15.Particularități ale concepției lui Jean J.

Rousseau
1.1. Prezentaîi teoria contractului social in viziunea lui Jean J.Rousseau
Teoria contractului social este incompatibilă cu concepţiile teologice, presupunând căoamenii s-
au organizat ei înşişi, fără ajutorul providenţei. Ca teorie a originii societăţii civile, eaadmite că
oamenii au fost, în stare de natură, liberi şi egali, formând societatea printr-un actvoluntar şi
renegând intervenţia divină în stabilirea acestei subordonări naturale între oameni, aşacum susţin
gânditorii catolici.Ca teorie a originii guvernământului, teoria contractului social admite că statul
a fost format printr-un contract între popor şi cei pe care i-a ales drept conducători, fiind
susţinută mai ales decătre protestanţii francezi, care apără drepturile supuşilor împotriva regelui.
În acelaşi timp, aceastăteorie se poate întoarce contra adversarilor regalităţii, deoarece cine zice
contract zice egalitate între părţile contrastante, monarhul fiind socotit, aşadar, egal cu poporul
şi putăndu-se în felul acestasprijini pe contrast pentru a se împotrivi pretenţiilor supuşilor săi.
În ciuda slăbiciunilor ei, teoriacontractului social a avut un rol important în luptele politice din
secolul al XVI-lea, cand partea ceamai avansata a burgheziei încearcă, prin Reformă, să obţină
anumite libertăţi.
1.2. Comparați cauzele de apariție a statului după Jean J.Rousseau
Alături de întrebarea privind originea inegalităţii între oameni, Rousseau pune şi întrebarea despre
originea statului. Autorul reiese din aceea, că cândva a existat „starea naturală” a umanităţii în care
oamenii erau egali şi liberi. Pentru Rousseau „omul natural” este un om izolat, care trăieşte în afara
societăţii. După părerea lui, oamenii în „starea naturală” nu aveau nevoie unul de altul. Omul nu avea
nevoie de careva cunoştinţe. Descriind amănunţit condiţiile de viaţă în „starea naturală”, filosoful face
concluzia că inegalitatea, fie naturală, n-are în această stare însemnătate. În această perioadă asuprirea
omului de către om este imposibilă. În opoziţie cu Hobbes, considera că pe timpul „stării naturale” nu
numai că nu s-a dus un război al tuturora împotriva tuturora, ci, dimpotrivă, domnea prietenie şi armonie
între oameni. Rousseau numeşte „starea naturală” a umanităţii „secolul de aur”. Cu timpul în omul
primitiv se naşte deprinderea de a trăi în comun. În turmă, unde se naşte această deprindere, apare familia
şi, astfel, treptat se formează societatea umană. Perioada ieşirii din starea de sălbătăcie, când omul devine
sociabil, rămânând liber, Rousseau o consideră „cea mai fericită epocă”. a. Apariţia statului este a doua
treaptă de inegalitate. După Rousseau, odată cu apariţia statului inegalitatea dintre oameni creşte.
Stabilirea puterii de stat adânceşte inegalitatea economică prin inegalitate politică. Creând statul, poporul
nu a apărat libertatea, ci a devenit sclav. Şi în sfârşit, a treia treaptă a inegalităţii – apariţia despotismului
ca formă de guvernare, un grad extrem de inegalitate, când oamenii devin în aceeaşi măsură sclavii
despotului. Toţi oamenii acum sunt în mod egal fără drepturi în faţa unui om, care este purtătorul puterii
în stat.

1.3.Apreciați influența doctrinei lui Jean j. Rousseau

O tratare atentă şi originală în opera lui Rousseau rezidă în raportul dintre libertate şi egalitate. Pentru a
înlătura starea de inegalitate şi sclavie, în care se găseau oamenii, el propune un nou contract social care
ar cuprinde următoarea clauză fundamentală, comună pentru toţi: individul cu tot ce are, cu toate
drepturile sale, se cedează comunităţii. Egalitatea devine astfel baza libertăţii. Ideea este genială şi evident
progresistă, dar fundamentul ei rămâne abstract-utopic (într-o societate întemeiată pe proprietatea
privată). Încă în Discurs asupra inegalităţii el atrage atenţia asupra rolului proprietăţii private în geneza
inegalităţi, care, la rândul ei, reprezintă terenul de anulare a libertăţii. El şi-a dat seama că acest pericol nu
este înlăturat nici după stabilirea contractului social, care instituie libertatea şi egalitatea în plan politic.
Pentru Rousseau, proprietatea privată nu mai este privită ca un dat natural, ci ca un produs istoric. Puterea
nu-i apare nici ca o esenţă teologică, nici ca o construcţie juridică, nici ca o cucerire militară, ci ca o sumă
de interese. Statul însuşi este consecinţa apariţiei proprietăţii private: el a fost creat de bogaţi (statul
existent în realitate devine un mijloc al dominaţiei celor bogaţi), printr-un contract de înşelăciune, pentru
a-şi apăra proprietăţileEsenţa suveranităţii fiind voinţa generală, puterea legislativă nu este suverană, iar
toate celelalte provin din puterea legislativă şi trebuie să-i fie subordonate. Finalitatea separaţiei stricte
preconizate între puterea legislativă şi cea executivă este de a ţine puterea legislativă la adăpost de
corupţie. Esenţialul îl reprezintă principiul unicităţii şi indivizibilităţii puterii suverane a poporului ca
unică piatră de temelie a unei autentice democraţii. Aceasta reprezintă una din marile sale contribuţii la
elaborarea teoriei democraţiei. Rousseau insistă asupra ideii că, întrucât suveranul trebuie să renunţe la
exercitarea nemijlocită a puterii executive, el trebuie să păstreze asupra acestei puteri un control riguros şi
să-şi rezerve dreptul de a o relua când va dori. Accentul pus pe stricta subordonare a guvernământului faţă
de puterea legislativă ilustrează geniul politic al lui Rousseau. Astfel, în filosofia politică, el rămâne
autorul unei originale şi influente teorii despre democraţie, în corpul căreia radicalismul, raţionalismul şi
utopismul se îmbină în multe puncte.

