EXAMEN LA DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE II

(Sesiunea iunie 2015)

SPECIALIZAREA DREPT

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

SPEŢA NR. 1

În luna februarie 2014, cu o săptămână înainte de reuniunea la nivel înalt a

Consiliului European, Președintele României și Primul Ministru au o divergență privind
participarea la acest eveniment oficial. Primul Ministru, după consultarea Parlamentului,
decide că va participa doar el, ceea ce se și întâmplă. În luna martie 2014, are loc o
emisiune televizată, în care Preşedintele României îl acuză pe Primul Ministru de
depăşirea atribuţiilor sale constituţionale şi legale. Se creează astfel un conflict care are
ca efect politic destrămarea coaliţiei parlamentare majoritare. Partidul primului-ministru
rămâne partid de guvernământ, deţinând majoritatea în Parlament. În luna mai 2014,
Preşedintele emite un decret de revocare din funcţie a primului-ministru și convoacă un
referendum privind desființarea unui post de televiziune care, prin emisiunile sale, îl
susține pe acesta. Primul Ministru, la rândul său, reuşeşte, cu ajutorul majorităţii
parlamentare, să obţină suspendarea din funcţie a Preşedintelui. Între timp, primul-
ministru pierde susţinerea propriului partid. La sfârşitul sesiunii, parlamentul adoptă o
moţiune de cenzură. În acelaşi timp, Guvernul adoptă mai multe Ordonanţe de urgenţă
privind modificarea Codului civil, a legii privind statutul funcţionarului public şi privind
modificarea regulamentelor parlamentare. În luna iulie se organizează un referendum
privind demiterea Preşedintelui României, la care se prezintă 30% din electorat.

ÎNTREBĂRI ŞI CERINŢE:
1. Care sunt problemele de natură constituţională puse în speţa de faţă?
2. Care este autoritatea competentă să soluţioneze conflictul dintre cele două autorităţi?
Ce fel de conflict este acesta?
3. Comentaţi adoptarea ordonanţelor de urgenţă de către Guvern.

REZOLVARE

1. În speţa de faţă problemele de natură constituţională sunt următoarele :

În textul speţei ne este prezentat faptul că în luna mai 2014 Preşedintele emite un
decret de revocare din funcţie a primului-ministru. Conform prevederilor art. 107 alin. 2
din Constituţia României, Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul – ministru.
Convocarea unui referendum privind desființarea unui post de televiziune care, prin
emisiunile sale, îl susține pe primul – ministru, este o altă problemă de natură
constituţională întrucât art. 90 din Constituţia României spune că Preşedintele României,
după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum,
voinţa cu privire la problemele de interes naţional, iar în speta de faţa nu reiese faptul că

1
Preşedintele României ar fi consultat Parlamentul, iar desfiinţarea unui post de
televiziune nu cred că este o problemă de interes naţional.
O altă problemă de natură constituţională este aceea că Guvernul adoptă mai
multe Ordonanţe de urgenţă privind modificarea Codului civil, a legii privind statutul
funcţionarului public şi privind modificarea regulamentelor parlamentare, deoarece
conform prevederilor art. 115 alin. 6 Ordonantele de urgentă nu pot fi adoptate in
domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale
statului, drepturile, libertătile si indatoririle prevăzute de Constitutie, drepturile
electorale si nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri in proprietate publică.
2. Autoritatea competentă să soluţioneze conflictul dintre cele două autorităţi este
conform prevederilor art. 146 lit. E, Curtea Constituţională.
Conflictul dintre cele două autorităţi este de natură constituţională.
3. Conform prevederilor art. 115 alin. 6 Ordonantele de urgentă nu pot fi adoptate in
domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului,
drepturile, libertătile si indatoririle prevăzute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza
măsuri de trecere silită a unor bunuri in proprietate publică. Cu atăt mai mult guvernul nu poate
emite ordonanţe de urgenţă privind modificarea Codului Civil, a legii a legii privind statutul
funcţionarului public şi privind modificarea regulamentelor parlamentare, deoarece nu este de
compenţa lui să emită ordonanţe, singurul îndreptătit fiind Parlamentul care are iniţiativă
legislativă printr-o lege ordinară.

