Sunteți pe pagina 1din 250

Cursul I

Aspecte istorice ale construcţiei europene


• I.1. Aspecte istorice ale civilizaţiei europene şi proiecte pentru ideea de unitate europeană

• Originea mitologică a cuvântului „Europa”, provine din grecescul „Europa”, -ae sau latinescul „Europe”, -es, şi
se traduce „cu ochii mari” (Jean Vertemont)

• Etimologic s-a stabilit o relaţie între cuvântul Europa ca derivând din cuvântul semit „oreb” sau „ereb”, care
înseamnă apus, seară, „ţara soarelui apune”

Conturarea fizico-geografică a Europei în antichitatea greacă a secolului al VIII-lea î.Chr.

• - în scrierile lui Hesiod, care stabileşte întinderea Europei la Nord de Grecia continentală, excluzând
Peloponezul şi insulele greceşti
• - la istoricului grec Herodot, din secolul al V-lea î.Chr., în lucrarea s-a „Istorii”:
• - ex. Europa, apare atunci când face referire la grecii ce împart pământul în trei părţi şi anume: Europa, Asia,
Libia (Africa actuală).
• după anul 1453,(după cucerirea Constantinopolului), Rusia şi Turcia au făcut ca limitele geografice ale
bătrânului continent să devină o chestiune geopolitică.
• în sec. al XIV-lea, apar mulţi gânditori europeni care stabilesc dimensiunile Europei din punct de vedere
cultural, politic şi geografic:
• Pierre du Bois, introduce:
» ideea europeană în istorie şi » un
plan de federaţie europeană,

idei care au fost reluate în secolul al XV-lea


• se conturează ideea de Europă sub aspect religios, Christiana Comunitas,
• cât şi sub aspectul unei solidarităţi virtual politice în faţa unui pericol eminent (al penetrării turcilor în Europa
balcanică şi de Est)
secolului al XVI-lea, după
• Edgar Morin, Europa unde „va domni războiul tuturor contra tuturor” sau
• Bernard Voyenne, Europei unde descoperirilor geografice făcute de Cristofor Columb, Vasco da Gama,
Magellan, îi succede o nouă Europă –o Europă maritimă, deschisă şi flexibilă la ideea de progres
• lucrările lui
• Machiavelli • Erasm de Rotterdam

Secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea


• sunt caracterizate delaicizarea şi diviziunea Europei.
• în anul 1625 Grotius, publică tratatul „De jure belli et pacis” (un drept internaţional caracterizat de ideea
arbitrajului).
• asistăm la proiecte de federalizare europeană pe fondul consolidării statelor – naţiune, la o adevărată
revoluţieintelectuală, - „Epoca Luminilor” prin:
» Abatele de Saint-Pierre
» J.Jack Rousseau
» Voltaire, sau
» Emmanuel Kant, care pleda pentru o suveranitate a dreptului şi în 1795 propunea o „federaţie de state libere” după modelul Statelor
Unite aleAmericii.
» Montesquieu în „Pensees diverses – Portraitde soi-meme”

• putem spune că, Europa secolului al XVIII-lea „este o comunitate de civilizaţie care proclamă superioritatea
esenţială şi absolutăa religiei, a rasei albe şi a limbii franceze”
• în esenţă, Abatele Saint-Pierre făcea referire la un model de stat federal funcţional pe care J. Jack Rousseau îl
considera posibil doar prin revoluţie, apreciind ca nerealist acest model federal propus de abate privind
renunţarea voluntară la suveranitate sau la o partedin aceasta de cătrestatelemembre.

Europa secolului al XIX-lea,


Europa Revoluţiei Franceze
• aduce principii noi care schimbă principiile lumii vechi şi anume: – se afirmă principiile drepturilor
fundamentale ale omului şi cetăţeanului, – dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, şi altele.
• Revoluţia franceză a deschis cea mai frumoasă pagină din istoria lumii, lăsând în urma s-a, un cod civil şi
o administraţie centralizată.
• Cât priveşte harta Europei, va suferi modificări determinate de schimbul compensatoriu de teritorii
fără a ţine cont de aspiraţiile naţionalităţilor.

• Secolul al XIX-lea e cunoscut sub denumirea de „perioada trezirii naţiunilor”.


• Naţionalitatea este un termen folosit des, având sensul „unei aglomerări de oameni formând în fapt,
sau aspirând o formă, în virtutea originilor, tradiţiilor şi intereselor comune, o naţiune distinctă de
altele”.
• Fiecare naţionalitate este mânată de un puternic sentiment naţional, aspirând la integrare naţională în
cadrul unui stat naţional”.
• La popoarele aflate sub dominaţia străină, acest sentiment „naţional” se bazează pe trei elemente
principale şi anume:
– istoria(trăită);
– limba (ca mijloc de transmitere al valorilor naţionale) şi – religia(ca mijloc de apărare a identităţii naţionale).
• Giuseppe Mazzini, fondează mişcarea „Tânăra Europă”, cu scopul de a crea „o Europă liberă şi unită”,
proiectul eşuează, dar ideile sale sunt preluate de intelectualii din a doua jumătate a secolului,
• ca Victor Hugo, care se pronunţă pentru
– „Statele Unite ale Europei” sau pentru „Republica federală europeană”, concepte care vor face furori în
Europa secolului naţionaliştilor.
• George Sorel prevestind primul război mondial în „Reflexiile asupra Violenţei”, ţine discursul european
de sfârşit de secol, în care reia tema decadenţei europene
Prima jumătate a secolului al XX-lea, caracterizată de
• primul război mondial, pornit ca un război al statelor europene pentru a împlini principiul
naţionalităţilor, s-a încheiat cu o pace denumită de istorici ca „babilonism naţional”.
• Richard Coudenhove-Kalergi, lansează un apel pentru crearea „Pan-Europei”.
• publică „Manifestul paneuropean” în care îşi afirmă ideile referitoare la crearea unei
confederaţii europene, preconizând unirea tuturor statelor democratice ale Europei într-o
grupare politică şi economică internaţională, în care statele participante trebuiau să renunţe
la o parte din suveranitatea naţională în favoarea principiilor supranaţionale, garanţie a
menţinerii păcii.
• această construcţie europeană se baza pe principiul arbitrajului internaţional care deschidea
calea suprimării frontierelor vamale şi a liberului schimb.
• această Paneuropăa lui Kalergi s-ar fi format după modelul Elveţiei din 1648, al Germaniei din
1871 şi al Statelor Unite ale Americii din 1776.
• contele fondează mişcarea „Uniunea Pan-Europeană”, care va avea ca preşedinte pe Aristide
Briand, om politic francez, de o excepţională prestanţă politică, partizan al reconcilierii
francogermane.

• în 1926 se creează „Uniunea economică şi vamală europeană”


• un an mai târziu, la Geneva „Federaţia pentru Înţelegerea europeană”.
• în 1929, la Geneva, Aristide Briand, prezintă proiectul său în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor,
susţinând ideea legăturii federale între popoarele europene bazată pe criterii economice, dar
fără să aducă atingere „suveranităţii nici unei naţiuni”,
• propunând constituirea unei confederaţii europene dorind să obţină prin antrenarea
Germaniei, angajamentul acestei privind respectarea atât a graniţelor cehe şi poloneze, cât şi
securizarea sistemului francez de alianţe.
• în mai 1930, prezintă un Memorandum redactat de Alexis Leger, referitor la „organizarea unui
regim de uniune federală europeană”, adică crearea unei „Uniunii Federale Europene”,
guvernelor statelor membre ale Ligii Naţiunilor Unite, care datorită naţionalismului epocii, nu
va rezista (fiind respins de Marea Britanie).
• Criza economică care a determinat atât consecinţe sociale cât şi consecinţe materiale, a făcut şi mai
acută diviziunea statelor europene, câştigând teren regimurile totalitare în dauna puterilor
democratice şi liberale.

• cel de-al doilea război mondial, va pune în evidenţă diferenţa de opţiune politico-economică între
Europa liberală şi democratică şi Europa cea totalitară.

• Altiero Spinelle, (membru al Comisiei Europene şi al Parlamentului European şi membru al Clubului


Crocodilului, denumit aşa după numele restaurantului din Strasbourg fondat în 1980, în care se
adunau membrii săi care erau parlamentari europeni convinşi de necesitatea unei Europe politice)
• a jucat un rol important pe scena politică în privinţa cooperării politice în cadrul Europei comunitare
şi
• a redactat Manifestul de la Ventotene, ”Pentru o Europă liberă şi unită”

• W. Churchill, în calitate de şef al opoziţiei (1945-1951), şi de premier britanic, a susţinut cu putere


politica de uniune europeană, subiectul de predilecţie al discursurilor sale din octombrie 1942:
• „Oricât de departe poate părea astăzi acest obiectiv, eu am speranţa fermă că familia europeană va
acţiona într-o uniune strânsă în cadrul Consiliului Europei. Aştept şi doresc crearea Statelor Unite ale
Europei unde va fi posibilă orice călătorie fără obstacole. Sper să văd economia Europei studiată
întrun tot unitar. Sper să văd un Consiliu care să regrupeze poate 10 naţiuni, printre care fostele Mari
Puteri…”, şi de la Fulton (Missouri din 5 martie 1946) şi mai ales de la Zurich (din 19 septembrie 1946).
• în celebrul său discurs istoric din aula Universităţii din Zurich, după evocarea ravagiilor pricinuite de
războiul care dea bea se terminase, Churchill, a invitat duşmanii din ajun, îndeosebi Franţa şi Germania,
la masa reconcilierii în scopul de a crea progresiv ceea ce el a numit din nou un „Consiliu al Europei”.
Acesta îi apărea drept: „un remediu care, ca prin miracol, va transforma în întregime situaţia şi, pe
parcursul câtorva ani, va conferi Europei aceeaşi libertate şi fericire ca cea de astăzi din Elveţia… Noi
va trebui să edificăm Statele Unite ale Europei”,
• continuând cu opiniile sale privind viitorul Europei după cel de al doilea război mondial,
considerând că trebuia organizat, mai întâi, „un parteneriat între Franţa şi Germania”:
„Trebuie să recreăm o familie europeană într-un cadru regional care se va numi, poate,
Statele Unite ale Europei şi primul pas politic va fi acela de a constitui un Consiliu al
Europei […]. Vă spun: Europă, în picioare!”
• Pentru a realiza pacea şi libertatea, şi a pune capăt „tuturor crimelor şi nesocotinţelor
trecutului” a spus el, „trebuie să construim un soi de State Unite ale Europei”.
• În alte trei cuvântări majore, la
» Londra în 1947,
» la Haga în 1949 şi
» la Strasbourg în 1949, Churchill avea să-şi reînnoiască mesajul

• Churchill privea înapoi, spre idealismul internaţionalist din anii douăzeci asociat cu Briand,
Stresemann şi Coudenhove, adică, nişte „State Unite ale Europei” bazate pe o alianţă de
state suverane în care dorea ca Marea Britanie să joace un rol central. Dar, vom vedea că
tocmai acest tip de „interguvernalism” a fost considerat cel mai mare obstacol de către
fondatorii viitoarei Uniuni Europene, Monnet fiind convins că scopul nu putea fi atins decât
într-un alt mod.
• Este semnificativă concluzia lui L. Cartou asupra construcţiei Europei în lucrarea
„Communautes europeennes”(Ed. Dalloz, 1991,p.1): „Construcţia Europei, ai cărei martori
suntem, a fost pregătită de generaţii de scriitori, de filosofi, de istorici, de poeţi, de
jurnalişti, de teoreticieni politici. Nu au cunoscut toţi un succes egal, dar toţi au contribuit
la întreţinerea nostalgiei unităţii antice pierdute, regăsite pentru scurt timp de Carol cel
Mare şi speranţa de a o restabili între părţile disociate ale Europei.”
• 5 iulie 1947, în calitate de Secretar de Stat, George Marshall (pune la punct
desfăşurarea livrărilor cu titlu de împrumut,)
• este invitat la distribuirea premiilor Universităţii din Harvard, ocazie cu care îşi
ţine discursul în care îşi expune faimosul „Program of European Recovery”,
punct de plecare pentru ceea ce numim „Planul Marshall de reconstrucţie a
Europei”.

• După cele două războaie mondiale, Europa se prezintă slăbită, asfixiată de o lipsă
de lichidităţi – „dollar gap”, - căreia i se opune o Americă superputernică.
• Opinia publică percepe în 1947 şi 1948, un nou curs.

• Asistăm la divizarea ideologică a lumii în două tabere, la înfruntarea


Occidentului, „apărător al libertăţii”, cu „tabăra antiimperialistă şi democratică”,
a lui Andrei Jdanov.
• În ciuda ajutorului acordat de UNRRA, o sută de milioane de europeni, nu dispun
de cele 1.500 de calorii pe zi ce marchează pragul foamei. În Franţa, rata zilnică
de pâine era inferioară celei distribuite în timpul războiului.
• După eşecul Conferinţei de la Moscova privind reparaţiile germane, la 5 iunie
1947, la Harvard, George Marshall anunţa:
• „Europa are nevoie de un ajutor extern substanţial, fără de care ar cunoaşte o
deteriorare economică, socială şi politică dintre cele mai grave”.
Crearea O.E.C.E.
• teoretic oferta americană privea întregul teritoriu european,
• numai şaisprezece ţări occidentaleau acceptat, Planul Marshall pus în aplicare de Organizaţia Europeană de
Cooperare Economică, şi anume:
• Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxembourg, Marea Britanie,
Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia iar
• şapte ţări ca: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Finlanda, Polonia, România şi Ungaria au refuzat invitaţia.

• La Paris, în 12 iulie, a început sub preşedinţia lui ErnestBevin, Conferinţa pentru Cooperare Economică
Europeană, care a creat un Comitet de lucru, condus de Herve Alphand, care avea sarcina de a întocmi
„constituţia” unei organizaţii permanente, care să se ocupa de punerea în aplicare a Planului Marshall.
• Membrii Conferinţei pentru Cooperarea Economică Europeană erau reprezentanţii statelor, personalităţi
binecunoscute ca: Paul-Henri Spaak, Paul van Zeeland, Dirk Strikker, Anthony Eden,
• secretarul general al organizaţiei a fost Robert Marjolin, până în anul 1955, iar, după, Rene Sergent.
• O criză a lovit Planul Marshall în toamna anului 1949, care a făcut ca statele membre ale O.E.C.E. să ajungă la
un acord, în scopul liberalizării a 50% din importurile private de alimente, produse manufacturiere şi materii
prime, ceea ce a făcut ca 60% din comerţul european privat să fie liberalizat, prin O.E.C.E., până la sfârşitul
anului 1950, iar în 1955, procentul crescând la 84% respectiv 89%, în 1959.

• Datorită ridicării NATO şi sfârşitului Planului Marshall, importanţa O.E.C.E. scade, după anul 1952, şi este
înlocuită în 1961, cu Organizaţia Europeană pentru Cooperare şi Dezvoltare - O.E.C.D., alăturându-i-se Statele
Unite şi Canada (în prezent, numără 30 de membri).
• Asemănări şi deosebiri:
• O.E.C.D. se deosebeşte de O.E.C.E. prin „compoziţia extraeuropeană”, adică alături de statele membre,
statele asociate Canada şi SUA devin membre, iar în următorii anii şi alte state extraeuropene şi au ca principii
atât democraţia,cât şi economia de piaţă. În cadrul organizaţiei, limbile oficiale sunt franceza şi engleza.
• între cele două organizaţii există continuitate ce rezultă şi din păstrarea aceluiaşi sediu din Paris – Chateau de
la Muette.
• Pentru ţările beneficiare, ERP
» accelerează relansarea economică şi lecţia solidarităţii,
» face inflaţia să scadă şi să se dezvolte schimburile comerciale, iar
» pentru partidele comuniste regrupate în Kominform, „marshalizarea” are semnificaţia colonizării Europei de
către Statele Unite
.

• În zonele occidentale ale Germaniei, reforma monetară din iunie 1948, reuşeşte crearea mărcii germane
(Deutsche Mark), inaugurând prima mare criză a Războiului rece.
• Cortina de Fier evocată de Churchill în 1945, (deşi discursul lui Churchill de la Fulton, din 5 martie 1946, a făcut
ca această expresie să devină celebră, termenul de „cortină de fier” se folosise înainte, inclusiv într-un articol al
lui Josef Goebbels din „Das Reich”, din 25 februarie 1945, în care avertiza că o capitulare a Germaniei ar putea
duce la ocuparea sovietică a celei mai mari părţi a Reich-ului şi a Europei de Est, împărţind continentul printr-o
„cortină de fier” de „dimensiuni enorme”) devine o realitate tangibilă pentru opinia publică:
• „Europa de Vest, trăind sub asistenţă americană, i se opune cea de Est, supusă căii staliniste”

• Deşi Planului Marshall a fost considerat un gest altruist din partea S.U.A. de a-şi ajuta aliaţii vest-europeni
pauperizaţi, au existat interese economice consistente, deoarece pentru America, Europa, reprezenta „o piaţă
enormă, de sute de milioane de persoane”, pe care aceştia nu-şi puteau permite să o piardă, (era ocazia
pentru fabricanţii şi furnizorii americani care căutau cu disperare pieţe de desfacere pentru produsele lor)
după ce comenzile de material de război încetaseră. Putem face o comparaţie cu ajutorul oferit anterior de
Truman, Greciei şi Turciei, ajutor care nu era nici pe departe exclusiv financiar (el incluzând cereale, maşini-
unelte şi vehicule produse în America).
• pentru corporaţiile americane exista posibilitatea de a cumpăra bunuri europene valoroase la preţuri de
dumping (o formă de intervenţionism faţă de care Charles de Gaulle s-a arătat deosebit de alarmat).
• Nu putem să nu amintim opinia scriitorului american John Lukacs, despre efectele Planului Marshall, şi anume:
principalul său efect fiind de natură politică nu economică, datorită hotărârii Statelor Unite de a menţine
prezenţa americană în această zonă şi:
• „… Prin anii ’50, structura socială a Europei Occidentale începuse să semene cu cea a Statelor Unite. În prezent,
această transformare este deplină şi diferenţele dintre Statele Unite şi celelalte societăţi democratice nu mai
sunt de ordin economic sau social, ci naţional şi cultural”.
Crearea Consiliului Europei
• Este vorba de o Europă atlantică şi nu de una europeană.
• Consiliul Europei apare ca o construcţie diferită de predecesoarele sale, ea fiind rezultatul
unei manifestări spontane a numeroaselor mişcări europene apărute în perioada de după
încheiere a războiului, reunite în cadrul unui congres ţinut în mai 1948, la Haga.
• Congresul s-a deschis la 7 mai, la Haga, în sala Cavalerilor Statelor Generale (Ridderzaal),
unde au participat peste 700 de delegaţi din 16 ţări, ceea ce sublinia amploarea mişcării în
favoarea unei Europe unite.

• preşedinte de onoare a fost Winston Churchill.


• „Mesajul către Europeni”,a fost redactat şi lecturat de către Denis de Rougemont şi adoptat
în cursul ultimei şedinţe, prezidate de W. Churchill:
• „Noi dorim o Europă unită restituită în totalitatea ei liberei circulaţii a oamenilor, a ideilor
şi a bunurilor.
• Noi dorim o Cartă a drepturilor omului, care să garanteze libertatea de gândire, de
reuniune şi de exprimare, cât şi libertatea unei opoziţii politice.
• Noi dorim o Curte de Justiţie capabilă să aplice sancţiunile necesare pentru respectarea
Cartei.
• Noi dorim o Adunare Europeană unde să fie reprezentate forţele tuturor naţiunilor
noastre.
• Şi noi, în deplină libertate, ne luăm angajamentul de a depune toate eforturile în mijlocul
familiilor şi în public, în cadrul partidelor noastre, în bisericile noastre, în cercurile
profesionale şi sindicale, printre oamenii şi guvernele implicate în această operă de salvare
publică ce reprezintă o şansă supremă a păcii şi dovada unui viitor măreţ pentru această
generaţie şi pentru cele ce vor urma”.
• alături de ceilalţi părinţi fondatori ai Europei, la Conferinţa de la Haga din data de 7-11 mai 1948, Salvador
Madariaga, are o intervenţie remarcabilă şi anume:
• „Europa nu va exista decât cu condiţia ca popoarele care trăiesc aici să se simtă cu adevărat proprietare ale unui
patrimoniu cultural comun şi unic pe care trebuie să-l apere şi să-l pună în valoare”.
• Această ideea a unei „Europe unite” nu era nouă, concretizarea ei producându-se prin semnarea la Palatul St.
James a Tratatului de la Londra, la data de 5 mai 1949, când a fost creat Consiliul Europei, şi
• când ministrul de externe britanic, Ernest Bevin, la semnarea Statutului acestei organizaţii a sugerat ca sediul noii şi
primei organizaţii politice postbelice pentru cooperarea interguvernamentală şi interparlamentară, să fie oraşul
Strasbourg,
• oraş simbol, de frontieră pentru care s-au purtat lupte, fiind cucerită şi recucerită, între două ţări vecine, iar limbile
oficiale sunt franceza şi engleza.
• „Ce loc mai bun putea fi găsit pentru a marca începutul unei ere a reconcilierii, înţelegerii şi cooperării a marilor
puteri divizate în cel de-al doilea război mondial?”.
• Consiliul Europei avea ca membri fondatori zece state: Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Marea Britanie, Olanda, Norvegia şi Suedia, iar la ora actuală cuprinde 47 de state membre.
• putem spune că ne aflăm în prezenţa celei mai vaste organizaţii europene, - de unde şi numele de „Europa mare”
(fiind promotorul valorilor europene).
• acest tratat a intrat în vigoare foarte repede, (3 august 1949) deşi de regulă de la momentul semnării unui tratat
internaţional şi până la intrarea sa în vigoare trece un anumit timp.
• în 8 august 1949, la Primăria oraşului Strasbourg are loc un eveniment istoricşi, anume prima sesiune a
Comitetului Miniştrilor, ale cărei lucrări au fost deschise de Robert Schumanministrul de externe al ţării gazdă –
Franţa - şi prezidate de ministrul belgian al Afacerilor Externe, Paul - Henri Spaak.
• în decembrie 1949, Michel Debre , propune un proiect de Pact pentru Uniunea Statelor Europene, iar
• în 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, secondat de seful Organizaţiei naţionale a
Planificării din Franţa, Jean Monneta anunţat că Franţa propune crearea uneiComunităţi Europene a cărbunelui şi
Oţelului (CECO).
• Denumită ulterior „Declaraţia Schuman”, aceasta constituie „piatra fundamentală a construcţiei comunitare”.
• actorul principal al construcţiei comunitare era Jean Monnet, Schuman a făcut un pas îndrăzneţ prin anunţarea
planului „său” apelând direct la popoarele Europei prin intermediul mass-media.
• în data de9 mai 1950, într-o emisiune radiodifuzată, Schuman a dezvăluit lumii planul lui Jean Monnet (dată
comemorată azi ca „Ziua Europei”).

• „Pacea mondială” nu se poate salvgarda fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o
ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce o Europă organizată şi vie civilizaţiei este indispensabilă pentru
menţinerea relaţiilor de pace. Asumându-şi timp de peste douăzeci de ani rolul de susţinătoare a unei
Europe unite, Franţa a urmărit întotdeauna ca scop esenţial slujirea păcii. Nu s-a realizat o Europă, şi am
avut război.

• Europa nu se va făuri dintr-o singură dată, nici conform unui singur plan. Ea va a fi construită prin fapte
concrete, care mai întâi vor crea o solidaritate de facto. Reunirea naţiunilor Europei necesită eliminarea
opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania (...).

• Având în vedere acest scop, guvernul francez propune să se ia imediat măsuri asupra unui aspect limitat dar
decisiv (...) propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel, în ansamblul ei, să fie plasată sub o Înaltă
Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise la participarea celorlalte ţări ale Europei. Reunirea
producţiei de cărbune şi oţel trebuie să furnizeze imediat condiţiile pentru punerea bazelor comune ale
dezvoltării economice, reprezentând un prim pas spre federalizarea Europei”

I.2. Personalităţi care au marcat istoria integrării europene

Părinţii fondatori
• ai construcţiei europene, aceştia sunt personalităţile care au luat parte activă la această construcţie:
– Konrad Adenauer, – Alcide De Gasperi,
– Winston Churchill, –
Robert Schuman şi –
Jean Monnet.
• putem spune că în fiecare dintre statele membre ale Uniunii au existat unul sau doi oameni care şi-au consacrat
viaţa visului european.

TEST
1. Care sunt principiile noi aduse de Europa secolului al XIX-lea ?

a. .................................................................................................................................................
b. .................................................................................................................................................
c. .................................................................................................................................................
.

2. Cine este autorul „Manifestului Pan-European”?

a. Aristide Briand
b. Alcide De Gasperi
c. Richard Coudenhove-Kalergi

3. Enumeraţi ţările care acceptă planul pus în aplicare de O.E.C.E.?


a. .................................................................................................................................................
.
b. .................................................................................................................................................
.
c. .................................................................................................................................................
.

4. Cine a făcut public planul lui Monnet? ..........................................................................................


şi cum se intitulează acesta? .......................................................................................................
......................................................................................................................................................
Cursul II
Premise ale Europei Unite – organizaţii europene de cooperare clasică
II.1. Organizaţii internaţionale guvernamentale
Definiţia OIG
Convenţia internaţională asupra reprezentării statelor în relaţiile lor cu organizaţiile cu caracter universal, din anul 1975, în art. 1, lit. a):
„o asociaţie de state constituită printr-un tratat, dotată cu o constituţie (tratat constitutiv) şi organe comune şi având personalitate
juridică distinctă de cea a statelor membre”.

Tipuri de organizaţii internaţionale guvernamentale:


În funcţie de
• obiectul şi scopurile stabilite prin actul de constituire:
• OI cu vocaţie politică: Consiliul Europei, Organizaţia Statelor Americane, Organizaţia Unităţii Africane;
• OI cu vocaţie economică: Organizaţia mondială a Comerţului;
• OI cu vocaţie de asigurare a securităţii: Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Uniunea Europei Occidentale;
• OI cultural-ştiinţifice: UNESCO.

În funcţie de aria de cuprindere a membrilor lor:


• OI cu vocaţie universală: Societatea Naţiunilor Unite, ONU şi organizaţiile sale specializate ca: OIM, OMS etc.;
• OI cu vocaţie regională, constituite de regulă pe criteriul geografic: Consiliul Europei, OSCE, Organizaţia Statelor Americane, Liga Arabă etc.

În funcţie de aria competenţelor lor:


• OI cu competenţă generală, precum ONU;
• OI cu competenţă specială, precum organizaţiile specializate ale ONU, NATO etc.

În funcţie de posibilitatea altor state de a deveni membre ale lor:


• OI deschise: ONU şi organizaţiile ei specializate;
• OI închise: Organizaţiile politico-militare.
• În funcţie de plenitudinea suveranităţii statelor membre:
• organizaţii de cooperare clasică, în care statele î-şi păstrează plenitudinea suveranităţii lor;
• organizaţii suprastatale (supranaţionale), acestora statele membre le cedează unele competenţe ale suveranităţii lor, de ex. UE.

Concluzie
Am prezentat aceste organizaţii, deoarece, construcţia europeană a debutat sub forma organizaţiilor de cooperare, iar prezentarea
acestor organizaţii, ca veritabile premise ale construcţiei Europei unite, întregesc studiul construcţiei realizate în cadrul organizaţiilor
constituite pe metoda supranaţională
II.2. Organizaţii europene de cooperare clasică
II.2.1. Domeniul militar: UEO şi NATO
II.2.1.1. Uniunea Europei Occidentale
Cauze
• Neacceptarea în Estul Europei a Planului Marshall, şi crearea Cominformului a dus la creşterea tensiunii
internaţionale, la apariţia dezacordul dintre cele Patru mari puteri - SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa – şi la eşecul
conferinţelor cvadripartite din 1947 la nivelul miniştrilor de externe.
• Tratatul de colaborare economică, socială şi culturală şi de legitimă apărare, semnat la Bruxelles, la 17.03.1948,
pentru o perioadă de 50 de ani de către Franţa, Marea Britanie şi Benelux, a pus bazele Organizaţiei Tratatului de la
Bruxelles, prin care se urmărea crearea unui sistem colectiv de apărare împotriva Germaniei, ca şi Tratatul de la
Dunkerque, precum şi împotriva oricărei alte ameninţări (cum ar fi URSS).
• La Londra a fost creat un comitet permanent pentru reuniunea ambasadorilor celor patru mari puteri şi un
reprezentant al Foreign Office.

Transformarea organizaţiei
• În 1955, prin adoptarea de protocoale de modificare şi completare a Tratatului de la Bruxelles, organizaţia se
transformă în UEO, ca organizaţie politico-militară de asistenţă mutuală şi apărare colectivă a statelor membre,
renunţându-se la alte obiective, iar
• Germania devine membră a organizaţiei alături de Italia, Spania, Portugalia şi Grecia. State precum Turcia, Norvegia,
Islanda şi România, dobândesc calitatea de membru asociat, iar alte state statut de observator.

Obiectivul UEO
• UEO, ca organizaţie politico-militară regională, are ca scop
– promovarea unei politici paşnice şi de întărire a securităţii membrilor ei.
– după anul 1989, participă la gestionarea mai multor crize, cum ar fi:
» acţiunile concertate din Golf,
» conflictul iugoslav,
» gestionarea crizei din perioada 1997-2001 (Albania, Croaţia, Kosovo).
• Cele 10 state membre ale UEO sunt şi membre ale UE, ceea ce a dus la ideea de includere a UEO în UE, cu scopul creării
unui sistem european de securitate colectivă, ideea cunoscută în anii 2000, sub denumirea de „Europa Apărării”.
Sistemul U.E.O. care cuprinde patru grade de asociere:
– 1. membri efectivi (cele 10 state membre ale UE şi ale NATO),
– 2. membri asociaţi (statele membre NATO, dar nemembre UE – Islanda, Norvegia şi Turcia), – 3. parteneri asociaţi (statele care nu
sunt membre nici NATO şi nici UE), şi – 4. state care au statut de observator (Danemarca şi Irlanda).
• Pentru americani, acest Tratat de la Bruxelles a reprezentat, începutul angajării lor militare în Europa.
II.2.1.2. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord

• Semnată prin Tratatul Atlanticului de Nord, la Washington, în 4 aprilie 1949, NATO, de către cei cinci
semnatari ai Tratatului de la Bruxelles, SUA şi Canada, precum şi de Norvegia, Danemarca, Islanda,
Portugalia şi Italia. Din anul 1952 au aderat Grecia şi Turcia. Datorită războiului din Coreea,
constituirea NATO a fost mai rapidă.

obiectiv general
• apărarea păcii şi securităţii în regiunea Atlanticului de Nord, iar după 1990,
• abordează problema securităţii membrilor în context global, adică, apărarea libertăţii şi securităţii tuturor
membrilor în acord cu Carta ONU şi
• instaurarea unei ordini paşnice, juste şi durabile în Europa.

obiectivele specifice propuse de NATO sunt:


• 1. pe plan militar, acordarea de asistenţă mutuală când un stat parte este victima unei agresiuni, precum şi
acordarea de consultanţă în acţiunea de prevenire a acţiunilor;
• 2. pe plan politic, dezvoltarea cooperării economice şi politice între statele membre.
Cine decide
• Fiecare stat parte la tratat decide individual şi colectiv acţiunile pe care le consideră necesare, inclusiv cu privire
la art.5 de folosirea forţei armate pentru restabilirea securităţii în regiunea Atlanticului de Nord.

Membrii
• La ora actuală, NATO numără 26 de state (la cele 12 state fondatoare: Belgia, Canada, Danemarca, Franţa,
Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, SUA, se adaugă statele care au aderat
ulterior: Grecia, Turcia, Germania, Spania, Cehia, Polonia, Ungaria în 1999 şi respectiv în 2004: Bulgaria,
Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia, Slovenia.
• Odată cu izbucnirea războiului din Coreea în 1950, N.A.T.O. este dotată cu o structură militară, comandată
întotdeauna de un general american, iar în ultimii ani, are atribuţii în implementarea Acordului de la Dayton
asupra Bosniei (1995) şi implicit din 1999 în problemele din Kosovo.
II.2.2. Domeniul economic
II.2.2.1. OCDE

• Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică sau Planul Marshall, de refacere economică a Europei după marile probleme
economice ale Europei, provocate de cel de al II-lea Război Mondial, a fost acceptat numai de statele occidentale.
• În 1948, s-a înfiinţat Organizaţia Europeană de Cooperare Economică – OECE, cu sediul la Paris, iar
• după încheierea programului de ajutor în 1952, organizaţia a continuat să existe „ ca spaţiu de promovare a unui comerţ liberîntre ţările
membre”. În 1952 se transformă în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OCDE, căreia i s-a alăturat şi Canada şi SUA.
• În prezent, OCDE are 30 de state membre (pe lângă cele 20 de state fondatoare), au devenit membre ulterior: Japonia, Finlanda, Australia,
Noua Zeelandă, Mexic, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Coreea, Comisia Comunităţilor Europene care ia parte la lucrările OCDE.

II.2.3. Domeniul politic


II.2.3.1. Consiliul Europei şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
• La 5 mai 1949, reprezentanţii a 10 state europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Norvegia,
Suedia, au semnat, Statutul Consiliul Europei, la Londra,

Scopul
• de a realiza o mai mare unitate între membrii săi pentru salvgardarea şi realizarea idealurilor şi principiilor care sunt moştenirea lor
comună şi
• pentru facilitarea progresului lor economic şi social (conf.art.1 lit. B).

Componenţă
• În prezent, în Consiliul Europei, din 48 de state europene, 46 de state sunt membre ale acesteia (România a fost primită în anul 1993, ultimul
stat primit a fost Monaco, în octombrie 2004).
Opera principală
• La 4 noiembrie 1950, a fost semnată Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care
reprezintă „opera principală” a Consiliului Europei şi completată ulterior cu protocoale.

II.2.3.2. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

• în 1972, CSCE
• a fost o formă de cooperare instituţionalizată nepermanentă, iar procesul de transformare a CSCE într-o organizaţie internaţională, s-a
declanşat în 1990, la reuniunea de la Paris, când a fost adoptată Carta de la Paris pentru o nouă Europă, cu ocazia dispariţiei lagărului
comunist şi a nevoii de instaurare a democraţiei în toate statele europene, şi punerea unui accent deosebit pe respectarea fiinţei
umane şi a statului de drept.

• În anul 1994, la reuniunea la nivel înalt de la Budapesta, s-a încheiat procesul de transformare a CSCE într-o organizaţie,
• ocazie cu care îşi schimbă şi numele în Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa – OSCE
TEST
1. Care sunt elementele constitutive ale unei organizaţii internaţionale?

a. ...............................................................................................................................................................................
b. ...............................................................................................................................................................................
c. ...............................................................................................................................................................................
..
d. ...............................................................................................................................................................................

2. Enumeraţi acţiunile la care a participat U.E.O, după anul 1989 (de gestionare a unor crize):

a. ...............................................................................................................................................................................
.
b. ...............................................................................................................................................................................
c. ...............................................................................................................................................................................
..

3. Care din următoarele organizaţii internaţionale au vocaţie regională?a. Consiliul Europei

b. Uniunea Europeană
c. O.N.U.
Cursul III
Construcţia Europei unite
III.1. Constituţia celor trei Comunităţi Europene

• La sfârşitul anilor ’50, în Europa occidentală, asistăm la înfiinţarea organizaţiile de cooperare clasică, cu scopul
realizării unei unităţi mai strânse între statelor membre.
• Acestor organizaţii li se adaugă organizaţii de tip nou şi anume – comunităţile europene, - care pun bazele
construcţiei europene.

• Cel mai important proiect pentru istoria a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană, a fost propunerea
redactată de diplomatul şi omul de afaceri Jean Monnet, comisar însărcinat cu planul, şi adjunctul său, Etienne
Hirsh, economistul Pierre Uri şi profesorul de drept Paul Reuter şi făcută publică de ministrul afacerilor externe
francez Robert Schuman la data de 9 mai 1950, - de creare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO/CECA), cunoscută sub numele de „Declaraţia Schuman”

Conţinutul Declaraţiei Schuman


• „să aşeze întreaga producţie de cărbune şi oţel a Franţei şi a Germaniei sub protecţia Înaltei Autorităţi, într-o
organizaţie ce acceptă participarea şi a altor ţări europene”.

Discursul
• cu ocazia unei conferinţe de presă susţinută în Salons de l’Horloge din Quai d’Orsay, Paris, Robert Schuman
propunea punerea în comun a industriilor –cheie de cărbune şi oţel (la aceea vreme principalele resurse pentru
fabricarea armamentului), sub o administrare comună supranaţională, de care să poată beneficia atât
naţiunile franceză şi germană, cât şi alte naţiuni ale Europei Occidentale, care a însemnat calea către integrarea
europeană.

Acest proiect este


• piatra de temelie a edificiului care reprezintă apropierea franco-germană
• primit favorabil de principalele personalităţii ale vremii, cu precădere de cei germani (Konrad Adenauer) şi
italieni (Alcide de Gasperi), dar şi de cei din Benelux şi SUA, încurajând punerea în practică a acestui proiect
• ceea ce a dus la fondarea, în 1951, a ceea ce numim Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, marcând
dezvoltarea ideii europene care va fi strâns legată de istoria Comunităţilor Europene.
III.2. Crearea organizaţiilor comunitare europene
III.2.1. Crearea CECO/CECA

Scopul
• Planul Schuman a fost creat cu scopul de a evita o nouă conflagraţie mondială,

• prin punerea ramurilor de bază ale industriei de armament sub control internaţional, printr-un tratat inviolabil.

Iniţiativa
• Prima dintre cele trei comunităţi, a apărut la iniţiativa Franţei la 10 iunie 1950, la Paris, unde s-au deschis negocierile pentru adoptare unui tratat constitutiv al primei comunităţi
economice europene ,
• la 20 iunie, tot la Paris, a avut loc o conferinţă interguvernamentală, prezidată de Jean Monnet, la care au participat ţările Beneluxului şi Italia, urmând să fie semnat de „cei şase”
Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului la data de 18 aprilie 1951, pentru o perioadă de 50 de ani.

Intrarea în vigoare
• Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi a expirat la 23 iulie 2002, ca urmare a intrării în vigoare, la 24 iulie 2004, a Tratatului de la Nisa, de constituire a Comunităţii Europene (toate
bunurile şi obligaţiile CECO/CECA fiind transferate Comunităţii Europene).

Prevederile tratatului
• tratatul prevedea o piaţă sectorială; deşi, regulile au fost respectate numai în privinţa cărbunelui şi oţelului,

importanţa tratatului
• tratatul este foarte important, deoarece prin el s-a creat un sistem instituţional cu competenţe supranaţionale, ceea ce a reprezentat o ruptură de metodele tradiţionale ale relaţiilor
de cooperare dintre state,
• reprezintă un prim pas pe calea dezvoltării comunitare.

• noua structură instituţională inovatoare o reprezintă instituţiile prevăzute prin Tratatul de la Paris:

Înalta Autoritate,
• principalul organism al CECO, cu rol de executiv comunitar,

• însărcinată cu îndeplinirea prevederilor Tratatului (instituţie supranaţională); a funcţionat până în anul 1967, când a fost asimilată de Comisia Europeană;

• alcătuit din nouă membri aleşi în fiecare stat membru pentru competenţele lor personale, şi care îşi exercită funcţia în „spirit european, nu statal”.

Consiliul de Miniştri al CECO,


• cu rol de reprezentare a intereselor guvernelor statelor membre prin miniştrii de resort,

• de a da avize conforme în anumite situaţii;

• votul cu unanimitate se dă pentru chestiunile fundamentale.

Adunarea Comună,
• adunare parlamentară alcătuită din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale,

• cu rol de supraveghere a activităţii Înaltei Autorităţi,

• fără a dispune însă şi de modalităţi efective de acţiune (cu rol de control democratic).

Curtea de Justiţie a CECO,


• ca organ jurisdicţional al Comunităţii,

• având ca scop asigurarea respectării normelor tratatului comunitar

• Resursele proprii de care dispune CECO, provin din taxe plătite de întreprinderi

• Deoarece SUA dorea reînarmarea RFG sub control internaţional, guvernul francez propune statelor care au aderat la CECO crearea unui tratat pentru înfiinţarea unei Comunităţi
Europene de Apărare (CEA) semnat la 27 mai 1952, iar în acelaşi timp, Adunarea Parlamentară a CECO a elaborat, la cererea statelor membre, un proiect de statut pentru crearea unei
Comunităţi Politice Europene.
• însăşi Adunarea Parlamentară franceză a respins ratificarea tratatului, ceea ce a dus la eşecul ambelor Comunităţi (cea a CEA şi a CPE), şi la reglementarea acestor probleme în cadrul
NATO şi a UEO (organizaţie de apărare înfiinţată în 1954), pentru a compensa, neratificarea CEA.
III.2.2. CEE – Comunitatea Economică Europeană
Motivul
• creării CEE o reprezintă
• respingerea de către Parlamentul francez a CEA
• demisia lui Jean Monnet de la preşedinţia Înaltei Autorităţi a CECO.

• O nouă tentativă de relansare a integrării a fost făcută de statele Benelux, care propuneau fuzionarea economiilor naţionale într-o Piaţă internă unică europeană.

Scopul
• reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai guvernelor celor şase state membre ale CECO, la Messina, în Italia, în 1-3 iunie 1955, a fost proiectarea unei Pieţe Comune deschise economiei şi energiei
nucleare (ca urmare a unui referendum olandez care cerea crearea unei pieţe comune între cei şase).
• Aceştia au fost de acord cu înfiinţarea unui grup de analiză format din experţi guvernamentali sub preşedinţia ministrului deexterne belgian Paul-Henri Spaak, care a făcut public raportul privind
constituirea unei Comunităţi Economice Europene (CEE) şi a unei Comunităţi Europene a Energiei Atomice (Euratom).

Scopul raportului
• proiectarea unei Pieţe Comune deschise economiei şi energiei nucleareprin
• eliminarea tarifelor vamale şi a barierelor cantitative aplicate între statele membre şi a utilizării paşnice a energiei nucleare,
• piaţă care trebuia să se instituie treptat, pe parcursul unei perioade de tranziţie de doisprezece ani, împărţită în trei etape,fiecare etapă de câte patru ani.

• Atât Franţa (folosirea paşnică a energiei atomice) cât, şi Germania (piaţa comună –pentru industria sa în expansiune), urmăreau cu interes înfiinţarea acestor forme de cooperare deoarece pe plan
internaţional asistau la declanşarea Războiului Rece şi la Criza Suezului.
• pe baza Raportului Spaak aprobat de Conferinţa miniştrilor afacerilor externe la 29 mai 1956, la Veneţia, in cadrul conferinţei interguvernamentale din 26 iunie 1956, sunt demarate negocierile la
Bruxelles de înfiinţare a două noi comunităţi. Au fost redactate cele două tratate care au înfiinţat Comunitatea Economică Europeană, -CEE şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, -CEEA.

Tratatul instituind CEE


• a fost semnat la Roma, la 25 martie 1957, în clădirea Campidoglio, Sala Degli Orazi şi Curiazi,
• în aceeaşi zi fiind semnată şi Convenţia cu privire la instituţiile comunitare, -Adunarea parlamentară şi Curtea de Justiţie -intrând în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Misiunea tratatului
• în art. 2 al Tratatului CEE, :
• „Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe comune şi prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre, să promoveze în întreaga Comunitate dezvoltare
armonioasă a activităţilor economice, o creştere durabilă şi echilibrată, o stabilitate crescândă, o creştere accelerată a nivelului de trai şi relaţii mai strânse între statele pe care le reuneşte”.

• În 1955, Marea Britanie pentru a doua oară a optat tot pentru Commonwealth, rămânând în afara CEE.

Scopul Tratatului instituind CEE, este prevăzut chiar din preambul:


• menţinerea şi întărirea păcii şi libertăţii;
• îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă a lucrătorilor;
• dezvoltarea armonioasă a regiunilor.

Obiectivele pentru îndeplinirea acestui scop constau în:


• realizarea unei uniuni mai strânse din punct de vedere economic între statele membre prin instituirea unei pieţe interne comune unice europene, • apropierea politicilor economice ale
statelor membre;
• realizarea unei uniuni vamale prin eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative în comerţul dintre statele membre;
• garantarea celor patru libertăţi : libera circulaţie a persoanelor, libertatea de circulaţie a mărfurilor, libertatea de circulaţie a serviciilor şi libertatea de circulaţie a capitalurilor; • politică comercială
comună faţă de ţările terţe;
• politici comune în domeniul agriculturii şi transporturilor;
• armonizarea legislaţiilor naţionale; crearea Fondului Social European –FSE; crearea Băncii Europene de Investiţii -BCI.

Tratatul conţinea
• 248 de articole, un preambul şi şase părţi: ”Principiile”, „Fundamentele Comunităţii”, „Politica Comunităţii”, „Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări”, „Instituţiile Comunităţii” şi „Dispoziţii
generale şi finale”, împărţite în titluri, capitole şi secţiuni.
• patru anexe: taxele aplicabile în cadrul TVA, produsele care făceau obiectul Pieţei Comune, lista tranzacţiilor invizibile pentru care statele membre se obligau să nu introducă în transferurile care
au loc între ele noi restricţii, ţările şi teritoriilor de peste mări cărora li se aplicau dispoziţiile Părţii a IV-a „Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări”),
• unsprezece protocoale şi o convenţie.

III.2.3. CEEA – Comunitatea Europeană a Energiei Atomice


• Tratatul instituind CEEA/EURATOM a fost semnat o dată cu Tratatul instituind CEE, laRoma, în 25 martie 1957, (tot în Sala DegliOrazi şi Curiazi
din clădirea Campidoglio)

• ambele au fost supuse ratificării parlamentelor naţionale ale celor şase state semnatare, intrând în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Misiunea tratatului
• Art. 2 al Tratatului preciza „să contribuie, prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a industriilor nucleare, la ridicarea
nivelului de trai în statele membre şi la dezvoltarea schimburilor cu celelalte ţări”

Tratatul conţinea
• 225 de articole,
• grupate în şase titluri:
– „Misiunile Comunităţii”,
– „Dispoziţii menite să încurajeze progresul în domeniul energiei nucleare”,
– „Dispoziţii instituţionale”,
– „Dispoziţii financiare”, Dispoziţii generale
– „Dispoziţii referitoare la perioada iniţială” şi
– „Dispoziţii finale” • împărţite în capitole şi secţiuni.
• cinci anexe care vizau:
– domeniile de cercetare privind energia nucleară pe care le promova Comisia,
– sectoarele industriale în care era instituită obligaţia de a comunica Comisiei proiectele de investiţii, – avantajele care puteau să fie
acordate întreprinderilor comune,
– lista bunurilor şi produselor privind piaţa nucleară comună şi – programul iniţial de cercetare şi de instruire
• un Protocol privind aplicarea Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice părţilor Regatului Ţărilor de Jos aflate în afara
Europei.