16.Concepții politico-juridice ale lui John Locke

1.1.Descrieți teoria contractului social în viziunea lui John Locke

Concepția despre contractul social diferea de cea a lui Hobbes în mai multe moduri
fundamentale, păstrând doar noțiunea centrală conform căreia persoanele aflate într-un stat de
natură s-ar aduna de bună voie pentru a forma un stat. Locke credea că indivizii aflați într-o stare
de natură ar fi obligați moral, prin Legea naturii, să nu se rănească reciproc în viața sau
posesiunile lor. Fără ca guvernul să-i apere împotriva celor care încearcă să-i rănească sau să-i
înrobească, Locke a mai crezut că oamenii nu ar avea nicio siguranță în drepturile lor și ar trăi cu
frică. Pentru Locke, indivizii ar fi de acord doar să formeze un stat care să ofere, în parte, un
„judecător neutru”, care să acționeze pentru a proteja viețile, libertatea și proprietățile celor care
au trăit în interiorul său.[14]

În timp ce Hobbes a susținut o autoritate aproape absolută, Locke a susținut libertatea inviolată
în conformitate cu legea Al doilea tratat de guvernare. Locke a susținut că legitimitatea unui
guvern vine de la delegația cetățenilor la guvern asupra dreptului lor absolut de violență
(rezervând dreptul inalienabil de autoapărare sau „autoconservare”), împreună cu elemente ale
altor drepturi (de exemplu, proprietatea va fi răspunzătoare impozitare) după cum este necesar
pentru a atinge obiectivul securității prin acordarea statului a monopolului violenței, prin care
guvernul, în calitate de judecător imparțial, poate folosi forța colectivă a populației pentru a
administra și a aplica legea, mai degrabă decât fiecare om care acționează ca propriul său
judecător, juri și călău - condiția în starea de natură.

1.2.Analizați principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidențiate de John

Locke.

Filozofilor iluministi li se acordă merite pentru modelarea ideilor liberale. Aceste idei au fost mai întâi
adunate și sistematizate ca o ideologie distinctă de către filosoful englez John Locke, considerat în general ca
tatăl liberalismului modern. Locke a susținut totuși că, atunci când monarhul devine tiran, acesta a constituit o
încălcare a contractului social, care protejează viața, libertatea și proprietatea ca drept natural. El a
concluzionat că poporul are dreptul să răstoarne un tiran. Plasând viața, libertatea și proprietatea ca valoare
supremă a legii și a autorității, Locke a formulat baza liberalismului pe baza teoriei contractelor sociale. Locke
a avut și alți adversari intelectuali în afară de Hobbes. El a susținut că „societatea conjugală este alcătuită dintr-
un pact voluntar între bărbați și femei”. Locke a susținut că acordarea stăpânirii în Geneza nu era pentru
bărbați asupra femeilor, așa cum credea Filmer, ci pentru oameni asupra animalelor. Locke nu era cu siguranță
o feministă după standardele moderne, dar primul gânditor liberal major din istorie a îndeplinit o sarcină la fel
de importantă pe drumul spre a face lumea mai pluralistă: integrarea femeilor în teoria socială.Locke se
bazează pe următoarele argumente principale-

-Trăind în Franța, Anglia și Olanda, Locke observă adaptări diferite asupra religiei și consideră că oamenii au
dreptul de a practica ce religie doresc fără a întâmpina nici o rezistență din partea statului.

-Locke respinge viziunea statului totalitar sau a monarhiei absolute subliniind faptul că oamenii au cedat doar
o parte din drepturile lor naturale prin contractul încheiat.

-Locke este adeptul proprietății private considerând că aceasa este generată , devenind și ligitimă în momentul
când munca este asociată cu resurse existente în natură , singurele condiții impuse de către Locke este faptul că
oamenii nu trebuie să devină proprietarii asupra unor bunuri care nu le pot controla.

Locke este considerat părintele liberalismului având o influență majoră în evoluția politică a Mării britanii și a
Statelor Unite la nivel în mod de guvernare.

1.3.Apreciați contribuția lui John Locke la formularea teoriei separării puterilor.

