REPUBLICA MOLDOVA

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DREPTURILE ȘI

ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂȚENILOR
DREPT

Chișinău 2016

CUPRINS
 Introducere................................................................................................................................2

1 Considerații generale..........................................................................................................3

1.1 Scurt istoric..................................................................................................................3

1.1.1 Aparitia si dezvoltarea conceptiei Drepturilor omului..........................................4

1.1.2 Evoluţia problematicii drepturilor omului.............................................................5

1.2 Noțiunea de drepturi fundamentale.............................................................................6

1.3 Noțiunea de îndatoriri fundamentale...........................................................................8

1.4 Natura juridică a drepturilor fundamentale.................................................................9

1.5 Corelația dintre reglementarile interne și cele internationale privind drepturile

fundamentale ale omului și cetățeanului.........................................................................................10

1.6 Sfera drepturilor omului și cetățeanului....................................................................12

1.7 Clasificarea drepturilor și libertatilor fundamentale..................................................13

2 Republicii Moldova..........................................................................................................15

2.1 Constituția Republicii Moldova................................................................................15

2.1.1 Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.............................................................16

Concluzii.................................................................................................................................17

Bibliografie.............................................................................................................................18

Introducere

Principiul filosofic al drepturilor şi libertăţilor naturale ale fiinţei umane înseamnă nu numai
că fiinţa umană, în individualitatea ei, se naşte purtându-le, ci şi faptul că, de când există fiinţa
umană, există drepturile şi libertăţile ei. Drepturile şi libertăţile inerente naturii umane sunt
imprescriptibile de către stat, pe de o parte, iar pe de alta sunt inalienabile de către cel care este
titularul lor. Aceasta înseamnă că statul este limitat tocmai de ceea ce e natural în drept, de individul
uman. Drepturile și libertatile fundamentale sunt nu numai o realitate, ci și finalitatea întregii
activitati umane, bineînteles a aceleia democratice. De aceea este profunda constatarea că drepturile
omului nu sunt nici o noua morala, nici o religie laica, ele sunt mai mult decât o limba comuna

2
tuturor oamenilor. Drepturile și libertatile omului, cu multiplele lor ramificatii și implicatii teoretice,
dar mai ales practice, reprezintă un domeniu important în preocuparile fiecarui stat precum și în ale
comunitatii umane internationale.

În lucrarea data vom studia drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor atît din
punct de vedere theoretic international cît și din punct de vedere practice regional (Moldova).
Ultima parte a lucrării va prezenta concluziile.

1 Considerații generale

Oamenii au drepturi, dar, datorită responsabilitatii lor civice, au și unele obligații care nu
sunt toate fundamentale. Unele dintre aceste drepturi și obligații sunt fundamentale din moment ce
chiar Constitutia le denumeste astfel. Drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale sunt nu
numai o realitate, ci şi o condiție a unei societăți democratice. Drepturile, libertăţile și îndatoririle
fundamentale, cu multiplele lor ramificaţii şi implicaţii teoretice, dar mai ales practice, reprezintă un
domeniu important în preocupările fiecărei țări precum şi în ale organizațiilor internaționale.

Drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale statuează la nivel normativ acele drepturi,

libertăți și obligații ale omului pe care guvernanţii doresc să le garanteze; prin urmare forţa lor
juridică şi garanţiile lor vor fi cele ale normei juridice prin care au fost consacrate. Prin urmare,
drepturile fundamentale sunt, în egală măsură, atât garanţii obiective cât şi drepturi subiective,
opozabile puterii statale şi protejând individul inclusiv în raporturile sale cu ceilalţi membri ai
colectivităţii din care face parte

1.1 Scurt istoric

Este bine cunoscut faptul că în antichitate statul era considerat valoarea supremă. Aceasta îi
conferea prerogative nelimitate, pe care şi le-a exercitat pînă în secolul al XX-lea d. Hr.. Constituţia
italiană zisă "a lui Mussolini" stabilea "Statul este totul, individul – nimic". Chiar la acest început de
mileniu III, există regimurile totalitare care proclamă supremaţia absolută a statului, lipsind de
conţinut libertăţile cetăţeanului. Declaraţia drepturilor omului (1789) a preluat ideile de filosofie
socială ale lui John Locke – adevărata "biblie a liberalismului şi individualismului" – şi a statuat în
art. 2 că "scopul oricărei asociaţiuni politice este păstrarea drepturilor naturale şi indescriptibile ale
omului", iar în art. 16 a rezumat concepţia despre statul de drept:: " orice societate în care garaniţa
drepturilor nu este asigurată şi nici separaţia puterilor determinată, nu are constituţie".

3
 1.1.1 Aparitia si dezvoltarea conceptiei Drepturilor omului.

Originile istorice și filozofice ale conceptului de drepturi ale omului au fost plasate de
doctrina juridică fie în epoca antica, fie în epoca premergatoare Secolului Luminilor 1. Parerea fermă
a oamenilor ca li se cuvin anumite drepturi s-a împamîntenit din timpurile stravechi și a traversat
intreaga istorie a omenirii. “Ideea ca fiinta umana poseda, prin natura sa, anumite drepturi, valabile
chiar dacă acestora nu le corespund, sau le corespund numai imperfect, dispozitiile legilor juridice
positive, s-a ivit in mintea omeneasca încă din timpurile stravechi și a fost redata apoi in cuvinte
stralucite gratie filosofiei stoice și jurisprudentei, în toate epocile urmatoare, uneori inspiranduse din
dogmele religiei crestine, alteori numai din lumina ratiunii ”

