UNIVERSITATEA ‘’LUCIAN BLAGA’’, FACULTATEA DE DREPT,

‘’SIMION BARNUTIU’’

DREPT JUDICIAR COMPARAT

ORGANIZAREA SISTEMULUI JUDICIAR
ÎN MAREA BRITANIE
Sistemul Common-Law

Studenți
- Constantin Marinela Laura, Grupa I
- Preduț Ionela Mădălina, Grupa III
- Strejan Andrada, Grupa II

Coordonator: Conf. univ. dr.Corina Petică

2019
 CUPRINS

Capitolul 1. Scurt istoric - Common-law în Anglia

Capitolul 2. Definiția common law-ului și evoluția acestuia

Capitolul 3. Common-law în epoca modernă

Capitolul 4. Organizarea sistemului judiciar în Marea Britanie

Bibliografie

1
 Capitolul 1. Scurt istoric-Common-law în Anglia

Timp de secole dezvoltarea sistemelor juridice a avut loc în paralel, pe

continentul european, pe de o parte, în insulele britanice, pe de altă parte, fără contacte
reciproce prea frecvente şi mai ales fără ca vreunul din aceste sisteme să exercite o
influenţă reală unul asupra celuilalt. S-au creat în acest mod două medii juridice
diferite, două lumi juridice închise – cea continentală şi cea insulară, care se ignorau
reciproc.

Dreptul englez a jucat un rol important în comerţul internaţional. Dominaţia pe

care Anglia a exercitat-o mai bine de un secol asupra comerţului mondial a impus în
practica relaţiilor comerciale tipurile de contracte engleze, chiar atunci când părţile
aveau alte naţionalităţi, precum şi competenţa instanţelor arbitrare engleze. Puternica
influenţa economică a Statelor Unite ale Americii a accentuat ascendentul instituţiilor
de common-law. Întregul drept al comerţului internaţional este profund tributar
tehnicilor contractuale engleze şi americane. Contractele de know-how, factoring,
leasing, folosesc elemente tehnice ale sistemului de common-law.

Capitolul 2. Definiția common law-ului și evoluția

acestuia

Common-law reprezintă un sistem juridic care guvernează încă teritorii întinse

ce depăşesc cu mult limitele Marii Britanii. Dacă insulele britanice nu sunt guvernate
în întregime de acest sistem, dreptul englez s-a impus datorită expansiunii coloniale
britanice, pe vaste teritorii din Africa, Asia şi America. În majoritatea teritoriilor ce
aparţinuseră altădată coroanei britanice dreptul introdus de primii colonizatori a găsit
un teren vid şi şi-au impus propriul sistem de drept.

În alte teritorii dreptul coloniştilor era confruntat cu sistemele juridice locale,

adesea arhaice şi cutumiare. În alte ţări cum ar fi India şi Pakistanul din confruntarea
dreptului englez cu sisteme juridice bine conturate cum sunt cele hindus şi musulman
au rezultat reglementări hribide, care au împrumutat atât calităţile, cât şi defectele
ambelor sisteme.
2
 Un rol important l-a avut Comitetul judiciar al consiliului privat britanic care
avea statutul de instanţă supremă peste toate jurisdicţiile cu excepţia Indiei,
Pakistanului şi Canadei, instanţă ce a desfăşurat o amplă şi profundă operă de
unificare a dreptului teritoriilor coloniale după model englez.

Născut în insulele britanice acest sistem nu guvernează în întregime aceste

insule. Se aplică în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda, dar nu se aplică în Scoţia care are
un sistem juridic propriu.

Cât priveşte teritoriile extraeuropene trebuie distins între două categorii de state.
Cea dintâi este formată de dominioanele în care colonizarea britanică nu a succedat
celei a vreunei ţări europene, cum ar fi Canada, cu excepţia provinciei Quebec, în care
se aplică un sistem juridic de tip francez. A doua categorie de teritorii au aparţinut
altor puteri coloniale, cum ar fi Africa de Sus stăpânită iniţial de buri sau provincia
Quebec fostă colonie franceză. Principiul de la care s-a pornit în aceste regiuni a fost
menţinerea sistemelor juridice existente înaintea ocupaţiei britanice, în măsura în care
nu au fost abrogate prin actele normative ale autorităţilor coloniale britanice sau
printr-o regulă stabilită ulterior de organele locale.

Common-law a fost sistemul juridic al unei societăţi feudale în tiparele căruia a

fost turnat conţinutul unui drept burghez. După expresia lui Bentham, dreptul englez
este o „judge made law”, o creaţie a jurisprudenţei.

Deşi în zilele noastre locul ocupat de dreptul scris este considerabil, dreptul
englez rămâne un drept al precedentelor. Precedentul judiciar reprezintă
mecanismul cel mai important în formarea unui sistem. Acest drept al precedentelor
cuprinde cel mai adesea reguli extrem de tehnice şi formaliste, accesibile doar
specialiştilor, făcute pentru tribunale, iar nu pentru justiţiabili. Aspectul original al
common-law-ului este reprezentat de coexistenţa a trei subsisteme normative,
autonome şi paralele, care reglementează uneori diferit sau contradictoriu, relaţiile
sociale: common-law în sens restrâns, equity şi statute-law. Ele exprimă cele trei
izvoare principale ale dreptului englez.

Cel mai vechi dintre ele este common-law. Acest termen poate fi înţeles prin
două accepţiuni. În sens larg este denumit marele sistem de drept de origine engleză.
În sens restrâns, termenul indică unul din cele trei izvoare sau subsisteme, dar rămâne
“ cea mai fundamentală parte a dreptului englez”.

Common-law provine din commune ley –legea comună şi îşi găseşte în cutumele
aflate în vigoare înainte de cucerirea normandă şi care au fost menţinute printr-o
declaraţie a lui Wilhem Cuceritorul. El reflectă opera de unificare acestor cutume
locale într-un drept comun pentru întregul regat, datorată exclusiv Curţilor regale de la
Westminster. După cucerirea normandă exista un mare număr de organe
jursdicţionale, care aplicau fiecare cutume şi reglementări diferite. Regele nu exercita
3
decât o “justiţie supremă”, care nu opera decât atunci când pacea regatului era
ameninţată.

Organizarea Curţilor superioare a variat în decursul timpului. Între anii 1873-

1875 aceste curţi au fost reorganizate, legile purtând denumirea de Judicature Acts,
creînd o curte superioară unică. În anul 1971 o lege intitulată Courts Act a prevăzut
organizarea în cadrul Curţii Supreme a trei entităţi judiciare: High Court of Justice,
Crown Court şi Court of Appeal.

Sesizarea curţilor nu reprezenta cel puţin până în 1875 un drept al justiţiabililor.

Aceştia trebuia să se adreseze Cancelarului, mare ofiţer al Curţii regale. Acesta urma
să-i acorde un ordin – writ, care atesta dreptul părţii de a sesiza Curţile regale.

Conflictul dintre marea nobilime şi rege s-a declanşat în timpul domniei regelui
Ioan fără de Ţară, iar în anul 1215 regele Ioan fără Ţară a fost constrâns de nobili să
acorde actul numit Magna Charta Libertatum, expresie a compromisului dintre
regalitate şi nobilime, un document de o mare importanţă pentru istoria dreptului
englez.

Charta limitează puterea judecătorească a suveranului. Se fixa un loc stabil

pentru dezbaterea proceselor civile, în timp ce curţile criminale erau obligate să se
întrunească anual în fiecare comitat, prin judecători ambulanţi.

Habeas Corpus Act - Lege pentru garantarea libertăţilor supusului şi

prevenirea întemniţării peste mări şi oceane) 1679 reprezintă prima garantare efectivă
a libertăţii individuale, în care se găseşte o formulare incipientă a prezumţiei de
nevinovăţie şi a dreptului la un judecător imparţial.

Bill of Rights - Declaraţia dreptului omului– 1689 stabileşte controlul

parlamentului asupra finanţelor publice şi impune principiul constituţional al
monarhiei limitate.

