ANTICHITATEA CLASICĂ

Politica

Aristotel (384 î.Hr. – 322 î.Hr.)

Responsabil de seminar: Andra-Marina Vameșu

Specializarea Pedagogie, anul I, grupa 2

Iași, 2022
 FIȘĂ DE LECTURĂ

1. Date tehnice ale lucrării

Aristotel (1924). Politica. Bucureşti: Editura Cultura Națională.

2. Repere biografice și bibliografice despre autor

„Aristotel, cel mai important discipol al lui Platon, s-a născut în Stagira în 384 î.Hr.
Provenea dintr-o familie ce practica medicina din generație în generație. Petrece 18 sau 20
de ani în Akademia platoniciană. Când o părăsește, la moartea marelui magistru, este pe
deplin format. Pune bazele învățământului peripatetic (din grecescul peripatein, a se
plimba; educația neformalizată, realizată în aer liber, în grădină) în instituția creată de el și
numită Liceul (din grecescul likeion, pădurea lupilor). Această școală a fost un fel de
universitate, unde cercetarea era completată cu predarea. Dimineața se țineau cursuri pentru
tineri, iar după-amiaza era deschisă unui public mai larg, asemenea universităților
populare. Se pare că el a încredințat conducerea școlilor tuturor profesorilor, prin rotație,
anticipând o interesantă formulă de gestionare democratică. Aristotel conduce această
școală timp de 12 ani, până la moartea lui Alexandru (323), după care este nevoit să plece
din Atena. Este considerat unul dintre cei mai mari filosofi ai Antichității, deschizător de
drumuri în cele mai variate direcții (metafizică, logică, estetică, etică, politologie, științe
ale naturii etc.). A fost profesorul lui Alexandru Macedon ( între anii 343 și 340). Se pare
că, datorită educației oferite lui Alexandru, Aristotel a avut una una dintre cele mai mari
influențe asupra istoriei culturii. Principalele sale scrieri sunt: Metafizica, Organon, Fizica,
Politica, Poetica, Retorica, Etica eudemică, Etica nicomahică, Despre suflet etc. Aproape
toate științele îl invocă pe Aristotel ca precursor.” (Cucoș, 2017, p. 30.)
 3. Structura lucrării
Lucrarea filozofică Politica, scrisă de Aristotel, este structurată în 8 cărți, împărțite fiecare în
capitole.
 Cartea I numită Despre stat. Despre sclavie. Despre proprietate. este divizată în cinci
capitole și ilustrează orașul-stat (polis, care este cea mai înaltă formă de comunitate) în
raport cu alte tipuri de comunități precum satul/gospodăria (oikos).

„Aceia însă care cred că sarcina omului politic, a regelui, a capului de familie şi stăpânului este
una şi aceeaşi, n-au dreptate (căci ei îşi închipuie că aceştia se deosebesc numai prin numărul mai
mare ori mai mic al supuşilor, nu prin caracterul fiecăreia dintre aceste asociaţii, aşa că dacă unul
porunceşte puţinora, ar fi stăpân, dacă porunceşte mai multora este cap de familie - şi, în fine, dacă
porunceşte şi mai multora, este om politic sau rege, după cum nici nu fac vreo deosebire între o
familie numeroasă şi un stat mic. De asemenea, ei nu fac nici o deosebire de natură între omul
politic şi rege, ci cred doar că cel ce stă în frunte neatârnat şi statornic este rege, iar cel ce
ocârmuieşte statul conform regulilor politicii, guvernând şi apoi fiind guvernat, este om politic). ”
(Aristotel, 1924, p. 3.)

Cartea a II-a numită Principalele teorii asupra statului și cercetarea lor din punct de vedere
critic cuprinde nouă capitole care prezintă examinarea a trei regimuri importante: spartan, cretan
și cartaginez.

„Numai prin mijlocul educaţiei se cuvine să reduci la comunism şi unitate statul, care este
multiplu, după cum am spus-o; şi mă mir că, pretinzând a introduce educaţia şi, prin ea, fericirea
în stat, îşi închipuie că pot să-1 regleze cu asemenea mijloace mai curând decât prin moravuri, prin
filozofie şi legi.” (Aristotel, 1924, p. 39.)

 Cartea a III-a numită Despre stat şi cetăţean. Teoria guvernământului şi suveranitatea.

Despre regalitate. conține 12 capitole și pune, majoritar, accentul pe conceptul de cetățean.

„Caracteristica adevăratului cetăţean este că ia parte la funcţiile de judecător şi de magistrat.

De altminteri, magistraturile pot fi temporare, astfel ca să nu fie niciodată ocupate de două ori de
aceeaşi persoană, sau limitate după oricare altă normă; sau pot fi generale şi fără limite, ca aceea
de jurat şi de membru al adunării publice. ” (Aristotel, 1924, p. 79.)
 Cartea a IV-a numită Despre republica ideală cuprinde 15 capitole și subliniază idee de stat
perfect, care asigură o guvernare potrivită cetățenilor.