John Locke afirmă că în activitatea unui stat al libertăţii trebuie să fie reflectată prin separaţia puterilor în stat, iar
activitatea statului poate fi analizată după trei direcţii principale de exercitare a puterii de stat: legislativă, executivă
şi federativă. În concepţia lui Locke, puterea legislativă trebuie să aparţină parlamentului şi era considerată putere
supremă, deoarece – era dată de la Dumnezeu şi fiind considerată sfântă , dicta reguli de conduită general
obligatorii. Puterea executivă, limitată la aplicarea legilor şi la rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevăzute şi
determinate prin lege, urma să fie încredinţată monarhului .Puterea federativă este îndreptată spre asigurarea
securităţii societăţii în relaţiile externe. Această putere, în opinia autorului, se ocupă cu problemele păcii şi a
războiului, cu formarea coaliţiilor şi uniunilor, precum şi cu discutarea altor întrebări cu persoanele şi statele străine
şi, în general, prerogative cu caracter diplomatic. Dar dacă filosoful Locke distinge trei funcţii separate în activitatea
de ansamblu a statului, el nu cere în schimb ca fiecare dintre ele să fie încredinţată unor organe separate. În opinia
lui, numai funcţia legislativă şi cea executivă trebuie să fie exercitate de titulari distincţi şi independenţi .Însă
importanţa operei lui Locke nu constă în reflectarea unei tehnici compuse de conducere statală. Toate aceste idei
privind separaţia puterilor au avut ca punct de plecare concepţia lui Locke. Gânditorul tindea spre rezolvarea unei
probleme foarte importante – menţinerea puterii de stat în anumite limite, care ar asigura securitatea dezvoltării
societăţii, constituirea unui mecanism politic, unde organele centrale ale puterii de stat vor fi lipsite de posibilitatea
de a deţine puterea absolută şi de a depăşi limitele competenţei lor, care ar încălca drepturile şi interesele
individului. Din punct de vedere juridic, Locke presupunea că această sarcină poate fi realizată pe baza organizării
corecte a puterii de stat. În separaţia puterilor el vedea „o metodă de limitare a împuternicirilor” acelora, cărora
oamenii le-au încredinţat puterea. Separaţia puterilor ar asigura activitatea legală a organelor puterii de stat,
îndreptată la ocrotirea drepturilor cetăţenilor, deoarece concentrarea întregii puteri în mâinile unei singure persoane
sau unui singur organ ar acorda posibilitatea de a ignora legislaţia, ar duce la apariţia despotismului. 

17 Perspectiva contractualistș a lui John Locke asupra statului și dreptului

1.1.Descrieți particularități ale contractului social în viziunea lui John Locke
În cazul în care teoria contractelor sociale a lui Locke diferă  La fel ca Hobbes în fața lui, Locke credea în
guvernare de către monarhie ca mijloc de a stabili și de a impune ordinea socială. Unde era diferit, era în
opinia sa despre starea naturii. Potrivit lui Locke, starea naturii în timp ce era prepolitice, nu era prematură. În
plus, Locke credea că Legea Naturii, care guvernează natura și moralitatea, a poruncit ca membrii societății să
nu facă rău altora în ceea ce privește viața, libertatea, sănătatea sau posesiunile lor. În opinia lui Locke, starea
naturii era, de fapt, o stare de libertate, în care toți membrii societății aveau dreptul să-și urmărească propriile
interese. Prin supunerea lor la un contract social cu conducătorii pe care ei i-au numit într-o societate legală,
indivizii au asigurat că au păstrat libertățile pe care le prețuiesc așa.

Importanța teoriei contractului social formulate de Locke se manifestă prin faptul că acest gânditor pune
în prim-plan individul, nu însă statul, iar drepturile omului sunt absolutizate, statul neavând dreptul să le
limiteze în niciun fel. Ca urmare, doctrina contractului social oferă oamenilor o garanție că drepturile și
libertățile lor vor fi respectate, iar prin încheierea contractului social poporul nu pierde calitatea sa de
suveran, păstrând dreptul de a rezilia contractul în cazul în care guvernanți încalcă dispozițiile lui.
Observăm că puterea statală emană de la popor, ca deținător plenipotențiar al suveranității, și se întoarce,
în ultimă instanță, tot la popor, care este beneficiarul activității puterii statale. Cu urmare se formează un
cerc, puterea politică fiind delegată de popor și acționând în interesele poporului. În cazul în care
guvernanții încep să acționeze în scopul atingeri intereselor particulare, poporul are dreptul la răscoală
pentru a restabili ordinea publică. Poporul nu-și pierde calitatea de suveran. În caz de necesitate, poporul
este în drept: a) să anuleze contractul social, b) să înlăture sau să răstoarne și/sau să modifice componența
reprezentanților săi din cadrul puterii statului. În cazul, în care legiuitorul sau guvernul va abuza de
puterea încredințată, încălcând contractul social, poporul, la rândul său, dobândește calitatea inițială de
suveran. Prin intermediul acestor idei John Locke afirmă și existența dreptului poporului la răscoală. Ca
urmare, sunt constituite relații de interdependență, care generează obligații reciproce între guvern și
guvernanți.

1.2.Identificați principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidențiate de John Locke și
dezvoltați în explicații.