Sistemele de gandire stoice naturaliste, grecesti și romana din antichitate, stau la originea
conceptiei drepturilor omului. Omul, potrivit tezei avansata de sofisti, este stapanul destinului sau și
nu se afla la discretia zeilor. Platon ,care susține teza naturii universale, proprii oamenilor și
Aristotel, care afirma ca “numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se
deosebesc intru nimic”, au avut o contributie importantă în aparitia treptat-crescanda a conceptiei
unui ansamblu de reguli, identificand primul punct al ideii de drept natural. Potrivit stoicilor greci ,
care au elaborat primii noțiunea de “drept natural”, legile stabilite de om sunt replici imperfecte ale
unui Drept etern și imuabil aplicabil Universului, legea laica avînd efect doar dacă corespundea
intrutotul legii universale. În evul mediu a aparut Decalogul (cele 10 porunci), ca o dezvoltare a
teoriei “dreptului natural”, baza dezvoltarii unor drepturi individuale fundamentale. Sfantul Toma
d’Aquino spunea ca individul este în centrul unei ordini sociale și juridice juste, insa legea divina
are preeminenta absoluta asupra Dreptului laic, asa cum este definit de imparat, rege sau print, teorie
care a starnit un conflict atat între puterea religioasa și cea civila cît și între indivizi și stat.

1.1.2 Evoluţia problematicii drepturilor omului

a) Dezvoltarea problematicii drepturilor și libertatilor civice este pe de-o parte,o consecinta

fireasca a extinderii rolului statului și a evolutiei sale în epoca contemporana, iar pe de alta
parte,rezultatul revendicarilor social-economice și politice ale paturilor sociale defavorizate.

În secolul al XIX-lea, sub influența Declaratiei drepturilor omului și cetățeanului din 1789 s-
a pus accentul aproape exclusiv pe Drepturile civile și politice:egalitatea,libertatea de opinie și
gindire, libertatea credintelor religioase, dreptul la rezistenta impotriva represiunii, dr. de vot, de
intrunire, de asociere, dr. de propr. particulara. Practic, problema dr-lor econ. și sociale a imbracat

1
Regie live, articolul Drepturile, libertatile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
4
doar forma revdicarilor. În aceasta etapa, dr-le și lib-le publice au fost institutionalizate, inițial în
Declaratii și ulterior, chiar în continutul Cons-lor scrise, fiind astfel garantate de stat. Incepind cu
cea de-a doua jum. a sec. XIX-lea,în Europa se manifesta o miscare sociala tot mai larga p/u
emancipare economica a unor paturi ale societatii defavorizate. Aceasta miscare progresista p/u
emancipare este sprijinita ideologic de cele doua Internationale Socialiste. Sub presiunea miscarilor
muncitoresti, guvernantii din tot mai multe tari incep sa facă cocesii economice și sociale clasei
muncitoare sub forma acceptarii revendicarilor sindicale ale acestora. Un rol important în acest sens
l-au avut sindicatele din Anglia, Franta, Germania, precum și unele partide politice cum au fost
Partidul Laburist din Marea Britanie, partidele socialiste sau social-democrate din Franta, Germania,
Italia și din alte tari Europene. În ultimele decenii se contureaza noi drepturi - asa numitele drepturi
de generatia a III-a: Dr. natiunilor sau popoarelor la autodeterminare, dr. poporului de exploatare a
bogatiilor naturale, dr. la mediu, dreptul la nedescriminare rasiala sau religioasa, dr. la viață,dr. la
pace, dr. la educatie, dr. specifice tinerilor, copiilor, persoanelor defavorizate, dr. cetățenilor
apartinind unei minoritati nationale la forme de dezv. și afirmare a personalitatii din perspectiva
culturii și traditiilor culturale, inclusiv a limbii materne în cadrul legal al statului pe care locuiesc și
convietuiesc alaturi de populatia majoritara. s.a. Chiar din simpla enumerare a acestor drepturi se
poate deduce ca acestea au indiscutabil o latura individuala, deși unele dintre ele au un caracter
colectiv,iar altele sunt susceptibile de a se exercita individual sau în grup. Este interesant ca
reglementarea constitutionala a dr-lor și lib-lor publice în sec-le al XVIII-le și al XIX-lea, care a
urmat afirmarii Dr-lor omului în gindirea politica și în reflectiile filosofice și umaniste din secolele
al XVI-lea și al XVII-lea, a fost continuata, la rindul ei, de reglementarea la nivel internațional, prin
acordul statelor. De remarcat este faptul ca în toate documentele și instrumentele internationale se
regasesc, practic, toate Dr-le omului. Mai mentionam ca la nivel internatonal s-a conturat și chiar
institutionalizat anumite standarte generale privind dr-le omului.Acestea se regasesc fie în
documente internationale cu vocatie universală cum sunt de ex. Declaratia Universală a Dr-lor
Omului adoptata de ONU la 10 Decembrie 1948 se cele doua Pacte internationle adoptate în 1966
sau documente adoptate de Consiliul Europei,fie în intstrumente adoptate în reuniunele organizate în
cadrul Conferintei p/u Securitate și Cooperare în Europa (de la Actul final al Conferintei semnat la 1
August 1975,pina la Carta p/u Noua Europa adoptata la Paris în Noiembrie 1991)2.