Scopul
• CEEA urmărea o solidaritate sectorială în domeniul utilizării energiei nucleare; astfel, putem spune că acest tratat se aseamănăpe de-o parte cu
Tratatul CECO/CECA deoarece reglementează crearea unei pieţe comune pentru materialele nucleare de bază, produsele şi mijloacele de
producţie legate de dezvoltarea paşnică a energiei nucleare şi controlul acesteia.

• În principiu, ambele tratate creează comunităţi asemănătoare cu CECO/CECA, şi toate trei împreună urmăresc realizarea unei uniuni mai strânse
între popoarele europene

Durata tratatelor
• Conf. dispoziţiilor art. 240 din tratatul CEE şi art. 208 din Tratatul CEEA, cele două tratate erau constituite pe „durată nelimitată de timp”.
Instituţiile
• comunităţile dispuneau de sisteme instituţionale – similare sau comune instituţiilor CECO/CECA – care funcţionau în paralel.
• CEE şi CEEA aveau fiecare o Comisie corespunzătoare Înaltei Autorităţi a CECO şi un Consiliu de Miniştri; iar
• Curtea de Justiţie în sarcina căreia cădea asigurarea respectării dreptului în interpretarea şi aplicarea Tratatului CEE şi CEEA,
– era o instanţă comună celor trei comunităţi, formată
– din şapte judecători şi doi avocaţi generali,
– numiţi pentru un mandat de şase ani, cu o reînnoire parţială din trei în trei ani;
– În funcţie de cine sesiza sau de natura cauzei, ea putea să judece în plen sau în camere de trei sau cinci judecători;
• Adunarea Comună (redenumită în 1958, Adunarea Parlamentară Comună, şi Parlamentul European în 1962) erau comune pentru cele trei comunităţi,
– dar în fiecare caz în parte ele aplicau dispoziţii specifice fiecărui tratat.;
• Comisiile (executivele noilor entităţi) aveau puteri limitate în comparaţie cu Înalta Autoritate a CECO;
• Consiliile de Miniştri beneficiau de prerogative sporite faţă de Consiliul de Miniştri al CECO (ceea ce reflectă diminuarea entuziasmului iniţial pentru instituţii
supranaţionale);
• Spre deosebire de Tratatul CEE, unde factorul decizional îl constituia instituţia Consiliului, în Tratatul CEEA, factorul decizional îl constituia Comisia, care dispunea si de
atribuţii proprii de decizie şi participa şi la adoptarea actelor de către Consiliu şi de Adunare.
• Organul specific CEEA a fost
– Agenţia de aprovizionare, care
• era sub controlul Comisiei,
• era dotată cu personalitate juridică şi
• deţinea monopol în privinţa cumpărării produselor nucleare în spaţiul comunitar pentru a evita folosirea lor în scop militar.
Sarcina principală pentru EURATOM
• era controlul industriei nucleare şi asigurarea cooperării în acest domeniu, dar încă de la început, dezideratul reprezentanţilor statelor membre era de a pune în acelaşi
timp bazele cooperării politice,
• relevantă fiind în acest sens declaraţia reprezentantului Germaniei, Walter Hallstein, primul preşedinte al Comisiei: „Noi nu integrăm economie ci politică. Nu vom
împărţi numai mobila, ci vom construi împreună o casă nouă şi mai spaţioasă.”

Bugetul pentru ambele tratate,


• este alimentat prin contribuţii financiare ale statelor membre, (deşi tratatul prevede posibilitatea creării unor resurse proprii) ceea ce reduce considerabil
independenţa Comisiilor.

Sediul
• Jean Monnet dorea pentru cele trei Comunităţi un sediu comun, dar
• Luxemburgul nu dorea ca celelalte două Comunităţi să aibă sediul pe teritoriul său datorită afluxului de funcţionari europenicare-i puteau afecta personalitatea sa
naţională
• Cei şase au ajuns la un consens:
– sediul provizoriu al CEE şi EURATOM să fie la Bruxelles,
– Curtea de Justiţie la Luxemburg ca si CECO,
– iar secretariatul Adunării să rămână în continuare la Strasbourg.

Preşedinţii
• Cele trei state mari – Franţa, Germania şi Italia, şi-au împărţit preşedinţiile colegiilor celor trei Comunităţi conform legilor clasice ale negocierii diplomatice.

• În anul 1959 a avut loc prima reducere vamală.


• Tratatul CEEA a instituit Centrul comun de cercetare nucleară în anul 1970, punând bazele unei veritabile cercetări europene.

TEST
1. Ce tip de organizaţie internaţională este CECO/CECA?

• a. ......................................................................................................................
.
• b. ......................................................................................................................
• c. .......................................................................................................................

2. Care sunt principiile viitoarei colaborări ce decurg din Planul Schuman?

• a. ......................................................................................................................
.
• b. ......................................................................................................................
• c. .......................................................................................................................
3. Cum se numeşte Raportul aprobat de Conferinţa miniştrilor afacerilor
externe de la Veneţia din anul 1956?

• a. ......................................................................................................................
.
• b. ......................................................................................................................
• c. .......................................................................................................................
Cursul IV Instituirea Uniunii Europene
IV.1. Evoluţia comunităţilor europene
IV.1.1. Extinderea Comunităţilor pe „orizontală”
IV.1.1.1. Spaţiul geografic comunitar
• După cel de al doilea Război Mondial, într-o Europă răvăşită, asistăm la constituirea noii familii a României – Uniunea Europeană
• De la conceptul de Comunitate a cărbunelui şi oţelului, anunţat de Robert Schuman la 9 mai 1950, asistăm la un proces de extindere treptată / succesivă de noi state.

• putem spune că aproximativ 60 de ani, numai guvernanţii şi popoarele din vestul continentului european au luat parte la mişcarea de construcţie politică a Europei, - regăsirea „familiei
europene”, iar celelalte state, numai după începerea prăbuşirii sistemului comunist şi căderea „Zidului Berlinului”.

• La 18 aprilie 1951, „şase state fondatoare”: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda, semnează la Paris, CECO/CECA, (intrat în vigoare la 23 iulie 1952) iar la 25 martie 1957,
la Roma, CEE şi CEEA, (în vigoare la 1 ianuarie 1958) (cu scopul de a îmbunătăţi economia statelor membre) ceea ce a constituit începutul procesul de formare a Uniunii Europene.

• În literatura de specialitate evoluţia Comunităţilor Europene s-a realizat prin extinderea la noi state.

• Atât progresul, cât, şi succesul înregistrat de cele „Şase state” fondatoare ale Comunităţilor Europene nu au rămas fără ecou în lumea occidentală; chiar şi Marea Britanie a devenit
conştientă şi interesată de progresele înregistrate de aceasta (de riscul de a fi izolată pe plan european.)

• În prima etapă de extindere a Comunităţilor Europene acestea se extind către Nordul continentului.
• Din anul 1959, asistăm la depunerea de cereri de asociere la Comunitatea Economică Europeană de către Grecia şi Turcia, iardin anul 1961, Marea Britanie. Aceasta dorea unele derogări
şi să negocieze fiecare produs, „contestând însuşi tratatul şi anumite părţi ale aquis-ului comunitar”, aşa cum scrie P: Gerbet: „Aveai impresia că nu Marea Britanie adera la Piaţa Comună,
ci Piaţa Comună adera la Commonwealth”.

Aderarea acestor state este cunoscută ca fiind făcută în patru „valuri” succesive, astfel:
• primul val – 1 ianuarie 1973, succesului CEE, convinge trei noi state (CEE se preocupă, pe lângă economie, şi de problemele legate de mediu şi de calitatea vieţii cetăţenilor săi) (nouă):
– Danemarca,
– Irlanda,
– Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

• al doilea val al extinderii Comunităţilor Europene, către Sud, a permis statelor cu un nivel mai scăzut de dezvoltare să se integreze şi s-a asigurat echilibrul şi stabilitatea acestei zone.
Al doilea val – 1 ianuarie 1981, are loc o nouă extindere, (cetăţenii ţărilor membre, cu doi ani înainte, şi-au ales pentru prima dată reprezentanţii în Parlamentul European) (zece):
– Grecia

• al treilea val – 1 ianuarie 1986 (reunificarea Germaniei nu schimbă numărul statelor membre, fiind doar o extindere teritorială, creşte doar importanţa comunităţii) (douăsprezece):
– Spania,
– Portugalia.

Un moment important din istoria Comunităţilor Europene îl reprezintă,


• data de 1 iunie 1985, semnarea unui acord de liberă trecere, cunoscut ca Acordul de la Schengen, semnat de către cinci dintre statele membre
• Belgia,
• Danemarca,
• Franţa,
• Luxemburg şi
• Republica Federală Germania),
• acordul prevedea suprimarea graduală a controalelor vamale la graniţele comune şi crearea unui spaţiu comun de securitate şi justiţie.
• a intrat în vigoare la data de 2 martie 1993.
• Ulterior la acesta au aderat restul statelor membre ale Comunităţilor Europene, cu excepţia Regatului Unit al Marii Britaniişi Irlandei de Nord şi Irlanda.
al patrulea val – 1 ianuarie 1995 („casa europeană”)
– are alt nume - UE - după semnarea Tratatului de la Maastricht, -care vizează toate aspectele vieţii cetăţenilor) – (cincisprezece) asistăm
la ultima extindere de tip clasic:
• Austria,
• Finlanda, • Suedia.

• al cincilea val – 1 mai 2004, (după ratificarea de către toate cele 15 state membre a Tratatului de Aderare,
– UE îşi măreşte numărul de state prin admiterea a zece noi state) (douăzeci şi cinci):
• Cipru,
• Estonia,
• Letonia,
• Lituania,
• Malta,
• Polonia,
• Republica Cehă,
• Slovacia,
• Slovenia,
• Ungaria.

• În 1 ianuarie 2007,
• celor 25 de state membre ale Uniunii Europene li s-au alăturat alte două state din regiunea sud-estică a continentului european, şi anume,
– România şi – Bulgaria.

• În 1 iulie 2013,
• Celor 27 de state membre ale Uniunii Europene li s-a alăturat un alt stat din regiunea sud-estică a continentului european:
– Croația
• La 9 decembrie 2011, Croația a semnat Tratatul de Aderare la UE. Referendumul de aderare la UE ce a avut loc în 22 decembrie 2011 a validat
aderarea țării la Uniunea Europeană, 66% din cetățenii croați prezenți la vot au votat pentru aderarea la Uniunea Europeană iar aderarea a avut
loc la 1 iulie 2013.

• Începând cu 21 decembrie 2007 au fost eliminate controalele la frontierele terestre şi maritime şi pentru nouă noi state careau aderat la UE în
anul 2004 (cele de mai sus, fără Cipru (în 2009), Elveţia în 2008 şi Liechtenstein în curs de derulare, iar pentru România şi Bulgaria în anul 2011.

• Prin acest Acord, au fost devansate proiectele propuse de tratatele comunitare, în sensul creării „unei pieţe interne în cadrul căreia persoanele,
mărfurile, bunurile şi capitalurile puteau să circule liber”.

Concluzie
• putem spune că, în urma acestor extinderi, Comunităţile Europene au devenit„cea mai mare putere comercială a lumii, ridicându-şi prestigiul
politic în organizaţiile internaţionale”

• Asistăm după aderarea Spaniei şi Portugaliei în 1986, la un spaţiu economic cu 320 milioane de cumpărători şi o suprafaţă agricolă de 134,2
milioane km2. În momentul actual, după aderarea Croației, spațiul economic ajunge la cifra de 508 milioane de cumpărători.
IV.1.2. Extinderea Comunităţilor pe „verticală”
IV.1.2.1. Perfecţionarea instituţiilor comunitare

• A doua direcţie a sistemului creat prin cele trei tratate, a avut în vedere perfecţionarea instituţiilor
comunitare;

Trei momente importante reţin atenţia:


• existenţa unor crize şi eşecuri:
–apariţia instituţiilor supranaţionale
–politica „scaunului gol” din 1965, practicată de Franţa
–generalizarea votului majoritar
–această situaţie a dus la 30 ianuarie 1966 la o reuniune extraordinară a Consiliului cunoscută sub denumirea
de
Compromisul de la Luxemburg, care, deşi nu avea valoare juridică, a instituit un drept de veto în activitatea Consiliului.

• modalităţi de depăşire a crizelor şi eşecurilor:


– „Raportul Spaak” din 21 aprilie 1956, privind posibilităţile de integrare a statelor membre CECO, ce a dus la
adoptarea Tratatelor de la Roma; raportul propunea integrarea economică prin realizarea/crearea unei
Pieţe Comune şi integrarea sectorială în domeniul energiei atomice;

– Uniunea vamală presupune integrarea economică, prin „renunţarea statelor membre la prerogativele
vamale ale suveranităţii lor”
• reprezintă un spaţiu geografic în care sunt eliminate drepturile de vamă, a taxelor, a restricţiilor şi a reglementărilor cu efect
echivalent între statele membre şi prin stabilirea unui tarif vamal comun în raport cu statele terţe;
• prin acest tarif vamal comun se diferenţiază uniunea vamală de zona de liber schimb, care înseamnă înlăturarea barierelor
vamale şi a restricţiilor cantitative, dar menţine politicilor vamale proprii;
• Piaţa comună se clădeşte pe Uniunea vamală şi reprezintă „fundamentul întregii construcţii comunitare”;
– în paralel cu aceste acţiuni s-au conturat şi activităţile în direcţia unificării politice:
» „Raportul Davignon”,
» „Raportul Werner,
» „Raportul Comisiei asupra UE ,
» „Raportul Vedel” din 1972,
» „Raportul L.Tindemans”,
» „Raportul celor trei înţelepţi” (B.Biesheivel, E. Dell şi R.Marjolin)
• întărirea autorităţii preşedintelui Comisiei;
• întărirea cooperării Comisiei cu Consiliul European;
• stabilirea unor relaţii mai armonioase între Comisie, Consiliu şi Parlament.
dezvoltarea prevederile iniţiale ale tratatelor institutive:
– Tratatul de fuziune, de la Bruxelles, din 8 aprilie 1965 şi în vigoare din 1 iulie 1967 a unificat instituţiile celor trei Comunităţi,
– Compromisul de la Fontainebleau, din 1984, rezolvă, sub preşedinţia franceză a Consiliului CE, problema bugetară, prin reducerea contribuţiilor financiare
ale
Marii Britanii la bugetul comunitar ( prin reducerea fondurilor pentru agricultură şi sporirea resurselor proprii ale Comunităţii europene;
– Actul Unic European, din 28 februarie 1986, semnat la Luxemburg şi Haga, a revizuit unele dispoziţii ale tratatelor institutive:

• stabileşte ca obiectiv al comunităţilor europene şi al cooperării politice europene, contribuţia la realizarea unui progres concret al UE • modifică tratatele
constitutive;
• instituţionalizează întâlnirile şefilor de stat şi guvern, sub forma Consiliului european, organ pur politic,
• extinde votul cu majoritate calificată în Consiliu;
• anumite puteri de decizie au fost transferate de la Consiliu către Comisie,
• stabileşte termenul de 31 decembrie 1992 pentru realizarea definitivă a Pieţei unice, reglementând mişcarea liberă a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi
persoanelor pe întregul spaţiu comunitar;
• extinde obligaţia de consultare a statelor membre şi în problemele de politică externă de interes general;

• Tratatul de la Maastricht, din 7 februarie 1992:


• a creat Uniunea Europeană,
• denumirea de Comunitate Economică Europeană a fost înlocuită de Comunitatea Europeană; • a creat o Curte de Conturi unică.

• Tratatul de la Amsterdam, din 2 octombrie 1997, aduce multe noutăţi cu privire la:
– libera circulaţie a persoanelor,
– forţa de muncă,
– consolidează Europa cetăţenilor,
– atribuţii noi pentru Parlament,
– Politica Externă şi de Securitate Comună.
– Extinderea votului cu majoritate calificată în Consiliu

• Tratatul de la Nisa din 9-11 decembrie 2000, semnat la 26 februarie 2001,


– a realizat o veritabilă reformă a instituţiilor în scopul pregătirii cadrului instituţional pentru extinderea Uniunii Europene.

• Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007, semnat în 13 noiembrie 2009,intrat în vigoare la 1 decembrie 2009,aduce următoarele
noutăţi:
– înfiinţarea postului de preşedinte al Consiliului European pentru un mandat de 2 ani şi jumătate,
– existenţa Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate,
– conferirea de noi competenţe pentru Comisie,
– reducerea de membri ai Comisiei,
– posibilitatea înfiinţării unui Parchet European,
– atribuirea expresă de personalitate juridică Uniunii,
– conferirea de forţă juridică Cartei drepturilor fundamentale, – aderarea UE la CEDO,
– Pilonul al III-lea (vizele, azilul, imigrarea şi cooperarea în materie civilă) este scos de sub incidenţa TUE şi trecută sub incidenţa TCE.
IV.1.3. Tratatul de fuziune de la Bruxelles
• Cele trei comunităţi au fost constituite cu domenii de activitate specifice, dar, cu structură instituţională identică, (deşidistinctă) aveau în esenţă acelaşi obiectiv
general (constituirea unei pieţe comune). În realizarea acestui obiectiv se dorea să nu mai aibă la bază trei organizaţii, ci una singură.

• Prima măsură luată a fost unificarea instituţiilor comunitare,


– se instituie un Consiliu unic şi o Comisie unică pentru cele trei Comunităţi europene, (tratat cunoscut sub denumirea de Tratatul de fuzionare a executivelor
CECO, CEE şi CECA);
– nu a unificat competenţele instituţiilor comunitare
– prin tratat s-a creat entitatea „Comunităţile europene”
– pe plan internaţional a permis acreditarea unor reprezentanţi diplomatici în numele acestei entităţi Comunităţile europene

IV.2. De la Luxemburg şi Haga la Nisa


IV.2.1. Actul Unic European
• Comisia Europeană sub preşedinţia lui Jacques Delors, elaborează „Cartea Albă asupra realizării pieţei interioare”,

AUE
• este cel mai important tratat după intrarea în vigoare a tratatelor institutive/constitutive prin stabilirea ca termen final de realizare a pieţei interioare la data de
31 decembrie 1992, dată care nu produce efecte juridice automate

• a fost semnat în februarie 1986, la Luxemburg (Belgia, RFG, Spania, Franţa, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Marea Britanie) şi Haga (Danemarca, Italia şi
Grecia), fiind un caz unic în istoria tratatelor comunitare ca semnarea să se efectueze în două etape de către statele membre

• a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.

• cele mai importante dispoziţii ale sale:


– consacrarea Uniunii Europene ca obiectiv al acţiunilor întreprinse în cadrul Comunităţilor Europene şi al Cooperării politice europene, – instituţionalizează
Consiliul european, (care exista doar în baza comunicatului summit-ului de la Paris din 1974); – modifică tratatele constitutive/institutive;

– extinde votul Consiliului cu majoritate calificată;


– introduce procedura de cooperare în anumite domenii prin consultarea Parlamentului;
– înfiinţează o nouă jurisdicţie comunitară de primă instanţă pentru uşurarea activităţii CJCE;
– stabileşte obiectivul desăvârşirii pieţei interne până la data de 31 decembrie 1992;
– introduce principiul coeziunii economice şi sociale cu scopul reducerii decalajelor între diferite regiuni ale statelor membre;
– prevede dezvoltarea cooperării politice pentru punerea în practică a unei politici externe europene;
– extinde obligaţia de consultare a statelor membre şi în orice problemă de politică externă de interes general;
– include în sfera cooperării aspectele politice şi economice ale securităţii, dar rămâne exclusă apărarea, menţionându-se doar cooperarea în cadrul NATO şi
UEO;
– elementul esenţial al cooperării politice, devine Comitetul politic; – înfiinţează un Secretariat politic cu sediul la Bruxelles.

• De reţinut că acest act prezintă o importanţă deosebită atât, pentru procesul construcţiei europene, deoarece are ca efect, realizarea celei mai mari Pieţe unificate
din lume la data de 1 ianuarie 1995, cât, şi pentru faptul că menţionează pentru prima dată într-un tratat internaţional Uniunea Europeană ca obiectiv al statelor
membre.
Acordul de la Schengen, adoptat în 14 iunie 1985, iniţial separat de Comunitatea Europeană, între timp a devenit de competenţa Uniunii, fiind
înlocuit de o Convenţie pe baza Acordului Schengen, care instituie o „Zonă Schengen, încontextul desăvârşirii Pieţei interne, in interiorul căreia
controlul vamal este desfiinţat
• Statale semnatareale acordului Belgia, Germania, Franţa, Olanda şi Luxemburg
• Prevedecă „graniţele interne pot fi trecute prin orice punct fără a se face controlul persoanelor”;

• Li s-a alăturat Danemarca, Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Austria, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia; restul Cehia, Cipru, Elveţia, Estonia,
Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, fiind în proces de ratificare sau neimplementând încă acordul. În prezent26 de state au
semnat Convenţia, dar numai15 participă. Andorra, Groenlanda, Insulele Feroe, Monaco, San Marino şi Vaticanul aparţin „Zonei Schengen”,
pentru că au semnat tratate de liberă circulaţie

• Convenţia permite
– reinstaurarea temporară a controlului vamal din motive de securitate,
– schimbul de informaţii între autorităţile de control ale statelor semnatare,
– urmărirea unor persoane de către poliţia unui stat pe teritoriul unui alt stat
• De libertatea de mişcare beneficiază şi cetăţenii din ţările nemembre, cu condiţia ca ei să aibă dreptul de rezidenţă într-unul din „statele
Schengen
• Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, principiile Acordului de la Schengendevin parte a principiilor Uniunii Europene.
• Prin instituirea Listei electronice cu persoanele căutate, precum şi a Sistemul Schengen de Informare, părţile din acord au convenit să-şi acorde
sprijin reciproc forţelor de poliţie.
• Ca regulă generală, pentru cetăţenii statelor care nu sunt semnatare ale Convenţiei Schengen, perioada de şedere în „Zona Schengen” nu poate
depăşi 90 de zile, cumulate în 180 de zile de la prima intrare, indiferent de numărul intrărilor. În ceea ce priveşte statutul resortisanţilor statelor
terţe care se stabilesc mai mult de trei luni pe teritoriul Uniunii, acesta este reglementat de politica Uniunii Europene privind imigraţia.

• Interesant este faptul că


• Marea Britanie şi Irlanda, nu pot fi obligate să participe:
• la politicile comunitarizate:
• azil şi imigraţie;
• cooperare judiciară în materie civilă.

• La Acordul Schengen,ele având o poziţie specială faţă de acquis-ul Schengen.

• Danemarca nu participă la niciuna dintre politicile comunitarizate prin Tratatul de la Amsterdam deşi este parte a Acordului Schengen.

• numele său, (AUE) exprimă existenţa unui singur document în care sunt reunite mai multe dispoziţii
IV.2.2. Tratatul de la Maastricht

• Acest Tratat deschide o nouă etapă în evoluţia construcţiei comunitare, care se va realiza prin reorientarea
vocaţiei sale spre finalitatea sa politică şi prin schimbarea denumirii sale.

• Tratatul asupra Uniunii Europene, TUE, este practic, tratatul care a instituit Uniunea Europeanăşi a intrat în
vigoare la 1 noiembrie 1993.

Modificări şi completări adusecelor trei tratate originare, astfel:


• modifică denumirea Tratatului instituind Comunitatea Economică Europeană, în Tratatul instituind
Comunitatea Europeană, prin înlăturarea cuvântului „economic” se subliniază dorinţa de a realiza nu numai o
uniune economică, ci, mai ales, una politică;
• cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne, între autorităţile poliţieneşti şi cele judiciare;
• politica externă şi de securitate comună;
• dispoziţii privind politica socială;
• cetăţenia UE, prin care fiecare cetăţean european are următoarele drepturi:
– libertatea de circulaţie, adică să se poată deplasa şi să-şi stabilească domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre;
– drepturi politice, adică să voteze şi să candideze la alegerile municipale şi europene care se desfăşoară în statul în care
are domiciliul;
– dreptul de protecţie diplomatică, adică să fie protejat de autorităţile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru;
– dreptul de petiţionare; adică să se adreseze Parlamentului şi funcţionarului însărcinat cu sondarea opiniei publice (cu
mediatorul).
• stabileşte realizarea unei Uniuni economice şi monetare şi a unei uniuni politice:
– Uniunea economică, adică direcţiile politicii economice ale statelor membre şi ale
comunităţilor vor fi adoptate de către Consiliul de Miniştri;
– Uniunea monetară, adică adoptarea unei singure politici monetare în spaţiul Uniunii;
– Uniunea politică, adică:
– politică externă şi de securitate comună, inclusiv o politică de apărare, – politică comună în
domeniul juridic şi al afacerilor interne.

• În concluzie, acest Tratat a creat UE pe trei piloni: un pilon comunitar şi doi piloni interguvernamentali.
IV.2.3. Tratatul de la Amsterdam

• Deoarece Tratatele institutive trebuiau revizuite pentru a face faţă noilor aderări de state, proiectul de tratat
a fost redactat de Conferinţă şi însuşit de Consiliul European întrunit la Amsterdam în 16-17 iunie 1997.

• Tratatul a fost semnat la 2 octombrie 1997, la Amsterdam şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999.
• Acest tratat se prezintă ca Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a
Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a altor acte conexe

Se referă la:
• realizarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie,
• integrarea acquis-ului Schengen tot în pilonul al treilea al UE;
• stabilirea bazelor cooperării consolidate, pentru primul şi al treilea pilon, pentru statele care doresc să
avanseze mai repede, - datorită situaţiei lor economice -, pe calea integrării sporite;
• extinderea dispoziţiilor sociale la primul pilon;
• introducerea în noi domenii a majorităţii calificate;
• ca urmare a introducerii celui de-al treilea pilon, sunt extinse competenţele Curţii de Justiţie a Comunităţii
Europene;
• introduce un nou concept, conceptul de „cooperare întărită
• pentru al treilea pilon (CPJMP) aduce modificări prin introducerea unui nou tip de act decizia-cadru.

• În concluzie acest Tratat de la Amsterdam în privinţa reformelor instituţionale (pentru a face faţă noilor valuri
de extindere), nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor participanţilor la negocieri.
• conform Protocolului nr. 8 cu privire la stabilirea sediilor instituţiilor şi a anumitor organisme şi servicii
– pentru Parlamentul European cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare la Strasbourg, iar cele adiţionale la
Bruxelles;
– Secretariatul General la Luxemburg;
– Consiliul la Bruxelles, iar în aprilie, mai şi octombrie la Luxemburg;
– Comisia la Bruxelles, iar o parte din servicii la Luxemburg;
– Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă şi Curtea de Conturi la Luxemburg.

IV.2.4. Tratatul de la Nisa


• Summit-ul care a încheiat secolul XX, a avut loc la Nisa în data de 9 -11 decembrie 2000, iar tratatul a fost semnat la 26 februarie 2001, şi intrat în vigoare la 1
februarie 2003 (deoarece Irlanda a respins prin referendum Tratatul în 2001 şi l-a acceptat cu 62% voturi doar în octombrie 2002).

• Reuniunea de la Nisa a reprezentat o etapă necesară în evoluţia construcţiei europene.

• Forma uzuală pentru acest tratat este Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene
şi a anumitor acte conexe.

• Scopul tratatuluia fost de a pregăti Uniunea Europeană pentru noile valuri de extindere.

• Prevederile sale cele mai importante :

• Componenţa şi funcţionarea instituţiilor în cadrul UE-25 pentru legislatura 2004-2009:

Parlamentul European:
• nr. maxim de eurodeputaţi va fi de 732 (Amsterdamul preciza 700);
• din 1 ianuarie 2004, o nouă repartiţie a locurilor în Parlament, pentru un număr de 535 eurodeputaţi, diferenţa până la 732 eurodeputaţi de 197 eurodeputaţi, s-a
repartizat în urma alegerilor pentru legislatura 2004-2009;
• începând cu anul 2007, s-a hotărât ca numărul europarlamentarilor să fie de 786;
• statutul europarlamentarilor, va fi aprobat de Consiliu, cu majoritate calificată;
• organizarea partidelor politice la nivel european pe baze juridice noi, permite Consiliului să stabilească statutul acestor partide.
• PE nu intervine în procedura de numire a judecătorilor comunitari.
Consiliul Uniunii Europene:
• s-a luat o soluţie mixtă:
• când propunerea de adoptare a unei propuneri vine din partea Comisiei, pragul este de 232 de voturi (72,27%) şi exprimă votulfavorabil al unei majorităţi (simple) din
partea statelor membre;
• în alte cazuri, actele Consiliului vor necesita cel puţin 232 de voturi şi o majoritate de două treimi din partea statelor membre;
• un stat membru va putea cere să se verifice dacă statele membre care alcătuiesc majoritatea calificată reprezintă cel puţin 62% din populaţia totală a Uniunii; dacă
această condiţie nu este îndeplinită, decizia în cauză nu va fi adoptată.;
• în funcţie de mărimea statelor, membrii Consiliului vor avea 345 de voturi în total repartizate;
• pragul majorităţii calificate va fi de 258 voturi, când toate statele candidate vor adera, adică mai mult ca înainte şi va creşte la 73,4%;
• cele 4 state mari Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, îşi menţin câte 29 voturi fiecare, iar statele intermediare (între statele mari şi cele mici), câte 27 voturi, de
unde rezultă că trei state mari nu vor mai putea să blocheze procesul decizional.

Comisia Europeană:
• 1 ianuarie 2005, fiecare stat membru are câte un reprezentant, adică Germania,Marea Britanie, Spania, Franţa şi Italia pierd al doilea comisar;
• din 1 ianuarie 2007, număra 27 de state membre, numărul eurocomisarilor trebuie să fie inferior numărului statelor membre, adică cel mult 26, şi va fi stabilit de
Consiliu cu unanimitate de voturi şi aleşi prin rotaţie;
• consacră sporirea puterilor preşedintelui Comisiei;
• preşedintele Comisiei hotărăşte repartizarea portofoliilor, numeşte vicepreşedinţii Comisiei şi cere demisia eurocomisarilor.
Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă:
• repartizarea competenţelor între Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă;
• fiecare din cele zece noi state membre îşi va desemna câte un reprezentant pentru CJCE şi TPI, astfel încât din data de 1 mai 2004 să aibă 25 de
membri;
• înfiinţarea Camerelor jurisdicţionale ajutătoare pe lângă TPI, cu scopul de a degreva TPI de anumite cazuri.

Curtea Europeană de Conturi:


• este constituită din reprezentanţi ai fiecărui stat membru (din 1 mai 2004, 25 de membri);
• numiţi de Consiliu cu majoritate calificată, pe un mandat de 6 ani;
• înfiinţarea unui Comitet de legătură între Curtea de Conturi şi celelalte instituţii naţionale similare

Comitetul Economic şi Social:


• va avea 350 de reprezentanţi ai statelor membre
Comitetul regiunilor:
• a fost limitat la 350 de locuri;
• membrii CR trebuie să aibă mandat electoral de la autorităţile pe care le reprezintă.

Procedurile de decizie:
• extinderea procedurii adoptării deciziilor cu majoritate calificată;
• în unele domenii, unele state dispun de drept de veto, astfel:
• Germania,în materie de imigrare şi drept de azil;
• Marea Britanie, în materie fiscală;
• Spania, Portugalia şi Grecia în materie de ajutor regional.
• în cadrul celui de-al treilea pilon al UE – CPJMP - adoptarea deciziilor cu majoritate calificată doar pentru azil şi imigrări.

Cooperarea consolidată:
• să respecte tratatele şi cadrul instituţional unic al UE;
• să respecte acquis-ul comunitar;
• să nu intervină în domenii care sunt de competenţa exclusivă a Comunităţii;
• să nu aducă atingere Pieţii interne sau coeziunii economice şi sociale stabilite de Tratat;
• să nu facă discriminări între schimburile dintre statele membre şi să nu provoace distorsiuni de concurenţă între acestea;
• să reunească minim 8 state membre (nu majoritatea);
• să respecte competenţele, drepturile şi obligaţiile statelor membre neparticipante;
• să fie deschise tuturor statelor membre;
• să faciliteze realizarea obiectivelor UE şi să consolideze procesul de integrare

Apărarea consolidată:
• tratatul consacră militarizarea UE şi crearea unei Forţe de reacţie rapidă pentru managementul situaţiilor de criză.

IV.2.5. Tratatul de la Lisabona


Refuzul ratificării Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, (semnat de statele membre la data de 29 octombrie 2004, şi neratificat de toate statele
membre din motive procedurale constituţionale interne) a dus statele membre ale Uniunii Europene la construirea de noi strategii politice alternative.
• În cadrul referendumurilor organizate în vara anului 2005 de către Franţa şi Ţările de Jos, chiar poporul francez şi cel din Ţările de Jos au respins Tratatul, ceea ce a
dus la întreruperea procesului de ratificare şi în celelalte state.
• În decembrie 2007, în urma unor evenimente politice, în care au fost implicate statele membre şi instituţiile comunitare, fără consultări publice, a fost încheiat
„Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene”, sau mai simplu „Tratatul de la
Lisabona” sau „Tratatul de Reformă”.
• Spre deosebire de Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, Tratatul de la Lisabona nu reuneşte cele trei tratate existente (Tratatul privind UE, Tratatul de
instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice) intr-un singur document,
• Doar aduce modificări acestora.
• Noul tratat „renumerotează din nou” tratatele.
• Tratatul a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009.

Modificările aduse de acest tratat

• de la 1 decembrie 2009, UE s-a substituit şi a succedat Comunităţii Europene (art. 1 UE);


• Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE) este redenumit „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene” (TFUE), ca urmare a dispariţiei „Comunităţii
Europene” (subzistă Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA);
• Conform art. 47 UE, Uniunea Europeană are personalitate juridică, ceea ce nu o autorizează să legifereze sau să acţioneze în afara competenţelor care îi sunt conferite
de către statele membre prin tratate
• rezultă că va avea capacitate juridică şi procesuală pe plan internaţional;
• dispariţia pilonilor;
• Posibilitatea creării unui Parchet European, în scopul combaterii infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii;
• o serie de modificări instituţionale importante, imediat operaţionale şi altele intrând în vigoare doar din 1 noiembrie 2014:
– Preşedinţia Consiliului European: - preşedintele este ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate, reînnoit o dată – Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe şi politica de securitate
– Preşedinţia Consiliului va fi exercitată în continuare prin rotaţie, excepţie făcând Consiliul pentru Afaceri Externe, care va fi prezidat de Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate
– în Consiliu, din 1 noiembrie 2014, se vor produce modificări în modul de calcul al majorităţii calificate;
– Comisia nu va mai avea un resortisant al fiecărui stat membru, va fi compusă dintr-un număr de membri corespunzător cu două treimi din numărul statelor
membre,
– Preşedintele Comisiei va fi ales indirect de către membrii Parlamentul European;
– este consolidat rolul Parlamentului European ca urmare a extinderii procedurii de codecizie;
– sporirea participării parlamentelor naţionale la activităţile UE
– denumirile instanţelor sunt puţin schimbate (sub denumirea generică de Curte de Justiţie a Uniunii Europene intră: Curtea de Justiţie, Tribunalul (fostul TPI),
Tribunalele specializate (fostele camere jurisdicţionale);
• introducerea iniţiativei legislative cetăţeneşti
• protecţia drepturilor fundamentale, astfel Carta drepturilor fundamentale nu mai este inclusă în Tratat, are forţă juridică primară ceea ce înseamnă că are „aceeaşi
valoare juridică cu cea a tratatelor” şi UE va adera la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la CEDO;
• instituirea Eurogrupului pentru a desemna statele membre care au adoptat moneda euro .

Concluzie
• Aceste modificări aduse de Tratatul de la Lisabona, în viitor pot aduce unele implicaţii pe termen lung,
• simbolizează o anumită schimbare „dispariţia Dreptul comunitar şi apariţia dreptului Uniunii Europene”.
IV.3. Mecanismul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană
IV.3.1. Aderarea la Uniunea Europeană
• Conceptul de „Uniune” a fost stabilit încă din 1957, ca obiectiv înscris în preambulul Tratatului de la Roma (TCEE): „crearea unei uniuni tot mai strânse între
popoarele europene”, concept ce a reapărut în 1972, la reuniunea la nivel înalt de la Paris, unde şefii de stat sau de guverne ai celor 9 state membre şi-au exprimat
dorinţa de a transforma ansamblul relaţiilor dintre statele lor într-o „Uniune Europeană”, iar prin „Declaraţia solemnă de la Stuttgart privind Uniunea Europeană” din
1983, a fost relansată ideea unificării europene prin întărirea şi dezvoltarea Comunităţilor şi prin întărirea cooperării politice.

• Consacrarea denumirii de Uniune Europeană s-a făcut prin Tratatul de la Maastricht din 1992,

• La bază, Comunităţile Europene au fost create pe baza unor tratate internaţionale încheiate în conformitate cu normele dreptului internaţional şi cu legislaţiile statelor
membre, Uniunea Europeană, nu este o simplă organizaţie interguvernamentală, pentru că are competenţe proprii, dar nu este nici o federaţie supranaţională,
deoarece guvernele şi parlamentele naţionale nu sunt subordonate unei autorităţi federale.

• Tratatele constitutive ale Comunităţilor sunt tratate deschise (Tratatul CECO se adresa tuturor statelor „europene”), şi că orice stat european poate cere să devină
membru al Comunităţii (iar art.237 din Tratatul CEE); astfel putem afirma că opţiunea aderării a „rămas deschisă permanent” dar transformările la care au fost supuse
Comunităţile de-a lungul timpului, au dus la „modificările procedurii de aderare”.

Există trei etape de parcurs pentru aderare la UE:


• etapa de pre-aderare, cuprinde:
– activităţi la nivel comunitar

• acorduri de asociere,
• parteneriate,
• ajutoare,
• programe de pre-aderare, etc.
– activităţi la nivelul statelor candidate
• adaptarea infrastructurii,
• adaptarea instituţiilor,
• adaptarea legislaţiei, etc.;
• etapa „comunitară”, constă în adoptarea deciziei Consiliului European cu unanimitate de voturi, după consultarea Comisiei Europene şi după
obţinerea avizului conform al Parlamentului European cu privire la acceptarea cererii de aderare;
• etapa „internaţională”, constă în negocierea tratatului de aderare între statul candidat şi fiecare stat membru, care trebuie să fie ratificat de toa te
statele membre; în cazul în care un singur stat se opune ratificării, statul candidat respectiv nu va putea adera la UE.

IV.3.2. Procedura iniţială de aderare


• La început, procedura de aderare era diferită, adică trebuia să se facă la fiecare din cele trei Comunităţi separat; cererea de aderare se adresa Consiliului, care, trebuia
să solicite avizul Comisiei înainte de a se pronunţa.
• Astfel, pentru CECO, procedura de aderare era pur comunitară, adică, consta într-o decizie (act unilateral) în care erau stabilite condiţiile aderării de către Consiliu, cu
unanimitate de voturi, fără intervenţia statelor membre, aderarea devenind efectivă în momentul depunerii instrumentelor de aderare de către statul candidat, la
statul depozitar al Tratatului CECO (Franţa).

• Cât priveşte procedura de aderare la CEE şi EURATOM, aceasta era o decizie politică (deoarece prevedea competenţa statelor membre) şi încheierea unei tratat de
aderare între statele membre şi cele candidate, tratat care trebuia ratificat de ambele părţi (atât de statele membre cât şi de statele candidate).

• O dată cu Tratatul de la Maastricht, această procedură este înlocuită cu o procedură unică de aderare la UE (aderarea simultană la toate cele trei Comunităţi).
IV.3.3. Procedura actuală de aderare
Conform art. 49, par.1 din Tratatul de la Maastricht, orice stat european care respectă principiile enunţate în art. F, par. 1, poate solicita să devină membru al UE.
Statul respectiv
• adresează o cerere Consiliului, care se pronunţă asupra ei cu unanimitate de voturi, după ce a consultat Comisia şi după primirea avizului conform al
Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea absolută a membrilor săi.
• Condiţiile cu privire la primire, drepturile şi obligaţiile părţilor fac obiectul unui tratat între statele membre şi statul candidat/solicitant, care trebuie supus
ratificării tuturor părţilor, în conformitate cu reglementările lor constituţionale. Tratatul de aderare cuprinde următoarele documente:
• acte interne ale instituţiilor comunitare:
• avizul Comisiei,
• hotărârea Parlamentului European,
• decizia Consiliului Uniunii Europene privind admiterea; • acte internaţionale:
• tratatul de aderare, semnat de statul candidat şi de toate statele membre, ratificat,
• actul cuprinzând condiţiile aderării, semnat,
• actul final al Conferinţei de aderare, • procesul verbal de semnare a tratatului.
• Tratatul de aderare, din punct de vedere juridic, are forţa juridică a tratatelor constitutive, este o înţelegere interstatală între statele membre ale
Comunităţilor şi statul care aderă, nu între Comunităţi şi statul solicitant.

IV.3.4. Condiţiile de fond ale aderării


• În tratatele constitutive sunt prevăzute condiţiile de aderare la UE, şi anume:
• solicitantul trebuie să aibă calitatea de stat cum sunt în Tratatul cu privire la drepturile şi obligaţiile statelor de la Montevideo, din 1933, şi anume:
– teritoriu (terestru, acvatic sau aerian),
– populaţie, guvern (mini-statele europene Andora, Monaco, San Marino şi Lichtenstein, nu au devenit şi nici nu vor deveni membre ale UE,
dar, beneficiază, însă, de un statut special în cadrul UE);
• statul candidat trebuie să fie european, (din punct de vedere geografic),Turcia face parte mai degrabă din Asia, decât din continentul Europa, deşi din
2005, CE a început negocierile de aderare cu această ţară;
• statul candidat să respecte principiile democratice şi drepturile omului;
• sunt importante şi criteriile politice şi economice care trebuiesc îndeplinite de statul candidat şi care fac obiectul unor negocieri dificile şi
îndelungate.
• Articolul 6 al TUE prevede principiile pe care este fondată Uniunea (adică valorile Uniunii):
• principiul libertăţii,
• principiul democraţiei,
• principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi
• principiul statului de drept, principii care sunt comune tuturor statelor membre.
• După Daniel Gueguen, Pilonii procesului de aderare la UE sunt în număr de trei şi anume:
• Acorduri de asociere/Acorduri europene de asociere,
• Programe de pre-aderare,
• Preluare acquis comunitar.

IV.3.5. Criteriile de aderare de la Consiliul European de la „Copenhaga” din 21-22 iunie 1993
Cu privire la perspectiva extinderii UE spre Europa Centrală şi de Est, au fost stabilite în cadrul Consiliului European de la Copenhaga din iunie 1993,
criteriile pe care statele candidate trebuie să le îndeplinească pentru a putea adera:
• criteriul geografic:
– statul candidat să se situeze din punct de vedere geografic pe continentul european;
• criteriul politic:
– stat democratic ( pluralism politic, alegeri libere, vot egal, direct, secret);
– stat de drept (să asigure separaţia puterilor în stat);
– respectarea drepturilor omului; – respectarea statutului minorităţilor;
• criteriul economic:
– să aibă o economie de piaţă funcţională;
– să facă faţă concurenţei şi standardelor economice ale UE; • criteriul preluării obligaţiilor ce decurg din calitatea de stat membru:
– preluarea acquis-ului comunitar:
– posibilitatea de a subscrie obiectivelor/scopurilor uniunii politice şi ale uniunii economice şi monetare.
• Dar, şi pentru Comunităţi,reprezentanţii statelor membre la Copenhaga, au instituit un criteriu de îndeplinit, acela de a crea capacitatea
necesară primirii de noi state membre, pentru a nu scădea nivelul integrării europene, (se referă la capacitatea instituţională pentru a nu se
produce un blocaj în luarea deciziilor).
• La Consiliul European de la Madrid din 1995, s-a introdus un ultim criteriu, ca administraţia şi justiţia să aibă capacitatea de a aplica creaţia
comunitară.

IV.3.6. Criteriile de aderare de la Consiliul European de la „Amsterdam” din 16 iunie 1997


• Acesta a prevăzut 5 criterii esenţiale pentru aderare, criterii mai riguroase decât cele stabilite la Copenhaga în 1993:
– apartenenţa geografică, economică sau culturală la Europa;
– apărarea valorilor democratice, a drepturilor omului şi ale minorităţilor, abolirea pedepsei cu moartea;
– respectarea mecanismelor de piaţă cu o economie deschisă şi bazată pe concurenţă; – aplicarea politicii comerciale, a unui tarif extern
comun şi a Codului vamal;
– acceptarea unui ansamblu de principii, decizii, reguli şi obiective care aparţin UE.
• „Agenda 2000”, care în cel de al treilea criteriu de aderare (preluarea acquis-ului comunitar), introduce o distincţie severă între state, prin care
se cere statelor candidate să fie dotate cu o „carte routiere” – foaie de drum/foaie rutieră (o fişă individuală în care să înregistreze progresele
realizate în cadrul preluării acquis-ului comunitar).

