UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

TRADIȚIILE DEMOCRATICE
ROMÂNEȘTI

DISCIPLINA: Istoria dreptului românesc

Cadru didactic: Prof. Univ. Dr. Manuel Guțan

STUDENT: Petrache Georgel Elvis

Anul I, sem. I, gr. 2

2020
1
 PREAMBUL
Constituția României
„Art. 1 (3) România este stat de drept, democratic și social, în care
demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a
personalității umane, dreptatea șipluralismul politic reprezintă valori supreme, în
spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din
decembrie 1989, și sunt garantate.”1
Lucrarea de față are scopul de a analiza dacă există sau nu există tradiții
democratice ale poporului român și cum au evoluat acestea în timp pe teritoriul
României.
Consider necesar să încercăm să definim încă de la început care sunt
principiile democrației, principii în funcție de care vom analiza cele șapte legi
fundamentale adoptate la intervale diferite de timp, începând de la debutul primei
Constituții în anul 1866.

Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”,

din grecescul demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = "puterea
poporului") este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile
de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.

De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor

omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea
și separarea puterilor în stat.

În celebrul citat al lui Abraham Lincoln (1863), democraţia înseamnă

„guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni”.

Cele trei definiţii pot fi înţelese după cum urmează:

„guvernarea oamenilor”: puterea provine de la oameni – oamenii reprezintă

puterea suverană care exercită puterea sau acordă mandat pentru exercitarea
puterii şi oricine face parte din autoritate poate fi considerat răspunzător de
către oameni;
1
Constituția României

2
 „de către oameni”: puterea este exercitată fie prin reprezentanţi aleşi fie prin
conducere directă de către cetăţeni;
„pentru oameni”: puterea este exercitată pentru a servi intereselor oamenilor,
adică binele comun.

Principiile democrației moderne:

 Autoritatea este prezentă în relațiile dintre oameni atât în viața privată, cât și

în viața publică. Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-și
impune propria voință celorlalți. În statul democratic, autoritatea este mult
diferită de exercitarea puterii într-un regim totalitar sau autoritar.
 Libertatea
 Egalitatea
 Responsabilitatea
 Dreptatea
 Proprietatea
 Pluralismul politic
 Separarea puterilor în stat
 Reprezentativitatea
 Principiul suveranității națiunii
 Principiul domniei majorității și protecției minorității
 Principiul separării puterilor în stat: potrivit acestui principiu, în cazul unui
stat democratic trebuie să existe 3 puteri: puterea legislativă – întocmește
legile, puterea executivă - pune în practică legile întocmite și puterea
judecătorească - verifică respectarea legilor.

Principiile de interpretare a valorilor supreme enumerate mai sus sunt cele

care determină conţinutul material al statului de drept: demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic. Acestea
constituie valori supreme în spiritul tradiţiilor democratice.

3
 Expunerea parcursului constituțional al României prin analiza existenței și
respectării valorilor supreme care determină STATUL DE DREPT

Constituția din 1866

Prima constituție veritabilă a României moderne este consideră cea elaborată

în 1866. Adunarea Constituantă aleasă în aprilie 1866 începe lucrările pentru
elaborarea şi adoptarea imediată a unei legi fundamentale a ţării. După dezbateri
aprinse între conservatori şi liberali, dar şi cu implicarea hotărâtă a lui Carol, care
abia fusese instalat la conducerea ţării, legea fundamentală este adoptată de
Adunarea Constituantă la 11 iunie. Prima Constituţie a României e promulgată de
Carol la 1/13 iulie 1866, aceasta fiind data de la care ţara noastră are o lege
supremă.
Constituţia României deşi este elaborată la puţin timp după intrarea în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea cuprinde unele drepturi rar întâlnite în
legislaţia constituţională europeană a vremii, precum dreptul la azil politic,
libertatea individului, care este garantată sau inviolabilitatea domiciliului.
În privinţa puterilor statului, Domnul are atât atribuţii legislative, pe care le
exercită împreună cu Adunarea Deputaţilor şi Senatul, dar şi puteri executive
împreună cu miniştrii. Şeful statului este cel care convoacă cele două Camere cu
rol legislativ, dar totodată poate să şi dizolve aceste foruri. În legătură cu puterea
judecătorească, este interzis prin Constituţie a se înfiinţa tribunale extraordinare,
pentru toată România funcţionând o unică, Curte de casaţie, iar în ceea ce priveşte
partea financiară, la nivel naţional funcţionează o singură Curte de Conturi.2
Principiile de bază ale constituției din 1866 au fost următoarele:
 Separația puterilor în stat (legislativă, executivă, judecatorească);
 guvernare reprezentativă (parlament ales prin vot, conducerea statului
reprezenta întreaga națiune);

