Republica (Platon)

Republica () este o lucrare (dialog socratic) scris de Platon aproximativ n anul 360 .Hr. Este o
lucrare influent de filozofie i de teorie politic, probabil i cea mai cunoscut lucrare a lui.

Poziie i personaje
Scena dialogurilor este casa lui Cephalus n Piraeus, un ora-port conectat de Atena de Zidurile Lungi.
Despre Socrate se tia c nu se aventura de obicei prea mult n afara Atenei. ntregul dialog este, cel mai
probabil, relatat de Socrate cu o zi dup ce a avut loc posibil lui Timaeus, Hermocrates, Critias i unui
necunoscut, dar interpretarea aceasta nu este sigur.
Personaje minore

Cephalus, un btrn care apare doar n introducere, de meserie fabricant de arme

Thrasymachus, sofist

Glaucon

Adeimantus

Polemarchus, fiul lui Cephalus

Cleitophon, prieten cu Thrasymachus, care ntrerupe discuia

Charmantides, cellalt fiu al lui Cephalos

Definiia justiiei
n prima carte, sunt propuse dou definiii date justiiei, dar ele sunt socotite drept necorespunztoare: (i)
rambursarea datoriilor i (ii) ajutorarea prietenilor nsoit de a face ru dumanilor. Acestea sunt
definiii de bun sim, dar sunt inadecvate n situaii excepionale i astfel este nevoie de o definiie
satisfctoare. Dar el nu le respinge complet, pentru c fiecare exprim o noiune de bun sim a justiiei,
sens pe care Socrate l trateaz n discuiile lui despre regimul drept de la cartea a II-a pn la cartea a Va.
La sfritul primei cri, Socrate este de acord cu Polemarchus c justiia ar include ajutarea prietenilor,
dar spune c omul drept nu ar face ru nimnui. Thrasymachus crede c Socrate a expus o tez incorect,
murdrindu-i personalitatea i reputaia n faa oamenilor prezeni, deoarece, afirm Thrasymachus, nici
Socrate nu ar crede c a face ru dumanilor este nedrept. Thrasymachus nelege prin justiie ceea ce
este cel mai bine pentru cei puternici, referindu-se la cei aflai la putere. Socrate gsete aceast
definiie neclar i ncepe n a-i pune ntrebri lui Thrasymachus. n opinia lui Thrasymachus,
conductorii sunt sursa justiiei din fiecare ora, legile lor sunt drepte, dar probabil c ele sunt adoptate