Ca o concluzie,
• putem afirma că, având în vedere rolul şi puterea pe care o au instituţiile comunitare în procesul de negociere pentru aderarea statele din
Europa Centrală şi de Est, asistăm la un proces de admitere în UE, şi nu la un proces de aderare la UE.
IV.4. Negocierile de aderare
Statul care doreşte să aderare la Uniunea Europeană trebuie să parcurgă următoarele etape:
– decizia internă de aderare;
– să formuleze cererea de aderare;
– să depună cererea de aderare (scrisoare în care îşi exprimă această dorinţă),la Preşedinţia Consiliului UE;
– Consiliul UE decide dacă statul solicitant îi este sau nu conferit statutul de candidat la integrarea în UE;
– trimiterea cererii de la Consiliu UE la Comisie pentru „luările de poziţii/document de poziţie” (instrument juridic de bază al procesului de negociere a
capitolelor de acquis commnautaire);
– elaborarea „documentelor/luărilor de poziţii” de către Comisie după analizarea situaţiei politice, economice, juridice a statului candidat; – adoptarea hotărârii
de acceptare a „luărilor de poziţii” în cadrul Comisiei;
– hotărârea Consiliului UE privind luarea de poziţie a Comisiei şi privind începerea negocierilor de aderare;
– deschiderea conferinţei de aderare cu ţara respectivă;
– dacă candidatura statului respectiv este acceptată, acesta primeşte un ajutor din parte Uniunii, pentru ca să se poată pregăti pentru aderare; – statul respectiv
este monitorizat pentru a se vedea în ce măsură îndeplineşte criteriile aderării;
– Comisia Europeană prezintă periodic rapoarte privind progresele realizate de fiecare ţară candidată;
– pe baza rapoartelor anuale de ţară întocmite de Comisia Europeană, Consiliul European decide deschiderea negocierilor de aderare;
– negocierile de aderare;
– semnarea protocolului de închidere a negocierilor;
– trimiterea rezultatelor negocierilor la Parlamentul European;
– aprobarea Parlamentului European;
– ratificarea tratatului de aderare de către statul candidat;
– ratificarea tratatului de aderare de către statele membre (acest acord este supus ratificării de către toate statele contractante, în conformitate cu normele lor
constituţionale);
– Intrarea în vigoare a tratatului de aderare.
• Comisarul european pentru extindere, se ocupă de întreaga problematică a lărgirii UE – două instituţii ale UE sunt implicate în procesul de
negociere:

• Consiliul Uniunii, care este alcătuit din miniştrii de resort reprezentând fiecare dintre statele membre
• Comisia Europeană (Direcţia Generală pentru Extindere), care este mandatată de statele membre să deruleze negocierile tehnice;
– de la data când Consiliul European ia decizia de începere a negocierilor cu un stat candidat şi până în momentul în care cele două părţi se aşează la masa
negocierilor, trec câteva luni;
– părţile cad de comun acord asupra ordinii de negociere a fiecărui capitol din acquis;
– negocierile de desfăşoară pentru 31 de capitole care se cercetează domeniu cu domeniu, din care 30 de capitole corespund legislaţiei comunitare şi un capitol
pentru Diverse;
– în general se începe cu capitolele mai uşoare pentru a permite realizarea unor progrese absolut necesare creării unui climat de încredere între cele două părţi,
iar pentru fiecare capitol negociat statul candidat trebuie să-şi pregătească poziţia de negociere sub forma unui document de poziţie, iar Comisia pregăteşte
propriile documente de poziţie, pe care le înaintează Consiliului, după care dă Comisiei un mandat de negociere;
– la negocierile oficiale care se desfăşoară în cadrul unei Conferinţe de negociere, participă negociatorul ţării candidate şi Consiliul UE;
– dacă cele două părţi cad de comun acord, capitolul respectiv se poate închide provizoriu;
– de regulă, negocierile durează câţiva ani;
– dacă întregul pachet de negocieri este epuizat, rezultatele se trec într-un Tratat de Aderare, supus ratificării de către Parlamentele statelor membre,
Parlamentul statului candidat (eventual precedată de referendum) şi Parlamentul European;
– durata procedurilor de ratificare este de 1,5 şi 2 ani;
– numai după ratificarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre, devine definitivă apartenenţa unei ţări la Uniunea Europeană (adică aderarea
propriu-zisă, -din acest moment intră în vigoare şi perioadele de tranziţie şi derogările) (nu presupune, „ab initio”, trecerea la Euro/UEM);
– este momentul în care statele candidate trebuie să îndeplinească cele 3 tipuri de criterii formulate la nivel comunitar: economice, legislative şi administrative,
prevăzute în 1993 la Copenhaga, 1995 la Luxemburg şi 1997 la Helsinki.
IV.5. Acquis-ul comunitar şi procesul de armonizare legislativă
• În „Le Petit Larousse, dictionnaireencyclopedique”, găsim definit termenul „Acquis comunitar” sau doar „acquis”, care provine din francezul „acquis” de la „acquerir”,
adică a obţine ceva graţie efortului, experienţei, timpului, şi „droit acquis” ca drept incontestabil.
Definiţia conceptul de acquis comunitar
• ansamblu legislaţiei şi jurisprudenţei comunitare, care conţine totalitatea reglementărilor şi politicilor Uniunii Europene, elaborate până în prezent (adică care
reglementează activitatea Comunităţilor Europene şi instituţiilor comunitare, a acţiunilor şi politicilor comunitare).
• Acquis-ul este structurat pe 31 de capitole din care 30 de capitole corespund legislaţiei comunitare, iar al 31 se referă la diverse; fiecare capitol reglementează un
domeniu distinct, prin trecerea în revistă, „domeniu cu domeniu”, a progreselor ţării respective privind transpunerea normelor comunitare în legislaţia internă dar şi
aplicarea efectivă a regulilor ce guvernează funcţionarea UE; Aceste capitole sunt:
• Libera circulaţie a mărfurilor,
• Libera circulaţie a persoanelor,
• Libera circulaţie a serviciilor,
• Libera circulaţie a capitalului,
• Dreptul societăţilor comerciale,
• Politica în domeniul concurenţei,
• Agricultura,
• Pescuitul,
• Politica în domeniul transporturilor,
• Impozitare,
• Uniunea economică şi monetară,
• Statistică,
• Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă,
• Energie,
• Politica industrială,
• Întreprinderi mici şi mijlocii,
• Ştiinţă şi cercetare,
• Educaţie, formare profesională şi tineret,
• Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor,
• Cultură şi politica în domeniul audiovizualului,
• Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale,
• Protecţia mediului,
• Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii,
• Justiţie şi afaceri interne,
• Uniune vamală,
• Relaţii externe,
• Politica externă şi de securitate comună,
• Controlul financiar,
• Dispoziţii financiare şi bugetare,
• Instituţii, • Diverse.

Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar este una din condiţiile care determină progresul în procesul de negociere pentru aderare.
IV.6. Încetarea calităţii de membru al UE
• ratatele constitutive ale Comunităţilor nu conţin nici o dispoziţie, deoarece obiectivul principal urmărit la înfiinţarea lor a fost integrarea regională, care presupunea asumarea unui
angajament irevocabil şi totodată procesului de integrare a mers aşa de departe încât, retragerea nu mai este posibilă deoarece din punct de vedere economic şi social ar fi ceva
insuportabil (dacă Franţa ar fi ştiut că Germania poate ieşi oricând din acest sistem, nici nu ar fi conceput să intre în sistemul comunitar);
• art. 54 din Convenţia de la Viena, din 1969, (intrată în vigoare la 27 ianuarie 1980, la care România nu este parte) prevede că încetarea validităţii unui tratat sau re tragerea unei părţi se
poate face în conformitate cu prevederile tratatului respectiv sau oricând prin consimţământul tuturor părţilor, după consultarea celorlalte state contractante.
• la reuniunea Convenţiei pentru elaborarea viitoarei Constituţii pentru Europa, din martie 2003, s-a supus plenului propunerea „...ca statele care doresc să părăsească Uniunea să aibă
la dispoziţie doi ani pentru a negocia termenii retragerii”, iar prezidiul Convenţiei l-a aprobat (motivând că nici un stat nu doreşte ca un tratat să poată fi modificat prin voinţa a două
sau trei „insule mici” aluzie făcându-se la Cipru şi Malta;
Varianta finală a Constituţiei prevede în art. I-59, posibilitatea suspendării, iar în art. I-60, posibilitatea retragerii; statul respectiv va notifica intenţia de retragere, după care va negocia şi
încheia cu UE un acord privind modalităţile de retragere, şi va stabili cadrul relaţiilor sale cu UE;
• suspendarea, procedura adoptării sancţiunii suspendării anumitor drepturi ale statului care decurg din calitatea de membru al UE se realizează în următoarele etape:
– stabilirea existenţei riscului încălcării grave a valorilor Uniunii, printr-o decizie a Consiliului luată cu majoritate de patru cincimi, la propunerea unei treimi din numărul statelor
membre, a Parlamentului sau a Consiliului;
– stabilirea existenţei încălcării serioase şi persistente a valorilor Uniunii, printr-o decizie a Consiliului, adoptată cu unanimitate, la propunerea unei treimi din numărul statelor
membre, a Parlamentului sau a Consiliului;
– suspendarea anumitor drepturi rezultate din Constituţie, inclusiv dreptul de vot în Consiliu (privarea statului respectiv de dreptul de vot în Consiliu reprezintă o sancţiune
deosebit de dură pentru statul respectiv deoarece duce la izolarea acelui stat în cadrul UE (deşi obligaţiile care revin statului în calitate de membru al Uniunii rămân)(asupra
persoanelor fizice şi juridice resortisante ale statului respectiv, ar putea avea consecinţe grave spre deosebire de parlamentarii care beneficiază de independenţă faţă de stat şi
care reprezintă cetăţenii acelui stat şi comisarul care are cetăţenia statului şi care îşi păstrează statutul).
• Măsura suspendării poate fi modificată sau revocată, dacă se schimbă situaţia de fapt care a determinat-o, prin decizia Consiliului, luată cu majoritate calificată.
• Această măsură a suspendării reprezintă o sancţiune, deoarece ea nu afectează obligaţiile statului membru în cauză;
• retragerea, art. I-60 din Tratatul constituţional prevede că: Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu dispoziţiile sale constituţionale, să se retragă din Uniune”, .... „Uniunea
negociază şi încheie cu acest stat un acord de stabilire a aranjamentelor referitoare la retragere, ţinând seama de cadrul vitoarelor sale relaţii cu Uniunea”, după doi ani de la
notificare sau la data intrării în vigoare a acordului de retragere,
• dacă statul respectiv doreşte să redevină membru, acesta trebuie să facă o nouă cerere de aderare, care va parcurge întreaga procedură de aderare prevăzută în Tratatul constituţional,
în art. I-58.

Tratatul de la Lisabona
Soluţia oferită de acest tratat:
• Europa nu trebuie să fie o închisoare”,ceea ce înseamnă o recunoaştere explicită a dreptului de retragere din cadrul Uniunii Europene al statelor membre, deşi, în condiţiile integrării
actuale, acest lucru pare dificil de admis.
Etapele de parcurs se referă la:
• notificarea pe care statul în cauză o depune la Consiliul European;
– Consiliul European stabileşte negocierile pe care Uniunea le va desfăşura cu statul în cauză în vederea încheierii unui acord de retragere; – acordul este încheiat de Consiliu,
(după aprobarea Parlamentului European) cu majoritate calificată, în numele UE,
– trebuie să conţină termenii modalităţii de retragere şi viitoarele raporturi ale statului cu Uniunea.
• Intrarea în vigoare a acordului de retragere a unui stat din cadrul Uniunii Europene, marchează încetarea aplicării tratatelor europene în cazul statului”
• Dacă nu se ajunge la un acord în vederea retragerii, tratatele europene încetează să-şi mai producă efectele după doi ani de la data notificării retragerii; acest termen poate fi prelungit
de Consiliului European (cu unanimitate) de comun acord cu statul respectiv.
• Procedura se desfăşoară în Consiliul European şi Consiliu fără participarea statului în cauză.
• excluderea, nici această modalitate de încetare a calităţii de membru, nu este reglementată de tratatele constitutive,
– ea apare imposibilă din punct de vedere juridic
– în cazul unor încălcări persistente ale principiilor democratice şi ale drepturilor fundamentale ale omului, – prin presiuni politice se poate determina retragerea acelui stat.
• În concluzie, putem spune că între acordul de aderare şi acordul de retragere, operează următoarele deosebiri:
– actul de aderare este unul interstatal, cel de retragere nu este interstatal (părţile fiind Uniunea şi statul care se retrage);
– încheierea acordului de aderare se face cu acordul tuturor statelor cu unanimitate, cel de retragere de către Consiliu statuând cu majoritate calificată; – actul de aderare
este unul lung, deoarece impune nişte obligaţii de îndeplinit pentru statele candidate, cel de retragere este unul mai flexibil.
IV.7. Principiile fondatoare ale Uniunii Europene
• „Declaraţia Schuman”, cuprinde patru elemente cheie care reprezintă esenţa construcţiei comunitare şi care sunt capitale în înfăptuirea obiectivelor Uniunii Europene,
şi anume:
– asigurarea păcii politice şi a reconstrucţiei economice;
– reconcilierea istorică; acţiuni comune între Franţa şi Germania; – asigurarea cooperării între naţiunile europene; –
convergenţa intereselor popoarelor europene.
Primul principiu, face referire la importanţa pe care o prezintă instituţiile comune şi la regulile care guvernează aceste instituţii, în vederea „asigurării păcii politice şi a
reconstrucţiei economice”.
• Franţa, campioana Europei unite - a avut întotdeauna ca obiectiv esenţial, primordial, servirea păcii, fără de care primul principiu nu ar fi putut asigura pacea politică
şi reconstrucţia economică.

Cel de al doilea principiu se referă la o Europă unită prin „acţiuni comune”, pentru ca „orice război între Franţa şi Germania „să fie nu numai de negândit, ci şi imposibil
de realizat”, de unde reiese mesajul politic referitor la reconciliere dintre fostele inamice, şi obiectivul comun: construirea unei Europe a păcii (al celor şase membri
fondatori ai CECO).

Cel de al treilea principiu se referă la recunoaşterea faptului că procesul de integrare europeană trebuie să rămână deschis, prin „asigurarea cooperării între naţiunile
europene”, chiar mai departe de continentul european, prevăzând ca producţia de cărbune şi de oţel să fie oferită întregii lumi, fără discriminări.

Cel de al patrulea principiu se referă la faptul că „popoarele europene sunt mai mult decât o simplă piaţă comună”.

Din Declaraţie, reţinem 3 puncte esenţiale şi anume:


• obiectivul imediat – reconcilierea franco-germană şi integrarea pieţelor celor două ţări, făcea imposibilă în aceea perioadă un nou război; • obiectivul pe termen lung -
construirea unei Europe Federale;
• metodă – dezvoltarea graduală, punându-se accent pe gradualismşi pragmatism, idei care îi viza pe cei care se temeau de ideea cedării imediate de suveranitate din
partea statelor membre prin crearea unei organizaţii supranaţionale.

IV.8. Supranaţionalitatea
• Transferul de competenţe naţionale către Comunităţi prin strategia de transfer parţial de suveranitate către o instituţie independentă de statele membre care le
promovează interesele comune se numeşte supranaţionalism.

• toată construcţia europeană este caracterizată de supranaţionalism.

• Comunităţile sunt organizaţii supranaţionale are o importanţă foarte mare, deoarece prin el s-a creat un sistem instituţional cu competenţe supranaţionale, total
deosebit de ce era în practica relaţiilor internaţionale: Înalta Autoritate, Consiliul de Miniştri, Adunarea Parlamentară şi Curtea de Justiţie.

• pe baza atributelor de suveranitate care le-au fost transferate de către Comunităţi, instituţiile Comunităţii pot emite reglementări prin care impun în mod direct
drepturi şi obligaţii pentru subiecte de drept; organele cu competenţă decizională hotărăsc cu majoritate de voturi; de unde rezultă că independenţa şi principiul
supremaţiei dreptului comunitar sunt alte două caracteristici ale supranaţionalităţii

• putem spune că CECO este prima organizaţie europeană ce dispune de puteri supranaţionale, care rezultă din delegarea suveranităţii consimţită de state prin
intermediul unui proces de negociere a textelor ratificate de parlamentele naţionale.

• Această supranaţionalitate este valabilă numai asupra unor sectoare limitate: Înalta Autoritate care are competenţe în gestionarea pieţei comune a cărbunelui şi
oţelului, şi organele CECO care au fuzionat cu cele ale CEE prin „Tratatul de fuzionare a executivelor” intrat în vigoare în anul 1967, au cele mai importante atribuţii de
tip supranaţional dintre instituţiile Uniunii.

TEST
1. Denumiţi tratatul care a instituit un Consiliu unic şi o Comisie unică pentru cele trei Comunităţi Europene?

• a. .............................................................................................................................................................................
• b. .............................................................................................................................................................................
• c. .............................................................................................................................................................................
2. Explicaţi afirmaţia: al patrulea val de aderare din 1995 este prima extindere a UE şi ultima extinderea de tip
clasic?

• a. .............................................................................................................................................................................
• b. .............................................................................................................................................................................
• c. .............................................................................................................................................................................

3. Precizaţi de ce Actul Unic European prezintă o importanţă deosebită pentru procesul construcţiei europene?

• a. ............................................................................................................................................................................
• b. ............................................................................................................................................................................
• c. ............................................................................................................................................................................

4. Enumeraţi principiile fondatoare ale Uniunii Europene:

• a. .............................................................................................................................................................................
• b. .............................................................................................................................................................................
• c. .............................................................................................................................................................................
Capitolul V
Statele şi teritoriile Uniunii Europene
V.1. Statele membre ale Uniunii Europene
V.1.1. Criterii de analiză

• Criteriile de analiză, după Michel Foucher (1994), sunt următoarele 26:


• Data aderării la Uniunea Europeană;
• Data următoarei preşedinţii la Consiliul UE;
• Suprafaţa în km2;
• Capitala (în mii de locuitori);
• Forma de guvernământ;
• Regimul politic;
• Colectivităţi teritoriale: nivel 1, nivel 2, nivel 3;
• Populaţia totală (în mii);
• Populaţia prevăzută pentru 2025 (în mii);
• Indice conjunctural de creştere a natalităţii între anii 1990 şi 1995;
• Speranţă de viaţă la naştere în 1990-1995;
• Procentul populaţiei urbane în 1995;
• Procentul şcolarizării în gimnaziu în 1995;
• IDU (indice de dezvoltare umană) în 1994;
• PIB total în 1994 (în miliarde de dolari);
• PIB pe locuitor în 1994 (în dolari);
• Monedă: denumire, cod internaţional, valoare în ECU la 03.11.1995;
• Datorie publică brută în procente din PIB în 1995;
• Procentul de inflaţie pe 12 luni în 1995;
• Procentul de şomaj în decembrie 1995;
• Sold bugetar în procente în 1995;
• Importuri în 1994 (în milioane de dolari);
• Exporturi în 1994 (în milioane de dolari);
• Procentul de dobândă mediu pe termen lung în 1995;
• Contribuţia sectorială la PIB în 1994 (în procente): primară, secundară, terţiară;
• Cota-parte la FMI în milioane de DTS în 1993.
AUSTRIA: • 68,0;
• 01.01.1995; • 2,5;
• 01.01.2006; • 6,3;
• 2
83.870 km ; • -5,5;
• Viena (1620); • 55.194;
• Republică federală; Constituţia din 1920, revizuită; • 44.865;
• Parlamentar, (1 cameră); • 6,5;
• - • 2
• 7 Lander, • 36
• 410 comune; • 62;
• 8.180; • 1.188,3.
• 8.050; • Limba oficială este germana.
• 1,5;
BELGIA:
• 76;
• 55,5;
• 1. 01.01.1958;

• 100;
• 2. 01.07.2001;

• 0,932;
• 3. 30.528 km ; 2

• 195,6;
• 4. Bruxelles (1.090);

• 19.756;
• 5. Monarhie, Constituţia din 1831, revizuită;

• şiling,
• 6. Parlamentar, (2 camere);

• ATS,
• 7. 3 regiuni: Bruxelles, Flandra, Walonia,

• 0,077390;
• 10 provincii,
• 589 comune; • 1. Da;
• 8. 15.500; • 2. 110.910 km2;
• 9. 10.1000; • 3. Sofia (1.060);
• 10. 1,6; • 4. Republică;
• 11. 76; • 5. Parlamentar;
• 12. 88,9; • 6. 8.770;
• 13. 100; • 7. 9,200;
• 14. 0,932; • 8. Leva bulgărească
• 15. 328,5; • BGL
• 16. 18.252; • 0,069300
• 17. franc belgian, • 0,011037.
• BEF, • Limba oficială este bulgara.
• 0,026490;
CEHIA:
• 18. 134,4;
• 1. Da;
• 19. 1,8;
• 2. 78.866 km2;
• 20. 7,3;
• 3. Praga (1.210);
• 21. -4,4;
• 4. Republică;
• 22. 115,633;
• 5. Parlamentar, Camera Deputaţilor şi Senat);
• 23. 131.141;
• 6. 10.320;
• 24. 7,6;
• 7. 10.000;
• 25. 2,
• 8. Coroana cehă
• 31,
• CSK
• 67;
• 0,184200
• 26. 3.102,3;
• 0,029335.
• Limbile oficiale sunt: franceza, germana olandeza şi
• Limba oficială este ceha.
flamanda.

BULGARIA:







CIPRU 5. Parlamentar;
• 1. Da; 6. 1530;
• 2. 9.251 km2; 7. 1700;
• 3. Nicosia (126); 8. Coroana estoniană
• 4. Republică; EEK
• 5. Prezidenţial (Camera reprezentanţilor); 0,426900
• 6. 742; 0,067989.
• 7. 850; Limba oficială este estoniana.
• 8. Lira cipriotă
• CZP FINLANDA:
• 11,748 • 1. 01.01.1995;
• 1,870998. • 2. 01.07.1999;
• Limba oficială este greaca (în sud), în nord turca (în mai 2004 doar sudul a devenit membră a • 3. 338.145 km2;
Uniunii Europene. • 4. Helsinki (496);
• 5. Republică, Constituţia din 1919, revizuită;
DANEMARCA:
• 6. Semiprezidenţial. (Dietă);
• 1. 01.01.1973; • 7. 11 regiuni (12 departamente);
• 2. 01.07.2002; • 350 comune;
• 3. 43.094 km ; 2
• 8. 5.110;

• 4. Copenhaga (670); • 9. 5.000;

• 5. Monarhie, Constituţia din 1953; • 10. 1,8;


• 6. Parlamentar –Folketing -(1 cameră); • 11. 76;

• 7. 14 comitate, • 12. 62,8;













• 277 comune; • 13. 100;

• 8. 5.180; • 14. 0,940;


• 9. 5.000; • 15. 95,9;

• 10. 1,7; • 16. 16.327;

• 11. 75; • 17. marca finlandeză


• 12. 85,1; • FIM

• 13. 100; • 0,174810;


• 14. 0,927; • 18. 51,5;
• 15. 147,4; • 19. 1,2;
• 16. 20.587; • 20. 17,3;
• 17. coroană daneză • 21. -5,4;

• DKK • 22. 23.275;


• 0,138180; • 23. 29.692;
• 18. 73,6; • 24. 8,0;
• 19. 2,0; • 25. 6
• 20. 10,9; • 36
• 21. -2,0; • 58;

• 22. 30.540; • 26. 861,8;

• 23. 37.168; • Pe teritoriul Finlandei (în finlandeză Soumi), se vorbeşte atât finlandeza, cât şi suedeza. • 24. 8,4;
• 25. 5
• 28














• 67;
• 1.069,9;
• Limba oficială este daneza.
• Insulele Groenlanda şi Feroe, au independenţă legislativă şi nu sunt membre ale UE.

ESTONIA
1. Da;
2. 45.226 km2;
3. Tallinn (452);
4. Republică;
FRANŢA: • 12. 72,7;
• 1. 01.01.1958
• 13. 100;
• 2. 01.07.2000;
• 14. 0,946;
• 3. 547.030 km2;
• 15. 1.318,9;
• 4. Paris (2.299);
• 16. 19.403;
• 5. Republică, Constituţia din 1958, revizuită;
• 17. francul francez
• 6. Semiprezidenţial, (2 camere);
• FRF
• 7. 26 regiuni (din care 4 peste mări) • 0,157920;
• 100 departamente • 18. 51,2;
• 36.664 comune; • 19. 1,9;
• 8. 58.200; • 20. 12,4;
• 9. 63.000; • 21. -5,0;
• 10. 1,7; • 22. 228.695;
• 11. 77; • 23. 233.500;














• 24. 7,5; 14. 0,924;


15. 2.041,5;
• 25. 4 16. 19.279;
• 29 17. marca germană
DEM
• 67; 0,544600;
• 26. 7.414,6; 18. 58,8;
19. 1,9;
• Limba oficială este franceza.
20. 6,8;
GERMANIA: 21. -3,0;
22. 376.560;
• 1. 01.01.1958; 23. 422.280;
• 2. 01.01.1999; 24. 6,6;

• 3. 357.021 km2; • 25. 1

• 4. Berlin (3.350); • 36

• 5. Republică federală, Constituţia din 1949, revizuită; • 63;

• 6. Parlamentar, (2 camere: Bundestag şi Bundesrat). • 26. 8.241,5; • Limba oficială este germana.

• 7. 16 state federale provincii sau landuri GRECIA:


• 342 comitate • 1. 01.01.1981;
• 8.500 comune; • 2. 01.01.2003;
• 8. 81.600; • 3. 131.940 km2;
• 9. 83.000; • 4. Atena (2.300);
• 10. 1,3; • 5. Republică, Constituţia din 1975;
• 11. 76; • 6. Parlamentar (1 cameră);
• 12. 86,3; • 7. 51 departamente. 13 regiuni administrative
13. 100;
• 264 oraşe














• 5.750 comune; • 56;


• 8. 10.450; • 26. 587,6;
• 9. 10.000; • Limba oficială este greaca.
• 10. 1,4; IRLANDA:

• 11. 78;
• 1. 01.01.1973;

• 12. 64,7;
• 2. 01.01.2003

• 13. 98;
• 3. 70.280 km2;

• 14. 0,923;
• 4. Dublin (690);

• 15. 77,6,
• 5. Republică, Constituţia din 1937, revizuită;

• 16. 8.360,
• 6. Parlamentar (2 camere: Camera Reprezentanţilor şi
Senatul);
• 17. drahma
• 7. • 27 comitate
• GRD
• 84 comune;
• 0,003510;
• 8. 3.550;
• 18. 114,4;
• 9. 4.000;
• 19. 9,2;
• 10. 2,1;
• 20. 10,1;
• 11. 75;
• 21. -9,3;
• 12. 57,4;
• 22. 21.939;
• 13. 100;
• 23. 8.934;
• 14. 0,924;
• 24. 18,1;
• 15. 51,8;
• 25. 17
• 16. 14.785;
• 27
• 17. lira irlandeză














• IEP • 94 provincii
• 1,305800; • 8.090 comune;
• 18. 85,9; • 8. 57.200;
• 19. 2,5; • 9. 55.000;
• 20. 14,5; • 10. 1,3;
• 21. -2,7; • 11. 77;
• 22. 21.847; • 12. 66,6;
• 23. 29.046; 13. 78;
14. 0,921;
• 24. 8,3; 15. 1.020,2;
• 25. 10 16. 18.520;
17. lira italiană
• 35 LIT
• 55 0,000463695;
18. 124,9;
• 525,0;
19. 5,5;
• Limbi oficiale: engleza şi gaelica. 20. 11,8;
21. -7,9;
ITALIA: 22. 1 66.200;
• 1. 01.01.1958; 23. 188.520;
24. 11,7;
• 2. 01.01.2004;
• 25. 4
• 3. 301.230km2;
• 33
• 4. Roma (2.960);
• 63;
• 5. Republică, Constituţia din 1947, revizuită;
• 26. 4.590,7;
• 6. Parlamentar (2 camere Camera Deputaţilor şi Senat);
• Limba oficială este italiana.
• 7. 20 regiuni














LETONIA: • 1,225
• 1. Da;
• 0,195095.
• 2. 64.589 km2;
• Limba oficială este lituaniana.
• 3. Riga (860); LUXEMBURG:
• 4. Republică; • 1. 01.01.1958;
• 5. Parlamentar; • 2. 01.01.2005;
• 6. 2.560; • 3. 2.586 km2;
• 7. 2.600; • 4. Luxembourg (79);
• 8. Lats leton • 5. Monarhie (mare ducat);
• LUL • Constituţia din 1868, revizuită;
• 9,124800 • 6. Parlamentar(1 cameră Camera Deputaţilor);
• 1,453225. • 7. 3 districte
• Limba oficială este letona. • 118 comune;

LITUANIA:
• 8. 406;

• 1. Da; • 9. 400;

• 2. 65.200 km2; • 10. 1,6;

• 3. Vilnius (530); • 11. 77;

• 4. Republică; • 12. 88,6;

• 5. Parlamentar; • 13. 75;

• 6. 3.700; • 14. 0,899;

• 7. 4.000; • 15. 13,6;

• 8. Litaslituanian • 16. 30.088;














• 17. franc luxemburghez • 7. 380;


• LUF • 8. Lira malteză
• 0,025740; • MTP
• 18. 6,4; • 13,90
• 19. 1,9; • 2,213728.
• 20. 3,0; • Limbile oficiale sunt malteza şi engleza.
• 21. 0,4;
REGATUL UNIT al MARII BRITANII şi IRLANDEI de NORD:
• 22. 7.545; 1. 01.01.1973;
• 23. 5.947;
2. 01.07.2005;
3. 244.820 km2;
• 24. 7,6; 4. Londra (7.535);
• 25. 2 5. Monarhie, Constituţie nescrisă;
6. Parlamentar (2 camere:
• 32 Camera Comunelor şi Camera Lorzilor);
• 66; 7. 4 provincii: Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord
65 comitate
• 135,5.
481 districte;
• Limbi oficiale: franceza, germana, luxemburgheza. 8. 58.300;
9. 61.550;
MALTA: 10. 1,8;
• 1. Da; 11. 76;

• 2. 316 km2; • 12. 89,4;

• 3. Valletta (141); • 13. 86;

• 4. Republică; • 14. 0,931;

• 5. Parlamentar; • 15. 1013,6;

• 6. 366; • 16. 18.036;














• 17. lira sterlină • 2. 01.07.2004;


• GBP • 3. 41.526 km2;
• 1,221980; • 4. Amsterdam (1.250);
• 18. 52,5; • 5. Monarhie, Constituţia din 1983;
• 19. 2,8; • 6. Parlamentar (2 camere: Prima Cameră şi a Doua
• 20. 8,9;
Cameră);

• 21. -5,4;
• 7. 12 provincii

• 22. 226.560;
• 714 comune;

• 23. 203.880;
• 8. 15.500;

• 24. 8,3;
• 9. 16.500;

• 25. 2
• 10. 1,6;

• 38
• 11. 76;

• 60;
• 12. 88,9;

• 26. 7.414,6.
• 13. 100;

• Limba oficială este engleza.


• 14. 0,940;
• 15. 328,5;
OLANDA:
• 16. 18.252;
• 1. 01.01.1958;
• 17. florin olandez 21. -5,4;
• NLG 22. 26.529;
• 0.486130; 23. 17.473;
• 18. 78,4; 24. 11,4;
• 19. 1,7; 25. 9














• 20. 7,3; 40
• 21. -3,7; 51;
• 22. 115.633; 26. 557,6.
• 23. 131.141; Limba oficială este portugheza.
• 24. 7,2;
• 25. 4 ROMÂNIA:
• 31 • 1. Da;
• 65; • 2. 237.500 km2;
• 26. 3,444,2. • 3. Bucureşti (1.900);
• Limba oficială este olandeza. • 4. Republică;
• 5. Prezidenţial;
POLONIA: • 6. 22.846;
• 1. Da; • 7. 26.500;
• 2. 312.685 km ; 2
• 8. Leu
• 3. Varşovia (1.670); • ROL
• 4. Republică; • 0,001780
• 5. Parlamentar, (Dietă şi Senat); • 0,000284.
• 6. 38.394; • Limba oficială este româna.
• 7. 43.500;
• 8. Noul zlot SLOVACIA:
• PLZ • 1. Da;
• 1,985400 • 2. 48.845 km2;














• 0,316197. • 3. Bratislava (391);


• Limba oficială este poloneza. • 4. Republică;
• 5. Parlamentar;
PORTUGALIA: • 6. 5.352;
• 1. 01.01.1986; • 7. 6.000;
• 2. 01.01.2000; • 8. Coroana slovacă
• 3. 92.391 km ; 2
• SKK
• 4. Lisabona (860); • 0,165700
• 5. Republică, Constituţia din 1976, revizuită; • 0,026390
• 6. Semiprezidenţială (1 cameră); • Limba oficială este slovaca.
• 7. 2 regiuni, Insulele Acore şi Madeira sunt regiuni autonome şi au Adunări regionale proprii
• 18 districte continentale SLOVENIA:
• 305 comune; • 1. Da;
• 8. 9.820; • 2. 20.273 km2;
• 9. 11.600; • 3. Ljubljana (309);
• 10. 1,5; • 4. Republică;
• 11. 75; • 5. Parlamentar;
• 12. 35,1; • 6. 1.954;
• 13. 81; • 7. 2.000;
• 14. 0,890; • 8. Tolarul sloven
• 15. 87,50; • SIT
• 16. 12.313; • 0,038940














• 17. escudo • 0,006202.


PTE • Limba oficială este slovena.
0,005190;
18. 70,5;
19. 4,3;
20. 6,9;






SPANIA: • 19. 4,7;
• 1. 01.01.1986; • 20, 23,5;
• 2. 01.01.2002; • 21. -5,9;
• 3. 504.782 km2; • 22. 83.042;
• 4. Madrid (3.300); • 23. 63.029;
• 5. Monarhie, Constituţia din 1978, revizuită; • 24. 11,1;
• 6. Parlamentar (2 camere: Congresul • 25. 5
• Deputaţilor şi Senat); • 39
• 7. 18 comunităţi autonome • 56;
• 52 de provincii
• 26. 193,5.
• 8.056 comune;
• Limba oficială este spaniola.
• 8. 39.630;
• 9. 40.500; SUEDIA:

• 10. 1,2; • 1. 01.01.1995;

• 11. 78; • 2. 01.01.2001;

• 12. 76,2; • 3. 449.964 km2;

• 13. 100; • 4. Stockholm (647);

• 14. 0,934; • 5. Monarhie, Constituţia din 1974, revizuită;

• 15. 480,3; • 6. Parlamentar (1 cameră);

• 16. 13.791;
• 7. 24 departamente

• 17. peseta
• 23 comitate

• ESP
• 300 comune;

• 0,006310;
• 8. 8.780;

• 18. 64,8;
• 9. 9.100;
• 10. 2,1; • 1. Da;
• 11. 78; • 2. 93.030 km2;
• 12. 83,1; • 3. Budapesta (2075);
• 13. 96; • 4. Republică;
• 14. 0,936; • 5. Parlamentar, (Parlament unicameral);
• 15. 194,7; • 6. 10.115;
• 16. 17.473; • 7. 10.000;
• 17. coroana suedeză • 8. Forint
• SEK • HUF
• 0,116380; • 0,035110
• 18. 81,4; • 0,005592.
• 19. 2,8; • Limba oficială este maghiara.
• 20. 7,4; V.1.2. State europene din
• 21. -7,0; Europa Centrală şi de Est
• 22. 51.766; care au aderat la UE în 1
• 23, 61.293;
mai 2004
• 24. 10,2;
• Numărul statelor europene nemembre ale
• 25. 3 Uniunii Europene, a crescut după împărţirea
• 35 ex-Iugoslaviei, fărâmiţarea URSS şi
separareaîn două a ex-Cehoslovaciei.
• 62; • Criteriile de analiză pentru aceste state
• 26. 1.614,0. europene nemembre:
– cererea de aderare la UE;
• Limba oficială este suedeza.
– suprafaţa în km2;
– capitala (în mii de locuitori, în 1994);
UNGARIA: – forma de guvernământ;
– regimul politic; V.1.2.2. State
– populaţia totală în 1994 (în mii de locuitori);
– estimarea numărului de locuitori pentru anul 2025
membre care au
(în mii); început
– moneda: negocierile în
• denumire oficială,
1999
• cod internaţional,
• valoare în franci francezi la 31 decembrie 1995, • • Bulgaria,
valoare în ECU la 31 decembrie 1995. • Letonia,
• Următoarele state candidate au devenit membre • Lituania,
cu drepturi depline din mai 2004: • Malta,
– Cipru, • România şi
– Cehia, • Slovacia
– Estonia, – Letonia, În 10-11 decembrie, Consiliul European, întrunit la Helsinki,
– Lituania, începe negocierile oficiale de aderare cu:
– Malta, • Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, România, Slovacia
– Polonia, şi recunoaşte Turcia ca ţară candidată.
– Slovacia, T
– Slovenia, – Ungaria. U
R
V.1.2.1. State C
membre care au I
început negocierile A
:
în anul 1998
În data de 31 martie, încep negocierile oficiale de aderare cu : •
• Cehia,
• Cipru, 1
• Estonia, .
• Polonia,
• Slovenia, • Ungaria.
D
a
;
V.2. State nemembre ale
• 2. 780.576; Uniunii Europene. Alte state:
• 3. Ankara (2.750);
• 4. Republică centralizată; • 1. Albania,
• 5. Parlamentar; • 2. Andorra,
• 6. 61.950; • 3. Armenia,
• 7. 90.500; • 4. Azerbaidjan,
• 8. Lira turcească
• 5. Belarus,
• TRL
• 6. Bosnia-Herţegovina,
• 0,000082150
• 0,000130833. • 7. Elveţia,
• Limba oficială este turca. • 8. Georgia,
• 9. Islanda,
V.1.3. State europene • 10. Liechtenstein,
• 11. Macedonia,
din Europa de Centrală • 12. Moldova,
şi de Est care au aderat • 13. Monaco,
• 14. Norvegia,
la UE în 1 ianuarie 2007 • 15. Rusia,
• 1. Bulgaria, • 16. San Marino,
• 2. România. • 17. Serbia-Muntenegru,
• 18. Turcia,
• 19. Ucraina,
V.1.4. State europene din • 20. Vatican.
Europa de Centrală şi de Est • Din statele enumerate mai sus, Turcia și
care au aderat la UE în 1 Macedonia, vor să devină membre ale Uniunii
Europene.
iulie 2013
• 1. Croația
V.3. Teritoriile Uniunii Europene V.3.2.2. Teritorii
cu regim special
V.3.1. Tipuri de teritorii
• Din punct de vedere al apartenenţei şi al aplicării normelor • Aceste teritorii cu statut special din cadrul statelor
comunitare, există cinci tipuri de teritorii: membre sunt în număr de 10, din care, 7 nu sunt
incluse în uniunea vamală, dar li se aplică toate
– teritorii ale UE, unde dreptul comunitar
celelalte norme comunitare cum sunt:
este aplicabil în totalitate;
– Busingen am Hochrhein,
– teritorii cu regim special în cadrul
– Campione,
statelor membre, unde dreptul comunitar nu este
– Ceuta
aplicabil în totalitate;
– Helgoland,
– regiuni ultraperiferice ale UE, teritorii ce
aparţin UE, dar nu se află în apropierea – Livigno,
continentului; – Melilla,
– ţări şi teritorii de peste mări, teritorii din – Muntele Athos,
afara UE, care au un regim special de asociere la – iar la 2 se aplică mai multe excepţii: •
Comunitatea Europeană, datorită faptului că au Insulele Aland, • Gibraltar.
relaţii cu unul dintre statele membre ale UE; –
alte teritorii. V.3.2.3. Regiuni
ultraperiferice
V.3.2. Alte teritorii
• Acestea sunt în număr de 7 – departamentele
V.3.2.1. Teritorii ale franceze de peste mări:
UE unde dreptul – Guadelupa,
comunitar este – Guyana Franceză,
aplicabil în – Martinica,
totalitate – Reunion,
– Arhipelagurile portugheze Azore şi
• Dreptul comunitar se aplică în toate cele 27 de state Madeira,
membre ale Uniunii Europene. – insulele Canare, aparţinând coroanei
spaniole.
V.3.2.4. Ţări şi – Groenlanda.
teritorii de peste
mări V.3.2.5. Alte cazuri de
terenuri cu un statut
Cele 21 de ţări şi teritorii de peste mării, al căror statut este
special în relaţia cu UE
reglementat de partea a IV-a a TCE, sunt:
• 12 teritorii britanice de peste mării: • 1. Este cazul Groenlandei,
– Anguilla,
– Insulele Bermude, • 2. Al Insulelor Man şi Channel(Marea Britanie);
– Insulele Cayman,
– Insulele Falkland, • 3. Cazul Akrotiri şi Dhekelia de pe teritoriul
– Insulele Georgia de Sud şi Sandwich de Sud, Bazelor Suverane din Cipru ale Marii Britanii,
– Montserrat, precum şi al teritoriului Republicii Turce a
– Pitcairn, Ciprului de Nord;
– Sf. Elena şi teritoriile dependente,
– Teritoriul Antarctic Britanic, • 4. Cazul Insulelor Feroe, regiune autonomă a
– Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, – Regatului Danemarca din anul 1948 (deşi mai
Insulele Turks şi Caicos, – Insulele Virgine are în comun administrarea afacerilor externe);
Britanice.
• 6 teritorii franceze: • 5. Zona tampon dintre Cipru şi Republica Turcă a
– Noua Caledonie şi teritoriile dependente, Ciprului de Nord;
– Polinezia Franceză,
– Insulele Wallisşi Futuna, • 6. Unele Insule din Oceanul Indian;
– TeritorileAustrale şi Antarctice Franceze,
• 7. Insula Clipperton din apropierea Mexicului.
– Mayotte,
– St. Pierre-et-Miquelon. V.4. Aplicarea legislaţiei Uniunii
• 2 teritorii olandeze: Europene
– Aruba,
– Antilele Olandeze. • În general legislaţia UE se aplicăîn totalitate în
• 1 teritoriu danez: toate cele 27 de state membre ale UE,
• dar există şi excepţii, în afara celor prevăzute de m
perioadele tranzitorii cerute de orice stat pentru u
adaptarea la unele politici ale UE. n
i
T t
e a
r r
i
t e
o s
r t
i e
i
l a
e d
o
u p
n t
d a
e t

d s
r u
e n
p t
t :
u • Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru (partea
l care se află sub jurisdicţia Republicii Cipru),
Danemarca (fără Groenlanda şi Insulele Feroe),
c Estonia, Finlanda (fără Insulele Aland), Franţa
o
metropolitană, Germania (fără Helgoland şi Busingen Britanic, Teritoriul Brizanicdin Oceanul
am Hochrhein), Grecia (fără Muntele Athos). Malta, Indian, Insulele Turkc şi Caicos şi Insulele
Marea Britanie (fără nici un alt teritoriu sub Virgine Britanice,
suveranitate britanică), Olanda (partea europeană a
Regatului Olandei), Polonia, Portugalia (fără Azore şi – în cele 6 teritorii franceze Noua
Madeira), România, Slovacia, Slovenia, Spania (fără Caledonie şi teritoriile dependente,
Insulele Canare şi exclaveleCeuta şi Melilla), Suedia şi Polinezia Franceză, Teritoriile Australe şi
Ungaria. Antarctice Franceze, Insulele Wallisşi
Futuna, Mayotte, Sf. Pierre-et-Miquelon,
• În cazul teritoriilor cu statut special din cadrul
statelor membre, există state ca Busingen am – în două teritorii olandeze Aruba şi
Hochrhein, Campione, Ceuta, Helgoland, Livigno, Antilele Olandeze precum şi un teritoriu
Melillaşi Muntele Athos, care nu sunt incluse în danez Groenlanda, nu li se aplică
uniunea vamală, dar li se aplică toate celelalte prevederile dreptului comunitar, dar
norme comunitare, şi altele ca Insulele Aland şi cetăţenii lor beneficiază parţial de unele
Gibraltar, cărora li se aplică mai multe excepţii. prevederi prin regimul special de
asociere, adică un statut deferit de cel
• Celor şapte (7) Regiuni ultraperiferice conferit de asocierea unor state
(departamentele franceze de peste mări) - independente şi cu suveranitate deplină.
Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Reunion,
Arhipelagurile portugheze Azore şi Madeira şi În afară de cazurile prezentate mai sus, mai există
Insulele Canare, aparţinând coroanei spaniole, li se câteva teritorii cu un statut special în relaţia cu UE,
aplică legislaţia UE cu unele excepţii menite să le • este cazul Groenlandei, care ca provincie a
ajute/sprijine în dezvoltarea/prosperarea situaţiei lor Regatului Danemarca a făcut parte din
socio-economică. Comunitatea

• Celor 21 de ţări şi teritorii de peste mări, din care: • a Insulelor Feroe, care din 1948 este regiune
– în cele 12 teritorii britanice de peste mări autonomă a Regatului Danemarca şi care nu
Anguilla, Insulele Bermude, Insulele Cayman, aparţin UE iar cetăţenii danezi rezidenţi nu sunt
Insulele Falkland, InsuleleGeorgia de Sud şi consideraţi cetăţeni ai UE;
teritoriile dependente, Teritoriul Antartic
• este cazul Insulelor Man şi Channel (Marea • Datorită modului în care se încheiase pacea şi
Britanie), unde legislaţia europeană nu este urmările acesteia a apărut:
obligatorie, dar cetăţenii britanici sau de – două mari centre de putere - Statele
descendenţă britanică sunt cetăţeni ai UE, deşi nu Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică; –
pot vota în alegerile pentru Parlamentul European; ecourile războiului rece;
– nevoia de refacere a economiilor
• în Akrotiri şi Dhekelia pe teritoriul Bazelor Suverane distruse de război;
din Cipru ale Marii Britanii, după aderarea în mai – găsirea unui sistem de garanţii reale
2004 a Ciprului, se aplică mai multe reglementări ale pentru menţinerea păcii.
UE iar naţionalitatea cipriotă garantează cetăţenia
UE; rezidenţii de naţionalitate cipriotă de pe • Soluţia a fost dată de Jean Monnet şi Robert
teritoriul Republicii Turce a Ciprului de Nord, sunt Schuman într-un discurs ţinut la Paris la data de
consideraţi cetăţeni ai UE cu drept de vot în 09 mai 1950, prin care propune punerea în
alegerile europene; comun a resurselor de cărbune şi oţel din Franţa
şi Republica Federală Germania, într-o
• zona tampon, adică teritoriile care au un statut organizaţie deschisă şi altor ţări din Europa.
neclar deşi sunt sub suveranitatea statelor membre,
acestea sunt zona tampon dintre Cipru şi Republica • 1946-1954. Menit să evite o nouă conflagraţie
Turcă a Ciprului de Nord, unele Insule din Oceanul prin intermediul unui tratat inviolabil, „Planul
Indian şi Insula Clipperton (atol nelocuit din Schumann”, a constituit primul pas pe calea
apropierea Mexicului, administrat de Franţa construirii Europei. Primele ţări care au sprijinit
acest plan au fost Italia şi Ţările Benelux-ului. La
V.5. Date – cheie ale construcţiei data de 18 aprilie 1951, „cei 6” - Belgia, Franţa,
europene Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos
semnează „Tratatul de la Paris” instituind
V.5.1. Comunităţi Europene Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului
1950-1992 CECA/CECO, intrat în vigoare la data de 23 iulie
1952. Jean Monnet a fost primul preşedinte al
• Condiţiile existente la sfârşitul celui de al II-lea război Înaltei Autorităţi a cărbunelui şi oţelului.
mondial, au stat la baza apariţiei Comunităţilor
Europene.
• Între anii 1952 şi 1957 a avut loc o perioadă de criză membrii (Danemarca, Irlanda, Norvegia şi
politică internaţională aducându-se critici Regatul Unit), iar în data de 24 aprilie 1972 are
caracterului supranaţional al Înaltei Autorităţi, loc constituirea „şarpelui” monetar. Cei 6 decid
determinând demisionarea lui Jean Monnet de la să limiteze la 2,25% marjele de fluctuaţie a
conducerea CECA/CECO. În data de 27 mai 1952 are monedelor lor naţionale.
loc la Paris semnarea tratatului instituind
Comunitatea europeană de apărare CED/CEA, iar în • 1981-1985. Din data de 1 ianuarie 1981 numărul
data de 30 august 1954, Adunarea naţională franceză membrilor s-a extins la 10 prin intrarea Greciei
respinge tratatul asupra Comunităţii europene de în Comunitatea europeană.
apărare CED/CEA.
• 1986-1992. Începând cu data de 1 ianuarie 1986
• 1955-1957. În aceste condiţii are loc reuniunea de la putem vorbi de „Cei 12”, aderând la comunitate
Messina din data de 1 şi 2 iunie 1955, când miniştrii Spania şi Portugalia, iar în 17 şi 28 februarie are
afacerilor externe ai celor 6 decid extinderea loc semnarea Actului unic european la
integrării europene la toată economia, Luxemburg şi la Haga.
proiectul/raportul politicianului belgian Paul Henry
Spaak – ministru de externe belgian, pe tema unei • După anul 1990 putem vorbi de o Tripolaritate
uniuni economice generale şi a unei uniunii în a lumii din punct de vedere al dezvoltării
domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare. economice şi a schimburilor comerciale, prin
apariţia a 3 centre de putere, şi anume:
• 1958-1971. La data de 1 ianuarie 1968 intră în • America de Nord reprezentată de cele 2+1 state
vigoare tratatele de la Roma, precum şi instalarea semnatare NAFTA;
Comisiilor CEE şi EURATOM la Bruxelles. Semnarea • Europa reprezentată de UE;
convenţiei de la Amsterdam la data de 4 ianuarie • Asia reprezentată de Japonia şi de noile state
1960, la iniţiativa Regatului Unit al Marii Britanii, industrializate cum ar fi Coreea de Sud, Hong-
creează Asociaţia europeană a liberuluischimb Kong, Singapore şi Taiwan, urmate de
AELS/AELE. Intrarea în vigoare a politicii agricole Indonezia, Malaiezia, Filipine şi Thailanda.
comune PAC, are loc la data de 30 iunie 1962.