Conceptele fundamentale ale filosofiei sociale susținute de John Locke sunt libertatea și

egalitatea care, în concepția filosofului, fac parte din natura umană.
Filosoful continuă ideea aristocratică, și anume aceea a omului ca ființă socială, dimensiune
naturală a acestuia. Dacă omul nu ar avea în sine chemarea spre asociere cu ceilalți oameni, ca
dar natural, societatea civilă nu ar putea să se constituie. Prin urmare, a existat un drept natural,
nescris, anterior dreptului pozitiv specific societății civile. Principalul element al acestui drept
este libertatea. Dreptul de a fi liber constituie fericirea omului și el se concretizează în
posibilitatea sa de a poseda bunuri. În acest fel, dreptul de proprietate reprezintă un alt element
important al dreptului natural. În concepția filosofului, acest drept este absolut, iar conservarea și
apărarea lui este esențială pentru existența omului atât în stare naturală, cât și în stare socială.
Este important să precizăm că pentru John Locke proprietatea se întemeiază pe muncă.
Gândirea lui John Locke se deosebește în această privință de filosofia lui Hobbes, care susținea
că problema centrală în societate este puterea. Pentru Locke, problema esențială nu mai este
guvernământul, ci instituirea unei civilizații bazate pe reguli și a unui sistem legislativ care să
ducă la o bună organizare administrativă și să limiteze puterea discreționară a statului.
Este necesar, afirmă Locke, un guvernământ al proprietarilor cărora trebuie să i se lase toată
libertatea pentru a realiza prosperitatea lor și a societății în care trăiesc. Filosoful se ridică
împotriva autorității arbitrare a suveranului, considerând-o ca inacceptabilă. Totul trebuie să fie
întemeiat pe reglementări fundamentale, raționale, liber consimțite, care, la rândul lor, să decurgă
dintr-un principiu suveran, respectiv „toleranța”: „În chestiunea libertății de conștiință, care de
câțiva ani a fost așa de mult discutată printre noi, lucru care a încurcat cel mai rău chestiunea, a
înfierbântat disputa și a mărit animozitatea, a fost, gândesc eu, faptul că ambele părți și-au
exagerat cu același zel și la fel de greșit pretențiile, una dintre părți predicând absoluta putere,
iar cealaltă cerând o libertate universală în chestiunile de conștiință, fără a stabili care sunt
lucrurile cu îndreptățire la libertate și fără a arăta care sunt granițele impunerii și ale
supunerii .
Necesitatea existenței legilor este vitală pentru existența societății și pentru supraviețuirea
comunității: „Dacă nu va fi dirijată de anumite legi, iar membri săi nu vor accepta să respecte o
anumită ordine, nici o societate – oricât de liberă ar fi sau oricât de lipsită de importanță ar fi
ocazia pentru care a fost constituită … nu va putea să subziste sau să se mențină unite, ci se va
destrăma și sfărâma în bucăți”

1.3. Apreciați contribuția lui John Locke în formularea și promovarea teoriei separării puterilor.
 John Locke afirmă că în activitatea unui stat al libertăţii trebuie să fie reflectată prin separaţia puterilor în stat, iar
activitatea statului poate fi analizată după trei direcţii principale de exercitare a puterii de stat: legislativă, executivă
şi federativă. În concepţia lui Locke, puterea legislativă trebuie să aparţină parlamentului şi era considerată putere
supremă, deoarece – era dată de la Dumnezeu şi fiind considerată sfântă, dicta reguli de conduită general obligatorii.
Puterea executivă, limitată la aplicarea legilor şi la rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevăzute şi determinate
prin lege, urma să fie încredinţată monarhului. Puterea federativă este îndreptată spre asigurarea securităţii societăţii
în relaţiile externe.  Separaţia puterilor ar asigura activitatea legală a organelor puterii de stat, îndreptată la ocrotirea
drepturilor cetăţenilor, deoarece concentrarea întregii puteri în mâinile unei singure persoane sau unui singur organ
ar acorda posibilitatea de a ignora legislaţia, ar duce la apariţia despotismului. Filosoful John Locke menţiona că
într-un stat bine organizat dreptul de a face legile trebuie încredinţat unor adunări constituite anume în vederea
acestui scop. După adoptarea lor, adunările trebuie să se separe din nou şi să respecte şi ele legile pe care le-au
adoptat.Afirmând că aplicarea legilor trebuie supravegheată, Locke arăta: „este necesar să existe o putere care să
vegheze permanent la exercitarea legilor ce sunt în vigoare. Astfel, puterea legislativă şi puterea executivă trebuie să
fie separate”. Motivaţia pentru care puterea legislativă şi executivă nu trebuie să fie concentrate în mâinile unei
singure persoane, în concepţia lui Locke, constă în faptul că puterea legislativă este aceea care are dreptul de a
determina cum trebuie să fie întrebuinţată forţa statului pentru a proteja comunitatea şi pe membrii săi .

Trebuie însă remarcat faptul că Locke, deşi distinge cele trei puteri, însă nu intuieşte esenţa principiului separaţiei
acestora, adică de a împiedica tirania, teoria sa reducându-se la o simplă distribuire a unor funcţii specializate ale
statului şi exercitarea lor separată.

