UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZARE : DREPT

Drept Uniunii Europene II

Consiliul Uniunii Europene

Profesor de disciplină:
Conf.univ.dr. Daiana-Maura Vesmaș

Student: Mic Ioan – Cătălin

Anul: Ⅱ Hunedoara ID
Temă de control

1
 Cuprins

Consideraţii introductive……………………………………………….pag. 3

Competenţele Consiliului………………………………………………pag. 4

Componenţa Consiliului……………………………………………….pag. 5

Configuraţia Consiliului……………………………………………….pag. 6

Bibliografie……………………………………………………………..pag. 8

2
 Consideraţii introductive

Consiliul Uniunii Europene a fost înfiinţat prin tratatele fondatoare, în

anii 1950. Spre deosebire de Parlamentul European, care a fost, încă din 1958, o
instituţie comună pentru toate cele trei Comunităţi Europene, a existat câte un
Consiliu pentru fiecare comunitate, până la intrarea în vigoare a Tratatului de
fuziune, în 1967.
Consiliul a purtat denumirea de Consiliul Special de Miniştri, de
Consiliul Ministerial. Astfel, Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului a creat 4 instituții: Înalta Autoritate;
Consiliul Special de Miniștri; Adunarea Comună; Curtea de Justiție.
Consiliul Special de Miniștri, reglementat de art. 27 din Tratat, reprezenta
și coordona guvernele și politicile naționale ale statelor membre. Consiliul era
instituția înzestrată cu putere de decizie, reprezentanții statelor membre
adoptând acte care le angajau fără a mai fi nevoie de aprobări sau ratificări
ulterioare. Fiecare guvern avea libertatea să delege ca reprezentant al său pe
unul din membrii săi, considerat cel mai competent în problemele înscrise pe
ordinea de zi a Consiliului. Consiliul dădea un "aviz conform", prin care aproba
deciziile importante ale Înaltei Autorități.
Odată cu semnarea Tratatelor de la Roma, în 1957, prin care se instituiau
celelalte două Comunități Europene, respectiv CEE și CEEA, au fost create și
pentru acestea ca instituție câte un Consiliu.
După unificarea instituțiilor, prin Tratatul de la Bruxelles (1965), cunoscut
în doctrină sub denumirea de Tratatul instituind un Consiliu unic și o Comisie
unică, acesta s-a numit Consiliul de Miniștri. Odată cu intrarea în vigoare a
Tratatului de la Maastricht, instituția își schimbă denumirea în Consiliul Uniunii
Europene, denumire pe care o poartă până la 1 decembrie 2009, când a intrat în
vigoare Tratatul de la Lisabona, dată de la care se numește, simplu, Consiliul
Consiliul Uniunii Europene nu trebuie confundat cu Consilul Europei care
este o organizație internațională cu caracter politic, regională de sine stătătoare,
ce a fost înființată în anul 1949 prin semnarea de catre 10 state (Belgia,
Danemarca, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie,

3
Norvegia și Suedia) la Londra, a Statutului organizației. Acesta reunește statele
europene într-o unitate mai strânsă, în vederea salvgardării și promovării
idealurilor și principiilor care constituie patrimoniul lor comun și favorizează
progresul lor economic și social.
Totodată, Consiliul Uniunii Europene nu trebuie confundat nici cu
Consiliul European. Există 3 criterii pentru a diferenția Consiliul Uniunii
Europene de Consiliul European.
Un prim criteriu este acela al apariției, astfel, în timp ce Consiliul
European a apărut pe cale neconvențională, prin voința șefilor de stat și de
guvern în anul 1974, când aceștia au hotărât să se întâlnească cu regularitate,
împreună cu ministrul lor de externe, cu președintele Comisiei și cu un
vicepreședinte al acesteia1, Consiliul a apărut pe cale convențională, fiind
înființat prin Tratatele instituind Comunitățile Europene.
Un al doilea criteriu de diferențiere este acela al componenței. Consiliul
European are în componență șefi de stat și/sau de guvern ai statelor membre ale
Uniunii Europene, președintele Comisiei Europene, iar la întrunirile sale
participă și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate. Consiliul are în componență, pe de o parte, miniștrii afacerilor
externe și, pe de altă parte, pe lângă aceștia, și miniștrii de resort.
Ultimul criteriu de diferențiere este criteriul atribuțiilor îndeplinite. În
timp ce Consiliul European este o instituție având caracter politic, Consiliul
Europei este legislativul Uniunii Europene.

Competenţele Consiliului

Consiliul Uniunii Europene are următoarele competenţe:

- Consiliul este principalul organ legislativ al CE adoptând acte normative

de drept comunitar secundar şi conferă Comisiei atribuţii de executare a
normelor stabilite de Consiliu.
- Are posibilitatea de a solicita Comisiei să iniţieze anumite acte normative.
- Are atribuţii de control putând exercita acţiuni în anulare şi în constatarea
abţinerii nejustificate.
- În domeniul relaţiilor externe încheie în numele CE convenţii, tratate
internaţionale cu state terţe sau organizaţii internaţionale.

4
 - Consiliul numeşte membrii Comisiei, Comitetului Economic şi Social,
Curţii de Conturi, Comitetului Regiunilor şi responsabilul pentru protecţia
datelor personale.
- Are atribuţii în domeniul personalului, în sensul că adoptă Statutul
Funcţionarilor Comunitari şi stabileşte remuneraţiile membrilor Comisiei
şi CJE.
- Elaborează proiecte de buget şi adoptă bugetul împreună cu Parlamentul
European.