doar pentru binele lor. Socrate l ntreab apoi dac un conductor ar face o greeal, adoptnd o lege care
i micoreaz binele su propriu, rmne un conductor, corespunztor acelei definiii. Thrasymachus
este de acord c un adevrat conductor ar putea face asemenea greeal. Acest acord i permite lui
Socrate s submineze definiia strict a lui Trasymachus, comparnd conductorii cu oamenii de diferite
profesii. Thrasymachus este de acord cu afirmaia lui Socrate, c un artist este cineva care i face bine
meseria, i a fi conductor este o meserie anume, care const n ceea i permite s-i duc la bun sfrit
meseria. Astfel, Thrasymachus este obligat s admit c un conductor ce adopt o lege mpotriva binelui
propriu nu este un conductor n sine. Thrasymachus se d btut, i nu mai vorbete de acum ncolo. n
orice caz, este departe a fi o definiie a justiiei care s ne satisfac.
La nceputul celei de a II-a cri, cei doi frai ai lui Platon l provoac pe Socrate s defineasc viaa
dreapt a unui om i chiar dac definiiile oferite n Cartea I sunt scurte i simple, concepia lor despre
dreptate este prezent n dou discursuri diferite. Discursul lui Glaucon reia ideea despre dreptate a lui
Tharsymachus; ncepe cu Mitul lui Gyges, care a descoperit un inel ce i-a dat puterea s devin invizibil.
Glaucon se folosete de legend pentru a argumenta c nici un om nu ar fi drept dac ar avea ocazia s
fac nedrepti dar ar fi scutit de consecine. Cu puterea de a fi invizibil, Gyges intr n palat neobservat,
o seduce pe regin, l ucide pe rege i astfel preia regatul. Glaucon explic astfel c orice om, drept sau
nedrept, ar face acelai lucru dac ar avea puterea s fie scutit de pedeaps. Singurul motiv pentru care un
om este drept este de frica de pedeaps, sau de consecine. Legea este produsul unui compromis ntre
indivizi. Glaucon se folosete de acest argument pentru a-l provoca pe Socrate s spun c este mai bun
o viat injust dect una just.
Discursul lui Glaucon l ademenete pe Socrate s se contrazic pe sine. Glaucon pledeaz pentru
superioritatea vieii nedrepte; Socrate este de acord c este cel mai bun subiect de dezbtut. Rspunsul la
cele dou concepii despre injustiie prezentate de Glaucon i Ademantus, le crede gunoase, dar simte c
ar fi ireverenios s lase justiia mult prea vag definit. Astfel, Republica i propune definirea justiiei.
Dup tema demonstrat n Cartea I, Socrate n Cartea a II-a i conduce pe interlocutori ntr-o discuie
despre justiia unui ora, care Socrate consider c i va ajuta s neleag viaa dreapt a unui om, dar pe
o scar mai mare.
Republica este un dialog dramatic, nu un tratat. Socrate construiete o serie de mituri, minciuni nobile, ca
s fac s par un ora c este just, iar aceste condiii modeleaz viaa n comuniti. Socrate definete
justiia ca munca la care el este cel mai potrivit i fiecare s i fac propriul nego, s nu fie
sclavul societii (altfel spus fiecare este liber s i aleag ce vrea n via) i continu spunnd c
justiia susine i perfecioneaz trei virtui: temperana, nelepciunea i curajul. Socrate nu include
justiia ca o virtute n societate, sugernd c dreptatea nu exist n sufletul omului, ci este un rezultat al
sufletului disciplinat . Ca rezultat al acestei concepii, automat separ oamenii n trei categorii: n
soldai, productori i conductori. Dac un conductor este capabil s creeze legi bune, soldaii s le
apere, iar productorii s se supun autoritilor, atunci societatea este just.
Societatea propus de Socrate este atacat de Adeimantus care nu gsete loc pentru fericire n ea, iar
Glaucon nu gsete loc n ea pentru onoare i glorie. n ultim instan, Socrate construiete un ora