• 1972-1980. În 22 ianuarie 1972 are loc semnarea, la


Bruxelles, a tratatelor de aderare la CEE a noilor
V.5.2. Uniunea Europeană • Anul 2005 debutează cu preluarea preşedinţiei
Consiliului UE la 1 ianuarie 2005 de
1993-2007 Luxemburgul iar la I iulie este preluată de Marea
Br itanie.
• 1993-2003. Are loc punerea în aplicare a pieţei unice
în 1 ianuarie 1993, iar în data de 18 mai are loc cel
• Anul 2006 debutează cu preluarea preşedinţiei
de-al 2-lea referendum din Danemarca prin care se
Consiliului UE de către Austria la 1 ianuarie, iar
aprobă Tratatul de la Maastricht.Data de 1
din 1 iulie de Finlanda.
octombrie 1993, marchează data intrării în vigoare a
tratatului de la Maastricht.
• Anul 2007 debutează cu preluarea preşedinţiei
Consiliului UE de către Germania; cu 1 ianuarie
• Anul 2002 debutează cu preluarea preşedinţiei
2007 Consiliul permite Sloveniei să se al ăture
Consiliului European, la 1 ianuarie, de către Spania.
Zonei Euro, în urma deciziei adoptată de
• Moneda Euro intră în circulaţie numai în 12 ţări Consiliu din 11 iulie 2006; din 1 iulie Portugalia
membre ale UE: Austria, Belgia, Finlanda; Franţa, preia preşedinţia Consiliului UE. Tot la 1
Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, ianuarie 2007, România şi Bulgaria au aderat la
Olanda, Portugalia şi Spania, iar în trei state: Uniunea Europeană (devin state ale UE). În 13
Danemarca, Regatul Unit al Marii Britanii şi decembrie se semnează Tratatul de la Lisabona
Suedia,nu. care, va intra în vigoare după ce va fi ratificat de
toate statele membre ale UE.
• Anul 2003, debutează cu preluarea preşedinţiei
Consiliului Uniunii europene de către Grecia, şi • Anul 2008 La 1 ianuarie 2008 Slovenia a preluat
sărbătorirea a 10 ani de Piaţă unică. preşedinţia Consiliului UE (Dimitrij Rupel) iar din
1 iulie va fi preluată de Franţa (Bernard
• Anul 2004 debutează cu preluarea preşedinţia
Kouchner).
Consiliului Uniunii Europene de către Irlanda la 1
ianuarie. • România va prelua preşedinţia Consiliului UE din
1 iulie 2019 de la Austria.
• La 1 iulie Olanda preia preşedinţia Consiliului UE.
• Anul 2009 debutează cu preşedinţia Cehiei (Karel • b. ................................................
Schwarzenberg Jan Kohout), iar în partea a doua cu
a Suediei Cecilia Malmstrom). ....................................................
• La 1 decembrie intră în vigoare Tratatul de la ....................................................
Lisabona.
......................
• Anul 2010 debutează la 1 ianuarie cu preluarea • c. .................................................
preşedinţiei de către Spania, iar de la 1 iulie de către
Belgia. ....................................................
• Anul 2011 debutează cu preluarea preşedinţiei de
....................................................
către Ungaria de la 1 ianuarie, iar de la 1 iulie de .....................
către Polonia.

• Anul 2013 La 1 iulie 2013, Croația aderă la Uniunea 2. Enumeraţi tipurile de teritorii ale
Europeană (devine stat al UE) UE

TEST • a. ................................................
1. Explicaţi conceptul de ....................................................
„supranaţionalitate” ....................................................
.....................
• a. ..................................................... • b. ................................................
......................................................... ....................................................
......................................................... ....................................................
....... .....................
• c. ..................................................... ....................................................
......................................................... ...........
.........................................................
...... 4. Care stat membru al UE va prelua
preşedinţia Consiliului European la 1
3. Explicaţi care este situaţia iulie 2009?
Groenlandei în acest moment după
aderarea Danemarcei la Comunităţile • a. ................................................
Europene? ....................................................
....................................................
• a. ..................................................... ....................
......................................................... • b. ................................................
......................................................... ....................................................
...... ....................................................
• b. ..................................................... ....................
......................................................... • c. .................................................
......................................................... ....................................................
...... ....................................................
• c. ..................................................... ...................
.........................................................
C nii
a Un
p iun
i ii
t Eu
o ro
l pe
u ne
l VI.1. Primul „pilon”: Pilonul
V comunitar - Comunităţile
europene
I
• Tratatul privind Uniunea Europeană
P (TUE) este considerat alături de Tratatul
de la Roma, „cea mai importantă
il reuşită din istoria Comunităţilor
o europene” deoarece reprezintă a doua
revizuire fundamentală a tratatelor
constitutive (el neînlocuind tratatele a prestărilor de servicii şi a
constitutive/iniţiale, doar le-a modificat) capitalului şi plăţilor),
alături de Actul Unic European (AUE). – pe întărirea rolului Parlamentului
European,
• Pentru prima dată se face referire la cei trei – pe unele domenii specializate
„piloni” pe care se întemeiază Uniunea (cultură, protecţia
Europeană. consumatorului).

• Uniunea Europeană conform Tratatului de • Evoluţia Comunităţii Economice


la Maastricht, este concepută ca o Europene de la o comunitate pur
construcţie fundamentată pe trei piloni. economică la o uniune politică, a dus la
schimbarea denumirii acesteia în
Primul pilon este format din cele trei comunităţi: Comunitate Europeană, astfel din anul
• Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi 1993, asistăm şi la schimbări calitative:
Oţelului
• Comunitatea Economică Europeană • Consiliul Uniunii Europene în loc de
• Comunitatea Europeană a Energiei Consiliul Comunităţilor europene;
Atomice, are caracter comunitar şi pune
accentul: • Comisia Europeană în loc de Comisia
– pe principiul subsidiarităţii, Comunităţilor europene;
recunoscut în relaţiile dintre Uniune
şi statele membre, – pe crearea unei • Curtea Europeană de Conturi din 1994,
cetăţenii europene, în loc de Curtea de Conturi, şi devine
– pe UEM şi Piaţa comună cu cele dintr-un organism tehnic o instituţie
patru libertăţi fundamentale (libera comunitară.
circulaţie a mărfurilor, a persoanelor,
• Acest pilon reprezintă cea mai dezvoltată • Toate deciziile politicii externe şi de securitate
comună sunt luate în cadrul cooperării dintre state.
formă a comunitarismul, unde actele
• Conform, Tratatului de la Amsterdam, toate
instituţiilor comunitare pot fi aplicabile
„deciziile de principiu sunt luate, poziţiile comune
direct în statele membre şi cu prioritate în sunt formulate, acţiunile şi măsurile comune sunt
dreptul intern încheiate iar deciziile-cadru sunt luate în cadrul celui
de al 2-lea şi al 3-lea pilon;
VI.2. Al doilea „pilon”: Politica
• cu toate că, decizia-cadru se apropie cel mai mult de
Externă şi de Securitate Comună directiva comunitară, ea nu poate fi direct aplicabilă
(PESC) în statele membre.

• Primele preocupări în acest domeniu au apărut în anii ’70


şi au fost prevăzute în AUE.
O
Obiectivele pentru realizarea politicii externe şi de securitate r
comună sunt prevăzute în Tratatul asupra UE, şi anume: g
• apărarea intereselor comune fundamentale şi a
a
independenţei UE;
• consolidarea securităţii membrilor Uniunii; n
• menţinerea şi consolidarea păcii securităţii i
internaţionale; s
• promovarea cooperării internaţionale;
• promovarea democraţiei şi a statului de drept; •
m
apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. e

• În acest pilon, deciziile nu sunt luate şi nici nu produc


s
efecte potrivit principiilor comunitare bazate pe metoda
supranaţionalismului ci în baza metodelor cooperării p
clasice dintre statele membre. e
• Al doilea pilon este piloninterguvernamental (PESC), se c
referă la „dispoziţiile cu privire la politica externă şi de i
securitate comună”( în titlul 5, articolele J1 până la J11).
f
i
c a
e n

c d
a e
d
r s
u e
l c
u u
i r
i
p t
o a
l t
i e
t
i c
c o
m
e u
u n
r ă
o
p a
e
– creat în 2001 şi operaţional din 2002, organism • Agenţia Europeană de Securitate –
descentralizat sub conducerea Consiliului UE cu
sediul la Paris în Franţa;
(EDA):
– are rol: – creată în 2004,
• de a cerceta şi dezbate probleme de securitate europeană – sediul la Bruxelles, sub conducerea Consiliului
şi mondială şi de apărare ale UE; Uniunii Europene;
• de a favoriza dialogul transatlantic în problemele de – are rol:
securitate ale Europei, Canadei şi SUA; • de a contribui prin expertiză la dezvoltarea
• de a publica periodic numeroase rapoarte pe teme de capacităţilor de apărare ale statelor membre,
securitate europeană, precum şi un prestigios jurnal • de a coopera în materie de armament, de
academic Chaillot Papers; • de a conferii strategii de monitorizare a pieţei, la dezvoltarea tehnologiei şi
cercetare şi pregătire pentru tineri experţi şi pentru cercetării în domeniu;
personalul de specialitate din ministerele de resort • dispune de un personal de 100 de angajaţi recrutaţi
naţionale. din statele membre;
• de patru directorate şi de un Consiliu Executiv
• Centrul European pentru Observaţii prin format din reprezentanţi ai statelor membre (cu
satelit al UE – (EUSC) : excepţia Danemarcei care nu participă la Politica
– creat în 2001, ca agenţie a Consiliului UE, cu Europeană de securitate şi apărare);
personalitate juridică proprie şi operaţional din • directorul EDA este Înaltul Reprezentant pentru
2002, continuă activitatea Centrului pentru Politică Externă şi Securitate Comună (în prezent
Observaţii prin Satelit al UEO . Javier Solana).
– sediul la Torrejon de Ardoz, Spania; VI.3. Al treilea „pilon”:
– are rol:
• de a produce şi analiza informaţiile obţinute de sateliţii Cooperarea Poliţienească şi
care monitorizează Pământul, cu scopul de a sprijini
procesul decizional ce priveşte acţiunea externă a UE; •
Judiciară în Materie Penală
de a pregăti experţi în sisteme digitale de informaţie (CPJMP)
geografică şi în analiza imaginilor;
• în conformitate cu legislaţia internaţională în domeniu, • Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor
monitorizează suprafaţa terestră, cu rol important în interne JAI, adoptat de Tratatul de la
prevenirea şi supravegherea crizelor (inclusiv umanitare), Maastricht, a devenit un imperativ ce include
a conflictelor armate şi poluării; suprimarea frontierelor.
– Ambele organisme au devenit operaţionale în anul
2002.
• În cadrul acestui pilon se urmăreşte realizarea unei – i
acţiuni comune în domeniul prevenirii şi luptei n
împotriva criminalităţii, rasismului şi xenofobiei. s
» condiţiile de azil şi t
şedere; i
t
» de trecerea graniţelor u
externe ale statelor membre; ţ
i
» de măsuri e
legate de imigrare şi de persoanele locuind în terţe state;
d
» de lupta e
împotriva toxicomaniei şi a fraudei, de colaborarea mai s
strânsă în domeniile civil, penal, vamal, poliţienesc. c
e
• Tratatul de la Amsterdam, reface obiectivele n
enunţate mai sus o dată cu „comunitarizarea” celui t
de-al treilea pilon,- tratatul referindu-se la r
prerogativele şi libertăţile fiecărui cetăţean: a
• pe respectarea de către JAI a drepturilor omului, l
aşa cum sunt ele garantate prin mai multe i
Convenţii, cu referire la refugiaţi, din 1951; z
• a prevăzut „pasarele” între procedura comunitară şi a
cooperarea interguvernamentală, asociind şi t
Comisia, iar Parlamentul fiind informat şi consultat. ă

Instituţiile create pentru sprijinirea realizării a


spaţiului de libertate, securitate şi justiţie sunt:
U
• Biroul European de Poliţie (Europol):
E
î
– c n
u
1
s 9
e 9
d 9
i ;
u
l –

l c
a u

H r
a o
g l
a :
, • de a aplica legislaţia comunitară în vederea
combaterii infracţionalităţii la nivel european;
– • de a oferi cadrul necesar colaborării între
organele de poliţie şi vamale din statele
c membre ale UE cu scopul prevenirii şi
r combaterii infracţionalităţii organizate:
e – traficul de droguri,
a – traficul de fiinţe umane,
t – traficul de autoturisme,
ă
– traficul cu substanţe Europene şi Europol (în calitate de
radioactive şi nucleare, observatori fără drept de vot);
– reţele de imigraţie, – finanţată din contribuţia statelor
– falsificarea de bani sau alte membre şi permite participarea statelor
mijloace de plată, din afara Uniunii (în special a statelor
– terorismul; candidate).
• oferă sprijin pentru desfăşurarea de investigaţii şi
operaţiuni;
• nu este o instituţie nouă, înlocuieşte fosta Unitate • Eurojust:
Antidrog Europol (UDE), înfiinţată în 1995 de statele – instituţie descentralizată a UE,
membre UE; – sediul la Haga
• în fiecare stat membru există o unitate specializată – rol
de legătură între Europol şi autorităţile naţionale în
• de a sprijini autorităţile competente din statele
domeniu, care trimite pe lângă Europol un
membre ale UE în investigarea şi
reprezentant permanent;
instrumentarea cazurilor grave de crimă
• răspunde în faţa ministerului de Justiţie şi/sau de
transfrontalieră organizată;
Interne din statul respectiv;
• facilitează cooperarea între statele membre în
• bugetul instituţiei este finanţat din contribuţia
derularea anchetelor la nivel internaţional, prin
statelor membre.
furnizarea de expertiză legislativă în vederea
• Colegiul European de Poliţie (CEPOL): punerii în aplicare a cererilor de extrădare sau
– creată în anul 2002, prin furnizarea unor servicii de traducere;
– cu sediul la Hampshire (Marea Britanie); • Colegiul Eurojust, este principalul organism
– cu scopul de reţea de instituţii naţionale de executiv, format din 25 de reprezentanţi ai
pregătire şi formare profesională pentru statelor membre – magistraţi cu experienţă,
cadre superioare din poliţiile statelor asistaţi de un Colegiu administrativ;
membre UE • a colaborat în special cu Reţeaua Judiciară
– condusă de un Consiliu Executiv care ia Europeană, Europol, Oficiul European de Luptă
decizii prin votul unanim al reprezentanţilor Contra Fraudei (OLAF).
statelor membre în reuniuni la care pot asista
şi reprezentanţi ai secretariatului Comisiei
• Este pilonul care oferă tuturor cetăţenilor un spaţiu instituţionale sunt diferite în funcţie de
de libertate, securitate şi justiţie. „pilonul” pe teritoriul căruia se
acţionează. Diferenţa constă în faptul
• Ca şi în cadrul pilonului PESC, cooperarea în cadrul că procedurile comunitare presupun
acestui pilon se bazează pe cooperarea clasică între luarea deciziilor cu majoritate
statele membre şi nu pe principiile comunitare calificată, cu implicarea instituţiilor
bazate pe metoda supranaţională. Ambii pilonii au comunitare, iar procedurile
un caracter interguvernamental. interguvernamentale presupun luarea
deciziilor cu unanimitate prin
implicarea deplină a guvernelor
• Deosebirea dintre cei trei pilonii constă în – naţionale (acordul unanim al tuturor
scopurile distincte pe care le au: statelor membre) şi implicarea redusă
• pilonul comunitar –piaţa internă unică şi UEM; a instituţiilor comunitare.
• pilonul interguvernamental PESC – salvgardarea


valorilor comune şi independenţa Uniunii
pilonul interguvernamental JAI/CPJMP – protejarea
TEST
cetăţenilor europeni printr-o colaborare intensă a
statelor membre în materie penală, lupta împotriva
1. În ce constă diferenţa dintre
criminalităţii, terorismului, drogurilor, armelor, Pilonii Uniunii Europene?
corupţiei, fraudei) şi în
– mecanismele de decizie existente care sunt
distincte în funcţie de „pilonul” respectiv, • a. ................................................
iar motorul comun pentru cei trei „piloni” ....................................................
este Consiliul European care reuneşte toţi
şefii de state şi de guverne din ţările ....................................................
membre şi care dă impulsul necesar ......................
dezvoltării sale, definind orientări le şi
politicile generale. • b. ................................................
– Sistemul instituţional este unic pentru cei ....................................................
trei „piloni”, dar competenţele
......................................................... • c. .................................................
................. ....................................................
• c. ..................................................... ....................................................
......................................................... .....................
.........................................................
....... 3. Unde se găseşte sediul Agenţia –
EDA, şi care este data când acest
2. Denumiţi organismele specifice din organism a devenit operaţional?
cadrul politic european de securitate
comună a Uniunii Europene: • a. ................................................
....................................................
• a. ..................................................... ....................................................
......................................................... ......................
......................................................... • b. ................................................
....... ....................................................
• b. ..................................................... ....................................................
......................................................... ......................
......................................................... • c. .................................................
....... ....................................................
......................................................... Capitolul VII
................ Specificul Comunităţilor
4. În sarcina cărei organizaţii intră Europene
punerea în practică a unui sistem VII.1. Natura juridică a
informatizat privind persoanele Comunităţilor Europene şi a
urmărite? Uniunii Europene
• Curtea de Justiţie a Comunităţilor
• a. .................................................... Europene, în hotărârea din 5
........................................................ februarie 1963, pronunţată în cauza
........................................................ „Van Gend & c. Administraţia Fiscală
......... Olandeză, a ajuns la concluzia:
• b. ....................................................
• „Comunitatea constituie o nouă
........................................................
ordine juridică de drept
........................................................ internaţional, în beneficiul căreia
......... statele membre şi-au limitat
• c. ..................................................... drepturile suverane, deşi doar
................................... pentru un număr limitat de domenii,
…………………………………………………… iar subiectele sale de drept sunt nu
numai statele membre, ci şi
……………………………
resortisanţii acestora”.
• Curtea de Justiţie a precizat din nou – organizaţii
locul Comunităţilor Europene în cadrul cărora statele
membre le-au
ordinii juridice internaţionale cu ocazia
cedat o parte
hotărârii din 15 iulie 1964, pronunţată din atributele
în cauza „Costa c. ENEL, în sensul că: specifice
exerciţiului
• „… în fapt, prin instituirea unei suveranităţii, –
Comunităţi cu o durată nelimitată, iar
având instituţii proprii, cu personalitate rezultatul
acestui proces
juridică, capacitate de reprezentare
a dus la
internaţională şi, în special, cu puteri
apariţia unui
reale derivate din limitarea competenţei nou drept,
sau din transferul atribuţiilor statelor aplicabil atât
către Comunitate, acestea din urmă au lor, cât şi
limitat, chiar dacă în domenii restrânse, resortisanţilor
drepturile lor suverane şi au creat astfel lor.
un corp de drept aplicabil resortisanţilor
lor şi lor însele”. • Pornind tot de la Curtea de Justiţie
de la Luxembourg, şi de la faptul că
• Rezultă că aceste Comunităţi sunt: cele trei Comunităţi au apărut ca
– organizaţii create expresie a voinţei suverane a
de către statele statelor fondatoare, reţinem
membre, principalele lor caracteristici:
– sunt organizaţii supranaţionale, exprimă dorinţa în acest sens şi
regionale şi deschise, îndeplineşte atât condiţii de ordin
– au ca obiectiv principal atât integrarea politic, economic şi social, cât şi
obligaţii de acceptare şi respectare a
economică şi socială,cât şi integrarea
ordinii de drept stabilită prin tratate şi
politică a statelor membre; alte acte normative comunitare;
– au o structură instituţională proprie,
independentă de cea a statelor
• sunt organizaţii prin intermediul cărora
membre; statele membre şi-au propus realizarea
– au un sistem legislativ propriu, căruia unei integrări economice prin crearea
se subordonează sistemele legislative unei pieţe interne prin cele patru
ale statelor membre. libertăţi fundamentale din cadrul UE,
(libera circulaţie a mărfurilor,
Comunităţile Europene sunt considerate persoanelor, capitalului şi serviciilor);a
ca fiind: unei integrări sociale prin promovarea
valorilor culturale, uniformizarea şi
• organizaţii supranaţionale, deoarece creşterea nivelului de trai şi asigurarea
au fost instituite prin acordul de voinţă protecţiei şi libertăţii individului pe
al statelor membre, care le-au cedat o întreg spaţiul comunitar; şi a integrării
politice prin măsuri de coordonare a
parte din atributele suveranităţii lor politicilor economice şi sociale
pentru anumite domenii cum ar fi naţionale la nivel de Consiliul European;
competenţa legislativăşi competenţa de
a încheia tratate internaţionale cu state • au personalitate juridică proprie,
terţe; distinctă de cea a statelor membre

• organizaţii regionale deschise, deoarece orice stat • au personalitate juridică proprie,


de pe continentul european care doreşte acest lucru, distinctă de cea a statelor membre,
poate să adere la această comunitate dacă îşi
putând să participe în nume propriu în a fi surse asimilabile dreptului
cadrul raporturilor juridice de drept public comunitar, numai în măsura în care
sau privat, intern sau internaţional; dispoziţiile lor modifică tratatele
comunitare.
• au o structură instituţională proprie şi
independentă, care nu este subordonată
instituţiilor naţionale ale statelor membre, • Cele trei Tratate institutive originare
ceea ce le permite să funcţioneze conform sunt principale, faţă de toate celelalte şi
obiectivelor prevăzute prin tratate; datorită faptului că prin acestea, li s-au
conferit personalitate juridică proprie,
• au un sistem legislativ propriu, care se Comunităţilor Europene, distinctă de
aplică în mod direct pe teritoriul statelor cea a statelor membre, ceea ce le dă
membre şi prioritar faţă de legislaţia dreptul să participe în nume propriu în
naţională a statelor membre cadrul raporturilor juridice de drept
public sau privat, intern sau
• Dintre toate Tratatele comunitare, pe care internaţional.
le-am menţionat în capitolele anterioare,
numai cele trei tratate CECO/CECA, CEE, Comunităţile Europene sunt
CEEA, constituie tratate • Create de state, grupează state şi
institutive/constitutive şi sunt considerate dispunând de puteri şi competenţe care
tratate originare. Ele reprezintă şi sursele aparţin, în mod obişnuit, statelor sunt
primare ale dreptului comunitar, acesta persoane juridice de drept public
fiind alcătuit din cele trei tratate originare
• Comunităţile Europene fiind persoane
• Celelalte patru tratate – AUE, TUE, TA, TN, morale de drept public, prin tratatele
au un caracter compozit şi sunt considerate lor institutive li s-a recunoscut
personalitate juridică distinctă de aceea a • Deşi Comunităţile Europene s-au
statelor membre. unificat în anul 1965, ele au
continuat să aibă fiecare
• Numai Comunităţile Europene au dobândit personalitate juridică, deoarece
personalitate juridică, nu şi instituţiile şi aceleaşi instituţii comunitare le-au
organele lor distincte.
deservit pe toate, în acelaşi timp.
VII.2. Personalitatea juridicăa
• Personalitatea juridică a
Comunităţilor Europene Comunităţilor se referă la două
aspecte: – personalitatea juridică
• Această personalitate juridică a lor este
internă şi la – personalitatea
de drept public şi nu privat deoarece ele
juridică internaţională.
reprezintă şi susţin un interes public şi
nu privat fiind marcată şi de structura Personalitatea juridică internă
proprie pe care o au: • vedem că fiecare Comunitate se
– patrimoniu propriu, bucură în statele membre de
– buget autonom, propriu, capacitatea juridică pe care
– sistem de instituţii propriu, legislaţiile naţionale o recunosc
independent, persoanelor juridice, de a dobândi şi
– capacitatea de a deveni subiect de de a înstrăina bunuri şi de a sta în
drept în cele trei ordini juridice: justiţie, de unde rezultă că le
• drept comunitar, conferă: – capacitate juridică
• drept intern, • drept internaţional. generală
– şi capacitate juridică specială
• Prin Protocolul comun asupra i
privilegiilor şi imunităţilor, anexă la t
Tratatul de la Bruxelles din anul 1965, a
Comunităţilor li sa conferit o protecţie t
juridică deosebită pe teritoriul statelor e
membre: a
– clădirile, celelalte bunuri mobile şi
arhivele lor sunt inviolabile; j
– bunurile şi activele pe care le deţin u
nu pot fi urmărite de către cei r
interesaţi decât cu autorizarea i
CJCE; – operaţiile financiare şi de d
altă natură pe care le efectuează i
sunt scutite de taxe fiscale şi c
vamale. ă

P i
e n
r t
s e
o r
n n
a a
l
– „… în relaţiile internaţionale, fără personalitate juridică, ce
Comunitatea se bucură de dispune de trei domenii de acţiune
capacitatea juridică necesară (cei trei piloni), diferenţiate de
pentru a-şi exercita funcţiile şi a echilibrul de putere între statele
atinge obiectivele membre şi instituţiile
VII.3. Personalitatea juridică a Uniunea Europeană
supranaţionale ale Uniunii, ceea ce
înseamnă că Uniunea Europeană nu
• Prin Tratatul de la Maastricht, Uniunii are decât o existenţă politică.
Europene nu i s-a recunoscut, în mod
explicit, personalitatea juridică • Fiecare dintre cele trei Comunităţi
internaţională, distinctă de Comunităţile reprezintă o organizaţie
Europene şi de statele membre, această internaţională, deoarece a fost
capacitate de subiect de drept creată printr-un tratat internaţional,
internaţional având-o, în continuare, negociat, încheiat şi ratificat conform
numai cele trei Comunităţi. normelor internaţionale şi a
reglementărilor interne,
• Deşi TUE a înfiinţat UE, el nu transformă constituţionale ale fiecărui stat
Comunităţile Europene în Uniune şi nici membru.
o nouă entitate juridică nu apare, alături
de Comunităţi, deoarece UE a fost • Ca regulă generală, Comunităţile
înfiinţată pe baza instituţiilor şi europene, se supun normelor
instrumentelor de acţiune comună deja dreptului internaţional care prevede
existente, ca o entitate internaţională că organizaţiile internaţionale nu pot
deveni unele membre ale altora, fapt
pentru care, de la regula generală a memb
neparticipării, se admit unele excepţii, ru cu
cum sunt: drept
– CE uri
are statut deplin
de e în
observato cadrul
r la ONU, FAO;
la OIM,
FMI, –
Banca
Mondială partici
; pă la
– înt GATT/
reţine OMC.
relaţii cu
unele • Comisia Europeană, reprezintă
organizaţ Comunităţile, respectiv Uniunea
ii Europeană la reuniunile
regionale internaţionale importante.
Consiliul
Europei, • Între Comunităţi şi statele membre
OCDE; – sunt instituite misiuni de
reprezentare, care au caracteristicile
participă ambasadelor, precum şi statele terţe
ca au acreditat la Bruxelles
reprezentanţi pe lângă Comunităţi,
care au statut diplomatic, precum şi preşedinţia Consiliului şi de către
statele membre au reprezentanţe Comisie.
permanente, cu statut diplomatic, dar
fără să fie asimilate ambasadelor.
Reprezentarea Comunităţilor pe lângă TEST
state terţe sau organizaţii
internaţionale se face prin delegaţii
numite de către Comisie, şi beneficiază
1. Argumentaţi afirmaţia:
de statut diplomatic. Comunităţile Europene
sunt „persoane juridice
• În statele comunitare nu există organe
de reprezentare ale Comunităţilor, de drept public”:
deoarece acestea aparţin Comunităţii.

• Neavând personalitate juridică, • a. ..................................


Uniunea Europeană nu poate participa
în nume propriu la cooperarea externă, ......................................
decât prin intermediul Comunităţilor şi ......................................
al statelor membre
....................
• Conform tratatelor în vigoare, UE nu
dispune de personalitate juridică, pe
• b. ..................................
plan internaţional, ea fiind ......................................
reprezentată de către statul care deţine
......................................... Comunităţi, ceea ce
................. înseamnă că Uniunea
Europeană ....................
• c. ......................................
...........................
.........................................
• ......................................
.........................................
......................................
..........
......................................
2. Deşi Tratatul de la ....................
Maastricht a înfiinţat UE, • ......................................
el nu transformă ......................................
Comunităţile Europene în ......................................
Uniunea Europeană, şi
....................
nici o nouă entitate
juridică nu apare alături
3. Uniunea Europeană
de,
poate participa la
cooperarea externă în ...........................................
nume propriu? ........................................
Argumentaţi. Capitolul VIII Dreptul
comunitar
• ............................................ VIII.1. Noţiunea şi obiectul
dreptului comunitar
.......................................... • În cadrul Comunităţilor Europene se aplică
dreptul comunitar ca un drept intern al acestora,
.......................................... dar, în cadrul relaţiilor interne ale statelor el nu
se aplică.
....... ..................................
• La rândul său dreptul comunitar este format din
.......................................... –
două categorii de norme juridice, şi anume:
n
.......................................... o
r
................. m
e
............................................... j
............................................... u
r
......................................... ..... i
d
............................................... i
c
e t
u
c t
u i
p v
r e
i • care au valoare constituţională;
n – n
s o
e r
m
î e
n
j
t u
r r
a i
t d
a i
t
c
e
e
l
e
c
c u
o p
n r
s i
t n
i s
e
i
î n
n s
t
a i
c t
t u
e ţ
l i
e i
l
j e
u
r c
i o
d m
i u
c n
e i
t
e a
m r
i e
s
e •

d c
e a
r
• Suntem în prezenţa unui nou tip de drept - Dreptul • Totodată Comunităţile Europene sunt înzestrate
comunitar - care este format dintr-un ansamblu de cu competenţe care nu sunt specifice
norme juridice distincte, deosebite, care urmăresc organizaţiilor internaţionale clasice ceea ce le
realizarea unor obiective precise şi care diferă atât caracterizează ca fiind supranaţionale
de ordinea juridică internă a statelor membre, cât şi
de ordinea juridică internaţională. • Ordinea juridică comunitară este o ordine
juridică nouă şi complexă, creată de instituţiile
• Dreptul comunitar este sistemul de drept aplicabil în comunitare, nu de cele naţionale, iar normele
spaţiul pe care astăzi îl ocupă Uniunea Europeană de drept comunitar fac parte integrantă din
sistemele juridice ale statelor membre, dar au
• El este un sistem autonom faţă de ordinea juridică
prioritate faţă de ele.
internaţională şi are scopuri diferite faţă de acesta,
deoarece dreptul comunitar pune accent pe
integrare, iar dreptul internaţional pe cooperare
Definiția Dreptului comunitar
între state, privite ca subiecte individuale de drept • „ansamblul normelor juridice cuprinse în
internaţional. tratatele de instituire a comunităţilor sau în
actele adoptate de instituţiile comunitare, care
• Rezultă că dreptul comunitar este o ramură de drept au ca scop instituirea, organizarea şi
autonomă, care nu se identifică nici cu dreptul funcţionarea comunităţilor europene şi a
internaţional şi nici nu face parte din dreptul intern, Uniunii Europene”
fiind un drept de sine stătător,
autonomie/independenţă pe care şi-a câştigat-o • sau: „ ansamblul normelor juridice prin care se
datorită „evadării” din dreptul clasic naţional sau consacră structurile, rolul şi funcţiile
internaţional pe baza noii calităţi a cooperării care se instituţiilor europene, precum şi raporturile
numeşte integrare şi a faptului că se bazează pe acestora cu instituţiile naţionale în îndeplinirea
ideea supranaţionalităţii. obiectivelor de progres şi dezvoltare ale
popoarelor Continentului
• Acest termen de integrare îl găsim atât în
preambulul Tratatelor de la Roma, cât şi, a Tratatului
Obiectul Dreptului comunitar
de la Maastricht
• „Hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţilor
Europene” din 15 iulie 1964,
• obiectul Dreptului comunitar: „o Comunitate de • dispune de un sistem coercitiv-execuţional
durată nedeterminată dotată cu instituţii proprii, mixt internaţional şi naţional
cu personalitate juridică proprie, cu capacitate • normele juridice comunitare sunt în general
juridică, cu capacitate de reprezentare de drept derivat şi nu convenţionale,
internaţională şi cu puteri reale izvorâte dintr-o majoritatea lor fiind adoptate de instituţile
limitare de competenţe sau dintr-un transfer da comunitare • are funcţie de integrare nu
atribuţii ale statelor membre către Comunitate” numai de cooperare
• ordinea juridică comunitară este mult mai
• „obiectul Dreptului comunitar îl constituie studiul
elaborată decât cea internaţională.
raporturilor juridice din cadrul Uniunii Europene, a

rolului instituţiilor europene şi a raporturilor
juridice dintre aceste instituţii şi organismele • VIII.3. Distincţia dintre dreptul
statelor membre”.
comunitar şi dreptul naţional
VIII.2. Distincţia dintre dreptul
comunitar şi dreptul internaţional • Faţă de dreptul naţional, dreptul comunitar se
deosebeşte prin următoarele:
public • se aplică şi relaţiilor interstatale
• Dreptul comunitar se deosebeşte de dreptul • nu reglementează toate domeniile vieţii
internaţional public: sociale.
• aplicabilitate directă, aplicându-se nu numai •
statelor sau organizaţiilor internaţionale, dar şi •
resortisanţilor statelor membre, adică persoanelor
fi zice şi juridice care nu au calitatea de subiect de • VIII.4. Clasificarea dreptului
drept internaţional comunitar
• sistem jurisdicţional permanent şi cu competenţă
obligatorie în spaţiul UE • D
• normele juridice comunitare devin aplicabile în r
general, fără a fi ratificate e
p
t i
u c
l a
t
c
o a
m s
u t
n f
i e
t l
a :
r • d
u
p p
o ă
a
t o
e b
i
f e
i c
t
c u
l l
a
s d
i e
f
r •
e • d
g u
l p
e ă
m
e p
n r
t o
a v
r e
e n
: i
– Drept comunitar instituţional sau formal: e
cuprinde ansamblul normelor juridice care n
reglementează structura organelor ţ
comunitare şi funcţionarea acestora; a
» Drept comunitar
material: cuprinde n
totalitatea
o
normelor juridice
r
care stabilesc
m
scopurile concrete,
e
materiale ale
l
Comunităţilor
europene şi o
măsurile care r
trebuie luate în
vederea realizării j
lor. u
r e
i /
d
i i
c n
e s
: t
– Drept comunitar originar: i
T t
r u
a t
t i
a v
t e
e /
l
e c
o
d n
e s
t
î i
n t
f u
i t
i i
n v
ţ e
a
r a
l
D e
r p
e t
p
t c
o
c m
o u
m n
u i
n t
i a
t r
a
r n
e
s s
e c
c r
u i
n s
d :
a – normele cutumiare – principiile
r generale – jurisprudenţa.
• D
: r
– normele juridice create de organele e
comunitare. p
D t
r
c • este o prescripţie normativă cu caracter
o general, care se caracterizează printr-un
m
înalt nivel de abstractizare, la care se
u
n
raportează toate normele dreptului
i comunitar în procesul adoptării şi aplicării
t lor.
a • De reţinut că aceste principii nu trebuie
r confundate cu principiile generale ale
dreptului preluate din dreptul intern şi
c comune tuturor statelor membre, la care
o
pot apela instanţele comunitare, la
m
p soluţionarea unor litigii.
l
e • Principiile Dreptului comunitar sunt
m analizate din perspective care definesc
e Uniunea Europeană ca „o Comunitate de
n drept”, ca principii relative la structura
t
instituţională şi ca principii care privesc
a
r
relaţiile cu statele membre, vom face o
: grupare a lor din punct de vedere logico-
– tratatele internaţionale care nu fac parte din juridică, astfel: – principiul democraţiei
dreptul comunitar propriu-zis. reprezentative;
VIII.5. Principiile dreptului – principiul respectării drepturilor
omului;
comunitar – principiul justiţiei sociale;
Principiul : – principiul diversităţii culturale;
– principiul reprezentării intereselor VIII.5.2. Principiul respectării
potrivit structurii mecanismelor
comunitare; drepturilor omului
– principiul echilibrului în exercitarea
competenţelor instituţiilor europene; – • Articolul 6 al Tratatului de la Maastricht
principiul autonomiei instituţiilor; prevede că Uniunea se întemeiază pe
– principiul loialităţii; principiile libertăţii, democraţiei,
– principiul cooperării; respectării drepturilor omului şi
– principiul subsidiarităţii. libertăţilor fundamentale, precum şi al
statului de drept, principii care sunt
VIII.5.1. Principiul comune tuturor statelor membre, şi
respectareadrepturilor fundamentale aşa
democraţiei reprezentative
cum sunt ele garantate prin Convenţia
• Jean Jacques Rousseau sublinia faptul că europeană pentru protecţia drepturilor
„instituţiile democratice sunt alcătuite din omului şi a libertăţilor fundamentale
reprezentanţii aleşi de popor”, iar încălcarea semnată în 4 noiembrie 1950, la Roma,
acestui principiu al democraţiei precum şi în preambulul AUE unde s-a
reprezentative înseamnă„încălcarea făcut referire numai la promovarea
democraţiei”, cu consecinţe grave politice şi democraţiei pe baza drepturilor
sociale. fundamentale recunoscute în constituţia
• Dreptul comunitar stipulează expres principiul şi legile statelor membre, în Convenţia
europeană şi în Carta socială europeană.
democraţiei în funcţionarea Uniunii Europene, • Parlamentul, Consiliul Uniunii Europene şi
Comisia, la Consiliul de la Nisa din 7-11
punându-l la „temelia structurilor europene”.
decembrie 2000, au proclamat solemn
Carta drepturilor fundamentale ale
omului.
• Respectarea drepturilor omului implică – drepturile fundamentale privind libera
principiul nediscriminării şi principiul liberei circulaţie a persoanelor
prestări a serviciilor, iar HotărâreaCurţii de – egalitatea de tratament
– protecţia socială
Justiţie a Comunităţilor Europene din 13 iulie
– garantarea unui nivel de trai
1989, a statuat că: „respectarea drepturilor
corespunzător pentru toţi resortisanţii
omului face parte integrantă din principiile
Uniunii Europene
generale de drept, a căror aplicare este
obligatorie”. • Consiliul Europei a elaborat „Carta Socială
VIII.5.3. Principiul Europeană”, care a intrat în vigoare în 26
februarie 1965 şi stipulează „un ansamblu de
justiţiei sociale drepturi fundamentale în privinţa:
– a. angajării,
• La data de 9 decembrie 1989, Comisia Europeană a
– b. relaţiilor sociale, – c. securităţii
elaborat o Cartă Comunitară a Drepturilor Sociale
sociale”.
ale lucrătorilor, care a fost adoptată de Consiliul
European de la Strasbourgiar Statele membre cu
excepţia Marii Britanii au semnat acest document
care „precizează statutul social” al tuturor VIII.5.4. Principiul
lucrătorilor din Uniunea Europeană.
diversităţii culturale
• Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1977 şi • Jean Monnet, unul din părinţii fondatori ai
intrat în vigoare la 1 mai 1999, a inclus Carta Uniunii Europene, afirma la sfârşitul vieţii sale: –
Comunitară a Drepturilor Sociale ale Lucrătorilor în „Dacă trebuie să reîncepem construcţia
textele sale, astfel, dispoziţiile Cartei devenind Europei, trebuie să începem cu cultura”.
obligatorii în toate statele membre ale Uniunii
Europene • existenţa şi afirmarea unei identităţi culturale
• Carta Comunitară a Drepturilor Sociale ale europene.
Lucrătorilor stipulează:
• dezvoltarea culturală a statelor membre, prin lucru depinde însăşi supravieţuirea
respectul diversităţii lor naţionale şi regionale, identităţii europene.
punând în evidenţă moştenirea culturală comună
• Decizia Parlamentului European şi a Consiliului,
• Textul articolului 128 din Tratat, afirmă două mari asupra aplicării Programului „Cultura 2000”
principii ale cooperării şi dialogului intercultural: – VIII.5.5. Principiul
respectul diversităţii culturale şi – Subsidiaritatea.
reprezentării intereselor
• Toate acestea au impus, „o colaborare între statele potrivit structurii
europene şi organizaţiile internaţionale
competente” în domeniul culturii, mai ales cu
mecanismelor
Consiliul Europei comunitare
• În cadrul Reuniunii la nivel înalt a Uniunii Europene • La nivel comunitar s-a adoptat acest
de la Lisabona din 31 martie 2000, Romano Prodi a
principiu, care este similar principiului
prezentat un document fundamental privind viitorul
Europei până în anul 2005: separaţiei puterilor la nivel naţional, în
– instituţii puternice; scopul îndeplinirii rolului ce le revin în
– cooperare şi integrare regională; mod democratic.
– putere pentru popor prin susţinerea şi
implicarea cetăţenilor în activitatea
• Astfel, conform reglementărilor
instituţiilor europene.
comunitare:
• Realizarea acestor obiective au loc prin: – Consiliul intervine în cazul în care
– „unificarea continentului în jurul unor valori „interesele naţionale urmează să
fundamentale, etice, politice şi culturale” fie conciliate cu interesele
prin influenţarea partenerilor mondiali ca să
generale ale statelor membre şi
elaboreze strategii pentru viitoarea
ale
dezvoltare a planetei, deoarece de acest
Uniunii, în ansamblul ei”;
– Comisia urmăreşte şi promovează • Putem spune că suntem în prezenţa
interesul general prin mijloace unei separaţii „de facto” a puterilor,
specifice; numite de „părinţii fondatori ai UE
– Parlamentul European dă „dreptul „reprezentarea intereselor”, datorită
cetăţenilor de a participa la specificului acestei organizaţii
gestionarea afacerilor publice”, prin continentale .
intermediul reprezentanţilor aleşi de
populaţia din statele membre ale VIII.5.6. Principiul
Uniunii Europene;
echilibrului în exercitarea
– Curtea de Justiţie a Comunităţilor
Europene exercită puterea competenţelor
judecătorească, iar prin reglementări instituţiilor europene
riguroase care stipulează rolul şi
atribuţiile Curţii de Justiţie, ele nu se • Această concepţie a echilibrului
suprapun cu atribuţiile instanţelor de instituţional a călăuzit elaborarea
judecată ale statelor membre. Tratatelor constitutive ale Comunităţilor
• Dreptul comunitar nu stipulează „o Europene , a Tratatului de la Maastricht
separaţie a puterilor” în sensul clasic al şi a Tratatului de la Amsterdam, el fiind
considerat un principiu fundamental al
acestui principiu fundamental al dreptului.
„structurilor europene”. Prin acest
• Dreptul comunitar consacră principiu al echilibrului instituţional se
„interdependenţa instituţiilor europene” în urmăreşte ca în procesul exercitării
reprezentarea intereselor în procesul competenţelor lor, instituţiile
comunitare, să nu afectezeatribuţiile
decizional
celorlalte instituţii, adică să nu permită
transferul de atribuţii de la un
organism la altulpentru a nu se modifica sunt conforme cu „exigenţele
„echilibrul instituţional”, deoarece generale ale statutului
transferul de atribuţii ar modifica echilibrul funcţionarului comunitar”.
instituţional, şi ar duce la afectarea gravă a VIII.5.8. Principiul
funcţionării generale a mecanismului loialităţii
comunitar.
• Acest principiu denumit şi „principiul
• Acest principiu a fost „impus de evoluţia solidarităţii”, este prevăzut în articolul 5
mecanismului Continental pe parcursul din Tratatul CEE, şi consacră obligaţia
anilor. statelor membre de a lua:
– toate
măsurile
VIII.5.7. Principiul necesare
autonomiei pentru a
asigura
• Conform principiului autonomiei instituţionale, îndeplinire
instituţiile Uniunii Europene pot să se a
organizeze în mod liber, fără a aduce obligaţiilor
atingere „echilibrului instituţional”, având : stabilite
– dreptul de a-şi adopta Regulamentul prin Tratat
conform articolelor 142, 151, 162 sau
din Tratatul CEE rezultate
– dreptul de a-şi elabora norme din acţiuni
proprii privind statutul ale
funcţionarilor, pe baza unor „criterii instituţiilor
de competenţă profesională” care comunitare
– şi de a
facilita obligaţii de către statele membre, în
îndeplinirea conformitate cu dispoziţiile articolului 5
sarcinilor din Tratatul CEE.
Comunităţii
– se vor abţine • Acest principiu al cooperării
implicăreciprocitatea, adică între Uniunea
de la orice Europeană şi statele membre trebuie să
acţiune ce ar existe o informare reciprocă în
problemele de interes comun pe două
putea părţi
împiedica
• Conform Hotărârii Curţii de Justiţie a
atingerea Comunităţilor Europene din 31 martie
1971, „cooperarea” se impune, atât în
obiectivelor
„competenţele explicit atribuite prin
Tratatului Tratatele constitutive”, cât, şi în
„atribuţiile implicite”pentru îndeplinirea
VIII.5.9. mandatului conferit instituţiilor europene.
VIII.5.10. Principiul
Principiul
subsidiarităţii
cooperării • Principiul a fost introdus în dreptul
comunitar prin AUE, dar numai într-un
• Prin Hotărârea Curţii de Justiţie a
domeniu specific, şi anume al protecţiei
Comunităţilor Europene din 22 septembrie
mediului
1988, Curtea de Justiţie a Comunităţilor
Europene aatras atenţia asupra importanţei
pe care o prezintă îndeplinirea acestei
• Potrivit principiului subsidiarităţii, • competenţe concurente, se referă la
Comunitatea nu intervine, decât în măsura în domeniile care nu aparţin competenţelor
care obiectivele acţiunii respective nu pot fi exclusive ale Uniunii sau Comunităţilor,
realizate de către statele membre într-o cum ar fi domeniile politicii sociale,
manieră suficientă, fiind mai bine îndeplinite sănătăţii, protecţiei consumatorilor sau a
printr-o acţiune la nivel comunitar. mediului, şi statele membre care nu pot
să realizeze obiectivele propuse
• Statele membre hotărăsc: „modalităţile
specifice de exprimare a regulilor de
conduită considerate necesare în structurile
TEST
europene”, care pot fi: 1. Definiţi noţiunea de Drept
acordurile, tratatele, regulamentele şi altele.
comunitar
• În concluzie, putem spune că principiul
subsidiarităţii presupune două aspecte, şi • .........................................................
anume:
....................................................
• competenţă exclusivă, se referă la ....................................................
competenţa Uniunii sau Comunităţii de a .................. .................................
acţiona în domeniile care le sunt încredinţate
în mod expres fiind vorba de o competenţă ....................................................
exclusivă a Uniunii sau Comunităţii, unde ele ....................................................
vor acţiona cu titlu definitiv, irevocabil, fără ..........................................
alternativă, iar intervenţia comunitară este
obiectivă şi legal-obligatorie
............................................................... ....................................................
............................................................... ...............................
..................................................... ..........................................................
............................................................... ..........................................................
............................................................... ..........................................................
..................................................... .....