2
 SPEŢA NR. 2

A.M. este un jurnalist la ziarul „Adevăr din umbră”. În cursul anului 2008, în
urma unor investigaţii, el realizează un serial de articole în care dezvăluie legăturile
dintre ministrul C.U., omul de afaceri E.S. şi liderul de sindicat R.G: soţia ministrului
C.U. (M.U.) ar fi înfiinţat o firmă în asociere cu E.S., după care ar fi obţinut mai multe
lucrări finanţate de la buget, fără licitaţie publică; ulterior, firma acestora s-a asociat cu
firma de consultanţă a lui H.G., fiul lui R.G., pentru a obţine fonduri europene
nerambursabile pentru proiecte fictive, prin ministerul condus de C.U. C.U. şi E.S. sunt
prieteni de familie, fapt care este de notorietate publică. După publicarea articolelor în
ziar, ministrul C.U. ordonă organizarea unor controale ale inspectorilor de muncă, aflaţi
în subordinea sa, la sediul ziarului. În urma acestora, nu se constată nereguli, dar patronul
este atenţionat că ar fi bine să-l concedieze pe A.M. Pentru că aceasta nu se întâmplă,
M.U. formulează plângere civilă împotriva lui A.M., pentru calomnie, solicitând
despăgubiri în valoare de 1.000.000 lei şi o plângere penală împotriva lui A.M. şi a unui
coleg, pentru infracţiunea de furt şi violare de domiciliu, pretinzând că aceştia ar fi
pătruns fără drept în sediul firmei sale, sub identităţi false, de unde au sustras documente,
fotografii şi un stick USB. A.M. şi colegul său sunt arestaţi la ordinul unui procuror.
Instanţa decide, ca măsură de siguranţă, suspendarea publicării ziarului. A doua zi, apare
o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care se dispune ca, din motive de securitate
naţională, toate articolele de presă despre miniştri şi familiile lor să fie citite în prealabil
de o comisie a Ministerului de Interne şi numai cele care sunt aprobate de comisie să fie
publicate.
Patronul ziarului decide publicarea acestuia în continuare şi sesizează instanţa
privind infracţiunea de abuz în serviciu. A.M. este menţinut în arest timp de 40 de zile,
fără a se lua vreo măsură între timp şi fără să aibă acces la dosarul său. Nu a avut dreptul
să-şi aleagă un avocat, ci a fost numit, din oficiu, avocatul W.S, fiul lui E.S. După 40 de
zile, este trimis în judecată şi menţinut în arest. Ziarul guvernamental publică zilnic ştiri
despre proces, arătând că „orice judecător cu bun-simţ şi ştiinţă de carte nu poate decât
să-l condamne la închisoare”.
Camere de luat vederi sunt montate la locuinţa patronului ziarului şi lui A.M.,
unde locuiesc soţia şi copiii acestuia, pentru a supraveghea cine intră şi cine iese. Ziarul
guvernamental publică zilnic extrase din convorbirile telefonice ale patronului ziarului şi
relatări privind persoanele care intră şi ies din cele două locuinţe.
După un proces de 5 zile, în care nu a putut cere audierea niciunui martor, A.M.
este condamnat la 2 ani de închisoare pentru furt. Instanţa civilă decide acordarea lui
M.U. despăgubiri de 50.000 ron.

ÎNTREBĂRI ŞI CERINŢE:

1. Ce drepturi fundamentale s-au încălcat în speţa de faţă? Prin ce fapte?

2. Analizați restrângerile drepturilor d-lui A.M. prin prisma articolului 53 din Constituție.
3. Este constituţională OU a Guvernului? De ce? Cine poate sesiza Curtea
Constituțională?

