Referat

Gândirea politică a lui Platon

Cucerencu Nicolae
05.12.2023

1
Motivarea și metodologia
Lumea apare ca ceva nespus de neașteptat pentru oricine. Totul începe cu o
moleculă și se termină cu o civilizație. Omul fiind în starea sa normală, o ființă extrem de
socială, un soi de furnici, ce au nevoie de a fi toți o grupă unită. Mai sunt și diferite furnici,
care sunt mai anarhici și distrugători, nu este departe nici de oameni acest exemplu. Dorința
de a alege tema dată este de a pune un cuvânt asupra unuia din primii oameni politici ai
civilizației antice, care este – Platon. Un asemenea gânditor care a descris cu o mulțime de
ani în urmă, ceea ce se va utiliza și în viitor este de admirat. Prin această temă se transpun
multe idei utopice ale sale, dar chiar și așa stau la baza unei istorii, unei idei preluate ca de
exemplu de la Socrate, exprimate prin diferite momente ale vieții societății. Tema dată va
pune la punct ideile sale titanice, pe care Platon dorea să le implementeze în societate.
Momentele abordate în această lucrarea o să conțină diferite surse de cercetare de
la diferiți autori, care la fel au încercat de a pune în lumina unele idei. Un lucru ce contează
este însemnătatea sa în activitatea politologiei. Platon este un început mai ales pentru
domeniul dreptului, nu numai a filosofiei. De asemenea rolul său mereu se învață ca fiind un
pilon a politicii contemporane. Aceste idei fiind criticate nu numai astăzi, dar și de
personalitățile a acelor timpuri, ca de exemplu Aristotel. Iar obiectivele pe care doresc să le
ating sunt următoarele:

1. Explicarea ideilor lui Platon ca un model de comportament a unei civilizații..

2. Soluția unei societăți ideale în vederea lui Platon.
3. Filosofii – cei care trebuie să cârmuiască.
4. Explicarea fenomenului de la democrație la tiranie.

Începutul unei idei platonice

Platon a fost o primă treaptă în asimilarea vieții politice a unui stat. Prizma sa diferită
și unghiul de percepție, rezumă o lume mai mult autodisciplinată și loială statului său.
Aducând mereu folos acestuia, agățând o prioritate în fiecare cetățean față de stat. În
accepția renumitului filozof german G. W.F.Hegel, „Platon este una dintre individualitățile
istoriei universale, iar filozofia sa una dintre existentele istorice care au avut, încă de la
apariția lor, cea mai importantă influență asupra tuturor epocilor ulterioare in ceea ce
privește formarea si dezvoltarea spiritului", iar dotarea în mințile subiecților cu o ramură a

