
lui Locke a contribuit la fundamentarea curentului de gandire liberal prin postularea
drepturilor inalienabile ale omului ca fiina creata de Dumnezeu dreaptul la viata,
libertate i proprietatea. De asemenea, teoriile utilitariste ale lui J. Bentham au facut o
contribuie la conturarea curentului liberal: principiul controversat al utilitaii ca i criteriu
moral este in concordana percepia ca omul este egoist maximizator de placere i
utilitate personala.

Liberalismul modern continua ideea utilitarismului insa plasand accentul asupra

placerilor superioare conferite de dezvoltarea personale. In acest sens exponentul
liberalismului modern John Stuart Mill afirma ironic ca este mai bine sa fii un Socrate
nesatisfacut decat un prost satisfacut. De altfel, Mill prezinta astfel ambivalena
liberalismului cu privire la democraie: in absena unui control social, chiar i democraia
poate degenera in ignorana i brutalitate; de aceea, virtutea democraiei consta de fapt
in promovarea dezvoltarii armonioase superioare a capacitailor fiinei umane.
Participand la viaa publica, cetaenii pot inelege i empatiza mai bine cu membrii
societaii din care face parte atingand astfel un nivel ridicat de dezvoltare personala. In
acest sens, Mill a pus foarte mult accentul pe eradicarea analfabetismului, acordarea
dreptului de vot femeilor.

Ideile utilitarismului imbinate cu cele ale liberalismului i conservatorismului anglo-saxon

au dat natere unui curent economic in gandirea liberala cunoscut sub numele de
laissez-faire. In lumea anglo-saxona acesta se dezvolta i sub influena teoriei
liberalismului economic al lui Adam Smith i Friedrich Hayek. In cartea sa Bunastarea
Naiunilor Smith vorbete despre necesitatea pieei libere i inlaturarii interveniei
mercantile a statului in stabilirea standardelor economice. Conceptul de mana

8
invizibila a pieei libere a carei imparialitate merita promovata a devenit o justificare
conceptuala a politicilor neo-liberaliste ale anilor 1980-1990 promovate de M. Thatcher
i Ronald Reagan. Aceasta este o decada a dezvoltarii globale deseori criticata pentru
politicile dure asupra populaiei i in special asupra arilor in curs de dezvoltare care au
primit aceste imbolduri politice ca urmare a acordurilor cu instituii occidentale de tip
FMI.

SOCIALISMUL
Socialismul s-a dezvoltat in secolul XIX ca urmare a creterii nivelului de industrializare
in Europa cu efectele negative de tipul condiii precare ale muncii in fabrica, angajarea
copiilor, omaj. Filosoful Karl Marx, reprezentantul principal al acestui curent de
gandire, afirma ca dei filosofia pana la acel moment a incercat sa explice lumea care
ne inconjoara, important este totui sa o schimbe. Marx vorbea de patru etape in
dezvoltarea umanitaii: 1. primitivismul comunist sau societatea tribala 2. sclavagismul
3. feudalismul 4. capitalismul 5. Acestei ultimi etape ii ca urma, conform lui Marx,
necesitate inevitabila a comunismului. Dei dezvoltarea capitalismului liberal in
Occident a condus la extinderi ale drepturilor cetaeneti de tip socialist, ca urmare a
unor lupte ale sindicatelor, nu se poate vorbi de o inlocuire reala a ordinii capitaliste.
Unul din motive este, conform gandirii teoreticianului marxist Antonio Gramsi, cooptarea
dar i dezbinarea post-moderna a muncitorilor in cadrul hegemoniei ideologice i
manipulative a capitalismului tarziu.

Pentru doctrina socialista actorii principali ai scenei umanitaii nu sunt doar indivizii ci
clasele - de-a lungul istoriei i mai ales in timpul capitalismului disparitatea intre
anumite grupuri privilegiate i altele marginalizate este izbitoare. In acest sens, una din
valorile fundamentale ale socialismului este comunitatea i bunul public (comun):
indivizii-s nu sunt suficieni i nu sunt doar egoiti. Comunitatea este rezultatul
solidaritaii care apare intre oameni. De aceea, in comunitate bunurile fiind produse in
colectiv, ar trebui sa ramana ca atare. Proprietatea privata corupe i degenereaza in
egoism, i materialism.

In schimb, o societate bazata pe cooperare, solidaritate i altruism este o societate a

oamenilor care se bucura de munca realizata pentru ca aceasta este rezultatul unor
tendine naturale i nu al unei competiii pentru beneficii personale. Munca nu trebuie sa
ne alieneze de propria noastra persoana, aprecia Marx. Dimpotriva, aceasta trebuie sa
fie o implinire, o placere creativa i nu doar de consum sau achiziie. In plus, egalitatea
oamenilor trebuie aparata i promovata - fara a fi o egalitate a abilitailor sau a
capacitailor individuale i nici o dorina de nivelare a acestora, socialitii militeaza
pentru egalitatea reala a oportunitailor, anand cont de faptul ca saracia este una din
principalele cauze ale lipsei de libertai i egalitai. In acest sens, satisfacerea nevoilor
de baza ale fiecaruia este o precondiie a libertaii acelui om: aceasta este semnificaia
celebrei fraze marxiste de la fiecare dupa abilitai, fiecaruia dupa nevoi.

Adepii socialismului evoluionist coala Fabian din Anglia, G. Bernard Shaw, -

considera ca ordinea socialista va prevala in lume gradual, panic i natural deoarece
oamenii vor contientiza pe rand, prin educaie, superioritatea acestor valori. Principiile

9
marxiste continua si astazi influentand doctrine (post)moderne cum ar fi feminismul sau
ecologismul dar si curentele de teorie critica si teoriile post-marxiste. Post-marxismul isi
are originea in ideea mai sus enuntata privind iminenta pericolului totalitarist si concret,
vizibilitatea continuitatii spiritului colonialist in politica globala actuala. Desi forta fizica,
dominatia si controlul fizic a unora asupra altora s-a atenuat in lumea moderna a
statelor-nationale, mecanismele de control continua sa bantuie politica statelor prin
tactici mai subtile, economice sau culturale. Asa cum afirmau marxistii, atata timp cat
inegalitatile si saracia se va concentra in continuare in cadrul anumitor clase sau
comunitati, socialismul ca curent de gandire va dainui.

ANARHISMUL
Anarhismul este o ideologie care nu poate fi plasata pe nici un esichier politic tocmai
pentru ca aceasta ar fi un oximoron. In secolul 20 anarhismul s-a dezvoltat ca o miscare
de masa de tip sindicalism revolutionar. Ideea principala care animeaza anarhismul
este anti-statismul - statul este perceput ca un rau nenecesar, care porneste de la
acceptare unor inegalitati nejustificate conform caruia unii pot avea dreptul de a-i
supune pe altii. Insa orice fel de putere este potential abuziva - tot asa cum orice
proprietate privata este un imbold catre atomizare si egoism. Unul dintre reprezentantii
anarhismului este Proudhon care isi argumenteaza alegerea astfel: proprietatea privata
este furt, a fi guvernat inseamna a fi supravegheat, inspectat, spionat, directionat,
regimentat, supus legislatiei, inchis, indoctrinat, tinut predici, controlat, monitorizat,
evaluat, cenzurat, comandat. Toate acestea sunt de regula facute de unii care nu au
nici dreptul absolut, nici virtutile si nici intelepciunea pentru asa ceva.

Toate formele de guvernamant au la baza violenta conducatorilor si ignoranta celor

condusi. Religia este instrumentul pentru dominatia asupra mintii, proprietatea este
pentru dominatia nevoilor umane iar guvernul este instrumentul de dominatie asupra
conduitei umane. Toate acestea reprezinta forme de sclavie mai mult sau mai putin
clare. Emma Goldman o reprezentanta importanta a acestei ideoloii afirma: Guvernul
are ca simbol clubul, pusca, inchisoarea si catusele.

Abolirea statului cerinta de baza a anarhismului - nu echivaleaza cu anihilarea

societatii/comunitatii deoarece aceasta poate exista natural fara ajutorul statului ca
institutie artificiala manipulativa. Societatea poate fi o ordine spontana si naturala intre
oameni, pe baza unor acorduri voluntare intre grupuri mici, in care dorinta fireasca de
libertate este protejata de spiritul sacru al revoltei.

ECOLOGISM
Avem vreo obligatie fata de generatiile viitoare? Avem o datorie morala fata de alte
specii? Care este relatia omului cu natura si mediul inconjurator? Acestea sunt
intrebarile fundamentale ale ecologiei ca gandire reactionara fata de impactul negativ al
fenomenelor industrializarii asupra naturii si implicit vietii in general. Folosirea masiva a
pesticidelor si altor chimicale, poluarea inerenta, folosirea energiei nucleare, fenomenul
ploii acide sau incalzirea globala, reducerea vizibila a resurselor naturale
neregenerabile, consumerismul precum si tendinta crescuta de privatizare a bunurilor
publice sunt subiectele de interes pentru promotorii ecologiei ca principiul politic.

10
Ecologismul este singura ideologie care nu pune in prim plan numai omul ca individ
separat sau superior naturii. Este o reactie impotriva arogantei umanismului sau
antropocentrismului care considera ca omul este stapanul planetei iar natura trebuie a fi
exploatata in folosul maxim al indivizilor.

Din punct de vedere al spectrului politic, ecologismul nu este nici la dreapta nici la
stanga si blameaza atat comunismul cat si capitalismul pentru excesele industrializarii -
lacomie in exploatarea resurselor limitate, violenta fata de alte specii, risipa si consumul
excesiv. In acest sens, toate tipurile de ecologism (moderat, radical, conservator,
socialist, anarhist) pledeaza pentru durabilitatea politicilor guvernamentale economice -
protejarea si conservarea eco-sistemului, folosirea energiei verzi, stil de viata sanatos si
frugal - toate acestea aducand aminte de principiile Buddhiste. Desi nu pare a constitui
o ideologie cu rasunet asupra politicii, evolutia civilizatiei si schimbarile climatice
recente au impus la nivelul politicii globale necesitatea promovarii acestor principii care
sa stea la baza unui nou mod de viata.

FEMINISMUL
Pana in anii 1960 inegalitatile intre sexe nu erau considerate subiect politic important.
Feminismul a fost considerat inca de la inceputurile sale anii 1840 in America o
ideologie radicala/subversiva deoarece ilustra cum politica se infiltreaza chiar si acolo
unde poate nu ar trebui. Politicile si politica au fost dintotdeauna monopolizate de catre
barbati iar aceasta suprematie a barbatilor nu a exclus si dezavantajarea si
marginalizarea femeilor pentru simplul motiv al sexului astfel, cele mai simple forme
de aservire a femeilor au fost excluderea lor de la vot sau lipsa accesului egal la
educatie. Biologia era de ajuns pentru a justifica inclusiv maltratarea acestora in
procesul de aservire oficial acceptat si perpetuat prin socializare, modele culturale etc.

Primul val al curentului feminist a reusit obtinerea dreptului de vor pentru femei: 1893 in
Noua Zeelanda, 1920 in America. In mod ironic, obtinerea acestui drept a slabit
miscarea feminista. Insa anii 1960 au impus in politica ideea de violenta domestica al
doilea val al feminismului a avut ca reprezentant de seama pe Betty Friedan. In cartea
sa, Mistica Feminina, Friedan vorbeste de problema fara nume a femeilor care se vad
nevoite sa-si limiteze viata la gospodarie si impune ideea ca domeniul personal sau
privat este de fapt un domeniu politizat. Politica de fapt exista oriunde exista conflicte
sociale. Opresiunea asupra femeilor se realizeaza in principal prin faptul social/politic al
sexualitatii si al familiei, ca institutie. Politicile guvernamentale si practicile curente
perpetueaza direct sau indirect patriarhatul si paternalismul prin politicile care
reglementeaza casatoria, divortul, familia, cresterea copiilor, munca, contraceptia si
avortul.

