Universitatea Mihail Kogalniceanu Iasi Faculatea de Drept

Referat la Disciplina: Sociologie Juridica Tema: Functiile Sociologiei Juridice

Profesor coordonator: Petre Dumitrescu

Student: Cenusa Marius Anul I

Iasi 2011
1

APARITIA SI ISTORICUL SOCIOLOGIEI JURIDICE

Abordarea acestei problematici vom continua sa o facem respectand aceeasi regula pornind de la sociologia generala si terminand cu istoricul sociologiei juridice; aceasta si pentru ca privind din punct de vedere cronologic, sociologia ca stiinta noua este anterioara celei juridice. Facem aceasta precizare si pentru ca in viziunea personalitatilor cu merite in crearea sociologiei, nu gasim o departajare neta intre notiuni de sociologie pura si sociologie juridica, acestea din urma gasindu-se de multe ori expuse in lucrarile lor fara a face insa o referire stricta la sociologia specializata.

Primele origini Antichitatea a fost perioada in care oamenii au format grupuri mari care au creat cetatile si statele in care au realizat valori materiale si culturale, ele constituind baza civilizatiei moderne. Ideile acestor timpuri s-au materializat in lucrari care fiind studiate in zilele noastre, dau posibilitatea analizei institutiilor si temelor expuse, reusindu-se evidentierea unor concluzii de natura sociologica, cu toate ca nasterea propriu-zisa a sociologiei este inregistrata mult mai tarziu, cu peste doua milenii. Inca din ANTICHITATE a fost sesizata existenta politicului ca obiect de cercetare in general. Abordarea politicului din perspectiva SOCIOLOGICA are o istorie extrem de bogata. Analistii desprind doua momente hotaratoare: - cel al precursorilor; - cel al intemeitorilor. Seria precursorilor incepe cu ARISTOTEL numit si STAGIRITUL dupa orasul natal Stagira (384 322 i.e.n.), care in lucrarea sa POLITICA, subliniaza ca omul este o fiinta politica pentru ca el este un animal naturalmente sociabil, capabil sa traiasca in grupuri organizate si reglate, in societatea civila si in corpuri politice, in cadrul carora unii comanda, altii se supun.

Contributia lui Aristotel este deosebita mai ales in ceea ce priveste analiza raporturilor dintre cetatean, comunitate si stat. La Aristotel, politica Stiinta regala este stiinta celui mai mare BINE, al Binelui Public. Atat in POLITICA, cat si in Statul atenian, Aristotel ia in considerare factorii socialieconomici si factorii social psihologici in interpretarea cauzelor schimbarilor produse in formele de guvernamant. Referindu-se la aportul lui Aristotel la crearea unor premise temeinice pentru fundamentarea ulterioara a sociologiei politice sociologul francez SCHWARTZENBERG arata ca acest corifeu al gandirii antice a elaborat nu numai filozofia politica, ci chiar sociologia propriu-zisa. Spre deosebire de Platon, Aristotel a efectuat cercetari concrete variate si extinse conduse in spirit stiintific, folosind metode inductive si comparative. Personalitatile de vaza in domeniu (din antichitate) au fost grecii Aristotel si Platon. In lucrarile sale fundamentale Politica si Etica, Aristotel formuleaza idei de ordin sociologico-juridic, dintre acestea cele mai importante sunt referitoare la: o societatea umana care este guvernata de o anumita ordine fundamentala, de etica, obiceiuri, cutume si moravuri; o conceptele de coinoniai, filia si nomos reprezentand grupurile de indivizi, solidaritatea sociala si fenomenul social numit ordine eficienta.; o existenta in cadrul fiecarui grup social a dreptului si a solidaritatii sociale; o statul este un fenomen natural cerut de existenta fiintelor umane. Sociologul francez G.Gurvitch considera ca Aristotel a prefigurat multe din aspectele importante ale sociologiei juridice cum sunt: microsociologia dreptului si sociologia juridica. Platon, pe langa idei de ordin juridic si criminologic, in cunoscuta sa lucrare Republica, mentioneaza ca cei care guverneaza statul sunt magistratii. Ei asigura fericirea membrilor societatii, statul avand ca sarcina principala administratia justitiei, mentinand in felul acesta ordinea si unitatea. Asa dupa cum afirma majoritatea istoricilor si nu numai, dupa perioada fertila a gandirii antice, reprezentata de eruditii mentionati (la care trebuie adaugati Herodot si Platon precum si scriitorii acelor vremuri ca: Homer, Sofocle si Ovidiu etc) a urmat o perioada de peste 1500 de ani, de slaba fertilitate sociala In evul mediu, in vestul Europei au aparut primele idei de ordin sociologico-juridic in lucrarile teologului Toma DAqino si a scriitorului italian Dante Alighieri.