1
recunoașterii folosului statului, adună o națiune puternică nu numai morală, ci și fizică.
Filosofia sa desemnează un braț de gânduri orientate spre construirea acelui ceva, care
atunci nici nu exista. Oamenii erau obișnuiți doar cu războaie și vărsare de sânge pentru
putere. Atunci, în 427 î. Hr. apare sufletul unui om tânăr, gata de a scrii și poeme, tragedii și
epigrame totodată. După ce și-a petrecut tinerețea, s-a decis să se ocupe de probleme
statului, iar tatăl său la încredințat lui Socrate. El ajungând la Arhitas din Tarent, studiind
filosofia. A ajuns și prin Egipt. Fiind și profesor la Academia din Atena, devenind erou al
acesteia. Astfel concentrația politică predomină în dialogurile sale: ”Omul politic”;
”Republica”; ”Legile”. Iar ocupația sa de bază a fost: ”Construirea unui sistem. Social și
politic în stare să promoveze dreptatea sau, altfel spus, moralitatea.” 1, această idee privea
atât statul cât și individul în totalitatea sa. Oamenii trebuie să fie singuri conștienți de
sentimentul bunului de a fi cârmuit, statul angajează pe subiect ca un tot al său, pentru ai
face viața - viață. Fără o ghidarea, individul nu participă la o dezvoltarea sinelui, lipsește
spiritul roditor a unui cetățean activ în marea societate. Pentru a asigura un lider, Platon
consideră pe acest cârmuitor - ”păstorul unei turme umane”, totodată: ”Iar autoritatea sa
este suverană și se referă la toate aspectele vieții sociale: el este întocmai ca boarul pentru
turmă sa, stăpânul însoțitorilor al alimentației și al sănătății, ale educației și chiar al
distracției potrivite pentru animalele sale”2, ce confirmă faptul că omul este o ființă socială,
care poate fi asemănată cu o haită de lupi. Aceștia păstrează ierarhia și pentru a beneficia cu
o contribuție simțită, ei cooperează pentru a supraviețui. Iar în societate pot exista câteva
regimuri de conducere în vederea lui Platon: voința poporului(regimul democratic),
monarhia, tirania. Platon își manifestă o bună simpatie asupra monarhiei, deoarece
considera că un singur om la conducere poate da viață unor idei înfloritoare pentru
societate. În plus, mai ales că fără de a fi filosof, nu ar fi de dorit să fii monarh, un filosof
deține cunoștințele adevărului, care trebuie sa fie vărsate peste popor, iar în viziunea sa, a fi
filosof sau om de stat, înseamnă aceeași. Putem vedea că: ” Platon imaginează un sistem
monarhic care să țină seama în permanență de năzuințele și nevoile poporului. Monarhia
platoniciană face în așa mod din regi ”adevărați părinți ai poporului”, având misiunea de a
realiza prin autoritatea lor o vastă operă de educație” 3, ducând cont că se îndeplinesc aceste
”năzuințe ale poporului”, șeful statului nu riscă un mare eșec ce îl poate duce la detronare.
1
Republica, Platon, (564c - 566a); Socrate și Adeimantos
2
Politologia, Nicolae Enciu (pag 40).
3
Георгий Драконоборец, Политическая теория Платона
1
Autoritatea își aplică forța de constrângere și în familie, unde Platon vede că căsătoria
trebuie îndeplinită cu diferite temperamente ale soților, pentru a beneficia ca de exemplu:
un copil voinic și blând, care provine de la un tată voinic și o mamă timidă și moale. Iar copii
după o anumită vârstă necesită a fi înmânați statului, pentru a fi condiționați după normele
specifice impuse de stat. Acest tip de condiționare ar duce la crearea unui om ideal, într-un
stat ideal. Aici se aplică și cuvintele: ”În fond pentru Platon, mijloacele n-au mare
importanță și nu manifestă o preferință specială pentru vreunul dintre ele, ceea ce-l
interesează este că scopul să fie atins.”4, autoritatea dispune de toate măsurile și
modalitățile de implementare a ideilor sale, desigur pentru ”societate”. Pentru el,
importanța finală constă în cunoașterea celor mai bune idei și forme în cadrul realității
omenești. Autoritatea, care poate fi interpretată numai de autoritățile sau liderii
intelectuali, au puterea de a adopta abordarea pe care o consideră potrivită pentru a
implementa aceste idei. Aceasta ar trebui să conțină legislația, școlarizarea, manipularea
stilului de viață sau chiar guvernare autoritară, dacă este vitală pentru a se asigura că
societatea afișează idealurile platonice. Subliniind că aceste probleme sunt valabile pentru
„societate”, Platon arată caracterul colectiv al efortului de a-și pune în aplicare gândurile. În
opinia sa, transformarea societății este crucială pentru a obține perfecțiunea și justiția, iar
autoritatea este dispozitivul prin care această schimbare poate ajunge.

Calea gândului platonic

Conceptul de „Lege” este larg și acoperă cele mai diverse manifestări ale societății
umane, întâmpinând noi probleme și derutări ai oamenilor simpli 5. Aici Platon s-a retras cu
câteva prescripții și pretenții, parcă dezamăgit de punerea efectivă în aplicare a idealurilor
descrise în „Republica”. „Populația” țării trebuie să fie suficient de mare pentru a se proteja,
dar nu suficient de mare pentru a menține ordinea. Numărul coloniștilor este stabilit la un
număr mic; după Platon, acesta este numărul de cetățeni cel mai potrivit pentru
funcționarea normală a orașului. Numărul fix de cetățeni trebuie să rămână mereu același.
Prin urmare, domnitorul a luat măsuri pentru ca acest număr să nu crească sau să scadă
niciodată. În caz de suprapopulare, excesul este transferat în colonie. Numărul cetățenilor
nu include sclavii și străinii angajați în agricultură, meșteșuguri și comerț. Existența sclaviei