2
Regie live, articolul Drepturile și indatoririle fundamentale ale cetatenilor.
5
1.2 Noțiunea de drepturi fundamentale

Drepturile și libertatile fundamentale ale omului și cetățeanului sunt nu numai o realitate, ci

și o finalitate a intregii activitati umane progresiste și democratice. Drepturile și libertatile omului,
cu multiplele lor ramificatii și implicatii teoretice și practice reprezintă un domeniu important în
preocuparile fiecarui stat precum și în ale comunitatii internationale. Cercetarea stiintifica a
drepturilor și libertatilor omului și cetățeanului este o misiune permanenta indeosebi a juristilor,
acestora revenindu-le rolul de a analiza toate aspectele și de a realiza sinteze. Ea trebuie sa realizeze
clarificarile necesare (notiunile, vocabularul folosit), sa permita evidentierea progreselor dar și a
ramanerilor în urma, sa ofere solutii legislațive care sa permita o reala promovare a respectului
pentru aceste drepturi și o eficienta protectie a lor. Definirea drepturilor fundamentale ale cetățenilor
(a libertatilor cetățenesti sau libertatilor publice, cum mai sunt deseori numite) a preocupat și încă
preocupa intens literatura juridică. Asemenea preocupari sunt numeroase pentru ca drepturile și
libertatile cetățenesti au o importantă aparte și s-au impus în viață oamenilor și a societatii.
Formularea unei definitii a drepturilor fundamentale presupune stabilirea unor criterii. Prima
problema este de a sti de ce din sfera drepturilor pe care cetățeanul le are în general, numai anumite
drepturi sunt fundamentale. Apoi trebuie sa stabilim de ce sfera drepturilor fundamentale variaza de
la etape la etape istorice, determinand ce ratiuni teoretice și practice face ca un drept al cetățeanului
sa fie drept fundamental într-o anumita perioada și sa fie drept obisnuit, în alta. Drepturile
fundamentale s-au definit ca simple drepturi subiective, fără a se evidentia ceea ce este specific.

Pentru definirea lor trebuie sa luam în consideratie ca sunt: a) drepturi subiective; b) drepturi
esențiale pentru cetățeni; c) datorită importanței lor sunt inscrise, în acte deosebite, cum ar fi
declaratii de drepturi, legi fundamentale (constitutii).

Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind în ultima instanta facultati ale
subiectelor raportului juridic de a actiona într-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte
subiecte o atitudine corespunzatoare și de a beneficia de protectia și sprijinul statului.

Drepturile fundamentale sunt drepturi esențiale pentru cetățeni, inscrise ca atare în

constitutie, aceasta fiind cea mai importantă trasatura. J.J. Rousseau, în celebrul Discurs asupra
originii și fundamentelor inegalitatii între oameni, sublinia ca drepturile omului sunt daruri esențiale
ale naturii, de care nimeni nu se poate atinge în nici un fel. Unii au denumit drepturile individuale ca
libertati necesare, altii ca drepturi esențiale.

6
 Drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie și care sunt
determinante pentru statutul juridic al cetățeanului. Anumite drepturi subiective, datorită importanței
lor, sunt selectate pe criteriul valoric și inscrise ca drepturi fundamentale. Drepturile fundamentale
sunt drepturi esențiale pentru cetățeni, pentru viață, libertatea, personalitatea lor. Caracterul de
drepturi esențiale îl dobandesc în raport cu de existenta unei societati. Un drept subiectiv poate fi
considerat esential și deci fundamental într-o societate, dar își poate pierde acest caracter în alta.
Drepturile fundamentale pot fi explicate numai dacă sunt analizate în interdependenta lor cu
celelalte fenomene, indeosebi cu realitatile economice, sociale și politice din fiecare tara.

Drepturile fundamentale, sunt inscrise în acte deosebite, cum ar fi declaratii de drepturi, legi
fundamentale. Inscrierea în Constitutie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicilor
principale a acestora de a fi drepturi esențiale pentru cetățeni. Inscrise în Constitutie, li se recunoaste
caracterul de drepturi fundamentale și li se stabilesc garanții pentru ocrotirea și exercitarea lor.
Putem concluziona ca drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetățenilor,
esențiale pentru viață, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a
personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie și garantate prin Constitutie și legi.

Drepturile omului și cetățeanului sunt denumite frecvent libertati publice. Expresia “libertati
publice” se refera atat la libertatile cît și la drepturile omului, precum și la faptul ca acestea apartin
dreptului public, și anume Dreptului constitutional, fiind supuse unui regim juridic aparte. Expresiile
“drepturile omului” și “drepturile cetățeanului” comporta unele explicatii. Astfel, expresia
“drepturile omului” evoca drepturile fiintei umane, fiind inzestrata cu ratiune și constiinta, careia ii
sunt recunoscute drepturile naturale ca drepturi inalienabile și imprescriptibile. Într-o societate
organizata în stat, omul se prezinta din punct de vedere juridic ca: cetățean, strain sau apatrid.

Pe planul realitatilor juridice interne omul devine cetățean, altfel spus fiinta umana se
integreaza într-un anumit sistem social-politic, guvernat de reguli juridice. Drepturile sale naturale
sunt proclamate și asigurate prin Constitutia statului al carui cetățean este, dobandind astfel eficienta
juridică, sub denumirea de “drepturi (libertati) cetățenesti”. Cetățenii beneficiaza, în principiu, de
toate drepturile prevazute de Constitutie, strainii și apatrizii beneficiaza doar de unele dintre ele.
Drepturile omului-pe planul realitatilor universale devin drepturi ale cetățenilor-pe planul realitatilor
interne ale fiecarui stat. Astfel exista reglementari internationale și reglementari interne iar corelarea
între cele doua categorii de reglementari implica asigurarea drepturilor cetățenilor la nivelul
standardelor impuse de reglementarile internationale. Expresia “institutia drepturilor, libertatilor și

7
îndatoririlor fundamentale” desemneaza un grup de norme juridice, norme unite prin obiectul lor
comun de reglementare. Ca institutie juridică ea face parte din Dreptul constitutional.