Controversele legate de feminism si in general subiectul discriminarii este un subiect

extrem de delicat. Una din dileme se refera la ce ar trebui sa primeze: principiul
egalitatii sau principiul diferentei. Conform principiului egalitatii, femeile ar trebui sa aiba
aceleasi sanse si conditii ca si barbatii iar in centrul politicilor ar trebui sa primeze ideea
de individ o persoana al carui sex nu conteaza. In acest sens se ignora orice principiu
biologic de diferentiere intre cele doua sexe facand apel la ceea ce Simone de Beauvoir

11
afirma: femeile nu se nasc ci se formeaza. Procesele sociale si culturale joaca un rol
esential in conturarea a ceea ce este acceptat ca feminin sau masculin. Conform
principiului diferentei, calitatile feminine sunt unice si merita a fi cultivate nasterea,
grija fata de copii si familie, dragostea si cooperarea, intuitia si creativitatea artistica.
Orice incercare de a eluda diferentele de sex nu ar conduce decat la o masculinizare
mascata a femeilor. Nu exista eliberare profunda in anihilarea ideei de sex. Teoriile
post-moderne ale feminismului aduc in prim plan fluiditatea si caracterul arbitrat al
faptelor social inclusiv a ceea ce este privint ca masculin sau feminin. Unele femei nu
pot avea copii. Altele se simt atrase de acelasi sex. Unii barbati au caracteristici
feminine. Sexualitatea nu este fixa si ca atare nu poate fi institutionalizata pornind de la
esentializarea ei intr-o definitie universal valabila.

12

Liberalism Modern
liberalism social
individualism moderat
libertate pozitiva
stat facilitator
economie libera i manageriata
preocupare pentru clase
vulnerabile
cradle-to-grave welfare
SOCIALISM
Social Democraie
ideologic
stat-naiune societate
industriala
politica de clasa
economie mixta
ocuparea forei de munca
egalitatea rezultatelor, justiie
sociala
preocupare pentru clasa
vulnerabila
drepturi sociale
cradle-to-grave welfare
HARTA INCADRARII AXIOLOGICE
sistem de valori
LIBERALISM
Liberalism Clasic
liberalism economic
individualism egocentric
libertate negativa
stat minimal
economie libera de piaa
meritocraie stricta
safety-net welfare
Third Way
pragmatic
globalizare, societate informaionala, multiculturalism
comunitate
economie de piaa
oportunitai de angajare
egalitatea anselor
meritocraie
drepturi i responsabilitai
welfare to work
CONSERVATORISM
Conservatorism Liberal Conservatorism Paternalist
liberalism clasic conservatorism tradiional
radicalism tradiionalism
egocentrism antreprenorial datorie sociala
meritocraie ierarhie i autoritate
egalitatea anselor ierarhie naturala
stat minimal spre laissez faire stat puternic
internaionalism naionalism
pro-globalizare anti-globalizare
13
Natura Umana, Nationalismul si Statele Nationale

Asa cum scris George Orwell in 1945 in Note despre Nationalism:

Prin nationalism inteleg in primul rand obiceiul de a clasifica fiintele umane ca pe niste
insecte si de a le eticheta ca fiind bune sau rele. Mai important, inteleg prin nationalism
obiceiul de a ne identifica cu o singura natiune sau unitate teritoriala, plasand acest
organism deasupra a ceea ce e bine sau rau si considerand ca nu exista ceva mai
important decat a-i promova interesele. Nationalismul nu trebuie confundat cu
patriotismul. (...) Inteleg patriotismul ca pe un devotament fata de un anumit loc si mod
de a trai, pe care cineva il poate percepe ca fiind cel mai bun insa nu doreste sa-l
impuna asupra altora. Insa nationalismul nu poate fi separat de dorinta de putere

Statul rezulta fie in urma unui contract social aa cum ne-au aratat teoreticienii
Rousseau, Hobbes sau Locke, fie ca este rezultatul diviziunii sociale a muncii (aa cum
argumenta E. Durkheim), fie ca este o maina pentru meninerea dominaiei unei
clase asupra alteia (Marx), Pe langa dominaie recunoscuta i acceptata, statul exercita
i o autoritate morala, economica asigurand guvernarea societaii, i o autoritate
sociala, ca factor de echilibru i ordine, dar i autoritate juridico-legala i militara.

Statul naiune este produsul i in acelai timp perpetueaza principiul politic (sentimentul
sau micarea) al naionalismului. Sentimentul de naionalism este cel ce ofera
membrilor unei comunitati/stat sensul de coeziune i identitate avand in comun limba,
istoria, cultura/miturile, teritoriul, i desigur numele. Aceasta idee a statului/natiune nu
este mai veche de aproximativ doua secole si isi are originea in teoria contractului
social a lui J.J. Rousseau dar si in teoriile conservatoare care percep comunitatile
etnice ca organisme vii, fiecare cu propria spiritualitate si destin, asa cum scris J.H.
Herder. Astfel ca Franta, model al statului-natiune incepuse prin a fi un conglomerat de
terirorii si culturi disparate urmand ca dupa Revolutie, natiunea franceza sa fie definita
nu ca organism etnic ci ca si constructie rezultata din libera alegere a cetatenilor. In
contrast, modelul german insista asupra etnicitatii si legaturii de sange. Conflictele
inevitabile ale acestui mod de a percepe si construii realitatea sociala nu au intarziat sa
apara, marcand in mod dramatic istoria continentului european si nu numai. Exista deci
o serie de fundamente ale identitatii nationale care contribuie la coeziunea necesara
organizarii sociale desi nu exista un consens privind ce este de fapt natiunea si
nationalismul. Insa dilemele naionalismului nu sunt simple iar fiecare din fundamentele
identitatii nationale sunt controversate:
Statul necesita trei elemente eseniale:
- colectivitate constituita istoric
- localizare geografica
- grup de conducere cu autoritate

Teritoriul comun este unul din principalele elemente care stau la baza nationalismului.
Totusi, exista popoare care in ciuda lipsei acestui element, isi exprima intentiile
nationaliste, cum ar fi de exemplu Kurzii intalniti si in Turcia, si in Iran, Irak sau Siria.
Miezul conceptual al acestui sentiment nationalist este ideea organica de comunitate,

14
descrisa in cadrul capitolului despre conservatorism si lacare inclusiv formele de
guvernare totalitariste au facut apel de-a lungul istoriei. Conceptul de comunitate
organica este cel mai usor inteles daca se face comparatie cu ideea de familie: ca si
familia, nu ajungi sa iti alegi comunitatea, ci te nasti intr-o anumita comunitate ceea ce
reprezinta un fapt al sortii inevitabil, daca nu chiar cu conotatii spirituale si religioase
care potenteaza sentimentul nationalist.

Istoria si cultura comuna, valorile, traditiile care ii determina pe unii teoreticieni sa

afirme ca nationalismul creeaza natiunile si nu vice versa. Cu alte cuvinte, asa cum
argumenta Eric Hobsbawm, natiunea are la baza acele iluzii sau mituri cum sunt
traditiile, inventate si perpetuate de-a lungul secolelor prin socializare. Acestea sunt
totusi inventii, constructii artificiale ci nu standard absolut. In functie de perceptia asupra
acestor valori se poate face o distinctie intre nationalismul etnic - care are la baza
valoare absoluta a sangelui, rasei provenind din intelegerea societatii ca fiind organic -
si nationalismul civic - o formula de nationalism moderat, bazat pe cetatenie si drepturile
acordate prin apartenenta la un stat insa inteles ca pe un construct deschis si adaptabil
multiculturalismului (post) modern.

Limba comuna este de asemenea privint ca pe un fundament esential al

nationalismului. Insa simplul fapt ca aceeasi limba poate fi utilizata in mai multe tari
(engleza, franceza, italiana) este un argument destul de puternic pentru a subrezi
puterea acestul element. Acelasi argument poate fi folosit si in cazul elementelor cum ar
fi religia, numele comun care desi consolideaza sentimental national, nu pot avea
valoare absoluta. Este asadar foarte dificil a stabili baze legitime universal acceptate
pentru constructul de natiune si nationalism iar acest fapt este strans legat de modul in
care insasi comunitatile politice si mai tarziu statele au fost create in istoria civilizatiei (in
special cea europeana).

Aa cum argumenta Benedict Anderson, naiunile pot fi privite ca fiind doar niste
comunitai imaginare, invenie a statului consolidata prin educaie i socializare. In
viaa noastra nici macar nu putem sa ne cunoatem toi semenii/fraii. In plus,
cameleonul naionalist poate justifica i anima luptele de eliberare i independena anti-
colonialiste, colectivismul, tribalismul, dar si fundamentalismul (religios sau de alta
natura), separatismul, sau rasismul. Naionalismul poate fi astfel, un mod de a schimba
un despot cu altul.

Infuzia de relativism la care a fost expusa istoria si gandirea politica in perioada tarzie a
modernitatii a contaminat insa nu si profund alterat valoarea nationalismului ca principiu
politic. Filosoful Heidegger a incercat mai tarziu sa salveze civilizatia din nihilismul in
care Nietzche o aruncase, cautand fiinta permanenta, aceasta fiind dependenta de
spatiu/teritoriu, astfel dand o conotatie geopolitica destinului uman. Astfel, nationalismul
poate fi privit ca pe o tehnica construita de stat pentru a-i consolida instrumentele de
control social oamenii ajung sa ii dea i viaa pentru patrie. Ideologiile i guvernarile
apeleaza deseori la sentimentul i principiul naionalist in funcie de interesele vizate.

Rolul guvernarii a fost de asigurare a ordinii sociale. Funciile statului au evoluat in

15
urmatoarele direcii:
1. autoconservare meninerea i protejarea comunitaii naionale prin exercitarea
rolurilor militare, judiciare, poliieneti sau de educaie civica.
2. supraveghere i mediere in raport cu confruntarea diferitelor interese ale instituiilor
reprezentative asigurand dezbaterea i soluionarea legala a conflictelor.
3. reglare reglementare generala i control relativ al economiei
4. intreprinzator participarea statului la achiziii publice a uor bunuri, exploatarea
unor industrii, asigurarea de servicii, etc.
5. administraie publica activitai de aplicare a legii, asigurarea de servicii publice
etc.

De asemenea, in funcie de contextul istoric politica globala i cea naionala a promovat

un anumit tip de stat i de guvernare, ca formula propice necesara momentului i
conform alegerilor i intereselor naionale sau globale. Acestea au fost fie statul de
drept, fie statul naiune sau statul bunastarii, fie democratia fie oligarhia, monarhia sau
alte forme de absolutism-totalitar. Despre toate acestea vom detalia in cele ce urmeaza.

La sfaritul secolului XVIII s-a formulat i teoretizat ideea ca guvernanii sunt supui i
limitai dreptului ca replica la statul despotic. Din doctrina germana, Rechtstaat statul
de drept - s-a format in jurul a trei modele principale:
1. rule of law, obligaia tuturor in egala masura de a se supune legilor
reprezinta modelul englez al restrangerii graduale a prerogativelor monarhului
prin recunoaterea dreptului pozitiv i a autoritaii Parlamentului.
2. Rechtstaat, Republica de la Weimar a constituionalizat conceptul de stat de
drept asigurand legalitatea in administraie i controlul jursidicional al
acesteia.
3. statul legal francez, dupa modelul juristului Carre de Malberg, care a
promovat principiul legalitaii.