Regula precedentului a început să se contureze la sfârşitul secolului al

XVIII-lea. Deciziile Curţilor de Justiţie, Înalta Curte, Curtea de Apel, Camera
Lorzilor se impun jurisdicţiilor de rang de inferior. Curtea de Apel mai mare în grad
poate anula o decizie dată de Înalta Curte, iar Camera Lorzilor poate anula o decizie
dată de Curtea de Apel.

O decizie judecătorească cuprinde două părţi importante: ratio decidendi şi

obiter dicta. Ratio decidendi exprimă motivele pentru care instanţa a dat hotărârea,
principul de drept angajat prin această hotărâre. Obiter dicta nu exprimă regula de
drept degajată de instanţă, ci reflecţiile juridice pe care le face aceasta pe marginea
speţei.

4
 Equity reprezintă un corectiv adus regulilor de common-law. La origine equity
dădea expresie ideii că în faţa legii nedrepte, supuşii pot face apel la rege, care poate
acţiona contra legem, restabilind echitatea încălcată. În fapt Cancelarul era cel acre
soluţiona plângerile. Una din maximele cele mai cunoscute în dreptul englez este
“Equity follow the law”, equity respectă common-law-ul. Cancelarul se fereşte de a
declara regula de drept inaplicabilă. A fost creată Curtea Cancelarului, în cadrul căreia
unul dintre magistraţi – the master of the Rolls, un adevărat vicecancelar, el fiind
preşedintele Curţii de Apel. Alte reguli care reglementează equty: equity acţionează in
personam, iar nu in rem – “equity acts in personam, not in rem”; equity urmează
common-law-ul- “equity follows the law”; cel care doreşte un remdiu de equity
trebuie să acţioneze în equity”; cel care recurge la equity trebuie să o facă cu mâinile
curate – “he who comews into equity must come with clean hands”; equity înseamnă
egalitate – “equity is equality”.

După equity, staute-law reprezintă cea de a doua reacţie de acomodare a

dreptului englez la imperativele contemporaneităţii. Teoria clasică nu vede în lege
decât un izvor secundar de drept. Legile nu sunt în această concepţie decât o serie de
corective aduse acestui corp normativ principal, care este dreptul jurisprudenţei. Ele
apar ca o piesă străină în sistemul dreptului englez. Interpretarea legii este cel puţin
teoretic deosebit de restrictivă. O trăsătură caracteristică a sistemului de statute-law
decurge din faptul că dreptul englez nu cunoaşte nici abrogarea implicită şi nici
desuetudinea, ca urmare rămân în vigoare un număr enorm de acte normative care nu
au fost niciodată abrogate expres şi care datează de secole. Pentru a facilita
cunoaşterea stautelor s-au alcătuit în decursul secolelor, culegeri de statute:

The Public General Acte din 1714, The Statutes 1870-1897, The Statutes at
Large 1815-1870. Cercetarea sistemului judiciar englez de un jurist ce aparţinu
sistemului de drept continental (romano-germanic) ridică dificultăţi de înţelegere şi de
asimilare a unor noţiuni. Fundamentele dreptului englez şi ale common-law-ului1, în
general, sunt esenţialmente diferite, fiind profund ataşate de tradiţie, de
conservatorism. Într-adevăr, common-law-ul se întemeiază pe precedentul judiciar,
care reprezintă, astfel cum remarca şi Victor Dan Zlătescu, "mecanismul cel mai
important în formarea acestui sistem.". Precedentul judiciar reprezintă componenta cea
mai importantă a dreptului englez, căci common-law nu a fost legiferat de Parlament,
ci a fost dezvoltat de-a lungul secolelor prin aplicarea obiceiurilor de către judecători
la cazurile concrete. Judecătorul urmează în fiecare caz exemplul sau precedentul
existent. Dacă un asemenea precedent nu există, judecătorul trebuie să judece în
concordanţă cu principiile generale ale dreptului. în acest fel, judecătorul creează un
precedent ce va fi urmat şi de un alt magistrat într-un caz similar. Cu alte cuvinte,
hotărârile pronunţate de o instanţă sunt obligatorii nu numai pentru părţi, ci şi pentru
alte tribunale. Remarcăm şi existenţa unei ierarhii a precedentelor, în sensul că cele
stabilite de instanţele superioare sunt obligatorii pentru tribunalele inferioare.

5
 Marile codificări napoleoniene au fost însă de natură să conducă şi la o
revigorare a legislaţiei britanice1. Astfel, sistemul judiciar a fost reorganizat prin
Judicature Act şi a fost reformată procedura judiciară, fiind abrogate procedurile
arhaice care datau din Evul Mediu. De asemenea, în cursul secolului al XX-lea au fost
adoptate legi extrem de importante pentru dreptul britanic, cum sunt cele privitoare la
proprietate din perioada 1922-1925, cele de ordin procedural (Administration of
Justice Act-1970, Courts Act din 1971) cele privitoare la naţionalitate (British
Nationatity Act din 1947).

Capitolul 3. Common-law in epoca moderna

În epoca modernă, sistemul de common-law a exercitat o influenţă extrem de

semnificativă şi asupra dreptului romano-germanic, în materii cum sunt cele ale
dreptului comercial internaţional şi a dreptului financiar.

Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda au fost alipite Angliei în 1536, 1707, 1800.

Până în anul 1980 Marea Britanie se manifesta ca un stat puternic centralizat,

care nu crease decât cu greu un oficiu pentru Scoţia şi unul pentru Ţara Galilor, din
cauza conflictelor din Irlanda de Nord autonomia de care dispunea aceasta a fost
complet înlăturată.

Scoţia păstrează unele particularităţi care i-au recunoscute încă de la unirea cu

Anglia în 1707. Religia naţională scoţiană este Church of Scotland, este calvinistă.
Sistemul juridic scoţian are la bază un amestec între dreptul roman şi dreptul cutumiar
scoţian. În mod special se distinge procedura penală, care dispune de un procuror al
statului, aşa cum există în ţările Europei continentale.

În ceea ce priveşte Parlamentul scoţian, reînfiinţarea acestuia este una din

revendicările constante ale naţionaliştilor începând cu anul 1880. Scotland Act din
1998 a creat un parlament monocameral la Edinborough, ales pentru un mandat de 4
ani.

In Scoţia există 9 consilieri regionali cu funcţii exercitate în aceleaşi domenii ca

şi consilierii districtelor din Anglia şi Ţara Galilor. Cele 53 de districte existente sunt
similare celor din Anglia şi Ţara Galilor.

6
 Scoţia are propria sa structură administrativă pentru agricultură, mediu, pescuit,
sănătate, asistenţă socială, administraţie locală, justiţie şi dezvoltare economică. Cea
mai mare parte din funcţiile pe care le exercită membrii acestor departamente sunt
desprinse din atribuţiile Biroului Scoţian care a fost constituit încă din 1880 şi este
condus de către un Ministru de Cabinet. Lordul Avocat este principalul reprezentant al
Legii şi Coroanei în Scoţia. El este responsabil pentru informarea Guvernului şi pentru
fundamentarea legislaţiei scoţiene.

Irlanda de Nord, deşi este o comunitate dominată de violenţe politice,

profunde disensiuni, are totuşi propriul său Guvern şi Parlament. Se apreciază că acest
statut este temporar. Actualul Guvern al Irlandei de Nord se divizează în două. Irlanda
de Nord are propriile sale partide politice unele distincte de cele ale Regatului Unit.
începând din 1985 are propria sa structură administrativă stabilită pe baza unui Acord
Nord - Irlandez. Potrivit acestui acord, se desfăşoară regulat Conferinţa
Interguvemamentală a Republicii Irlanda de Nord pentru discutarea problemelor
proprii de politică internă şi externă.