REZOLVARE

1. În această spetă se încalcă în primul rând dreptul la libertatea individuală prevăzut de

art 23 alin. 4 din Constituţia României, potrivit căruia arestarea preventivă se dispune de către

3
judecător, ori în speţa de faţă se precizează că A.M. este arestat din ordinul unui procuror. În
cadrul aceluiaşi articol este încălcat şi alin. 5 conform căruia arestarea preventivă se dispune
pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile în cadrul urmăriri
penale numai cu aprobarea instanţei de judecată.
Alt drept fundamental încălcat în speţa de faţă ese dreptul la libera exprimare, prevazut în
art. 30 din Constituţia României. Astfel că decizia de a suspenda publicarea ziarului încalcă alin.
5 al articolului menţionat mai sus conform căruia nicio publicaţie nu poate fi suprimată.
Deasemenea este încălcat dreptul la apărare prevăzu de art. 24 din Constituţia României,
prin faptul că lui A.M. nu i-a fost permisă alegera unui avocat, acesta fiindu-i impus din oficiu,
nu a vut acces la dosarul cauzei, precum şi faptul că nu a putut cere audierea nicunui martor.
Camerele de luat vederi montate la locuinţa lui A.M. îi încalcă acestuia dreptul la viaţă
intimă, familială şi privată prevăzut în art. 26 din Constituţia României, dar şi dreptul la
inviolabiliatea domiciliului, prevăyut în art. 27 din Constituţia României.
Secretul corespondenţei, prevăyut de art. 28 din Constituţia României, este de asemenea
încălcat prin publicarea zilnică de extrase din convorbirile telefonice ale patronului ziarului.
2. Articolul 53 din Constituţia României la alin.1 spune : Exercitiul unor drepturi
sau al unor libertăti poate fi restrans numai prin lege si numai dacă se impune, după caz,
pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea
consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de
grav.
Iar la alin.2 Restrangerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată
in mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.
Concluzionez de aici că numitului A.M. i-au fost restrânse niste drepturi fundamentale fără a
respecta condiţiile impuse de Constituţia României, şi anume drepturile nu i-au restranse prin
lege şi nici nu s-a impus conform dispoyiţiilor alin. 1. Măsura restrângerii drepturilor lui A.M.
este discriminatorie şi disproporţionată cu fapta carea adeterminat-o, aducându-se atingere
drepturilor şi libertăţilor lui A.M..
3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, conform căreia, toate articolele de presă despre
miniştri şi familiile lor să fie citite în prealabil de o comisie a Ministerului de Interne şi numai
cele care sunt aprobate de comisie să fie publicate, este în neconformitate cu prevederile art. 30
alin. 2 din Constituţia României, care prevede, că cenzura de orice fel este interzisă, astfel
O.U.G. este neconstituţională.
În conformitate cu prevederile art. 146, lit. a din Constituţia României, Curtea
Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora şi
poate fi sesizată de : Preşedintele României, preşedinţii celor două Camere, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, un numă de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25
de senatori.

4
 SPEŢA NR. 3

În anul 2010, Guvernul anunţă că intenţionează să-şi angajeze răspunderea cu

privire la mai multe proiecte de legi organice. În paralel, continuă, în Parlament,
procedura legislativă privind aceleaşi legi. Înainte de dezbaterea finală din Camera
Deputaţilor (cameră decizională), Guvernul declanşează procedura de angajare a
răspunderii. Parlamentarii opoziţiei iniţiază o moţiune de cenzură. Înainte de a se vota
moţiunea, Preşedintele Camerei Deputaţilor sesizează Curtea Constituţională cu privire la
existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi Guvern, privind
competenţa de legiferare. În urma examinării sesizării, Curtea Constituţională decide că
angajarea răspunderii Guvernului nu este constituţională, atâta vreme cât legile îşi urmau
cursul în Parlament, deoarece Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. A doua
zi după publicarea deciziei Curţii, se dezbate moţiunea de cenzură şi aceasta este
adoptată. Guvernul este demis. Primul ministru sesizează Curtea Constituţională
împotriva moţiunii de cenzură, arătând că aceasta nu ar mai fi trebuit dezbătută, în urma
precedentei decizii a Curţii Constituţionale.
În termen de 7 zile, fără a consulta partidele de opoziţie, Preşedintele României îl
numeşte pe Primul ministru demis ca şi candidat la funcţia de prim ministru în noul
guvern. Acesta cere votul de încredere al Parlamentului. Lista şi programul noului guvern
sunt respinse de parlament. A doua zi, Preşedintele dizolvă Parlamentul.