„Când vrem să studiem chestiunea republicii perfecte cu toată grija ce o cere, trebuie să
precizăm mai întâi care este genul de viaţă care merită mai ales alegerea noastră. Dacă ignorăm
acest lucru, trebuie să ignorăm în mod necesar şi care este guvernământul cel mai bun; căci este
natural ca un guvernământ perfect să asigure cetăţenilor pe care îi guvernează, în cursul obişnuit
al lucrurilor, bucuria fericirii celei mai perfecte pe care o comportă condiţia lor. Aşadar, să ne
înţelegem mai întâi care este genul de viaţă care ar fi preferabil pentru toţi oamenii în general; şi
vom vedea apoi dacă este acelaşi ori dacă el este deosebit pentru mulţime şi pentru individ.”
(Aristotel, 1924, p. 115.)

Cartea a V-a numită Despre educaţie conține șapte capitole care vizează cunoașterea.

„Toate ştiinţele şi toate artele pretind, pentru a reuşi în ele, noţiuni prealabile, deprinderi
anterioare. Tot aşa este, evident, şi cu deprinderea virtuţii. Întrucât statul întregește unul şi acelaşi
scop, educaţia trebuie în mod necesar să fie una şi aceeaşi pentru toţi membrii săi; de unde urmează
că ea trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare, deşi sistemul cel din urmă
este mai răspândit şi deşi astăzi oricine învaţă pe copiii săi acasă obiectele şi potrivit metodelor
care îi plac. Cu toate acestea, ceea ce este comun trebuie să se înveţe în comun; şi este o eroare
gravă să se creadă că fiecare cetăţean este stăpân pe sine.” (Aristotel, 1924, p. 157.)

Cartea a VI-a numită Despre democraţie şi oligarhie. Despre cele trei puteri din stat. conține
13 capitole și ilustrează constituțiile democratice și oligarhice.

„Se poate adăuga că aceştia trebuie să fie capabili să judece o constituţie care le-ar fi supusă în
mod ipotetic şi să fixeze, cu datele ce le-ar fi procurate, principiile care ar face-o să vieţuiască de
la început şi i-ar asigura, o dată stabilită, cea mai lungă și posibilă. Or eu presupun aici, cum se
vede, un guvernământ care n-ar fi primit o organizaţie desăvârşită, fără să fie lipsit de altfel de
elemente esenţiale, însă care n-ar fi tras toate foloasele posibile din situaţia sa şi care ar mai avea
multe de făcut. ” (Aristotel, 1924, p. 176.)
 Cartea a VII-a numită Caracteristica democraţiei şi oligarhiei. Organizarea puterii în aceste
guvernăminte cuprinde cinci capitole.

„Cât despre a doua cauză, iat-o: instituţiile care derivă din principiul democratic şi care sunt o
urmare cu totul specială a lui schimbă complet, prin combinaţiile lor diverse, natura democraţiilor.
Aceste instituţii pot fi mai puţin numeroase în cutare stat, mai numeroase în cutare altul sau, în
sfârşit, se pot găsi toate reunite într-al treilea. E folositor să le cunoaştem pe toate fără excepţie,
fie că este de întocmit o Constituţie nouă, fie că este de reformat una veche. Întemeietorii de state
caută de a grupa în jurul principiului lor general toate principiile speciale care atârnă de el.”
(Aristotel, 1924, p. 217.)

Cartea a VIII-a numită Despre revoluţii este divizată în 10 capitole.

„Apoi, în momentul pe care fixează pentru revoluţia universală, chiar lucrurile care n-au
început de a fi împreună se vor preface totuşi în acelaşi timp! Iar o fiinţă născută în ziua dintâi a
catastrofei va fi cuprinsă şi ea ca şi celelalte!” (Aristotel, 1924, p. 283.)

Prima pagină din Politica din anul 1837

 4. Concepția pedagogică

„Devenirea înseamnă transformarea unei substanţe determinate în altă substanţă determinată,

mişcare cu scop, de la materie la formă. În acest compus materie-formă, care dă substanţa,
hotărâtoare este forma. Materia este fiinţă nedeterminată, substanţa este fiinţă determinată (aceasta
posedă în plus forma). Fără formă nimic nu poate să existe, să fie. Materia nu are existenţă deplină
fără formă. Ea este substrat, potenţialitate, este substratul schimbării, al generării. Materia poate
primi determinări opuse, chiar contradictorii. Sufletul, ca unealtă a vieţii, are trei ipostaze:

✓ vegetativ: vitalul, principiul vieţii, animatul; îi sunt caracteristice hrănirea şi procrearea;

Aristotel consideră că sclavii se situează la acest nivel;

✓ senzitiv: animal; I se adaugă capacitatea de a avea senzaţii şi dorinţe, imaginaţie şi memorie;

✓ raţional (nous-ul): acea parte care nu depinde de nimic din corp; raţiunea îl îndreaptă pe om
către adevăr şi îl face nemuritor.

