Discurs asupra originii i fundamentelor inegalitii dintre oameni

De la Wikipedia, enciclopedia liber Salt la: Navigare, cutare Discurs asupra originii i fundamentelor inegalitii dintre oameni este un discurs scris de Jean-Jacques Rousseau n anul 1754, cu ocazia participrii la un concurs organizat de Academia din Dijon. Tema era urmtoarea: Care este originea inegalitii dintre oameni i dac ea este ngduit de legea natural. Dorind ca n aceast carte s explice originea inegalitilor, Rousseau susine c aceasta are la baz exclusiv apariia proprietii private. Rousseau preia n Discurs ideea strii naturale i ideea contractului social, care erau rspndite n filozofia social a secolelor al XVII-lea i al XVIII-lea, dar le d o interpretare proprie, corespunztoare aspiraiilor sale democratice i revoluionare. Dup Rousseau, societatea trece n evoluia sa prin trei etape: 1. starea natural; 2. constituirea primelor societi omeneti; 3. apariia societilor omeneti bazate pe proprietatea privat. Ideea strii naturale ndeplinete o anumit funcie teoretic: ea ofer baza pe care se ntemeiaz explicaia genetic a vieii sociale. Rouseau este contient de caracterul ipotetic al acestei idei: starea natural este o supoziie necesar pentru a explica situaia actual a omului, i nicidecum un fapt istoric propriu-zis. Pentru el ideea strii naturale are un sens mai mult logic i metodologic dect empiric.

Cuprins
[ascunde]

1 Structura discursului o 1.1 Partea nti o 1.2 Partea a doua 2 Bibliografie 3 Legturi externe

[modificare] Structura discursului

Discursul este mprit n patru pri importante: o dedicaie republicii din Geneva, prefaa, prima parte a discursului i cea de-a doua parte.

[modificare] Partea nti n prima parte a Discursului, Rousseau descrie individul uman n starea de natur. Rousseau susine c n aceast prim epoc omul nu era nc corupt de societate. El era bun, pentru c omul se nate bun; era capabil de compasiune, nutrind mil fa de cei aflai n suferin; era liber. De asemenea, n aceasta stare ipotetic, omul tria dup dou principii: auto-conservarea i mila, deosebindu-l astfel de celelalte animale. [modificare] Partea a doua n partea a doua a Discursului, Rousseau explic seria de evenimente ce au dus la trecerea individului de la starea de natur la societatea civil. Dup starea natural, deci, urmeaz etapa de constituire a primelor societi omeneti. Rouseau respinge ideea lui Aristotel despre sociabilitatea nnscut a omului i e convins ca societatea apare i se dezvolt dup anumite legi obiective. Totodat, el se manifest ca un mare dialectician, nelegnd ca progresul social nu este o ascensiune liniar, cum considerau contemporanii si, grupai n jurul Enciclopediei. Perioada a doua este un progres, spune el, fa de starea natural, dar n ea apar deja primele semne ale decderii. Progresele ulterioare, susine Rouseau, au fost tot atia pai n aparen spre perfecionarea individului, n realitate, ns, spre decderea speciei. Astfel, autorul Discursului descoper caracterul contradictoriu al progresului social. Fr a nega progresul social, el sesizeaz laturile lui negative i atrage atenia asupra lor n mod special. Caracterul contradictoriu al progresului se observ cel mai bine n cea de-a treia etapa a istoriei - etapa apariiei proprietii private. Izvorul inegalitii, opineaz filozoful, este proprietatea privata. Ea nu exista n stare natural i de aceea nu este justificat de legea natural: Primul om care, mprejmuind un teren, s-a ncumetat sa spun: acesta este al meu i care a gsit oameni destul de proti ca s-l cread, a fost adevratul ntemeietor al societii civile. Dar de cte crime, rzboaie, omoruri, de cte mizerii i orori ar fi scutit omenirea acel care, socotind ruii sau astupnd anul, ar fi strigat semenilor si: Ferii-v s-l ascultai pe acest impostor; suntei pierdui dac uitai c roadele sunt ale tuturor i c pmntul nu este al nimnui. Apariia proprietii private duce la apariia conflictelor dintre oameni. Fiecare tinde sa-i mreasc avuia i intra n lupta cu ceilali. Aa apar dominaia i sclavia, violena i jaful. Acea lupt a tuturor mpotriva tuturor, despre care vorbete Hobbes cu referire la starea natural, caracterizeaz, dimpotriv, dup Rouseau, societatea n snul creia s-a nscut proprietatea privat. Proprietii private i s-a adugat dominaia politic, i astfel, un sistem artificial de inegaliti i-a ornduit pe oameni ntr-un raport de dependen reciproc. Natura uman este reprimat, iar raiunea determin individul s acioneze contrar pornirilor sale naturale. Pentru a-i apra avuia, cei bogai propun tuturor ntemeierea statului, care ia natere printr-un contract ncheiat ntre oameni. Statul, deci, este o necesitate pentru cei bogai. Odat aprut, el aduce noi opresiuni pentru cel slab i noi puteri pentru cel bogat. Pentru a le apr libertatea, popoarele i aleg mprai, dar acetia cu timpul se transform din ajutoare ale statului n stpnii lui. Abuzul conductorilor statului culmineaz cu despotismul, care este treapta extrem a inegalitii, punctul final care nchide cercul i atinge punctul de la care am pornit: aici toi