ÎNTREBĂRI ŞI CERINŢE:

1. În ce constă declanşarea procedurii de angajare a răspunderii?

2. Este Curtea Constituţională competentă să soluţioneze sesizarea preşedintelui Camerei
Deputaţilor? Pe ce temei?
3. Este Curtea Constituţională competentă să soluţioneze sesizarea Primului ministru?
Care ar trebui să fie răspunsul Curţii Constituţionale în privinţa acestei sesizări?
4. Este constituţională dizolvarea Parlamentului? Care ar fi, în opinia dvs., pârghiile
constituţionale împotriva unei astfel de măsuri şi cine le-ar putea folosi?

REZOLVARE

1. Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa este procedura constituţională, prin

care, Guvernul pune Parlamentul în faţa unei alternative : fie menţinerea în funcţie a Guvernului,
fiind atunci obligat să accepte ce acest a cerut, fie să nu acorde ce acesta a cerut, dar tunci numai
prin asumarea responsabilităţii deminterii sale. Angajarea răspunderii Guvernului este prevăzută
la art. 114 alin. 1 din Constituţia României.
2. Preşedintele Camerei Deputaţilor poate sesiza Curtea Constituţională, iar aceasta este
competentă în rezolvarea sesizării. În titlul V al Constituţiei Romaniei la art. 146, sunt prevăzute
atribuţiile Curţii Constituţionale, iar la lit. E, din articolul menţionat anterior este menţionat că
soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea
Preşedinteli României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului – ministru sau
a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
3. Categoric Curtea Constituţională e competentă să soluţioneze sesizarea primului –
ministru, după cum am arătat în răspunsul anterior, la art. 146 lit. E, una dintre atribuţiile Curţii
Constituţionale este de a soluţiona conflictele juridice de natură constituţională dintre autorutăţile

5
publice inclusiv la cererea primului – ministru. Referitor la sesizarea primului – ministru,
răspunsul Curţii Constituţionale ar trebui să fie afirmativ, adică împotriva moţiunii de cenzură,
deoarece Curtea Constituţională a decis în prealabil că angajarea răspunderii Guvernului este
neconstituţională, moţiunea de cenzură ne mai avandu-şi rostul.
4. Dizolvarea Parlamentului este prevazută în titlul III, secţiunea a – 3 – a, art. 89 din
Constituţia României, care precizează că se realizează de către Preşedintele României, care după
consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor Grupurilor parlamentare, poate
dizolva Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea noului Guvern
în termen de 60 de zile la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de
investitură. Având în vedere că în speţa de faţa, Parlamentul este dizolvat după respingerea unei
singure solicitări de investitură şi fără consultarea de către Preşedinte a preşedeinţilor celor două
Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, consider că dizolvarea Parlamentului de către
Preşedinte este neconstituţională. Singura pârghie constituţională pe care o văd împotriva unei
astfel de măsuri ar fi întemeiată pe prevederile art. 95 alin 1 din Constituţia României, şi anume
suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, de către Senat şi Camera Deputaţilor cu
consultarea Curţii Constituţionale.

Bibliografie:
Constituţia României
Drept Constituţional şi instituţii politice prof. univ. dr. Bianca Selejan -Guţan
Sistem constituţional şi instituţii politice în Romţnia dr. Cyntia Carmen Curt
Drept constituţional şi instituţii publice lect. univ. dr. Tudor Oniga
Instituţii politice şi drept constituţional Cristan Ionescu
Drept Constituţional. Instituţii şi proceduri. Caiet de seminarii. Radu Chiriţă