Asocierea intre stat i drept este indispensabila pentru ca un stat sa funcioneze be

baza unor legi i norme recunoscute i acceptate i pentru ca dreptul sa aiba puterea i
autoritatea necesara pentru a fi aplicat. Asocierea nu este o simpla asociere de cuvinte
ci reliefeaza necesitatea limitarii puterii prin drept. Puterea statala trebuie limitata prin
drepturile fundamentale recunoscute cetaenilor sai. Statul nu este doar instrument de
constrangere ci garant al drepturilor i libertailor. Prin stat de drept se incearca
reconcilierea intre libertate i autoritate. In raport cu natura dreptului in vigoare, statul de
drept a imbracat mai multe forme:
statul poliienesc, forma de organizare statala care se confunda cu dreptul
negandu-l i substituindu-se cu instituiile prin exces de putere.
statul legal este ideea motenita de la Rousseau privind legea i contractul
social ca expresie voinei generale, dictaturii majoritaii. Robert Dahl3 adauga
necesitatea aplicarii regulilor jocului pentru a proteja opoziia minoritara i a
consacra principiul alternanei la putere avand ca scop perfecionarea statului i
garantarea pluralismului. Robert Dahl lanseaza conceptul de poliarhii,
pentru a teoretiza realitatea in care coexista mai multe centre diferite de putere,

3 Robert Dahl, Poliarhiile. Participare i Opozitie, (Bucureti: Institutul European, 2002)

16
 influena, control sau autoritate. Elementul care difereniaza democraiile din
prezent este gradul in care aceasta influena a diverselor grupuri de
interese este controlabil sau transparent pentru restul societaii pentru a
atenua tendinele de oligarhie (concentrarea puterii in mana unui singur grup
puternic).
statul constituional care a aparut ca reacie la crizele federalismului i ale
parlamentarismului. Se cristealizeaza ca o forma moderna a statului prin
aplicarea unor mecanisme de sancionare a supremaiei legii. Concepul de
control constitutuional al legilor este urmarea fireasca.

STATUL NAIUNE
Cea mai complexa forma de organizare sociala a oamenilor este naiunea. Stabilitatea
naiunii se bazeaza pe persistena de-a lungul timpului a mai multe elemente cum ar fi
teritoriu, limba i cultura comuna acceptate, recunoscute i impartaite de membrii.
Deseori centralizarea statului naiune s-a infaptuit prin lupta impotriva unui adversar
strain in Frana acesta a fost nobilimea engleza, in Spania sau Portugalia, stapanirea
araba. Revoluiile moderne au continuat procesul de omogenizare necesar pentru
finalizarea procesului de construcie naionala nation-building. Exemple notabile sunt:
- formarea republicii federative a SUA.
- lupta coloniilor spaniole i portugheze din America Centrala i de Sud
- lupta popoarelor german i italian
- lupta popoarelor din sud-estul Europei impotriva dominaiei otomane
- lupta impotriva colonialismului britanic (India, Egipt).

STATUL BUNASTARII (THE WELFARE STATE)

Statul social sau al bunastarii s-a dezvoltat mai tarziu avand originea in legislaia
sociala iniiata de Bismark in 1880 din raiuni politice de asigurare a pacii sociale. In
1930, ca urmare a crizei economice, preedintele Roosevelt iniiaza o serie de
intervenii menite sa asigure protecie sociala celor vulnerabili crizei - stabilirea
preurilor produselor, programe de ocupare a forei de munca i protecie sociala. Acest
New Deal a consacrat intervenia statului in domenii de tipul economie i protecie
sociala. In dezvoltarea acestui concept de welfare state perioada de varf a fost anii
1960 sub influena ideilor lui J. Kenneth Galbraith. In cartea sa The Affluent Society
(Societatea Abundenta), Galbraith susine intervenia statului in imbunatairea serviciilor
sociale prin garantarea unui venit minim, acordarea de ajutor de omaj, protecie in caz
de risc a persoanelor vulnerabile, defavorizate sau cu dizabilitai precum i satisfacerea
unor nevoi colective cum ar fi invaamant, asistena sanitara sau cultura. Anii 1980 aduc
o noua schimbare a paradigmei politicii globale: cultura statului bunastarii este criticata
in special de liberali i conservatori ca fiind o cultura de dependena care descurajeaza
iniiativa individuala astfel indivizii devenind simplii asistai fara demnitate i respect de
sine.

Abordarea temei statului depinde din nou de ideologia folosita. Este dificil a se face o
distincie clara intre ideologii, teorii sau doctrine, aa cum am aratat in tabelul nr. 1.

17
Termenul de ideologie poate include teorii sau filosofii care insa pot puse in practica
prin activitatea unui grup de suporteri cum ar fi un partid sau o micare sociala.
Ideologiile pot fi exprimate astfel prin slogane, manifeste, politici guvernamentale.
Ideologiile cele mai cunoscute despre care vom vorbi in mai tarziu in acest curs, sunt:
conservatorismul, liberalismul, socialismul, fascismul, anarhismul, feminismul,
ecologismul. Ambiguitatea conceptului de ideologie, accentuala de transformarile post-
moderniste i fenomenele asociate globalizarii au determinat analitii politici sa modifice
forma lineara a spectrului politic.

REGIMURI TOTALITARE
In continuarea ideilor nationaliste si fara a aborda ideea de totalitarism ca pe o ideologie
in sine, se cuvine sa ne oprim pe scurt asupra perceptiilor sau temelor de baza care
care au justificat forme de guvernare absolutiste sau totalitariste, fie ele la dreapta, la
stanga sau in afara esicherului politic. Absolutismul sau totalitarismul este un pericol
iminent si omniprezent - asa cum argumenta Eric Fromm, la radacina psihologiei umane
exista sentimentul de frica de libertate, sentiment care a fost si continua sa fie este
manipulat de guvernari pentru a justifica diverse politici. Acest sentiment este evident cu
atat mai mult in timp de criza, cand oamenii tind sa prefere securitatea/siguranta mai
curand decat alte valori cum ar fi libertatea sau prosperitatea si astfel nu ezita sa delege
puterea lor ca cetateni unor lideri puternici. Acest sentiment este manipulat facand
referire la urmatoarele perceptii sau motive de legitimare:
1. Natura umana este mizera si slaba necesitand lideri puternici pentru a o
infrana sau coordona. Modelul de gandire totalitar apare atunci cand oamenii
sunt priviti ca pe o turma sau ca pe niste copii, incapabili de a gandi autonom
si responsabil. In acest sens, ideologiile si formele de guvernare absolutiste
dar intr-o anumita masura si cele conservatoare au avut aceasta perceptie
paternalista asupra fiintei umane.
2. Competitie pentru supravietuire - provenind din conditia umana
esentialmente negativa (perpcetie ce isi are originea in teoriile antice ale
sofistilor sau in cele moderne ale lui T. Hobbes, Machiavelli sau Darwin),
viata oamenilor devine un camp de lupta in care cel mai puternic
supravietuieste. In acest caz, experimentele pe fiinte umane sau controlul
nasterilor si al tratamentului aplicat personelor cu dizabilitati au dar nastere
unor traume colective prin politici guvernamentale totalitare.
3. Adevar absolut - perceptia asupra naturii si conditiei umane devin astfel
adevar absolut menit sa fie folosit instrumental de guvernari pentru a justifica
politicile necesare. Acesta meta-naratie nu poate fi contestata la nivelul
comunitatii respective si ofera sensul privilegiat al acelei existente.
4. Anti-rationalism la nivelul adevarului absolut privind conditia umana este de
fapt credinta in valoarea absoluta a emotiilor, care sunt de fapt motorul
mental al actiunii umane. Nu este intamplator faptul ca sloganele cele mai
intalnite in randul fascistilor de pilda sunt cele de tipul Sa trecem la actiune.
5. Anti-individualism o consecinta fireasca a fundamentelor de gandire
absolutista este dispretul fata de individualism in sine. Comunitatea si statul
sunt deasupra individului iar interesul privat este inferior interesului comun.

18
 6. Lider/elite providentiale omul exceptional se poate ridica deasupra maselor
(sau a turmei) si le poate trezi la realitate. Noul Om este providential, superior
si poate apela la propaganda pentru a conduce masele spre binele lor, care
desigur nu este cunoscut de acestea data fiind conditia inferioara in care se
afla.
7. (Ultra)nationalism Fiind superioara individului, comunitatea sau statul
trebuie aparat cu orice pret. Astfel, fanatismul rasist este inevitabil si necesita
de multe ori putere pentru interventii militare care sa asigure inclusiv
securitatea economica a comunitatii.

In consecinta, totalitarismul, fie el fascist, comunist, fundamentalist, inevitabil produce

crime umanitare, teroare, brutalitate. Fiecare aspect al vietii personale risca sa fie
politizat, avand ca rezultat anihilarea individului, a societatii civile, mass-mediei si a
pluralismului.

Drept si Organizatii Internationale

Prezentam mai jos instrumentele legale care au definit natura statului, suveranitatea si
actiunea statala legitima la nivel national si internatinonal

1648 Tratatul (Pacea) de la Westphalia

Pentru relatiile internationale pacea de la Westphalia reprezinta prima expresie explicita
a unei societati Europene a statelor-natiune. Acest tratat a pus capat Razboiului de 30
de ani si au delimitat drepturile politice si autoritatea monarhilor europeni.

1713 Tratatele Utrecht

Acestea au pus capat Razboaielor de Succesiune Spaniole si au consolidate drumul
catre suveranitatea teritoriala a statelor Europei stabilind ca si criteriu delimitarea fixa a
granitelor geografice in definirea suveranitatii.

1814 Tratatul de la Paris

A pus capat Razboaielor Napoleoniene. Prin Congresul de la Viena (1814-15) a definite
natura ordinii post-Napoleon si a condus la Concertul Europei: care a limitat beligeranta
marilor puteri in sec. 19 in ciuda sustinerii drepturilor monarhice.

1919 Tratatul de la Versailles

La finalul WWI, tratatul a creat Liga Natiunilor specificand drepturile si obligatiile tuturor
puterilor implicate in razboi. De asemenea, a creat sistemul obligatiilor puterilor
coloniale ce aveau tutelajul legal asupra popoarelor-colonii.

19
1945 Carta Natiunilor Unite
Regimul legal care a creat ONU ca singura organizatie supranationala. Limiteaza
folosirea legala a fortei la cazuri de legitima aparare sau pace colectiva stabilita prin
Consiliul de Securitate.

1960 Declaratia de Acordare a Independentei Coloniilor

Fara a fi un document constrangator, Rezolutia 1514 a Adunarii General ONU a
desemnat lipsa de legitimitate a colonialismului si a stability dreptul popoarelor la auto-
determinare ceea ce a facilitate decolonizarea imperiilor europene.