particularii devin egali, pentru ca nu sunt nimic n raport cu despotul... aici totul ajunge sa se rezume doar la legea celui mai mare i, prin urmare, la o nou stare natural deosebit de ceea de la care am pornit prin faptul ca una era starea natural n puterea ei, iar cealalt este fructul unui exces de corupie. Astfel, Rouseau ajunge la ideea dialectica a negrii negaiei cu aproape dou decenii nainte de naterea lui Hegel. Despotul, spune Rouseau, domin numai prin for, de aceea el nu se poate plnge cnd e rsturnat prin for. Rscoala este, deci, un act legitim al poporului.

Comentariu de text
Discurs asupra inegalitatii
(Jean Jaques Rousseau)

Cum va izbuti omul sa se vada asa cum l-a format natura, [] cum va putea el sa deosebeasca ceea ce apartine fondului sau propriu de ceea ce au adaugat, ori au schimbat la starea lui primitiva imprejurarile si progresele sale? ... sufletul omenesc, modificat in sanul societatii datorita ... unei multimi de cunostinte ... si tulburarilor continue provocate de pasiuni, si-a schimbat infatisarea in asa masura incat a devenit aproape de nerecunoscut cat nu cunoastem defel omul natural, in zadar vrem sa determinam legea pe care a primit-o Tot ce putem vedea foarte limpede in legatura cu aceasta lege este ca trebuie in primul rand ca vointa celui pe care ei il obliga sa i se poata supune, in mod constient, apoi, pentru ca acesta lege sa fie naturala; trebuie, de asemenea, sa vorbeasca nemijlocit prin glasul naturii. [] cugetand asupra primelor si celor mai simple activitati ale sufletului omenesc, cred ca disting doua principii anterioare ratiunii: unul, care ne face sa fim puternic interesesati in bunastarea si conservarea noastra si altul, care ne inspira o repulsie naturala in fata pieirii [] Din unirea pe care spiritul nostru este in stare s-o realizeze cu aceste doua principii, fara a fi necesar si principiul socialitatii, ni se par ca decurg toate regulile dreptului natural; reguli pe care ratiunea este apoi silita sa le stabileasca pe alte baze atunci cand a reusit sa inabuse natura.