18 Concepții politico juridice ale lui Charles Montesquieu

1.1. Prezentați tezele de bază din doctrina politico juridică a lui Charles Montesquieu

Montesquieu a avut o contribuție importantă în domeniul gândirii politice și sociale. Este considerat
unul dintre creatorii legislației moderne, promotor al unor teme și idei politice care stau la baza
statului democratic modernLucrarea cea mai importantă a vieții sale, Despre spiritul legilor,
publicată în 1748, introduce termenul politic "separația puterilor în stat", constituind un model de
guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi. Conform acestei teorii majore prezentate de
Montesquieu puterile guvernului trebuie separate și echilibrate pentru a garanta libertatea
individului. Prin promovarea unui sistem în care cele trei puteri din stat să fie în balanță, astfel încât
 niciuna dintre ele să nu poată ajunge în situația de a le uzurpa celelalte, Montesquieu joacă un rol
conceptual important în dezvoltarea societății.

Despre spiritul legilor se începe cu o scurtă discuție despre legi în general. În cartea I, Capitolul III,
susține că „legea în general este rațiunea omenească în măsura în care ea guvernează toate
popoarele de pe pământ iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazuri
particulare la care se aplică această rațiune omenească“. Scopul deliberat a lui Montesquieu în
această carte este să explice legile umane și legile sociale. Cartea este un studiu comparativ,
concentrat asupra a trei tipuri de guvernare (republică, monarhie și despotism), fiind realizat sub
influența ideilor lui John Locke. Montesquieu încearcă să înteleagă "spiritul" regulilor societății,
relațiile care există între ele, conduita oamenilor și structura societății, abordând în acest fel și
probleme sociologice.

Lucrarea lui Montesquieu își păstrează importanța și în prezent, fiind una dintre operele care au
influențat decisiv elaborarea Constituției franceze din 1791 și Constituției Statelor Unite ale
Americii, care, la rândul său, a influențat esențial scrierea a numeroase constituții din multe state
ale lumii. Ideile prezentate în Spiritul legilor au devenit extrem de semnificativ în dezvoltarea
statalității nu numai în Franța, ci și în întreaga lume.

1.2. Determinați completările și precizările aduse de Charles Montesquieu teoriei contractului social.
Printre cele mai importante precizări și adăugiri pe care le impune acest baron al gândirii franceze în
Teoria contractului social sunt a)conceptualizarea teoriei în calitate de bază mitodologică. Autorul
totodată realizează cercetarea apariției statului în calitate de proces istoric având fundamente obiective,
b)delimitarea statului de societate, autorul afirmând că constituirea statului este realizată de către oameni
care au atins starea de societate, c) o altă precizare adusă teoriei contractului social, se impune prin
concepția statului. Statul potrivit doctriniei gânditorului francez reprezită un mijloc al luptei cu ostilitatea
și războaielor dintre oameni. Fiecare om potrivit acestei concepții tinde să obțină cea mai înaltă bunăstare
materială și socială din dauna celorlalte persoane.Statul în acest sens are ca scop înlăturarea ostilităților și
războaielor din societate.

1.3. Apreciați contribuția lui Charles Montesquieu în formularea și promovarea teoriei separării puterilor.
Teoria modernă a separării puterilor este în mod tradițional asociată cu numele de Montesquieu . Filosoful
francez, în Spiritul legilor , publicat în 1748 , își bazează teoria pe ideea că "Cine are putere este condus să
abuzeze de ea; merge până unde nu găsește limite ... este necesar ca puterea oprește puterea ". De asemenea,
identifică trei puteri ale statului - legislativ, executiv și judiciar. Plecând de la aceste presupuneri și luând ca
model constituția engleză a vremii, Montesquieu elaborează un model de stat în care puterea legislativă „va fi
încredințată corpului nobililor și corpului care va fi ales pentru a reprezenta poporul” , în timp ce puterea
executivă „Trebuie să fie în mâinile unui monarh, deoarece această parte a guvernului, care are aproape
întotdeauna nevoie de acțiune instantanee, este mai bine administrată de una decât de mai mulți”. Rămâne
puterea judiciară pe care Montesquieu o consideră „într-un anumit sens nulă” și despre care el crede că ar
trebui încredințată judecătorilor provocați temporar din popor.
În modelul lui Montesquieu, puterea legislativă și executivă se condiționează și se limitează reciproc, de fapt:
„Puterea executivă trebuie să ia parte la legislație cu facultatea sa pentru a o împiedica să se deprime de
prerogativele sale. Puterea legislativă participă la execuția, puterea executivă va fi, de asemenea, pierdută.
Dacă monarhul ar participa la legislația cu puterea de a domni, nu ar mai exista libertate. cu facultatea sa de a
preveni. Iată atunci constituția fundamentală a guvernului vorbim despre: corpul legislativ fiind format din
două părți, unul îl va menține pe celălalt legat de facultatea reciprocă de prevenire. Ambele vor fi legate de
puterea executivă, care va fi la rândul său legată de puterea legislativă. Aceste trei puteri ar trebui să rămână
într-o stare de odihnă sau inacțiune, dar de atunci, pentru mișcarea necesară a c îndrăznește, sunt obligați să
meargă înainte, vor fi obligați să meargă înainte în concert. " În ceea ce privește sistemul judiciar, acesta
trebuie supus doar legii, al cărui conținut trebuie reprodus textual. Relațiile dintre puterea legislativă și cea
executivă teoretizate de Montesquieu caracterizează forma de guvernare care va fi numită ulterior monarhia
constituțională . Această formă de guvernare, la vremea când scria filosoful francez, și-a găsit realizarea
practică în Regatul Angliei, deși acea evoluție era deja în curs - nu a fost înțeleasă de Montesquieu - care ar fi
transformat-o într- o monarhie parlamentară.
 