(societate) fr proprietate privat, fr femei sau copii privai i fr poei, ora mprit n caste. Totul
este pus n comun.
La ntrebarea de ce este mai bine pentru individ s fie drept dect nedrept Platon rspunde n Cartea a IVa prin trei mari argumente. n primul rnd Platon spune c natura tiranului este s produc violen i
c tirania ar lsa urme psihice i mentale. Al doilea argument spune c numai filosoful este n stare s
judece ce fel de conductor este cel mai bun, pentru c doar filosoful poate vedea Forma Binelui. n al
treilea argument este indicat faptul c plcerile care sunt acceptate de iubitorul de nelepciune sunt cele
adevrate . Deci, n opinia lui Platon, plcerea filosofic este singura plcere.
Forma guvernrii pe care Socrate o scoate n eviden este tendina omului spre corupere prin abuz de
putere i descrie astfel drumul de la timocraie, la oligarhie, democraie i tiranie, conchiznd c
posturile de conducere ar trebui s fie ale filosofilor. Societatea bun ar trebui s fie guvernat de
filosofi-regi, oameni dezinteresai care nu conduc pentru binele propriu ci pentru binele societii.
Modelul social care st n spatele fiecrei societi istorice este ierarhia, iar clasele sociale au o
permeabilitate marginal, ns el dorete un ora fr sclavi i fr discriminri ntre brbai i femei.
[modificare]Mitul peterii
Alegoria peterii este o ncercare de a justifica locul filosofului n societate, i anume acela de rege.
Platon i imagineaz un grup de oameni care locuiesc ntr peter, nlnuii pe un perete n subteran,
astfel nct s nu vad lumina zilei. n spatele oamenilor arde constant un foc care lumineaz diferite
statui care sunt mutate de alii, i care produc umbre ce se mic pe pereii peterii. Cnd oamenii
peterii au vzut acele umbre nu au realizat ct de lipsite de importan sunt ele pentru viaa lor i ncep
s atribuie acelor umbre diferite forme, de genul cine i pisic . Umbrele i-au fcut pe oamenii
peterii s vad ceea ce ei consider c ar fi realitatea.
Alegoric, Platon afirm c omul eliberat din aceste lanuri este filosoful, iar filosoful este singura
persoan capabil s deslueasc Forma Binelui i deci buntatea absolut i adevrul. La sfritul
acestei alegorii, Platon afirm c este datoria filosofului de a reintra n peter. Aceia care au vzut lumea
ideal, reprezentat de Soarele dinafara peterii, care lumineaz lumea dinafara ei, au datoria s educe
oamenii din lumea material, sau s rspndeasc lumina acelora din ntuneric. De vreme ce filosoful este
singurul capabil s recunoasc ce este cu adevrat bun i singurul care poate atinge absolutul, el este
singurul potrivit s conduc o societate, dup spusele lui Platon.
[modificare]Cele patru injustiii i regresia sistemului de guvernare
Platon acord o importan major statului ideal n cartea sa. Platon vorbete despre patru forme greite
de guvernri: timocraia, oligarhia, democraia i tirania (despotism).
TIMOCRAIA Socrate definete timocraia ca o societate condus de oameni care iubesc onoarea. El
crede c aceast form de guvernare rezult din urmaii prinilor care au alte mentaliti caracteristice.
Onoarea, baza acestei forme de guvernare strlucit duce la dorine de posesiuni i bunstare.
OLIGARHIA Aceste tentaii creeaz o confuzie ntre statutul economic i onoare, proces care este
responsabil pentru cderea n oligarhie. n Cartea a VIII a Socrate sugereaz c avuia nu o s ajute un

pilot s-i navigheze propria nav. Aceasta injustiie mparte lumea n sraci i bogai, crend
oportuniti pentru infractori. Cei bogai comploteaz mpotriva celor sraci i vice-versa.
DEMOCRAIA Att timp ct mprirea socioeconomic crete, la fel cresc i tensiunile dintre clasele
sociale. Datorit conflictelor care izvorsc din asemenea tensiuni, democraia nlocuiete la un moment
dat oligarhia. Sracii nfrng pe oligarhi, ca urmare democraia acord liberti cetenilor.
TIRANIA Libertile excesive acordate cetenilor de ctre democraie duc la tiranie, cea mai violent
form de guvernare. Aceste liberti mpart oamenii ntre clase socioeconomice: dominant, capitalist i
muncitoreasc. Tensiunile dintre clas dominant i capitalist, foreaz clas muncitoreasc s caute
protecie n libertile democratice. Ei investesc toat puterea lor n demagogul lor democratic, care este
n schimb corupt de puterea obinut i devine un tiran. El are un anturaj mic, susintori care i asigur
protecie.
n mod ironic, statul ideal schiat de Socrate seamn cu tirania.
Poziia cercetrii actuale
Toate viziunile din secolul al XXI-lea asupra crii au ceva n comun: n ciuda nelegerii aproape
imposibile a semnificaiei Greciei antice de ctre cititorii moderni, valoarea pedagogic a Republicii
este mult mai mare dect valoarea ei practic. Este o carte a unei lumi posibile, nu un set de ghiduri
pentru o guvernare reuit. Adepii lui Platon vd aceast afirmaie ca pe o tem capabil de a furniza
baza necesar pentru o nelegere corect a spuselor lui Platon din Republica . Unicitatea crii se
dezvluie prin felul n care ea clarific n mod autentic implicaiile ideilor politice i efectele lor n viaa
real, mai precis prin furnizarea unui bogat context euristic.
Dialogul "Republica" este exemplar in ceea ce priveste teoria lui Platon despre stat si despre ideea de
dreptate. Republica sau Politeia nu inseamna, la Platon, stat, ci forma de guvernare. Principala
componenta a dialogului este cea social-educativa. In "Cuvant prevenitor" la acest dialog, Constantin
Noica scrie: "Cine nu vrea sau nu e in stare sa slujeasca cetatea depasind-o, s-o slujeasca integrandu-se in
ea".
Temele mari ale dialogului sunt: dreptatea si nedreptatea, necesitatea morala pentru stat si pentru individ
de a-si intocmi viata dupa dreptate, precum si principiul bunei randuieli a societatii.Platon vede statul ca
pe o persoana morala si va arata natura si efectele imediate ale dreptatii: statul in care domneste ideea de
dreptate (virtute) e fericit, reciproca fiind adevarata.
Dialogul se deschide tocmai cu discutia despre ideea de dreptate (cartile I si II ). Socrate discuta cu cei
patru interlocutori, printre care Glaucon si Adeimantos, fratii lui Palton, despre ce este , sau ce poate fi,
dreptatea. Platon are aici in vedere intemeierea statului ideal si conditiile in care un astfel de stat este
posibil, ajungand la concluzia ca, pentru a putea exista, statul trebuie sa fie cladit pe ideea de dreptate.
Cand Socrate ridica ideea "Ce este dreptatea ?", pe el il intereseaza ce este dreptatea in ea insasi, iar nu ce
este in raport cu altceva. Sunt oferite mai multe definitii: dreptatea este indatorirea de a spune adevarul;
dreptatea este dreptul celui mai tare; a ace nedreptatea e mai bine decat a o suferi; dreptatea inseamna a
inapoia cuiva un lucru pe care l-ai imprumutat de la el.