CARACTERISTICILE DREPTULUI INTERNATIONAL CA INSTITUTIE MODERNA

1. Legislatie multilaterala
Exista reguli si norma formale si informale; multe legi evolueaza informal si gradual prin
procesul de invatare sociala si prin practica repetata a statelor si a actorilor non-statali
acestea stau la baza formarii ulterioare a unor legi formale care sa fie constrangatoare
in cadrul comunitatii statelor fara a solicita consimtamantul membrilor (ex. anumite
reguli privind jurisdictia teritoriala, libertatea marilor, imunitatile diplomatice ale statelor).
Practica statelor de a crea aranjamente de colaborare exista intr-o oarecare masura si
inainte de Razboaiele Napoleoniene insa la nivel marginal; mai tarziu, aranjamentele au
fost in general bilateral (Pacea de la Westphalia etc.) si rar erau bazate pe reguli
constrangatoare reciproce. Abia incepand cu sec. 19 odata cu avantul liberalismului
multilateralismul a inceput sa se dezvolte ca modalitate preferata de legiferare
international.

2. Obligatie legala prin consimtamant

Grotius (parintele dreptului international) afirma ca statele trebuie sa se supuna legii
natiunilor, legilor naturii si ale lui Dumnezeu chiar daca nu au facut promisiuni. Totusi
statutul consimtamantului ca principal sursa de obligatie legala international este
complicat: statele se supun (taci) unor legi pentru care nu si-au dat acordul (legile
cutumiare formale) insa nu exista un consimtamant real/exprimat/asumat ceea ce poate
conduce la un comportament lipsit de consecventa.

3. Limbaj specializat de analiza si argumentare

Dreptul international structureaza argumentele despre ceea ce e bine/rau sau
/moral/immoral, care sunt limitele actiunilor legitime, autoritatea si calitatea de membru,
in toata sfera relatiilor internationale, de la managementul pesuitului pana la folosirea
fortei. Insa argumentele sunt retorice: nefiind strict logice ci si interpretative, acestea
pun sub semnul intrebarii multe din aplicatiile practice; intrebarea este daca anumite
interpretari sunt acceptabile si nu adevarate (Kratochwil, 1989: 42). In plus,
argumentele sunt analogice adica se bazeaza pe similaritati intre cazuri si astfel statele
se bazeaza pe alte cazuri in interpretarea legilor.

4. Discurs privind autonomia juridica

Domeniul legilor este separate de domeniul politic: in politica, interesul national propriu
al statelor si practicile coercitive sunt acceptabile dar in domeniul legal numai

20
argumentarea logica si analiza au legitimitate (a se vedea strategia US in comparatie cu
prevederile ONU legate de Iraq in anul 2003). In contradictie cu era monarhiilor
absolutiste care investeau suveranul atat cu putere legala cat si politica, era
contemporana a dezvoltat principiul separarii puterilor (la nivel national dar si in
societatea internationala moderna) ca o necessitate pentru promovarea democratiei.

PARADOXUL LEGII INTERNATIONALE

Este dreptul international o expresie a dominatiei Occidentale?
Are dreptul international vreo importanta? Exista tendinta de a considera ca tot puterea
statelor si a intereselor nationale primeaza. Daca este asa, atunci de ce se investeste
atat de mult in a negocia noi regimuri legale internationale? De ce multe din discutiile
internationale se concentreaza pe legalitatea comportamentului statelor sau pe
obligatiile legale? Statele au tendinta de a se teme de anarhia international si de aceea
deseori prefera sa colaboreze in ciuda problemelor si dificultatilor, in incercarea de a
crea institutii, regimuri si organizatii internationale care sa faciliteze cooperarea prin
stabilirea unor norme/reguli comune. Dreptul international are asadar la baza ideile
liberalismului internationalist, fiind deseori asociata cu mentalitatea imperialista
occidental: standardul civilizational al Occidentului impune ca orice politica non-
Occidentala sa primeasca recunoastere suverana numai daca respectau anumite reguli
interne si participau la practice diplomatice. Puterile europene imparteau lumea in
civilizati si barbari. Chiar si in momentul de fata exista critici fata de partialitatea
organizatiilor internationale are promoveaza regulile si valorile occidentale (cazurile
privind interventiile umanitare fiind cele mai clare in acest sens).

DE LA DREPT INTERNATIONAL LA DREPT SUPRA-NATIONAL

Institutia dreptului international in epoca moderna a ramas marginala deoarece:
- statele au fost principalii subiecti ai domeniului international (cu drepturi si obligatii):
Viziunea clasica a fost ca dreptul international se aplica doar statelor (Higgins, 1994:
40). Conventia privind Drepturile si Obligatiile Statelor (1933 Montevideo) stabilea ca
statul este subiectul dreptului international, definea statul cu drepturile si obligatiile
sale. Mai mult decat atat, statul ramanea singurul agent al dreptului internationale adica
singurul actor care avea puterea de a formula/produce si aplica legi internationale. De
aceea dreptul era vazut ca pe un instrument al practicilor de stat si nu o legislatie a
comunitatii umane in ansamblul ei. De aceea, dreptul era limitat la relatiile intre state si
la chestiuni legate de ordine si nu de dreptate, avand ca scop principal stabilitatea si
pacea prin respect pentru integritatea teritoriala etc; problemele legate de drepturile
omului sau de dreptate distributive nu erau prevazute.

De aceea, in ultimile decenii societatea statelor a facut anumite progrese catre scopul
destul de ambiguu al unei guvernari globale (global governance). Desi statele raman
actorii principali, din ce in ce mai mult persoanele fizice, colectivitatile (minoritare sau
bastinase) precum si organizatiile non-statale. au devenit subiecti ai dreptului
international: crimele impotriva umanitatii si criminalii au fost judecati de tribunalele de
razboi pentru Rwanda sau ex-Yugoslavia, arestarea lui Pinochet (fostul dictator al

21
Chile), crearea Curtii Criminala Internationala (ICC) la Haga/Olanda in 20024; puterea
Crucii Rosii stabilita la Geneva inca din 1864, Minele Anti-Personal, etc. Astfel dreptul
international este din ce in ce mai preocupat de reglementarile globale si nu doar cele
inter-nationale, probleme legate de dreptatea globala, interventia umanitara si drepturile
omului, drepturile privind mediul, comertul.

DILEME TEORETICE PRIVIND DREPTUL INTERNATIONAL

Pentru teoreticienii realisti, a spune ca statele au obligatii legale este ceva fara sens: cel
mult, astfel de obligatii sunt slabe, deoarece nu exista sanctiuni care sa le confere o
putere asemanatoare celor din interiorul statelor catre cetateni. Aceasta intelegere a
relatiilor internationale este extreme de raspandita insa nu explica motivul pentru care
totusi, la nivelul politicii globale se dezvolta treptat un sistem si o ordine legala extreme
de complexa. Regimurile legale guverneaza totul de la telecomunicatii pana la pescuit
sau controlul armamentelor, de la drepturile omului la speciile pe cale de disparitie, etc.

Statele, chiar si cele puternice, au dorinta de a respecta astfel de regimuri care impun
aceleasi reguli previzibile tuturor. De aceea, se observa ca astfel de regimuri sunt mult
mai respectate in domenii in care statele au avantaje mult mai clare cum ar fi comertul.
De aceea, (neo)liberalistii au fost principalii promotori ai dreptului international.
Constructivistii accentueaza idea de norma/regim ca fiind construite social si nu doar
constrangatoare precum si cea de comunicare/socializare. Din perspective C, DI este
inca slab structurat/dezvoltat si deseori confuz.

Concepte si Paradigme in Relatiile Internationale

Intre principalele teorii ale relatiilor internationale care au incercat sa raspunda la astfel
de dileme privind principiile societatii internationale se numara: Idealismul, liberalismul,
neoliberalismul, Realismul, Neorealismul, Constructivismul, Postmodernismul. Teoriile
de baza ale relatiilor international au fost analizate asemanator: realismul a dominat
scena politica globala ca si contra-reactie idealismului oferind modul de gandire
predominant fiind provocat (deseori nesemnificativ) de alte teorii precum liberalismul,
constructivismul, functionalismul. Teorii contemporane (interpretative) cum ar fi post-
colonialismul, ecologismul, feminismul au contribuit, de asemenea, la discreditarea
realismului. In cele ce urmeaza vom prezenta pe scurt aceste teorii.

IDEALISMUL SAU TEORIA LIBERALA INTERNATIONALISTA

Radacinile teoretice ale acestei teorii le reprezinta ideile politice a multor filosofi, de la
Socrates la Locke si Kant. Accentul va fi pus pe sfera politicii nationale si mai precis pe
democratizarea societatilor. Conform filosofului Immanuel Kant Republica democratica
este forma de guvernamant care permite sentimente cosmopolite si drepturi universal.
Legea morala enuntata de acesta cerul instelat deasupra mea si legea morala din
mine imi spune sa tratez totdeuna un om ca pe un scop in sine si niciodata ca pe un
4
Diferita de si Curtea Internationala de Justitie infiintata in 1946 care depindea de ONU

22
mijloc; ridicarea finite dincolo de conditionarile finite/temporale ale vietuirii animalice;
Exista o tendinta a umanitatii de a fi mai buna mai morala, solidara, iubitoare si de a
coopera (chiar si prin comert). Pacea universal ar putea fi asigurata prin realizarea unui
acord general intre natiuni (o liga/federatie pacifista): armonia intereselor promovata
de idealisti nu este un fapt sau o situatie naturala ci este o alegere continua si rationala;
oamenii trebuie sa faca eforturi permanente pentru mentinerea ei prin reguli si norme
care sa fie universalizate prin negociere si management (de conflicte) pe baza
drepturilor si nevoilor universal (viata/libertate/fericire/pace). O intrebare critica va
aparea: daca democratia poate garanta liberalismul, liberalismul poate garanta
democratia?

In spatele unui val al ignorantei privind situatia specifica/personala a fiecaruia, ce

alegeti ca fiind principiile unei societati juste? In zilele noastre, astfel a pus intrebarea
filosoful J. Rawls enuntand principiul diferentei sau dreptatea ca si corectitudine
inegalitatile sunt permise doar daca acestea imbunatatesc calitatea vietii celui mai
dezavantajat. Contrar utilitarismului a teorie liberala, pentru deontologi ca Rawls
dreptatea este impartiala; influentat de filosoful german Kant, Rawls considera ca
structura justa a unei societati nu se determina raportandu-ne la consecintele ei,
precum maximizarea bunastarii sociale (utilitarism) ci la criterii anterioare acestor
consecinte si independente de ele: ceea ce e drept decurge din formularea unei baze
asupra careia se poate cadea de acord odata ce se vor lua in considerare toate
punctele de vedere: se cere ca oamenii sa se detaseze de pozitiile in care intamplator
se afla si sa se situeze pe una mai impartial. In spatele acestui val al ignorantei, orice
om ar prefera sa aiba acces la cea mai larga libertate compatibila cu o libertate similara
a celorlalti; In plus, inegalitatile sunt arbitrare, in afara cazului in care ne putem astepta
in mod rezonabil ca ele sa conduca la avantajul tuturor, iar pozitiile sociale si functiile
carora le sunt atasate, sau in urma carora pot fi dobandite, sunt deschise tuturor.
Aceste principii exprima dreptatea ca un complex de trei idei: libertate, egalitate si
recompensa pentru serviciile ce contribuie la binele public.