Acordul a dat Guvernului Irlandez posibilitatea constituirii unui cadru de

discuţie pentru descoperirea modalităţilor de influenţare a administraţiei britanice.
Birourile din Irlanda de Nord şi din Republică se întâlnesc periodic în cadrul unor
conferinţe pentru a discuta politica de securitate şi împotriva discriminării. Conferinţa
nu are rolul de a desfăşura activităţi cu caracter executiv sau de fundamentare de
decizii însă adesea dezbaterile au un puternic caracter controversat.

Parlamentul nord-irlandez este monocameral, ales prin scrutin proporţional

pentru un mandat de 4 ani. Acest guvern nu dispune de competenţe prea mari, cu
excepţia celor necesare pentru a stopa eventualele reacţii violente din partea
localnicilor împotriva puterii centrale britanice.

Irlanda de Nord nu are autoritate regională, iar Biroul Irlandei de Nord are
responsabilităţi în domeniul planificării, drumurilor publice, asigurării apei şi
funcţionării sistemelor de canalizare. Există, de asemenea, 26 consilieri de district care
se ocupă cu problemele de mediu, în timp ce Biroul Nord - Irlandez rezolva
problemele de conducere a învăţământului, bibliotecilor şi satisfacerea serviciilor
sociale. Guvernul a propus reorganizarea Guvernelor locale în Anglia, Ţara Galilor în
următorii ani, în sensul stabilirii unui sistem unitar al autorităţii care să fie responsabil
pentru toate domeniile importante şi să exercite corespunzător funcţiile
managementului public. Anul 2004 a marcat în termeni practici începutul unei astfel
de schimbări.

Ţara Galilor este singura provincie britanică în care referendumul cu privire la

crearea unui parlament local a dat rezultate extrem de slabe. Parlamentul local din
Ţara Galilor nu are competenţe legislative, având doar atribuţiile de a adopta legislaţia
secundară şi de aplicare a celei votate în parlamentul de la Westminster. Ţara Galilor
7
nu are un pachet distinct de legi pentru conducerea administrativă, în consecinţă multe
dintre ele sunt comune cu cele din Anglia. Cu toate acestea, Ţara Galilor are o
structură administrativă proprie cu un departament de stat, numit Biroul Ţării Galilor,
constituit încă din 1964, care este condus de către Secretarul de Stat pentru Ţara
Galilor, în persoana unui Ministru de Cabinet. În cadrul acestui departament îşi
desfăşoară activitatea câteva grupuri funcţionale din care fac parte miniştrii cu
responsabilităţi proprii. În perioada 1974 - 1979 Guvernul Laburist a propus un plan
pentru descentralizarea puterii Parlamentului de la Londra dar propunerea a fost
respinsă de către populaţia Ţării Galilor prin referendum în anul 1979.

Anglia este condusă de un Guvern ale cărui atribuţii sunt bine structurate. De
exemplu, în Anglia departamentul Sănătăţii deserveşte doar Anglia, altele deservesc şi
alte regiuni ale Regatului, iar unele deservesc întregul Regat. Există totuşi câteva
diferenţieri regionale, cum ar fi, de exemplu, între Londra, partea de sud - est şi restul
Angliei. La acest nivel îşi desfăşoară activitatea un sistem de consilieri ai districtului
respectiv, însă puterile lor sunt limitate şi nu se pot compara cu statele americane şi
nici cu landurile germane.

Menţionăm că nu există guverne regionale, dar la nivel local se disting câteva

elemente caracteristice celor patru componente ale Regatului Unit.

Astfel, în Anglia şi Ţara Galilor există 49 de districte nemetropolitane,

conduse de către consilieri aleşi ai districtului, şi 6 districte metropolitane. În afara de
acestea a existat până în 1986 Marele Consiliu din Londra. Domeniile de care se ocupă
aceste instituţii administrative locale sunt: planificare strategică, învăţământ, poliţie,
stingerea incendiilor şi servicii de asistenţă socială. Alţi 369 de consilieri îndeplinesc
funcţii la nivel local, în special în următoarele domenii: îngrijirea sănătăţii, planificare,
locuinţe. De asemenea, în 32 localităţi din jurul Londrei alţi consilieri metropolitani
realizează alte servicii în afara celor menţionate mai sus.

Regatul Unit este o monarhie constituţională ereditară.

Capitolul 4. ORGANIZAREA DIVERSELOR

INSTANȚE JUDECĂTOREȘTI ÎN MAREA BRITANIE

Sistemul judiciar englez este organizat în formă piramidală, în fruntea

acestui sistem aflându-se Camera Lorzilor (House of Lords), urmată de Curtea
Supremă (Supreme Court), iar la bază se situează curţile de district (County Courts) şi
tribunalele de primă instanţă, denumite Magistrates' Courts.

8
 Actuala organizare judecătorească din Anglia se întemeiază pe Legea de
organizare - Judicature Act - din anul 1873, care a fost modificată prin Administration
ofjustice Act din anul 1970 şi Courts Act din anul 1971. Aceste ultime acte au fost
înlocuite parţial prin Supreme Court Act din anul 1981, care determină structura
actuală a Curţii Supreme.

Una din caracteristicile notabile ale sistemului judiciar onglez constă în

centralizarea excesivă a jurisdicţiilor, într-adevăr, la Londra îşi au sediul principalele
instanţe care alcătuiesc cele trei grade de jurisdicţie. De aceea, se şi spune că Londra
este veritabilul centru judiciar nu numai al Angliei, ci şi al Regatului Unit.

Organizarea diverselor instanțe judecătorești este prezentată pe site-ul

Serviciul Majestății Sale pentru curți și tribunale (Her Majesty’s Courts and Tribunals
Service), care administrează și sprijină toate instanțele judecătorești, cu excepția Curții
Supreme.

Curtea Supremă (Supreme Court)

Curtea Supremă a Regatului Unit a preluat jurisdicția Comisiei de apel a
Camerei Lorzilor la data de 1 octombrie 2009. De asemenea, a preluat funcțiile
delegate Comisiei juridice a Consiliului Privat (cea mai înaltă instanță de apel în mai
multe țări independente din Commonwealth, teritoriile de peste mări ale Regatului
Unit și teritoriile dependente ale Coroanei).
Curtea Supremă este ultima instanță de apel din Regatul Unit atât pentru
cauzele penale, cât și pentru cele civile, deși cauzele penale scoțiene nu pot fi atacate
în fața Curții Supreme. Permisiunea de a deferi o cauză Curții Supreme, în cadrul unei
căi de atac, este acordată, de regulă, doar dacă aceasta implică chestiuni de drept de
interes public.

Curtea de Apel (Court of Appeal)

Curtea de Apel are două secții, penală și civilă și, de obicei, se reunește la
Londra.
Secția penală, prezidată de Lordul Prim-Judecător (Lord Chief
Justice), audiază căile de atac împotriva condamnărilor și sentințelor înaintate de
persoane condamnate sau împotriva cărora există sentințe ale Curții Coroanei. Secția
penală a Curții de Apel are puterea de a casa sau confirma o condamnare, de a dispune
rejudecarea unei cauze și, în cazul căilor de atac care vizează sentințe, de a modifica
sentința (însă nu de a o majora). Cu toate acestea, în cazurile în care procurorul

9
general trimite spre judecare o cauză la Curtea de Apel, aceasta are puterea de a
majora o sentință, dacă o consideră nejustificat de permisivă.
Curtea are o jurisdicție mai largă pentru a audia căi de atac introduse ad hoc,
precum cele privind raportarea și restrângerea accesului public, căile de atac împotriva
hotărârilor care contestă urmărirea penală și alte căi de atac în temeiul Legii privind
veniturile provenind din infracțiuni din 2002. În plus, curtea tratează căile de atac
introduse în cauzele în fața curții marțiale.
În secția penală a Curții de Apel, completul este de obicei format din trei
judecători, însă hotărârea curții este una unică (opinia majoritară).
Curtea de Apel, secția civilă, este prezidată de Președintele Curții de Apel (Master of
the Rolls). Curtea audiază, în special, căile de atac introduse împotriva hotărârilor
Înaltei Curți (inclusiv Curtea Cancelarului, Curtea Reginei și Secția de Dreptul
Familiei) și ale judecătoriilor de pe teritoriul Angliei și Țării Galilor, precum și ale
anumitor tribunale. De obicei, completul este format din trei Lorzi Prim-Judecători.
Pentru a ajunge la pronunțarea unei hotărâri, judecătorii pot dispune orice ordin pe
care consideră că ar fi trebuit să îl emită instanța care a judecat cauza anterior. În
anumite cazuri, se dispune rejudecarea cauzei.
În Curtea de Apel sunt rareori audiați martori. Hotărârile se bazează de
obicei pe documente, consemnări ale audierilor anterioare și argumentele prezentate
de avocații care reprezintă părțile.