1. Tema: Omul in societate (natura si ratiune). 2. Problema: Este societatea dobandita, ca urmare a contractului social? 3. Argumente: In opera sa, Jean Jaques Rousseau afirma egalitatea naturala a oamenilor si descrie mecanismele inegalitatii, pledand pentru o noua pedagogie conforma cu viata sociala. Rousseau considera ca omul nu este social prin natura sa, iar statul si societatea nu desavarsesc atributul socialitatii, ci pervertesc natura bunului salbatic. Conform conceptiei sale, cauza inegalitatii sociale o constituie indepartarea omului de natura si progresul ratiunii. Apropierea omului de natura se face pe calea sensibilitatii, care este anterioara ratiunii prin cele doua principii ale sale, iubirea de sine si mila. Idealul il constituie omul natural, care este egal in drepturi cu semenii sai in virtutea unui drept natural si care nu se supune decat legii naturii. Rousseau sustine ca in natura nimic nu justifica inegalitatea, teza argumentata prin compararea starilor naturala si sociala, intre care exista o opozitie absoluta. Starea sociala implica doua tipuri de inegalitati: cele naturale, instituite prin diferente psiho-fizice, si cele morale, efect al unor conventii care il indeparteaza pe om de natura. Aceasta alienare are drept factori progresul stiintelor, pasiunile si conventiile ca forme de manifestare ale ratiunii umane. De aici rezulta un refuz al socialului si punerea accentului pe omul natural, pentru ca relatiile sociale accentueaza egoismul si slabesc tendinta spre altruism. Societatea alieneaza natura umana si este ostila implinirii potentialitatilor umane, iar ceea ce-l aproprie pe om de natura este sensibilitatea. Rousseau sustine ca in natura nimic nu justifica inegalitatea, teza argumentata prin compararea starilor naturala si sociala, intre care exista o opozitie absoluta. Starea sociala implica doua tipuri de inegalitati: cele naturale, instituite prin diferente psiho-fizice, si cele morale, efect al unor conventii care il indeparteaza pe om de natura. Aceasta alienare are drept factori progresul stiintelor, pasiunile si conventiile ca forme de manifestare ale ratiunii umane. De aici rezulta un refuz al socialului si punerea accentului pe omul natural, pentru ca relatiile sociale accentueaza egoismul si slabesc tendinta spre altruism. Societatea alieneaza natura umana si este ostila implinirii potentialitatilor umane, iar ceea ce-l aproprie pe om de natura este sensibilitatea. 4. Solutie: Starea naturala este ipoteza necesara pentru a arata ca starea sociala este efectul unei denaturari rationale. Astfel, socialitatea nu este innascuta, ci dobandita, fiind efect al contractului social. 5. Comparatie: Descrierea socialului in opera lui Rousseau pregateste o filosofie normativa a relatiilor interumane care nu pot fi derivate decat din natura originara a omului. Daca la Aristotel societatea este o trasatura esentiala o umanului, Rousseau si Hume considera ca societatea alieneaza natura umana, dar iluminismul englez argumenteaza ca proprietatea privata reprezinta un drept natural, iar starea de natura este una conflictuala care anuleaza valoarea morala a oricarei actiuni. Totusi, prin Kant ideile lui Rousseau stau la baza conceperii drepturilor universale ale omului.

Natura inegalitatii dintre oameni si tema Contractului Social

eseu [ ]

in scrierile lui Jean Jacques Rousseau

-

1.Viata lui Jean-Jacques Rousseau Nascut la 28 iunie 1712 la Geneva, Jean Jacques Rousseau este botezat si crescut in religia calvinista. Sub influenta Doamnei de Warens care a jucat rolul de mama spirituala, abjureaza si adopta temporar religia catolica, dar in 1754, an in care este reprimit la Geneva, se reintegreza voluntar religiei calviniste. Intre 1750 si 1757 scrie Discursul, Al doilea Discurs , La Nouvelle Helose, Emil, Contractul social si Scrisori catre dAlembert. Inca de la aparitie, cartile sunt confiscate sau interzise de catre autoritatile Republicii Geneva sau cele franceze. Drept urmare, in 1763 renunta la cetatenia geneveza si dupa ce urmeaza un periplu pentru a-si pierde urma, se casatoreste cu fosta sa guvernanta, Thrse Le Vasseur cu care avusese 5 copii, toti parasiti in camine pentru copii. Redacteaza Confesiunile, Dialogurile si Reveriile. La 28 iulie 1778 moare la Ermenonville si in 1794 Conventia Revolutionara Franceza transfera ramasitele pamantesti ale ilustrului filosof in Panteonul francez. 2. Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni Adresat Republicii Geneveze, partea introductiva a discursului este o critica care analiznd ideea sanselor naturale de nastere intr-un anumit spatiu social si politic, enumera trasaturile sublime ale unei veritabile democratii lipsite de inegalitati. Raportarea este continua la societatea geneveza de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Idealul identitatii dintre interesele autoritatilor si poporului, care, prin convergenta, sa conduca la binele comun, idealul libertatii si egalitatii prin si in fata legii (in masura sa justifice si sa sporeasca sentimentul patriotic, devotiunea fata de patrie si solidaritatea intercetateneasca), drepturile conferite de o legislatie corect stabilita prin mijlocirea magistratilor, acestea sunt cteva dintre premizele disiparii inegalitatilor si reconstruirii unei societati de egali. Chiar daca omul este ca natura fiinta cea mai avansata si mai atotcuprinzatoare in cunostintele sale, insesi cunostintele despre natura si fiinta umana ii par lui Rousseau a fi cele mai putin explorate de ganditori. Evolutia si integrarea sociala nu-i mai permit omului sa vada practic inexistenta diferentelor fata de semeni (pentru ca in mod natural, in momentul nasterii fiziologice oamenii pleaca teoretic cu sanse egale). In omul natural, filosoful sesiseaza 3 aspecte esentiale : aspectul fizic (organizarea si aspiratia de socializare a omului natural ca exponent suprem al lumii animale pentru subjugarea si imblanzirea unui mediu ostil), aspectul metafizic (diferenta fata de restul regnului animal nu e considerata a fi in mod necesar inteligenta, ct calitatea omului de agent liber si perfectibilitatea intergeneratii adica transmiterea cunostintelor si specializarea omului ca fiinta inteligenta, sociabila / sociala si capabila de