Dreptatea inca poate fi masurata si in functie de criteriul utilitatii: ca fiinte rationale,

dorim sa maximizam utilitatea; de aceea, ceea ce creste nivelul de satisfactie/utilitate
este just/correct. Dreptatea este cel mai mare nivel de bucurie/fericire pentru cel mai
mare numar de oameni (Bentham); acest principiu a inspirit teoria economica a laissez-
faire: conform acestui liberalism economic, pietele libere vor permite cel mai inalt nivel
de realizare al nevoilor si de libertate (A. Smith) in mod firesc acestea vor crea mai
multa prosperitate pentru toti in conditile respectarii libertatilor; pietele se auto-
reglementeaza si cu o mana invizibila lucrurile se pot ordona astfel incat fiecare
interesele tuturor vor fi armonizate fara a fi nevoie de interventia statului (Milton
Friedman)

Liberalismul social a continuat dezbaterea: piata poate asigura reguli egale dar nu si
rezultate egale pentru toata lumea; accent mai mult pus pe drepturile sociale welfare si
preocuparea pentru cei vulnerabili si dezavantajati, bunurile publice/commune.
Economistul J. Keynes considera ca interventia statului este necesara pentru a
ameliora efectele negative ale pietei libere: esecurile pietei: monopolul, trisatul (free

23
rider: consuma o resursa fara sa plateasca), neglijarea bunurilor publice/commune
(tragedia bunurilor publice), cresterea inegalitatilor si a fragmentarii sociale; principiul
sanse egale este idealist deoarece unii actori sunt intr-o pozitie avantajoasa pentru a
profita de avantajele competitiei libere; exista oameni care merita sa fie saraci? daca
statul va cheltui mai mult prin investitii publice pentru a crea locuri de munca si chiar
daca munceste in pierdere, acesta trebuie sa se asigure ca oamenii au de lucru pentru
a putea consuma si deci creste productia.

Influentata initial de filosofia iluminismului si a lui Immanuel Kant, idealul crearii unei
lumi pacifiste si democratice a fost dezvoltat inca de atunci. La acest ideal au contribuit
si Robert Dahl, John Rawls, Woodrow Wilson, David Mitrany, Francis Fukuyama,
Michael Doyle, Robert Keohane, Joseph Nye. Un argument comun al acestei tabere
este urmatorul: democratiile nu poarta in razboi intre ele! Cooperarea internationala
este ingredientul cheie de care este nevoie pentru aceasta pace liberala iar la baza
acestuia sta recunoasterea interdependentei intre state si oameni. O alta idee comuna
importanta pentru studiul de fata este credinta acestor autori ca necesitatea politica va
conduce in final la democratizarea politicii globale. Eliminarea razboiului devenea un
obiectiv rational de vreme ce nu reprezenta un instrument real de diplomatie
internationala. Nu exista o dorinta rezonabila de a purta razboaie de vreme ce costurile
acestora sunt mai mari decat beneficiile. Razboiul este, in viziunea liberalilor, un cancer
al sistemului. Instrumentele pentru a eradica acest cancer erau cele democratice:
domnia si suprematia legilor, respect pentru drepturile si libertatile individuale, egalitate
in fata legii, guverne representative bazate pe consultare si consimtamant popular.
Facilitarea acestui sistem democratic pentru evitarea conflictelor nationale istorice a fost
si imboldul formarii Ligii Natiunilor, ONU si Uniunii Europene. De aceea, idealismul pune
accent pe crearea institutiilor international care sa puna bazele unei societati juste la
nivel international dar si pe constitutionalism, domnia legii (rule of law) si armonizarea
intereselor pentru a promova pacea globala.

Orice incercare de a promova cooperare si securitate global necesita angajament real,

incredere reciproca precum si consens asupra valorilor si intereselor comune. Aceasta
nevoie de cooperare a fost inteleasa si promovata la nivel global prin comert si
globalizarea proceselor economice si financiare. Discursul comertului liber, al
avantajului comparativ si al eficientei au avut success facand ca teoria liberal sa fie din
ce in ce mai popular mai ales dupa caderea comunismului.

REALISMUL IN RELATIILE INTERNATIONALE

Realismul a fost descris in literatura ca o paradigma conservatoare, pornind de la
postulatele sale conform carora nu exista schimbare in natura umana, de unde decurge
in mod necesar ca nu exista progres, natura umana fiind viciata, egoista, indreptata
catre lupta pentru putere, caracterizata de o dorina neostoita de dominaie (animus
dominandi). Curent teoretic ce a aparut ca reactie la idealismul perioadei post-belice
cand se promovau ideile legate de necesitatea crearii Ligii Natiunilor pentru a evita
conflictele mondiale. - devine un curent dominant in relatiile internationale.

24
REALISMUL CLASSIC
Teoreticienii adepti ai tipului de gandire realist clasic (de la sofisti, Tucidide, Machiavelli
si pana la Hobbes) au considerat ca principale problema este natura umana, inevitabil
inclinata spre nedreptate, imoralitate, egoism. Controversa dintre sofisti si Socrate
ilustreaza cel mai bine aceasta perceptive: sofisti precum Glaucon, asa cum apare in
Mitul lui Gyges, considerau ca fiinta umana va prefera sa foloseasca puterea unui inel
invisibil pentru a profita si a isi satisface nevoile/dorintele personale. Oamenii sunt
corecti doar daca sunt constransi si de teama ca vor fi pedepsiti. De aceea, dreptatea in
viziunea sofistilor este doar o conventie sociala. Dimpotriva, pentru Socrate dreptatea
este cea mai de pret virtute si apartine sufletului. Nedreptatea este doar o boala a
sufletului.

Principalele idei ale Realismului clasic:

1. Conflictele (intre state ca si intre oameni) sunt endemice si inevitabile
2. Natura umana este inclinata spre egoism, competitie, profit

De aceea societatea, inclusiv cea internationala, este o societate anarhica si imorala,

incapabila sa progreseze moral. Printre principalele contributii in cadrul curentului se
numara: Dialogul Melian al lui Tucidide i Principele lui Machiavelli, dar i in lucrarile
realitilor secolului al XX-lea, precum Edward Carr, Hans Morgenthau sau Reinhold
Niebuhr.

(NEO)REALISMUL
Teoria realista in varianta moderna s-a consolidate ca o reactive impotriva curentului
idealist/liberalist care a incurajat, prin crearea unor institutii internationale cum ar fi Liga
Natiunilor, evitarea celui de-al doilea razboi mondial. Critici ai teoriei liberale, realistii au
amintit de experienta esuata a Ligii Natiunilor care nu a putut opri intrarea Japoniei in
Manchuriei (1931) sau invazia Italiei in Abysinia (1935). Realisti precum E. H. Carr ne
avertizeaza insa ca si dictatori precum Mussolini au folosit discursul pacii pentru a
justifica politicile lor; armonia intereselor poate fi un instrument al clasei privilegiate
pentru apararea si promovarea propriilor interese. Teoria neo-realista a devenit
dominanta in disciplina relatiilor internationale fiind promovata de teoreticieni cum ar fi
K. Waltz, H. Morgenthau, E.H. Carr, etc.

Principalele idei ale Neo-Realismului:

1. Anarhia este cauza conflictelor intre state; statele sunt competitive si amorale
(irelevanta reperelor morale) deoarece structura globala este anarhica (nu exista un
govern/autoritate centrala deasupra statelor care sa reglementeze relatiile inter-natiuni).
2. Statism: statele sunt singurii actori relevanti in politica international; actori rationali
fiind, ele cauta: - supravietuire (interesul national) securitate putere.
3. Dilema securitatii: statele sunt inclinate mai mult sa triseze decat sa colaboreze
pentru a castiga competitia. Structura anarhica nu faciliteaza prietenia si increderea,
onoarea sau moralitatea.
4. Balanta puterii: singurul mod de a asigura mai multa ordine in relatiile international
este prin crearea unei balante asa cum a existat de exemplu in timpul Razboiului Rece
cand URSS si SUA stabileau regulile politicii globale.

25
NEO-LIBERALISMUL IN RELATIILE INTERNATIONALE
Costul razboaielor este mai mare decat costul pacii. Exista interese comune care ar
putea determina statele sa se angajeze in parteneriate si sa respecte anumite coduri
morale. Contrar (neo)realismului, neo-liberalismul promoveaza pacea universala prin
incurajarea functionarii organizatiilor international, a legilor internationale precum si a
comertului global.

Principalele idei ale teoriei (neo)liberale:

a) interesul national poate fi realizat si prin colaborare si prietenie cu celelalte
state/popoare:
b) progresul moral este posibil/valorile morale exista
c) illustrative pentru a.b sunt organizatiile international (pentru drepturile
omului/femeilor/copiilor/bastinasilor etc)
d) globalizarea creaza interdependente greu de evitat: Michael Doyle influentat de
teoria lui Kant afirma ca democratiile au creat o pace separate unde cooperarea
este posibila pentru ca oamenii au destine interdependente iar domnia legii este
mai importanta decat alte interese.

CONSTRUCTIVISMUL/POST-POZITIVISM IN RELATIILE INTERNATIONALE

Contextul sfarsitului razboiului rece a contribuit la lansarea unor noi teorii tinand cont de
incapacitatea paradigmelor principale de a anticipa caderea comunismului. Astfel, teoria
constructivista (sau constructivismul social) a dorit sa inteleaga si sa demonstreze
importanta ideilor, normelor si identitatii ca variabile (factori) structurale importante in
explicarea comportamentului statelor in politica globala. Acestia au fost preocupati cu
constiinta umana si rolul acesteia in relatiile international precum si dinamica relatiei
dintre fortele ideatice (ideile) si fortele materiale, in modul in care actorii interpreteaza
realitatea materiala si felul in care agentii (actorii) produc la randul lor structurile si nu
sunt doar afectati (influentati) de structure.

Constructivismul porneste de la premisa ca lumea este produsul actiunii sociale a

omului. Spre deosebire de realism si liberalism, constructivismul pune accentul pe rolul
ideilor in relatiile
internationale, care au in vedere scopuri, temeri, identitati. Un rol important l-a avut
lucrarea publicata de Alexander Wendt, Social Theory of International Politics, in 1999.
Statele sunt principalele entitati de analiza pentru teoria politica internationala.
2. Structurile cheie din sistemul statului sunt mai curand intersubiective decat materiale.
3. Identitatile si interesele de stat sunt in mare parte construite mai degraba de acele
structuri sociale, decat date in mod exogen sistemului de natura umana sau de politicile
interne."

Alaturi de Alexander Wendt, Peter Katzenstein si John Ruggie sunt considerati drept
reprezentanti de seama ai curentului constructivist. In general, pentru constructivisti
cunoasterea modeleaza modul in care interpretam (si deci construim) propria noastra
realitate sociala. Cunoasterea, constientizarea, internalizarea si perpetuarea anumitor
reguli, norme, idei modeleaza identitatea si interesele noastre ale actorilor (statelor). Sa

26
luam de pilda, suveranitatea nationala: aceasta nu a existat dintotdeauna ci reprezinta
un produs al istoriei al fortelor instorice si interactiunilor umane carea au generat noi
distinctii pentru a raspunde la intrebarea unde anume rezida puterea si autoritatea
politica. Nici categoria arme de distrugere in masa nu a existat decat in vremurile
noastre moderne. Si desi oamenii au fost nevoiti sa se mute dintr-un loc in altul inca de
la Adam si Eva, conceptual de refugiati a aparut ca si categorie politico-legala abia in
epoca noastra.