Înalta Curte (High Court)

Înalta Curte are sediul la Londra, deși unele cauze pot fi audiate și în alte localități
din Anglia și Țara Galilor. Înalta Curte poate audia aproape orice acțiune civilă – deși, în
practică, are atribuții doar în ceea ce privește cauzele mai importante sau mai complexe.
Curtea este organizată în trei secții:
Curtea Reginei (Queen’s Bench Division) este cea mai mare dintre cele trei și
are competențe în ceea ce privește o gamă largă de aspecte civile. Acestea includ
acțiuni pentru daune care reies din încălcări ale contractelor, răspunderea civilă
delictuală, calomnia, litigiile comerciale și cauzele de drept maritim (acțiuni civile
care vizează nave, precum coliziuni, deteriorarea mărfurilor și salvare).

Curtea Cancelarului (Chancery Division) are atribuții în special în ceea ce

privește aspectele legate de proprietate, inclusiv administrarea patrimoniului
persoanelor decedate, interpretarea testamentelor, brevetele și proprietatea
intelectuală, insolvabilitatea și litigiile privind societățile și parteneriatele.

10
 Secția de Dreptul Familiei are atribuții în ceea ce privește aspectele legate de
divorțurile mai complexe și chestiunile aferente de ordin matrimonial și financiar.
Această divizie are competențe cu privire la cauze de îngrijire a copiilor (în special
tutela, adopția și răpirea copiilor), cauzele care le implică pe cele din cadrul Instanței
de Protecție și cauzele referitoare la tratamentul medical al copiilor care țin de
jurisdicția inerentă a curții.

Curtea Administrativă
Activitatea Curții Administrative este variată, jurisdicția acesteia având în
vedere aplicarea dreptului administrativ în Anglia și Țara Galilor, precum
și supravegherea instanțelor și tribunalelor inferioare.
Jurisdicția de supraveghere, exercitată în principal prin procedura controlului
jurisdicțional, vizează persoane sau organisme care exercită o funcție de drept public.
Scopul controlului jurisdicțional este de a asigura că hotărârile acestor organisme sau
persoane sunt emise în mod adecvat și legal și nu depășesc competențele care le sunt
atribuite de Parlament.
Alte aspecte care intră în atribuțiile Curții Administrative includ o serie de căi
de atac și cereri de chemare în judecată, conform legii:
 dreptul acordat de anumite legi de a contesta hotărârile miniștrilor, administrațiilor
locale și tribunalelor;
 acțiuni intentate în temeiul Legii privind naționalitatea, imigrația și azilul din 2002;
 apeluri prin intermediul cauzelor intentate împotriva anumitor hotărâri ale curților;
magistraților și ale Curții Coroanei;
 cereri habeas corpus;
 cereri privind sfidarea instanțelor judecătorești;
 cereri privind justițiabili care abuzează de acțiunile judiciare;
 acțiuni intentate în temeiul Legii privind medicii legiști din 1988;
 diverse acțiuni înaintate în temeiul legilor privind prevenirea terorismului,
veniturile provenind din infracțiuni, traficul de droguri și justiția penală.

În 2009, deschiderea birourilor regionale ale Curții Administrative de la

Birmingham, Cardiff, Leeds și Manchester face posibilă depunerea de către
reclamanți/solicitanți a anumitor tipuri de cereri mai aproape de regiunea cu care au
cea mai apropiată legătură. Un nou birou regional s-a deschis în noiembrie 2012, la
Bristol.

11
 Completele de apel (divisional courts)
Anumite apeluri care provin de la instanțele inferioare sunt audiate de
completele de apel (respectiv curți formate din cel puțin doi judecători).
Apelurile care provin de la judecătorii, în ceea ce privește jurisdicțiile Curții
Cancelarului și Curții Reginei, sunt audiate de respectivele complete de apel.
Completele de apel ale secției Curtea Reginei audiază, între altele, căi de atac
referitoare la chestiuni de drept care provin de la curțile magistraților și Curtea
Coroanei (cu excepția cazurilor în care Curtea Coroanei judecă un proces de punere
sub acuzare).
Un complet de apel al Secției de Dreptul Familiei audiază apelurile împotriva
hotărârilor în cauze de dreptul familiei emise de curțile magistraților.

Judecătoriile regionale (county courts)

Judecătoriile judecă majoritatea cauzelor civile din Anglia și Țara Galilor. În
termeni generali, cele mai puțin complicate cauze civile sunt judecate de judecătoriile
comitatelor, iar cauzele mai complexe de Înalta Curte. Cele mai multe cauze judecate
de judecătorii au legătură cu recuperarea datoriilor. Cu toate acestea, cererile de
repunere în posesie (de exemplu, la finalizarea plății unei ipoteci), vătămare corporală
sau neglijență sunt, de asemenea, audiate în judecătoriile regionale.
Acțiunile privind cererile referitoare la datorii sau daune sub 5 000 GBP sunt, de
obicei, soluționate în cadrul unei proceduri speciale privind cererile cu valoare redusă.
Aceasta este concepută pentru a oferi o metodă informală și cu costuri reduse de
soluționare a litigiilor, fără a fi necesare serviciile unui avocat. În aceste cazuri,
judecătorul își poate exercita atât propriile atribuții, cât și pe cele ale procurorului
(inquisitorial role), și poate sprijini atât reclamantul, cât și acuzatul, să își expună
argumentele. Judecătoriile oferă, de asemenea, servicii interne de mediere pentru
cererile cu valoare redusă, deși medierea externă este disponibilă pentru alte cereri
litigioase.
Judecătoriile audiază și cauze de dreptul familiei, care includ divorțul, probleme
ale minorilor precum custodia, drepturile de îngrijire și adopția. Anumite cauze de
dreptul familiei sunt complexe și pot fi audiate de Înalta Curte. În districtul londonez
central, toate cauzele de dreptul familiei sunt tratate de registratura principală a
diviziei de dreptul familiei și nu de judecătoriile locale. Medierea familială este
disponibilă prin Serviciul de Consiliere și sprijin al Curții Cauze de dreptul familiei și

12
privind minorii (Children and Family Court Advisory and Support Service -
CAFCASS).

Curtea Coroanei (Crown Court)

Curtea Coroanei este o instanță națională cu sediul în diferite centre din
Anglia și Țara Galilor. Aceasta audiază toate cauzele penale grave trimise de
instanțele magistraților. Cauzele pentru proces sunt audiate de un judecător și un juriu
format din 12 membri ai publicului.
Uneori, jurații sunt necesari și în cauzele civile (precum cauzele de
calomnie), deși aceasta nu se întâmplă foarte des. Atunci când este necesar, procesul
are loc la sediul Înaltei Curți sau al unei judecătorii regionale. Curtea Coroanei
acționează, de asemenea, în calitate de instanță de apel pentru cauzele audiate de
magistrați în instanțele magistraților.