Socrate obiecteaza in acest caz si spune ca nu se pot inapoia armele unui om care, intre timp, a innebunit
si nici a-i spune adevarul despre starea sa nu este drept.O ultima definitie a dreptatii este aceea ca ar folosi
celui mai tare, asa-zisa definitie mercantila a dreptatii.Nemultumit de multiplu, atata vreme cat el vrea
unul singur, Socrate conchide: "Nu m-am ales cu nimic din convorbirea aceasta".
In acest fel se inchide Cartea I. Cartea a II-a continua tema dreptatii si vorbeste despre nasterea statului pe
baza ideii de dreptate. Aici apare si mitul lui Gyges, sintetizat in final. Platon se intreaba acum daca este
sa fii mai bine drept decat nedrept, raspunsul urmand doua extreme: egoismul absolut (Glaucon si
Adeimantos) sau dreptatea si binele ca forma de conduita (Socrate). Glaucon afirma: "Conform cu natura,
a savarsi nedreptate e un bine, a o suferi e un rau. Daca exista cineva care e drept, e asa numai din
necesitate, si nu de buna voie". Aceeasi parere o impartaseste si Adeimantos, ca nedreptatea fiind un bine,
iar dreptatea un rau.
La provocarea celor doi de a le arata cum de dreptatea e un bine, iar nedreptatea un rau, Socrate le
raspunde: "Plecand de la ideea ca dreptatea se gaseste intr-un stat ca si intr-un om, vom cerceta mai intai
care e natura dreptatii in stat, apoi vom studia-o in fiecare om si vom primi de bun in mic (om) ceea ce am
vazut in mare (stat).
In acest fel incepe la Palton nasterea statului. Nemultumit de raspunsurile primite, Socrate va defini
dreptatea astfel: "Dreptatea inseamna ca fiecare om sa se ocupe in stat cu acea singura meserie pentru
care a fost pregatit, adica fiecare meserie, ca sa poata fi bine indeplinita, va fi ocupatia singura a celui ce o
invata si o practica.
Socrate spune foarte clar, intr-un exemplu, ca nu se poate ca un cizmar sa ajunga filozof, iar la Platon
filozof inseamna conducator. Sensul este asadar ca un stat este drept atunci , si doar atunci, cand filozofii
ajung regi sau regii ajung filozofi. Dupa definitiile oferite de Glaucon si Adeimantos se intercaleaza mitul
lui Gyges. Mitul e o provocare a lui Glaucon, el nu reprezinta pozitia lui Socrate, putand fi redus la trei
idei: esenta omului este nedreptatea; nimeni nu e drept de bunavoie, ci e doar silit; acela care face
dreptatea o face din neputinta de a savarsi nedreptati.
Socrate va demonta aceste argumente, readucand dreptatea la faptul ei de a fi una, adica esentiala.
Dreptatea se poate manifesta intr-un mod multiplu, dar acest fapt nu altereaza unicitatea ei. Mitul lui
Gyges este construit tocmai pentru a demonstra teza pe care Socrate o sustine. Pentru el dreptatea se
manifesta indiferent de constrangerile exterioare, practicarea ei fiind sinonima virtutii. Punctul de vedere
opus apartine lui Glaucon, dar numai ca pretext pentru rationamentului socratic....
Platon (428/7 347 i.e.n.)
Nota biografica
nascut intr-o familie aristocratica, la Atena sau pe insula Egina, avand ca tata pe Ariston (descendent al
regelui Codros) si mama Perictione (dintr-o familie inrudita cu Solon). Numele de nastere Aristocles;
Platon a fost o porecla primita datorita pieptului sau lat.
Copilaria este marcata de razboiul peloponesiac si luptele civile intre democrati si aristocrati.
La 20 de ani devine discipol al lui Socrate si a ramas alaturi de el vreme de 8 ani, pana la moartea
acestuia. Inclinatiile poetice, talentul in domeniul teatrului le-a innabusit si s-a dedicat total filosofiei.
La moartea lui Socrate (399 i.e.n.) nu a putut fi de fata, fiind bolnav. Condamnarea nedreapta a maestrului
l-a indemnat sa-l reabiliteze (Apologia lui Socrate) dialogurile de tinerete poarta marca puternica a
filosofiei socratice.