19 Concepțiile politico-juridice ale lui Bentham

1.1 Prezentanți principalele concepții politico-juridice ale lui Bentham

Principalele idei de filosofie politicà ale lui Bentham privesc urmatoarele aspecte:

Libertatea este inteleasà in termeni negativi, ca fiind absenta constrângerilor; Libertatea nu este o
caracteristicà a starii naturale a omului, întrucât o astfel de stare nu existà; omul a tràit dintotdeauna in
cadrul unei societäti, neexistând un contract social realizat a priori (viziune diferità de cea a lui Hobbes,
Locke sau Rousseau); Astfel, legile reprezintà o încalcare a libertàtii persoanelor, motiv pentru care
legiuitorul trebuie sã limiteze ingerinta statului in viata privatà a individului, iar legile pe care le concepe
sà contribuie la siguranta individului;
- Bentham refuza valorile promavate de Revolutia Francezà, conform carora omul are anumite
drepturi naturale; in viziunea filosofului britanic, toate drepturile omului sunt generate prin legi

- Existent unor drepturi naturale este vazuta ca generatoare de anarhie, din moment ce
drepturile respective ar exista dinaintea aparitiei legilor, fapt ce ar insemna ca legile nu le-ar
putea ulterior suprima; astfel, in baza acestor drepturi naturale, oamenii ar putea actiona dupa
bunul plac, ignorând prevederile legale;

Desi influenta sa în epocà nu a fost majora, Bentham avea sà influenteze viata politica si filosofica dupa
moartea sa. Contributia lui Bentham se poate aprecia si prin prisma faptului ca a introdus noi cuvinte in
vocabular (international, a maximiza, a minimaliza, a codifica), acesta fiind unul dintre cei mai prolifici
scritori ai lumii, fiind cunoscut pentru faptul cà petrecea pâna la 12 ore pe zi pentru a scrie.

1.2 Explicații conceptul lui Bentham privind calculul plăcerilor.

 Bentham credea că „principiul utilităţii” operează în patru domenii: politic, fizic, religios şi

moral. El nu a prezis că, pe baza acestui principiu, toți oamenii își vor regla comportamentul.
Acest principiu se aplică în primul rând legiuitorilor și politicienilor care fac schimbări în
societate.

Vorbind despre etica personală „în forma sa tipică”, ar trebui să dea instrucțiuni individului
cum să crească fericirea personală, care face parte din fericirea întregii societăți. În acest
tratat a fost efectuată o clasificare a suferinței - 12 tipuri și 14 tipuri de plăceri, au fost
analizate concepte precum „suferință”, „emoție”, „sete”, „motiv”, „rău”, „caritate” și altele.

Utilitate- acesta este ceea ce aduce prosperitate, plăcere, fericire și bunătate, iar opusul este un
sentiment de nefericire. Bentham pune conceptul de utilitate în centrul înțelegerii motivelor
acțiunilor oamenilor, consideră că este recomandabil să se derive din acesta norme legislative și
morale. El crede că conceptul de utilitate este baza naturii umane.
Problema relației dintre interesele publice și cele private este luată în considerare pe baza
conceptului de „esență”. Potrivit lui Bentham, există două tipuri de entități. Primele sunt cele
care există cu adevărat, sau cele care pot fi înțelese de bunul simț. A doua – cele care nu există
cu adevărat – sunt categorii, în special cele etice. Bentham respinge existența legăturilor morale
între oameni, întrucât, în opinia sa, acestea sunt o valoare imaginară. Utilitarismul în etică este o
teorie a moralității care a devenit larg răspândită în Anglia în secolul al XIX-lea. și reflectând mentalitatea
anumitor straturi de engleză. burghezia liberală. Bentham, fondatorul U., a făcut din utilitate baza
moralității, pe care a identificat-o cu plăcere. Bazat pe naturalistă și neistorice. înțelegerea naturii umane,
Bentham a văzut că scopul final al moralității este de a promova natura. dorința oamenilor de a
experimenta plăcerea și de a evita durerea. În promovarea „cea mai mare fericire” (plăcere) pentru „cel
mai mare număr de oameni” este, conform lui Bentham, sensul eticului. norme si principii. Considerând
bunăstarea generală ca sumă a beneficiilor indivizilor, Bentham presupune că beneficiul unei persoane
este echivalent cu beneficiul oricărei alte persoane.