2. Cum se intitulează principiul 3. Care din statele membre ale UE


Dreptului comunitar stipulat expres nu au semnat „Carta
în funcţionarea UE, şi stă la Comunitară a Drepturilor
„temelia structurilor europene”? Sociale ale lucrătorilor”,
elaborată de Comisia Europeană
• ......................................................... la data de 9 decembrie 1989?
.........................................................
......................................................... • a. Franţa,
........ ................................................ • b. Germania,
......................................................... • c. Italia,
......................................................... • d. Regatul Unit al Marii Britanii
................. .......................................
.........................................................
4. Enumeraţi principiile dreptului IX.1. Noţiunea de „izvoare” şi
comunitar de „ordine comunitară
• Ordinea juridică comunitară presupune:
• ......................................................... – existenţa „normelor juridice
......................................................... comunitare”, care stau la baza
raporturilor comunitare şi care sunt
......................................................... stipulate în Tratatele constitutive
........ ................................................ ale Comunităţilor Europene
......................................................... – „respectarea acestor norme atât
de instituţiile europene, cât, şi de
......................................................... statele membre”
................. .......................................
......................................................... • Ordinea juridică comunitară este „o
ordine bazată pe lege” iar
.........................................................
.......................... .............................. • Uniunea Europeană a fost concepută ca o
„Comunitate de drept” care include atât
.........................................................
raporturile dintre instituţiile europene,
......................................................... cât, şi raporturile dintre instituţiile
................................... europene şi statele membre, ceea ce
explică faptul că Uniunea Europeană
Capitolul IX funcţionează pe baza legalităţii.

Ordinea juridică • În funcţionarea fiecărei Comunităţi (CECO;


CEE; CEEA), legalitatea a fost considerată
comunitară un principiu fundamental.
Definiţia ordinii juridice comunitare: • Clasificarea izvoarele dreptului comunitar
• aplicarea normelor comunitare în raporturile în patru mari categorii:
juridice ale instituţiilor europene şi în – izvoare originare sau primare;
raporturile Uniunii Europene cu statele – izvoare derivate sau secundare;
membre, proces garantat de existenţa – izvoare nescrise;
controlului juridic, care asigură respectarea – izvoare complementare sau
acestor norme de către toţi participanţii la auxiliare.
raporturile juridice comunitare
IX.2.1. Izvoarele primare
Definiţia Izvoarelor Dreptului comunitar: sau originare ale
• modalităţi specifice prin care regulile de dreptului comunitar
conduită considerate necesare în structurile
• Dreptul comunitar originar îşi are izvoarele în
europene devin norme de drept prin acordul
tratatele constitutive/institutive.
de voinţă al statelor membre • Tratatele constitutive, cum sunt:
– Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951
IX.2. Clasificarea izvoarelor privind CECO/CECA, intrat în vigoare la
25 iulie 1952;
dreptului comunitar – Tratatele de la Roma instituind CEE şi
CEEA din 25 martie 1957, intrate în
• În literatura de specialitate, nu există o
vigoare la 1 ianuarie 1958
clasificare unitară a izvoarelor dreptului • Tratatele şi Acordurile de modificare sau
comunitar adoptare a tratatelor constitutive, cum sunt: –
Convenţia privind unele instituţii comune din 25
• În dreptul comunitar sarcina de a preciza martie 1957;
ierarhia actelor comunitare, se realizează prin – Tratatul de la Bruxelles de fuziune,
intermediul jurisprudenţei CJCE, şinu prin privind instituirea unui Consiliu şi a unei
intermediul unui act cu valoare de Comisii unice din 08 aprilie 1965 şi intrat
Constituţie ca în dreptul intern. în vigoare la 1 iulie 1967;
– Protocolul asupra Statutului Curţii de Justiţie – pe care Curtea de Justiţie le-a considerat
a Comunităţii Europene din 17 aprilie 1957, ca având aceeaşi forţă obligatorie ca şi
care constituie legea de organiza re actele de bază pe care le însoţesc şi
judecătorească comunitară, şi din completează.
1988 statutul TPI; • Aceste trei categorii de acte internaţionale
– Protocolul privind privilegiile şi imunităţile formează un tot unitar ce se prezintă sub forma
acordate CE din 8 aprilie 1965; unui ansamblu de tratate, încheiate şi ratificate
– Tratatul privind modificarea unor prevederi de statele membre după toate regulile dreptului
bugetare ale Tratatului privind înfiinţarea CE internaţional.
şi aleTratatului de fuziune din 22 aprilie
1970; – Actul Unic European din 17 februarie IX.2.2. Izvoarele
1986, intrat în vigoare la 1 iulie 1987 (AUE);
– Tratatul de la Maastricht (asupra Uniunii secundare sau derivate
Europene), adoptat în 7 februarie 1992 şi ale dreptului comunitar
intrat în vigoare în 1 noiembrie 1993, pr ivind
instituirea unei Uniuni Europene, care • Dreptul comunitar derivat este dat de actele
cuprinde Comunităţile Europene şi alte unilaterale ale Instituţiilor.
forme de cooperare; • El este tot un drept normativ, dar are un
– Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 caracter derivat în raport cu prima categorie prin
octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai faptul că este elaborat în aplicarea şi pentru
1999; aplicarea prevederilor tratatelor.
– Tratatul de la Nisa, din 11 decembrie 2000,
• Dreptul secundar nu poate contraveni dreptului
semnat la 26 februarie 2001, intrat în vigoare
primar, deoarece are un caracter derivat, în caz
la 1 februarie 2003, este definit Tratatul
contrar ar fi „lipsit de efecte juridice”; rezultă că
Reformei instituţionale
între dreptul comunitar primar şi cel secundar
• Actele de aderare a noilor state membre,
protocoale, convenţii, documente şi tabele anexe la nu poate exista coliziune, deoarece în acest caz
diferitele tratate: dreptul secundar trebuie anulat sau revocat.
• Cuprinde Actele juridice adoptate de instituţiile convenţionale ce privesc
comunitare în scopul aplicării prevederilor Tratatului Comunităţile.
şi anume: • Sunt izvoare care rezultă din
– Regulamente, convenţiile internaţionale /
– Directive, acordurile încheiate între
– Decizii, statele membre şi sau de
– Recomandări şi avize. comunităţi cu state terţe în
Definiţia act comunitar: orice instrument legislativ sau domeniile de competenţă
administrativ adoptat de autorităţile administrative. naţională.
• Izvoarele secundare sau derivate ale dreptului • Deşi au un caracter
comunitar sunt: convenţional nu sunt
– regulamentele CEE şi CEEA în trecut deciziile inferioare normelor de drept
generale CECO; comunitar derivat deoarece
– directivele CEE şi CEEA în trecut sunt date în executarea
propriu-zisă a tratatelor.
recomandările CECO;
• Tipuri de acte:
– deciziile CEE şi CEEA în trecut deciziile fără
– Convenţii încheiate
caracter general CECO; – recomandările CEE
membre în aplicarea tratatelor comunitare (Convenţia
şi CEEA;
comunitară, cum sunt:
– avizele CECO, CEE şi CEEA;
• Convenţia de la Bruxelles din
• regulamentele, deciziile, recomandările, avizele
1968 privind competenţa
emise de Banca Centrală Europeană.
judiciară şi executarea
IX.2.3. Izvoarele hotărârilor judecătoreşti în
complementare sau materie civilă şi comercială, în
vigoare din 1973
auxiliare ale dreptului • Convenţia din 1968 pentru
comunitar recunoaşterea reciprocă a
societăţilor şi persoanelor
• Dreptul comunitar complementar juridice
este dat de ansamblul actelor
• Directiva nr. 86/10. 2001 privind sunt dispoziţii adoptate în cadrul
completarea statutului societăţilor Consiliului sub forma actelor mixte
europene cu privire la participarea • Aceste izvoare complementare /auxiliare deşi
lucrătorilor stabilesc reguli comunitare, şi prin urmare, sunt
• Convenţia din 1990 privind izvoare de drept comunitar, nu sunt enumerate
eliminarea dublei impuneri în caz de art. 249 din Tratatul Comunităţii Europene,
de corectare a beneficiilor de aceea, acestea mai sunt denumite şi „acte
întreprinderilor asociate atipice”.
• Acordul în materie de brevete
comunitare din 15.12.1989 IX.2.4. Izvoarele nescrise
• Convenţia de la Roma asupra legii
aplicabile obligaţiilor contractuale ale dreptului comunitar
din 1980 (1991). IX.2.4.1.
– Acordurile încheiate de Comunităţi cu state Jurisprudenţa
terţe sau cu organizaţii internaţionale Curţii de
(Comunităţilor Europene având personalitate
Justiţie a
juridică pot acţiona în acest sens în limitele
competenţelor ce le sunt rezervate prin Comunităţilor
tratate, având o capacitate de contractare Europene
funcţională, ceea ce înseamnă că sunt
• Jurisprudenţa Curţii de Justiţie este un izvor de
îndreptăţite de a încheia tratate doar în
drept cu toate că în general jurisprudenţa nu
vederea realizării scopurilor prevăzute de
este considerată ca o veritabilăsursă de drept,
tratate)
soluţiile acesteia fiind date în aplicarea normelor
– Deciziile şi acordurile convenite prin
de drept comunitar scris, conţinute în tratate şi
reprezentanţii guvernelor statelor membre
în celelalte acte prezentate mai sus.
reunite în cadrul Consiliului, fiind acte
• Toate hotărârile Curţii de Justiţie, cu excepţia
convenţionale interstatale, ele se publică în
celei date în soluţionarea recursului în anulare
JOCE şi trimise instituţiilor comunitare pentru
sunt obligatorii şi au autoritate de lucru judecat.
a fi puse în aplicare
• Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a fost izvor de
– Declaraţiile, rezoluţiile şi luările de poziţie
drept în cazul lipsei reglementărilor sau în cazul
relative ale Comunităţilor europene, acestea
reglementărilor lacunare cumar fi în cazul sunt: – principiul respectării
concurenţei • Jurisprudenţa CJCE face parte din drepturilor omului; cum sunt:
acquis-ul comunitar şi deci este izvor de drept. • egalitatea de tratament
• libertatea de informare
IX.2.4.2. Principiile • libertatea de expresie
generale de drept • protecţia confidenţialităţii
• dreptul la acţiune în justiţie •
• Principiile generale de drept
internaţional sau naţional, care dreptul la iniţiativă economică;
comunitarizate, devin principii de • dreptul de proprietate.
drept comunitar, alături decele – principiile cu caracter fundam
consacrate în textele tratatelor
Curtea de Justiţie impune respect instituţiilor
comunitare, trebuie să corespundă
comunitare:
naturii Comunităţilor, dar să fie în
concordanţă cu principiile • principiul securităţii juridice
recunoscute de sistemele naţionale • principiul dreptului la apărare
de drept ale statelor membre. • principiul egalităţii
• Principiile de drept au ocupat şi • principiul proporţionalităţii
ocupă un loc necesar în structura
• principiul autorităţii de lucru
Dreptului comunitar, orientând
judecat;
procesul elaborării şi aplicării
normelor Dreptului comunitar. • principiul certitudinii juridice;
• Putem spune că, CJCE, ţinând cont • principiul autonomiei
de ordinea juridică internă a • principiul cooperării;
tuturor statelor membre, extrage • principiul subsidiarităţii
numai acele principii care recunoscut de toate statele
suntcomune tuturor statelor şi care democratice. – principii cu
corespund structurii şi scopurilor caracter tehnic, care au
comunitare, adică sunt compatibile valoare supletivă:
cu dreptul comunitar, acestea
• principiul responsabilităţii extra condiţii, şi anume: –
contractuale a Comunităţilor una obiectivă, adică
• principiul retragerii retroactive a regula respectivă să fi
actelor ilegale
cunoscut o practică
• principiul neplăţii zilelor de grevă
îndelungată – una
• principiul distincţiei impozitelor, a
subiectivă, adică regula
taxelor şi a redevenţelor.
respectivă să aibă
• În cazul în care nici o prevedere
contrară nu este cuprinsă în caracter obligatoriu.
Tratate: „evident, se vor aplica – Cutuma poate fi definită ca p
principiile generale, ca parte a îndelungată şi repetată impune cutuma ca izvor de
ordinii juridice comunitare”. drept

• Atât principiile generale, cât şi • În perspectiva extinderii


principiile specifice cu aplicabilitate ordinii juridice
generală sunt aplicate atât în comunitare şi a
„cazurile în care reglementările „conturării unor reguli
comunitare sunt deficitare”, cât şi ale obiceiului juridic”,
„când se impun pentru mai buna cutuma ar putea fi luată
în considerare ca un
argumentare a interpretărilor
posibil izvor de drept .
Curţii”.

IX.2.4.3. Cutuma TEST


• Pentru ca Obiceiul sau
1. Ce este „Actul comunitar”?
Cutuma să se constituie în
izvor de drept trebuie să
întrunească cel puţin două
• ......................................................... ....................................................
......................................................... .................
......................................................... ..........................................................
........ ................................................ ..........................................................
......................................................... ..........................................................
......................................................... .....
................. .......................................
......................................................... 3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
......................................................... Comunităţilor Europene este
.......................... considerată izvor de drept?

2. Dreptul comunitar complementar •


este dat de: ………………………………………………………
…………………………………........................
• .............................................................. ...........................
......................................................... ………………………………………………………
......................................................... ………………………………………………………
... ..................................................... ………………………………………………………
......................................................... …..
Argumentaţi .................................... ....................................................
......................................................... .................
......................................................... ....................................................
....... ................................................. ....................................................
......................................................... ....................................................
......................................................... ......................
.............. .......................................... Capitolul X
.........................................................
.........................................................
Caract
..................... e
r
4. Enumeraţi cel puţin două condiţii pe i
care trebuie să le întrunească Cutuma s
pentru a deveni izvor de drept:
t
• .............................................................. i
......................................................... c
......................................................... i
... ..................................................... l
.........................................................
e
t
j
a
u
l
r
e
i
d a
i l
c e
e
C
f o
u m
n u
d n
a i
m t
e ă
n ţ
i isticile
l Comu
nităţil
o or
r Europ
ene ca
E subiec
u te de
r drept
o intern
p aţiona
l X.1.1.
e Asocia
n ţii
e econo
mice
X.1. integra
Ca te
ra
• Prin scopul urmărit Comunităţile merg spre
ct domeniul politic, dar primordial rămâne scopul
er economic, adică Piaţa Comună.
• Din punct de vedere juridic, Piaţa Comună, este: ităţilor, adică de a subordona interesele
– o arie geografică unică, care se substituie naţionale celor comunitare.
ariilor geografice naţionale, care fuzionează
între ele pentru a funcţiona ca un tot unitar, X.1.2. Organizaţii
aplicându-se la aria comună, regulile
convenţiei (reguli ce decurg din cele ale internaţionale
economiei de piaţă). • Sunt organizaţii internaţionale
• Punctul de plecare l-a constituit spaţiul geografic al deoarece:
fiecărei ţări membre” iar primele ţări care au format – sunt rezultatul
o Piaţă Comună au fost Beneluxul, Franţa, Italia, încheierii unor tratate
Germania, la care s-au alăturat ariile geografice între state naţionale
(naţionale) ale celorlalte state membre. suverane;
• Măsurile de ordin juridic au fost: – sunt organizaţii
– suprimarea barierelor vamale naţionale şi a internaţionale
tarifelor adiacente şi înlocuirea lor cu tariful regionale deschise,
vamal comun (TVC/TDC), care a permis libera deoarece orice stat
circulaţie a produselor în interiorul ariei european are
comune; posibilitatea să adere
– interzicerea oricăror măsuri de protecţie la ele dacă:
directă sau indirectă a producătorilor proprii • îndeplineşte atât o procedură
prin taxări, subvenţii etc.; proprie de aderare; •
– înlăturarea tuturor discriminărilor de natură îndeplineşte condiţiile de fond
publică sau privată bazate pe naţionalitate şi de natură politică:
sau cetăţenie, interzicându-se orice măsură – calitatea de stat,
de limitare a concurenţei sau de limitare a recunoscut de toate
Pieţei Comune.
statele membre ale UE;
• Măsurile de ordin politic au fost:
– calitatea de stat
– trecerea de la o politică naţională proprie la european, bazată pe
cooperarea economică prin coordonarea criterii exclusiv
politicilor economice în interesul Comun geografice;
– existenţa şi funcţionarea ţ
unei democraţii de tip i
pluralist în statul aderant; – i
respectarea drepturilor
omului. d
• îndeplineşte condiţiile de ordin r
juridic cerute: e
– p
t
r u
e l
c u
u i
n
o c
a o
ş m
t u
e n
r i
e t
a a
r
p
r î
i n
o
r r
i a
t p
ă
• îndeplineşte condiţiile de natură conform normelor
economică: – asumarea internaţionale a
răspunderii şi reglementărilor interne şi
– îndeplinirea obiectivelor UE. constituţionale ale fiecărui stat
• sunt organizaţii specializate cu membru;
vocaţie economică: • ca regulă generală CE se supun
• deoarece au obiective cuprinse în normelor dreptului
tratatele de constituire cum este internaţional care prevede că
Piaţa Comună a Cărbunelui, a organizaţiile nu pot deveni
Energiei Atomice, unele membre ale altora, dar
de la regula generală se admit
• iar după Tratatul de la Maastricht
unele excepţii, astfel CE are
tind către o vocaţie politică
statut de observator la ONU, la
• sunt organizaţii internaţionale
FMI, OIM, Banca Mondială şi
care au calitatea de persoane întreţine relaţii cu organizaţii
juridice, fiind subiecte de drept regionale cum sunt: Consiliul
internaţional public: Europei, OCDE, participă la
• deoarece pot apărea atât în GATT/OMC. Uniunea
raporturile de drept privat în Europeană, fiind creată tot la
interior şi în exterior (ca persoane fel • durata tratatelor este
juridice), cât şi în prevăzută pentru fiecare
raporturilejuridice de drept tratat, astfel:
internaţional public (ca subiecte de • durată determinată de 50 de
drept internaţional public). ani cu drept de reînnoire
• fiecare din cele trei Comunităţi pentru Tratatul CECO/CECA;
Europene reprezintă o organizaţie • durată nedeterminată, pentru
internaţională: Tratatele CEE şi CEEA sau
• deoarece, fiecare a fost creată EURATOM.
printr-un tratat internaţional,
negociat, încheiat şi ratificat
X.1.3. Structură unele tribunale naţionale să -şi
exercite competenţa asupra
instituţională proprie, Comunităţilor;
originală • bunurile Comunităţilor, nu pot
fi supuse măsurilor
• Aceasta constă în: administrative sau judiciare
• existenţa şi funcţionarea decât pe baza autorizării Curţii
Consiliului, a Comisiei, a de Justiţie, ceea ce înseamnă
Parlamentului, a Curţii de Justiţie şi că s-a recunoscut o imunitate
a Curţii de Conturi; • ordine juridică de execuţie pentru acestea.
comunitară proprie;
• structura juridică este exprimată
chiar prin ordinea juridică X.2. Caracteristicile dreptului
comunitară; Comunitar European
• fiecare comunitate beneficiază de
privilegii şi imunităţile stabilite
X.2.1. Principiul
printr-un protocol special, protocol Aplicabilităţii imediate
prin care statele membre trebuie
• Dreptul comunitar este un drept propriu al
să respecte inviolabilitatea sediilor
fiecărui stat membru, ca şi dreptul naţional al
şi a arhivelor;
acestora, dar prezintă o calitate suplimentară şi
• sunt scutite de impozite, de taxe anume „reprezintă ierarhia textelor normative
vamale, restricţii şi prohibiţii de ale fiecărui stat”, astfel el deţine o forţă
import-export, pentru articolele specifică de penetrare în ordinea juridică internă
destinate folosinţei lor oficiale, a statelor membre prin: – aplicabilitate
precum şi pentru publicaţii; imediată;
• documentele oficiale, beneficiază – apli
de aceleaşi facilităţi ca şi misiunile cab
diplomatice;
ilit
• protocolul, nu prevede imunitatea
de jurisdicţie, ceea ce a determinat
ate X.2.2. Principiul
directă;
– primor
Aplicabilităţii directe
dialitat • Fiind un sistem autonom, dreptul comunitar
e/ trebuie să se integreze în dreptul statelor
priorita membre, adică să facă parte din dreptul
te. naţional al fiecărui stat membru, norma
• În dreptului internaţional public nu se specifică comunitară fiind susceptibilă de a crea, prin ea
condiţiile concrete în care normele unui tratat însăşi, drepturi şi obligaţii pentru persoanele
urmează să fie încorporate sau integrate în ordinea particulare, deci să se aplice în mod direct. •
juridică a statelor pentru a fi aplicate, Recunoaşterea efectului direct înseamnă
• În dreptul comunitar se stabileşte exact care este garantarea statutului juridic al cetăţeanului
relaţia sa cu dreptul statelor membre, deoarece european
tratatele comunitare prevăd în mod expres sau • Acest principiu al aplicabilităţii directe îl găsim în
implicit că sunt direct şi imediat aplicabile, astfel: articolul 189 CE, dar numai pentru regulamente,
• art. 249 TCE prevede că regulamentul este „direct care, se consideră că au o aplicabilitate directă
aplicabil în toate statele membre” în toate statele membre, pentru restul actelor
• hotărârea CJCE din 1978,a decis că dreptul comunitar comunitare, rolul de a statua acest principiu, a
primar sau derivat „face parte integrantă din revenit Curţii de Justiţie, cu ocazia soluţionării
ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul fiecăruia unor cauze (speţa „Van Gend en Loos”, în care
dintre statele principiul efectului direct a fost formulat pentru
prima dată de CJCE, în anul 1963).
membre”
• Aplicabilitatea directă înseamnă că actul
• Este interzisă orice acţiune pentru receptarea
comunitar, pentru a fi aplicabil în dreptul intern,
dreptului comunitar în dreptul intern al statelor
nu necesită măsuri legislative adoptate la nivel
membre, deoarece dreptul comunitar din momentul
naţional în baza şi pentru executarea acestuia;
intrării sale în vigoare, face parte automat din
toate actele comunitare (cu excepţia directivei,
dreptul intern al statelor membre, nefiind necesară
care are totuşi un efect direct, dar
nici o formulă specială de introducere în ordinea
circumstanţial, astfel, art. 249 TCE precizează
juridică naţională (adică ratificare), el păstrându-şi
„caracterul obligatoriu al unei directive există
calitatea de drept comunitar.
numai faţă de statele membre destinatare)
care beneficiază de aplicabilitate directă au, • În sistemul de drept comunitar statele membre
automat, şi efect direct”. sunt obligate să recunoască primordialitatea
• Efectul direct înseamnă dreptul persoanelor fizice şi dreptului comunitar asupra dreptului intern,
persoanelor juridice (adică dreptul particularilor) din deoarece baza acestei situaţii o constituie
statele membre ale UE, de a invoca direct în faţa acordul statelor de a fi membre ale acestor
autorităţilor naţionale şi comunitare prevederi ale comunităţi şi de a accepta jurisdicţia specială
dreptului comunitar, precum şi între ei înşişi. creată în conformitate cu tratatele constitutive,
• Aplicabilitatea directă a dreptului comunitar se care, au fost negociate şi pentru care, statele
impune ca un principiu de bază, din care decurge un membre şi - au dat consimţământul, respectiv
al doilea principiu, legat de ierarhia celor două prin referendum naţional, iar instanţa de
sisteme, care constă în prioritatea (supremaţia), judecată va trebui să hotărască între aplicarea
dreptului comunitar faţă de dreptul intern. dreptului comunitar şi dreptul naţional,
• Astfel, putem spune că norma de drept comunitar • Acest principiu al primordialităţii dreptului
dobândeşte automat statut de drept pozitiv în comunitar, se referă la toate sursele dreptului
ordinea juridică internă a statelor. comunitar, ele având o forţă juridică superioară
dreptului intern, indiferent de categoria cărora
X.2.3. Principiul priorităţii le aparţin.
• Din punct de vedere al aplicării sancţiunilor, în
/supremaţiei special a celor penale, dacă sunt contrare
• Din aplicabilitatea directă a dreptului comunitar, dreptului comunitar, ele sunt lipsite de bază
decurge un alt principiu, legat de ierarhia celor două legală, iar instanţele superioare trebuie să se
sisteme, şi anume principiul supremaţiei/priorităţii pronunţa asupra anulării lor.
dreptului comunitar faţă de dreptul intern. • Prin aplicabilitate prioritarăînţelegem că, în caz
• Acest principiu a dreptului comunitar nu a fost de conflict între o normă comunitară şi una
formulat expres în tratatele constitutive ale internă, prima are întotdeauna prioritate,
Comunităţilor Europene, ci consacrat de CJCE în indiferent de forţa juridică şi de momentul
speţa Flamingo Costa v E.N.E.L., din iulie 1964; CJCE adoptării normei interne.
a formulat principiul supremaţiei dreptului • Să nu uităm faptul că statele membre ale UE au
comunitar. acceptat această metodă supranaţională /
supremaţie de la început prin transferarea unor
competenţa decizionale / legislative către
instituţiile europene, ori a lipsi dreptul comunitar de ....................................................
prioritate în raport cu dreptul intern, în domeniile
transferului de suveranitate, ar însemna ............
„abandonarea filozofiei construcţiei comunitare”,
ca integrare automată a dreptului comunitar în
• d. ................................................
ordinea juridică naţională ....................................................
....................................................
TEST .....................
1. Care sunt primele ţările care au
format Piaţă Comună? 2. Argumentaţi următoarea
caracteristică a Comunităţilor
• a. ..................................................... Europene „sunt organizaţii
......................................................... internaţionale care au calitatea
......................................................... de persoane juridice, fiind
...... subiecte de drept internaţional
• b. ..................................................... public”:
.........................................................
......................................................... • a. ................................................
...... ....................................................
• c. ..................................................... ....................................................
......................................................... ......................
• b. ................................................
....................................................
......................................................... ....................................................
................. .................
• c. ..................................................... ....................................................
......................................................... ....................................................
......................................................... ....................................................
........ .......................
• d. .....................................................
......................................................... 4. Din punct de vedere al aplicării
......................................................... sancţiunilor, în special a celor
....... penale, dacă sunt contrare
dreptului comunitar, ele sunt
3. Recunoaşterea principiului „efectului lipsite de bază legală, iar
direct al dreptului comunitar”, instanţele superioare trebuie să
înseamnă? se pronunţe asupra lor în
conformitate cu principiul
• ..............................................................
......................................................... • a
......................................................... .
... .....................................................
......................................................... a
p
l e
i ,
c
a •
b b. aplicabilităţii prioritare,
i • c
l .
i
a
t
p
ă
l
ţ
i
i
c
i
a
d b
i i
r l
e i
c t
t ă
ţ
i • Primul obiectiv – Promovarea unei
dezvoltări armonioase, echilibrate şi
i durabile a activităţilor economice în
ansamblul Comunităţii
i
m • Al doilea obiectiv – Creşterea
e durabilă şi neinflaţionistă; se referă
d la cele patru libertăţi fundamentale
i
• Al treilea obiectiv – Promovarea
a unui grad înalt de competitivitate şi
t de convergenţă a performanţelor
e economice; adică crearea de către
. state, individual şi la nivel comunitar,
a unui nivel ridicat al standardelor la
Capitolul XI nivelul producţiei, productivităţii,
Obiectivele comerţului şi a serviciilor, care să
facă posibilă, o concurenţă corectă
Comunităţii Europene
• Al patrulea obiectiv – Un nivel de
XI.1. Obiectivele fundamentale folosire a forţei de muncă şi
protecţie socială ridicat; acest
În articolul 2 din Tratatul CE, sunt formulate obiectiv intră sub incidenţa celorlalte
obiectivele fundamentale ale Comunităţii obiective de mai sus,
Europene:
• Al cincilea obiectiv – Creşterea nivelului regula că atât femeile cât şi bărbaţii
de trai şi a calităţii vieţii; permanenta trebuie pentru muncă egală să
îmbunătăţire a condiţiilor de muncă şi primească plată egală;
de viaţă ale popoarelor respective, prin
aplicarea principiului nediscriminării • Al nouălea obiectiv – Un nivel
ridicat al protecţiei şi ameliorării
mediului; respectând mediul
• Al şaselea obiectiv - Promovarea
înconjurător …”; toate acestea
coeziunii economice şi sociale; se referă confirmă îngrijorarea faţă de
la sensul fiecărei activităţi comunitare, fenomenele şi activităţile care au
care trebuie să fie cel al unităţii şi consecinţe nefavorabile asupra
solidarităţii umane, adică de unire mediului , deoarece este ameninţată
strânsă a popoarelor statelor membre; însăşi existenţa umană, respectiv
toată planeta.
• Al şaptelea obiectiv – Promovarea
solidarităţii între statele membre; adică XI.2. Obiectivele Uniunii
toate statele membre sunt considerate Europene
„ab initio” egale în privinţa drepturilor
• Tratatul asupra Uniunii
şi obligaţiilor pe care le exercită, Europene sau Tratatul de la
Maastricht prevede
• Al optulea obiectiv – Egalitatea între următoarele obiective ale
Uniunii: – promovarea
bărbaţi şi femei; are un caracter de progresului economic şi social
noutate, prin care se interzice prin:
discriminarea între sexe precum şi • realizarea pieţei unice
• realizarea UEM
• introducerea monedei unice • Tratatul de la Maastrich
– afirmarea identităţii Uniunii pe plan impune îndeplinirea
internaţional prin obiectivelor Uniunii
• PESC Europene cu respectarea
principiului subsidiarităţii
• realizarea unei politici de apărare
comună
– apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor
europeni prin:
XI.3. Mijloacele de realizare a
• instituirea cetăţeniei europene obiectivelor
– dezvoltarea Uniunii ca spaţiu de libertate, XI.3.1. Instituirea unei
securitate şi justiţie prin:
pieţe comune şi a unei
• CPJMP fost JAI până în 1999 –
dezvoltarea acquisu-lui uniuni economice şi
comunitar. monetare dar şi a unei
• Mijloacele de realizare a uniuni politice
obiectivelor UE, sunt cei „trei
piloni” pe care se sprijină
• Piaţa comună poate fi definită ca o piaţă unde
organizarea şi funcţionarea
fiecare participant este liber să investească, să
Uniunii: pilonul comunitar +
producă, să lucreze, să cumpere şi să vândă,să
pilonul interguvernamental de
furnizeze şi să obţină servicii, conform cu
politică externă şi de securitate
condiţiile de concurenţă care nu sunt artificial
comună + pilonul
denaturate, având în vedere condiţiile
interguvernamental de
economice cele mai favorabile – ceea ce ar
cooperare în justiţie şi afaceri
echivala cu o piaţă internă, unică şi unitară dintr-
interne, respectiv, cooperarea
un stat considerat individual.
poliţienească şi judiciară în
materie penală.
• Uniunea economică şi monetară este definită în
Rezoluţia Consiliului şi a reprezentanţilor
guvernelor statelor membre din 22 martie 1971, în – creşterea rolului
sensul că: „principalele decizii privind politica
economică vor fi luate la nivelul Comunităţii şi Parlamentului European;
competenţele cerute pentru aceasta sunt, deci, – sporirea competenţelor
transferate de la nivel naţional la nivelul
Comunităţii. Acest proces poate să aibă ca rezultat
comunităţilor;
adoptarea unei unităţi monetare unice, astfel – o politică comună în
asigurând irevocabilitatea ei”. domeniul juridic şi al
• Realizarea acestei uniuni are trei etape şi un scop
afacerilor interne.
final –moneda unică europeană.

• Uniunea economică înseamnă că Consiliul de XI.3.2. Punerea în


Miniştri adopta direcţiile politicii economice ale
statelor şi ale comunităţilor, şi supraveghează
aplicare a politicilor şi
evoluţia economiei în fiecare stat membru; acţiunilor comune
• Uniunea monetară înseamnă
adoptarea în spaţiul Uniunii a unei • Piaţa comună a fost realizată în
singure politici monetare. mod progresiv de-a lungul unei
perioade de tranziţie de
• Uniunea politică presupune:
doisprezece ani, perioadă care a
– o politică externă şi de
expirat la 31 decembrie 1969.
securitate comună;
– o politică de apărare; • Piaţa economică, va trebui să
aibă în vedere, respectarea
principiului unei economii deschise – favorizantă şi să sprijine
de piaţă în care concurenţa este politicile monetare generale în
liberă; Comunitate, – şi să nu fie
restrictivă sau prohibitivă;
• Instituirea uniunii economice şi – toate aceste activităţi, trebuie
monetare unice, implică şi alte să se desfăşoare în
activităţi ale statelor membre şi ale conformitate cu principiile
Comunităţii, menţionate în financiare fundamentale ca:
conţinutul politicilor monetare şi de • preţuri stabile;
schimb, astfel, distingem două • finanţe publice şi
direcţii ale acţiunii statelor şi condiţii monetare
Comunităţii: sănătoase;
• balanţă de plăţi
• fixarea irevocabilă a ratei de schimb stabilă.
ducând la instituirea unei monede
unice; TEST
• definirea şi promovarea unei politici 1. În ce articol şi în ce tratat sunt
monetare şi a unei politici unice de stipulate obiectivele fundamentale
schimb, de unde rezultă că o politică ale Comunităţii Europene?
monetară şi de schimb unică şi clară,
trebuie să fie:
• ......................................................... • a. Creşterea nivelului de trai şi a
......................................................... calităţii vieţii
......................................................... • b. Promovarea solidarităţii între
....... • statele membre
......................................................... • c. Egalitatea între bărbaţi şi
......................................................... femei
.........................................................
....... 3. Câte obiective fundamentale ale
• ......................................................... Comunităţii Europene sunt stipulate
......................................................... în tratat?
.........................................................
....... • a. ................................................
....................................................
2. Cum este denumit obiectivul ....................................................
fundamental al Comunităţii ......................
Europene care se referă la cele • b. ................................................
patru libertăţi fundamentale ....................................................
privind libera circulaţie a ....................................................
mărfurilor, a persoanelor, a ......................
capitalurilor şi a serviciilor ?
• c. ..................................................... ..........................................................
......................................................... ..........................................................
......................................................... ..........................................................
........ .....
• d. .....................................................
......................................................... Capitolul XII
.........................................................
....... Sistemul instituţional
comunitar
4. Definiţi Piaţa comună. XII.1. Delimitări conceptuale
• .............................................................. • La data înfiinţării lor, Comunităţile Europene
......................................................... dispuneau de un sistem instituţional propriu fiecărei
comunităţi, fără de care această organizaţie nu ar fi
......................................................... putut exista şi nici afirma pe scena relaţiilor
internaţionale:
... ..................................................... • CECO/CECA:
......................................................... – Înalta Autoritate,
– Consiliul Special de Miniştri,
......................................................... – Adunarea Comună,
– Curtea de Justiţie;
............ • CEE şi CEEA:
............................................................... – Comisia,
– Consiliul
............................................................... – Adunarea
– Curtea de Justiţie. Rezultă că :
.....................................................
• fiecare din comunităţi CECO/CECA are un sistem • instituţii,
instituţional propriu înfiinţat prin Tratatul de la Paris din • organisme financiare,
1952 • organisme consultative,
• celelalte două Comunităţii (CEE şi CEEA) au câte un • organisme interinstituţionale,
sistem instituţional propriu înfiinţat prin cele două • organisme descentralizate ale UE (agenţii).
Tratate de la Roma din 1958.
Definiţia
• Convenţia din 25 martie 1957, anexată Tratatului de la • instituţiei comunitare: înţelegem entitatea care
Roma, unifică (1958) instituţiile jurisdicţionale într-o participă direct la luarea deciziei comunitare,
singură Curte de Justiţie comună celor trei Comunităţi, • organ comunitar înţelegem entitatea care are
precum şi instituţiile având atribuţii de control politic, caracter tehnic auxiliar, adică nu participă direct la
astfel rezultă: luarea deciziei comunitare
• agenţie comunitară (sau organisme descentralizate
• Adunarea parlamentară = Adunarea comună + Adunarea ale UE) care îndeplineşte atribuţii:
CEE + Adunarea CEEA: – tehnice,
– adunare care în 1962 îşi schimbă denumirea în – ştiinţifice sau
Parlamentul European, – de gestiune în „domeniul comunitar” al
– în 1965 Tratatul de la Bruxelles, unifică instituţiile Uniunii Europene.
aparţinând domeniilor decizional şi executiv, astfel rezultă:
XII.2.1. Instituţii de
• Comisia Europeană = Înalta Autoritate + Comisia CEE + decizie
Comisia CEEA;
XII.2.1.1.
• Consiliul de Miniştri = Consiliul Special de Miniştri + Consiliul
Consiliul CEE + Consiliul CEEA European
• unificare a avut loc numai la nivel instituţional, deoarece Consiliul European este o structură
cele trei Comunităţi au rămas distincte în continuare, suprainstituţională:
• este cel mai complex sistem instituţional din lume,
• a apărut pe cale neconvenţională, ca urmare a
putând fi comparat poate doar cu sistemul creat de
întâlnirilor la nivel înalt ale şefilor de state şi de
Organizaţia Naţiunilor Unite.
guverne,
Evoluţia sistemului instituţional comunitar. • cu scopul de a discuta aspecte ale cooperării
Cadrul instituţional al Uniunii Europene cuprinde: politice dintre statele membre.
• nu erau prevăzute de tratatele originare şi nu aveau a
loc la un interval de timp regulat. :
• din şefii de state şi de guverne ale statelor
Reuniunea de la Paris, din decembrie 1974, aduce
membre ale UE, asistaţi de miniştrii lor de
modificări sistemului:
externe:
• stabilea o perioadă a întâlnirilor, de cel puţin trei ori
• din Preşedintele Comisiei Europene, asistat de
pe an şi ori de câte ori este nevoie;
un membru al Comisiei, în general, comisarul cu
• întâlnirile se vor numi Consiliul european;
relaţiile externe; • miniştrii afacerilor economice
• la lucrările acestuia vor putea participa Preşedintele
şi miniştri de finanţe, dar numai la reuniunile
şi membri ai Comisiei;
referitoare la moneda unică; • Secretarul
• s-a stabilit rolul acestuia în domeniul comunitar şi al
General al Consiliului european, Secretarul
cooperării politice;
General al Comisiei Europene şi alţi funcţionari.
• Consiliul european nu era oficializat, şi nici
instituţionalizat printr-un tratat; Funcţionarea:
• în anul 1986, prin art. 2 din AUE a fost oficializat • din iulie 2002, Consiliul european de la Sevillia
Consiliul european, modifică şi prevede ca reuniunile să fie de patru
• prin art. 5 lit. D al Tratatului de la Maastricht, din 7 ori pe an /în fiecare semestru de două ori, iar în
februarie 1992, este instituţionalizat Consiliul cazuri excepţionale în reuniuni extraordinare.
european, se reuneşte de cel puţin două ori pe an, Atribuţiile:
sub preşedinţia şefului de stat sau de guvern al
• este un organism politic major pentru
statului membru care exercită preşedinţia Consiliului.
dezvoltarea UE;
C • defineşte orientările politice generale ale UE;
o • coordonează, arbitrează şi deblochează dosarele
m dificile;
p • are atribuţii specifice în cadrul politicii externe şi
u de securitate comună;
n • a cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie
e penală;
r • şi a politicii economice şi monetare;
e
• constată cu unanimitate, încălcările grave şi i
persistente ale unui stat membru, precum, z
respectarea drepturiloromului şi a libertăţilor i
fundamentale; e
• se pronunţă cu privire la statele care nu îndeplinesc i
condiţiile de acces la moneda unică europeană.
Funcţionarea: • Prin consens, membrii Consiliului European
• îşi desfăşoară reuniunile pe parcursul a 2 zile ajung la acorduri de natură politică, iar
• constă: dintr-o pregătire materială şi dintr-o instituţiilor europene le revine misiunea de a
pregătire a lucrărilor. conferi acestor acorduri o valoare juridică.
• nu votează, el nu recurge la regulile unanimităţii
Desfăşurarea lucrărilor: sau majorităţii calificate.
• prima zi a lucrărilor, denumită „şedinţă plenară”,
este pentru schimburile de vedere cu privire la A
problemele de actualitate aleUE, • finalul primei zile c
este rezervat dezbaterilor pentru informări, t
• următoarea zi a lucrărilor este dedicată contactelor e
bilaterale informale. l
• şedinţa plenară finală fiind consacrată concluziilor şi e
redactării textului.
L C
u o
a n
r s
e i
a l
i
d u
e l
c u
i • rol de reprezentare a tuturor statelor membre
ale UE, exprimând legitimitatea statală a
E comunităţilor
u • principal organ de decizie al UE.
r
o Componenţa:
p • alcătuit din 28 de membri,
e • câte unul din parte fiecărui stat membru, care
a
au obligatoriu calitatea de membri ai guvernelor
n
(28 din 2013),
• identitatea miniştrilor care participă la reuniuni
s
fiind determinată de problemele înscrise pe
u
ordinea de zi:
n
t – miniştrii afacerilor externe, când
: Consiliul decide cu privire la afacerile
generale sau în relaţiile externe ale UE -
• declaraţii şi
în această situaţie, poartă denumirea de
• rezoluţii, în special în domeniul PESC
Consiliul Afacerilor generale şi relaţiilor
• Președintele Consiliului European ales în iulie- externe
august 2014 este premierul polonez Donald
– miniştrii de resort, când deciziile
TUSK.
urmează să fie luate în domenii
specializate,
– există un singur Consiliu, care se
XII.2.1.2. Consiliul
reuneşte sub mai multe forme, numite
Uniunii Europene Consilii specializate, sunt 9:
• instituţia legislativă, prin excelenţă, alături de • Consiliul pentru agricultură şi pescuit;
Parlamentul European • Consiliul pentru Piaţa internă, industrie şi
• decide pe baza propunerii Comisiei europene cercetare;
• Consiliul pentru afaceri economice şi financiare;

DREPT
Consiliul pentru transporturi, telecomunicaţii şi
energie;
• Consiliul pentru Afaceri generale şi relaţii externe;
• Consiliul pentru ocuparea forţei de muncă, politica

UL
socială, sănătate şi consumatori;
• Consiliul pentru Justiţie şi afaceri interne;
• Consiliul pentru mediu;

UNIUNII
• Consiliul pentru Educaţie, tineret şi cultură.

Funcţionarea Consiliului:
• reuniunile au loc cu uşile închise,

EUROP
• numai membrii Comisiei au acces şi drept la cuvânt.
• Prevede:

ENE
Reguli şi metode de votare – Consiliul nu poate modifica o propunere a
Comisiei Europene decât cu unanimitate de
Tratatele consacră 3 metode de exercitare a dreptului de vot: voturi.
• 1. majoritate simplă:
– votul majorităţii simple - 50% + 1;
– este solicitat în domeniu restrâns, numai în
cazurile limită;
– trebuie ca 8 din 15 state să se pronunţe în
favoarea proiectului de act normativ comunitar.