munca), aspectul moral (simtul autoconservarii naste un egocentrism egoism instictiv si inocent , iar mila fata de aproapele aflat in nevoie este un sentiment ce devanseaza ratiunea). Omul natural / primitiv este pur, bun si fericit, viata sa este echilibrata si integrata mediului natural, iar existenta sa aflata la treapta inferioara a socializarii. Declarnd drept firesc buna natura umana, Rousseau considera ca privarea omului de independenta sa naturala si trecerea la starea sociala a declansat prin cultura si socializare o exacerbare regresiva a egocentrismului prin interactiunea cu alte fiinte umane. Astfel, trecerea la faza institutionalizarii proprietatii a distrus bunatatea nativa a omului si a generat modelul impunerii fata de semeni prin forta si violenta. Institutia proprietatii, desi permite la dezvoltarea sociala si motiveaza progresul tehnologic, contribuie simultan la adncirea profunda a inegalitatilor. Pentru stingerea inegalitatilor, Rousseau propune realizarea unui Contract Social extins la nivelul intregii societati, bazat pe un pact si o adeziune si participare totala a cetatenilor exercitarea drepturilor democratice . 3. Contractul social Pentru Rousseau omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considernd ca dependenta de social a fost dobndita in evolutia sa. Unirea familiilor si gintilor intr-un smbure societal a fost dictata de necesitatea de supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla competitiei regnului animal; treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita graiului articulat si al miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil al cunostintelor) si si-a dezvoltat abilitati fizice de reproducere a hranei si utilitatilor necesitatilor existentei prin munca dedusa din specializare (adoptarea staturii verticale, eliberarea de sarcina deplasarii precum si specializarea membrelor anterioare cu opozabilitatea degetului mare). Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si nu in ultimul rand egocentrist. Hobbes spre exemplu considera natura umana ca fundamental egoista si rea, considernd ca asocierea oamenilor nu se realizeaza dect datorita interesului . Teama oamenilor unora fata de altii determina crearea societatilor si instaurarea pactului social prin renuntarea voluntara la dorintele si drepturile individuale. Locke insa considera natura umana ca fiind fundamental sociala, iar societatea continuarea si intarirea legaturilor preexistente din starea naturala . Rousseau schiteaza sumar evolutia umana: dezvoltarea capacitatilor craniene si a graiului articulat, specializarea in productia de produse necesare subzistentei prin imblanzirea naturii, crearea unui areal individualizat si constructia de utilitati pentru adapostirea gintei si a animalelor domesticite, decelarea ideilor, reprezentarilor abstracte, notiunii de proprietate, evolutia catre agricultura, metalurgie, revolutia gndirii si ideilor fundamentale despre natura in societatile incipiente, adncirea inegalitatilor si multiplicarea societatilor prin cucerirea tinuturilor terestre si explorarea marii prin intermediul ambarcatiunilor. Evolutia conduce implicit la adoptarea de norme de convietuire, institutii de conducere, de represiune si de gestiune a credintelor si fricii naturale. Pierderea libertatii in societate este un fapt dobandit, la fel ca si inegalitatile. Aspiratia spre putere, proprietate si conducere societala a generat complexul fenomen politic si diversitatea regimurilor de putere atat in microsocietati (polisurile grecesti ca asezari fortificate ale oamenilor marii prezentau o diversitate de organizari statale), ct si in societatile complexe multietnice si intinse teritorial precum imperiile antichitatii trzii si ale evului mediu timpuriu. Un alt fundament pentru instaurarea inegalitatii sociale si consolidarea institutiei proprietatii a fost