Puterea politica tine si atat de fortele material cat si de cele ideatice: un concept
important in acest sens este cel de legitimitate. Liderii, statele si marile puteri cauta sa
obtina legitimitate si anume confirmarea ca actiunile lor sunt conforme cu valorile
impartasite de majoritate (comunitate). Exista o relatie directa intre legitimitate si
costurile unei actiuni: cu cat au mai mult sprijin cu atat trebuie sa consume mai putine
resurse pentru a convinge pe altii sa coopereze etc. Pana si statele puternice vor simti
nevoia sa schimbe ceva la comportamentul lor pentru a fi privite ca legitime. O
chestiune importanta este diseminarea modelelor sau ideilor deseori actorii adopta
ideile/modelele nu doar pentru ca sunt fortati prin presiune social/politica ci si pentru ca
acele modele au o legitimitate simbolica (da bine/reputatie; naming and shaming,
legitimitate, sprijin international, norme globale)

Fapte sociale precum suveranitatea sau drepturile omului exista acum pentru ca exista
un acord social care a legitimat existenta lor, pentru ca umanitatea a cazut de acord sa
pecetluiasca aceste regimuri de intelegere si convietuire umane. Intentia este astfel de
a atrage atentia asupra modului in care faptele sociale de acest tip (chiar si statul
suveran) sunt constructii sociale si nu fapte naturale care sa fie luate drept bune ca
atare.

In consecinta nu exista neutralitate valorica si nici legi universale atemporale care sa nu

reprezinte produsul istoric si contextual al unor alegeri umane. Alegerile se pot schimba
ca urmare a progresului in gandire si al faptului ca oamenii reflecta asupra propriilor
experiente si a predecesorilor sai si isi modifica ideile deci si comportamentul in acest
process de cunoastere. Desi sensurile pe care oamenile le dau faptelor sau actiunilor
sunt influentate de cultura in care traiesc, aceste sensuri nu sunt neaparat fixe/statice.

Cursul istoriei poate fi schimbat prin vointa liderilor politici, a oamenilor fortele ideatice si
materiale dar si prin accidente. Cum dau oamenii sens activitatilor lor? Cultura in care
traim si nu doar rationalitatea noastre privata ne ofera sensurile vietii noastre. Dar de
vreme ce cultura unei societati este fracturata/cuprinde mai multe interpretari privind ce
are si ce nu are sens, trebuie sa tinem cont de aceste diviziuni cultural interne si sa
privind sensurile comune/general acceptate ca fiind atat productive (dau esenta
politicului si lumii sociale in care traim).

POSTMODERNISMUL
Postmodernismul a aparut ca o reactie la pozitivism (traditia iluminista si modernista de
gandire care pune accent pe ratiune si considera ca stiinta sociala poate fi asemenea

27
stiintelor naturale / exacte); o forma de scepticism fata de orice teorie pozitivista care
presupune ca poate ajunge la adevar sau cunosterea fundamentala in privinta faptelor
sociale. Jean Francois Lyotard a descris acest curent ca o neincredere in
metanaratiuni, conditia postmoderna fiind o forma de a pune la indoiala, a nu crede in
metanaratiuni, teorii care presupun ca exista un fundament epistemologic in functie de
care putem sau nu sa intelegem adevarul unor fapte sau declaratii.

Pentru Michel Foucault nu exista cunostere in afara discursurilor, nu putem avea

experienta decat in interiorul unor anumite discursuri.. Discursurile sunt sisteme de
reprezentare a constiintei noastre sociale, mentalitatile, paradigmele, ideile, practicile
pentru care limbajul functioneaza ca un mecanism formative. Discursurile, mecanisme
subtile de putere (disciplinara si biopolitica), care determina validitatea anumitor idei,
practice, exclude in acelasi timp alte idei sau practice . Exista limite discursive cu privire
la ceea ce poate fi spus, exprimat sau gandit intr-un anumit moment in societate. M.
Foucault in lucrarea sa Disciplina si pedeapsa , scrie despre acea relatie mutual
constitutiva dintre putere si cunoastere, aparitia si structura catorva din institutiile
fundamentale ale lumii moderne, ca cele disciplinare (inchisoarea, spitalul, scoala),
bolile psihice, discursul public si cel stiintific, lansand conceptul de biopolitica (tot ce
poate infuenta comportamentul biologic). Concluzia lui a fost ca puterea produce
cunostere. Experienta unor discursuri este contingenta fiind rezultatul unor actiuni
aproape intamplatoare intre anumite practice la nivel micro. Pentru a intelege puterea
este bine sa ne uita la formele sociale si micro-practicile care opun rezistenta puterii, la
tot ce este stigmatizat, la anormalitate. Nebunia, homosexualitatea, etc. au fost private
de-a lungul timpului in mod diferit si institutionalizate sau corectate in mod diferit in
functie de epoca si paradigma de gandire predominanta.

La fel si J. Derrida afirma ca nu exista adevar in afara unui regim anume, de productia
acelui adevar, nu exista o intelegere stabila, naturala a lumii sociale, ci doar constructii
artificiale discursive. In plus, teoreticianul Richard Ashley argument ca opozitia
naturala intre anarhie si suveranitate este o capcana. Ceea ce ar trebui sa ne
intereseze este sa vedem care sunt conditiile in care aceste opozitie este teoretizata,
retinerea faptului ca procesul de cunoastere este mereu construit astfel incat sa se
potriveasca anumitor interese. Ce este altfel realitatea daca nu propriile interpretari, in
functie de propriile noastre interese. Pentru post-modernisti, importanta este
constientizarea faptului ca anumite adevaruri sunt internalizate si perpetuate de
fiecare dintre noi, ca atare puterea (politica) ne apartine tuturor. Nu exista esenta
(metanaratiune a cunoasterii) ci exista interpretare in functie de regimul politic. Ceea ce
este nevoie pentru noi este o forma de pluralism, de intelegere a identitatilor ca fiind
multiple si fluide, precum si de o renegociere constanta a diferentelor- divergentelor.

28
Transformarea Comunitatii Politice: Globalizare si Actori
Non-Statali
Statul este o creaie articifiala relativ recenta; planeta nu a fost dintotdeauna divizata in
state. Apariia statului modern in forma sa europeana este strans legata de revoluia
industrializata i dezvoltarea capitalista. Insa de-a lungul istoriei umanitaii, majoritatea
formelor de comunitate/organizare politica nu au fost state. Politica post-Westphalian5
este din ce in ce mai putin o problema exclusiv a statelor nationale. Dupa caderea
comunismului exista perceptia sfarsitului istoriei6: civilizatia moderna intra intr-o noua
etapa marcata de prosperitate capitalista si democratie liberala.

Exista entuziasti ai globalizarii care au privit momentul caderii comunismului ca pe un

motiv pentru o expansiune fara oprire a democratiei liberale. Diversificarea actorilor cu
influenta in materie de decizie politica globala aparea ca o garantie a concentrarii
puterii, monopolului de putere si implicit abuzurilor de putere. Idea liberala promovata a
fost cea de cooperare pe baza constientizarii faptului ca nici un stat nu este singur si
autosuficient.

Fie sceptic sau favorabil, globalizarea este un subiect controversat. Economia globala
este caracterizata prin fluxuri masive transnationale de capital, bunuri si servicii, (la care
marile corporatii isi aduc aportul) si intr-o anumita masura, prin capital uman. Modelele
globale de comunicare bazate pe noile tehnologii elimina intr-un anume fel orice limite,
distante sau granite politice. Insa nu exita o definitie unica universala pentru tot ceea ce
implica globalizarea. Termenul in sine a inceput sa fie folosit in anii 1960 desi
fenomenul are origini mai vechi legate de modul in care modernitatea s-a raspandit in
lume in secolul nouasprezece. Friedman, un entuziast al fenomenului ofera urmatoarea
definitie: Integrarea inexorabila a pietelor, statelor-nationale, si tehnologiilor intr-o
masura care nu a mai existat si care permite indivizilor, corporatiilor si statelor sa se
deplaseze in jurul lumii mult mai departe, mai repede, mai puternic si mai ieftin decat
inainte. () raspandirea capitalismului de piata in orice tara.7Giddens defineste
globalizarea ca intensificare a relatiilor sociale globale, conectand locuri astfel ca
evenimente locale sunt influentate de evenimente care au loc la mii de kilometrii
distanta8.

Reactiile politico-ideologice fata de provocarile globalizarii sunt variate: in vreme ce

neo-liberalii pledeaza pentru rolul esential al pietelor libere si statul limitat (al carui rol
este asigurarea cadrului pentru functionarea pietelor libere prin deschiderea granitelor),
moderatii consider ca anumite interventii ale statului in economie sunt necesare pentru
a atenua efectele negative ale globalizarii si a asigura un mediu sanatos, o viata decent
cetatenilor, si justitie social. De asemenea, traditionalistii insist pe de-globalizare in

5
Pacea de la Westphalia (1648) este privita ca punct de pornire a sistemului de state nationale suverane; acordul incheiat intre
puterile europene la sfarsitul razboiului de 30 de ani oficializa idea unui continent divizat in state guvernate independent care nu vor
interveni in problemele interne ale celorlalte state.
6
Francis Fukuyama, Sfaritul istoriei i ultimul om, (Paideia: 1992).
7
Thomas Friedman, The Lexus and the Olive Tree: Understanding Globalization (Lexus si Maslinul) (New York; Anchor Books,
2000, revised ed.), pp. 7-8.
8
Anthony Giddens, The Globalizing of Modernity (Globalizarea modernitatii) in David Held and Anthony McGrew (eds.), The
Global Transformations Reader: p. 92.

29
vreme ce radicalii post-modernisti sau neo-marxisti consider ca se poate profita de
situatie pentru a transforma structurile de baza ale societatii. Realistii scolii relatiilor
internationale privesc cu scepticism schimbarile: arena globala apartine tot relatiilor
inter-nationale deoarece statele primeaza in fata altor entitati. Curentul de stanga neo-
marxist considera ca fenomenele globalizarii reflecta o noua etapa patologica din
expansionismul capitalismului de piata, cu beneficii in special pentru statele avansate.

Jan Aart Scholte considera ca pentru a defini acest concept este nevoie de un nou
cuvant deoarece toate celelalte internationalism, liberalizare, universalim,
occidentalizare sunt mult prea dependente de o intelegere teritoriala a lumii. Ceea ce
insa caracterizeaza noua era global este deteritorializarea sau suprateritorialitatea
aceasta nu inseamna ca teritoriul nu mai este important, ci doar ca pentru a rezolva
problem care sfideaza granitele, problem transnationale, este nevoie de politici si
abordari de aceeasi natura. O noua cartografie non-teritorialista a lumii este astfel
necesara. Fenomenele globalizarii nu sunt doar un mit ci exista si afecteaza oamenii in
mod real chiar daca nu au impact asemanator asupra tuturor. Desi o serie de voci
critice considera ca globalizarea creste disparitatea intre cei saraci si bogati in interiorul
statelor si intre state insa exista desigur avantaje si dezavantaje. Globalizarea,
argumenteaza Scholte, plaseaza societatile pe drumuri potential contradictorii: conflict
versus cooperare, integrare versus fragmentare, excluziune versus incluziune.9 Si
Friedman, entuziast al globalizarii liberale afirma globalizarea semnifica atat totul cat si
opusul acestuia. Ea poate simultan sa creasca puterea dar si sa o limiteze. Poate
democratiza oportunitati dar si panica10

Se poate argumenta deci faptul ca globalizarea ofera noi oportunitati de democratizare

care reies din limitarea intr-o oarecare masura a suveranitatii statelor nationale prin
cresterea puterii de influenta a forurilor globale. Din ce in ce mai multe loialitatea
nationala este diluata de alt tip de loialitati care nu se refera la patrie sau natiune;
loialitati cosmopolite de tip umanitarist si chiar si monedele nationale au devenit
desuete. Cetatenii natiunilor se identifica si cu cauze globale de tip feminism, ecologism
etc. Din ce in ce mai mult statele nationale pot fi monitorizare, blamate, influentate si
chiar constranse de catre organizatii sau corporatii globale. De remarcat insa faptul ca
acesti actori noi care castiga teren nu sunt reprezentativi in sensul in care mandatul lor
nu este castigat prin mecanisme democratice traditionale de tip vot dar si participarea
sau consulatarea publica.