4
Георгий Драконоборец, Политическая теория Платона
5
Politologia, Nicolae Enciu (pag.40)
1
este una dintre condițiile prealabile pentru crearea de către Platon a acelei stări perfecte.
Platon a indicat că „cetăţenii vor primi cât mai mulți sclavi posibil.” Platon a abandonat
proprietatea colectivă a filozofilor şi războinicilor şi a stabilit o procedură uniformă pentru
folosirea proprietăţii de către cetăţeni. Terenul este proprietatea statului și este împărțit în
terenuri de fertilitate egală. Dar acesta este rolul legii absolute, deoarece aceasta din urmă
are limitări și datorită limitărilor apare nevoia de a fi reglementat, fiind reprezentativă
perioadei istorice în care această lege este relevantă, iar rațiunea umană trebuie să fie mai
presus de lege, nimeni, chiar și sub pedeapsa de moarte, nu are voie să încalce legea. Platon
a subliniat două mijloace de punere în aplicare a legii: persuasiunea și puterea. În același
timp, a remarcat că legiuitorii uită adesea de primul și abuzează de al doilea 6. Prin
persuasiune, statul trebuie să insufle cu sârguință și sistematic cetățenilor săi capacitatea de
a se supune. Platon a subliniat că cetățenii sunt obligați să respecte legea, nu orbește, ci pe
deplin conștienți de raționalitatea, utilitatea și chiar necesitatea ei. Filosofii pun capacitatea
de a asculta mai presus de capacitatea de a guverna. Această distincție este ilegitimă. El
consideră că modificările pot fi făcute doar în legile adoptate pentru binele comun al întregii
țări, și nu al unui grup de conducere restrâns 7. Restul legilor care nu îndeplinesc această
cerință sunt incorecte. În ceea ce privește legea, Platon s-a concentrat în principal pe legi
stricte detaliate care reglementau strict și fără milă viața publică și privată a oamenilor și le
determinau rutina zilnică și nocturnă. Insuflarea ideii de divinitatea în ordinele și legile
stabilite, include precum și pedeapsa dură pentru încălcări, el a acordat o mare atenție
tratamentului ideologic de elan al statului.

Democrația și tirania

după mitul templului Zeus Lykaios din Arcadia8, acolo se spune despre gustarea
măruntaielor de om, iar după aceasta el devine în viziunea rațională un lup pentru alții.
Analogia aceasta în concepția mea devine asemenea unui rechin ce a simțit gustul sângelui
de la kilometri, care apoi înaintează pentru ași devora cu lăcomie hrana. Totodată și cu omul
ce își primește puterea în mâinele sale(în deosebi dacă nu este împărțită), nu simte

6
ПОЛИТИКО – ПРАВОВОЕ УЧЕНИЕ ПЛАТОНА: ИДЕАЛЬНОЕ ГОСУДАРСТВО, Шумкина Ксения Петровна

7
Георгий Драконоборец, Политическая теория Платона
8
Politologia, Nicolae Enciu (p.39).
1
răspunderea pe umerii săi, ci numai orizontul efectiv senin. În fond, omul devine un egoist al
conștiinței personale înegrite, dorind numai implementarea jocului său metaforic din
propriile imaginații.

În concepția lui Platon: ”Poporul ar constitui cea de-a treia parte, câți lucrează ei
inșiși si câți nu, fără să fie prea avuți. Această parte este cea mai numeroasă și cea mai
puternică într-o democrație, atunci când ei sunt impreună.”9,

există așa denumiții ”bondari” care se își caută supraviețuirea prin ”hrană de bondari”,
aceștia fiind populația bogată, această ”miere” provine mai ales din afaceri, având șansa ca
oamenii să se îmbogățească10. Astfel reiese că cel care poate exercita o putere, ținând
ulterior în ascultare o mulțime de oameni, nu va ezita să verse sânge în folosul învinuirilor
nedrepte sau mai bine spus făcând justiție ori ”aducând oameni pe la tribunale”, facând
moarte de om. Iar consecința o putem vedea prin următoarele spuneri: ” Gustă cu limba și
cu o gură spurcată din moartea celor de același neam, exilează, ucide, promite oamenilor ca
datoriile să fie șterse si ca pământul să fie reimpărțit. Oare nu este necesar și ursit că, după
aceasta, un astfel de om, ori să piară de mana dusmanilor, ori să ajungă tiran și să devină
lup, din om ?”11. Același punct de vedere putem observa și în următorul fragment: ” Tirania
se va dezvolta din însăşi natura democraţiei, chiar şi a uneia liberale, mărul de la bun
început ascunde un vierme: libertatea şi egalitatea nu sînt compatibile, se exclud
reciproc.”12, totul începe din natură, fiindcă în natură nu există egalitatea, iar aceasta poate
fi dobândită prin forță. Ca de exemplu pentru determina egalitatea într-o școală necesită
forțarea unor subiecte de a ține frâu normelor infiltrate ale succesului, mai ales prin lucru
suplimentar, pentru a fi în rând cu toți egal, totodată stopând pe alții lăsândui în așteptare.
Fenomenul dat apare mai ales în schimbarea puterii prin forță, adică revoluții, când un
partid care are idei tiranice, beneficiează de acest caz, deaoarece prin alegeri libere ei nu vor
avea nici o șansă, iar dialogul și compromisul corespunde cu un zero total.