Dobândirea virtuţii prin educaţie se realizează treptat, prin subordonarea şi dominarea sufletului
vegetativ şi animal de către sufletul raţional. Morala şi politica sunt inseparabile, deoarece fapta
morală îşi dovedeşte valoarea numai în societate (polis). De aceea, statul aristotelic este un “institut
de educaţie morală”, “o comunitate de virtuoşi, pentru exercitarea şi sporirea virtuţii” (Florian,
1992, p. 94). La originea acestei concepţii stă ideea educabilităţii fiinţei umane: “omul este un
animal sociabil din fire”. (Momanu, 2014, p. 13.)

„Nu s-ar putea deci tăgădui că educaţia copiilor trebuie să fie unul din obiectele de căpetenie
ale grijii legiuitorului.” (Aristotel, 1924, p. 157.)

„Întrucât statul întregește unul şi acelaşi scop, educaţia trebuie în mod necesar să fie una şi
aceeaşi pentru toţi membrii săi; de unde urmează că ea trebuie să fie un obiect al supravegherii
publice, iar nu particulare, deşi sistemul cel din urmă este mai răspândit şi deşi astăzi oricine învaţă
pe copiii săi acasă obiectele şi potrivit metodelor care îi plac.” (Aristotel, 1924, p. 157.)
 „Aristotel și-a petrecut viața mai mult cu învățământul decât cu cercetarea. În concepția lui
Hummel (1994, pag. 37), el este prototipul profesorului. Opera transmisă peste veacuri este o operă
scrisă și predată. Maniera didactică poate fi detectată în toate lucrările.” (Cucoș, 2017, p. 31.)

„În ideile sale pedagogice, Aristotel se prezintă ca fiind exponentul punctului de vedere atenian
asupra vieții, făcând apologia echilibrului dintre rațiune și suflet. Din nefericire, tratatul său despre
educație (Peri Paideias) s-a pierdut. Reflecțiile sale educative au fost preluate în importante opere,
dar cu alte obiective decât cele strict educative. Și în plan pedagogic, filosoful din Stagira se va
deosebi de punctele de vedere a lui Platon. De pildă, cu toate că este de acord cu educația publică,
el nu va accepta ideea abandonării copiilor de către familie unor instituții ale statului. Copiii vor fi
integrați în școlile publice începând cu vârsta de șapte ani.” (Cucoș, 2017, p. 31.)

„În Liceul pe care îl înființează, pe un loc central de află studierea științelor naturii. Pentru
aceasta, el a înființat o grădină zoologică, o bibliotecă bine dotată și un muzeu de științe naturale,
pentru care Alexandru Macedon, fostul său elev, îi trimitea mostre de plante si de animale de
negăsit din Grecia.” (Cucoș, 2017, p. 31.)

„Se știe că, pentru Aristotel, universalul se află în lucruri. Adevărul se poate deduce în urma
experienței directe cu obiectele. Drept urmare, și educația trebuie să se conformeze cu acest
principiu.” (Cucoș, 2017, p. 31.)

„Rolul educaţiei este de a forma, de a da o formă materiei umane. Educaţia este asemenea artei
sculptorului, care ciopleşte blocul de marmură pentru a-i da o formă, o acţiune de dăltuire a fiinţei
umane, de modelare.” (Momanu, 2014, p. 13.)

„Educaţia urmăreşte dezvoltarea progresivă a naturii copilului pe cele trei dimensiuni

corespunzătoare celor trei ipostaze ale sufletului: corporalitate, sensibilitate, inteligibilitate.”
(Momanu, 2014, p. 13.)

Rolul profesorului: „Pentru aceasta, el a înființat o grădină zoologică, o bibliotecă bine dotată
și un muzeu de științe naturale, pentru care Alexandru Macedon, fostul său elev, îi trimitea mostre
de plante si de animale de negăsit din Grecia.” (Cucoș, 2017, p. 31.)

Instanțele educative: „Dacă Platon considera că educaţia trebuie realizată doar în instituţii ale
statului, Aristotel delimitează foarte precis rolul statului în realizarea educaţiei: copiii sunt integraţi
în şcoli publice începând cu vârsta de 7 ani, iar educaţia oferită de stat se împletește cu educaţia
familială. Educaţia urmăreşte dezvoltarea progresivă a naturii copilului pe cele trei dimensiuni
corespunzătoare celor trei ipostaze ale sufletului: corporalitate, sensibilitate, inteligibilitate.”
(Momanu, 2014, p. 13.)