Instanțele magistraților (Magistrates’ courts)

Curțile magistraților audiază în principal cauzele penale; majoritatea delictelor
penale sunt judecate de curțile magistraților. Cele mai grave infracțiuni sunt trimise
spre instrumentare Curții Coroanei . Curțile magistraților tratează și anumite cauze
civile, inclusiv chestiuni de dreptul familiei, recuperarea anumitor tipuri de datorii,
precum taxa de serviciu public și aspectele legate de autorizații (de exemplu,
autorizațiile pentru vânzarea băuturilor alcoolice), încălcările licențelor și ordinelor
instanțelor și a prevederilor legate de pariuri și jocurile de noroc.
Majoritatea cauzelor de la curțile magistraților sunt audiate de magistrați fără
pregătire juridică (numiți și „judecători de pace” -„justices of the peace” sau „JPs”).
Acești magistrați nu au calificare juridică. Aceștia judecă de obicei în complete de trei
și sunt consiliați pe probleme de drept de grefieri cu formare juridică. Cele mai
complexe cauze aduse înaintea curților magistraților sunt audiate de membri ai
corpului judecătoresc profesionist, cunoscuți ca judecători districtuali (curți ale
magistraților) care își desfășoară activitatea cu normă întreagă. Judecătorii districtuali
supleanți (curțile magistraților) își desfășoară activitatea cu normă parțială.
Curțile magistraților au autoritatea de a impune amenzi și de a pronunța
sentințe cu închisoarea (pe perioade limitate) împotriva persoanelor care au fost
condamnate pentru infracțiuni – astfel, anumite cazuri sunt deferite Curții Coroanei,
pentru sentință.

13
 Anumite curți ale magistraților sunt desemnate „instanțe pentru tineri”(youth courts)
sau „instanțe pentru proceduri în materie de dreptul familiei” (family proceedings
courts).
Acestea sunt compuse din magistrați cu formare specială și judecă acuzațiile
împotriva copiilor și tinerilor și cererile cu privire la aceștia și, respectiv, cauze în
materie de dreptul familiei.

PROFESII JURIDICE

Corpul judecătoresc
În sistemul judiciar din Anglia și Țara Galilor, există judecători cu statute judiciare diferite, care
ocupă atât posturi cu normă întreagă, cât și posturi cu normă parțială și își desfășoară activitatea în
diversele instanțe din aceste jurisdicții.
udecătorii cu normă întreagă
 Lordul prim-judecător (Lord Chief Justice) este șeful corpului judecătoresc din Anglia și
Țara Galilor și președintele instanțelor din aceste jurisdicții. Acest din urmă rol i-a revenit începând
cu data de 3 aprilie 2006, când, în temeiul Legii privind reforma constituțională (Constitutional
Reform Act) din 2005, i-au fost transferate atribuțiile judiciare ale lordului cancelar (Lord
Chancellor), devenit, la rândul său, ministrul Justiției. Lordul prim-judecător este, de asemenea, șeful
justiției penale.
 Șefii secțiilor – patru judecători superiori conduc celelalte jurisdicții: președintele Curții de
Apel (Master of the Roles) (secția de drept civil), președintele Curții Reginei (Queen’s Bench
Division), președintele secției de dreptul familiei (Family Division) și cancelarul Înaltei Curți
(Chancellor of the High Court) (Curtea Cancelarului - Chancery).
Lorzii judecători de apel (Lords Justices of Appeal) își desfășoară activitatea în cadrul Curții de
Apel (Court of Appeal), care soluționează atât cauze penale, cât și cauze civile.

Lorzii judecători de apel (Lords Justices of Appeal) își desfășoară activitatea în cadrul Curții de

Apel (Court of Appeal), care soluționează atât cauze penale, cât și cauze civile.

 Judecătorii regionali (Circuit Judges) soluționează în general cauze de drept penal, de drept

civil și de dreptul familiei.
 Judecătorii districtuali (District Judges) soluționează cauze de drept civil. Cea mai mare
parte a activității acestora se desfășoară în camere (nu în ședințe deschise). Aceștia au și competența
de a soluționa orice acțiune introdusă la o instanță civilă (county court), cu o sancțiune inferioară
unui anumit prag financiar (care este revizuit periodic): cauzele peste acest prag sunt în general
soluționate de un judecător regional. Judecătorii districtuali soluționează peste 80 % din toate litigiile
de drept civil care fac obiectul unei căi de atac în Anglia și Țara Galilor.

14
 Judecătorii districtuali își desfășoară activitatea în curțile magistraților (magistrates’
courts) și soluționează cauzele de competența magistraților (a se vedea mai jos). Totuși, aceștia asistă
în special în cauze care presupun aspecte mai complexe și proceduri de durată.
 Maeștrii și grefierii Înaltei Curți (High Court Masters and Registrars) sunt judecători de
procedură care soluționează majoritatea cauzelor civile introduse la Curtea Cancelarului și la Curtea
Reginei (Queen’s Bench) ale Înaltei Curți.
Judecătorii cu fracțiune de normă
Judecătorii cu fracțiune de normă sunt, de obicei, numiți pentru o perioadă de cel puțin cinci ani, sub
rezerva limitei superioare de vârstă. Principalele tipuri de judecători cu fracțiune de normă sunt:
 judecătorii adjuncți ai Înaltei Curți (Deputy High Court Judges), care își desfășoară
activitatea în una sau mai multe secții ale Înaltei Curți;
 grefierii-arhiviști (Recorders), care au o jurisdicție similară celei a judecătorilor regionali,
deși aceștia soluționează, în general, cauzele mai puțin complexe sau mai puțin grave aduse înaintea
curții;
 judecătorii districtuali adjuncți (Deputy District Judges), care își desfășoară activitatea în
instanțele civile și în registraturile districtuale ale Înaltei Curți. Aceștia soluționează cauzele mai
puțin complexe care sunt de competența judecătorilor districtuali;
 judecătorii districtuali adjuncți (Curțile Magistraților) desfășoară o activitate similară
celei a omologilor lor cu normă întreagă;
 maeștrii și grefierii adjuncți ai Înaltei Curți (Deputy High Court Masters and
Registrars) desfășoară o activitate similară celei a omologilor lor cu normă întreagă care judecă la
Înalta Curte.
Judecători din cadrul tribunalelor
Tribunalele soluționează anual aproximativ 800 000 de cauze privind aspecte foarte diverse, cum ar
fi litigiile în materie de impozite, pensii sau imigrație.
Tribunalele se reunesc de obicei în complete, care includ un președinte de tribunal sau un judecător
cu calificare juridică, asistat de membri fără pregătire juridică, specialiști în anumite domenii. Nu
există un juriu, iar judecătorul de tribunal nu are competența de a impune părții care cade în pretenții
o pedeapsă cu închisoarea. Principalul lor rol este de a încerca soluționarea litigiilor și, în anumite
cazuri, de a lua o hotărâre cu privire la nivelul despăgubirilor sau măsurilor reparatorii în favoarea
părții care are câștig de cauză.
Magistrații
Magistrații, numiți și „judecători de pace” (justices of the peace sau „JPs”), judecă aproximativ 95 %
din cauzele penale din Anglia și Țara Galilor. Peste 30 000 de magistrați își desfășoară activitatea la
nivel local, de obicei având o normă de cel puțin 26 de jumătăți de zi pe an. Magistrații nu trebuie să
aibă calificare juridică și nu sunt remunerați.
Magistrații judecă de obicei în complet (bench) de trei, dintre care unul este calificat pentru a acționa
în calitate de președinte, îndrumând completul în cadrul activității și luând cuvântul în numele
acestuia. Un complet este întotdeauna asistat de un grefier cu pregătire juridică pentru a oferi
consiliere cu privire la legislație și proceduri.
Magistrații soluționează cauzele penale relativ mai puțin grave. Printre acestea se numără furturile
minore, infracțiunile de distrugere, tulburarea ordinii publice și infracțiunile rutiere. Magistrații
soluționează și o serie de cauze privind dreptul familiei și protecția minorilor, precum și cererile de
obținere a unor autorizații.