• 2. majoritatea calificată:
– este modalitatea cea mai frecventă – (2/3);
– calculul majorităţii calificate se face în funcţie de
ponderea stabilită de paragraful 2, din art. 205 CE:
• Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit al Marii • 6. Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia, Finlanda
Britanii 10 voturi; 7
• Spania 8 voturi; • 7. Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Slovenia 4
• Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia 5 voturi; • • 8. Malta 3
Danemarca, Irlanda, Finlanda 3 voturi fiecare; • • TOTAL 321
Luxemburg 2 voturi.
• După 1 ianuarie 2007, în cadrul Uniunii celor 27 de
• 3. unanimitatea: state, voturile în Consiliu sunt în număr de 345 (prin
– votul unanim dă dreptul fiecărui stat membru un aderarea României cu 14 voturi iar Bulgaria cu 10
drept de veto; – se aplică în cazuri limitate; voturi).
– domeniul de aplicare este:
• cel instituţional, • Prin Tratatul de fuziune s-a convenit „unificarea şi
• în domeniul mediului, unicitatea instituţiilor celor trei Comunităţi
• realizarea Pieţei unice, Europene, în scopul promovării şi aplicării unor
• fiscalitate, „politici unitare” în întreaga Comunitate.
• dreptul de stabilire,
• drepturile şi interesele muncitorilor • De la 1 noiembrie 1993, Consiliul şi-a schimbat
salariaţi, denumirea în Consiliul Uniunii Europene”.
• libera circulaţie a persoanelor.
– abţinerea nu împiedică unanimitatea,
• Ca urmare a faptului că face parte din „Triunghiul • La masa reuniunii, Ministrul care are calitatea
instituţional al Uniunii Europene = Parlament + Consiliu + de membru al Consiliului, este însoţit de doi
Comisie”, mai este numit şi „Triunghiul decizional”, funcţionari, dintre care unul este reprezentantul
permanent la UE al ţării respective sau
• Consiliul a fost constituit ca o instituţie europeană, care să
funcţioneze ca „o instanţă la nivel ministerial”, motiv
adjunctul acestuia, deoarece fiecare delegaţie
pentru care puterea sa decizională este majoră. dispune de încă 3 locuri, dispuse în spatele
mesei oficiale.
Structura:

M P
e r
m i
b n
r c
i i
i p
• un reprezentant al fiecărei ţări la nivel ministerial, a
care este abilitat să angajeze guvernul din care face l
parte e
l
• dacă un membru al Consiliului nu poate participa la
e
o reuniune a acestuia, el poate fi reprezentat de un
funcţionar cu rang înalt din ţara respectivă, sau de
reprezentantul permanent sau adjunctul acestuia la s
Uniunea Europeană. t
• Funcţionarul respectiv participă la dezbateri, dar nu r
are drept de vot, u
• la reuniunile Consiliului, membrii acestuia pot fi c
însoţiţi de funcţionari, Consiliul fixând numărul lor. t
u
• Numele lor trebuie comunicat în avans pentru
r
întocmirea documentelor de acces.
i
d t
e :
• Preşedinţia Consiliului,
l • Comitetul Reprezentanţilor permanenţi
u (COREPER),
c • Secretariatul General,
r • Grupurile de experţi,
u • Comitetul pentru agricultură,
• Comitetul economic financiar (CEF), •
a Comitetul politic,
l • Organe auxiliare.
e
Preşedinţia:
C • Se schimbă prin rotaţie din 6 în 6 luni, la 1
o ianuarie şi la 1 iulie.
n
s • ordinea rotaţiei la Preşedinţie, a fost fixată
i astfel, începând cu semestrul I al anului 1995:
l – Franţa şi Spania 19
i 95
u ;
– Italia şi Irlanda 19
l
96
u ;
i – Olanda,Luxemburg 19
, 97
;
– Marea Britanie, Austria 19
s
98
u ;
n – Germania, Finlanda 19
99
; 10
– Portugalia, Franţa 20 ;
00 – Austria şi România 20
; 19
– Suedia, Belgia 20 .
01 • Alegerea prin rotaţie se leagă de sistemul numit
; „troică”, asociind preşedinţii care părăsesc funcţia cu
– Spania, Danemarca 20 cei care sunt în funcţie şi cu cei viitori;
02
; • Această procedură garantează în permanenţă
– Grecia şi Italia 20 „patronajul” unui stat puternic.Preşedintele este doar
03 „primus inter pares”.
;
– Irlanda şi Olanda 20 Troicaeste instanţa care asigură misiunile în străinătate pentru a
04 demonstra coerenţa Uniunii,
; • este compusă din trei reprezentanţi ai ţărilor ce
– Luxemburg şi Anglia 20 prezidează Consiliul şi anume:
05 – Actualul titular
; – Predecesorul
– Austria şi Finlanda 20 – Succesorul acestuia
06 – la care se adaugă un membru al Comisiei.
;
Consiliul este ajutat de:
• din 1 mai 2005, Consiliul a stabilit ordinea
• peste 2000 de funcţionari;
preşedinţilor pentru anul 2007 şi anii următori,
• dispune de un secretariat general
astfel: • pe o perioadă de 5 ani,
– Germania şi Portugalia 20 • 2700 de funcţionari, pregătesc lucrările Consiliului; • 10
07 direcţii generale.
;
– Slovenia şi Franţa 20 Funcţionarea:
08 • Consiliul se reuneşte alternativ la Bruxelles
; • şi de 3 ori pe an la Luxemburg, în lunile aprilie, iunie şi
– Cehia şi Suedia 20 septembrie.
09
;
– Spania şi Belgia 20
Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi COREPER, cuprinde • Comitetul de cercetare ştiinţifică şi tehnică;
reprezentanţii permanenţi ai statelor membre ale UE, având rang de • Comitetul pentru energie;
ambasador şi putând beneficia de ajutorul experţilor; • Comitetul pentru educaţie;
• cunoaşte două nivele: • Comitetul pentru Acorduri cu statele terţe;
– COREPER I, care reuneşte reprezentanţii permanenţi • Comitetul bugetar;
adjuncţi; • Comitetul pentru probleme culturale.
– COREPER II, care reuneşte reprezentanţii Consiliul:
permanenţi, şefi ai misiunilor diplomatice pe lângă
• apare ca legiuitor de drept comun,
Uniunea Europeană;
• deţine puterea de decizie;
Sarcina principală a ambelor nivele COREPER constă în: • este veritabilul suprem legislativ comunitar.
• pregătirea lucrărilor Consiliului,
Reuniunile
• înfiinţarea şi controlul grupurilor de lucru ale Consiliului,
• Consiliul este convocat:
• Se reuneşte săptămânal, dezbătând problemele înscrise de – la iniţiativa preşedintelui;
Preşedinţie pe ordinea de zi a următoarei reuniuni a – la cererea unuia dintre membri;
Consiliului; – la cererea Comisiei, care are dreptul de a
participa şi la dezbateri pentru a-şi apăra
Secretariatul General al Consiliului: punctele de vedere; – dezbaterile pot fi
• ia măsurile: transmise în direct începând din 1992, dacă se
– programarea reuniunilor; hotărăşte în unanimitate aceasta; – hotărârile
– reproducerea documentelor şi distribuirea lor voturilor pot fi făcute publice;
– organizarea interpretării; – ordinea de zi cuprinde două părţi:
• traduceri etc. • una („A”),
• una(„B”),
Alte comitete: • în caz de dezacord prevede remiterea ei COREPER.
• Grupurile de experţi, formate din experţii statelor membre, şi
din experţi desemnaţi de Comisia europeană; • Actele Consiliului sunt: – regulamente,
• Comitetul special pentru agricultură CSA, care se reuneşte – directive,
săptămânal în capitala belgiană –Bruxelles; – decizii,
• Comitetul pentru agricultură; – acţiuni sau poziţii comune, – recomandări sau
• Comitetul monetar; avize.
• Comitetul politic;
• Comitetul pentru vize; • Poate adopta:
• Comitetul specializat pentru negocierea cu OMC; – concluzii,
• Comitetul permanent pentru ocuparea forţei de muncă; – declaraţii, – rezoluţii.
• În Consiliu, votul cunoaşte trei proceduri şi anume: – poate interveni în revizuirea tratatelor;
– excepţiao reprezintă votul cu majoritatea simplă – se poate constitui în garant al respectării
– regula o reprezintă votul cu majoritate idealurilor democratice, adică a drepturilor şi
– unanimitatea, votul cu majoritate calificată libertăţilor omului; – coordonează cooperarea
reprezintă un sistem de vot ponderat, pe criterii între instanţele judiciare şi forţele de poliţie
demografice şi economice, combinate cu reguli de naţionale în materie penală.
echilibru politic sau votul cu unanimitate XII.2.1.3.
• Votarease face, prin simpla ridicare a mâinii; foarte rar se Comisia
poate vota prin delegare, dar numai de către un alt membru Europeană
al Consiliului.
• Comisia Europeană este organul executiv al
• În caz de urgenţă există şi alte proceduri: procedura scrisă,
Uniunii, .
simplificată; procedura de a se pronunţa „sub rezerva”
confirmării sau consultării. • Comisia este una din cele mai ample structuri
birocratice;
• Fiecare stat are drept de vetoasupra diverselor subiecte care
pot aduce atingere propriei suveranităţi.
• În comparaţie cu celelalte organisme majore ale
Competenţe Comunităţii: Consiliul şi Parlamentul, Comisia
• 1. Coordonarea este cea mai originală dintre instituţiile
– Este importantă, armonizează acţiunile Comisiei cu comunitare, care la început avea denumirea de
cele ale statelor membre; Înalta Autoritate.
• 2. Acţiunea legislativă, puterea normativă constituie un
atribut esenţial; după Actul Unic al Tratatului de la
• Iar prin Tratatul de fuziune din 1965, a primit
Maastricht, creşte puterea Comisiei şi mai ales a
Parlamentului;
denumirea de Comisie a Comunităţilor
• 3. Punerea în practică a „noilor piloni”, adică a PESC şi JAI; • 4. Europene, iar din anul 1993, şi-a schimbat
Alte prerogative: vechea denumire în aceea de „Comisie
– elaborează proiectul de buget; Europeană”, care o consacră ca instituţie a
– are ultimul cuvânt cu privire la cheltuielile Uniunii Europene, aşa cum a fost structurată în
obligatorii; anul 1992.
– fixează orientările generale în cadrul UEM;
– face recomandări statelor Uniunii;
• Este inima mecanismului instituţional al UE,
– încheie acorduri internaţionale în contul Comunităţii;
– instruirea Comisiei în timpul negocierilor; deoarece ea propune legislaţia, politicile şi
programele de acţiune şi pune în aplicare deciziile – constituie procedura legislativă centrală a
Parlamentului European şi a Consiliului UE. sistemului decizional comunitar, devenind în
viitor, procedură legislativă
Structura şi modul de desemnare – bazată pe principiul parităţii, vrea ca nici una
din cele două instituţii (Parlamentul şi
• În perspectiva extinderi, a fost luată hotărârea ca
Consiliul), să nu poată să adopte legi fără
fiecare stat să fie reprezentat de o singură
asentimentul celuilalt.
naţionalitate, cu posibilitatea unei modificări
ulterioare a ponderii în Consiliu, (negocieri care sunt 1. Preşedintele
destul de dificile).
• Preşedintele Comisiei este consultat cu privire la
desemnarea celorlalţi membri ai Comisiei.
• Iniţial, fiecare stat îşi propunea candidaţii are
• Tratatul de la Maastricht a consacrat practica
dreptul să numească maximum doi comisari şi
desemnării preşedintelui Comisiei Europene în
minimum unul, care este regulă ridicată la rang de
urma consultării Parlamentului European.
principiu, dar aplicată în mod diferit în practică.
• Consultarea Parlamentului European – prevăzut
Aplicarea acestei reguli prevede că:
de Tratatul de la Maastricht, a fost înlocuită cu
– cele 5 mari state membre ale Uniunii, au dreptul
la câte 2 comisari; – celelalte 20 state membre au procedura „aprobării oficiale a numirii
dreptul la câte 1 comisar. Preşedintelui Comisiei Europene”.
• Guvernele statelor membre, de comun acord cu
• Prin Tratatul de la Maastricht, în urma intrării în preşedintele desemnat, aleg personalităţile pe
funcţiune a Comisiei Santer în 1995, Comisia care la consideră potrivite să fie numite în
beneficiază de un mandat de 5 ani. calitate de comisari europeni.
• După ce a fost desemnată, Comisia este
Numărul membrilor Comisiei: aprobată prin vot de Parlamentul European şi,
• este variabil, modificându-se după numărul statelor numai după aceasta, este numită.
membre, • preşedintele trebuie să se bucure de „o largă
• sunt aleşi în funcţie de competenţele lor generale şi putere discreţionară” în repartizarea sarcinilor
trebuie să prezinte garanţii de independenţă, în cadrul colegiului , pe parcursul mandatului de
acţionează independent de statele ai căror cetăţeni 5 ani.
sunt. • Preşedintelui Comisiei constituie „colegiul
• Tratatul de la Maastricht a introdus codecizia: comisarilor desemnaţi” pe care îl prezintă
Parlamentului European, împreună cu programul – TREN Transporturi şi energie;
Comisiei pentru a obţine votul de învestitură. – ENV Mediu;
• Are 2 vicepreşedinţi, din 1 noiembrie 2004, au fost – RTD Cercetare;
aleşi 5 vice-preşedinţi, pentru un mandat de 5 ani, – INFO Societate informaţională;
– FISH Pescuit;
reînnoit.
– MARK Piaţă internă;
2. Comisarii:
– REGIO Politică regională;
• Fiecare stat membru desemneze comisarul sau comisarii
– TAXUD Fiscalitate şi uniune vamală;
• decide dacă le reînnoieşte mandatul.
– EAC Educaţie şi cultură;
• Mandatul are o durată de 5 ani.
– SANCO Sănătate şi protecţia consumatorilor;
• pe perioada mandatului lor, comisarii europeni nu au
– JAI Justiţie şi afaceri interne;
dreptul să desfăşoare o altă activitate profesională
– RELEX Relaţii externe;
• comisarii depun un jurământ, luându-şi un: „angajament
– TRAD Comerţ;
solemn că - pe timpul exercitării funcţiei şi după încetarea
– DEV Dezvoltare;
mandatului – îşi vor face datoria cu onestitate,
neacceptând, după epuizarea mandatului, funcţii şi – ELARG Extindere;
avantaje” – SCR Serviciul comun al relaţiilor externe;
• Fiecare stat membru al UE dispune de cel puţin un – ADMI Personal şi administraţie;
portofoliu, fiindu-i încredinţată şi o direcţie din acel – BEDG Buget;
domeniu. • Preşedintele Comisiei decide domeniul politic – AUDIT Control financiar;
care va fi încredinţat unui comisar • unui singur comisar,
În structura Comisiei Europene mai intră:
pot să-i aparţină mai multe directorate generale.
• Grupuri de lucru, alcătuite din membrii comisiei;
• activitatea sa este susţinută de un departament
• Cabinete conduse de un şef de cabinet care are în
administrativ numitDirecţii generale, pe scurt DG (servicii
componenţa sa 5 consilieri;
administrative) în număr de 24 (18 direcţii generale
• Secretariatul general al Comisiei, care include:
politice şi 6 direcţii pentru relaţii externe) identificat
– un serviciu juridic;
printr-un număr de la I la XXIV. După 2000, identificate
– biroul purtătorului de cuvânt;
prin abrevierea numelor acestora, astfel:
– biroul Ajutor Umanitar;
– ECFIN Afaceri economice şi financiare;
– grupul de consilieri politici;
– ENTRE Întreprinderi;
– serviciul de traducere;
– COMP Concurenţă;
– biroul unit de interpretări şi conferinţe;
– EMPL Ocuparea locurilor de muncă şi politici
– biroul pentru publicaţii oficiale ale
sociale;
Comunităţilor europene; – biroul de
– AGRI Agricultură;
audit intern; – oficiul statistic, ş.a.
Statutul: sunt întrunite două treimi din sufragiile
• 1. Independenţă exprimate şi de majoritatea absolută a
– Deşi în ansamblu, membrii, sunt propuşi de votanţilor; Funcţionarea:
guvernele lor, ei nu depind de acestea. • Aspectul unui guvern:
– Ei sunt aleşi „din raţiuni de competenţă generală” şi – funcţionează pe principiul colegialităţii
trebuie să ofere „toate garanţiile de independenţă”, – şi se reuneşte o dată pe săptămână, miercurea
conform articolului 213 CE.: sau ori de câte ori o consideră
– eurocomisarii: necesarpreşedintele sau unul dintre membri,
• nu au dreptul să desfăşoare o altă activitate profesională, cu excepţia sesiunilor plenare ale Parlamentului
remunerată sau neremunerată; European,când Comisia se reuneşte de regulă
la Strasbourg;
• nu au dreptul să exercite vreo influenţă asupra celorlalţi
– Asistenţa este obligatorie
membri ai Comisiei în îndeplinirea atribuţiunilor ce le sunt
– ordinii de zi este în sarcina Secretariatului
conferite.
general, prin grefa acestuia.
– În temeiul principiului „delegării de competenţă”,
– Hotărârile sunt luate în prezenţa majorităţii
fiecare Comisar european poate fi abilitat să preia, în
membrilor. – Reuniunile nu sunt publice,
numele şi sub controlul său, măsuri de gestiune sau
de administrare. – Nimic nu-i împiedică pe – iar dezbaterile sunt confidenţiale.
aceştia să fie angajaţi politic, aşa cum se întâmplă de • Deciziile se iau de către grupuri de comisari, numite
fapt. . „Un frumos exemplu de echilibru … sau de „colegii”, care sunt formate dintr-un număr mai mare
coabitare optimă” sau mai mic de comisari, în funcţie de domeniul
– Mandatul poate fi întrerupt, fie colectiv, fie respectiv
individual; • Şedinţele sunt plenare când problemele sunt importante
• întreruperea colectivă se realizează prin votul unei moţiuni iar când problemele sunt mai puţin importante şedinţele
de cenzură, sunt reuniunea şefilor de cabinet.
• întreruperea individuală se realizează prin decesul persoanei, • Există 2 proceduri speciale, pentru desfăşurarea
prin demisie, voluntară sau din oficiu, CJCE fiind sesizată de şedinţelor:
către Consiliu sau de către Comisie – procedura scrisă, în care fiecare comisar face
– Comisarii se bucură de imunitate diplomatică, propuneri necesare pe care le comunică
aceasta poate fi ridicată chiar de către Comisie. În 15 celorlalţi comisari,
februarie 2000, Comisia i-a ridicat imunitatea – procedura delegării, în care un comisar poate
diplomatică comisarului Edith Cresson acţiona în numele altuia pentru probleme de
• 2. Responsabilitatea gestiune sau administrare, folosind sistemul
mandatării
– Comisia este responsabilă în mod colectiv în faţa
Parlamentului. Parlamentul o poate forţa să
demisioneze prin votul unei moţiuni de cenzură, dacă
• Toate documentele oficiale sunt traduse şi tipărite, în toate excepţional permite o derogare provizorie de la regulile
limbile statelor membre ale CE, care sunt limbi oficiale. în vigoare, derogări acordate foarte rar.
Competenţe: Competenţe internaţionale
• „Paznicul tratatelor” sau „gardianul tratatelor”; misiunea de • negociază acorduri tarifare sau comerciale, simbolizează
supraveghere a tratatelor comunitare a fost prima formulată din ce în ce mai mult Uniunea Europeană; preşedintele
în articolul 211-1 CE; şi de control, Comisiei, apare tot mai des ca preşedinte al Europei,
• Forţă de iniţiativă legislativă; adică are putere de decizie ceea ce este din punct de vedere juridic, eronat.
asupra aplicării tratatului; „Comisia propune, Consiliul XII.2.1.4.
decide”.
• Actele comunitare sunt adoptate pe baza propunerii venite Parlamentul
din partea Comisiei. European
• Consiliul şi Parlamentul pot solicitaComisiei să iniţieze o
procedură legislativă. • Este unica Adunare Europeană aleasă prin
Competenţe specifice: sufragiu universal.
• poate să facă recomandări în privinţa politicii economice; • Din anul 1986 după Actul unic se consacră oficial
• să supravegheze datoria publică;
această denumire.
• să aibă putere de decizie în domeniile specifice prevăzute în
tratate, M
• elaborează proiectul preliminar o
Puterea de execuţie şi „comitologia”; conform articolului 202 CE, d
prevede fără excepţie:
a
– Consiliul va conferi Comisiei competenţele de
execuţie a regulamentelor pe care le stabileşte, l
modalităţile de aplicare fiind fixate printr-o decizie i
numită „Comitologie”, emisăîn data de 13 iulie 1987 t
Comisia Europeană este în măsură: – să elaboreze a
regulamente, – să emită directive şi – să adopte t
decizii.
e
Putere de gestionare: adică Comisia administrează bugetul Uniunii,
Atribuţii de negociere: negocieri comerciale, de asociere şi de
a
aderare;
Clauzele de apărare d
• Comisia se pronunţă asupra cererilor statelor membre care e
doresc să beneficieze de acest tip de clauză care în mod
a
l – Suedia 22 locuri – Austria 21
e locuri
g – Finlanda 16 locuri
e • Prin Tratatul de la Amsterdam s-a adăugat la
r articolul 189 un aliniat nou (2) în sensul că:
e „Numărul membrilor Parlamentului European
• Până în anul 1979 Parlamentul era compus din 198 nu poate să depăşească şapte
de membri, care erau desemnaţi de parlamentele
sute” iar prin Tratatul de la Nisa din decembrie
naţionale
2000, a fost înlocuit articolul 189 alin. (2), în
• Între anii 1979 şi 1994, Parlamentul European a fost sensul că numărul membrilor Parlamentului nu
ales o dată la cinci ani, simultan în toate ţările poate să depăşească 732.
Uniunii, alegeri careau desemnat 567 de deputaţi din
cele douăsprezece ţări, astfel: • Pentru mandatul 2004-2009, numărul total al
– Germania 99 reprezentanţilor în Parlamentul European este
locuri egal cu numărul reprezentanţilor specificat în
– Franţa, Marea Britanie, Italia câte 87 articolul 190 (2) CE şi în articolul 108 (2)
locuri EURATOM, plus numărul reprezentanţilor noilor
– Spania 64
state membre ce rezultă din tratatele de
locuri
– Ţările de Jos 31 aderare semnate cel târziu la 1 ianuarie 2004. În
locuri cazul în care numărul de reprezentanţi este mai
– Belgia, Grecia, Portugalia câte 25 mic de 732, se va aplica o corecţie proporţională
locuri la numărul de reprezentanţi ce urmează a fi aleşi
– Danemarca 16 în fiecare stat membru, în aşa fel încât numărul
locuri total să fie cât mai apropiat de 732, fără ca
– Irlanda 15
numărul total de reprezentanţi care urmează să
locuri
– Luxemburg 6 fie aleşi în fiecare stat membru să fie mai mare
locu decât cel prevăzut în articolul 190 (2) CE şi
ri articolul 108 (2) EURATOM pentru mandatul
• După anul 1995, numărul total al reprezentanţilor 1999-2004.
aleşi este de 626 de deputaţi, o dată cu admiterea – Germania 99
Suediei, Austriei şi Finlandei: – Marea Britanie, Franţa, Italia 72
– Spania şi Polonia 50 alegeri europene în propria lor ţară, excepţii făcând
– România 30 Belgia, Irlanda, Italia şi Olanda.
– Olanda 25 • A fost înlăturat criteriul de reşedinţă, o dată cu Tratatul
– Grecia, Belgia, Portugalia 22 privind Uniunea Europeană, care dă dreptul oricărui
– Cehia şi Ungaria 20 cetăţean al UE, care trăieşte într-un stat membru, dar nu
– Suedia 18 este originar din acesta, la drept de vot şi de eligibilitate
– Bulgaria şi Austria 17 în aceleaşi condiţii ca şi nativii statului respectiv.
– Slovacia, Danemarca şi Finlanda 13
– Irlanda şi Lituania 12 Statutul
– Letonia 8 • Mandatul:
– Slovenia 7 – durata de 5 ani,
– Estonia, Cipru şi Luxemburg 6 – poate fi cumulat cu mandatul parlamentar
– Malta 5 naţional, dar el este interzis pe plan naţional;
– TOTAL 732 • Sunt prevăzute incompatibilităţi în caz de apartenenţă la
locuri un guvern, la Comisie, la CJCE, sau la Curtea de Conturi;
Desemnarea
• Fiecare stat este liber să completeze lista cu interdicţii
• Nu este prevăzută o procedură unică de alegere pentru
suplimentare;
reprezentanţi,
• privilegii şi imunităţi, se asigură protecţia deputaţilor
• Predomină cadrul naţional, se votează, în funcţie de stat, de pentru orice opinie sau vot exprimat în exercitarea
joi până duminică. Întâlnim diferite tipuri de scrutin folosite funcţiei,
de statele membre, în funcţie de ţară, astfel:
• Imunitatea se aplică pe „perioada unei sesiuni”, sesiune
– toate statele utilizează scrutinul proporţional, cu un care durează un an, fără întrerupere pe toată durata
singur tur; mandatului;
– putem avea regula majorităţii la un tur de scrutin,
sau scrutinul uninominal de circumscripţie: Marea
• Indemnizaţiile diferă de la o ţară la alta destul de mult,
de aceea s-a luat măsura stabilirii progresivă a unui
Britanie (până în 1999);
sistem de compensaţii.
reprezentarea proporţională pe circumscripţii:
– naţionale: Austria, Danemarca, Franţa, Grecia, Organizare
Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia; – • Structurile interne:
regionale: Belgia, Irlanda, Italia şi Marea Britanie de
– Preşedintele Parlamentului,
acum în acolo; – sau formule intermediarealese de:
Germania şi Finlanda. – Biroul Parlamentului,
– Conferinţa preşedinţilor,
• Mult timp stabilirea electoratului s-a supus principiului
– Conferinţa preşedinţilor comisiilor,
naţionalităţii, doar autohtonii aveau dreptul să participe la
– Conferinţa preşedinţilor Delegaţiilor, – Grupurile • Biroul Parlamentului este compus din:
politice parlamentare GPP. – Preşedinte,
– 14 vicepreşedinţi,
Preşedintele Parlamentului European
– 5 chestori (care au numai un vot
• ales pe o perioadă de doi ani şi jumătate, prin vot secret cu consultativ),
majoritate absolută în trei tururi de scrutin, la propunerea
unui grup politic sau a cel puţin 32 de deputaţi.
• Biroul îndeplineşte următoarele funcţii; – decide
• conduce întreaga activitate a Parlamentului şi-i asigură cu privire la chestiunile financiare,
reprezentarea, având următoarele atribuţii:
– administrează problemele cu privire la
– prezidează şi asigură buna desfăşurare a
deputaţi, organizarea internă a
deliberărilor parlamentare;
Parlamentului, secretariatului acestuia şi
– deschide, suspendă sau închide şedinţele decizând
organelor sale,
asupra admisibilităţii amendamentelor cu privire la
probleme adresate Consiliului şi Comisiei;
– decide cu privire la desfăşurarea şedinţelor,
– stabileşte organizarea Secretariatului
– decide asupra conformităţii rapoartelor cu
General şi decide cu privire la situaţia
regulamentul;
administrativă şi financiară a funcţionarilor şi
– menţine ordinea pe timpul dezbaterilor, dă cuvântul,
declară discuţiile închise, supune votului problemele agenţilor,
dezbătute şi anunţă rezultatele acestuia; – autorizează reuniunile comisiilor în alte
– adresează comisiilor comunicările care sunt de
locuri decât cele obişnuite, călătoriile de
resortul lor; studii şi de informare efectuate de rap
– reprezintă Parlamentul în relaţiile internaţionale, la ortori;
ceremonii, în actele administrative, judiciare sau – numeşte secretarul general;
financiare (putând delega aceste puteri); – fixează modalităţile de aplicare a
– nu poate participa la dezbaterea unei probleme regulamentelor cu privire la statutul
decât pentru a o prezenta sau a o retrage; financiar al partidelor politice la nivel
– dacă doreşte să participe la dezbateri, trebuie să european şi îşi asumă obligaţiile care rezultă
părăsească fotoliul de preşedinte până se termină din acestea.
discuţiile referitoare la aceea problemă.
• Chestorii îndeplinesc:
• În desfăşurarea activităţii este asistat de 14 vicepreşedinţi – sarcini administrative,
care îl pot înlocui şi de 5 chestori care au sarcini – financiare cu privire la deputaţi, în
administrative şi financiare. conformitate cu directivele adoptate de
• Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor orice funcţie. Birou.
• Conferinţa preşedinţilor este compusă din: • Conferinţa preşedinţilor delegaţiilor,
– Preşedintele Parlamentului – Compusă din preşedinţii tuturor delegaţiilor
– Preşedinţii grupurilor politice, interparlamentare permanente. Poate să
– Neînscrişii pot fi reprezentaţi de doi delegaţi dar facă recomandări Conferinţei preşedinţilor
fără drept de vot. cu privire la activitatea delegaţiilor.
C
• Atribuţiile: o
– îndeplineşte competenţele specifice relaţiilor cu m
celelalte organe şi instituţii ale UE, precum şi cu i
Parlamentele naţionale ale statelor membre, cu s
ţările terţe, instituţii şi organizaţii i
extracomunitare; i
– decide asupra organizării lucrărilor Parlamentului
l
şi a chestiunilor aferente programului legislativ; –
e
stabileşte proiectul ordinii de zi a sesiunilor
parlamentare;
– stabileşte componenţa şi competenţa comisiilor şi P
comisiilor de anchetă, ale comisiilor parlamentare a
mixte, delegaţiilor permanente şi ad-hoc; – r
decide repartiţia locurilor în sala de şedinţă; – l
autorizează rapoartele de iniţiativă; a
– face propuneri Biroului Parlamentului cu privire la m
problemele administrative şi bugetare ale e
grupurilor politice.
n
t
• Conferinţa preşedinţilor comisiilor.
u
– Compusă din preşedinţii tuturor comisiilor
l
permanente şi temporare este condusă de un
preşedinte ales de comisie. Poate să facă
u
recomandări Conferinţei preşedinţilor cu privire i
la lucrările comisiilor şi la stabilirea ordinii de zi a
sesiunilor parlamentare. E
u
r • Comisia pentru afaceri juridice,
o • Comisia libertăţilor civile, justiţiei şi afacerilor interne,
p • Comisia pentru drepturile femeii,
e • Comisia petiţiilor,
a • Comisia pentru afaceri constituţionale.
n
: • Comisiile temporare pot fi constituite oricând
de Parlament, la propunerea Conferinţei
• Comisiile permanente: preşedinţilor.
– Sunt constituite de Parlament la propunerea
Conferinţei preşedinţilor • Atribuţiile, componenţa şi mandatul sunt fixate
– Sunt aleşi în prima sesiune a Parlamentului când sunt constituite (dar maxim de 12 luni, cu
pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. posibilitatea de prelungire) de Parlament.
– În prezent aceste sunt în număr de 20:
• Comisia afacerilor externe, • Comisiile de anchetă constituite tot de
• Comisia pentru dezvoltare, Parlament dar la cererea unui sfert din numărul
• Comisia pentru comerţul internaţional, deputaţilor, cu scopul de a examina acuzaţiile
• Comisia pentru bugete, aduse: – fie instituţiilor sau organelor
• Comisia afacerilor economice şi monetare, comunitare,
• Comisia de control bugetar, – fie administraţiei publice ale unui stat
• Comisia pentru muncă şi afaceri sociale, membru,
• Comisia pentru mediu, sănătate publică şi securitate – fie persoanelor mandatate, de
alimentară, infracţiune la dreptul comunitar sau de
• Comisia pentru industrie, cercetare şi energie, rea administrare în aplicarea acestuia;
• Comisia pentru piaţa interioară şi protecţia
consumatorilor, G
• Comisia pentru transport şi turism, r
• Comisia pentru dezvoltare regională, u
• Comisia pentru agricultură, p
• Comisia pentru pescuit, u
• Comisia pentru cultură şi educaţie, r
i – ECO-ALE grupul ecologiştilor (verzilor) /Alianţa
l Liberă europeană 42
e
– CSE-SEN grupul confederaţia stângă unită
europeană / stânga verde nordică 41
p
o – UEN grupul Uniunea pentru Europa naţiunilor
l 27
i – IND-DEM grupul Democraţie şi Independenţă 36
t
i – NA grupul celor Neînscrişi /neafiliaţi. 28
c
– Total (componenţa Parlamentului European)
e
732
:
• Deputaţii se grupează după afinităţile politice, • În ordinea alfabetică a statelor membre avem:
• S-au constituit 8 grupuri politice, care sunt
– Austria 18
constituite în temeiul criteriilor politice
• GPP-urilesunt constituite potrivit convingerilor – Belgia 24
politice ale parlamentarilor şi nu după criteriul
– Cehia 24
apartenenţei lor la statele membre,
• face ca un parlamentar european să nu poată face – Cipru 6
parte, în acelaşi timp, din mai multe grupuri politice.
• În 2009-2013, al şaselea Parlament European, este – Danemarca 14
format din următoarele 8 grupuri politice (la data de – Germania 99
1 noiembrie 2004):
– PPE-DE grupul Partidului popular european – Estonia 6
(democraţi-creştini) şi Democraţii europeni 268
– Finlanda 14
– PSE grupul Partidului socialiştilor europeni 202
– Franţa 78
– ALDE grupul Alianței Liberalilor şi Democraţilor
– Grecia 24
pentru Europa 88
– Irlanda 13 • În 2009-2014, al şaptelea Parlament European,
este format din următoarele 8 grupuri politice
– Italia 78
(la data de 1 iunie 2009):
– Letonia 9 – PPE grupul Partidului popular european
(democraţi-creştini) 271
– Lituania 13
– S&D grupul Alianța Progresistă a Socialiștilor și
– Luxemburg 6 Democraților 190
– Malta 5 – ALDE grupul Alianței Liberalilor şi Democraţilor
pentru Europa 85
– Olanda 27
– ECO-ALE grupul ecologiştilor (verzilor) /Alianţa
– Polonia 54
Liberă europeană 58
– Portugalia 24
– ECR grupul Conservatorii și Reformiștii
– Slovenia 7 Europeni 53

– Slovacia 14 – EUL-NGR grupul Stânga Unită Europeană–Stânga


Verde Nordică 34
– Spania 54
– EFD grupul Europa Libertății și Democrației33
– Suedia 19
– NA grupul celor Neînscrişi /neafiliaţi. 30
– Regatul Unit al Marii Britanii 78
– Total (componenţa Parlamentului European)
– Ungaria 24 754
– TOTAL 732 membri • În ordinea alfabetică a statelor membre avem:
• Începând cu anul 2007, UE s-a mărit cu încă două – Austria 18
state, numărând 785 de europarlamentari, şi anume
cu: • România cu 35 de membri/europarlamentari, – Belgia 24
• Bulgaria cu 18 membri/europarlamentari. – Bulgaria 18
• Începând cu 1 iulie 2013, UE a ajuns la 28 de state
după aderarea Croației – Cehia 24
– Cipru 6 – Spania 54

– Croația 13 (după aderare 1 iulie 2013) – Suedia 19

– Danemarca 14 – Regatul Unit al Marii Britanii 78

– Germania 99 – Ungaria 24

– Estonia 6 – TOTAL 736 membri (749, urmând a avea 751 la


următoarele alegeri) 783+13
– Finlanda 14
Eurodeputaţii / Europarlamentari:
– Franţa 78
• Sunt aleşi în cel puţin o cincime din statele
– Grecia 24 membre, numărul lor fiind minim 19.
• Un deputat aparţine doar unui singur grup.
– Irlanda 13
Constituirea grupului trebuie să fie declarată
– Italia 78 Parlamentului, cu denumirea grupului, numele
membrilor şi compunerea biroului grupului
– Letonia 9 • Se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţii
– Lituania 13 Europene.

– Luxemburg 6 Funcţionarea. Locul reuniunii


• La Luxemburg pentru Secretariatul general;
– Malta 5
• La Strasbourg pentru şedinţele plenare;
– Olanda 27 • La Bruxelles pentru Comisii, şi sesiuni
suplimentare.
– Polonia 54
• sediul Parlamentului European în capitala
– Portugalia 24 alsaciană, Strasbourg,

– România 33 C
– Slovenia 7 a
l
– Slovacia 14 e
n • Instituţiile parlamentare au trei tipuri de
d prerogative care le asigură un rol important, şi
a anume:
r – autoritate de control; – autoritate bugetară; –
u autoritate normativă.
l
. 1
.
• Prevede o sesiune anuală, care începe în a doua zi
de marţi a lunii martie, ( cu excepţia lunii august) şi A
organizează şi sesiuni suplimentare mai sc urte. u
• 12 perioade de sesiuni plenare de 5 zile, sunt fixate t
de Parlamentul European, şi pot fi completate de o
perioade adiţionale la cererea Comisiei, Consiliului r
sau a majorităţii membrilor Parlamentului, în mod i
excepţional a unei treimi. t
• Parlamentul poate fi convocat, cu titlu de excepţie, în a
sesiuni extraordinare, la cererea majorităţii t
membrilor săi sau la solicitarea Consiliului sau a e
Comisiei şi din iniţiativa unei treimi din membri săi. a
• Dezbaterile Parlamentului sunt publice.
• Desfăşurarea sesiunilor. d
– Acestea au loc în funcţie de ordinea de zi adoptată de e
Parlamentul European, pe baza unui proiect al Conferinţei
preşedinţilor. c
– Sesiunile plenare sunt lunare şi durează o săptămână o
– Lucrărilor comisiilor parlamentare şi grupurilor politice le n
sunt consacrate celelalte trei săptămâni din lună. t
r
Atribuţiile. o
l
plângere Parlamentului în legătură
d cu o problemă personală sau care
e se adresează domeniilor de
m activitate ale Comunităţii
o • Mediatorul european ,este ales de
c Parlamentul European, în urma
r unei proceduri de care răspunde
a Comisia de petiţii; el este investit
t cu largi puteri în cadrul mandatului
i său.
c
• Autoritatea de control are o mare 2. Autoritatea bugetară
încărcătură politică, • Parlamentul poate respinge în
– Controlul organic care poate avea rezultate întregime bugetul comunitar,
sau negative: solicitând Consiliului un nou
• Pozitive atunci când aprobă prin vot proiect de buget.
nominalizarea preşedintelui şi a celorlalţi Participarea la autoritatea decizională.
membri ai Comisiei;
• Negative atunci când depune o moţiune de • În practica decizională a
cenzură, care dacă este adoptată, poate Parlamentului şi Consiliului,
constrânge Comisia să demisioneze, – sunt utilizate trei proceduri
Controlul funcţional care dispune de: legislative: – A. Accesul la co-
• Mijloace de informare (chestionare scrise decizie:
sau orale, anchete, adunarea şi examinarea • prin care se instaurează o
rapoartelor şi declaraţiilor Consiliului sau
adevărată împărţire a puterii
Comisiei)
legislative între Parlament şi
• Propune dezbateri
Consiliu”, care se exercită în
• Adoptă hotărâri prin proceduri adecvate;
• Atât cetăţenii Uniunii, cât şi persoanele următoarele domenii: – Piaţa
care au reşedinţa sau sediul social într- internă europeană;
un stat membre, au posibilitatea să – Mediu;
sesizeze mediatorul sau să adreseze o
– Programele-cadru de e
cercetare; d
– Consumatori; u
r
– Reţele transeuropene;
a
– Sănătate,
– anumite aspecte ale culturii a
şi educaţiei; v
• Comitetul de conciliere, este i
alcătuit dintr-un număr egal de z
reprezentanţi ai Parlamentului şi u
Consiliului, la care participă şi l
Comisia; – B. Procedura u
consultării: i
• Comisia adresează propunerea sa
simultan Parlamentului şi c
Consiliului. o
• Consiliul consultă oficial n
Parlamentul şi Comitetul Economic f
şi Social şi Comitetul Regiunilor, o
care dau avize. r
m
• În unele situaţii consultarea este
.
obligatorie, în altele facultativă.
• Consiliul
– C
trebuie să
.
obţină avizul
conform al
P
Parlamentului
r
înainte de a
o
c
adopta unele decizii f
importante. a
• Procedura este c
similară cu cea a e
consultării, cu unica
deosebire că c
Parlamentul nu u
poate amenda o
propunere, ci m
numai să o accepte a
sau să o respingă în j
întregime. o
• Acceptarea r
denumită: i
– a t
v a
i t
z e
a
c
o a
n b
f s
o o
r l
m u
t
ă
s
e
a
– c e
o
n o
ţ b
i l
n i
u g
t a
u t
l o
r
a i
v u
i
z p
u e
l n
u t
i r
u
c
o i
n n
f s
o t
r i
m t
u
e ţ
s i
t a
R • Parlamentul întreţine relaţii cu Parlamentele
o ţărilor exterioare Uniunii, prin intermediul
l delegaţiilor interparlamentare.
u • În cazul şedinţelor solemne Parlamentul
l European primeşte şefi de stat care prezintă
discursuri.
p • Parlamentul European nu poate fi confundat cu
o un parlament naţional din cadrul sistemului
l parlamentar clasic.
i XII.2.2. Instituţii de control legislativ
t şi administrativ
i
XII.2.2.1. Curtea de
c
Justiţie a
• Vocea democratică a Uniunii Comunităţii
• Parlamentul European exercită o funcţie motrice în Europene
procesul unificării europene,el este locul
dezbaterilor şi stimulării politice. Corectează • „CJCE asigură respectarea dreptului în
tentaţiile birocratice ale Comisiei şi stimulează interpretarea şi aplicarea prezentului tratat”.
Consiliul, căruia îi hotărăşte programul atât la • între CJCE şi judecătorii naţionali nu există
începutul cât şi la sfârşitul fiecărei preşedinţii raporturi ierarhice, ci raporturi şi proceduri de
semestriale. cooperare, instituţia respectivănu constituie o
• Joacă rolul de „vox populi”pentru Uniunea „jurisdicţie supremă”
Europeană. • atribuţie principală să asigure respectarea legii
în raporturile comunitare.
• Reprezintă „mediatorul”, însărcinat să primească
plângerile cetăţenilor. O
• Organizează audierile publice. r
• Este deschis asociaţiilor, mişcărilor cetăţeneşti şi g
reprezentanţilor unor interese a
n
i neremunerată, numai dacă o dispensă
z excepţională se acordă pentru îndeplinirea
a funcţiilor didactice şi de cercetare ştiinţifică în
r domeniul dreptului
e • mandat de şase ani, care poate fi reînnoit
a • la fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a
. judecătorilor, şase judecători sau şapte şunt
• Curtea de Justiţie este formată din: – 27 de înlocuiţi alternativ
judecători asistaţi de – 8 avocaţi generali. • Judecătorii Curţii desemnează prin vot secret,
dintre ei un preşedinte al Curţii pentru o
Judecătorii: perioadă de trei ani, perioadă care poate fi
• sunt aleşi dintre persoanele care au o competenţă reînnoită.
juridică recunoscută, conform articolului 167 din
Tratatul stabilind Comunitatea Economică Preşedintele:
Europeană. • conduce lucrările Curţii şi administraţia Curţii;
• dovedesc un caracter onest şi integru, • încredinţează cauza unei Camere a Curţii;
• sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor • prezidează dezbaterile şi deliberările;
membre • desemnează judecătorul-raportor pentru
• Nu a fost impusă nici condiţia unei naţionalităţii şi fiecare cauză;
nici o repartiţie anume, tocmai pentru a le asigura • stabileşte termenele pentru cauze, şi a datelor
independenţa în raporturile cu instituţiile europene, de începere a procedurii orale
a căror activitate, sunt chemaţi să o analizeze • poate fi reales pentru un nou mandat de trei ani
• depun un jurământ că îşi vor îndeplini mandatul în • alegerea se face în momentul în care are loc
mod corect şi imparţial şi că vor păstra secretul înlocuirea legală periodică a judecătorilor prin
profesional (al deliberărilor) vot secret, cu o majoritate absolută. În caz de
• pe parcursul exercitării mandatului, judecătorii şi egalitate/balotaj, se alege judecătorul mai în
avocaţii-generali se bucură de privilegii şi imunităţi, vârstă.
pentru a le asigura independenţă în desfăşurarea • poate fi asistat de raportori-asistenţi
activităţii lor
• judecătorii nu pot deţine vreo funcţie şi nu se pot
angaja în vreo profesie, remunerată sau
• Curtea desemnează preşedinţii Camerelor şi un Referenţii
prim-avocat general. Preşedinţii camerelor sunt • Fiecare judecător şi fiecare avocat general este
desemnaţi pentru o perioadă de un an. asistat de doi referenţi jurişti studiază şi
pregătesc dosarele.
Judecătorul raportor este desemnat de Preşedintele Curţii,
el este însărcinat:
Grefierul şi grefierul asistent
• să studieze dosarul,
• să prezinte Curţii un Raport prealabil cu privire la • Judecătorii şi avocaţii generali numesc un
faptele respective, precum şi opinia sa referitoare la grefier şi un grefier asistent pentru un mandat
procedurile de urmat. de şase ani. Grefierul şi grefierul asistent îşi
îndeplinesc atribuţiile de administrare,
• are un rol major în pregătirea dosarului pentru
financiar-contabile, sub autoritatea
judecată, pronunţându-se asupra nevoii de a se
Preşedintelui Curţii de Justiţie. Grefierul este şi
efectua cercetări preliminare
secretarul general al instituţiei.
• după încheierea procedurii orale, judecătorul
raportor redactează Hotărârea în chestiunile de
drept, pe care o supune Curţii. Instanţa o poate S
accepta sau modifica. e
Avocaţii generali c
• După aceeaşi procedură care este aplicată r
e
judecătorilor, sunt desemnaţi opt avocaţi-generali,
t
în scopul de a asista Curtea.
a
• La fiecare trei ani, sunt înlocuiţi patru avocaţi r
generali, excepţie făcând: i
– Franţa; Germania; Italia;Marea Britanie şi i
Spania, care au câte un avocat general • Pe lângă fiecare judecător şi avocat-general
permanent, sunt numiţi trei secretari.
• celelalte state desemnează trei avocaţi generali prin • Aceştia trebuie să fie jurişti bine pregătiţi
rotaţie, în ordine alfabetică. pentru a asista competent judecătorii şi avocaţii
generali. Ei alcătuiesc Secretariatul juridic al Curţii, şi • în mod expres Tratatul „circumscrie
sunt numiţi pe o perioadă de trei ani. competenţele Curţii numai la cele atribuite
• Secretarii au atribuţii de pregătire a dosarelor care prin dispoziţiile textului”.
este o sarcină deosebit de grea, datorită • Conform articolului 183, CEE, celelalte litigii
particularităţilor unei cauzejudecată de către Curte, rămân în „competenţa tribunalelor sau curţilor
de aceea ei sunt selectaţi dintre cei mai buni jurişti, statelor membre”.
cu o bogată experienţă în domeniu. • este instanţa juridică supremă a Comunităţilor,
• asigură respectarea principiilor generale de
Departamentul de cercetare şi documentare. drept şi drepturile fundamentale ale
• Acest Departament are un rol important în persoanei.
pregătirea cauzelor, deoarece pune la dispoziţia • Hotărârile sale nu pot fi deferite nici unei alte
judecătorilor şi avocaţilor generali toate informaţiile instanţe superioare
necesare, atât cu privire la Dreptul comunitar, cât şi
• Jurisdicţiile naţionale se adresează Curţii de la
cu privire la reglementările existente în statele
Luxemburg cu probleme referitoare la:
membre.
– interpretarea dreptului comunitar
• cuprinde minimum un specialist pentru fiecare
sistem juridic naţional, precum şi specialiştii pentru – validitatea actelor Consiliului şi ale
alte sisteme de drept, carepot furniza date şi Comisiei Europene
informaţii în cauze care privesc relaţiile cu sisteme Funcţiile CJCE mai importante:
juridice din alte ţări.
• Curtea dispune de Grefă şi de propria infrastructură, • A. Jurisdicţională, acţionând:
unde intră şi serviciul lingvistic cu traducători şi – ca o curte constituţională, când
interpreţi. interpretează Tratatele comunitare;
– ca o curte administrativă, când se pronunţă
cu privire la legalitatea deciziilor instituţiilor
Competenţa Curţii.
comunitare; – ca o instanţă civilă,
• competenţa Curţii nu este de drept comun, ci este
când judecă recursurile în daune interese.
conform articolului 183, CEE „o competenţă de
atribuţie”, • B. Consultativă, acţionând:
– emiţând avizecu privire la propunerile de revizuire – recursul în constatarea neîndeplinirii de către
a Tratatelor şi cu privire la compatibilitatea state a obligaţiilor ce decurg din Tratatele
acordurilor externe ale Comunităţii cu Tratatele institutive.
comunitare.
Procedura în faţa CJCE:
Recursurile în faţa Curţii de justiţie: • Procedura recursurilor directe
• În dreptul comunitar, noţiunea de „recurs”are înţelesul de – Curtea este sesizată printr-o plângere scrisă
acţiune în primă instanţă, • Recursul în anulare adresată grefierului, care o înregistrează în
– Este un mijloc de control al conformităţii actelor registrul Curţii şi o publică în JOCE.
comunitare. – Preşedintele Curţii desemnează un judecător
– Pot face obiectul unui recurs în anulare numai raportor pentru a urmării desfăşurarea
actele care au forţă obligatorie, care emană de la cazului;
Consiliu sau Comisie (regulamentele şi directivele, – Plângerea este adusă la cunoştinţă părţii
şi uneori deciziile). adverse, care are la dispoziţie un termen de
• Recursul în carenţă o lună pentru a introduce un memoriu în
– Este un mijloc de control jurisdicţional, care apărare, iar reclamantul are la rândul său un
obligă instituţia competentă să acţioneze; termen de o lună pentru a răspunde
memoriului în apărare printr-un memoriu în
• Recursul în interpretare
replică.
– Valoarea hotărârii CJCE are, conform
– Cazul se analizează în şedinţă publică,
jurisprudenţei comunitare, autoritate de lucru
avocatul general prezintă concluziile.
judecat relativă, deoarece priveşte numai părţile
interesate. – Pe baza proiectului stabilit de judecătorul
• Recursurile în plină jurisdicţie raportor, Curtea deliberează.
• Procedura recursului în interpretare:
• constau în posibilitatea instanţei de la Luxemburg să
aprecieze toate elementele de fapt şi de drept ale cauzei – Jurisdicţia naţională supune CJCE probleme
deduse în faţa sa, modificând acea hotărâre a instituţiei privind interpretarea sau validitatea unui act
comunitare ce a fost pusă în discuţie, în sensul de a stabili comunitar.
o altă soluţie obligatorie pentru părţi. – Grefierul traduce cererea, notifică părţile
• Cele mai cunoscute recursuri de acest fel sunt: care pot fi statele membre, Comisia sau
Consiliul, şi publică esenţialul în JOCE.
– recursul în responsabilitate
– recursul împotriva sancţiunilor
– Părţile au la dispoziţie două luni pentru a face XII.2.2.2.
cunoscute observaţiile lor, după care procedură
este aceeaşi cu cea a recursurilor directe.
Tribunalul
Funcţionarea Curţii (Curtea) de
• Şedinţe plenare – Adunare plenară în Marea Cameră, Primă Instanţă
– formată din 15 judecători pentru judecarea al
cauzelor aflate pe rol Comunităţilor
– se reunesc în Marea Cameră, când un stat Europene
membru sau o instituţie care este parte în instanţă
o cere, şi pentru cauze excepţionale.
• 27 judecători aleşi cel puţin unu din fiecare stat
membru, numiţi de comun acord de guvernele
• Marea Cameră – se reuneşte la cererea unui stat sau a
statelor membre, pe un mandat de 6 ani, reînnoibil
unei instituţii parte la un proces, sau pentru cauze
complexe sau importante. • Judecătorii sunt numiţi în aceleaşi condiţii ca şi
judecătorii de la Curtea de Justiţie şi a alegerii
Preşedintelui (mandat de 3 ani reînnoibil) şi în
• Camere constituite din cinci sau trei judecători, în raport
privinţa organizării Camerelor, se aplică aceeaşi
procedură.
cu importanţa litigiilor supuse judecăţii • Preşedinţii • Singura diferenţă se referă la faptul că Tribunalul nu
are avocaţi generali (aşa cum Curtea de Justiţie are
Camerelor de 5 judecători, sunt aleşi pentru un mandat 8), rolul acestuia fiind îndeplinit de unul din
judecători, atunci când este necesar
de 3 ani, • Când se judecă în plen, numirea avocatului general
este obligatorie.
• Preşedinţii Camerelor de 3 judecători, sunt aleşi pentru un • Judecătorii funcţionează în Camere compuse din 5
mandat de 1 an; Regula o reprezintă şedinţele plenare, iar sau 3 judecători sau în anumite cazuri de 1
excepţia şedinţele în Camerele specializate. judecător. • Poate să hotărască în Marea Cameră sau
în plenasupra acţiunilor importante
• Este singura instituţie de jurisdicţie comunitară care • Are Grefă proprie, grefierul fiind numit de judecători
funcţionează permanent şi emite hotărâri care nu pot fi pentru un mandat de şase ani, are rolul de natură
recurate în faţa altei instanţe de judecată.
jurisdicţională, pe lângă direcţia serviciilor administrative a • În caz de incompetenţă sau de
Curţii.
neconformitate, de abuz de putere sau de
Competenţa:
violare a unor principii, deciziile TPI, pot fi
• Tribunalul preia competenţele conferite Curţii de Justiţie,
pronunţându-se în primă instanţă asupra următoarelor atacate prin introducerea unui recurs la
forme de recurs: Curtea de justiţie a Comunităţii
– oricărui recurs în anulare: împotriva actelor Europene în termen de două luni. Curtea
instituţiilor comunitare, formulate de o persoană are puterea să stabilească definitiv, dacă
fizică sau juridică;
litigiul poate fi judecat.
– recurs în carenţă: formulat de către o persoană
fizică sau juridică, împotriva inacţiunilor
• Numai problemele de dreptpot face
instituţiilor comunitare;
– recurs în reparaţie, care tinde să repare daunele
obiectul unei hotărâri a CJCE.
cauzate de un act;
• Tot Tratatul de la Nisa, pentru a
– recursul în materie de răspundere contractuală,
pentru litigii cu privire la contractele de drept descongestiona TPI a creat camere
public sau privat produse de Comunitate, dacă în jurisdicţionale (de judecată), constituind
contractele respective e xistă o clauză
noi tribunale specializate pe diverse
compromisorie.
– recursul în materie de funcţie publică, pentru
domenii, a căror decizii pot face obiectul
litigii între Comunitate şi funcţionarii şi agenţii săi. unui recurs în TPI.
– recursul formulat împotriva Comunităţii • Comisia a propus până în prezent crearea
Europene de persoane fizice sau juridice din unui Tribunal pentru contenciosul
spaţiul comunitar.
funcţiei publice şi un Tribunal al
• Tratatul de la Nisa introduce în competenţa TPI,
recursurile în interpretare.
brevetului comunitar.