Adevaratele origini ale sociologiei se regasesc tot in Europa de vest, dupa schimbarile de esenta produse de Revolutia Franceza 1789 si de revolutia industriala cand in locul religiei incepe sa fie folosita stiinta in a explica si intelege lumea. Premergator acestor evenimente istorice a fost scriitorul, juristul si filozoful francez JeanJacques Rousseau, care afirma ca societatea a aparut dupa ce oamenii, la inceputul existentei lor naturale, au trait izolat pentru ca apoi acestia sa se asocieze. Aceasta asociere in care se mentin forta si libertatea fiecarui individ, se datoreaza insuficientei fortelor izolate ale oamenilor, luati separat, pentru a le asigura supravietuirea. Pentru aceasta asociere (afirma autorul) s-a gasit instrumentul juridic numit contract social care duce la crearea statutului contractual. Rezulta ca statul si dreptul sunt produse ale vointei comune (sub forma de contract) ca forme ce se impun pentru existenta vietii sociale. In afara ideii centrale referitoare la acest contract, Montesquieu apreciaza ca dreptul se explica atat prin principiul legalitatii indivizilor cat si prin interventia unor alti factori -de ordin natural cum sunt: relieful, marimea si calitatea teritoriului, felul climei, dar si -de ordin socio-economic cum sunt: comertul, moravurile, religia si libertatea cetatenilor. In acelasi timp, iluministul francez afirma ca dreptul nu este ceva imuabil ci ca aceasta evolueaza in timp si spatiu datorita unor cauze generale care influenteaza in acelasi timp si societatea. Referindu-se la precursori, specialisti de marca ai sociologiei sustin ca ar trebui considerat nu un precursor ci chiar un adevarat intemeietor al ulterioarei sociologii MONTESQUEIU (1689 - 1748). Prin SPIRITUL LEGILOR 1748, dar si prin cea de a doua a sa lucrare, CONSIDERATII ASUPRA CAUZELOR GRANDORILOR ROMANILOR SI AL DECADENTEI 1734, Montesquieu are o contributie remarcabila la creerea premiselor pentru abordarea sociologica a politicului prin postularea (enuntarea) principiului legitatii, ca decurgand din insasi natura lucrurilor: - formularea raportului dintre legile generale si cazurile particulare - relevarea faptului ca face parte din spiritul legilor, rolul pe care totalitatea conditiilor (geografice, economice, psihologice si institutionale), il are in determinarea configuratiei si continutului ordinii politice dintr-o anumita tara.

Montesquieu a fost preocupat de sintetizarea datelor elaborand concluzii generalizatoare cum ca exista relatii constante in faptele sociale. Istoria si viata sociala nu sunt conduse numai : - de vointa PROVIDENTEI (intelepciunea suprema a divinitatii in guvernarea lumii); - de capriciile HAZARDULUI; - de vointa ARBITRARA a oamenilor; ci de legi care exprima regularitati, care deriva din natura lucrurilor.

Intemeietorii sociologiei 1. Auguste Comte Desi au existat multe incercari in nasterea noii stiinte, majoritatea autorilor sunt unanimi in parerea ca cel mai de seama sociolog, parintele acesteia este filozoful francez Auguste Comte 1798-1857 care a folosit pentru prima data cuvantul sociologie 1838. Potrivit acestui autor, sociologia are ca obiect de investigare umanitatea iar partile componente ale sociologiei sunt: -statica sociala (care cerceteaza crearea societatii si structura institutiilor ei); si -dinamica sociala (reprezentata de dezvoltarea ideatica a omenirii). Comte a creat pozitivismul sociologic, considerand ca noua stiinta determina bunastarea umanitatii, utilizand stiinta pentru intelegerea comportamentului uman, ducand la prevederea si controlul acestuia. El a considerat ca oamenii se gasesc permanent intr-o pozitie duala: viata in comun si a tendintelor lor egoiste, ultimele fiind infrante de educatia religioasa si de nivelul de cultura generala. 2. Emile Durkheim filozof si sociolog francez. Seful scolii franceze de sociologie. A demonstrat o orientare pozitivista (Despre diviziunea muncii sociale, Regulile metodei sociologice) a subliniat caracterul obiectiv, legic si specific al fenomenelor sociale. Teoria sa despre reprezentarile colective are un substrat idealist obiectiv. Unul din parintii sociologiei in general si a sociologiei juridice in special este considerat filozoful si sociologul francez Emile Durkheim 1858-1917.

In conceptia sa, societatea si dreptul sunt inevitabil legate intre ele, acestea din urma fiind de fapt forma speciala de structurare a societatii, viata sociala neputand exista fara ca viata juridica sa nu existe simultan. Dreptul reprezinta forma solidaritatii sociale, in ea fiind reflectate multiplele fatete ale solidaritatii sociale. Durkheim este cel care a fondat scoala sociologica franceza, sociologismul reprezentand acel curent care considera fenomenele sociale ca fapte sau lucruri sociale concretizate in moduri colective de ganduri. Potrivit autorului, dreptul este un mod de conduita creat de colectivitate. El considera ca in societate exista doua categorii de solidaritate umana: a) solidaritatea mecanica; b) solidaritatea organica. Aceste doua tipuri de solidaritate determina crearea a doua categorii de legi, astfel ca solidaritatea mecanica le genereaza pe cele represive iar cea organica pe cele restitutive (ex. dreptul familiei, commercial etc). In afara de geneza sociala a criminalitatii, cu privire la reactia sociala fata de acest fenomen, concretizata prin pedepsirea infractorilor, Durkheim afirma ca pedeapsa este ca insemnatate mai mare in societatile mai putin dezvoltate, unde puterea conducatorilor are un caracter absolut. 3. Max Weber (1864-1920) sociolog, filozof al istoriei, politolog si economist german a elaborat: Studii de sociologia religiei si istoria economiei (Etica protestanta si spiritul capitalismului). A acordat o importanta deosebita unitatii principiului cauzalitatii si comprehesiunii (care se poate intelege usor) in cunoasterea realitatii sociale, elaborand in acest scop cu functii metodologice, scheme abstracte denumite tipuri ideale. Autor al unei teorii eclectice (imbinarea mecanica, hibrida a unor idei, conceptii, puncte de vedere) privind pluralitatea factorilor istorici cu sublinierea primatului factorului psihologic (economie si societate). Sociolog de seama, a fost germanul Max Weber 1864-1920, care pune in centrul atentiei actiunea sociala, ea fiind determinata de faptele oamenilor care determina crearea colectivitatilor si complexele lor sociale. In lucrarile sale arata ca notiunile de obicei, conventie si drept, (in care ultimul deriva din dezvoltarea treptata in timp a primelor) coexista in timp.