1.3 Noțiunea de îndatoriri fundamentale

Îndatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor societatii, constituind

în acelasi timp garantia ca drepturile fundamentale se pot realiza efectiv. Existenta îndatoririlor
fundamentale se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivitati umane sa nu
aiba alaturi de drepturi și îndatoriri. Îndatoririle fundamentale sunt obligatiile carora societatea, la un
moment dat, le atribuie o valoare mai mare, reflectata în regimul juridic special ce li se atribuie.
Îndatoririle sunt inscrise ca atare în Constitutie, fiind expres formulate prin chiar textul Constitutiei.
Putem conchide ca îndatoririle fundamentale sunt acele obligații ale cetățenilor, considerate
esențiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale, inscrise în Constitutie și asigurate în
realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului.

1.4 Natura juridică a drepturilor fundamentale

Drepturile fundamentale ale cetățenilor nu se deosebesc de alte drepturi subiective nici prin
natura lor și nici prin obiectul lor. Aceste drepturi își justificaexistenta ca o categorie distincta de
celelalte drepturi prin importantă economica, sociala și politica pe care o au. S-a manifestat un
interes teoretic și practic pentru luarea în discutie a naturii juridice a drepturilor fundamentale.

Teoria drepturilor naturale releva ca libertatile publice ar avea o natura deosebita de celelalte
drepturi ale omului, deoarece cetățeanul le dobandeste în calitatea de om, sunt opozabile statului și
nu sunt stabilite prin legi, contracte etc. Blackstone, calificand drepturile fundamentale ca absolute,
le deosebea de alte drepturi create de societate, deoarece ele derivau din legile naturii și erau
anterioare acestora din urma. Teoria individualista (F. Bastiat, A. Esmein, H. Chenan, H.J. Laski)
considera ca sursa oricarui drept este în individ, pentru ca acesta singur este o fiinta reala, libera și
responsabila. A. Esmein denumeste drepturile fundamentale libertati necesare. În teoria drepturilor
reflexe nu se face deosebire de natura juridică între drepturile individuale și celelalte drepturi
subiective, toate fiind considerate o creatie a dreptului obiectiv. Jellinek face o distinctie pornind de
la diferenta dintre noțiunea de putere juridică și cea de posibilitate juridică. Astfel drepturile
obisnuite ar contine în ele atat o posibilitate juridică, cît și o putere juridică, în timp ce drepturile
publice ar fi puteri de vointa create exclusiv de lege care nu presupun și o activitate naturala
garantata de lege. Dacă J. Renauld arata ca drepturile fundamentale ar desemna trasaturile esențiale
ale statutului juridic al fiintei umane, Ph. Braud arata ca libertatile publice pot fi considerate ca
8
obligații în sarcina statului, ca limitari aduse competentei sale care lasa sa subziste o sfera de
autonomie individuala. Trasatura generală a multor teorii în privinta naturii juridice a drepturilor
omului este aceea ca nu exista nici o deosebire de natura juridică între drepturile fundamentale și
celelalte drepturi. Toate sunt considerate a fi drepturi subiective. Drepturile și libertatile
fundamentale sunt considerate de unii elemente ale capacitatii de folosinta a cetățenilor. Aceasta
sustinere nu poate fi acceptata, deoarece în dreptul constitutional capacitatea juridică nu se divide în
capacitate de folosinta și capacitate de exercitiu.

Plecand de la teza ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective și ca aceste drepturi și

obligații nu pot exista decat în cadrul unui raport juridic concret, în doctrina s-a conturat o opinie
care susține ca acest raport juridic concret este cetățenia ca raport juridic între persoana fizica,
membru al societatii date și stat, în calitate de reprezentant juridic al societatii. Drepturile și
îndatoririle fundamentale ale cetățenilor constituie continutul acestui raport juridic, drepturile
cetățeanului fiind obligații pentru stat, iar îndatoririle cetățeanului fiind drepturi ale statului.

Bineinteles ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, dar este dificil de argumentat
ca impreuna cu îndatoririle ar forma continutul raportului juridic de cetățenie pentru simplul motiv
ca cetățenia nu este un raport juridic. Putem retine ca drepturile fundamentale sunt drepturi
subiective, iar impreuna cu celelalte drepturi subiective și cu îndatoririle corelative, ele formează
statutul juridic al cetățeanului.

1.5 Corelația dintre reglementarile interne și cele internationale

Includerea drepturilor și libertatilor cetățenesti printre problemele majore este rezultatul

firesc nu numai al importanței lor deosebite, ci și al stransei lor interdependente cu problemele
majore ale omenirii. Institutia drepturilor, libertatilor și îndatoririlor fundamentale a cunoscut o
dinamica aparte, în timpul care a trecut de la crearea Organizatiei Natiunilor Unite și de la adoptarea
Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (decembrie 1948). Pe plan mondial preocuparile pentru
promovarea drepturilor omului s-au concretizat în cateva documente de reala valoare, între care:
Declaratia universală a drepturilor omului (10 decembrie 1948); Pactul internațional cu privire la
drepturile economice, sociale și culturale și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și
politice(1966); Actul final al Conferintei pentru securitate și cooperare din Europa (Helsinki, 1975);
Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentantilor statelor participante la Conferinta
pentru securitate și cooperare în Europa (1989), Carta de la Paris (1990).