Refugiat o vreme la Megara, se bucura de prezenta lui Euclid, alt discipol al lui Socrate. Realizeaza mai
multe calatorii: Egipt se familiarizeaza cu matematica; Cirene intra in legatura cu matematicanul
Teodor; in coloniile din Italia de Sud face cunostinta cu pitagoreicii; in Sicilia, la Siracuza invitat de
tiranul Dionysios cel Batran.
O traditie indoielnica spune ca Dyonisios cel Batran l-a vandut pe Platon ca sclav in Egina deoarece ii
considera suparatoare prezenta, dar prietenii l-au cumparat si eliberat din sclavie. Acest fapt ar putea
explica hotararea lui Platon de a se retrage din politica si de a deschide o scoala filosofica la Atena, langa
gimnaziul inchinat lui Heros Akademos, de unde si numele Academia. Organizarea scolii esra
asemanatoare societatilor pitagoreice, cu o ierarhie bine structurata. Scoala va functiona aproape 1000 de
ani; unul dintre obiectivele cele mai importante fiind acela de a contribui la pregatirea politica a
oamenilor politici. Academia lui Platon este inchisa in 529 e.n. la ordinul imparatului Iustinian.
Dupa ce implinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat doua calatorii la Siracuza, in speranta de a-l
influenta pe Dionysios cel Tanar pentru proiectele sale de reforma politica si filosofica. Din pacate
proiectul esueaza definitiv.
S-a stins din viata cum spune Cicero cu condeiul in mana (scribens mortuus est)

Opera
Este cel dintai filosof de la care ne-au ramas scrieri complete: 35 de scrieri si 13 scrisori ( dintre care doar
una, a 7-a, se pare ca este autentica). El a impus forma Dialogurilor, in care problemele filosofice sunt
abordate prin dialogul dintre Socrate si diversi cetateni atenieni.
Cronologia Dialogurilor a fost stabilita ca fiind urmatoarea:
1. dialogurile de tinerete: Apararea lui Socrate (care nu este un dialog propriu zis), Eutyphron, Criton,
Protagoras, Ion, Laches, Lysis, Charmides , Republica (cartea I).
2. Dialoguri de mijloc (perioada de trecere de la influenta covarsitoare a lui Socrate la propria teorie a
Ideilor): Gorgias, Menon, Eutidem, Hippias Minor, Cratilos, Hippias Maior, Menexene
3. Dialogurile de maturitate: Banchetul, Phaidon (Fedon), Phaidros (Fedru), Republica (cartile II X)
4. Dialogurile de batranete: Teaitetos, Parmenide, Sofistul, Timaios, politicul, Philebos, Critias, Legile
(dialog neterminat)