Weber apreciaza ca sociologia juridica trebuie sa stabileasca opozitia dintre cele trei tipuri de drept: - dreptul material supranatural (mistic si religios); - dreptul material relativ, rational (procedural sau institutional); - dreptul (formal si material) in intregime rational secularizat cu ajutorul logicii formale. Dreptul privat il considera legat de economie iar cel public de politic.

Traditii si contributii romanesti in domeniul sociologiei juridice Vestitul spatar Nicolae Milescu Nicolae Spataru (1636 1708) boier si carturar umanist din Moldova Participand la un complot impotriva domnitorului Stefanita Lupu 1659 1661 a fost silit sa ia drumul pribegiei. A peregrinat in Germania, Franta (unde a indeplinit o misiune diplomatica) Suedia a trimis un tratat teologic in latineste care reprezinta prima lucrare a unui roman tiparita la Paris. S-a stabilit in Rusia, devenind sef al corpului de talmaci. A tradus si compilat in limba romana lucrari cu caracter istoric, religios, educativ si filologic. Vechiul Testament, o prima istorie a imperiului otoman in latina si in rusa, intre 16751678 a indeplinit din insarcinarea tarului Aleksei Mihailovici o misiune diplomatica la Peking in urma careia a scris Jurnal de calatorie in China si Descrierea Chinei, lucrari valoroase mai ales sub raport literar si documentar. Atat spatarul Milescu cat si domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir (Descrierea Moldovei) au abordat aspecte de ordin sociologic constatate la colectivitatile umane pe care acestia le-au observat si le-au descris. Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) in Roman, agronom, economist si statistician, membru de onoare a Academiei. Intemeitorul stiintei agricole moderne in Romania. Are contributii insemnate in organizarea primelor experiente agricole, a fermelor model. In secolul XX-lea, in lucrarile lui Ion Ionescu de la Brad se gasesc rezultatele investigarii de ordin sociologic facute de autor in colectivitatile de agricultori din trei judete ca Dorohoi, Putna si Mehedinti.

A avut un rol insemnat in infatuirea reformei agrare (1864), a alcatuit o monografie privind agricultura. Adevarata nastere a sociologiei romanesti este asimilata cu aparitia actiunilor initiale, organizate si conduse de Dimitrie Gusti (1880-1955) Iasi, profesor universitar la Iasi si Bucuresti. Fondatorul scolii sociologice (monografice) Bucuresti potrivit sistemului sau sociologic, realitatea sociala constituie un tot de manifestari(economice, spirituale, juridice si politice) conditionate de actiunea mai multor factori (cadrul cosmologic biologic, psihologic si istoric) si guvernate de legea paralelismului sociologic. A infiintat Institutul Social Roman (1921-1948), Consiliul National de Cercetare Stiintifica (1947-1948) revistele Arhiva pentru stiinta si reforma sociala si Sociologie romaneasca. Este unul din intemeietorii Muzeului satului 1936. Renumitul om de stiinta roman, a format in anul 1938 Institutul de cercetari sociale al Romaniei, lucrarile acestei institutii purtand influenta conceptiei acestuia. In conceptia lui D.Gusti, obiectul sociologiei il constituie realitatea sociala conditionata de factori naturali (cadre naturale) dar si sociali. Dezvoltarea studiilor si cercetarilor de sociologie juridica au fost continuata de catre scoala sociologica de la Bucuresti, fondata si organizata de Dimitrie Gusti, colaboratorii sai (Mircea Vulcanescu, Anton Golopentia, Traian Herseni, Henri H. Stahl). Realitatea sociala reprezinta un ansamblu de manifestari (economice, spirituale, juridice si politice) ce se dezvolta in stransa legatura cu cadrele vietii sociale. In consecinta, dreptul si reglementarile sale pot fi evidentiate prin utilizarea metodei monigrafice la nivelul unor unitati scolare(familie, scoala, biserica, sat, oras, etc.). In conceptia scolii monografice de la Bucuresti, sociologia juridica studiaza principiile, criteriile, imperativele, normele si valorile ideii de dreptate cum sunt elaborate de comunitatea rurala traditionala, iar pe de alta parte actiunile, infaptuirile, obiceiurile, moravurile si uzuantele propiu-zise care traduc in fapt ideea de dreptate. Scoala sociologica de la Bucuresti a intreprins numeroase cercetari de etnologie si socilogie juridica, in numeroase judete si zone ale Romaniei interbelice, recoltand un bogat material faptic despre dreptul obisnuielnic, dreptul funciar, familiei si penal din domeniul psiho-sociologiei juridice ale unor grupuri si colectivitati sociale romanesti. Dupa instaurarea regimului totalitar in Romania, sociologia va fi considerata o disciplina burgheza, utopica simistificatoare a realitatilor sociale, fiind inlaturata din planurile de invatamant mediu si superior. Dupa 1966, inceputul timid de liberalizare a societatii romanesti, sociologia redevine obiect de studiu si cercetare.