9
 Un pas inainte în ocrotirea drepturilor omului l-a constituit adoptarea unor conventii
regionale, precum Conventia europeana asupra drepturilor omului din anul 1950, Conventia
interamericana din anul 1969, Carta africana din 1981. Aceste conventii au evidentiat o serie de
proceduri și mecanisme juridice prin care se asigura promovarea și protectia drepturilor omului.

Evolutia institutiei s-a exprimat prin existenta a doua mari categorii de reglementari juridice,
și anume reglementari interne și reglementari internationale. Marea problema a fost și este tocmai
corelația dintre reglementarile internationale și cele interne. S-a pus problema de a sti cum trebuie
abordata aceasta corelatie și ce consecinte, indeosebi juridice, rezulta dîntr-o asemenea abordare.
Astfel, pactele, conventiile, declaratiile și alte asemenea acte adoptate pe plan internațional pun în
valoare realitatea în sensul careia aplicarea conventiilor relative la drepturile omului trebuie facuta
tinand seama de necesitatea permanenta a armonizarii cerintelor cooperarii internationale în acest
domeniu cu principiul suveranitatii statelor, deoarece procedurile care ar nesocoti acest raport ar
duce la amestec în afacerile interne. De aceea aceste instrumente internationale au ca principal
mijloc executarea lor, asumarea de catre statele – parti a obligatiei de a lua masuri legislațive și de
alta natura pentru asigurarea realizarii drepturilor prevazute de ele. Conventia europeana a
drepturilor omului nu urmareste sa se substituie sistemelor nationale de control în domeniul
drepturilor omului, ci sa furnizeze o garantie internationala suplimentara. În termenii angajamentelor
consimtite, drepturile și libertatile definite în Conventie sunt mai ales garanții pentru legislațiile și
practicile nationale și puterile publice ale tuturor statelor contractante care au obligatia de a asigura
indivizilor, tinand de jurisdictia lor, aceste drepturi și libertati. Mecanismul internațional intervine
doar în cazul esecului garantiei nationale. Discutand despre corelația dintre reglementarile
internationale și cele interne în domeniul drepturilor omului se motiveaza teza, în sensul careia nu
au nimic comun cu colaborarea internationala incercarile de a atribui exclusiv individului calitatea
de subiect internațional; de a acredita ideea ca el are acum aptitudinea și capacitatea de a se adresa
mai intai și direct organelor internationale pentru anumite drepturi sau revendicari. Corelația dintre
reglementarile internationale și cele interne poate ridica aspecte diferite în caz de conflict între
criteriile nationale de protectie a drepturilor fundamentale și cele ale Comunitatii europene, în
particular cand criteriul național merge mai departe decat este recunoscut prin dreptul comunitar. În
aceste situatii exista o tensiune datorata dorintei unei protectii optime a drepturilor fundamentale ale
cetățeanului și dorinta uniformizarii dreptului comunitar. Sistemul jurisdictional a cunoscut o
influența crescanda prin patrunderea sa directa în dreptul statelor dar la fel și prin exemplele și
efectele sale. Constatam ca dominanta în ansamblul preocuparilor teoretice, legislațive și practice

10
privitoare la drepturile omului este ideea în sensul careia proclamarea și garantarea efectiva a
acestora revine reglementarilor juridice interne. Aceasta idee dominanta este astazi o realitate,
considerandu-se ca drepturile omului nu au nici un sens decat dacă sunt inscrise în sistemul
constitutional, legislațiv și judiciar al fiecarui stat.

Corelația reglementarilor interne cu cele internationale, sporirea a preocuparilor și

reglementarilor internationale, nu schimba și nu diminueaza rolul major al legislației interne în
proclamarea și garantarea drepturilor cetățenesti, în promovarea drepturilor omului în general.
Aceasta pentru ca statele și natiunile sunt și raman cadrul firesc în care se pot realiza libertatile
publice. În acest sens, sunt formulate prevederile din Carta ONU, din Declaratia Universală a
Drepturilor Omului, din cele doua pacte privitoare la drepturile omului, din Actul final de la
Helsinki etc. Acest sens da expresie recunoasterii suveranitatii statelor, calitatii lor de membri egali
ai comunitatii internationale, fiind reflectarea faptului ca drepturile și libertatile cetățenesti pot fi
reale, efective, numai în masura în care prin constitutiile statelor sunt proclamate și garantate.
Aceasta le da continut și eficienta. Incurajarea și promovarea drepturilor omului implica o
permanenta perfectionare a reglementarilor juridice interne în acord cu reglementarile internationale.

1.6 Sfera drepturilor omului și cetățeanului

Astazi remarcam o importantă crescanda a nevoii de promovare și ocrotire a drepturilor

fundamentale cetățenesti. În aceste preocupari s-au impus ca realitati juridice drepturile civile și
politice, denumite azi drepturile din prima generatie. Aceste drepturi au exprimat un anumit stadiu
de dezvoltare a societatii, un stadiu de puternice revendicari și lupta contra tiraniei și despotismului.
Drepturile civile și politice (libertatile individuale, mai ales) au aparut ca masuri de protectie a
individului contra violentei și arbitrariului guvernantilor, ca revendicari ale unei pozitii juridice
egale în fata legii. Apoi s-au impus drepturile sociale, economice și culturale – drepturile din a doua
generatie - între care s-au inclus indeosebi dreptul la munca, dreptul la educatie, dreptul la protectie
sociala. Drepturile civile și politice nu presupun actiuni concrete din partea statului în afara abtinerii
în fata libertatii persoanei (numite drepturi negative), drepturile sociale, economice și culturale
implica din partea statelor actiuni, masuri, garanții. Drepturile social- economice s-au impus mai
ales după adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, eveniment de la care și
constitutiile au trebuit sa le recunoasca și sa le proclame. Cuprinderea acestor drepturi în doua pacte
distincte a fost criticata, nejustificandu-se fragmentarea lor. Documentele ulterioare ale Natiunilor
Unite au subliniat indivizibilitatea și legatura stransa dintre drepturi. În deceniul al VII- lea al
secolului XX s-au impus noi drepturi ale omului, drepturile din a treia generatie, denumite drepturi
11
de solidaritate, în care sunt incluse dreptul la pace, la dezvoltare, la mediu inconjurator nepoluat
etc.- ce pot fi realizate numai prin cooperarea statelor și nu individual de catre fiecare dintre ele.