15
 Procurorii
Organizare
Parchetul Coroanei (Crown Prosecution Service) este autoritatea independentă responsabilă cu
instrumentarea cazurilor penale care au fost în prealabil anchetate de poliție în Anglia și Țara Galilor.
Acesta este condus și supravegheat de procurorul general, care răspunde în fața Parlamentului pentru
activitatea CPS. În Anglia și Țara Galilor există 42 de circumscripții ale Parchetului, fiecare dintre
acestea fiind condusă de un procuror-șef al Coroanei (chief crown prosecutor). În plus, există patru
divizii naționale specializate: criminalitate organizată, infracțiuni speciale, combaterea terorismului
și serviciul de urmărire penală a cazurilor de fraudă. Un serviciu telefonic, CPS Direct, oferă
consiliere și transmite decizii, în afara orelor de program, agenților de poliție de pe întregul teritoriu
al Angliei și Țării Galilor.
CPS este condus de directorul Ministerului Public (Director of Public Prosecutions - DPP), care ia
decizii cu privire la cele mai complexe și mai sensibile cazuri și oferă consiliere poliției cu privire la
cazurile penale. DPP are responsabilitatea generală pentru acuzațiile aduse și pentru activitatea de
urmărire penală efectuată de CPS și depinde ierarhic de procurorul general.
În cadrul CPS sunt angajați procurori și procurori asociați, precum și anchetatori și administratori.
Procurorii Coroanei sunt avocați consultanți sau avocați pledanți cu experiență, responsabili cu
instrumentarea cazurilor penale în numele Coroanei. Procurorii asociați analizează și prezintă o gamă
limitată de cazuri la curțile magistraților.
Rol și atribuții
Personalul CPS:
 consiliază poliția și analizează probele administrate în diverse cazuri pentru eventuala
dispunere a urmăririi penale;
 decide cu privire la capetele de acuzare (în toate cazurile, cu excepția celor minore), atunci
când decizia este de începere a urmăririi penale;
 pregătește dosarele și le susține în instanță.
Procurorii Coroanei au statut de funcționari publici și sunt recrutați prin concurs. Pentru a fi eligibil
în vederea angajării, un candidat trebuie să fie:
 avocat consultant (solicitor) autorizat în Anglia și Țara Galilor, care deține o autorizație de
practică valabilă și completă;
 avocat pledant admis în Baroul Angliei (English Bar), care a finalizat o perioadă de stagiu;
 cetățean al Spațiului Economic European sau al Commonwealth-ului. Avocații care au
obținut o calificare în afara Angliei și a Țării Galilor trebuie să susțină și să treacă un test de transfer
pentru avocați (lawyer trasfer test) înainte de a ocupa un post.
Organizarea profesiei juridice: avocații
Avocații pledanți (barristers, advocates)
Consiliul Baroului (Bar Council) este organismul care reglementează activitatea tuturor avocaților
pledanți din Anglia și Țara Galilor. Acesta a fost înființat pentru a reprezenta interesele superioare
ale profesiei, pentru a formula și a pune în aplicare inițiative-cheie în materie de politică și pentru a
menține standardele, onoarea și independența Baroului. În conformitate cu Legea privind serviciile
juridice (Legal Services Act) din 2007, Consiliul Baroului a delegat sarcina reglementării profesiei
Consiliului pentru standardele Baroului (Bar Standards Board), un organism independent și distinct.
Avocații pledanți sunt jurisconsulți specializați și își pot reprezenta clienții în instanță. În termeni
generali, aceștia sunt liber-profesioniști și lucrează în grupuri în cabinete cunoscute drept „camere”
(chambers), fiind numiți „tenants”. Avocații pledanți sunt formați în principal să pledeze în
instanță (advocacy); cu alte cuvinte, să își reprezinte clienții în fața instanțelor superioare. De

16
asemenea, o parte importantă a activității avocaților pledanți o reprezintă consilierea clienților și
studierea dosarelor, precum și efectuarea de cercetări în domeniul lor de specialitate. Aproximativ
10 % din avocații pledanți practicieni sunt consilieri ai reginei (Queen’s Counsel sau „QCs”), care se
ocupă de cele mai importante și mai complexe cauze.
Avocații consultanți (consilieri juridici)
Avocații consultanți oferă clienților (persoane fizice, întreprinderi, organisme care își desfășoară
activitatea pe bază de voluntariat, organizații caritabile etc.) servicii de consiliere juridică
specializată și de reprezentare, inclusiv reprezentare în instanță. Activitatea acestora este foarte
variată. Majoritatea avocaților consultanți își desfășoară activitatea în parteneriat, în cadrul unor
cabinete private care oferă servicii clienților. Aceste cabinete pot avea o practică generală, acoperind
numeroase domenii juridice, sau pot fi specializate într-un anumit domeniu. Alții își desfășoară
activitatea în calitate de avocați consultanți angajați de administrația centrală și locală, de Parchetul
Coroanei, de curțile magistraților (magistrates' courts), de organizații comerciale sau industriale ori
de alte organisme. Avocații consultanți pot alege varianta care li se potrivește cel mai bine.
În general, avocații consultanți oferă clienților servicii de consiliere juridică. În cazul în care clienții
respectivi trebuie să fie reprezentați ulterior în instanțele superioare din Anglia și Țara Galilor,
avocatul consultant va apela, în general, la un avocat pledant care va susține acțiunea în instanță.
Totuși, un avocat pledant nu este întotdeauna necesar, deoarece avocații consultanți cu o calificare
adecvată au dreptul de a pleda (ceea ce înseamnă că au dreptul de a-și reprezenta clienții) în fața
instanțelor superioare.
Asociatia profesionala a avocatilor consultanti (Law Society) îi reprezintă pe avocații consultanți din
Anglia și Țara Galilor. Atribuțiile acestora variază de la negocierea cu autoritățile de reglementare
ale profesiei, autoritățile guvernamentale sau de alt tip și desfășurarea de activități de lobby pe lângă
acestea, până la oferirea de servicii de formare și de consiliere. Asociația profesională a avocaților
consultanți are rolul de a-i ajuta, de a-i proteja și de a-i promova pe avocații consultanți pe întregul
teritoriu al Angliei și Țării Galilor.
Autoritatea de reglementare a autoritatii avocatilor consultanti (Solicitors Regulation Authority) se
ocupă de toate aspectele legate de reglementare și de măsurile disciplinare. Denumită anterior
Consiliul de reglementare a asociației profesionale a avocaților consultanți (Law Society Regulation
Board), aceasta acționează numai în interes public.
Biroul pentru plangeri juridice (Office for Legal Complaints) se adresează cetățenilor care doresc să
depună o plângere cu privire la un avocat consultant. Denumit anterior Serviciul pentru plângeri
înaintate de consumatori (Consumer Complaints Service), acest organism independent și imparțial va
lucra pentru soluționarea rapidă și eficace a oricăror probleme.
Notarii
Notarii formează cea de a treia și cea mai veche ramură a profesiei juridice în Anglia și Țara Galilor.
Notarii sunt admiși să exerseze această profesie și li se acordă autorizația de practică de către Biroul
de autorizare (The Faculty Office) (instituit de Arhiepiscopul de Canterbury în 1279), iar autoritatea
de reglementare este Curtea de Autorizare (Court of Faculties). Notarii asigură o punte de legătură
între dreptul civil și common law.
Toți notarii au pregătire juridică și, deși majoritatea pot fi și avocați consultanți, atribuțiile de notar
se pot exercita în urma trecerii unor examene independente și distincte. Notarii trebuie să urmeze
același parcurs inițial pentru a fi admiși ca practicieni: absolvirea cursurilor notariale ale Universitatii
din Londra (University College London) este obligatorie. După ce au obținut diploma de absolvire,
notarii pot oricând să își desfășoare activitatea oriunde în Anglia și Țara Galilor, având toți aceleași
atribuții. Pe lângă redactarea și eliberarea de acte notariale, notarii pot să ofere și servicii de
consiliere în materie de întocmire a testamentelor, aspecte succesorale, administrare a patrimoniului
și transferuri de proprietate.