Scholte considera ca trasatura esentiala a globalizarii care influenteaza astfel de

transformari este supra-teritorialitatea: spatiul social nu mai este definit exclusiv in mod
teritorial, participarea cetateneasca nu se mai limiteaza la nivelul national. Astfel,
democratia imaginata initial pentru perimetrul polisului antic sau cel mult natiunii al carei
demos clar este natiunea nu este echipata corespunzator unor astfel de transformari
care sfideaza granitele teritoriale dar si cele de valori sau ale sentimentului de
apartenenta. Cresterea supra-teritorialitatii a produs o difuzie a competentelor atat
spre nivelul sub-national al autoritatilor locale sau provinciale dar si spre nivelul supra-

9
Jan Aart Scholte, Globalization: A Critical Introduction (Globalizarea: o Introducere Critica) (London: Palgrave, 2000).
10
Friedman, Lexus si Maslinul, p. 406.

30
national11 In consecinta se poate vorbi simultan si de o crestere a deficitului de
democratie.

Deciziile statului sunt constranse astfel prin forurile regionale, cat si cele locale si
globale. Dupa ce atatia ani statul a oferit singurul canal de exprimare, control sau
influenta asupra procesului decizional, acum acesta isi pierde treptat capacitatea de
reglementare politica. Se vorbeste din ce in ce mai mult de post-suveranitate in aceste
conditii.12Insa care sunt posibilitatile cetatenilor de a isi explima opinia si intentiile intr-un
cadru de decizie global? Spre exeplu, pana in momentul de fata, Elvetia este singura
tara care a organizat un referendum pentru a consulta populatia cu privire la semnarea
acordului Bretton Woods in 1992.

De asemenea, un factor important este diferentierea economica pe care globalizarea

economica o accentueaza: beneficiile sunt in principal concentrate la nivelul tarilor
dezvoltate, in mediul urban, in randul tinerilor, de gen masculin si a celor cu studii medii
sau superioare. Cu alte cuvinte, milioane de oameni in special in tarile in curs de
dezvoltare, din mediile rurale, din randul femeilor si/sau a celor fara educatie sunt
marginalizati si lipsiti de beneficiile fenomenului de globalizare. Runda de negocieri
GATT este criticata adesea ca fiind special configurata pentru a favoriza statele
industrializate in timp ce statele mai mici au de suferit in urma barierelor comerciale.13
De aceea, exista pozitii conform carora globalizarea este de fapt internationalizare a
pietei financiare si comerciale avand ca actori principali statele membre G-8. Asa cum
scrie Bendana, hegemonia SUA este forta invizibila care controleaza economia
globala daca tinem cont de faptul ca majoritatea corporatiilor au fost create in aceasta
tara.14Competitia economica globala in care deschiderea pietei, a granitelor, mobilitatea
capitalului (si a persoanelor desi intr-o masura comparativ mai redusa) au fost
promovate, prin sistemul FMI si Banca Mondiala, ca si retete obligatorii tuturor statelor
indiferent de conditii particulare. Insa deciziile unor astfel de foruri sunt luate cu portile
inchise. Aceste institutii nu pot fi trase la raspundere prin mecanismele democratiei
reprezentative chiar daca efectele deciziilor lor au un efect negativ asupra standardului
de viata in urma implementarii programelor de ajustari structurale.

Institutii de tip FMI sau NATO dar si ONU sunt influentate predominant de statele
occidentale sau mai precis de elita statelor occidentale care au mai multe resurse si
deci mai multe voturi (un sfert din statele membre detin de regula trei sferturi din
numarul de voturi). Statele G-8 in plus reprezinta acele state care influenteaza destinul
planetei, luand decizii care afecteaza viata tuturor, in ciuda faptului ca nu au mandat
democratic in acest sens. Mai mult decat atat, Organizatia Mondiala a Comertului este o
institutie cu o astfel putere globala semnificativa care este practic condusa de avocati
corporatisti care deseori lucreaza chiar pentru acele companii care vor beneficia in
urma deciziilor OMC. In aceste conditii de difuzie ambigua a puterii politice, sentimentul
de alienare politica nu este surprinzator.

11
Scholte, Globalizarea: o Introducere Critica, p. 133.
12
David Held, Anthony McGrew, Manualul Transformarilor Globale.
13
Scholte, Globalizarea: o Introducere Critica.
14
Bendana, Linii de Putere: Dominatia SUA asupra Noii Ordini Globale.

31
In consecinta, actorii asa numitei piete libere globale joaca un rol esential in cadrul
guvernarii globale. Exista coduri de comportament stabilite de catre Asociatia
Internationala a Valorilor Mobiliare sau de catre Federatia Internationala a Bursei de
Valori. Exista de asemenea, reguli si clasificari globale stabilite de catre agentiile de
rating cu ar fi Moodys Investor Service sau Standard & Poor. Anii 1960 si 1980 au
excelat prin reducerea restrictiilor statelor nationale asupra pietelor de capital. Teoriile
neo-liberale afirma chiar faptul ca aceste piete asigura in fapt regula democratica adica
conducerea apartine poporului deoarece consumatorii, in urma alegerii lor libere pe
piata libera, ofera acestora puterea de a isi determina propriile conditii si circumstante.
Cu toate acestea, argumentul este usor discreditat daca tinem cont de faptul ca
majoritatea oamenilor nu pot vota cu portofelul deoarece privatiunile financiare sunt
mai des intalnite decat opusul. Banii si materialismul nu pot fi singurele calauze ale
deciziilor politice.15

Pe de-o parte, regulile pietei sunt eficiente iar guvernele nationale trebuie sa permita
libertate pentru ca astfel de dinamica a regulilor sa existe. Pe de alta parte insa, exista
bunuri ce nu pot fi oferite de catre piata libera si anume bunuri publice. Aceste bunuri
sunt cele la care orice persoana ar trebui sa aiba acces cum ar fi iluminat public sau
scolarizare primara. Asa cum argumenta George Soros, ar fi mai util sa asiguram
resurse astfel incat toti copiii planetei sa aiba acces la educatie primara decat sa ne
limitam la a interzice munca copilului prin standarde ale OMC. De aceea rolul OMC este
prea limitat la a oferi statelor garantii pentru deschiderea pietelor si a permit
consolidarea a ceea ce Soros numeste fundamentalism de piata, o mentalitate care
considera ca binele public poate fi implinit doar daca oamenii sunt pur si simplu lasati
sa-si urmeze propriile interese. Probabil si experienta proprie l-a facut pe Soros sa
creada acum ca aceasta mentalitate este failibila. Piata libera poate servi eficient
intereselor private insa nu si interesului comun. Valorile sociale nu pot fi promovate
decat prin aranjamente politice ale statelor nationale chiar daca sunt mai putin eficiente
decat cele economice private. In plus, slabirea suveranitatii statului national in contextul
globalizarii si fundamentalismului de piata este pentru Soros un motiv in plus pentru
necesitatea consolidarii si perfectionarii institutiilor internationale.16

Se poate concluziona asadar faptul ca existenta unor institutii internationale importante

cu putere economica nu este acompaniata de existenta unor institutii similare dar in
domeniul social-politic. Dupa caderea comunismului, lumea politica multi-polar se
foloseste din pacare de aceleasi instrumente (institutii)ale lumii vechi bi-polare. Lipsa de
ajustare si reformare este evidenta si posibil explicabila in contextul popularitatii neo-
liberalismului al carui accent pe virtutile pietei a echivalat cu neglijarea esecurilor si
deficitului de performanta al pietei libere. Criza economica globala a anilor 2008-2010
ne reconfirma argumentul de mai sus.

Acest deficit al pietei explica faptul implicarii tot mai intense a organizatiilor
neguvernamentale si fundatiilor care doresc sa suplineasca prin serviciile lor publice
15
Scholte, Globalizarea: o Introducere Critica.
16
George Soros, Fixing, not Sinking, the WTO (Rezolvand nu inecand OMC-ul), 2001, www.project-
syndicate.org/commentaries/commentary_text.php4?=714&lang=.. accesat 05.06.2002., si Open Society: Reforming Global
Capitalism (Societatea Deschisa: Reforma Capitalismului Global) (New York: PublicAffairs, 2000).

32
ceea ce statul a neglijat iar piata nu este platita sa ofere. Asa numita societate civila
globala sprijina populatia globului pe probleme de tipul HIV/SIDA, drepturile omului,
drepturile persoanelor cu dizabilitati, protectia copiilor sau a femeilor, degradarea
mediului inconjurator, etc. Aceste initiative pot desigur sa contribuie la democratizarea
politicii globale mai ales prin actiuni de advocacy sau presiuni pe anumite teme.
Campaniile de constientizare ale unor astfel de organizatii au produs imbunatatiri de
tipul responsabilitatii sociale corporatiste sau a etichetele ecologice. Insa si aceste
institutii sufera pe de o parte, de lipsa de reprezentativitate pe linia democratiei
traditionale si, pe de alta parte, de lipsa puterii decizionale. Atat globalizarea cat si
regionalizarea submineaza abilitatea guvernelor nationale alese de a influenta in mod
autonom destinele cetatenilor lor si imputeniceste alti actori care nu sunt alesi si ca
atare nu pot fi trasi la raspundere.

REGIONALIZAREA
Regionalismul a primit un sens politic in timpul negocierilor Rundei Uruguay a GATT cu
referire la integrarea economica regionala.17 Dupa al doilea razboi mondial aproximativ
i pana in 1999 au fost semnate 109 de aranjamente regionale au fost semnate atat in
Africa i America Latina intre anii 1960-1980 cat i in fostul bloc sovietic in anii 1990. In
anul 1988 s-a semnat un acord intre SUA i Canada iar mai tarziu s-a alaturat Mexic
pentru a crea NAFTA in 1994. In anii 1991 America Latina a facut eforturi pentru
integrare regionala prin crearea Pieei Comune a Sudului cu participarea Braziliei,
Argentinei, Paraguay i Uruguay. Chiar i state care erau potrivnice sau marginalizate
cum ar fi Afica de Sud sau Vietnam au devenit membre ale unor organizaii regionale
cum ar fi Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud sau Asociaia Naiunilor din Asia
de Sud (ASEAN). Ca i in cazul globalizarii, beneficiile economice au fost motorul
acestor iniiative. De fapt, o intrebare importanta este daca statele sau pieele au
condus aceste iniiative. Intre aceste iniiative, Uniunea Europeana este singua care a
trecut dincolo de dimensiunea eocnomica pentru a deveni un actor politic important.18

Regionalizarea se poate defini ca fiind procesul de schimbare de la un nivel de relativa

eterogeneitate la cooperare, integrare, coerena i identitate. In plus, din perspectiva
contrabalansarii procesului de globalizare, regionalizarea este un instrument de
adaptare dar i redresare a efectelor negative ale fenomenelor conexe globalizarii.
Regionalizarea poate oferi statelor mai mici o vizibilitate i capacitate de influena
crescuta pentru a beneficia de procesele globalizarii i pentru a instituionaliza controlul
cetaenilor asupra unei structuri supra-statale ( a se vedea principiul subsidiaritaii in
cadrul UE prin care procesul decizional supra-naional este adus mai aproape de
cetaenii europeni).Diferitele forme de integrare au fost vazute fie ca un pas inainte spre
multilaterlism fie dimpotriva. Intre anii 1950 si 1960 regionalismul a fost privit ca pe o
strategie de promovare si garantare a pacii si securitatii, dezvoltarii si bunastarii.
Pentru a intelege regionalismul in zilele noastre trebuie mai intai sa
constientizam faptul ca avem de-a face cu un fenomen cu totul nou in
17
Marius Chivu, Silviu Dragomir, and Vasile Dem Zamfiresc (eds.), Mondializarea dincolo de mit, coordinated by Serge Cordellier
(Bucharest: TREI, 2001).
18
Roland Axtmann, Liberal Democracy into the Twenty-first Century:Globalization, Integration and the Nation-state (Democratia
liberala in Secolul 21: Globalizare, Integrare si Statul-Natiune) (Manchester: Manchester University Press, 1996).