1.3 Evoluați importanța respectării legii prin prisma concepțiilor lui Bentham referitor la lege si drept.

Bentham a militat, în scrierile sale, de pe poziții raționale, în favoarea libertății individuale și economice,
pentru separarea religiei de stat, pentru libertatea de expresie, sufragiul universal, drepturi egale pentru
femei, dreptul la divorț și decriminalizarea homosexualității. De asemenea a fost un adept al abolirii
sclaviei, a pedepsei cu moartea, a pedepselor corporale, inclusiv pentru copii, și a apărat drepturile
animalelor. Ideile sale au influențat reformele juridice, politice și sociale care au început să fie aplicate în
Marea Britanie în primele decenii ale secolului al XIX-lea, între care extinderea drepturilor de vot la noi
categorii de cetățeni.Deși era în favoarea extinderii drepturilor legale individuale, s-a opus ideii de
„drepturi naturale” și a contractului social. Ideile sale au fost preluate de discipoli și dezvoltate de
discipoli ai săi, precum James Mill, secretarul și colaboratorul său după anul 1808, fiul acestuia , John
Stuart Mill, John Austin, socialistul Robert Owen. De asemenea vederile sale au înrâurit operele unor
scriitori precum Charles Dickens

20 Concepțiile politico-juridice ale lui Spencer

1.1 Expuneti ideile politico - juridice ale lui Spencer
Idei politice
Este cunoscut mai ales pentru eseurile sale politice, în special citate de gânditori liberali precum Robert
Nozick . Filosoful Friedrich Nietzsche îl critică cu tărie, în Le Gai Savoir , Dincolo de bine și de rău ,
Genealogia morală, Amurgul idolilor , și Ecce Homo. Nietzsche îl tratează în mod special drept
„decadent” .
Cea mai cunoscută lucrare a sa este Dreptul de a ignora statul , publicată în 1850 , o formulare clasică a
dreptului de a lipsi de serviciile statului și, prin urmare, a dreptului la secesiune individuală, pe care îl
legitimează atunci când puterea de guvernare abuzează de puterea sa. Spencer era atunci un apărător al
statului minim, redus astfel la menținerea strictă a securității interne și externe, așa cum a explicat din The
Proper Sphere of Government în 1842. La fel ca John Locke , el a apărat contractualizarea relațiilor dintre
indivizi și stat . Pentru el, guvernul este un simplu angajat pe care toată lumea este liber să îl concedieze,
fără a compromite drepturile altora. S-a îndreptat, însă, încetul cu încetul către un liberalism utilitar mai
clasic.
Herbert Spencer apără, de asemenea, o filozofie a istoriei conform căreia societățile industriale ar înlocui
treptat societățile militare. În cele din urmă, statul însuși va deveni un element arhaic și învechit. Conform
opiniei dezvoltate de Yvan Blot în teza sa de doctorat, Spencer este considerat un minarhist convins de
probabilitatea unui viitor anarho-capitalist . Gueorgui Plekhanov , în lucrarea sa Anarhism și socialism , l-
a considerat, la rândul său, un filosof burghez și „anarhist conservator” .
1.2. Analizati comparatia organismului individual si a celui social de câtre Spencer.

Herbert Spencer consideră organismele ca un ansamblu de diferite părți unitare,

independente unele de altele și fiecare având propria lor funcționare. Asociază astfel
organizațiile cu compani. Conceptiile organiciste din sociologie sunt considerate un tip distinct
in seria de conceptii sociologice fundamentale asupra societatii, alaturi de
cele mecaniciste , nominaliste  cele . Specificul conceptiilor organiciste consta in faptul ca
ele concep societatea ca o unitate vie, o realitate naturala, supraindividuala, a carei aparitie si
existenta sunt spontane. Cel care a pus bazele organicismului social a fost filosofici, si sociologul
englez Herbert Spencer considerat fondatorul filosofiei evolutioniste.

Evolutionismul sociologic spencerian este o incercare de a integra universul social in

universul cosmic in general, iar parghia acestei integrari o constituie principiul universal al
evolutiei de la stari neomogene dar incoerente, neorganizate la stari eterogene dar coerente,
organizate. Spencer considera ca in evolutia sociala apar doua tipuri de
societati: militare si industriale. Iar criteriul principal al distinctiei dintre cele doua tipuri de
societati este organizarea.

Formularea timpurie a teoriei sale asupra evolutiei se gaseste in lucrarea Statica sociala,

bazata pe doctrina utilitarista, ce are ca obiect efortul uman pentru realizarea fericirii. In privinta
vietii sociale si umane, el considera ca dificultatile, neimplinirile si, deci, absenta fericirii se
datoreaza lipsei de adaptare a oamenilor la situatia sociala in care traiau, faptului ca ei continuau
sa-si duca existenta bazata pe competitie si prada.   In acelasi timp, un nou tip de societate
„cooperativa” incepe sa existe. Ceea ce face ca societatea bazata pe „lupta pentru existenta” sa
fie depasita datorita avantajelor pe care le ofera cooperarea si solidaritatea sociala.