Finalitățile educației: „Scopul educaţiei constă în realizarea fericirii şi a virtuţii, valori morale
la care are acces numai cine este cumpătat, înţelept, suficient de exersat pentru a ţine în permanenţă
“calea de mijloc”, refractară exceselor. Această cumpătare se dobândește prin exerciţiu. Pentru
Aristotel, a face ceva este mult mai important decât a gândi la acel lucru. Virtutea se întemeiază
pe cunoaştere, iar rezultatul ei este cumpătarea în tot ceea ce facem.” (Momanu, 2014, p. 13.)

 În opinia mea, tratatul de filozofie practică Politica reprezintă un punct de referință în ceea
ce privește realizarea educației deoarece abordează subiecte actuale precum abandonul
copiilor în instituțiile statului, întrucât statistica în perioada ianuarie-martie 2021 este
următoarea: 83 de copii au fost părăsiţi în maternităţi, 21 în secţiile de pediatrie, iar doi
au fost lăsaţi în alte secţii de spital. (https://www.realitatea.net/stiri/actual/numarul-
copiilor-abandonati-in-maternitatile-din-romania-a-scazut-in-primele-trei-luni-din-2021-
document_61422eb5a985d520dc1c1de2, consultat la data de 25.02.2022.)
În plus, Aristotel crede că educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu
particulare (Aristotel (1924). Politica. Bucureşti: Editura Cultura Națională. Pag. 157.),
punctând că misiunea educației este un subiect mult prea important pentru a fi încredințat
oricui, motiv pentru care aceasta ar trebui să fie atent coordonată de reprezentanții statului
sau persoane autorizate, care au experiență în domeniu.
De asemenea, Aristotel recomandă utilizarea preponderentă a dimensiunii practice în
sistemul educațional, în comparație cu Platon care era preocupat cu predilecție de filosofie
și matematică, și pune accentul pe științe care valorifică îndeletnicirile de zi cu zi, precum
cititul, scrisul, gramatica și comerțul. Totodată, realizează un echilibru între suflet și rațiune
prin propunerea stimulării simțului estetic cu ajutorul muzicii și gimnasticii care dezvoltă
o atitudine pozitivă și încrezătoare.
 5. Citate reprezentative ( Aristotel – Politica )

„Tirania este guvernarea unuia ce domneşte ca stăpân peste asociaţia politică; oligarhia este
dominarea politică a bogaţilor; demagogia este dominarea săracilor, cu înlăturarea bogaţilor.”
(Aristotel, 1924, p. 217.)

„Astfel, după cum omul în perfecţiunea sa este cea mai nobilă dintre fiinţe, în aceeaşi măsură
lipsit de lege şi dreptate este cea mai rea dintre toate.” (Aristotel, 1924, p. 115.)

„Particularitatea tiranului este să respingă pe oricine are un suflet liber şi curat.” (Aristotel,
1924, p. 79.)

„Omul este prin natura sa o fiinţă socială.” (Aristotel, 1924, p. 91.)

„Conform unui principiu recunoscut, trebuie să ştii să te supui ca să fii în măsură să comanzi
cum se cuvine.” (Aristotel, 1924, p. 182.)

„Principiul guvernământului democratic este libertatea.” (Aristotel, 1924, p. 220.)

„Legea este ordine, iar legea buna este ordine buna.” (Aristotel, 1924, p. 280.)

„Nu s-ar putea deci tăgădui că educația copiilor trebuie să fie unul din obiectele de căpetenie
ale grijii legiuitorului. Pretutindeni unde educația s-a nesocotit, statul a primit din pricina aceasta
o lovitură funestă.” (Aristotel, 1924, p. 157.)

„Toate științele și toate artele pretind, pentru a reuși în ele, noțiuni prealabile, depinderi
anterioare. Tot așa este, evident, și cu deprinderea virtuții.” (Cucoș, 2017, p. 34.)

„Un punct evident este că educația, printre lucrurile folositoare, trebuie să le cuprindă și pe
acelea absolut necesare, însă ea nu trebuie să le cuprindă pe toate fără excepție.” (Cucoș, 2017, p.
34.)

„Dacă munca și repausul sunt amândouă necesare, cel din urmă este netăgăduit de preferat, dar
trebuie a căuta cu mare grijă să-l umplem cum se cuvine.” (Cucoș, 2017, p. 34.)
6. Aplicații
 Exercițiu de tipul Adevărat/Fals, utilizând aplicația WordWall.

7. Bibliografie
1) Aristotel (1924). Politica. Bucureşti: Editura Cultura Națională.
2) Cucoș, C. (2017). Istoria pedagogiei. Iași: Polirom.
3) Momanu, M. (2014). Istoria pedagogiei. Iași: Editura Universității Alexandru Ioan Cuza.