Exista și unele formulari de noi drepturi care trebuie privite cu rezerve, pentru ca la un
studiu atent al implicatiilor lor se constata ca nu slujesc cauza în numele careia se proclama, adica
libertatea și personalitatea umana. Identificandu-se noile drepturi ce s-au impus se considera ca s-a
conturat un drept al dezvoltarii ca domeniu al dreptului internațional pozitiv, integrat în strategia
noii ordini mondiale în care conceptul central îl ocupa dezvoltarea. Dreptul la dezvoltare poate fi
definit ca un drept al omului, considerat și ca un drept al natiunilor la dezvoltare, indeplinind
multiple functionalitati. De asemenea sunt prezentate ca noi drepturi ale omului, și cu valente
colective: dreptul omului la un mediu sanatos; dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al
umanitatii; dreptul la asistenta umanitara etc. Se considera ca un nou drept al omului este dreptul la
un nivel de viață decent (satisfacator). Noțiunea de nivel de viață satisfacator include, ca un
minimum, dreptul la alimentatie, la imbracaminte și la o locuinta satisfacatoare. Este teoretizat ca
drept al omului, dreptul la intimitate.

Un interes teoretic și practic aparte suscita dreptul popoarelor de a dispune de ele insele
(dreptul la autodeterminare), tinandu-se seama de doua realitati și anume: este cunoscut ca
Declaratia Universală a Drepturilor Omului și cele doua pacte au cautat sa inglobeze totalitatea
drepturilor posibile și imaginabile ale omului; catalogul drepturilor nu poate fi pe plan intern,
concret, pretutindeni acelasi, el fiind formulat în raport cu posibilitatile fiecarui stat, posibilitati date
de nivelul lui de dezvoltare economica, sociala și culturala. Dreptul la autodeterminare nu a fost
inscris în Declaratia Universală a Drepturilor Omului, asa cum apare inscris în celelalte documente
privitoare la drepturile omului, fapt ce a fost considerat de unii ca o lacuna a Declaratiei. Cele doua
pacte privitoare la drepturile omului consacra, încă de la inceput, dreptul popoarelor de a dispune de
ele insele, ceea ce evidentiaza legatura între libertatea natiunilor și a celor ce le alcatuiesc.

În actul final al Conferintei pentru securitate și cooperare din Europa (Helsinki, 1975), la
punctul VIII se stabileste obligatia statelor de a respecta egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul
lor de a dispune de ele insele. Acest drept a fost considerat “ca dreptul fundamental dintre toate
drepturile omului”. De asemenea s-a sustinut ca dreptul popoarelor de a dispune de ele insele este un
drept al omului, pentru ca sa se adauge ca egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul de a dispune
de ele insele constituie un principiu fundamental al dreptului internațional, conditie esentiala pentru
exercitarea tuturor drepturilor și libertatilor omului.

12
1.7 Clasificarea drepturilor și libertatilor fundamentale

După ce aceste drepturi au fost proclamate prin declaratii de drepturi și mai ales prin
constitutii, s-a simtit necesitatea clasificarii lor în: a) drepturi individuale și b) drepturi colective. În
categoria drepturilor individuale sunt incluse dreptul de proprietate, libertatea persoanei, libertatea
presei, libertatea constiintei. În categoria drepturilor colective sunt incluse dreptul popoarelor la
autodeterminare, la eliberarea de sub dominatia coloniala, dreptul de asociere în sindicate, egalitate
nationala, egalitate între sexe etc., adica unele drepturi care prin sensul și posibilitatea de exercitare
rezida în apartenenta la un grup social. Proclamatia de la Teheran (1968) exprima tendinta moderna
de a considera drepturile omului într-o optica colectivista. Proclamatia mentioneaza marea ruptura
dintre tarile dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, considerand ca este un obstacol în calea
respectului efectiv al drepturilor omului și în rezolvarea problemelor precum analfabetismul și
discriminarile privitoare la femei3. Declaratia Universală a Drepturilor Omului din 1948 face din
individ figura centrala, Proclamatia de la Teheran considera mai intai colectivitatea (grupul) ca
victima gravelor incalcari ale drepturilor omului. Drepturile și libertatile omului sunt atat individuale
cît și colective. Aceasta deoarece dreptul fundamental este prin natura sa juridică un drept subiectiv,
iar dreptul subiectiv are eficienta și exista numai în cadrul unor raporturi ale subiectului de drept cu
alte subiecte de drept (raporturi juridice). Drepturile subiective au importantă și valoare numai într-
un context social-statal, într-o colectivitate. Individualitatea drepturilor pune în valoare universul
omului, personalitatea sa. Indiferent dacă este vorba de drepturile omului în general sau de
drepturile cetățenilor romani, titularul dreptului sau al libertatii nu poate fi o colectivitate, un grup
social, ci este persoana fizica, omul, cetățeanul roman pentru cele prevazute în Constitutie. Fiecare
drept, fiecare libertate sunt individuale prin titularul lor. Dreptul popoarelor la autodeterminare sau
la eliberare de sub jugul colonial nu pot fi considerate drepturi fundamentale cetățenesti. Acestea
sunt principii rezultate din normele dreptului internațional, drepturi ale popoarelor, natiunilor, ce au
o mare importantă pentru drepturile omului dar nu trebuie identificate sau confundate cu acestea.
Privitor la clasificarea drepturilor și libertatilor cetățenesti trebuie mentionata ideea în sensul ca nu o
putem interpreta ca o ierarhizare a lor. Toate drepturile omului au aceeasi importantă; unele depind
în realizarea lor de altele; unele drepturi indeplinesc și funcția de garanții pentru celelalte; drepturile
economice și sociale au un rol deosebit în realizarea dreptului la educatie sau a libertatilor social-
politice. O alta caracteristica a drepturilor fundamentale este indivizibilitatea lor. Nici aceasta
caracteristica nu este inlaturata prin clasificarea drepturilor, deoarece clasificarea nu urmareste