• Răspunzând unui sistem cu două grade de jurisdicţie, XII.2.2.3.


toate cauzele judecate în primă instanţă de Tribunal pot
face obiectul unui recurs în faţa Curţii de Justiţie, nu intră
Tribunalul
în competenţa TPI, acele recursuri care implică statele
membre.
Funcţiei Publice a • Din rândul lor judecătorii îşi aleg un
UE preşedinte pentru un mandat de trei ani
reînnoibil.
• Prin Tratatul de la Nisa, la data de 2
noiembrie 2004, Consiliul Uniunii Europene a Completele de judecatăvor fi formate:
adoptat o Decizie prin care s-a instituit • din trei judecători,
Tribunalul Funcţiei Publice a UE, instituţie • dar există şi posibilitatea întrunirii în plen
specializată, cu sediul la Luxemburg, în sediul în complete de cinci judecători
Tribunalului de Primă Instanţă. • posibilitatea judecării unor cauze de către
un singur judecător.
• Are rolul de a prelua o parte din atribuţiile
• Activitatea instanţei este ajutată de o
TPI şi anume pe cele care conferă
grefă.
competenţe în ceea ce priveşte judecarea
disputelor dintre UE şi funcţionarii săi
publici. • Deciziile sale pot face obiectul unui
recurs în faţa TPI şi în cazuri excepţionale
Componenţa pot face obiectul unei reexaminări de
către CJCE.
• 7 judecătorinumiţi la sfârşitul lunii iulie 2005,
dată când a devenit operaţional, pentr-un
mandat de şase ani reînnoibil. • Procedura în faţa acestui Tribunal este în
mare parte identică cu procedura
• aleşi din rândul specialiştilor recunoscuţi în
celorlalte instanţe comunitare, cu
domeniul dreptului comunitar, în aşa fel încât
specificitatea unei proceduri că instanţa
să fie reprezentate cât mai multe sisteme de
verifică în orice fază procesuală
drept din Europa. • Deciziile luate de
posibilităţile încheierii unei tranzacţii
Tribunalul Funcţiei Publice, sunt luate cu
votul majorităţii simple a membrilor
între părţi şi înlesneşte adoptarea unei astfel asigurării continuităţii în îndeplinirea atribuţiilor
Curţii, la primele numiri, prin tragere la sorţi (metodă
de soluţii între litiganţi.
folosită şi la Curtea de Justiţie şi la tribunalul de
Primă Instanţă) patru din cei 25 de membri ai Curţii
• Rolul său este de a reduce volumul de lucru primesc un mandat limitat la patru ani.
al TPI precum şi durata proceselor. • desemnează dintre ei un preşedinte pentru un
XII.2.2.4. Curtea mandat de trei ani, mandat care poate fi reînnoit;
Europeană de
• membrii Curţii pe toată perioada mandatului, nu pot
Conturi a CE exercita alte activităţi, remunerate sau neremunerate
• înfiinţată în 22 iulie 1975 (aceste reguli suntsimilare celor prevăzute pentru
• din decembrie 1991, i s-a acordat Curţii de conturi a judecătorii Curţii de justiţie şi a Tribunalului de Primă
Comunităţilor Europene un statut juridic similar cu Instanţă)
celelalte patru instituţii comunitare principale.
Structura Curţii de Conturi:
Componenţa Curţii de Conturi • 1. Preşedinţia (despre care am vorbit mai sus),
• 27 de membri. • 2. Grupe de audit, pe domenii, alcătuite din 5-6
• câte un cetăţeandin fiecare stat membru membri conduşi de acelaşi decan (gr. de audit I-
• aleşi din personalităţi care lucrează sau au lucrat ca politici agricole; gr. de audit II – politici structurale şi
specialişti în „instituţii de control extern”, sau care posedă interne; gr. de audit III – acţiuni externe; gr. de audit
o calificare specială pentru această funcţie; IV – Resurse proprii, activităţi bancare, cheltuieli de
funcţionare, instituţii şi organisme comunitare);
• Membrii Curţii trebuie „să dovedească onestitate, • 3. Grupe coordonare, evaluare, asigurare,
integritate şi independenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce dezvoltare (CEAD), cu misiunea de a elabora
le revin”. metodologia de audit şi formare, asigurare, calitate;
coordonarea procedurilor de întocmire a rapoartelor;
• Membrii Curţii sunt numiţi cu unanimitatea membrilor alte servicii profesionale de asistenţă;
Consiliului, după o consultare a Parlamentului European, • 4. Comitetul administrativ, alcătuit din 5 membri
datorită importanţei răspunderilor ce le revin membrilor conduşi de un preşedinte şi cinci membri supleanţi,
Curţii; fiind competent să pregătească dosarele de natură
administrativă care necesită o decizie a Curţii de
• Mandatul membrilor Curţii de Conturi este pe o perioadă Conturi;
de şase ani, care poate fi reînnoit, astfel: în scopul
• 5. Secretariatul general, este condus de Secretarul bugetară”, certificându-se dacă este cazul: „buna
General; are responsabilităţi în domeniul resurselor gestionare financiară” a instituţiilor europene.
umane, informatică şi telecomunicaţii, finanţele şi • Funcţia consultativă: Actele Curţii de conturi nu pot
administraţia Curţii, serviciul de traduceri. face obiectul unui recurs în anulare în faţa Curţii de
Justiţie a Comunităţilor Europene
Competenţele Curţii de Conturi
XII.2.2.5.
• Deşi poartă numele de Curte, nu este o Curte, deoarece
nu are un caracter jurisdicţional. Mediatorul
European
Controlul gestiunii:
• Prin Tratatul de la Maastricht a fost creată instituţia
• verifică cheltuielile şi veniturile Comunităţii şi a altor
Mediatorului european, ca un intermediar între
organisme;
cetăţenii europeni şi autorităţile europene
• verifică documentele Comunităţii care gestionează
• Este competent să primească plângeri ale cetăţenilor
venituri şi cheltuieli, precum şi a celor din statele membre;
europeni, ale întreprinderilor şi instituţiilor europene
şi ale oricăreiperoane rezidente sau domiciliate legal
• Dacă operaţiunile de control sunt efectuate în statele
într-un stat membru al UE precum şi să conducă
membre, Curtea „va coopera cu serviciile naţionale
ancheta ca urmare a acestor plângeri.
competente.”
Funcţiile:
Asistenţa
• contribuie la dezvăluirea cazurilor de rea
• Rezultatul controlului efectuat de Curtea de Conturi se
administrare în acţiunea instituţiilor şi organelor
consemnează într-un Raport anual.
comunitare, cu excepţia CJCE şi a TPI în exerciţiul
• Raportul anual se întocmeşte în urma „încheierii fiecărui
funcţiilor lor jurisdicţionale, şi face recomandări în
exerciţiu financiar”. Raportul se transmite celorlalte
scopul remedierii neregulilor constatate (încercând
instituţii comunitare, care sunt în măsură să formuleze
soluţia amiabilă).
răspunsuri şi observaţii
• La Raport se ataşează răspunsurile şi observaţiile şi se Plângerile:
publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, • trebuie să precizeze obiectul ei,
publicat anual, transmis până cel mai târziu la 30 • identitatea persoanei (care poate cere să rămână
noiembrie; • Mai există un Raport special pentru CECO, confidenţială)
dar el nu se publică din motive de confidenţialitate; • trebuie depuse în termen de 2 ani de la data la care
• Pe baza acestui Raport al Curţii de Conturi, Parlamentul faptele au fost cunoscute de persoana care se plânge
European acordă Comisiei Europene „descărcarea
• trebuie să fie precedată de demersuri administrative pe ş
lângă instituţiile sau organele reclamate a
• plângerile prezentate Mediatorului nu întrerup ţ
termenele de recurs în procedurile jurisdicţionale sau i
administrative.
î
Organizarea instituţiei.
n
• Mediatorul este numit de Parlamentul European
• pentru un mandat de 5 ani care poate fi reînnoit, din
i
personalităţile care sunt cetăţeni europeni, care oferă
n
toate garanţiile de independenţă
t
• îşi încetează funcţiile o dată cu terminarea mandatul sau
e
prin demisie voluntară ori demisie din oficiu.
r
• la intrarea în funcţie, îşi ia un angajament solemn în faţa
e
Curţii de Justiţie a Comunităţii europene • este asistat de
s
un secretariat
• funcţionarii şi agenţii acestuia beneficiază de unele
privilegii şi imunităţi acordate funcţionarilor instituţiilor d
comunitare: e

s
e e
i r
v
s i
u c
n i
t u
,

d
e c
t u
a
g
XII.2.2.6. XII.2.3. Organisme/
Controlorul / Organe şi Instituţii
Responsabilul
European pentru
financiare
Protecţia Datelor XII.2.3.1.
Institutul
• Din 2001 fiecare instituţie dispune de un delegat pentru
protecţia datelor, care cooperează cu acesta.
Monetar
European
Statutul
• Atât controlorul, cât şi controlorul adjunct, trebuie să-şi • instituit la 1 ianuarie 1994,
exercite funcţiile în deplină independenţă, neavând voie • are personalitate juridică
să exercite alte activităţi profesionale remunerate sau nu. • dispune de resurse proprii, formate din
• contribuţiile băncilor centrale ale statelor
• Ei sunt asistaţi de un secretariat ai căror funcţionari şi membre
agenţi sunt numiţi de Controlor. • preşedintelui Institutului şi membrii consiliului
Funcţiile de:
acestuia au un statut de independenţă faţă de
• consultare a instituţiilor şi organelor comunitare; guvernele statelor membre şi faţă de alte organe
• soluţionare reclamaţiilor; comunitare.
• efectuare de anchete;
• observare generală relativă la faptele noi; XII.2.3.2.
• activităţi de cooperare europeană; Sistemul
• determinare şi motivare a excepţiilor, garanţiilor,
European al
autorizaţiilor şi condiţiilor de prelucrarea datelor cu
caracter personal; Băncilor
• registru al prelucrării datelor cu caracter personal; Centrale (SEBC)
• control prealabil;
• control al transferului datelor cu caracter personal; • se compune din Banca Centrală Europeană şi
• intervenţie în procedurile judiciare (în căile de recurs); • din Băncile naţionale
autoritate de control pentru EURODAC;
• gestiune internă.
• este o structură care facilitează integrarea băncilor • beneficiază de numeroase privilegii şi imunităţi:
centrale naţionale în cadrul sistemului comunitar. – ca instituţie prin:
• Băncile Centrale naţionale, sunt instituţii ale statelor • exonerare de plată a impozitelor;
membre şi sunt supuse legislaţiei naţionale, interne a • scutirea de taxe asupra cifrelor de afaceri;
fiecărui statmembru, dar totodată le sunt aplicabile – cu privire la personalul său,
şi o serie de reglementări de natură comunitară: • beneficiază de aceleaşi privilegii şi imunităţi ca şi
– au obligaţia de a furniza Consiliului personalul Comunităţii Europene.
guvernatorilor orice informaţie pe care • dotată cu personalitate juridică,
aceştia o solicită, fără a putea invoca • dispune de independenţă faţă de instituţiile
secretul bancar. comunitare, şi faţă de guvernele statelor
• Băncile Centrale naţionale, cât şi, guvernatorii, sunt membre.
independente / independenţi:
– ei nu pot fi înlocuiţi din funcţie înainte de • Obiectivul principal al BCE îl constituie
expirarea mandatului care este de menţinerea stabilităţii preţurilor, obiectiv
minimum cinci ani realizat împreună cu băncile centrale ale statelor
membre, cu care şi formează Sistemul European
– cazurile de abateri grave, decizia de revocare
al Băncilor Centrale (SEBC)
a acestuia trebuie supusă Curţii de Justiţie
spre adoptare, aspect inedit în s istemul
• Banca are un Consiliu al Guvernatorilor
dreptului comunitar.
(similară cu Bundesbank), care se reuneşte cel
• Statelor membre le revine obligaţia de a lua măsurile puţin de zece ori pe an şi unde iau decizii cu
necesare asigurării concordanţei legislaţiei naţionale, majoritatea simplă a membrilor prezenţi, în caz
în domeniul bancar de lipsă, se poate vota prin teleconferinţă sau
prin reprezentarea printr-un supleant
XII.2.3.3. Banca c
Centrală a
Europeană (BCE)
o
• înfiinţată la data de 1 ianuarie 1999
r
• sediul la Frankfurt am Main, în RFG unde avea sediul
g
şi institutul Monetar European, pe care l-a înlocuit
a
n r
e
d z
i e
r n
e t
c a
t r
o e
r :
:
• format din: membrii Comitetului Director şi • are putere de decizie,
Guvernatorii Băncilor Centrale naţionale ale statelor • elaborează şi implementează politica monetară
membre care participă la faza a treia de creare a a UE, •emite instrucţiuni pentru băncile centrale
UEM. naţionale,
c • pregăteşte reuniunile Consiliului Guvernatorilor.
a Banca are :
• 1.Comitet director, care are putere de decizie: –
o se compune din:
r
• Preşedinte,
g
a • Vicepreşedinte,
n • patru membri numiţi prin acord comun de
guvernele statelor membre
d • trebuie să aibă naţionalitatea statelor membre
e comunitare,
• să fie personalităţi recunoscute în domeniul
r monetar şi bancar;
e • Mandatul lor este de opt ani ne reînnoibil
p
• nu pot fi demişi din funcţie numai prin hotărârea XII.2.
Curţii de Justiţie, la cererea Consiliului
3.4.
• 2.Consiliul General al BCE este organ executiv:
Banc
– reuneşte:
a
• Preşedintele,
Euro
• Vicepreşedintele BCE
pean
• Guvernatorii Băncilor Centrale naţionale ale tuturor
statelor membre • nu are putere de decizie. ă de
• Banca poate adopta: Inves
– regulamente tiţii
– decizii (BEI)
– recomandări şi avize,
– dar cea mai cunoscută este funcţia de • înfiinţată în anul 1958, „ca instrument bancar al
gestionare a monedei unice europene. Uniunii Europene”
– regulamentele şi deciziile Băncii, pot fi • are personalitate juridică,
atacate pe calea recursurilor la Curtea de • membrii Băncii sunt statele comunitare
Justiţie. structura BEI
• BCE este singura instituţie careemite bilete de • este condusă de Consiliul Guvernatorilor (format
bancă pentru monedă EURO. din miniştrii de Finanţe ai statelor membre)
• administrată de Consiliul de Administrare
(format din oficiali din statele membre)
• BEI consimte să împrumute anual aproape 20 de
miliarde de ecu / euro, fonduri din care 85%
sunt destinate Comunităţii
• în interiorul Uniunii, BEI, acordă aceste
împrumuturi pentru obiective ca:
– modernizarea infrastructurilor din – finanţării proiectelor de dezvoltare a
transporturi reţelelor trans-europene de transporturi,
– protejarea mediului înconjurător – telecomunicaţii,
– aprovizionare cu energie;
– creşterea competitivităţii în diferite ramuri
ale industriei – pentru protecţia mediului;
• în exteriorul Uniunii, BEI, acordă fonduri: – pentru creşterea competitivităţii
– pentru 112 ţări internaţionale a industriei şi a
întreprinderilor mici şi mijlocii.
– pentru 20 de colonii şi dominioane: Insulele
Canare, Reunion, Azore B
e
– pentru 70 de ţări din Africa, Caraibe şi Pacific
n
(ACP)
e
– pentru 12 ţări mediteraneene: Algeria, Cipru,
f
Egipt, Iordania, Israel, Iugoslavia, Liban,
i
Malta, Maroc, Siria, Tunisia, Turci a, care au
c
semnat acorduri bilaterale cu UE,
i
– pentru 10 TECE, unde intervenţiile BEI le
a
completează pe cele ale BERD: Bulgaria,
r
Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republ
e
icaCehă, România, Slovacia, Slovenia,
Ungaria.
a
Când acordă sprijin UE în politicile adresate statelor terţe,
l
BEI trebuie să fie mandatată de Consiliul Uniunii prin
e
ECOFIN, pe baza hotărârilor Consiliului şi
Parlamentului European
• in 11 decembrie 1992, şefii de stat şi de guvern au a
crearea unui Fond European de Investiţii FEI) al cărui c
obiectiv îl constituie garantarea unor finanţări pe e
termen lung ale infrastructurilor. s
• Creditele BEI sunt destinate, în special: t
o
r • nu finanţează direct investitorii ci intervine pe
piaţă cu fonduri proprii, ale BEI sau ale UE, prin
c intermediul capitalului de risc şi prin
r instrumente de garantare acordate instituţiilor
e financiare ce oferă credite IMM-urilor.
d • FEI reprezintă o formă departeneriat public
i privat, activitatea sa fiind complementară cu cea
t a BEI cu care formează Grupul BEI. Preşedintele
e BEI este şi preşedintele Consiliului de
Coordonare a FEI.
s • Are o structură tripartită a acţionariatului în care
u – BEI – cca 60%,
n – Comisia Europeană –30% şi
t – alte instituţii financiare europene - restul
: de 10%.
• programele de sprijinire a dezvoltării ţărilor din
F
Europa Centrală şi de Est (PHARE);
o
• ţările din fosta Uniune Sovietică (TACIS);
n
• ţările din Bazinul mediteranean;
d
• ţările din Caraibe şi Pacific ori Africa.
u
• BEI deţine 40% din capitalul Fondului de Investiţii
l
(FEI).
B
XII.2.3.5. Fondul
E
European de I
Dezvoltare
c
• fondată în 1994
o
• cu scopul de a sprijini în special apariţia şi
n
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM)
t
r membrii • sunt numiţi pe o perioadă de doi ani,
i
b de către Consiliu
u
i • Aceştia acţionează în nume individual.
e
• în prezent numără 84-118 membri,
l reprezentanţi ai producătorilor, ai muncitorilor
a şi ai comercianţilor.
: • Consiliul stabileşte care organizaţii ale
• realizarea obiectivelor comunitare finanţând indirect producătorilor şi muncitorilor urmează să
proiecte care propun: desemneze membrii.
– dezvoltarea unei societăţi bazate pe
cunoaştere şi inovaţie, • Membrii aleşi acţionează în calitate de
– dezvoltarea regională şi o mai mare persoane independente; care îşi aleg
coeziune,
preşedintele şi biroul pentru un mandat de un
– creşterea economică,
– ocuparea forţei de muncă, an. XII.2.4.2. Comitetul Economic şi
– promovarea liberei iniţiative
• sprijinirea frecventă în domenii inovatoare precum Social European (CESE)
bio-tehnologia (impunându-se pe piaţa de capital în
acest domeniu). • Comitetul Economic şi Social a fost creat în
1958, ca forum de dialog
XII.2.4. Organisme / Organe
consultative • compus din 102 reprezentanţi ai instituţiilor
economice şi sociale din toate cele şase state
XII.2.4.1. Comitetul fondatoare
consultativ al CECO
• Cuprinde un număr egal de producători, muncitori • numiţi cu unanimitate de voturi de către
Consiliu În anul 2002
şi comercianţi, adică minimum 72 şi maximum 96 de
• şi-a schimbat numele în CESE (Comitetul Economic – secţiunile reprezintă
şi Social European. cea mai importantă
formă de organizare,
• sunt aleşi pentru un mandat de patru ani, ce poate beneficiind de
fi reînnoit secretariate proprii şi
sunt sprijinite în
• Comitetul se compunea din 222 de membrii: activitatea lor de
– reprezentând patronatul, grupuri de studiu şi
– salariaţii subcomitete temporare.
– diferite ramuri de activitate (agricultori, Aceste secţiuni sunt în
meşteşugari, reprezentanţi ai număr de şase:
consumatorilor, proprietari de întreprinderi » 1. NAT
mici şi mijlocii, liberi profesionişti, (agricultură, dezvoltare rurală şi mediu),
reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice şi » 2. ECO (UEM şi
pedagogice, ai economiei sociale, ai familiei, coeziune economică şi socială),
ai mişcărilor ecologiste): » 3. SOC (piaţa
• astfel: câte 24 pentru Germania, Franţa, Italia şi muncii, probleme sociale şi cetăţenie),
Marea Britanie; 21 pentru Spania; câte12 pentru » 4. INT (Piaţa unică,
Austria, Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia şi Suedia; producţie, consum),
câte 9 pentru Danemarca, Finlanda şi Irlanda; 6 »
pentru Luxemburg
• repartiţia se face în funcţie de naţionalităţi şi de 5
profesiuni, astfel, întâlnim în Comitet muncitori, .
agricultori, transportatori, comercianţi şi
meşteşugari, care sunt organizaţi în grupuri şi T
secţiuni: E
– grupuri sunt:angajatori; N
angajaţi şi alte activităţi,
care acţionează similar (
partidelor politice t
r
a i
n n
s f
p o
o r
r m
t a
, ţ
i
e e
n i
e )
r
g »
i
e 6
.
ş
i R
E
s X
o
c (
i r
e e
t l
a a
t ţ
e i
a
i • Comitetul Economic şi Social, de două
ori pe an, se reuneşte, şi emite peste
e
200 de acte normative.
x
t • Aceste acte normative sunt publicate
e în Jurnalul Oficial al Comunităţii
r Europene
n
e
• În prezent, numără 344 membrii,
)
. numiţi de guvernele celor 28 de state
• Comitetul îşi alege un preşedinte şi un membre şi confirmaţi în funcţie de
birou, pentru un mandat de doi ani. Consiliul UE, cu majoritate calificată,
• pentru un mandat de 4 ani reînnoibil
• Reuniunile Comitetului au loc: • este condus de un preşedinte şi de doi
• la convocarea preşedintelui; vicepreşedinţi aleşi din rândul
• la cererea Consiliului sau a Comisiei; membrilor pentru un mandat de 2 ani:
• din proprie iniţiativă. – Franţa, Germania, Italia şi Marea
Britanie au câte 24 de locuri,
• Avizele sunt emise numai în şedinţă – Polonia şi Spania 21,
plenară. – România 15,
– Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia,
• Comitetul cuprindea 9 secţiuni specializate Grecia, Olanda, Portugalia, Suedia
•În prezent CES numără 6 secţiuni. şi Ungaria au câte 12 locuri,
• Există posibilitatea instituirii unor – Danemarca, Finlanda, Irlanda,
subsecţiuni Lituania şi Slovacia câte 9,
– Cipru şi Luxemburg 6 – • departamente,
• unităţi administrative cu regim lingvistic specific, etc.,
Estonia, Letonia şi Slovena câte
astfel:
7 – Belgia trebuie să asigure prezenţa în organismul
– Malta 5. comunitar cu 6 vorbitori de flamandă, 5 de franceză şi 1
de germană – Spania asigură prezenţa prin 18 locuri
pentru reprezentanţii comunităţilor autonome şi 4
• Ca regulă generală, consultarea CESE de pentru cei ai comunelor – Franţa, Germania, Italia şi
Marea Britanie 24 – România are 15 membri.
către Consiliu şi Comisie este obligatorie în •
următoarele domenii: • Mandatul lor nu este imperativ, şi are o durată de patru
ani, care poate fi reînnoită.
– în politica agricolă, •
– în politica regională, • Comitetul îşi alege un Preşedinteşi un Biroupe o
– în politica socială, perioadă de doi ani.

– în politica transporturilor şi de mediu, • Comitetul are sediul în capitala Belgiei, şi este compus:
– în privinţa liberei circulaţii a • din grupări politice, ca şi Parlamentul, doar că aceste
muncitorilor. grupări politice numără patru grupări politice, în funcţie
de grupurile politice cărora la aparţin membrii:
• În celelalte domenii cum sunt relaţiile – Partidul Popular European (PPE)
externe şi chestiuni legate de politica – Partidul Socialist European (PSE)

socială sau dezvoltare tehnologică, Consiliu – Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) –
Coaliţia dintre Alianţa Liberă Europeană (ALE) şi Uniunea
sau Comisia pot solicita un aviz. pentru Europa Naţiunilor (UEN).
• XII.2.4.3. Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene (CR) • Lucrările se desfăşoară în 7 comisii permanente de
• specialitate (noua denumire a grupurilor de lucru) iar
• hotărârilesunt adoptate în plenul adunării. Acestea
• are acelaşi număr de membri 344care poate fi modificat dar sunt:
nu poate depăşii 350, numiţi cu majoritate absolută de – COTER – Comisia pentru politica de coeziune teritorială,
Consiliul UE pe baza propunerilor statelor membre. – ECOS - Comisia pentru politica economică şi socială,

– EDUC – Comisia pentru cultură şi educaţie,
• Repartizarea locurilor care revin fiecărei ţări se face în funcţie
– DEVE - Comisia pentru dezvoltare durabilă,
de structura ei administrativă:
• land-uri,
– CONS - Comisia pentru afaceri constituţionale şi guvernare
europeană,
– RELEX – Comisia pentru relaţii externe,
XII.2.5. Organisme
– CFAA – Comisia pentru probleme financiare şi administrative.
• • interinstituţionale
• Tratatul de la Maastricht a prevăzut obligativitatea consultării XII.2.5.1. Oficiul
CR în cazul propunerilor Comisiei referitoare la: educaţie;
cultură; sănătate publică; reţele transnaţionale; coeziune
European
economică şi socială. pentru Selecţia
• Personalului
• Iar Tratatul de la Amsterdam a lărgit sfera de activitate la:
problemele privind angajarea în muncă; problemele sociale;
(EPSO)
mediul înconjurător; fondurile sociale; formarea profesională
şi politica în transporturi. • EPSO înfiinţată în 2002
• • operaţională din 1 ianuarie 2003
• Comitetul poate emite deciziidin proprie iniţiativă, dacă • cu scopul de a organiza examene pentru
consideră că este necesar. angajarea personalului calificat în instituţiile
• Uniunii Europene, în special pentru: –
• Consultarea Comitetului este obligatorieîn cazurile prevăzute
Parlamentul European,
de Tratat •
– Comisia Europeană,
• Hotărârea poate fi anulatăde Curtea de Justiţie prin
• – Consiliul European,
• Cazurile de sesizare obligatoriese referă la acţiunile de – Curtea de Justiţie,
încurajare a trei sectoare şi anume: – Curtea de Conturi,
• 1. educaţie, tineret şi formare; – Mediatorul European,
• 2. cultură; – Comitetul Economic şi Social, –
• 3. sănătate publică, Comitetul Regiunilor.

• Putem spune că el are, rolul unui paznic al principiului • EPSO este principalul coordonator al activităţii
subsidiarităţii.
de recrutare de personal pentru UE,

• Pe lângă acest Comitet al Regiunilor, numeroase regiuni au • poate fi tras la răspundere dacă nu publică la
deschis la Bruxelles birouri, delegaţii sau alte forme de
reprezentare, cum sunt: regiuni franceze, spaniole sau timp informaţiile necesare în vederea înscrierii la
germane.
examene în JOUE, seria C. • Oficiul are un centru
de pregătire pentru funcţionarii publici europeni XII.2.6. Organisme
denumită Şcoala Europeană de Administraţie descentralizate ale UE
XII.2.6.1.
XII.2.5.2. Oficiul Agenţii,
pentru Publicaţii Instituţii şi
Oficiale ale Fundaţii
Comunităţilor
• există trei grupe distincte de organisme, şi
Europene
anume:
• Editură oficială a instituţiilor Uniunii Europene şi a – 1. agenţii comunitare,
celorlalte organisme comunitare – 2. instituţii pentru sprijinirea acţiunii
externe comune,
• este un organism independent recreat în 1960 – 3. instituţii pentru sprijinirea realizării
spaţiului de securitate, libertate şi
• cu rolul de a produce şi distribui toate tipurile de justiţie – ce corespund celor trei direcţii
publicaţii ale Uniunii şi instituţiilor sale. ale Uniunii Europene – direcţia
comunitară, cooperarea în domeniul
• are obligaţia de a publica: PESC şi cooperarea în domeniul JAI,
– zilnic Jurnalul, în toate limbile oficiale ale actualmente CPJMP.
Uniunii Agenţii specializate
– Raportul anual de Activitate al Uniunii Definiţia
Agenţie comunitară ca fiind organism înfiinţat de către
Europene
Uniunea Europeană pentru a îndeplini atribuţii de natură
tehnică, ştiinţifică sau de gestiune specifice „domeniului
• Totodată gestionează cele mai importante servicii
Comunitar”.
on-line ale UE cum sunt EUR- Lex, CORDIS, EU • Agenţiile nu sunt prevăzute în Tratate, ele fiind
Bookshop. înfiinţate printr-un act legislativ distinct în care sunt
precizate şi atribuţiile pe care le au.
• există 20 de agenţii comunitare operaţionale,
acestea sunt:
– EEA – Agenţia Europeană a Mediului, – FRONTEX – Agenţia Europeană pentru
– EMEA – Agenţia Europeană pentru Evaluarea Gestionarea Cooperării Operaţionale la
medicamentelor, Frontierele Externe, – OHIM – Oficiul pentru
– EAR – Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie, Armonizare în Piaţa Internă.
– OSHA – Agenţia Europeană pentru Securitate şi
Sănătate în Muncă, • există propuneri de înfiinţarea a încă patru
– ENISA – Agenţia Europeană pentru Securitatea agenţii/instituţii în următoarele domenii:
Reţelelor şi a Informaţiei, – pentru gestionarea graniţelor externe ale
– EASA – Agenţia Europeană pentru Siguranţă Uniunii,
Aeriană, – pentru înregistrarea, evaluarea şi autorizarea
– EMSA – Agenţia Europeană pentru Siguranţă produselor chimice, – pentru coordonare
Maritimă, politicilor în domeniul pescuitului, – pentru
– AFE – Agenţia Feroviară Europeană, apărarea drepturilor omului.
– EFSA – Autoritatea Europeană pentru Securitate
Alimentară, – CdT – Centrul de Traduceri pentru XII.2.6.2.
Instituţiile UE, Instituţii pentru
– EUMC – Centrul European de Monitorizare a sprijinirea
Rasismului şi Xenofobiei, care se va transforma în
Agenţia Europeană pentru Drepturile Omului, –
Acţiunii Externe
CEDEFOP – Centrul European pentru Comune
Dezvoltarea Formării Profesionale,
• La ora actuală, există trei instituţii de acest tip:
– ECDC – Centrul European pentru Prevenirea şi
Controlul Epidemiilor, • 1. EDA
– ETF – Fundaţia Europeană pentru Formare • 2. EUSC şi
Profesională, • 3. ISS
– EUROFOUND – Fundaţia Europeană pentru • tratate mai sus, în alt capitol al lucrării (CAP. VI.2.).
Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă,
– OEDT – Observatorul European pentru Droguri şi XII.2.6.3.
Toxicomanie, Instituţii pentru
– CVPO – Oficiul de Varietăţi Vegetale,
sprijinirea
– OESP – Oficiul European pentru Selecţia
Personalului, Realizării
Spaţiului de
Libertate, .........................................................................................................
.........................................................................................................
Securitate şi .........................................................................................................
Justiţie ........................

• Există la ora actuală trei organisme descentralizate cu 3. Completaţi cine deţine în esenţă, puterea de iniţiativă în
privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, şi arhitectura instituţională comunitară
anume: • a. .........................................................................................
• 1. CEPOL, ............................................................................................
............................................................................................
• 2. EUROPOL, • 3. EUROJUST.
.............................................................
• Care sunt de fapt centre de coordonare la nivel european
• b. ........................................................................................
al unor reţele de informaţii şi experţi cu rolul de a facilita ............................................................................................
schimbul de informaţii, în vederea consolidării spaţiului de ............................................................................................
securitate, libertate şi justiţie în interiorul şi exteriorul .............................................................
Uniunii Europene. • c. .........................................................................................
• Şi acestea au fost tratate mai sus, în alt capitol al lucrării ............................................................................................
(CAP. VI.3.). ............................................................................................
.............................................................

TEST 4. Prin ce tratat a fost introdus conceptul de „cetăţenie


europeană”?
1. Menţionaţi şi argumentaţi care este instituţia comunitară care • a. .........................................................................................
conferă originalitate sistemului instituţional comunitar european ............................................................................................
• ............................................................................................
.................................................................................................................. .............................................................
................................................................................................................. • b. ........................................................................................
.................................................................................................................. ............................................................................................
................................................................................................................. ............................................................................................
................................................................................................................ .............................................................
• c. .........................................................................................
2. Precizaţi principalele modificări introduse prin Actul Unic European ............................................................................................
• ............................................................................................
.................................................................................................................. .............................................................
.................................................................................................................
5. Când au avut loc ultimele alegeri pentru Parlamentul European? • a. .........................................................................................
• a. 1995 ............................................................................................
• b. 1996 ............................................................................................
• c. 2005 ...........................................................
• d. 2007 • b. ........................................................................................
............................................................................................
6. Ce este „Comitologia” ? (definiţi) ............................................................................................
• ............................................................................................................... ............................................................
..................................................................................................... • c. .........................................................................................
..................................................................................................... ............................................................................................
.......................... .......................................................................... ............................................................................................
..................................................................................................... ............................................................
.....................................................................................................
............................................................... 10. Comisia Europeană este compusă din?
• a. Adunarea Parlamentară
7. În cadrul Consiliului Uniunii Europene, excepţia o reprezintă votul ? • b. Adunarea comună
• a. cu majoritate calificată • c. Adunarea CEEA
• b cu majoritate simplă • d. Adunarea CEE
• c. cu unanimitate 11. Care instituţie din cadrul Uniunii Europene este denumită
„gardianul tratatelor”?
8. În Consiliul European, au dreptul la cuvânt ?
• ...................................................................................
• a. ................................................................................................. ....................................................................................................
.....................................................................................................
.....................................................................................................
................................... 12. Mai multe Directoratele Generale pot aparţine unui singur
• b. ................................................................................................. eurocomisar?
..................................................................................................... • ...................................................................................
..................................................................................................... ....................................................................................................
..................................
• c. ................................................................................................. 13. Următoarele persoane enunţate mai jos, pot obţine un
..................................................................................................... mandat parlamentar?
.....................................................................................................
.................................. • a. miniştri statelor membre
• b. membrii CJCE
9. Reuniunile Consiliului European, în general, se derulează, pe • c. funcţionarii instituţiilor europene
parcursul a ? • d. membrii Comisiei Europene
14. Cine numeşte Mediatorul European? .............................................................................................
.............................................................................................
• a. Consiliul de Miniştri ..............................................................................
• b. Comisia Europeană
• c. CJCE 18. Curtea de Conturi Europeană a fost inclusă în rândul
instituţiilor comunitare prin?
15. Enumeraţi atribuţiile Mediatorului European
• a. Tratatul de la Nisa
• a. ................................................................................................. • b. Tratatul de la Bruxelles
..................................................................................................... • c. Tratatul de la Roma
.....................................................................................................
.................................. 19. Completaţi denumirea sediului Comitetului Regiunilor
• b. ................................................................................................. Uniunii Europene
.....................................................................................................
..................................................................................................... • a. .........................................................................................
................................. ............................................................................................
• c. ................................................................................................. ............................................................................................
..................................................................................................... ............................................................
..................................................................................................... • b. ........................................................................................
.................................. ............................................................................................
• d. ................................................................................................. ............................................................................................
..................................................................................................... ..............................................…………….
..................................................................................................... • c. .........................................................................................
.................................. ............................................................................................
............................................................................................
16. De regulă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene lucrează? ............................................................

• a. în şedinţe lunare 20. Câte Agenţii comunitare are Sistemul instituţional al Uniunii
• b. în şedinţe în Camere specializate Europene ?
• c. în camere de deliberare
• a. .........................................................................................
17. Unde este întâlnită şi ce reprezintă „procedura opiniei separate”? ............................................................................................
............................................................................................
• ............................................................................................................... .............................................................
..................................................................................................... • b. ........................................................................................
..................................................................................................... ............................................................................................
.......................... ..........................................................................
..................................................................................................... aparţ
....................................................
• c. ........................................................................................ ine
……………………………………………………………………………………………… comp
………………………………………………………………………………………………
etenţ
…………………………………………….
a de
Capitolul XIII regle
ment
Politicile la nivelul are
XIII.1
Uniunii Europene şi .1.1.1
fondurile comunitare .
Politi
care le finanţează ci
comu
XIII.1. Politicile la nivelul UE ne
• Politicile europene reprezintă un instrument de integrare destinat • Politicile comune sunt politicile care înlocuiesc politicile
atingerii Uniunii economice între statele membre ale Comunităţii naţionale ale statelor membre, adică:
Europene • politica agricolă comună,
• politica de transporturi,
XIII.1.1. Clasificarea • politica comercială comună, • politica de pescuit
comună.
Politicilor UE
XIII.1.1.1. Din punct de
vedere al
subiectul
ui căruia
îi
XIII.1 respectivă: XIII.1.1.2.1. Po
.1.1. cetăţenii
2. • Putem să le clasificăm astfel:
Politi • politici privind drepturile cetăţenilor şi apărarea
acestora,
ci • politici legate de informare, audiovizual, cultură, • politici
com de protecţie a consumatorilor.
unita
re
• Politicile comunitaresusţin şi completează politicile naţionale
în sectoarele respective, astfel avem:
• politica industrială,
• politica energetică,
• politica regională,
• politica fiscală,
• politica concurenţială,
• politica de mediu,
• politica relativă la întreprinderi.

XIII.1.1.1.3. Politici de cooperare


interguvernamentală
• Din politica de cooperare interguvernamentală, fac parte:
• Politica externă şi de securitate comună (PESC),
• Cooperarea poliţiei şi a justiţiei în materie penală (CPJMP),
fostul JAI.

XIII.1.1.2. Din punctul de vedere al


domeniului/sectorului de activitate la
care se referă/aplică politica
XIII.1 X
.1.2. II
2. I.
Politi 1
ci .
orizo 1
ntale .
• Pot fi împărţite în cinci domenii, astfel: 2
• politica regională, .
• politica socială,
• politica fiscală,
4
• politica concurenţei, .
• politica mediului. P
XIII.1 o
.1.2. li
3. ti
Politi ci
ci e
secto x
riale t
• Aceste politici sunt: e
• politica industrială şi cea legată de întreprinderi, r
• politica de cercetare şi tehnologie, n
• politica energetică, e
• politica comună de transporturi, • politica agricolă
comună. • Mecanismul de asistenţă acordat de către UE
statelor terţe este gestionat de către Comisia
Europeană şi are la bază un dialogpolitic pentru
menţinerea păcii, promovarea drepturilor omului, a XIII.2. Categorii de fonduri
democraţiei şi a statului de drept.
• Asistenţa financiară din partea Uniunii este comunitare
complementară ajutoarelor acordate de către statele XIII.2.1. Fonduri
sale membre. Astfel, UE şi statele membre furnizează
55% din ajutorul public pentru dezvoltare. structurale
• Obiectivele urmărite pentru acordarea ajutorului
C
sunt următoarele:
a
– lupta împotriva sărăciei, r
– dezvoltarea economică, a
– integrarea progresivă a ţărilor în curs de c
dezvoltare în economia mondială, – lupta t
împotriva inegalităţilor. e
• Aceste politici sunt: r
– politica comercială comună, i
– politica legată de ajutorul de dezvoltare, – s
relaţii externe: – AELS şi SEE,
t
– PECO/TECE, i
– Zona Mediteraneană şi Orientul Mijlociu, c
– Ţările asiatice, i
– Ţările Americii de Nord, l
– Ţările Americii Latine, e
– CSI.
a
c
e
s
t
o
r
• Prezintă următoarele caracteristici:
f – finanţează politica de mediu şi de
o transporturi;
n – constituit în anul 1993
d – destinat Irlandei, Greciei, Spaniei şi
u Portugaliei;
r • Scopul urmărit – reducerea diferenţelor
i economice dintre acestea şi restul de 11 state;
.
XIII.2.3. Fonduri de pre-aderare
• sunt folosite în cadrul politicii generale regionale
• sunt gestionate de Comisie • Aceste fonduri sunt destinate statelor candidate
• sunt destinate statelor membre ale UE cu scopul şi se împart în:
atingerii următoarelor obiective: • PHARE destinate pentru dezvoltare
– reconversia zonelor afectate de declinul instituţională şi investiţii;
industrial şi regiunilor cu întârzieri de • ISPA destinate pentru transporturi şi mediu;
dezvoltare (în cadrul politicii regionale) – • SAPARD destinate pentru agricultură şi
promovarea dezvoltării rurale dezvoltare rurală.
– combaterea şomajului de lungă durată şi
inserţiei profesionale a tinerilor.
• Din această categorie de fonduri structurale fac parte
XIII.2.4. Fondul European
următoarele: de Dezvoltare FED
• FEDER/FEDR –fondul european de dezvoltare
regională, • Acest fond ajută la schimburile şi cooperarea cu ţările
• FEOGA – fondul european de orientare şi garanţie asociate, aflate în curs de dezvoltare – ACP
agricolă, (Africa, Caraibe şi Pacific);gestiunea acestui fond
este autonomă, nefiind cuprins în bugetul
• FSE – fondul social european,
general al UE.
• IFOP – instrument financiar de orientare a

pescuitului. XIII.2.2. Fondul de Coeziune


XIII.3. Etapele necesare
• a. ................................
accesului la fonduri oferite
de UE statelor candidate ...................................
• Aceste etape sunt în număr de patru, după cum
urmează:
...................................