generat de modelul autoritatii parentale si prin extindere a sefului gintii, organizatiei tribale ori ulterior a sefului statului . Treptat, societatea tinde sa devina universul lui zoon politikon, iar puterea statala, proprietatea si prestigiul social devin obiective fundamental existentiale ale adultilor speciei umane. Multitudinea tipologiilor de regimuri politice devine simultan nelimitata: aristocratii, monarhii, democratii. Vorbind despre ereditatea conducerii in stat si in functiile publice, Rousseau argumenteaza tarele sistemelor electiv (bineinteles si al celui ereditar) si descrie societatea ca suma de microsocietati cu interese contrare, dar unite de teluri comune si deasupra carora sta un bine comun si o vointa generala . Comparnd corpul politic cu un organism viu asemanator omului , filosoful asociaza : puterea suverana capul ; legile si practicile creierul, principiile si juratii / magistratii sunt sistemul nervos; activitatile comerciale, industriale si agricultura sunt sistemul digestiv; finantele publice reprezinta fluxul sanguin, ansamblul economic este chiar inima sistemului, cetatenii constituind poporul reprezinta insusi corpul si membrele organismului, generand miscarea si dinamismul. Ca vointa comuna sa coincida vointei generale si chiar mai mult decat att, este necesar ca poporul sa exercite direct suveranitatea, nicidecum prin interpusi. Negnd sistemul electiv cu imperfectiunile sale, filosoful accepta ca acesta reprezinta o forma trunchiata de vointa populara, fara a considera regimurile elective ca democratii autentice . Ideea democratiei directe, irealizabila timp de 3 secole, reprezinta o idee esentiala in proiectia democratiei viitorului. Ameliorarea conditiilor de viata si era informatica va putea face posibila in anumite zone ale lumii o participare largita la adoptarea legilor si structurarea lor ca vointa generala, chiar daca initial democratia forte se va hibridiza cu formele institutionale contemporane. Binele comun nu poate fi insa sustinut decat pe o baza solida de legi care sa statueze egalitatea, sansele egale ca baza a libertatii, etc. Elemente de democratie largita sau asumata pot fi regasite in politicul unor tari precum Elvetia (care aplica referendumul ca forma de decizie colectiva) si in Japonia contemporana, prin voluntarismul de supunere si cooperare a populatiei la deciziile sociale, economice si politice si corelarea initiativelor particulare in decizii globale. Nu este intamplator faptul ca , neputand sa asigure buna functionarea a localitatii pe care o conducea in urma unui cutremur, un cadru administrativ local japonez a ales calea sinuciderii. Acest fapt demn de o stire jurnalistica indica masura valorii existenta in constiinta responsabililor sociali dintr-o tara dintr-o alta emisfera. Contractul Social este contractul tuturor si intre toti, reprezentand vointa generala , acest contract devenind baza legitimitatii guvernului (guvern diferit de suveran prin care se intelege popor). Suveran este poporul in totalitatea sa prin exercitarea vointei generale. Libertatea se redobandeste prin moralitate si virtuti, iar inegalitatea va fi substituita de o egalitate formala . Vointa generala este totalitatea si mai mult decat atat a vointei individuale, fiind caracterizata printr-o accentuata moralitate si virtute (in sensul conceptelor de bine si adevar derivate din filosofia universala). Individul trebuie sa se vada ca parte a intregului, punnd ratiunea mai presus decat pornirile instinctive. Cele 4 caracteristici ale suveranitatii: inalienabilitatea, indivizibilitatea, infailibilitatea si absolutul tin de caracterul exercitarii directe a suveranitatii poporului, deci a democratiei (fara reprezentare electiva), prin acceptarea legilor, prin realizarea binelui comun si absolutul drepturilor omului (suveranitatea inceteaza acolo unde impieteaza drepturilor cetatenilor luati ca individualitati). Legea ca expresie a vointei generale genereaza libertatea de a se supune unor legi juste (schitate de