3
Stiucum, articolul Drepturile, Libertatile Și Îndatoririle Fundamentale Ale Cetățenilor.
13
ruperea, divizarea drepturilor, ci explicarea structurii interioare a sistemului unitar al drepturilor,
libertatilor și îndatoririlor cetățenilor. Se impune acordarea unei importante egale atat în teorie, cît și
în practica, drepturilor economice, sociale, culturale, civile și politice. Avînd în vedere criteriul
continutului drepturilor și libertatilor cetățenesti, observam ca drepturile și libertatile fundamentale
ale cetățenilor romani se clasifica în mai multe categorii prevazute în Constitutia Moldovei. O prima
categorie o formează inviolabilitatile, adica acele drepturi și libertati, care prin continutul lor asigura
dreptul la viață, dreptul la aparare, dreptul la libera circulatie, dreptul la ocrotirea vietii intime,
inviolabilitatea domiciliului. A doua categorie este formata din drepturile și libertatile social-
economice și culturale, care prin continutul lor asigura conditiile sociale și materiale de viață,
educatia și posibilitatea protectiei acestora. O a treia categorie cuprinde drepturile exclusiv politice,
acele drepturi care prin continutul lor pot fi exercitate de catre cetățeni numai pentru participarea la
guvernare: dreptul la vot, dreptul de a fi ales. A patra categorie o formează drepturile și libertatile
social-politice, acele drepturi și libertati, care prin continutul lor, pot fi exercitate de catre cetățeni la
alegere, fie pentru rezolvarea unor probleme sociale și spirituale, fie pentru participarea la
guvernare. A cincea categorie este formata din drepturile garanții, acele drepturi care prin continutul
lor joaca rolul de garanții constitutionale.

Cea mai autorizata clasificare, pentru vremea sa este cea care distingea trei categorii de
drepturi: -private -publice - politice. O alta clasificare des intalnita este cea care prezinta drepturile
fundamentale sub doua grupe: - egalitatea civila - libertatea individuala. Unii autori clasifica
drepturile în: -drepturi individuale; - drepturi colective.

2 Republicii Moldova

2.1 Constituția Republicii Moldova

Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin

Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. Respectarea şi ocrotirea persoanei
constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de
cetăţenia sa şi nici de dreptul de a-şi schimba cetăţenia. Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de
protecţia statului atît în ţară, cît şi în străinătate. Cetăţenii străini şi apatrizii au aceleaşi drepturi şi
îndatoriri ca şi cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţiile stabilite de lege. Orice persoană are
dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care

14
violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Orice persoană acuzată de un delict este
prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces
judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Fiecare om are
dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte
drepturile şi îndatoririle4.

Tabel 1-1 Drepturile si Indatoririle fundamentale

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică; Libertatea individuală şi siguranţa

persoanei; Dreptul la apărare; Dreptul la libera circulaţie; Dreptul la viaţa intimă, familială
şi privată; Inviolabilitatea domiciliului; Secretul corespondenţei; Libertatea conştiinţei;
Libertatea opiniei şi a exprimării; Libertatea creaţiei; Dreptul la informaţie; Dreptul la
învăţătură; Dreptul la ocrotirea sănătăţii; Dreptul la un mediu înconjurător sănătos; Dreptul
Drepturile și
de vot şi dreptul de a fi ales; Dreptul la administrare; Libertatea întrunirilor; Libertatea
libertățile
partidelor şi a altor organizaţii social-politice; Dreptul de a întemeia şi de a se afilia la
fundamentale
sindicate; Dreptul la muncă şi la protecţia muncii; Interzicerea muncii forţate; Dreptul la
grevă; Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia; Dreptul la asistenţă şi protecţie
socială; Familia; Protecţia familiei şi a copiilor orfani; Ocrotirea mamei, copiilor şi a
tinerilor; Protecţia persoanelor handicapate; Dreptul de petiţionare; Dreptul persoanei
vătămate de o autoritate publică.
Îndatoririle Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor; Apărarea Patriei; Contribuţii financiare; Protecţia
fundamentale mediului înconjurător şi ocrotirea monumentelor.
2.1.1 Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor

Îndatoririle fundamentale sunt obligaţii ale cetăţenilor pentru a îndeplini sarcinile societăţii;
realizarea lor se asigură prin convingere sau, la necesitate, se foloseşte forţa coercitivă a statului;
îndatoririle fundamentale sunt reglementate de Constituţie. Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor
formează obiectul Capitolului III din Titlul II al Constituţiei Republicii Moldova. Obligaţiile
fundamentale prevăzute în acest capitol al Constituţiei pot fi grupate în două categorii principale
(obligaţiile fundamentale faţă de stat, îndatoririle fundamentale destinate să asigure convieţuirea
paşnică a cetăţenilor şi a celorlalte persoane aflate pe teritoriul ţării), după cum le sunt destinate să
apere societatea constituită în stat sau să asigure convieţuirea paşnică a cetăţenilor între ei 5.