• 1. Lansarea publică a cererii de propuneri de ................
proiecte, cu precizarea: – grupurilor –ţintă (ONG,
IMM), • b. ...............................
– a termenului limită şi a locului unde trebuie


depuse cererile,
a documentelor necesare (formulare, plan de
...................................

afaceri, statutul ONG ş.a.);
2. evaluarea proiectelor conform criteriilor publicate;
...................................
• 3. selectarea celor mai bune proiecte;
• 4. semnarea contractelor de finanţare. .................
TEST • c. ................................
...................................
1. Enumeraţi statele ...................................
beneficiare ale Fondului de ................
Coeziune
• d. ................................... ...................................
....................................... ........
....................................... • c. ................................
..... ...................................
...................................
2. Daţi exemple de Fonduri ...............
de pre-aderare
3. Denumiţi fondul
• a. ................................... similar Fondului de
....................................... Coeziune
.......................................
.... • a. ................................
• b. ................................... ...................................
.......................................
....................................... c
t
........... e
• b. ................................... l
e
.......................................
j
....................................... u
.... r
i
• c. ................................... d
i
....................................... c
....................................... e
.... a
Capitolul XIV Instrumente l
e
juridice comunitare
IV.1. i
A n
Regimul juridic al regulamentelor.
Definiţia: Elemente esenţiale ale regulamentelor:
• acte juridice care conform articolului 189 din Tratatul stabilind – să aibă aplicabilitate generală; să aibă un
Comunitatea Economică Europeană au aplicabilitate generală caracter nedeterminat şi neindividualizat; adică
şi forţă obligatorie. să se adreseze tuturor subiectelor de drept din
spaţiul comunitar şi să se aplice tuturor
Pot fi adoptate: situaţiilor;
• de Consiliul European, – să fie obligatorii în toate elementele lor: adică,
• de Parlamentul European, regulamentele obligă nu numai statele membre,
• de Comisia Europeană. ci şi întreprinderile, fiind creatoare de drepturi
• de Banca Centrală Europeană în domeniul său de competenţă. subiective în beneficiul particularilor;atât
autorităţile statelor membre, cât şi persoanele
Categorii de regulamente: nu se pot abate de la oricare dintre regulile pe
• 1. regulamente adoptate de Consiliu UE (în principiu, care ele le conţin;
Consiliul este instituţia abilitată /competentă de a adopta – să aibă aplicabilitate directă în toate statele
regulamente): membre: adică nu este necesară o acţiune
– cele care sunt adoptate de Consiliu singur, sau legislativă formală din partea statelor membre
pentru ca aceste regulamente să intre în
– cele adoptate împreună cu Parlamentul European,
vigoare, nefiind necesară introducerea unui act
• 2. regulamente adoptate de Comisie:
legislativ de ratificare; şi nici nu pot fi adoptate
– cele care sunt adoptate de Comisie şi, uneori, de
măsuri prin care să le modifice domeniul lor de
Consiliul UE aplicare, sau formulate dispoziţii suplimentare;
La rândul lor, Regulamentele Consiliului UE, sunt de două feluri: Regulamentele:
– 1. regulamente de bază, care sunt adoptate direct în • se publică obligatoriu în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
virtutea unei dispoziţii din tratat, pentru aplicarea
Europene, respectiv al UE
acestuia; – 2. regulamente de executare, care
• data intrării în vigoare a regulamentelor este
stabilesc modalităţi de aplicarea regulamentelor de
condiţionată de publicarea lor în JOUE.
bază.
• intră în vigoare la data menţionatăchiar în textul lor, sau
Regulamentele Comisiei, sunt de trei feluri: în a douăzecea zi de la data publicării.
– 1. regulamente adoptate de Comisie singură, • nu sunt retroactive, dar în unele situaţii, ele au
– 2. regulamente adoptate de Comisie din abilitarea retroactivat
Consiliului, Cât privesc condiţiile de fond, un regulament trebuie:
– 3. regulamente adoptate de Comisie din abilitarea – să indice temeiul legal al adoptării sale;
Consiliului potrivit sistemului Comitetelor de – avizele care trebuie să fie obţinute (din
reglementare. partea Parlamentului, CES, CR etc.); –
îndeplinirea procedurilor formale prevăzute • nu au forţă juridică generală;
pentru adoptarea actului în cauză; – motivare în • au forţă obligatorie pentru fiecare stat membru
fapt şi în drept pentru hotărârile luate. căruia i se adresează numai în ce priveşte rezultatul
de atins
Domeniul de aplicare al regulamentelor este foarte vast: • au caracter obligatoriu numai pentru destinatar;
• armonizarea legislaţiilor interne în scopul creării pieţei • se adresează numai statelor membre, adresabilitatea
interne; lor fiind limitată;
• reglementarea unor probleme privind concurenţa loială; • nu sunt obligatorii, decât în ceea ce priveşte
• combaterea concurenţei neloiale; rezultatul care trebuie atins;
• organizarea relaţiilor de piaţă; • au doar valoare documentară, adică publicarea lor
• stabilirea mecanismelor comunitare privind organizarea nu înseamnă o condiţie de aplicabilitate.
comună a pieţei agricole.
Directivele pot fi adoptate:
• de Consiliul UE + Parlamentul European, în cadrul
XIV.1.2. Directivele procedurii legislative comune a cestora,
Regimul juridic al directivelor • numai de Consiliu,
• sunt acte juridice obligatorii pentru fiecare stat membru • numai de Comisie.
destinatar în atingerea scopului pentru care sunt
adoptate, dar care lasă la latitudinea autorităţilor • Directivele în funcţie de conţinutul şi scopul
naţionale cărora le sunt adresate, alegerea formei şi acestora pot fi:
mijloacelor necesare pentru atingerea respectivelor – directive de bază :care au ca fundament
scopuri. direct tratatele pentru executarea acestora,
– directive de execuţie :care sunt adoptate
Deosebirea dintre recomandări şi directive : pentru punerea în aplicare a directivelor de
• recomandările CECO sunt adresate unor anumiţi bază.
destinatari, care pot fi atât statele, cât şi alţi agenţi
comunitari; • Absenţa notificărilor sau prezentarea incompletă a
• directivele CE şi CEEA sunt adresate doar statelor acestei liste constituie o neîndeplinire a obligaţiilor
membre, nu pot impune obligaţii persoanelor. O persoană rezultate din dreptul comunitar.
implicată într-un proces judiciar poate însă invoca o
directivă împotriva unui stat, indiferent dacă statul se află • Rolul directivelor este de armonizare a legislaţiilor
în calitate de patron sau de autoritate publică. statelor membre

Directivele se caracterizează prin faptul că: • Când o directivă nu este transpusă în legislaţia
naţională de către un stat membru, persoanele
vătămate din această cauză, pot pretinde repararea t
daunelor încercate, statul în cauză având obligaţia de o
despăgubire potrivit criteriilor stabilite în dreptul său r
intern în măsura în care sunt întrunite trei condiţii: i
– 1. rezultatul prevăzut de directivă să comporte
i
atribuirea de drepturi în beneficiul persoanelor;
– 2. conţinutul acestor drepturi să fie identificabil pe
baza dispoziţiei directivei; î
– 3. existenţa unei legături cauzale între încălcarea n
obligaţiei ce incumbă statului şi daunele suferite
de persoana lezată. î
XIV.1.3. Deciziile n
t
• Regim r
ul e
juridic g
al u
deciziil l
or:
– l
o
s r
u
n p
t e
n
o t
b r
l u
i
g c
a
• Consili • Caracteristicile deciziilor:
ul – n
Europe u
an
• Banca c
Central u
ă p
Europe r
ană, i
care n
este în d
măsur
ă să r
dispun e
ă g
publica u
rea l
deciziil i
or.
g
• Adresa e
bilitat n
ea lor: e
– statelor membre; r
– instituţiilor comunitare; a
– persoanelor fizice sau juridice. l
e
• Prin aceste decizii se pot impune subiecţilor cărora
le sunt adresate unele obligaţii sau aplicarea unor c
sancţiuni. a
r – n
e u

s a
ă u

f c
i a
e r
a
v c
a
t
l
e
a
r
b
i
i
l s
e t
i
„ c
e i
r l
g e
a
o l
m e
n g
e i
s l
” o
r f
; i
– a i
u n
d
u
n m
e
c n
a ţ
r i
a o
c n
t a
e ţ
r i

i c
n h
d i
i a
v r
i
d î
u n
a
l c
, u
p
r d
i r
n e
s s
u e
l a
z
l ă
o
r –

c s
e u
i n
t
c
ă n
r u
o m
r a
a i

l a
i c
t
s e
e
a
a d
m i
i n
n
i c
s a
t r
r e
a
t d
i r
v e
e p
, t
u
i l
n
d c
i o
v m
i u
d n
u i
a t
l a
e r
,
e
p s
r t
e general sau specific privind desfăşurar ea
activităţilor în cadrul Uniunii
a Europene;
p – au semnificaţie morală şi politică,
l semnificaţie care rezultă din prestigiul
i instituţiilor europene;
c – nu impun obligaţii statelor membre;
a – nu sunt supuse controlului jurisdicţional.
t
• Există unele avize care au o anumită forţă
• Deciziile trebuie notificate destinatarului, pentru juridică:
intrarea lor în vigoare, nenotificarea lor nu duce la – este cazul avizelor CECO în domeniul
nevalidarea acestora, ci la situaţia de a nu fi programelor de investiţii în sectoarele
opozabile, chiar dacă au fost publicate în JOCE. siderurgiei şi mineritului;
– al avizelor date de Comisia Europeană în
• Aceste decizii intră în vigoare la data fixată sau în a cazul neîndeplinirii obligaţiilor rezultând
douăzecea zi de la publicare, cu excepţia de mai sus. din tratate, este vorba despre aspecte
procedurale;
– a unor avize ale Consiliului European şi
XIV.1.4. Recomandările şi ale Parlamentului European, avize şi
Avizele recomandări care reprezintă: „punctul
de vedere al instituţiei comunitare în
Regimul juridic al Recomandărilor şi Avizelor. cauză şi nu reflectă, de regulă, poziţia
• Aceste acte nu au forţă juridică obligatorie: „organelor comunitare”, în ansamblul
– nici pentru autorul lor; lor
– nici pentru destinatarul lor, adică statele
membre. XIV.2. Actele atipice (non-
standard)
• Caracteristicile recomandărilor şi avizelor:
– reprezintă punctul de vedere al instituţiilor • Sunt acele regulamente, decizii, avize sau recoman
comunitare în unele probleme de interes care nu au un cadru prestabilit.
– regulamentele interioare ale unei instituţii XIV.4. Publicitatea şi intrarea în
comunitare;
– rezoluţiile Parlamentului; vigoare
– comunicările Comisiei;
1. Regulamentele, directivele şi deciziile
– deciziile reprezentanţilor statelor membre în
• semnate de preşedintele Parlamentului şi de
Consiliu etc.
preşedintele Consiliului
• sunt publicate în JOCE/JOUE;
XIV.3. Dreptul complementar • intră în vigoare din a douăzecea zi următoare
acestei publicări, dacă nu sa prevăzut alt termen
• Acesta reuneşte deopotrivă acte normative ce expres în cuprinsul actului;
aparţin dreptului comunitar şi acte normative • unele acte pot produce efecte anterior
exterioare acestuia. publicării, dar cu condiţia să nu fie vătămate
• Din această categorie fac parte: drepturile şi interesele legale ale celor cărora le
– acordurile încheiate de Comunitate sau cele sunt adresate;
încheiate de ea şi statele membre terţe
(acordurile mixte); 2. Regulamentele Consiliului şi ale Comisiei, precum şi
– actele adoptate de organismele create în directivele acestor instituţii:
cadrul unor astfel de acorduri; • sunt adresate tuturor statelor membre
– acordurile sau convenţiile încheiate între • sunt publicate şi intră în vigoare la fel ca si
statele membre; celelalte acte;
– deciziile reprezentanţilor statelor membre
reuniţi în Consiliu; 3. celelalte directive şi deciziile:
– acordurile care ţin de dreptul comunitar sunt • sunt notificate destinatarilor lor şi au efect prin
încheiate printr-o decizie a Consiliului. această notificare; • nu se impune o publicitate
generală.
• Acordurile mixte sunt supuse ratificării de
organismele competente ale statelor membre • Principiul intangibilităţii al actelor comunitare:
– absolut;
• Acordurile şi deciziile se publică în JOCE sau JOUE – constituie un
factor esenţial
de securitate XIV.5.
juridică şi de
stabilitate a I
situaţiilor juridice în d
ordinea comunitară;
– nu se face e
distingere între n
diferitele părţi ale
actului, indiferent că t
se referă la titlu sau i
la dispozitiv.
• Instituţiile comunitare sunt îndreptăţite, să retragă f
un act comunitar, pe motiv că este nelegală o decizie i
c
a
r
e
a

A
c
t
e
l
o
r
N
c u
o m
m ă
u r
n u
i l
t
a C
r E
e L
E
X X
I • Este un cod unic de identificare în baza oficială
de date a Uniunii Europene, numită iniţial
V CELEX , actualmente inclusă în proiectul de
. dezvoltare a datelor EUR-Lex şi creată în 1971
pentru uzul intern al Comisiei Europene. Din
5 anul 1980 a devenit disponibilă şi publicului,
. fiind tradusă în mai multe limbi.
1 • Din anul 1992, este coordonată de către Oficiul
. pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţiilor
Europene EUR-OP. Pentru a simplifica procesul de – jurisprudenţa,
căutare, a fost creat portalul EUR-Lex, care se – măsurile naţionale de implementare a legislaţiei,
bazează tot pe CELEX. – interpelările parlamentare,
– referinţe la modificări şi abrogări de acte,
• CELEX atribuie fiecăruia un număr de identificare – documente ale AELS,
unic, număr care este format din 9 până la 11 cifre şi – documente publicate în seria C a Jurnalului Oficial,
litere, pe care îl plasează într-unul din cele 11 • Cât priveşte legislaţia în vigoare:
sectoare ale bazei de date. – sectorul 1, cuprinde tratatele de bază ale UE
inclusiv tratate de aderare şi de modificare,
• Numărul are forma SAAAAT(T)DDD(D), în care: precum şi anexele, protocoalele şi declaraţiile
care le însoţesc,
– S este cifra sau litera corespunzătoare
– sectorul 2, cuprinde acte din domeniul
sectorului,
relaţiilor externe ale UE (Acordurile
– AAAA este anul emiterii, adoptării sau Europene, inclusiv Acordul de Asociere a
modificării respectivului act (în versiunile de României la UE), – sectorul 3, cuprinde toată
dinainte de 2001, această parte era formată legislaţia secundară,
din doar două cifre), – sectorul 4, cuprinde legislaţia suplimentară
– T(T) este tipul actului ce poate fi redat prin (decizii ale statelor membre în cadrul
una sau două litere, Consiliului UE).
– DDD(D) este numărul actului, în general aşa
cum apare el în documentul original; uneori
poate să apară după acest număr în TEST
paranteză , un număr format din două cifre,
care indică numărul de acte semnate în 1. Definiţi Regulamentul
aceeaşi zi.

• Sectoarele reprezintă un indiciu important privind


• .........................................................
tipul şi provenienţa actului. Astfel avem următoarele ....................................................
sectoare:
– legislaţia în vigoare,
....................................................
.................. .................................
– propunerile şi recomandările legislative,
......................................................... • c. .................................................
......................................................... ....................................................
................................ ....................................................
................................................................ .......................
................................................................
................................................... ............ 3. Cum traduceţi afirmaţia „actele
................................................................ comunitare sunt intangibile”?
................................................................
.......................................
• ....................................................
....................................................
2. Când intră în vigoare directiva?
....................................................
• a. ..................................................... ....................... ............................
......................................................... ....................................................
......................................................... ....................................................
........ ............................................... ....
• b. ..................................................... ....................................................
......................................................... ....................................................
......................................................... ....................................................
........ ................... ................................
....................................................
• Atena, este oraşul în care a avut loc unul dintre cele mai
......................................................... importante evenimente din istoria Uniunii şi anume
...................................... documentul care marchează cea mai mare extindere
din istoria Uniunii Europene care a avut loc la data de
16 aprilie 2003,

4. La ce dată JOCE s-a transformat în • Barcelona, locul unde au fost puse bazele Parteneriatului
Euro-Mediteranean din 1995,
JOUE?
• Berlaymont, clădire guvernamentală din centrul
Bruxellesului, cu o arhitectură deosebită –sub formă de
• a. 1985 stea construită din oţel şi sticlă, care s-a impus ca
sinonim al executivului european; sediu al Comisiei
• b. 1992 Europene, aflată în Districtul European.

• c. 2007 • Bologna, sediul celei mai vechi universităţi din Europa


(1088), celebră prin şcoala de drept roman ce funcţiona
Capitolul XV încă din secolul al V-lea şi studenţi precum Dante,
Petrarca, Thomas Becket, Erasmus şi Copernic de unde şi

Mijloacele de acţiune numele „Bologna la dotta” (Bologna cea învăţată);

• Bruxelles, sediul celor mai multe şi importante instituţii


folosite de ale UE, dar şi al NATO; sediul Comisiei Europene, al
Secretariatului Consiliului UE, Comitetului Economic şi

comunităţile Social, Comitetului Regiunilor, al unor comitete ale


Parlamentului European şi a numeroase agenţii
europene;
europene • Clubul Crocodil, este denumirea dată unui grup de
parlamentari europeni, care, in 1980, s-au întâlnit într-un
XV.1. Simbolurile Uniunii restaurant din Strasbourg –Au Crocodile şi au pus bazele
Europene influentei Comisii parlamentare de
Afaceri Instituţionale,
XV.1.1. Locuri simbol ale UE
• Copenhaga, la Consiliul European din iunie 1993, s-au
• Amsterdam, s-a semnat Tratatul de la Amsterdam, în 1997 stabilit aşa numitele „Criterii de la Copenhaga”,
• Corfu, a avut loc reuniunea la nivel înalt al Consiliului • Laeken, aici a avut loc în decembrie 2001, Consiliul
European din iulie 1994, European, care a adoptat o Declaraţie privind Viitorul
Europei, prin care sunt puse bazele unei Convenţii
• Dublin, în 1975, primul Consiliu European;
• Luxemburg, în districtul Kirchberg, se află sediul mai
• Essen, în 1994, Consiliul European a adoptat strategia de multor instituţii ale UE: Curtea Europeană de Justiţie,
preaderare menită să pregătească ţările ce semnează Tribunalul de Primă Instanţă, Tribunalul Funcţiei Publice,
acorduri de asociere cu UE
Banca Europeană de Investiţii, Fondul european de
Investiţii, Curtea de Conturi, Oficiul pentru Publicaţii
• Fontainebleau în 1984, cu ocazia Consiliului European, s-a
Oficiale ale Comunităţii Europene; în 1986, aici s-a
ajuns la un acord în „problema britanică”, încheindu-se astfel
semnat AUE, primul document de revizuire a tratatelor
o perioadă de tensiuni puternice între Marea Britanie şi
fondatoare ale Comunităţii, iar în 25 aprilie 2005, a fost
Franţa.
semnat Tratatul de Aderare la UE a României şi
• Frankfurt am Main, cel mai bogat oraş european, sediu al Bulgariei.
Băncii Centrale Europene, a numeroase bănci comerciale, al
• Maastricht, aici a fost semnat Tratatul de la Maastricht
Bundesbank (Banca Centrală Federală), al uneia din cele mai
din 1992, prin care a fost înfiinţată Uniunea Europeană.
importante burse din lume.
• Madrid, Consiliul European din 1995, ocazie cu care a
• Haga, capătă renume de centru internaţional de arbitraj şi
fost adoptată denumirea de Euro pentru moneda unică
negociere, devenind sediu al mai multor instituţii ale ONU:
europeană.
Curtea Internaţională de Justiţie (situată în Palatul Păcii),
• Nisa, în 2001, s-a semnat Tratatul de revizuire a
Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie, Curtea
Tratatului de la Amsterdam, cunoscut sub denumirea de
Penală Internaţională, Organizaţia pentru Interzicerea
Tratatul de la Nisa, ultimul act politic important ocazie
Armelor Chimice; dar în 1969, s-a hotărât prima extindere
cu care este adoptată şi Carta drepturilor Fundamentale
din istoria Comunităţilor Europene prin includerea
a UE,
Danemarcei, a Marii Britanii şi a Irlandei şi se decide crearea
unei Uniuni Economice şi Monetare. Tot atunci s-au pus • Paris, este locul unde a început proiectul de integrare
bazele unui mecanism cunoscut sub denumirea de Cooperarea
europeană reprezentat astăzi de UE, prin semnarea în
Politică Europeană, îşi au sediul două organisme nou
înfiinţate ale UE –Europol şi Eurojust. 1951, de către cele şase state, a tratatului prin care se
înfiinţa Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului;
• Helsinki, a avut loc Actul Final de la Helsinkidin 1975, ocazie • Roma, alături de Paris, reprezintă unul din reperele
cu care statele membre ale Comunităţii Europene şi-au geografice ce marchează începutul proiectului de
coordonat politica externă prin mecanismele Cooperării integrare europeană, aici semnându-se de către cele
Politice Europene; şase state Belgia, Franşa, Italia, Luxemburg, Olanda şi
RFG, tratatul prin care se înfiinţa Comunitatea
Economică Europeană CEE şi Tratatul de instituire a Comisia Europeană–are sediul la Bruxelles.
Comunităţii Europene aEnergiei Atomice, • Unele servicii ale sale sunt stabilite la Luxemburg.
• Schengen, devenit faimos după 14 iunie 1985, când, la bordul C
navei PrincessMarie-Astrid, pe râul Moselle, în apropierea u
satului Schengen, a fost semnat un acord între cinci state r
Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda, document t
cunoscut sub denumirea de Acordul de la Schengen, care e
stipula desfiinţarea punctelor vamale de la frontierele dintre a
aceste state şi armonizarea controlului vamal la frontierele
externe.
d
• Strasbourg, are o semnificaţie deosebită, deoarece aici a fost e
locul unde în anul 1792, Claude Joseph Rouget de Lisle a
compus imnul naţional francez –La Marseillaise, este sediul
mai multor organizaţii europene Consiliul Europei, Curtea J
Europeană a Drepturilor Omului; este considerat capitala u
democratică a UE, deoarece estereşedinţa primară a s
Parlamentului European (pentru a marca reconcilierea dintre t
Franţa şi Germania). i
S-au stabilit următoarele sedii (sediile provizorii sunt sediile ţ
permanente de astăzi): i
Parlamentul European -Strasbourg, în hemiciclul Adunării e
Parlamentare a Consiliului Europei, neavând un local propriu
pentru reuniunile plenare (este considerat sediul principal), a
unde se desfăşoară 12 sesiuni plenare anuale.
• Sesiunile plenare suplimentare au loc la Bruxelles.
C
Comisiile sale au sediul la Bruxelles. o
Secretariatul general şi serviciile sale –Luxemburg. m
u
Consiliul European –are sediul la Bruxelles.
n
• Sesiunile sale din aprilie, iunie şi octombrie se desfăşoară la
i
Luxemburg.
t
Consiliul sau Coreper, poate decide ca o întrunire a Consiliului să fie ă
ţinută în alt loc. ţ
i r
l i
o m
r ă

E I
u n
r s
o t
p a
e n
n ţ
e ă

ş -
i a
r
T e
r
i s
b e
u d
n i
a u
l l
u
l l
a
d
e L
u
P x
e d
m i
b n
u ţ
r e
g
; ş
i

î
P n
o
a a
t l
e t

s l
ă o
c
d
e (
s c
f a
ă z
ş u
o l
a
r
e C
E
C
ş O
e
) a
.
r
Curtea de Conturi -are sediul la Luxemburg;
e
Comitetul Economic şi Social -are sediul la Bruxelles;
Banca Centrală Europeană -are sediul la Frankfurt;
s
Banca Europeană de Investiţii -are sediul la Luxemburg.
Europol -are sediul la Haga e

CEPOL -are sediul la Hampshire d

Mediatorul European -are sediul la Strasbourg i

ECOSOC - are sediul la Bruxelles, u

EUROJUST - are sediul la Haga, l


Comitetul Economic şi Social European -are sediul la Bruxelles,
Comitetul Regiunilor UE -are sediul la Bruxelles,
l
EPSO - are sediul la Bruxelles,
a
Oficiul pentru Publicaţii ale Comunităţilor Europene -are sediul la
Luxemburg,
EDA -are sediul la Bruxelles, T
E o
U r
S r
C e
j

- o
n
XV.1.2. Drapelul • De atunci, UE a adoptat intonarea la ceremoniile
oficiale a acestui imn.
Comunităţilor Europene
• Este la fel cu cel al Consiliului Europei. XV.1.4. Ziua Europeană
• un cerc format din 12 stele de aur pe un fond de • În fiecare an, la date de 9 mai, în amintirea
azur. Stelele simbolizează unirea popoarelor Europei. declaraţiei ministrului francez de Externe
Numărul lor este invariabil • fiind simbolul Robert Schuman
perfecţiunii şi al plenitudinii • Această decizie a fost luată tot la summit-ul de
• cele12 steluţe aurii pe fond albastru, sugerează
unitatea şi identitatea comună a popoarelor la Milano din 1985 XV.1.5. Regimul
europene; numărul stelelor nu are legătură cu
numărul de state membre ale UE; cercul lingvistic
reprezentând armonia şi solidaritatea, iar stelele
perfecţiunea. • Tratatului de la Paris (CECO/CECA) a fost
redactat numai în limba franceză.

XV.1.3. Imnul • Tratatele de la Roma (CEE şi CEEA) au fost


• Consiliul Europei a adoptat în anul 1972, ca imn redactate în limbile franceză, germană, italiană
european un aranjament muzical al preludiului la şi olandeză.
lucrarea „Oda Bucuriei” („An die Freude”), partea • Tratatele încheiate ulterior, adică tratatele de
finală a simfoniei a IX-a a lui Ludwig van Beethoven, aderare, au fost redactate în limbile engleză,
pe un text scris de Friedrich von Schiller, în anul daneză, irlandeză, greacă, spaniolă, finlandeză,
1785. portugheză şi suedeză.
• Acest aranjament muzical fără cuvinte aparţine
dirijorului Herbert von Karajan. • Deoarece Tratatele constitutive au fost
• Pentru a exprima valorile de libertate, pace şi redactate în cele patru limbi, aceste limbi au
solidaritate pe care se întemeiază instituţiile fost recunoscute ca limbi oficiale.
Comunităţilor, respectiv al UE, nu pentru a înlocui
• S-a hotărât că limbile oficiale şi limbile de lucru
imnurile statelor membre.
ale instituţiilor Comunităţii sunt:
– franceza. – engleza,
– germana, – daneza,
– spaniola,
– finlandeza,
– greaca,
– italiana,
– olandeza,
– portugheza, şi – suedeza.
• Odată cu aderarea României şi Bulgariei la UE, la 1
ianuarie 2007, celor 21 de limbi oficiale şi de lucru,
li se adaugă limba română şi limba bulgară.

• Prin urmare, limbile oficiale ale Uniunii Europene


sunt toate limbile oficiale ale statelor membre, în
prezent există 23 de limbi oficiale ale Uniunii
Europene

În Comisia Europeană predomină, în practică franceza şi engleza, iar în Parlamentul European de la Strasbourg se operează cu o multitudine de combinaţii pentru
traducerea raporturilor şi dezbaterilor.

• Limbile principale de lucru ale Comisiei sunt: franceza; engleza; germana.

• Documentele oficiale sunt traduse şi tipărite, în totalitatea lor, în cele 23 limbi oficiale

• Regimul lingvistic al Curţii de justiţie şi a Tribunalului de Primă Instanţă, prevăde folosirea în cauza respectivă a uneia dintre cele 23 de limbi comunitare, care este
declarată ca limbă a acelei

• Toate actele de procedură, inclusiv ordonanţele şi hotărârile Curţii sau memoriile şi pledoariile părţilor se susţin şi se redactează în aceea limbă.

• Actele redactate în altă limbă decât cea utilizată în proces, au valoare de traducere şi nu de act oficial.

• Atât pentru întâlnirile la nivel înalt, cât şi pentru sesiunile Parlamentului European şi ale Consiliului European sunt asigurate servicii de interpretare simultană în
fiecare limbă, iar în afara întâlnirilor formale se practică un regim „mai flexibil” de comunicare, folosindu-se în general limba franceză, engleză sau germană.

XV.1.6. Moneda
• În anul 1999, EURO a înlocuit moneda scripturală comună ECU, care a fost creată în 1979 sub forma uni coş de monede naţionalea

căror fluctuaţie era coordonată. • începând cu anul 2002, EURO, a putut fi folosită de majoritatea cetăţenilor UE

• Numele monedei a fost stabilit în Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995.

• 11 state europene îndeplinesc criteriile pentru adoptarea unei monedei unice

• Profesorul universitar, economistul canadian Robert Mundell, este considerat părintele monedei unice, deoarece el este cel care
a formulat teoriile pe baza cărora a fost creată moneda unică europeană.

• Desenul simbolului Euro a fost ales de preşedintele Comisiei Europene Jacques Santer împreună cu Comisarul European
însărcinat cu Euro, Yves-Thibaultde Sirguiy din cele 2 modele care s-au diferenţiat de celelalte.

• Desenul a fost inspirat de litera grecească epsylon şi de prima literă a cuvântului Europa, iar cele două linii paralele semnifică
stabilitatea euro (€).

• Orice monedă Euro poate fi utilizată în oricare stat membru al UE care se află în Zona Euro

• Grafica bancnotelor Euro a fost realizată de graficianul Băncii Naţionale Austriece – Robert Kalina, desenele lui sunt inspirate din
tema „Ani şi stiluri în Europa”, fiind reprezentative pentru toate statele membre

• Grafica monedelor Euro de către graficianul Monetăriei Regale Belgiene – Luc Luycx, şi reprezintă o harta UE pe un fond de linii
transversale la care sunt ataşate cele
12 stele ale steagului UE;
– Anversul monedei este comun tuturor monedelor

• Reversul este specific fiecărui stat membru şi reprezintă grafic simbolurile naţionale decise de fiecare stat membru.
Bancnotele au fost tipărite în 7 cupiuri,
• monedele au fost tipărite în 8 cupiuri.

Fiecare bancnotă euro are o anumită culoare predominantă şi mărimi diferite . Bancnotele prezintă cele mai importante 7 epoci arhitecturale din istoria Europei şi anume:
• epoca clasică pentru bancnota de 5 euro;
• bancnota de 5 euro
• gri şi este de 120x62mm;

• epoca romană pentru bancnota de 10 euro;


• bancnota de 10 euro
• roşie şi este de 127x67mm;

• epoca gotică pentru bancnota de 20 euro;


• bancnota de 20 euro
• albastră şi este de 133x72mm;

• arhitectură renascentistă pentru bancnota de 50 euro;


• bancnota de 50 euro
• portocalie şi este de 140x77mm;

• epoca baroc şi rococo pentru bancnota de 100 euro;


• bancnota de 100 euro


• verde şi este de 147x82mm;

• arhitectură din oţel şi sticlă pentru bancnota de 200 euro;


• bancnota de 200 euro
• galben-maro şi are 153x82mm;

• arta modernă din sec. XX pentru bancnota de 500 euro.


• bancnota de 500 euro • purpurie şi este de 160x82mm.

Desenele prezintă.
• cele 7 epoci arhitecturale,
• un steag şi
• harta Europei
– anversul bancnotei este desenate uşi şi ferestre care simbolizează spiritul european al deschiderii si cooperării
– reversul bancnotei este desenat câte un pod care simbolizează strânsa colaborare şi comunicare dintre Europa şi restul lumii.
Portugalia nu va tipări bancnota de200 şi 500 euro, deoarece are o valoare mult mai mare decât actualele bancnote, iar Finlanda nu va distribui cele mai mici monede
de 1 şi 2 eurocenţi, deoarece folosesc cardurile.

• Marea Britanie, Danemarca şi Suedia au decis să amâne adoptarea monedei unice.

• Monedele au fost lansate în 8 cupiuri de:

• 1 eurocent
• Diametru (mm): 16.25
Grosime (mm): 1.36
Greutate (g): 2.30
Forma: Rotundă
Culoare: Roşie
Compoziţie: Oţel acoperit de un strat de cupru Margine: mată; netedă

• 2 eurocenţi
• Diametru (mm): 18.75

Grosime (mm): 1.36


Greutate (g): 3.06
Forma: Rotundă
Culoare: Roşie
Compoziţie: Oţel acoperit de un strat de cupru
Margine: şanţ circular, orizontal; netedă; mată

• 5 eurocenţi
• Diametru (mm): 21.25
Grosime (mm): 1.36
Greutate (g): 3.92
Forma: Rotundă
Culoare: Roşie
Compoziţie: Oţel acoperit de un strat de cupru Margine: mată; netedă

• 10 eurocenţi
• Diametru (mm): 19.75
Grosime (mm): 1.51
Greutate (g): 4.10
Forma: Rotundă
Culoare: Galbenă
Compoziţie: Aur Nordic
Margine: dungi verticale groase
20 eurocenţi
• Diametru (mm): 22.25
Grosime (mm): 1.63
Greutate (g): 5.74
Forma: Forma florii spaniole
Culoare: Galbenă Compoziţie: Aur Nordic
Margine: plană

• 50 eurocenţi
• Diametru (mm): 24.25

Grosime (mm): 1.88


Greutate (g): 7.80
Forma: Rotundă
Culoare: Galbenă
Compoziţie: Aur Nordic
Margine: dungi verticale groase

• 1 euro
• Diametru (mm): 23.25
Grosime (mm): 2.125
Greutate (g): 7.50
Forma: Rotundă Culoare:
• Partea exterioară: galbenă – nichel+alamă-
• Partea interioară: albă; -3 parţi: cupru+nichel, nichel, cupru+nichel-
• Margine: dungi verticale fine întrerupte de părţi mate

• 2 euro
• Diametru (mm): 25.75
Grosime (mm): 1.95
Greutate (g): 8.50 Forma: Rotundă Culoare:
• Partea exterioară: albă; -cupru+nichel-
• Partea interioară: galbenă; -3 parţi: nichel+alamă, nichel, nichel+alamăMargine: dungi
verticale fine şi scris

• Toate monedele euro au o faţă comună şi o faţă specifică fiecărei ţări.

• Anversul monedei este comun tuturor monedelor euro, este desenat de Luc Luycx, şi reprezintă o hartă a Uniunii Europene pe un
fond de linii transversale la care sunt ataşate cele 12 stele ale steagului Uniunii Europene.
• Iar reversul monedei este specific fiecărui stat membru şi reprezintă grafic simbolurile naţionale asupra cărora a decis fiecare stat
membru.

Monedele de 1, 2 şi 5 eurocenţi pun accentul pe locul Europei în lume


Monedele de 10, 20 şi 50 eurocenţi descriu Uniunea Europeană ca o grupare de naţiuni individuale Monedele
de 1 şi 2 euro sugerează Europa fără frontiere / graniţe

• La 1 ianuarie 2002 s-a celebrat cea mai mare schimbare monetară din lume: introducerea monedei unice europene cunoscută sub
denumirea de „Ziua E”.
XV.1.7. Deviza Uniunii Europene „Unitate în diversitate”
• „Unită în diversitate”, expresie ce reprezintă şi deviza Republicii Africa de Sud din 2000 şi a Indoneziei, fiind similară cu deviza
SUA – „E pluribus unum”.

XV.2. Bugetul comunitar


XV.2.1. Specificul bugetului comunitar
• Uniunea Europeană nu are un buget propriu. Acesta fiind de fapt bugetul Comunităţilor.

• Veniturile provin din trei mari surse:


– taxele vamale,
– taxe pe importuri de produse agricole şi
– un procent din TVA-ul colectat la nivel naţional.
• O sursă recentă de venit o constituie cotizaţia statelor membre din produsul intern brut (PIB).

• Cheltuielile pot fi obligatorii (impuse de tratate) şi neobligatorii (în jur de 60% din buget) şi nu pot depăşii veniturile estimate.

• Cele mai importante categorii de cheltuieli se referă la: – agricultură şi


– fondurile structurale şi constituie subiect de negocieri şi dispute, chiar şi în strategiile bugetare pe termen mediu.

• Bugetul UE este folosit în principal pentru finanţarea politicilor comunitare.

• Regula echilibrului în bugetul comunitar este să satisfacă regula echilibrului între venituri şi cheltuieli, şi să fie integral finanţat din surse proprii.

• Uniunea Europeană nu se poate împrumuta dacă nu împrumută.

• Resursele bugetare proprii provin din:


– amenzi plătite de operatorii economici pentru încălcarea dreptului comunitar; – impozitele pe salariile funcţionarilor;
– prelevările la produsele agricole;
– veniturile încasate din TVC/TDC (Tarif Vamal Comun);
– prime, penalităţi, amenzi, şi taxe percepute în temeiul dispoziţiilor tratatelor.

• Curtea de Conturi este singura abilitată să exercite controlul bugetar.


• Comisia este însărcinată cu executarea bugetului

• Comisia are obligaţia de a prezenta anual Consiliului şi Parlamentului:


– dare de seamă conform articolului 275 CE cu privire la conturile anului financiar precedent de executare a bugetului; – un bilanţ financiar asupra activului şi
pasivului Comunităţii.

TEST
1. Enumeraţi simbolurile Uniunii Europene

• a. ...............................................................................................................................................................................
• b. ..............................................................................................................................................................................
..
• c. ...............................................................................................................................................................................
• d. ..............................................................................................................................................................................
..
• e. ...............................................................................................................................................................................
.

2. În ce dată se sărbătoreşte Ziua Europei?

• a. 25 aprilie
• b. 5 mai
• c. 9 mai
3. Cu ce ocazie se intonează imnul Uniunii Europene?

• ................................................................................................................................................................................... ...
................................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................................
. ................................................................................................................................................................................
...

4. Care este provenienţa bugetului Uniunii Europene?

• a. ...............................................................................................................................................................................
• b. ..............................................................................................................................................................................
.
• c. ...............................................................................................................................................................................
.
• d. ..............................................................................................................................................................................
.
BIBLIOGRAFIE
I. CURSURI, TRATATE, MONOGRAFII
LITERATURĂ DE SPECIALITATE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
• Ion M.Anghel; „Personalitatea juridică şi competenţe ale CE/UE”; Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006;
• O. Bibere; „Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene”, Ed. Polirom, Iaşi, 1999;
• O. Bibere; „Tratatul Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene”, Ed. Lucreţius, Bucureşti, 1997;
• Jean Louis Burban; „Parlamentul European”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1999;
• Iordan Gheorghe Bărbulescu; „Uniunea Europeană de la Naţional la Federal”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005;
• Christopher Booker, Richard North; „Uniunea Europeană sau Marea amăgire”, Ed. Antet XX Press, 2004;
• Watter Cairns; „Politicile şi instituţiile U.E.”, Ed. Corint, 2000;
• Nicoleta Diaconu, Viorel Marcu; „Drept comunitar. Partea specială. Politici comunitare”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
• Mircea Djuvara – Izvoarele formale ale Dreptului în Teoria Generală a Dreptului, Enciclopedia Juridică, Bucureşti, 1930;
• Victor Duculescu; „Dreptul integrării europene. Tratat elementar”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
• Alexandru Duţu; „Ideea de Europa şi evoluţia conştiinţei europene”, Ed. All Educational, Bucureşti, 1999;
• Dacian Cosmin Dragoş;„Uniunea Europeană”, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
• Ion Filipescu, Augustin Fuerea; „Dreptul Uniunii Europene, principii, acțiuni, libertăți”, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2016.
• Augustin Fuerea; „Instituţiile Uniunii Europene”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002;
• Augustin Fuerea; „Manualul Uniunii Europene”, Ed. Actami, Bucureşti, 2001;
• Augustin Fuerea; „Drept comunitar european. Partea generală”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;
• Augustin Fuerea; „Drept comunitar european”, Ed. Prouniversitaria, Bucureşti, 2004;
• Fabian Gyula; „Drept instituţional comunitar”, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006;
• G.Gorning, I.E. Rusu; „Dreptul Uniunii Europene”, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
• Cornelia Lefter; „Drept comunitar instituţional”, Ed. Economică, Bucureşti, 2001;
• Mihaela Luţaş; „Integrarea economică europeană”, Ed. Economică. Bucureşti, 1999;
• Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu; „Drept comunitar general”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
• Viorel Marcu; „Drept instituţional comunitar, Ed. LuminaLex.Buc., 2001;
• Roxana Munteanu; „Drept european: evoluţie, instituţii, ordine juridică”, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996; • Octavian Manolache; „Drept comunitar”, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2001;
• Andrei Marga; „Filozofia unificării europene”, colecţia Studii europene, bibl. Apostrof, Cluj-Napoca, 1995;
• Dumitru Mazilu; „Integrarea Europeană. Drept comunitar şi instituţii europene”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
• Ioan Muraru, E. S. Tănăsescu, Gh. Iancu, St. Deaconu, M. H. Cuc; „Cetăţenia europeană”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;
• Anda Nedelcu- Ienei; „Drept Uniunii Europene”, Ed. Cordial Lex, Cluj Napoca,2015;
• Marc Nouschi, Mic atlas istoric al secolului XX, Ed.Polirom, 2002.;
• Petre Prisecaru, Nicolae Idu; „Reforma constituţională şi instituţională a Uniunii Europene”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003;
• Sean Van Raepenbusch, ” Drept instituțional al Uniunii ,Ed. All Beck, Bucureşti, 2005;
• Tudorel Ştefan; „Introducere în dreptul comunitar”, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
• Tudorel Ştefan, Beatrice Andreşan- Grigoriu; „Drept comunitar”, Ed. Rosetti international,Bucureşti, 2014;
• Theodor Tudoroiu; „Tratatul Uniunii Europene”, Ed. Lucretius, Bucureşti, 1997;
• Ovidiu Ţinca; „Drept comunitar material”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
• Ovidiu Ţinca; „Drept comunitar general”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999; • Vasile Vese, Adrian Ivan; „Tratatul de la Nisa”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001;
• Vasile Vese, Adrian L. Ivan „Istoria integrării Europeane”.
• Marin Voicu; „Drept comunitar. Teorie şi jurisprudenţă”, Ed. Ex Ponto, Constanţa;
• Marin Voicu; „Politicile comunitare în Constiuţia Uniunii Europene”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
• Charles Zorgbibe; „Construcţia europeană. Trecut, prezent. viitor”, Ed. Trei, Bucureşti, 1998;
• Ion Jinga, Andrei Popescu; „Integrarea Europeană-Dicţionar de termeni comunitari”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000;
• Gilles Ferreol; „Dicţionarul Uniunii Europene”, Ed. Polirom, Iaşi, 2001;
• XXX ; „Manualul Consiliului Europei:
• XXX; „Enciclopedia Uniunii Europene”, Ed. Ed. Meronia, Bucureşti, 2007.

LITERATURĂ DE SPECIALITATE STRĂINĂ


• Ami Barav; „Dictionnaire juridique des Communauteseuropeennes”, Paris, 1993;
• Banque Mondiale / World Bank (1996), Rapport sur le Developpement du Monde, Economica, Paris;
• J. Boulouis; „Droit instititionnel des Communauteseuropeennes”, Paris, 3-e edition, 1991, 4-e edition, 1994;
• Jean Boulois – Droit Institutionnel de L’Union Européenne, 5-e Edition, Mont Chrestien, Paris, 1995;
• J. Boulouis, R.M. Chevallier; „Grands arrets de la Courde justice des Communauteseuropeennes”, 5-e edition, Paris, 1992;
• Jacques Bourrinet(Coord) – „Le Comite des Régions de L’Union Européenne”, Economica, Paris, 1997;
• Louis Cartou, Jean-Louis Clergerie, Annie Gruber, Patrick Rambaud; „L’UnionEuropeenne”, Ed. Dalloz, 2000;
• P. Constantinho M. Dony – Le Droit Communautaire, Paris, 1999;
• Cordelier Serge, Didiot Beatrice (Coord), (1995), L’Etate du Monde, Edition 1996 Annuaire Economique et Géopolitique Mondiale, La Decuverte, Paris;
• Michel Debré – Projet de Pacte pour une Union D’états Européennes, Paris, Negel, 1950
• Jacques Denis (traduction); „Dictionnaire juridique de l’U.E.”, Ed. Bruylant, Bruxelles, 1998;
• Michel Foucher; Direction Generale des Collectivites Locales (1992), Les Collectivités Locales en Chiffres, La Documentation Française, Paris;
• Guy Isaac; „Droit communautaire general”, 4-e ed., Paris, 1994;
• Jean-Victor-Luis – L’Ordre Juridique Communitaire, Bruxelles 1990;
• Jean Paul Jacqué – Parlement Européen, Encyclopédie Dalloz, (DroitCommunautaire), Paris, 1993;
• P. J. Kapteyn, P. Ver Loren van Themmat – Introduction to the Law of the European Communities, Edited by L. W. Gormley, Kluwer-Deventer, 1990;
• Penelope Kent – European Community Law, 1992;
• R. Lecourt – L’Europe des Juges, Bruylant, Bruxelles, 1976;
• Philippe Mannin; „Les Communautes Europeennes – L’U.E.”, Ed. 3, Ed. Pedone, 1997;
• Moussis Nicolas – Acces a L’Europe, Manuel de la Politique Communautaire, Edit-Eur, Bruxelles, 1993;
• Catherine Pont-Humbert, Dicţionar universal de rituri, credinţe şi simboluri, Ed. Lucman, Buc.,1998; • Denys Simon; „Le systeme juridique communautaire”, Ed. PUF,1997.

II. LEGISLAŢIE RELEVANTĂ


• Tratatul de la Paris instituind CECA – 1951 (1952);
• Tratatele de la Roma instituind CEE şi EURATOM – 1957 (1958);
• Tratatele de la Luxemburg privind sporirea puterii bugetare a Parlamentului european – 1970 şi 1975 (1971, 1976);
• Actul unic european – 1986 (1987);
• Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană – 1992 (1993);
• Tratatul de la Amsterdam privind Uniunea Europeană – 1997 (1999);
• Tratatul de la Nisa -2000 (2003);
• Ce este Uniunea Europeană – Centrul de Informare al Comisie Europene, România, Bucureşti, 2001;
• Ordonanţa din 13 iulie 1990 în „Revue de Droit Internaţional et de Droit Compare”, no.1, 1993;
• Regulamente, decizii, directive, acte şi tratate de aderare la Comunităţile Europene;