Doctrina
Teoria Ideilor nucleul filosofiei platonice se regaseste in Phaidon, Republica (cartile VI VII),
Banchetul si Phaidros.
- Distinctia existenta sensibila/ existenta inteligibila este baza teoriei Ideilor; planul existentei sensibile
este acela al realitatii aparente, accesibila cunoasterii prin simturi, lumea Pesterii care fundamenteaza
opinii (doxa); planul existentei inteligibile este acela accesibil doar cunoasterii de tip rational, lumea din
afara Pesterii, lumea Formelor Pure, a Ideilor, lumea metafizica a realitatii esentiale.
- Dialectica metoda prin care se ajunge la cunoasterea Ideii, obiectul conoasterii adevarate (episteme);
procedeul prin care ne ridicam din lumea sensibila in lumea suprasensibila, metafizica; in cunoasterea
metafizica intervine intelectul analitic (dianoia) si intelectul pur (nous)
- Ideile se caracterizeaza prin:
1. Desemneaza o existenta absoluta (sunt simple).
2. Sunt o existenta substantiala (exista in sine si prin sine).
3. Reprezinta o existenta eterna.
4. Desemneaza o existenta universala (ideea inchide in sine toate caltatile particulare).
5. Desemneaza o existenta imuabila (neschimbatoare).
- Lumea sensibila este o copie palida a lumii Ideilor; corpurile fizice nu au realitate decat daca participa
(methexis) la Idei ca prototipuri (paradigma) ale lucrurilor

- Mitul Pesterii (Republica cartea a VII a ) simboluri: pestera lumea sensibila (a realitatii
aparente);
intunericul pesterii ignoranta omului incult, limitat; lanturile prejudecatile, simturile care ne limiteaza;
focul lumina cunoasterii; umbrele de pe peretele pesterii imaginile corpurilor fizice, aparentele care
genereaza opinii intamplatoare (pareri, rodul perceptiilor si al imaginatiei); corpurile purtate prin fata
focului aparentele adevarate, realitatea fizica, generaza opiniile adevarate (orthe doxa), suisul greu spre
iesirea din pestera drumul initiatic spre cunoasterea esentiala, cunoasterea prin intelectul analitic;
contemplarea lumii din afara pesterii cunoasterea metafizica, prin intelectul pur (episteme, cuoasterea
adevarata prin intelect si ratiune);
Soarele Ideea Binelui (Perfectiunea)
- Sufletul se aseamana cu Ideile pentru ca este simplu, nemuritor, cunoaste lumea inteligibila printr-un
proces de conversiune a carui forta o constituie erosul (iubirea are ca efect uitarea, in vederea dobandirii
puritatii primare); cunoasterea Ideilor este doar o reamintire (anamnesis) a sufletului incarcerat in corpul
fizic (ideea corpului inchisoare este o reminiscenta a orfismului); menirea sufletului este sa pregateasca
omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemurilor si intoarcerea in lumea ideilor); conditia eliberarii
definitive a sufletului este o viata virtuoasa; filosofia este pregatirea sufletului pentru recunoasterea
imortalitatii sale.