catre un legislator altruist care nu semnifica puterea si acceptate si aprobate de catre popor). Guvernarea apartine poporului in totalitatea sa prin acceptarea si aplicarea legilor . Contractul social ca pact nu devine realitate decat daca toata lumea i se supune. Scopul Contractului il reprezinta in final realizarea libertatii individuale prin gasirea unei forme de asociere astfel incat individualitatile reunindu-se sa nu se supuna decat vointei generale, care in mic reprezinta vointa individuala, deci individul se supune propriei vointe, deci este complet liber (citat aproximativ) . Suveranitatea constituie deci o expresie a libertatii individuale, iar libertatea individuala este rezultatul suveranitatii poporului. Revenind, pactul social se bazeaza pe adeziunea totala si voluntarismul absolut in acceptarea si aplicarea regulilor stabilite. In Contractul Social aceste principii sunt redate prin termenul de alienare totala , dar care aduce in final beneficii in plan personal. Elocinta cu care exprima ideile sale filosofice si gradul ridicat de generalitate, desprins de reprezentarea reala la care Jean-Jacques Rousseau se raporta ca referinta : Republica Geneveza, fac din conceptele pure exprimate in scrierile sale o sursa de inspiratie pentru toate orientarile spectrului politic (in contextul contemporan al evolutiei economice, al concentrarii si regruparii factorilor economici, al revolutiei informationale si democratizarii structurilor si institutiilor statale). Contractul social este o scriere structurata in patru parti. Ar fi utila o enumerare sumara a continutului celor patru parti . In cartea I, Rousseau argumenteaza logic ca intre drept si inegalitate nu exista o corespondenta reala. Prin nastere, omul are atributele libertatii naturale si egalitatii practice, diferentierile si inegalitatile sunt generate de social, deci dobndite. Forta nu justifica dreptul si dreptul derivat din forta nu legitimeaza forta. De asemenea, sclavia ca rezultat al razboaielor nu are justificare sub nici o forma; in fapt daca anticii foloseau sclavia domestica din motive economice, in epoca colonizarilor sclavia a alimentat cu forta de munca ieftina agricultura latifundiara coloniala, ceea ce a generat imperiilor coloniale avantajate de iesirea la Atlantic o prosperitate metropolitana fara precedent. S-au gasit nenumarati ideologi care sa justifice sclavia ca factor economic, initial prin negarea umanitatii inferiorilor caracterului uman al sclaviilor, ulterior prin superioritatea europenilor si rasei albe fata de alte rase (prejudecata aberanta si nejustificata nici de antropologie, nici de sociologie). In concluzie , suveranitatea poporului devine ideea centrala a cartii a II-a in care gnditorul vorbeste despre inalienabilitatea, indivizibilitatea, infaibilitatea, limitele (absolutul) puterii suverane, despre legi ca mijloc de statuare a libertatii civile si a egalitatii de sanse, despre acceptul si vointa de supunere a poporului acestei conventii. Cartea a III-a trece in revista formele de guvernamant (democratia, aristocratia, monarhia), caracteristicile unui bun guvernamant, caracteristicile si limitele sistemului reprezentativ. Daca binele poporului o cere orice lege poate fi revocata. In partea a IV-a Rousseau realizeaza o critica a religiei crestine sub forma ei traditionala, explicitnd ca vede in teoria supunerii neconditionate un factor de justificare a exploatarii. Din acest punct de vedere, prin principiile progresiste si cu tenta egalitar democratica, protestantismul genereaza dezvoltare si dinamica sociala (economica, politica, religioasa). Un punct de vedere interesant este relevat prin distinctia intre religia omului si cea a cetateanului (individul fiind privit prin prisma dublului status: om ca fiinta impregnata de frica fata de necunoscut, neant si nedefinit, iar cetateanul ca individ activ social si politic, care controleaza mediul in care traieste