Componenţa Consiliului
Consiliul este compus din reprezentanții fiecărui stat membru. Tratatul de
la Maastricht precizează că reprezentanții statelor sunt la nivel ministerial și
trebuie să fie abilitați să angajeze guvernul țării pe care o reprezintă. Această
formulă are rolul de a permite participarea și a membrilor guvernelor și
colectivităților intra-statice, cum ar fi regiunile Belgiei sau landurile germane.
În cazul în care un membru al Consiliului nu poate participa la reuniunea
Consiliului, el poate fi reprezentat de un funcţionar național de rang înalt, de
reprezentantul permanent sau de adjunctul acestuia (reprezentantul permanent
este ambasadorul țării respective la UE). Funcționarul respectiv poate lua parte
la dezbaterile din Consiliu însă nu are drept de vot, acesta putând fi delegat doar
unui alt membru al Consiliului.
Membrii Consiliului pot fi însoțiți de funcționari care îi asistă. Numărul
acestora din urmă este fixat de către Consiliu, iar numele și calitatea lor trebuie
comunicate în avans Secretarului General al Consiliului, pentru a li se da
permise de acces în sala de Consiliu.
Membrii Consiliului sunt deci responsabili din punct de vedere politic în
faţa parlamentului statului din care vin şi în faţa opiniei publice.
Componenţa Consiliului Uniunii variază funcţie de subiectele abordate.
Sunt astfel posibile nouă formaţii: Consiliul pentru Afaceri Generale, Consiliul
pentru Afaceri Externe, Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare
(ECOFIN), Consiliul Ocupării Forţei de Muncă, Politicii Sociale, Sănătăţii şi
Consumatorilor (EPSCO), Consiliul Competitivităţii (piață internă, industrie,
cercetare și spațiu), Consiliul Cooperării în domeniul Justiţiei şi Afacerilor
Interne (JAI), Consiliul Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei (TTE),

5
Consiliul Agriculturii şi Pescuitului, Consiliul Mediului, Consiliul Educaţiei,
Tineretului,Sportului si Culturii.
Fiecare dintre acestea reuneşte miniştrii de resort ai Statelor Membre.
Formaţia Afaceri Generale are responsabilităţi largi de politică generală, astfel
încât la reuniune poate participa orice ministru sau secretar de stat, a cărui
participare este necesară.
Consiliul reunit la nivelul miniștrilor de externe (sau la nivelul miniștrilor
pentru integrare europeană) poartă denumirea de Consiliu General. Atribuția sa
principală este aceea de a asigura coordonarea activității Consiliilor Speciale.

Configuraţia Consiliului

Consiliul este alcătuit din miniştrii statelor membre. Acesta se reuneşte în

zece formaţiuni diferite, în funcţie de subiectele dezbătute.

 Afaceri Generale
În cadrul sesiunilor Afaceri Generale, Consiliul examinează dosarele care
se referă la mai multe politici ale Uniunii, precum negocierile legate de
extinderea UE, pregătirea perspectivei bugetare multianuale a Uniunii sau
chestiuni instituţionale şi administrative.
Acesta coordonează pregătirea reuniunilor Consiliului European şi
acţiunile întreprinse în urma reuniunilor respective.
De asemenea, Consiliul exercită rolul de coordonare a lucrărilor în
diferitele domenii de politici desfăşurate de celelalte formaţiuni ale Consiliului
şi examinează dosarele care îi sunt încredinţate de Consiliul European.

 Afaceri Externe
În cadrul sesiunilor Afaceri Externe, Consiliul abordează toate aspectele
acţiunii externe a Uniunii, inclusiv politica externă şi de securitate comună,
comerţul exterior şi cooperarea pentru dezvoltare. În ultimii ani, Consiliul, în
cooperare cu Comisia, a acordat prioritate asigurării coerenţei acţiunii externe a
UE, prin intermediul gamei de instrumente aflate la dispoziţia Uniunii.

6
  Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN)

Este compus din miniștrii economiei și finanțelor, se întrunește o data pe

lună și acoperă politica Uniunii Europene într-o serie de domenii, precum:
coordonarea politicilor economice; supravegherea economiilor din statele
membre; monitorizarea politicii bugetare și a finanțelor publice din statele
membre; moneda euro (aspectele legale, practice și internaționale); piețele
financiare, circulația capitalurilor și relațiile economice cu statele terțe.
Consiliul ECOFIN decide, în principal, cu majoritate calificată, în
consultare sau codecizie cu Parlamentul European, excepție făcând aspectele
fiscale ce sunt decise în unanimitate.

 Justiţie şi afaceri interne (JAI)

Consiliul „Justiţie şi Afaceri Interne” (JAI) întruneşte, aproximativ o dată

la două luni, miniştrii de justiţie şi miniştrii de interne pentru a discuta despre
dezvoltarea şi punerea în aplicare a acţiunilor de cooperare, precum şi a
politicilor comune din acest domeniu.
Astfel, Consiliul îşi exercită funcţia de colegiuitor al UE, adoptând în
prezent directive şi regulamente în ansamblul domeniului justiţiei şi afacerilor
interne. Reuniunile Consiliului sunt pregătite de grupuri de lucru şi de comitete,
în special CATS (cooperarea judiciară şi poliţienească), Comitetul strategic
pentru imigraţie, frontiere şi azil, COSI (Comitetul permanent pentru securitate
internă) creat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi Grupul de
lucru pentru chestiuni de drept civil.
Politicile aferente spaţiului de libertate, securitate şi justiţie sunt puse în
aplicare de către statele membre şi de către instituţiile UE.

7
 Bibliografie

1. Dan Vătăman, Drept comunitar European, Curs universitar, București,

Editura Universul Juridic, 2010

2. Gyula Fabian, Drept Instituțional Comunitar, Ed. a 3-a, Cluj-Napoca,

Editura Hamangiu 2010.