Componenta unei societăți ideale

9
Republica, Platon, (564c - 566a); Socrate și Adeimantos
10
ПОЛИТИКО – ПРАВОВОЕ УЧЕНИЕ ПЛАТОНА: ИДЕАЛЬНОЕ ГОСУДАРСТВО, Шумкина Ксения Петровна
11
Republica, Platon, (564c - 566a); Socrate și Adeimantos
12
Republica, Platon, (564c - 566a); Socrate și Adeimantos
1
 Pe oameni e greu să îi numești ideali prin singurul fapt al existenței neordonate,
corpul său, din punct de vedere biologie e ilogic, dar totuși poate gândirea poate fi ideală?
Mai bine spus probabil gândurile sunt ideale? Viziunea lui Platon spunea că: ” Главным и
самым важным принципом идеального государственного устройства по Платону
обозначается справедливость[...]Это наилучшая государственная система обязана, по
мнению философа, обладать рядом черт высоконравственной и политической
организации, которые были бы способны гарантировать государству решение самых
важных задач.”13, aceast stat ideal trebuie să constituie unele reguli bine puctate și
neapărat respectate. Un astfel de stat trebuie să fie auto-organizat în propriile sale puteri,
forța sa trebuie aplicată strict necesităților și nici cum în folosul plăcerilor personale,
devenind o tiraniei ascunsă. Alt aspect, fiind importantă o sursă de securitate ce va îndelini
funcția sau datoria pentru acest stat, de apărare obligatorie, pentru a exlude oamenii setați
împotriva sistemului. Totodată, trebuie să asigure toată populația cu tot necesarul, iar
cultura să înflorească, prin artă, scrieri etc. Nu uităm de starea spirituală care balansează
sufletul fiecărui om și îl unește cu statul, iar sentimentul justiției, al dreptății servește în
vederea lui Platon, ca o treaptă primară pentru un stat care caută echitatea și viața mai
bună: ” Справедливость – это категория не только морального сознания, но также
правового, экономического и политического. То есть справедливость отражается не
только лишь в отношениях людей друг с другом, но и по отношению к некоторому
целому”14. Platon credea că dreptatea este rezultatul armoniei într-un stat ideal. Iar justiția
într-o republică provine dintr-o funcție clar definită a clasei sociale, care susținea că regii
filozofici joacă un rol mai bun în guvernarea înțeleaptă. Pentru Platon, un cetățean trebuia
să-și cunoască locul în societate și să-și îndeplinească rolul unic. El a legat justiția de
echilibru și ordine socială, susținând că o societate justă și armonioasă are loc atunci când
fiecare persoană își îndeplinește corect funcțiile în sistem. Ideile sale fiind un spectru de
influență profundă, în gândirea filozofică asupra justiției și politicii.

Concluzia

În concluzie, gândirea lui Platon întâlnește deseori o formă apreciată de explicare a

vieții, fiind inclusă prin aplicarea unei conduceri reprezentative, excluderea tiraniei,

13
Politologia, Nicolae Enciu (pag 40).
14
Calea democratică spre tiranie, Erik von Kuehnelt-Leddihn.
1
asigurarea populației cu un statut nou al unui om ideal și efectiv pentru stat. Totodată,
Platon dezvăluie unicele căi de construcție unei societăți ideale, forma sa de asumare a
dialogurilor, transmițând mesaje clare și meditative a mișcărilor filosofice a acelor timpuri.
Prin lucrarea dată, am făcut o încercarea personală de a contribui cu un gând asupra ideilor
politice ale lui Platon, el fiind pentru mine baza înțelegerii a conlucrării unui subiect cu
statul.

1
Bibliografia
1. Politologia, Nicolae Enciu (p.39).
2. Георгий Драконоборец, Политическая теория Платона
3. Republica, Platon, (564c - 566a); Socrate și Adeimantos
4. ПОЛИТИКО – ПРАВОВОЕ УЧЕНИЕ ПЛАТОНА: ИДЕАЛЬНОЕ ГОСУДАРСТВО, Шумкина
Ксения Петровна
5. Filosofia Politică a lui Platon, Vasile Muscă