Dupa decembrie 1989, cand dreptul ca disciplina inceteaza de a mai fi servit unor interese ideologice, politice si de partid, iar socilogia este dezideologizata de ideile totalitarismului si filozifiei marxiste, sociologia juridica devine un obiect de studiu generalizat in planurile de invatamant ale unor facultati si colegii universitare. In zilele de azi poate cel mai cunoscut om de stiinta in domeniu este profesorul Nicolaie Popa, cel care in anii 1977 preda cursul de sociologie juridica la Facultatea de Drept Bucuresti. Alaturi de el, preocupari majore cocretizate in cursuri universitare si lucrari de specialitate sunt prof. Maria Voinea, Dan Banciu, Ion Vladut, Andrei Stanoiu, Vasile Popa, Sofia Popescu.

Fundamentele si functiile sociale ale dreptului

Definitiile sociale ale dreptului: Intrucat notiunea de societate implica notiunea de drept, existenta si functionarea ordinii sociale nu poate fi conceputa in absenta unui minim de norme si prescriptii care sa r 434i89e eglementeze coercitiv, prescriptiv si restrictiv diversele actiuni si comportamente. Acest corpus de norme si prescriptii codificate si necodificate, elaborate si promulgate de catre autoritatile publice dintr-o societate, reprezinta sistemul dreptului. Pentru diversii teoreticieni dreptul reprezinta un ansamblul de reglementari obligatorii ce determina relatii sociale impuse de catre societatea de care apartine. De asemenea dreptul include rguli de conduita si comportament la a caror observare societatea ne constrange printr-o presiune mai mult sau mai putin intensa. Dreptul transpune in limbaj tehnico-normativ structurile si formele vietii sociale. Plecand de la aceste definitii multi autori considera ca ceea ce caracterizeaza un grup de indivizi nu este nici cultura, religie sau tehnicile utilizate cel mai ales de sistemul sau normativ. Mai mult sociologii considera ca dreptul reprezinta simbolul cel mai vizibil al solidaritatii sociale ce realizeaza interactiunea si cooperarea dintre indivizi. Incluzand reguli , indatoriri si obligatii, normele
9

drreptului are conexiuni importante cu morala si moravurile unei societati, dar nu se identifica cu acestea. El nu este nici adaptarea justitiei morale la diverse presiuni sociale, ci reprezinta o logicizare si ordonare a valorilor morale carora le reduce din caldura, permitandstabilirea unei concordante intre drepturile unora si pretentiile altora. Dreptul constituie un corpus sistematizat de norme si reguli considerat ca drept de catre o parte si recunoscut ca o obligatie de cealalta parte, ambele mentinute printr-un mecanism de corelativitate intemeiat pe constrangere publica. Dreptul include prescriptii referitoare la rolurile sociale pe care trebuie sa le indeplineasca indivizii in diferite contexte sociale, dar lasand o mare libertate in privinta modalitatilor concrete da a juca aceste roluri. Pentru acest motiv se considera ca in esenta drepturile si obligatiile prescrise prin normele juridice reprezinta de fapt asteptari ale indivizilor. De ex: a face schimb, a vinde, a cumpara, sau a contracta nu este posibil decat daca individul poate sa-si asume rolul respectiv sau atunci cand atitudinea de a vinde evoca in el si pe aceeea de a cumpara si cand ambele se controleaza reciproc. Juristii evidentiaza ca dreptul urmareste 2 scopuri: 1. de a formula reguli de comportare, conduita si comportament pentru indivizi. 2. de a face ca aceste reguli sa fie acceptate si respectate prin utilizarea unor mijloace de constrangere si limitare a actiunii indivizilor. Functiile sociale ale dreptului. Limitand si controland actiunile si conduitele sociale, dreptul defineste o functie primordiala de reglare si integrare sociala a indivizilor si gruparilor sociale. El poate aparea fie ca o forta activa, ca un instrument de stimulare a schimbarilor sociale, fie si ca o forta reactiva de conservare si imobilism a sistemului social. Dreptul nu poate fi redus la un cifru conventional de reguli si norme sau la un fel de dictionar de forme rationale si normative, ci este forma juridica prin care societatea (statul) organizeaza prin constrangere si presiune sociala conditiile de viata ale indivizilor. El reprezinta linia de conduita care se impune indivizilor si a carei incalcare si violare antreneaza o reactie colectiva a societatii, asigurand ordinea si justitia dintr-o societate. Pentru acest motiv dreptul poate fi comparat ca un veritabil seismograf care inregistreaza schimbarile si transformarile sociale, incercand sa se
10

adapteze la ele si s a le traduca in anumite tipare normative. Insa aceste schimbari sociale nu influienteaza direct si nemijlocit viata si evolutia dreptului, ci de cele mai multe ori indirect, mediat si cu intarziere prin actiunea unor variabile intermediare de natura politica, economica, culturala, spirituala. Pentru acest motiv este dificil de stabilit daca exista intotdeauna o corelatie functionala intre societate si dreptul social sau in diferite perioade si contexte istorice si culturale. MASS-MEDIA
_______