si gestioneaza interactiunile interumane). Departe de a fi vazut in putere legitimitatea divina, a fortei cuceritorului sau a unui esafodaj de legi, Rousseau considera puterea ca o suma de interese derivate din proprietate ca produs al istoriei umane, dar suntem liberi sa ne supunem doar puterilor legitime. Convenons donc que force ne fait pas droit, et qu'on n'est oblig d'obir qu'aux puissances lgitimes. . Considernd ca puterea este legitimata de catre popor (conform preceptelor scolii dreptului natural), Rousseau reconstruieste un demers teoretic idealist, dar nu absolut utopic, bazat pe definirea esentei suveranitatii ca vointa generala, dar nu ca suma a vointelor individuale. Pentru Rousseau, suveranitatea este inalienabila, unica si indivizibila, infailibila si absoluta. Societatea civila ca suma de microsocietati, ca asociatie de oameni liberi trebuie sa se constituie astfel incat sa nu prejudicieze partile. Suveranitatea este inalienabila, conchide filosoful. le bien commun: si l'opposition des intrts particuliers a rendu ncessaire l'tablissement des socits, c'est l'accord de ces mmes intrts qui l'a rendu possible Si donc le peuple promet simplement d'obir, il se dissout par cet acte, il perd sa qualit de peuple; l'instant qu'il y a un matre il n'y a plus de souverain, et ds lors le corps politique est dtruit. daca opozitia intereselor particulare a facut necesara edificarea societatilor, este acordul acelorasi interese care face posibil binele comunDaca promite doar sa se supuna, poporul se dizolva (disipeaza) prin acest act, pierde calitatea de popor, din moment ce exista un stapn. Daca puterea se poate transmite, nu este si cazul vointei generale care nu se poate concentra intr-o vointa particulara, practic cedndu-si suveranitatea deci pierznd binele comun, un popor pierde calitatea de popor, se autodizolva. De aici putem deduce caracterul inalienabil al suveranitatii, nu putem vorbi ca despre un popor despre acea colectivitate umana care a renuntat la exercitiul suveranitatii. Mandatatii poporului, de orice tip sunt ei, nu sunt dect instrumentele de implementare si de aplicare a vointei generale care nu poate fi instrainata astfel. Principiul unicitatii si indivizibilitatii puterii suverane a poporului rezulta din justetea unor legi voite de intregul popor si aplicate de intregul popor. Esenta suveranitatii este vointa generala ca suma a vointelor individuale si mai mult dect att, iar suveranitatea se exprima prin legi, deci puterea legislativa se circumscrie vointei suverane, iar toate celelalte puteri derivnd din puterea legislativa trebuie sa-i fie subordonate. Binele comun ca echivalentul consecinta al vointei generale se exprima deci in legi si aplicarea legii se realizeaza prin acordul si participarea intregului popor. Caci despre o vointa generala se poate spune ca este generala sau nu este deloc. Imposibilitatea exprimarii indirecte prin reprezentanti rezulta si din dificultatile ultimelor alegerii prezidentiale din SUA in care votul nu a putut fi decis clar (nici prin majoritatea voturilor cumulate, Bush cstignd in fapt printr-un numar mai mare de circumscriptii electorale, dar printr-un numar total mai mic de alegatori). In fapt, SUA poate prin imensul sau potential informational sa realizeze un sistem dublu : votul electronic dublat de votul clasic. Acest sistem se poate extinde si la domeniul legislativ, de aici decurgnd exercitiul direct al suveranitatii combinat cu principiul subsidiaritatii in cazul