17
Activitățile notariale sunt recunoscute în întreaga lume de secole, ceea ce permite libera circulație a
persoanelor și a capitalurilor. În acest mod, notarii facilitează schimburile comerciale și viața
cetățenilor obișnuiți, permițându-le să își trăiască viața de zi cu zi și să desfășoare activități
economice în deplină libertate, suportând costuri rezonabile și fără întârzieri nejustificate.
Un notar deține un sigiliu oficial; în Anglia și Țara Galilor, actele notariale au forță probatorie.
Actele notariale sunt întocmite în formă privată și în formă publică; acestea din urmă sunt cunoscute
și sub denumirea de „acte notariale în formă autentică”. În întreaga lume, actele notariale care poartă
semnătura și sigiliul unui notar sunt recunoscute ca dovezi furnizate de un funcționar public
competent din domeniul juridic.
Notarii fac obiectul acelorași norme profesionale ca și avocații consultanți și trebuie să își
reînnoiască anual certificatele de practică notarială și să încheie polițe de asigurare pentru răspundere
profesională și împotriva fraudelor. Reînnoirea se face sub rezerva respectării normelor. Numirea în
postul de notar este nominală și fiecare notar este titularul postului în mod individual.

.  Asociația profe. Asociația profesională a notarilor (Notaries Society) este o organizație care
reprezintă aproximativ 800 de notari publici. Asociația profesională a notarilor cu specializare de
jurist lingvist (Society of Scrivener Notaries) îi reprezintă pe cei aproximativ 30 de membri, care își
desfășoară activitatea mai ales în centrul Londrei, fiind numiți de Scriveners Company, o veche
breaslă.

Avocați specializați în brevete și mărci (Patent and trade mark attorneys)

Avocații specializați în brevete și mărci au expertiză în domeniul proprietății intelectuale. Aceștia

furnizează clienților servicii de consultanță juridică în materie, în special în legătură cu brevete,
mărci, modele și drepturi de autor. De asemenea, aceștia își reprezintă clienții în fața instanțelor
specializate în cauze de proprietate intelectuală (unii dobândesc mai multe drepturi după obținerea
unei calificări suplimentare în materie de litigii). Majoritatea avocaților specializați în brevete și
mărci își desfășoară activitatea în cadrul unor cabinete private. Mulți dintre aceștia lucrează în
cabinete de specialitate, dar unii colaborează, de asemenea, cu avocați consultanți. În plus, o parte
semnificativă a membrilor acestei profesii lucrează în întreprinderi. Avocații specializați în brevete și
cei specializați în mărci își pot reprezenta clienții în fața instanței, la fel ca avocații consultanți, în
cauzele de proprietate intelectuală, putând inclusiv să dea instrucțiuni unui avocat pledant (barrister)
cu privire la modul de abordare a cauzei. Institutul avocaților specializați în brevete (Chartered
Institute of Patent Attorneys - CIPA) îi reprezintă pe avocații specializați în brevete care își
desfășoară activitatea pe întregul teritoriu al Regatului Unit. Rolul acestui institut este de a colabora
cu guvernul în ceea ce privește legislația în materie de proprietate intelectuală, de a oferi cursuri de
pregătire și formare pentru avocații specializați în brevete și pentru stagiari, precum și de a conlucra
cu autoritățile de reglementare ale profesiei. CIPA are ca obiectiv promovarea dreptului proprietății
intelectuale și a profesiilor din acest domeniu. Institutul avocaților specializați în mărci (Institute of
Trade Mark Attorneys - ITMA) îi reprezintă pe avocații specializați în mărci, precum și pe membrii
acestei profesii pe întregul teritoriu al Regatului Unit. Printre atribuțiile sale se numără negocierea cu
guvernul, cu autoritatea independentă de reglementare (IPReg) și cu alte organizații relevante,
precum și activitatea de lobby pe lângă acestea. Institutul oferă cursuri de pregătire și formare,
precum și consultanță pentru profesioniștii din domeniul mărcilor. Comitetul de reglementare a
proprietății intelectuale (Intellectual Property Regulation Board - IPReg) se ocupă de toate aspectele
disciplinare și de reglementare. Acesta stabilește și monitorizează standardele aplicabile activității
avocaților specializați în brevete și mărci pe întregul teritoriu al Regatului Unit și asigură respectarea

18
standardelor în cauză. IPReg acționează în interesul public și ține registrele în care sunt înscriși
avocații specializați în brevete și mărci, atât persoane fizice, cât și cabinete de avocatură.

Alte profesii juridice

Cu excepția persoanelor care lucrează în curțile magistraților, grefierii și ceilalți membri ai

personalului din majoritatea instanțelor din Anglia și Țara Galilor nu trebuie să aibă pregătire
juridică. Sunt funcționari publici care se ocupă de aspecte administrative și asistă judecătorii. Nu pot
oferi consiliere juridică. În calitate de funcționari publici, toți membrii personalului instanțelor sunt
angajați de Serviciul instanțe judecătorești al Majestății Sale (Her Majesty’s Courts and Tribunals
Service).

Mai multe informații cu privire la categoriile de membri ai personalului instanțelor sunt disponibile
aiciPDF(456 Kb)en.

Rolul grefierilor este diferit în curțile magistraților. Magistrații consultanți nu au calificare juridică și
sunt consiliați de grefieri cu pregătire juridică. Aceștia din urmă sunt de două tipuri: grefieri ai
judecătorilor (justices’ clerks) și consilieri juridici (sau grefieri ai curții - court clerks).

Grefierii judecătorilor sunt principalii consilieri juridici ai magistraților. Aceștia sunt avocați (fie
pledanți, fie consultanți), având o experiență relevantă de cel puțin cinci ani. Consiliază magistrații în
probleme de drept material și procedural, în instanță și în afara acesteia. Sunt responsabili și în ceea
ce privește îndrumarea și formarea consilierilor juridici, calitatea serviciilor juridice furnizate și
oferirea de consultanță coerentă în probleme juridice în întreaga lor circumscripție.

Consilierii juridici își desfășoară activitatea în instanță și consiliază magistrații cu privire la aspecte
de drept, practică și procedură juridică. Aceștia au, de asemenea, o pregătire juridică (de obicei, ca
avocați pledanți sau avocați consultanți).

Ordinele emise de Înalta Curte (High Court writs) sunt puse în aplicare în prezent de executorii
judecătorești ai Înaltei Curți (High Court enforcement officers), care sunt numiți într-o anumită
circumscripție teritorială de către ministrul Justiției sau de către persoana delegată de acesta.
Executorii judecătorești ai Înaltei Curți sunt responsabili cu aplicarea ordinelor de recuperare a
sumelor datorate în temeiul unei hotărâri a Înaltei Curți sau a unei hotărâri a unei instanțe civile
transferată la Înalta Curte. Aceștia pot confisca și vinde bunuri pentru recuperarea unei datorii. De
asemenea, aceștia pun în aplicare și supraveghează punerea în posesie a unei proprietăți și returnarea
bunurilor.