> VIOLENTA

In realitate pot exista teoretic 3 situatii de corelatii intre schimbarea sociala si evolutia normativa: - sociatatea cunoaste anumite schimbari sociale care se produc brusc (razboi, revolutii, crize, calamitati) care sunt exterioare dreptului, obligandu-l insa sa le dea ulterior o constructie normativa; - dreptul evolueaza inaintea societatii determinand prin normele si prescriptiiile sale anumite prefaceri si schimbari sociale; - dreptul ramane in urma societatii nereusind sa se adapteze sau sa dea viata normativa noilor schimbari sociale. Indiferent de cele 3 situatii pot aparea 2 mari disfunctii in aplicarea dreptului: 1. Fetisul legislativ (fetisism) care consta in increderea exagerata in virtutile omnipotente ale legii si legislatiei considerate ca fiind unica si suprema modalitate de rezolvare a problemelor sociale; 2. Inflatia legislativa care consta in supra ambalarea mecanismului legislativ, prin multiplicarea exagerata a legilor, decretelor, ordonantelor, etc. In felul acesta prin inflatie legislativa apar numeroase neconcordante si chiar contradictii intre diversele acte si prescriptii normative, datorita numarului lor exagerat de mare. Indiferent de existenta acestor disfunctii, juristii evidentiaza 3 criterii principale de realitate si eficienta a dreptului: - Organicitatea care se refera la carenta interna si organica valorica a discursului juridic. In raport cu acest criteriu o norma juridica (lege) pentru a avea generalitate si permanenta trebuie sa-si gaseasca un loc determinat intr-un ansamblu unitar de reguli care formeaza un sistem definit prin logica interna (legea fondului unciar, a privatizarii, a restructurarii, etc.);

11

- Efectivitatea (eficacitatea) care se refera la capacitatea de performanta practica a normei juridice in raport cu scopurile urmarite sau la potenta dreptului de a fi o institutie rationala si controlata a procesului de schimbare sociala; - Legitimitatea care se traduce in campul juridic prin caracterul esential al legii de a nu fi expresia sau exercitiul de putere al diverselor forte in care prevaleaza interese politice sau partinice, conjucturale, contingente sau chiar conflictuale. Iluzia iluminista conform careia legea este omniprezenta se dovedeste le fel de falsa ca si ideea ca legea are doar o functie instrumentala pura in virtutea careia statul trebuie sa asigure supunerea neconditionata a individului in schimbul protectiei de care acesta are nevoie. De aceea legea trebuie sa devina un factor rational de reglare sociala a aspiratiilor, drepturilor si libertatilor fundamentale, ci nu manifestarea unui exercitiu de putere care transforma legea intr-un ritual al manifestarii de interese politice. In final functiile principale evidentiate de juristii sociologi privind drepturile si legislatia sunt: 1. Functia de reglementare sociala si integrare sociala; 2. Functia de rezolvare si negociere a conflictelor manifeste si latente; 3. Functia de legitimare a puterii publice dintr-o societate; La aceste functii alti autori mai adauga 2: - Functia activa de control social care consta in adaptarea, ajustara si modificarea comportamentelor si conduitelor indivizilor in functie de diversele contexte si situatii sociale in care ocrotirea actioneaza; - Functia pasiva de control social care consta in codificarea si sistematizarea normativa a diverselor obiceiuri, traditii, moravuri si practici sociale experimentale si indatinate in acea societate. Functiile sociologiei juridice

Prin functie intelegem (in privinta sociologiei in general si si a celei juridice in special) ce probleme trebuie sa rezolve aceste stiinte, care sunt aspectele de ordin general si particular pe care ele sa le lamureasca si finalitatea investigarii obiectelor cercetate. In literatura de specialitate s-au relevat cinci functii ale sociologiei si anume: cea descriptiva, explicativa, predictiva, critica si practic-operativa. 1. Functia descriptiva este indeplinita de cele doua stiinte prin descrierea realitatii sociale si implicit cea juridica, a componentelor acestora. Cele mai uzitate concepte specifice acestei functii sunt: comunitate, grup social, macro si micro social, socializare, devianta, resocializare, fenomene si procese sociale etc.
12

2. Functia explicativa este cea prin care se descifreaza legatura de cauzalitate dintre fenomenele sociale. Aici intalnim concepte ca cel de cauza, efect, factori favorizanti, factori defavorizanti. 3. Functia predictiva sau de prezicere sau de prevedere a modului in care se va prefigure realitatea sociala pentru timpurile ce vor veni. Conceptele utilizate pentru aceasta functie sunt: viitor, prognoza, anticipare, previziune. 4. Functia critica. Potrivit acestei functii, sociologia, analizand realitatea sociala prezenta, stabileste cum trebuie sa fie cea viitoare, folosind concepte ca: model normativ, analiza, utilitate sociala, disfunctionalitate sociala. 5. Functia practic-operationala Acesta ultima functie deriva din cea critica si consta in indicarea solutiilor ce se impun pentru inlaturarea disfunctionalitatilor de ordin social identificate in urma investigarii realitatii sociale. Dintre conceptele utilizate potrivit acestei functii amintim solutii sociale, variabile de solutii sociale, ipoteza etc.