Concluzii

Expresia drepturile omului, evoca drepturile fiintei umane, fiinta inzestrata cu ratiune și
constiinta, și, careia ii sunt recunoscute drepturile sale naturale, ca drepturi inalienabile și
imprescriptibile. Omul insa, într-o societate organizata în stat, se prezinta juridiceste sub 3 ipostaze
distincte: cetățean, strain sau apatrid6. Pe planul realitatilor juridice interne omul devine cetățean,

4
Pagina oficială a Președenției Republicii Moldova, articolul Titlul II. Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale.
5
DreptMd, articolul Capitolul 18. Îndatoririle Fundamentale Ale Omului Şi Cetăţeanului.
6
Creeza, articolul Drepturile, libertatile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
15
altfel spus fiinta umana se integreaza într-un anumit sistem social-politic, comandat de reguli
juridice. Drepturile sale sunt proclamate și asigurate prin Constitutia statului al carui cetățean este,
capatand astfel viață și eficienta juridică, sub denumirea de drepturi (libertati) cetățenesti. Uneori se
foloseste și expresia institutia drepturilor, libertatilor și îndatoririlor fundamentale. Aceasta expresie
desemneaza un grup de norme juridice, norme unite prin obiectul lor comun de reglementare. Ca
institutie juridică ea face parte din Dreptul constitutional. Drepturile fundamentale consacra la nivel
normativ acele drepturi ale omului pe care guvernantii doresc sa le garanteze; prin urmare, forta lor
juridică și garantiile lor vor fi cele ale normei juridice prin care au fost consacrate. Îndatoririle
fundamentale sunt acele obligații ale cetățenilor, considerate esențiale de catre popor pentru
realizarea scopurilor societatii, inscrise în Constitutie și asigurate în realizarea lor prin convingere,
iar în caz de nevoie prin forta coercitiva a statului.

Discutand corelația dintre reglementarile internationale și cele interne în domeniul

drepturilor omului se motiveaza pe larg teza în sensul careia nu au nimic comun cu colaborarea
internationala incercarile de a atribui exclusiv, individului, calitatea de subiect internațional, de a
acredita ideea ca el are acum aptitudine și capacitatea de a se adresa mai intai și direct organelor
internationale pentru anumite drepturi sau revendicari.Probleme deosebite se pot ridica în caz de
conflict între criteriile nationale de protectie a drepturilor fundamentale și cele ale Comunitarii vest-
europene, dar per general, legislația moldovenească în domeniu este similară celei europene și
internaționale. Drepturile și îndatoririle fundamentale stau la baza constituirii și funcționării
domocrației moderne.

Bibliografie

1. Regie live, articolul Drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, disponibil la

http://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/drepturile-și-îndatoririle-fundamentale-ale-
cetățenilor-266234.html 13.12.2016
2. Regie live, articolul Drepturile, libertatile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, disponibil
la http://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/drepturile-libertatile-și-îndatoririle-fundamentale-
ale-cetățenilor-31334.html 13.12.2016
3. Pagina oficială a Președenției Republicii Moldova, articolul Titlul II. Drepturile, libertățile și
îndatoririle fundamentale, disponibil la http://www.presedinte.md/titlul2 13.12.2016
4. DreptMd, articolul Capitolul 18. Îndatoririle Fundamentale Ale Omului Şi Cetăţeanului,
disponibil la https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-constitutional/capitolul-
18-îndatoririle-fundamentale-ale-omului-și-cetățeanului/ 13.12.2016
5. Stiucum, articolul Drepturile, Libertatile Și Îndatoririle Fundamentale Ale Cetățenilor,
disponibil la http://www.stiucum.com/drept/drept-constitutional/Drepturile-libertatile-și-
inda64959.php 13.12.2016
16
6. Parajurist, articolul Care sunt îndatoririle principale ale cetățenilor Republicii Moldova?,
disponibil la http://www.parajurist.md/rom/care-sunt-îndatoririle-principale-ale-cetățenilor-
republicii-moldova/ 13.12.2016
7. Victor Rusu drd., magistru în drept, lector superior USEM, Facultatea De Drept Note De Curs
Dreptul Constituțional (Ciclul I) 20.05.2013, disponibil la
http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/003_-
_Dreptul_constitutional.pdf 13.12.2016
8. Arhiliuc, Sergiu, Îndatoririle fundamentale ale cetățenilor Republicii Moldova, 2012, Chișinău,
ISBN 978-9975-4202-7-3.
9. Creeza, articolul Drepturile, libertatile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, disponibil la
http://www.creeaza.com/legislație/drept/Drepturile-libertatile-și-inda474.php 13.12.2016
10. Infospecialconsulting, aricolul Lucrare de diplomă: Drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale sub ordinea constituțională actuală 2013, disponibil la
http://www.infospecialconsulting.ro/lucrare-de-diploma-drepturile-libertatile-și-îndatoririle-
fundamentale-sub-ordinea-constitutionala-actuala/ 13.12.2016.
11. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr.
1, Data intrarii in vigoare: 27.08.1994 disponibila la http://lex.justice.md/document_rom.php?
id=44B9F30E:7AC17731 13.12.2016

17