Statul ideal
- este statul in care domneste dreptatea (cultul competentei) fiecare om se ocupa de ceea ce-I este
oranduit prin firea innascuta; scopul statului realizarea binelui tuturor
- clasele sociale, prin nastere inegale, corespund celor trei parti ale sufletului: clasa muncitorilor
(demiurgii) corespunde partii apetente, clasa razboinicilor (aparatorii, phylakes) corespunde partii
pasionale, clasa conducatorilor (archontes,filosofii) corespunde partii rationale.
- Comunismul aristocratic luptatorii si conducatorii, pentru a nu fi ispititi de putere, nu vor poseda nimic
personal (proprietati, bani, femei) ci totul va fi in comun (casa, avere, femei, copii)
- Femeile au aceleasi drepturi si obligatii ca si barbatii
- Este o aristocratie a ratiunii, o teocratie laica
- Armonia statului se realizeaza numai cand conducatorii sunt filosofi, demiurgii ii hranesc pe aparatori si
conducatori si aparatorii se ocupa numai de siguranta statului.
- Formele degenerate (imperfecte) ale statului: timocratia conducerea de catre soldati; oligarhia
conducerea celor bogati; democratia conducerea poporului ( periculoasa pentru ca incurajeaza gandirea
libera, scopurile personale, egalitatea, alegerea capricioasa a conducatorilor), despotismul cea mai rea
forma de corupere a puterii (un individ acapareaza puterea si conduce de dragul propriei mariri)
In dialogul "Republica", Platon descrie cum trebuie organizata viata in stat pentru ca aparatorii si
conducatorii cetatii sa nu fie ispititi de uzurparea puterii. Au importanta doar cele doua clase superioare:
clasa conducatorilor si cea a gardienilor. De necesitatile vitale ale acestor doua clase are grija statul. In
acest caz proprietatea pentru ei devine inutila. Ei traiesc si se hranesc in comun, de aceea nu pot sa
traiasca nici mai bine nici mai rau, nici altfel decat traiesc pentru ca sa-i intereseze bogatia. Pentru
mentinerea ordinii si a unitatii satului, cea mai mare importanta o are infaptuirea dreptatii. Pentru a
proceda cu dreptate, oamenii trebuie sa stie ce este dreptatea. Dreptatea, spune Platon, consta in aceea ca
fiecare isi face datoria spre binele comunitatii.
Diviziunea municii trebuie sa corespunda cu inclinatiile oamenilor. Fiecare este bun la locul potrivit si
nimeni nu este de prisos. Foarte important e ca inainte de a deveni maturi copiii sa stie despre faptul, ca