Scopul sociologiei

Preocuparile cercetatorilor din cadrul tuturor stiintelor care au ca obiect natura si societatea au ca finalitate BINELE GENERAL AL OMULUI, cercetarile nefiind facute numai pentru dorinta de a se cerceta pe sine de dragul cercetarii. In acesta ide afirmam ca si sociologia are ca scop final tocmai acest bine uman dar si prin relevarea specificului social, al vietii in comun. Scopul imediat insa al sociologiei este de a stabili cum societatea si procesele sociale influenteaza comportamentul uman pentru a se cunoaste cum trebuie sa se actioneze in plan social in viitor. In privinta sociologiei juridice scopul imediat il constituie analiza realitatii juridice pentru ca dreptul sa apere si sa consacre valorile juridice.

13

Asa cum mentionam la inceputul materialului nostru, a treia conditie pentru ca o stiinta sa indeplineasca acest statut este cea a stabilirii unor judecati de valoare in domenii care sa fie verificate prin metodele proprii de cercetare pentru a stabili daca acestea sunt adevarate. Sociologia generala si cea juridica au stabilit aceste tipuri de judecati, ele fiind valabile in timp, dovedindu-si trainicia si fiind folosite in modelarea societatii contemporane. Fara a avea pretentia ca vom prezenta cele mai importante asemenea judecati, vom cita cateva din ele care apartin unor redutabili specialisti in domeniu: Variabilitatea in timp si spatiu a dreptului, adevar stabilit de Montesquieu, variabilitate care se datoreaza climatului, modului de viata, gradului de libertate a cetatenilor, comertului si moravurilor; Dreptul reprezinta forma esentiala de structura a societatii stabilea Emile Durkheim; Aparitia si dezvoltarea dreptului se datoreaza faptelor juridice a stabilit Eugen Enrlich. In afara acestora, cu totul aleatoriu mentionam alte doua judecati de valoare: Socializarea morala a individului se realizeaza in functie de valorile sociale pe care acestea le primeste de la familie, de la scoala si de la comunitate. Existenta societatii nu poate fi conceputa fara formele care sa reglementeze relatiile dintre oameni.

Definitia sociologiei juridice

Dupa ce am demonstrat ca din punct de vedere epistemologic, sociologia generala si cea juridica indeplinesc statutul de stiinte, pentru ca au obiect propriu de cercetare, metode proprii de investigare si judecati de valoare fata de obiectul lor, putem sa formulam definitia acestora tinand seama si de definitia definitiei. Astfel, definim sociologia ca stiinta care studiaza realitatea sociala, formata din comportamentul uman, al asocierii umane si a rezultatului acestei asocieri, pentru a stabili cum societatea si procesele sociale influenteaza acest comportament. Ca sociologie specializata, apreciem ca sociologia juridica este stiinta care studiaza realitatea juridica ca parte a realitatii sociale, pentru apararea si consacrarea valorilor societatii.

14

ORDINEA SOCIALA SI JURIDICA

Societatea umana si normele sociale Activitatea oamenilor ca finite sociale nu se desfasoara la voia intamplarii, ci pe baza anumitor reguli pe care societatea le-a creat. Necesitatea ordinii in societate a fost impusa de dorinta oamenilor de a trai in echilibru, de a asigura functionarea institutiilor si organizatiilor. In literatura de specialitate de defineste ordinea sociala ca fiind modalitatea asigurarii drepturilor si libertatilor indivizilor, permitand integrarea profesionala, normative si socialculturala a acestora. Un alt autor sustine ca ordinea sociala reprezinta un corp inchegat de norme, prescriptii, indatoriri si obligatii care reglementeaza conduita si comportamentele sociale si individuale. Societatea umana are o multitudine de norme si valori sociale care sunt profund diversificate de varietatea relatiilor dintre oameni si de modul in care este exprimata vointa din aceste norme, vointa ce urmeaza sa fie indeplinita. Normele care reglementeaza ordinea sociala sunt clasificate in norme cutumiare, religioase, morale, juridice, economice si altele, prin respectarea lor gasindu-se valori de proveniente diferite. Marea majoritate a indivizilor iau cunostinta de regulile sociale inca din copilarie, in cadrul familiei, cunosterea lor fiind continuata in cadrul altor grupuri sociale cum sunt scoala, organizatiile productive, culturale, religioase etc, tendinta comportamentului uman fiind cea de conformare cu regulile stabilite. Starea de conformitate a comportamentului uman colectiv si individual cu cerintele normelor sociale, duce la ordinea sociala necesara supravietuirii grupurilor sociale. In societate nu exista totusi o conformitate deplina, nu toti oamenii respecta regulile sociale, deseori aparand situatii cand ele nu sunt respectate; din contra ele sunt incalcate, violate fie de indivizi luati separate sau de colectivitati umane mai mici sau mai mari, situatie care da nastere la un fenomen numit nonconformitate. In unele cazuri societatea (avand in vedere pericolul redus al nonconformitatii) tolereaza astfel de incalcari dar de cele mai multe ori determina suportarea din partea celor nonconformisti, a unor sanctiuni de nature diferite cum sunt: morale, religioase, satirice, civile,
15