33
 ciuda senzatiei de dj vu. Noul tip de regionalism se refera la un
fenomen emergent inca din anii 1980 in Europe o data cu semnarea
Actului Unic European care devine gradual un fenomen cu totul global.19

Se poate observa faptul ca dupa Razboiul Rece, procesele de regionalizare sunt diferite
fata de cele din perioada dintre cele doua razboaie sau fata de cele din anii 1970-1980
acestea din urma fiind cunoscute sub numele de experimentele lumii a treia.20 Asa cum
argumenta Hettne, noul regionalism este conturat de noua ordine globala multipolara
facilitat fiind de caderea comunismului si de relativul declin al hegemoniei SUA.
Regionalismul traditional sau macro-regionalismul (cum ar fi UE, NAFTA,
MERCOSUR), implica unitati regionale care coordoneaza fluxurile de capital intr-un
anumit spatiu ajungand la un piata vasta. Noile regiuni nu sunt create de sus de catre
super-puteri ci printr-un proces spontan care are loc in interiorul regiunilor deoarece
acestea devin constiente de necesitatea de a coopera ca singura solutie la problemele
transnationale cu care se confrunta in conditiile declinului puterii statului-natiune. Noul
tip de regionalizare se doreste a fi compatibil cu lumea interdependenta in care traim si
se concentreaza nu numai pe ideea de dezvoltare economica dar si pe problemele
sociale, de mediu si de securitate cu care partile se confrunta. Astfel se creeaza un
proces multidimensional preocupat de identitatea si coerenta regionala. Acest tip nou
de regionalizare trebuie privit ca pe un concept global deoarece, ca si in cazul
globalizarii, efectele sale pot impacta orice zona a planetei.

Exista mai multe modalitati in care regionalismul poate fi privit vis-a-vis globalizare: ca
pe un proces complementar-prietenos, ca pe un contra-curent sau ca pe un mod de
reglementare a globalizarii. Din perspectiva institutiilor internationale cum ar fi OMC-ul
regionalizarea este doar un proces complementar pozitiv pentru un comert liber.21Cu
alte cuvinte, statele pot profita de astfel de aranjamente regionale ca strategii pentru a
obtine avantaje economice competitive pe piata globala. Din perspectiva teoreticienilor
cum este Polany22, integrarea regionala produce efecte asemenatoare globalizarii,
creand blocuri de putere si polarizare prin protectionism (chiar si mascat) precum si
instabilitate si inechitate sociala. De asemenea, regionalizarea a fost privita ca pe un
mecanism de reglementare prin standarde si reguli care sa confere statelor membre
mai multa putere de nogociere si sa le protejeze impotriva surprizelor neplacute, efecte
ale volatilitatii pietei libere globale. Aceasta ultima perspectiva este cea care va fi
abordata in lucrarea de fata: regionalizarea, spre exemplu integrarea europeana, poate
servi ca instrument de reglementare a organizarii teritoriale, de reconciliere a
traditionalismului cu modernismul, si de imputernicire a regiunilor intru mai mult control
si comunicare. Politica UE de Coeziune dar si cea privind Agricultura au ca scop
armonizarea nivelului de dezvoltare pentru reducerea disparitatilor economice intre
statele membre ale UE. Practic, redistribuirea realizata prin aceste politici are ca scop
sprijinirea statelor mai sarace. Sprijinind investitiile in insfrastructura si capital uman,

19
Michael Schulz, Fredrik Soderbaum and Joakim Ojendal, (eds.), Regionalization in a Globalizing World, (Regionalizarea intr-o
Lume Globala) (London: Zed Books, 2001), p. 3.
20
Bjorn Hettne, Andras Inotai, Osvaldo Sunkel (eds.), Globalism and the New Regionalism (Globalism si Noul Regionalism),
(Basingstoke: Macmillan, 1999, vol. 1 of the The New Regionalism).
21
Organizatia Mondiala a Comertului, www.wto.org., accessat 14.02.2010.
22
Karl Polany, The Great Transformation (Marea Transformare), (Rinehart & Company, Inc., 1944).

34
aceste politici au potentialul de a contribui la crelterea productivitati si in consecinta, a
competitivitatii statelor mai slab dezvoltate.23Asfel, se poate sustine argumentul ca
regionalizarea, astfel privita, poate redresa intr-o anumita masura efectele negative ale
globalizarii economice.
Noul tip de aranjament regionalist (NAR) reprezinta o revenire a politicului intr-o
lume globalizata in contrast cu conceptul de regionalism deschis bazat pe ideea
ca fortele de piata influenteaza aceste procese. NAR abordeaza globalizarea ca
pe un proces puternic si chiar ireversibil, care insa poate fi modelat prin forte
regionale in vederea protejarii ordinii sociale si controlului politic al pietei.24

Omogenitatea intre regiuni la care se ajunge ca urmare a acestor procese de

regionalizare este vizata in domenii precum cel economic, politic (democratizare), de
securitate (nu doar militara dar si de mediu si sociala) dar si cultural. Ca stat-national in
contextul global este aproape imposibil sa pastrezi beneficiile unui statut inchis fara a fi
sanctionat de mediul de afaceri global. Liberalizarea comertului este preconditia unei
economii sanatoase. In cadrul negocierilor OMC tarile UE actioneaza cu un intreg
comercial astfel statele mai slab dezvoltate au la dispozitie un canal de participare la
negocieri multilaterale pe care individual ca stat nu l-ar fi putut avea. Astfel puterea
acestor state de a negocia creste considerabil. Acest beneficiu este esential in conditiile
slabirii autonomiei statului natiune si a intensificarii interdependetei intre state.Incepand
cu 1993 datorita Pietei Unice si dupa 1999 (Uniunea Monetara) constrangerile
exterioare la adresa Europei s-au transformat: prin integrare, autonomia sa in cadrul
pietei globale este crescuta, la fel si puterea de negociere externa si capacitatea de a
avea o politica economica coerenta. In consecinta, crearea de institutii supranationale in
parteneriat cu guvernele conform metodei de integrare Monet, poate fi o metoda
eficienta de a rezolva probleme comune. Aceasta poate in final sa conduca la o
redefinire a identitatii de grup in cadrul regiunii.25
Regionalizarea creeaza un cadrul de reglementare care este complementar
institutiilor internationale cat si organizatiilor international pentru a reconcilia
dinamica globalizarii cu traiectoria nationala26

Regionalizarea poate fi un instrument de suplimentare, crestere si protectie a

rolului statului si puterii guvernului in contextul unei lumi interdependente.27

Regionalizarea a fost privita fie ca venind in completarea sau impotriva globalizarii. Unii
critici ai globalizarii vorbesc despre integrarea regional inafara umbrelei americane sau
a cosmarului Pentagonului ca un model de protectie impotriva globalizarii de tip
SUA.28Inca din anii 1950 si mai ales dupa Razboiul Rece lumea a fost martora unei
multiplicari a relatiilor de integrare regional. Aceasta s-a intamplat si datorita cresterii

23
Comisia Europeana, Unity, Solidarity, Diversity for Europe, its People and Territory (Unitate, Solidaritate, Diversitate pentru
Europa, Populatia si Teritorul Sau), (Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, 2001).
24
Schulz, Soderbaum and Ojendal (eds.), Regionalization in a Globalizing World, (Regionalizarea intr-o Lume Globala), p. 16.
25
Francoise Milewski, Puterea de manevra a politicilor economice, in Marius Chivu, Silviu Dragomir, and Vasile Dem Zamfiresc
(eds.), Mondializarea dincolo de mit.
26
Sachwald, Integrarea regionala si globalizarea: de la comert la institutii, in Mondializarea dincolo de mit., p. 131.
27
Schulz, Soderbaum and Ojendal (eds.), Regionalization in a Globalizing World, p. 4
28
Alejandro Bendana, Power Lines: US Domination in the New Global Order (Linii de Putere: Dominatia SUA asupra Noii Ordini
Globale) (New York: Olive Branch Press, 1996)

35
numarului de state independente foste colonii precum si datorita multilateralismului si
interdependentei economice la care se adauga alti factori precum proximitatea, istoria
comuna, sau factorilor culturali, ideologici sau politici. Desi castigul economic obtinut
prin grupari regionale poate parea predominant, factori precum securitatea comuna sau
sentimental de apartenenta la o o anumita comunitate de valori. De pilda, tarile Americii
Latine si-au unit fortele in anii 1990 pentru a contrabalansa economic puterea Americii
insa aceasta nu s-ar fi intamplat fara ca liderii regiunii sa impartaseasca anumite
interese si valori. NAFTA sau MERCUSOR, ASEAN sau APEC sunt astfel de exemple
concrete.

Impactul regionalizarii asupra statelor-natiune pare sa fie similar cu cel al fenomenului

de globalizare. De aceea, regionalizarea a fost unoeri privita ca un pas intermediar spre
integrarea global. In aceasta lucrare vom face o distinctie intre regionalism si
regionalizare (asa cum vom detalia intr-un capitol viitor): regionalismul se refera la un
fenomen general care consta in initierea unor proiecte de promovare a pacii si
dezvoltarii unei regiuni. Regionalizare insa este un process empiric de transformare de
la o situatie de heterogenitate si lipsa de cooperare la o situatie de integrare pe baza
cooperarii, convergentei, coerentei si identitatii commune pe diverse domenii, intr-un
anumit spatiu geographic.29

Uniunii Europeana poate fi privita ca model de integrare regional care a ajuns la

suveranitate comuna in domenii precum liberalizarea, standardizarea produselor si
piata comuna, libertatea de circulatie a persoanelor30. In plus, integrarea a adus mai
multa autonomie Europei in relatiile sale economice globale. Potential inlocuitor al
dolarului, moneda euro are acum puterea global pe care nici una din monedele
individuale ale statelor membre nu a avut-o. Institutiile europene au putere de negociere
internationala si pot asigura stabilitate financiara prin coordonarea bancilor centrale. Si
in plus, un aspect esential pentru subiectul lucrarii de fata, Parlamentul European este
fara indoiala un organism supra-national unic pe scena politica global. Fezabilitatea si
continuitatea proiectului European a fost si ramane un subiect controversat; insa
punctele tari ale acestui proiect de integrare se bazeaza pe trecutul istoric comun dificil,
marcat de razboaie, necesitatea de dezvoltare economica, precum si o anumita viziune
privind viitorul unit al Europei.

29
Michael Schulz, Fredrik Soderbaum and Joakim Ojendal (eds.), Regionalization in a Globalizing World (Regionalizarea intr-o lume
globalizata), (London: Zed Books Ltd., 2001), p. 5.
30
Robert J. Holton, Globalization and the Nation State (Globalizarea si Statul-National), (London: Macmillan Press LTD, 1998)

36