deseori in viata invinge raul si domina nedreptatea. Grandioasa constructie platonica a avut o inraurire
incalculabila, supra viitorimii. Fara Platon n-ar fi existat Aristotel; daca n-ar fi existat Platon, n-ar fi
existat nici Plotin si neoplatonismul, iar fara neoplatenism si aristotenism dogmele crestine nu s-ar fi
putut intocmi si n-am fi avut filosofia scolastica, care a pregatit filosofia moderna.
De asemenea, platonismul a fost cea dintai doctrina din antichitate care a adus un suflu nou filosofic.
Mitul pesterii (Platon Republica) Pentru introducere: prima parte din Mitul lui Gyges (pn la Mitul
este un pretext) Dialogul Republica culmineaz cu teoria Ideilor, a crei nfiare ncepe din Cartea a
VI-a.
Problema principal ridicat de Platon este cea a educaiei filosofilor din cetate, care trebuie s conduc
dac cetatea se vrea cea mai bun dintre cele posibile. Gndul cetii ideale nu este lipsit de ndoieli. O
legiuire este cu adevrat bun dac ea poate s i existe va spune Platon. Acest gnd pune n discuie
educaia conductorilor, pentru ca legiuirea s fie aplicabil. Un lucru se cere remarcat n acest punct: cei
ce vor conduce au nevoie att de uurina de a nva, ct i de fermitatea caracterului, ceea ce este greu
de atins; cci, va spune Platon, cel care nva repede va uita la fel de repede. Nu e vorba de a uita n
sens obinuit, ci de lipsa de fermitate pe care o provoac agerimea minii (ea este un exces n raport cu
ceea ce natura ornduiete pe linia normalitii). n plus, un om care nva foarte uor nu se va ine ferm
pe linia cunoaterii sale, ntruct el nu s-a strduit prea mult i nu a suferit pentru a o obine; drept urmare,
se poate abate lesne de la linia adevrului. Acest aspect este recunoscut n Mitul peterii ca suferin
provocat de cunoatere n termenii lui Heidegger, ca lupt pe via i pe moarte pentru scoaterea
adevrului din starea-de-ascundere. Mitul peterii a primit diverse interpretri. Ceea ce nedumerete ns
este expunerea unor idei filosofice pe calea mitului. n Prelegeri de istorie a filosofiei, Hegel avea s
spun c Platon recurge la mit atunci cnd conceptele de care dispune nu-i permit expunerea ideii
filosofice n ordinea speculativului. Mitul peterii cuprinde patru trepte ale reprezentrii asociate n
general cu patru trepte de cunoatere. Cum ns Platon pornete de la problema educaiei, trecerea de la o
treapt la alta este att o provocare pe linia adevrului, ct i o cufundare n suferina pe care sufletul o
suport atunci cnd ncearc dobndirea lui. Problema educaiei se leag de aceast suferin pe care
sufletul trebuie s o suporte pn la atingerea strii n care se realizeaz adecvarea ochiului minii la
lumina care face posibil prinderea adevrului. Cele patru trepte ale mitului sunt asociate cu patru
segmente ce se afl pe o aa-zis dreapt a adevrului pornind de la necunoaterea cea mai adnc
pn la cunoaterea suprem, a Ideilor de Bine, Adevr, Dreptate, Frumos , segmente care redau patru
forme de cunoatere. Jumtate din aceast linie reprezint domeniul vizibilului, n cadrul creia ntlnim
dou subdiviziuni: opinia (doxa), care se afl n ordinea ontologicului pe treapta reprezentrii (eikasia)
form de cunoatere prin umbre i reflexii i credina (pistis), aflat pe treapta obiectelor sensibile n
planul ontologicului. Cealalt jumtate a liniei reprezint domeniul inteligibilului, cu alte dou
subdiviziuni: lumea intelectului analitic (dianoia), unde, din punct de vedere ontologic, se afl
inteligibilele postulabile, realitile matematice, i lumea intelectului pur (nous), unde, n plan ontologic,
se afl inteligibilele non-postulabile Ideile. Celor patru trepte de cunoatere sunt atinse traversnd
treptele mitului. Prima treapt, pe care se afl oamenii nlnuii, este treapta umbrelor creia i
corespunde opinia n planul cunoaterii. n virtutea obinuinei (prejudecilor) pe aceast treapt nu este
prezent nici ndoiala fa de ceea ce este cunoscut, dar nici mcar contiina certitudinii sensibilului
(pentru c aceasta necesit n prealabil o umbr de ndoial). Trecerea pe a doua treapt se datoreaz nu
unui impuls venit din interiorul fiinei, ci unor condiii externe unul dintre prizonieri este eliberat , ceea
ce echivaleaz cu o ndrumare pe calea educaiei. Pe cea de-a doua treapt a mitului se realizeaz o
smulgere din starea iniial, urmat de dezorientare. Este o trecere nsoit de lipsa fundamentului iniial;
dar n acelai timp este o apropiere de ceea-ce-este (de adevr, ca semn al fiinei). O atare trecere se
face cu greu, deoarece lipsete orice punct de sprijin, iar starea izbete n raport cu obinuina anterioar.
Noul i necunoscutul provoac o tendin de retragere din starea de eliberare, ceea ce dovedete nclinaia
omului spre a-i pstra convingerile anterioare. Cci n aceast nou stare se schimb condiiile n care se
dobndete adevrul. De aceea cele vzute nainte vor fi socotite mai adevrate dect cele vzute acum.

Libertatea care face posibil naintarea n cunoatere este respins, pentru c nlnuirea fa de
convingerea anterioar poate fi mai uor suportat dect ndoiala ce purific sufletul pentru a-l face
capabil de o nou cunoatere. n fond, ndoiala pregtete certitudinea i credina (pistis) n lumea
sensibilului, fa de care lumea umbrelor este tiut ca o copie. Focul, ca simbol al purificrii i judecii,
poate fi privit cu greu, dar este recunoscut ca surs ce face cu putin cunoaterea att a umbrelor, ct i
a obiectelor ca atare. Abia pe aceast treapt apare judecata ca putere de a distinge dat de vederea
focului; cci prin judecat este fcut distincia ntre dou lumi i stri de lucruri diferite.