1.3. Evaluati importanta idei de libertate pentru constructia juridicà prin prisma conceptului de
libertate a lui Spencer.
Filozofia sa s-a dovedit utilă pentru politicienii conservatori, nu numai prin aplicabilitatea ei
către ierarhia claselor sociale, dar și pentru concepția ei asupra justiției sociale care punea accent
pe responsabilitatea individului pentru natura și acțiunile sale. Spencer a fost un susținător al
„legii libertății egale”, un principiu de bază al liberalismului care susține că orice individ este
liber să facă ce dorește atâta timp cât nu îi dăunează altui individ
Spencer susținea un punct de vedere „organic” asupra societății, dar el mai susținea faptul că dezvoltarea
naturală a unui organism necesită „libertate” – ceea ce-i permitea (filozofic) să justifice individualismul și
să apere existența drepturilor individuale ale omului. „Libertatea poate fi măsurată, nu de natura
guvernului sub care trăiește […] ci de puținătatea restricțiilor impuse asupra individului; adevăratul
liberal caută să-i respingă pe cei ale căror legi silesc și restricționează indivizii de la a face ceea ce ei cred
de cuviință”. Întrucât Spencer a urmat filozofia curentului liberal timpuriu, el a susținut faptul că legea
este o restricționare a libertății și că această restrângere a libertății constituie un aspect negativ, justificabil
doar când este un „rău necesar”, pentru ocrotirea libertății. Singura funcție a guvernului este aceea de a
asigura păstrarea și buna aplicare a drepturilor individuale ale omului. „Educația, religia, economia și
grija pentru cei săraci și bolnavi nu trebuie preluate de stat”.

21. Conceptiile politico-juridice ale lui Mill

1.1. Prezentati principalele conceptii politico juridice ale lui Mill.
Cinceptia despre libertate
Lucrarea „Despre libertate” este unul dintre textele de referință ale doctrinei liberale, reprezentând, în
fond, un tratat despre libertate. Cartea explorează natura și limitele puterii care poate fi exercitată în mod
legitim de către societate asupra individului. Mill dezvoltă un principiufundamental conform căruia
fiecare are dreptul de a acționa precum dorește, în condițiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalți.
Dacă respectivul act se răsfrânge exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un drept de a
interveni, chiar dacă persoana își face rău. Sunt excluși din sfera acestei teorii cei care nu sunt totalmente
capabili de a discerne (spre exemplu, copiii sau cei ce nu se află în deplinătatea facultăților mintale). Se
poate remarca faptul că filosoful britanic nu consideră ofensa o faptă negativă întrucât este de părere că o
acțiune nu poate fi restricționată pentru că încalcă o convenție morală a unei societăți.

1.2. Analizati conceptul lui Mill privind fundamentarea justitiei pe utilitate.

Utilitarismul este o teorie morală care permite o evaluare a acțiunilor indivizilor și are două dimensiuni
esențiale: un criteriu al binelui și al răului, un imperativ moral – maximizează binele, o regulă de evaluare
a acțiunii morale conform acestui criteriu.
Plăcerea și absența suferinței, iată singurele scopuri pe care ni le putem propune, iar toate lucrurile
dezirabile, care sunt la fel de multe atât pentru utilitarism, cât și pentru orice altă doctrină, sunt de dorit
fie pentru plăcerea însăși, fie ca mijloace de procurare a plăcerii, de înlăturare a suferinței”.

1.3. Evaluati importanta ideii de libertate pentru constructia juridicà prin prisma conceptului de libertate a
lui Mill
Mill scrie depare Libertatea Civila sau Sociala, anume despre modul in care societatea isi poate exercita
putereaasupra indivizilor si despre limitele in care o poate face.
Pentru J.S. Mill, libertatea este determinată de raporturile dintre individ și societate. Astfel, sfera libertății
umane cuprinde următoarele:
-libertatea lăuntrică (libertatea de conștiință);
-libertatea de exprimare;
-libertatea alegerii unui stil de viață;
-libertatea de asociere liber consimțită.
Mill consideră că, în afara unor situații excepționale (ex: scurte perioade de criză ale comunității),
societatea nu se poate amesteca în mod legitim în sfera privată a individului.
Filosoful precizează că orice imixtiune a societății în sfera libertății individuale are 2 efecte
indezirabile:uniformizarea;oprirea dezvoltării individului.
Lucrarea lui Mill „Despre libertate” este unul dintre textele de referinta ale doctrinei liberale,
reprezentand, in fond, un tratat despre libertate. Cartea exploreaza natura si limitele puterii care poate fi
exercitata in mod legitim de catre societate asupra individului. Mill dezvolta un principiu fundamental
conform caruia fiecare are dreptul de a actiona precum doreste, in conditiile in care faptele sale nu ii
afecteaza pe ceilalti. Daca respectivul act se rasfrange exclusiv asupra celui care il comite, societatea nu
are nici un drept de a interveni, chiar daca persoana isi face rau. Sunt exclusi din sfera acestei teorii cei
care nu sunt totalmente capabili de a discerne (spre exemplu, copiii sau cei ce nu se afla in deplinatatea
facultatilor mintale). Se poate remarca faptul ca filosoful britanic nu considera ofensa o fapta negativa
intrucat este de parere ca o actiune nu poate fi restrictionata pentru ca incalca o conventie morala a unei
societati.