penale sau disciplinare, determinandu-i prin forta exemplului in primul rand pe ceilalti membrii ai societatii sa se abtina de a incalca normele sociale. Toate categoriile de norme care reglementeaza viata colectivitatilor umane, actioneaza articulat, ele fiind intr-o stare de interdependenta, fiecare dintre acestea avand importanta ei. Cele mai importante sunt totusi normele juridice care in totalitatea lor si prin efectele ce le produc, stabilesc ordinea juridica, ordine care este una din componentele inseminate ale ordinii sociale. Pentru cunoasterea componentelor ordinii sociale ne vom opri asupra a trei dintre ele: obiceiul, morala si dreptul, definindu-le pe fiecare in parte, stabilindu-le importanta si caracteristicile care le aseamana sau le diferentiaza unele de altele.

Obiceiul Norma sociala de comportare cea mai veche este obiceiul. El reprezinta o regula de conduita impusa in cadrul comunitatilor umane printr-o folosinta indelungata si care se aplica de bunavoie prin consensul general al membrilor colectivitatii. El este numit CUTUMA daca are caracter juridic si se transmite in timp, din generatie in generatie, fiind intr-o forma orala, nescrisa. Din multitudinea de obiceiuri, statul a preluat deseori pe acelea pe care le-a considerat importante si cu semnificatie juridica, transformandu-le prin sanctiune in norme juridice. Sociologii si juristii au stabilit ca pentru a deveni norma de drept un obicei, el trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: a) sa existe o folosinta indelungata a obiceiului pe care sa nu fi fost contestata;

b) regula de conduita recomandata (continuta de obicei) sa fie determinata cu o anumita precizie; c) obiceiul sa prezinte interes pentru legiuitor.

De aici se poate constata ca obiceiul juridic constituie izvor de drept, el fiind cunoscut in literatura de specialitate ca dreptul nescris.

Morala Intre regulile care stabilesc ordinea sociala sunt si acelea care reglementeaza ce este bine de facut pentru om si colectivitate si ce este rau, recomandandu-se abtinerea de la astfel de ultime comportamente, reguli care sunt cunoscut sub numele de morala. Ele sunt impuse prin forta opiniei colectivitatii, fara o sanctiune de ordin material, disciplinar sau penal.
16

In literatura de specialitate gasim mai multe definitii ale moralei, una dintre acestea fiind formulata de Paul Popescu Neveanu prin care se arata ca morala reprezinta ansamblu de norme de convietuire umana care reglementeaza comportarea indivizilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror incalcare nu este sanctionata de lege ci de opinia publica. Se poate constata ca in principal caracteristica care se detaseaza la morala este aceea ca ea nu este impusa prin lege, adica nu se realizeaza prin constrangere, individul care o incalca fiind sanctionat altfel decat prin forta statului. De obicei, indivizii imorali sunt obiect al satirei, al literaturii, spectacolelor umoristice, caricaturii, pamfletelor, editorialelor gazetaresti etc, care de foarte multe ori au mai mare putere de influentare decat o persoana legala.

Normele juridice Intre normele sociale care asigura ordinea vietii in grupurile umane se numara si normele juridice. Ele reprezinta acele reguli generale si obligatorii de conduita fixate prin lege, ele fiind intotdeauna prevazute cu sanctiuni care sunt aplicate celor care au incalcat aceste norme de stat. De cele mai multe ori, pentru intelegerea specificului normelor juridice in tabloul general al normelor sociale, acestea sunt comparate cu normele moralei, comparatie care scoate in evidenta urmatoarele caracteristici care le deosebesc: 1. Norma juridica este mereu expresia grupului dominant in societate, ea stabilind acele comportamente care convin membrilor acelui grup. Fata de norma juridica, norma morala este expresia cvasitotalitatii societatii. 2. Norma juridica este o structura tripartite, fiind formata din ipoteza, dispozitie si sanctiunea demonstrand ca spre deosebire de cele ale moralei, ea atinge un grad inalt de precizie, regularitate si sistematizare. 3. Modul de nastere a celor doua categorii de norme este diferit. In timp ce norma morala este nescrisa, fiind create de opinia publica, norma juridica este creatia legiuitorului, fiind intotdeauna intr-o forma scrisa. 4. In privinta modului si timpului intrarii in vigoare a normelor juridice, exista o precizare stricta la publicare, ele actionand pentru viitor iar iesirea din vigoare se face prin stabilirea precisa a termenului de catre legiuitor. La normele moralei acesti timpi nu sunt cunoscuti, ele actionand pe parcursul a multor generatii umane. Criteriile de categorisire a normelor juridice, de cele mai multe ori, au in vedere:
17