colectivitatilor locale, decurgnd din vointa populara. Negarea intereselor de moment si afirmarea intereselor fundamentale, demontarea tacticilor de manipulare si eliberarea oamenilor de servitutile nevoilor vor permite cel putin pe directii legislative fundamentale aplicarea principiului suveranitatii directe, cu conditia demondializarii si deglobalizarii economice legat de fenomenul transnationalelor si globalizarii si mondializarii bunastarii relative pe axele N-S si V-E. ( N-V european bogat si asezat contra S-E european . Aceasta ciocnire va genera puteri si convulsii fara precedent). Vointa generala este infailibila, caci poporul stie cel mai bine ce vrea, deci nu se poate insela el insusi. Chiar daca fata de majoritate exista o minoritate, aceasta va recunoaste ca s-a inselat, doar daca majoritatea nu a fost manipulata sau automanipulat, spre exemplu vaznd avantajul unui interes imediat si conjunctural contra avantajului unui interes mai indepartat dar fundamental. Aceasta presupune ca poporul sa treaca de la instinctul justitiei la ratiunea justitiaritatii. Ca regula, Rousseau considera ca poporul nu poate gresi. Suveranitatea este absoluta . Odata existenta, ea este valabila pentru toti din dorinta tuturor, devenind cvasiuniversala. 4. Raportul libertate - egalitate Echilibrul dintre libertate si egalitate isi gaseste de asemenea reflectarea in filosofia lui Rousseau. Constituirea libertatii poporului suveran se realizeaza prin alienarea indivizilor, instrainarea pulsiunilor contra libertatii conventionale garantate prin noul contract social. Astfel, suveranitatea poporului este cea mai sigura garantie a drepturilor individuale ( a proprietatii drept contra proprietatii injuste si faptice anterioare). Dar ca puterea suverana sa apartina comunitatii, ea presupune egala repartitie a sarcinilor suverane. Drept urmare, egalitatea sustine libertatea. Nu putem vorbi de sarcini de suveranitate egala dect pentru cetateni egali dezvoltati moral, intelectual, etic, logic deci nu putem vorbi dect despre oameni noi - dincolo de conditia umana actuala, ceea ce se poate reduce la egalitatea educatiei in sensul pe care-l evoca cu milenii inainte Platon in Republica. Baza educatiei si natura egala a aptitudinilor creeaza un nou tip uman, ce ramne acum din ratiuni economice (economia invatamntului si economia familiei contra economia statului) un ideal rafinat. Subscriu la ideea ca diferentierile nu se pot echilibra dect treptat prin educatie, educatia generala echilibrnd in timp educatia familiala si educatia familiala reechilibrnd educatia generala prin tactica stingerii ecarturilor, cele doua devenind componentele egale ale aceleiasi prghii de suveranitate efectiva. Rousseau considera ca ceea ce definea si defineste inca cuvntul democratie este de fapt un sistem electiv coruptibil de puterea banilor. Democratiile actuale sunt imaginea in oglinzi deformate ale idealului nostru uman, ele perpetund consumul material si cultural irational, individualismul, goana dupa bani si bunuri materiale, concentrarea economica, manipularea in scopuri politice ingemanate cu scopuri de consum, instrainarea, brutala si totala alienare, intoxicatia si abuzul informational, violenta si compasiunea, duritatea si solidaritatea, intoleranta si rasismul, elitismul / intelectualismul contra umanismului, religiozitatea si ateismul, distrugerea / combustia economica a naturii si manipularile

genetice, apologia roboticii si falsului biologic, imoralele tehnologii, etc. 5. Concluzii si presupozitii partizane Jean-Jacques Rousseau a sintetizat esentele si aspiratiile filosofice ale secolului sau si a ideologizat libertatea si egalitarismul cu o elocinta si o conciziune nascatoare de pasiuni revolutionare. Efectul in plan social si politic al scrierilor sale sunt determinante pentru deceniile ce urmeaza, efectele sale resimtindu-se dincolo de anii 1789 si 1848. Filosofia sa politica, desi repudiata, cenzurata, interzisa si proscrisa se propaga instantaneu in intreaga Europa, deveniind stindardul ideologic al revolutionarilor si democratilor de pretutindeni (dar nu numai). Asemeni filosofiei si scolii lui Platon care au supravietuit peste 1000 de ani si sunt referinte constante in istoria social filosofica a omenirii, curentul de gndire filosofica si politica deschis de Jean-Jacques Rousseau rezista secolelor, dovedind ca plecand de la realitatea imediata, viziunea idealista (si poate chiar utopica) a societatilor si valorilor pure si absolute are caracteristici perene si poate chiar milenare. Globalizarea / mondializarea bunastarii (contra globalizarii economice a transantionalelor) si transformarile culturale, economice, informationale fundamentale si tehnologice (legate de expansiunea omului in sistemul solar si exploatarea posibil nelimitata a resurselor Lunii si planetelor invecinate) ne apropie de clipa exercitarii directe si explicite a actului democratic, poate la inceput in inima SUA California, ori de ce nu chiar pe tarm european. Atunci, Jean-Jacques nu va mai apartine doar Genevei, doar Elvetiei si Frantei, doar Europei , ci intregii lumi. Jean-Jacques cest pour un toujours millenaire.

Bibliografie: 1. Giorgio del Vecchio Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova, 1993 2. Gh. Al. Cazan Introducere in filosofie I. Filosofia antica, Editura Proarcadia, 1994 3. Jean-Jacques Rousseau Contractul Social, Editura Cartea Noastra , 1943 4. Jean-Jacques Rousseau Discurs asupra inegalitatii dintre oameni, Editura Stiintifica , 1958 5. Jean-Jacques Rousseau Du contrat social,versiunea originala - biblioteca on-line 6. Ovidiu Trasnea Democratia azi, Editura Noua Alternativa, 1995