19
Executorii judecătorești ai instanțelor civile (County court bailiffs) sunt funcționari publici angajați
de Serviciul instanțe judecătorești al Majestății Sale pentru a pune în aplicare hotărârile și/sau
ordinele emise și înregistrate în judecătorii. Aceștia sunt funcționari publici care pun în aplicare
ordine de executare, repun în posesie terenuri prin ordin de punere în posesie și recuperează bunuri
prin ordine de returnare a bunurilor. Normele referitoare la executorii judecătorești care execută
mandate sunt prevăzute la articolele 85-111 din Legea din 1984 privind instanțele civile (County
Courts Act). Procedurile de executare sunt prevăzute în normele de procedură civilă. În plus,
executorii judecătorești de pe lângă instanțele civile îndeplinesc și alte sarcini, inclusiv notificarea
sau comunicarea personală a actelor și a ordinelor de executare. Normele privind executarea sunt
prevăzute la articolele 118-122 din Legea privind instanțele civile.Executorii certificați (certificated
bailiffs) sunt executori privați autorizați în temeiul normelor privind executarea bunurilor pentru
neplata chiriei (distress for rent rules) și sunt autorizați de un judecător regional care își desfășoară

proprietar a bunurilor unui chiriaș în vederea garantării plății restanțelor la chirie fără intervenția
instanței. În temeiul mai multor altor legi, executorii certificați pot, de asemenea, să recupereze alte
datorii specifice, cum ar fi taxa pentru servicii publice și taxa pentru bunuri imobile, altele decât
locuințele.sională a notarilor (Notaries Society) este o organizație care reprezintă aproximativ 800 de
notari publici.  Asociația profesională a notarilor cu specializare de jurist lingvist (Society of
Scrivener Notaries) îi reprezintă pe cei aproximativ 30 de membri, care își desfășoară activitatea mai
ales în centrul Londrei, fiind numiți de  Scriveners Company, o veche breaslă.
Avocați specializați în brevete și mărci (Patent and trade mark attorneys)
Avocații specializați în brevete și mărci au expertiză în domeniul proprietății intelectuale. Aceștia
furnizează clienților servicii de consultanță juridică în materie, în special în legătură cu brevete,
mărci, modele și drepturi de autor. De asemenea, aceștia își reprezintă clienții în fața instanțelor
specializate în cauze de proprietate intelectuală (unii dobândesc mai multe drepturi după obținerea
unei calificări suplimentare în materie de litigii). Majoritatea avocaților specializați în brevete și
mărci își desfășoară activitatea în cadrul unor cabinete private. Mulți dintre aceștia lucrează în
cabinete de specialitate, dar unii colaborează, de asemenea, cu avocați consultanți. În plus, o parte
semnificativă a membrilor acestei profesii lucrează în întreprinderi. Avocații specializați în brevete și
cei specializați în mărci își pot reprezenta clienții în fața instanței, la fel ca avocații consultanți, în
cauzele de proprietate intelectuală, putând inclusiv să dea instrucțiuni unui avocat pledant (barrister)
cu privire la modul de abordare a cauzei.  Institutul avocaților specializați în brevete (Chartered
Institute of Patent Attorneys - CIPA) îi reprezintă pe avocații specializați în brevete care își
desfășoară activitatea pe întregul teritoriu al Regatului Unit. Rolul acestui institut este de a colabora
cu guvernul în ceea ce privește legislația în materie de proprietate intelectuală, de a oferi cursuri de
pregătire și formare pentru avocații specializați în brevete și pentru stagiari, precum și de a conlucra
cu autoritățile de reglementare ale profesiei. CIPA are ca obiectiv promovarea dreptului proprietății
intelectuale și a profesiilor din acest domeniu.  Institutul avocaților specializați în mărci (Institute of
Trade Mark Attorneys - ITMA) îi reprezintă pe avocații specializați în mărci, precum și pe membrii
acestei profesii pe întregul teritoriu al Regatului Unit. Printre atribuțiile sale se numără negocierea cu
guvernul, cu autoritatea independentă de reglementare (IPReg) și cu alte organizații relevante,
precum și activitatea de lobby pe lângă acestea. Institutul oferă cursuri de pregătire și formare,
precum și consultanță pentru profesioniștii din domeniul mărcilor.  Comitetul de reglementare a
proprietății intelectuale (Intellectual Property Regulation Board - IPReg) se ocupă de toate aspectele
disciplinare și de reglementare. Acesta stabilește și monitorizează standardele aplicabile activității
avocaților specializați în brevete și mărci pe întregul teritoriu al Regatului Unit și asigură respectarea

20
 standardelor în cauză. IPReg acționează în interesul public și ține registrele în care sunt înscriși
avocații specializați în brevete și mărci, atât persoane fizice, cât și cabinete de avocatură.
Alte profesii juridice
Cu excepția persoanelor care lucrează în curțile magistraților, grefierii și ceilalți membri ai
personalului din majoritatea instanțelor din Anglia și Țara Galilor nu trebuie să aibă pregătire
juridică. Sunt funcționari publici care se ocupă de aspecte administrative și asistă judecătorii. Nu pot
oferi consiliere juridică. În calitate de funcționari publici, toți membrii personalului instanțelor sunt
angajați de  Serviciul instanțe judecătorești al Majestății Sale (Her Majesty’s Courts and
Tribunals Service).
Mai multe informații cu privire la categoriile de membri ai personalului instanțelor sunt
disponibile aici (456 Kb) .
Rolul grefierilor este diferit în curțile magistraților. Magistrații consultanți nu au calificare juridică și
sunt consiliați de grefieri cu pregătire juridică. Aceștia din urmă sunt de două tipuri: grefieri ai
judecătorilor (justices’ clerks) și consilieri juridici (sau grefieri ai curții - court clerks).
 Grefierii judecătorilor sunt principalii consilieri juridici ai magistraților. Aceștia sunt avocați
(fie pledanți, fie consultanți), având o experiență relevantă de cel puțin cinci ani. Consiliază
magistrații în probleme de drept material și procedural, în instanță și în afara acesteia. Sunt
responsabili și în ceea ce privește îndrumarea și formarea consilierilor juridici, calitatea serviciilor
juridice furnizate și oferirea de consultanță coerentă în probleme juridice în întreaga lor
circumscripție.
 Consilierii juridici își desfășoară activitatea în instanță și consiliază magistrații cu privire la
aspecte de drept, practică și procedură juridică. Aceștia au, de asemenea, o pregătire juridică (de
obicei, ca avocați pledanți sau avocați consultanți).
Ordinele emise de Înalta Curte (High Court writs) sunt puse în aplicare în prezent de executorii
judecătorești ai Înaltei Curți (High Court enforcement officers), care sunt numiți într-o anumită
circumscripție teritorială de către ministrul Justiției sau de către persoana delegată de acesta.
Executorii judecătorești ai Înaltei Curți sunt responsabili cu aplicarea ordinelor de recuperare a
sumelor datorate în temeiul unei hotărâri a Înaltei Curți sau a unei hotărâri a unei instanțe civile
transferată la Înalta Curte. Aceștia pot confisca și vinde bunuri pentru recuperarea unei datorii. De
asemenea, aceștia pun în aplicare și supraveghează punerea în posesie a unei proprietăți și returnarea
bunurilor.
Executorii judecătorești ai instanțelor civile (County court bailiffs) sunt funcționari publici
angajați de Serviciul instanțe judecătorești al Majestății Sale pentru a pune în aplicare hotărârile
și/sau ordinele emise și înregistrate în judecătorii. Aceștia sunt funcționari publici care pun în
aplicare ordine de executare, repun în posesie terenuri prin ordin de punere în posesie și recuperează
bunuri prin ordine de returnare a bunurilor. Normele referitoare la executorii judecătorești care
execută mandate sunt prevăzute la articolele 85-111 din Legea din 1984 privind instanțele civile
(County Courts Act). Procedurile de executare sunt prevăzute în normele de procedură civilă. În plus,
executorii judecătorești de pe lângă instanțele civile îndeplinesc și alte sarcini, inclusiv notificarea
sau comunicarea personală a actelor și a ordinelor de executare. Normele privind executarea sunt
prevăzute la articolele 118-122 din Legea privind instanțele civile.
Executorii certificați (certificated bailiffs) sunt executori privați autorizați în temeiul normelor
privind executarea bunurilor pentru neplata chiriei (distress for rent rules) și sunt autorizați de un
judecător regional care își desfășoară activitatea într-o instanță civilă. Executarea pentru neplata
chiriei se referă la confiscarea de către proprietar a bunurilor unui chiriaș în vederea garantării plății
restanțelor la chirie fără intervenția instanței. În temeiul mai multor altor legi, executorii certificați
pot, de asemenea, să recupereze alte datorii specifice, cum ar fi taxa pentru servicii publice și taxa
pentru bunuri imobile, altele decât locuințele.

21
 BIBLIOGRAFIE

1. Serviciul Majestății Sale pentru curți și tribunale (Her Majesty’s Courts and
Tribunals Service)
2. https://www.gov.uk

22