a) ipoteza (adica acele imprejurari de care norma leaga anumite consecinte); b) sanctiunea (adica masurile si mijloacele care sunt adaptate in vederea respectarii ipotezei si dispozitiei). In prima situatie, tinand seama de ipoteza normele juridice se impart in: norme onerative prin care se impune comiterea unei anume activitati sau de a avea un anumit comportament; norme prohibitive care interzic unele comportamente (ex.: normele cuprinse in Codul Penal). norme permisive care nu se impun dar nici nu interzic anumite conduite; norme care sunt la latitudinea indivizilor. In cazul criteriului ce tine de natura sanctiunilor normele juridice sunt: sanctiuni disciplinare (dreptul muncii); sanctiuni civile; sanctiuni contraventionale; sanctiuni procesuale; sanctiuni penale. Daca acestea sunt tipurile de sanctiuni care apartin ordinei juridice, in privinta sanctiunilor care asigura ordinea sociala in general, acestea nu sunt numai de ordin represiv pentru ca in societate majoritatea comportamentelor nu sunt negative ci pozitive. Astfel, pentru comportament pozitiv, societatea acorda sanctiuni pozitive formale (sau oficiale) ca: elogiu, multumirea, distinctii, premii si altele, sau sanctiuni informale ca reactiile de aprobare.

Raportul dreptului cu morala Din cele de mai sus rezulta ca cele doua componete ale ordinii sociale coexista, prima provenind de cele mai multe ori din cea de-a doua, desi morala nu este izvor de drept. Se poate spune ca baza dreptului este o baza morala, sfera dreptului fiind una mai restransa decat cea a moralei. Ambele componente ale ordinii sociale au acelasi scop: cel al regularizarii raporturilor sociale si orientarea activitatii lor, in schimb, functiile acestora sunt diferite atat numeric cat si in

18

privinta continutului. Astfel, morala are o singura functie, aceea de a indica o datorie care nu se impune ca o regula. Dreptul are mai multe functii care privesc: a) formalizarea juridica a organizarii social-politice; b) conservarea, apararea si garantarea valorilor sociale; c) crearea actelor normative; d) de dezaprobare a conflictelor sociale si de asigurare a functionarii normale a societatii.

Control social Ordinea sociala nu se impune de la sine, ea nerealizandu-se spontan, ci este rezultatul unor actiuni si influente din partea grupurilor sociale primare, a organizatiilor cu caracter politic, religios, juridic, educativ, militar, sportiv etc, care actioneaza continuu si printr-o interconditionare permanenta, indivizii (atat separate cat si in colectiv) fiind controlati de societate. Conceptul de control social a fost creat de reprezentantii scolii americane, a jurisprudentei sociologice (A.Ross si R.Pound) nedefinindu-l ca rezultat al parghiiilor si mecanismelor de asigurare a stabilitatii sociale. Acesta realitate sociala Control social este o institutie cu caracter istoric, ea existand in toate timpurile (incepand din antichitate, feudalism, evul mediu, capitalism si mai ales in societatea noastra contemporana) dar existand cu specific aparte in diferite grupuri sociale si institutii cum sunt familia, statul, scoala, biserica, partidele politice, armata etc. Prin control social, asa cum afirma sin Dan Bonciu se intelege ansamblul de mijloace si mecanisme sociale si culturale prin intermediul carora: a) sunt impuse individului o serie de interdictii si constrangeri referitoare la necesitatea respectarii normelor si valorilor dezirabile; b) sunt pentru anumite actiuni, fiind apreciate si recompensate conduitele care sunt conforme cu modelul normativ si cultural, respingand in acelasi timp pe cele care se abat de la aceste modele. Controlul social are mai multe forme, clasificarea acestora facandu-se in functie de mai multe criterii.

19

Astfel, prima clasificare este cea in functie de grupurile sociale care fac controlul, daca acestea sunt formale (institutii oficiale) sau grupuri informale (neinstitutionalizate). Prima modalitate de control este cea formala care consta in instruirea de norme impersonale, institutionalizate in regulamente, legi sau coduri (ex. penal, civil, vamal etc.). Acest gen de control este realizat de agenti institutionalizati ca:(organismele statului, juridice, politice, administrative). A doua forma este cea a controlului informal care se realizeaza la nivelul grupurilor informale cum sunt controalele facute de parinti asupra copiilor sau a prietenilor intre ei. Acest tip de control este spontan, neorganizat si difuz spre deosebire de cel formal care-i oficial, organizat, concret si cu scopuri precise. Dupa mijloacele utilizate, controlul social poate fi pozitiv si negativ. Controlul social pozitiv (caruia i se mai spune si stimulativ) se caracterizeaza prin cunoasterea si acceptarea normelor de comportament in mod voluntar, liber si consimtit. Controlul social negativ (sau coercitiv) are ca o caracteristica cunoasterea si acceptarea de catre indivizi a normelor si regulilor de convietuire care se face din cauza fricii de a nu fi pedepsiti. In toate sistemele sociale in decursul timpului si in vremurile de azi, ultimile doua forme de control social (pozitiv si negativ) au coexistat, diferenta dintre ele nefiind asa sesizabila. Din definitia conceptului de control social ca si din explicarea modului in care acesta poate fi clasificat, rezulta ca scopul principal al acestuia este acela de a asigura echilibru, ordinea normativa si institutionala a societatii, actionand ca un factor de stabilitate sociala. Prin control social se corecteaza de cele mai multe ori deficientele si lipsurile socializarii morale. In cadrul controlului social, pentru realizarea conformalitatii indivizilor si prevenirea conflictelor si tensiunilor sociale, un loc important il are dreptul.

Bibliografie Valeriu Ciuca Sociologia Juridica Resurse web alternative

20