2
A. Ungureanu, Istoria constituțională a României, Analele Univ. „Constantin Brâncuși”din Tg. Jiu, Seria Științe
juridice nr. 2/209, p. 132,133

4
  suveranitate națională (puterea statului emană de la națiune);
 responsabilitatea ministerială (miniștrii răspund în fața legii pentru actele
lor);
 monarhie ereditară și constituțională: România este condusă de moștenitori
din casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Aceștia trebuiau crescuți în religia
ortodoxă.

Drepturile si libertățile cetățenești erau:

 libertatea persoanei (nimeni nu poate fi urmărit sau arestat decât în cazuri
prevăzute de lege);
 libertatea întrunirilor (dreptul de a organiza adunări publice);
 libertatea asocierilor (dreptul de a alcătui organizații: ex. partide, sindicate
etc.);
 libertatea conștiinței (dreptul de a avea propriile idei, credințe, dar
respectând ordinea publică și bunele moravuri);
 libertatea presei (dreptul de a publica propriile idei);
 inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietății, inviolabilitatea
corespondenței (aceste prevederi care interzic pătrunderea în domiciliu fără
acordul persoanei sau fără mandat judecătoresc, preluarea unei proprietăți
sau citirea corespondenței private au rolul în primul rând, de a apăra
cetățeanul în fața abuzurilor reprezentanților instituțiilor statului și abia apoi
în fața abuzurilor persoanelor fizice);
 libertatea învățământului;
 învățamântul primar era gratuit și obligatoriu.

Intrată în vigoare la 1 iulie 1866, Constituţia şi-a încetat efectele la 28 martie

1923, fiind abrogată de noua lege fundamentală a ţării.
În ciuda deficitului demografic, în ciuda compromiterii constituționalismului
liberal, mecanismele politice funcționale, așa cum le-a modelat Carol I cu sprijinul
unor prim miniștri energici au transformat Romania într-un stat modern, guvernat

5
după principiile liberalismului: separația puterilor în stat, drepturi și libertăți
cetățenești, garantarea proprietății private.
Constituția din 1923
După încheierea primului război mondial, soldat cu încorporarea tuturor
teritoriilor româneşti în interiorul unei singure graniţe, dar şi cu modificarea
radicală a contextului internaţional (schimbarea echilibrului de forţe în Europa),
necesitatea unei noi legi fundamentale în România era evidentă.
După venirea la guvernare a noii puteri în 1922, un an mai târziu intră în
vigoare noua lege supremă a ţării.
Noua Constituţie este asemenea predecesoarei, una democratică şi care
respectă drepturile românilor, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, dreptul la asociere,
la muncă, dar şi libertatea presei.
Conform textului constituţional, proprietatea privată este garantată de stat,
acesta neputând interveni asupra proprietăţii particulare decât pentru cazuri de
utilitate publică, dispunând exproprierea.
De asemenea a fost introdus votul universal, cu respectarea însă a unor
limite stabilite cu câţiva ani înainte. Constituţia a menţionat separarea puterilor în
stat, astfel puterea legislativă aparţine Parlamentului, cea executivă este
încredinţată deopotrivă Regelui şi Guvernului, iar puterea judecătorească a revenit
Înaltei Curţi de Casaţie.
Constituţia din 1923 a marcat profund viaţa românilor în perioada dintre cele
două războaie mondiale, însă nu toate garanţiile şi prevederile democratice au fost
respectate întocmai. Intrată în vigoare în 1923, Constituţia a fost abrogată expres în
1938 la data de 27 februarie de către o altă lege supremă.3
Similar Constituției din 1866, Constituția din 1923 a avut un profund
caracter democratic, statuând principii democratice moderne, este adevărat unele
ignorate sau nerespectate în mod real, astfel încât putem confirma totuși cel puțin
parțial existența unor principii democratice.

3
A. Ungureanu, Istoria constituțională a României, Analele Univ. „Constantin Brâncuși”din Tg. Jiu, Seria Științe
juridice nr. 2/209, p.134

6
 Constituția din 1938
Ajuns la putere după ce ţara fusese condusă de o regenţă, Carol al II-lea
dorind să conducă în mod individual şi cu nesocotirea principiului separări
puterilor în stat decretează o nouă Constituţie. Această Constituţie a fost redactată
de juristul Istrate Micescu, iar în baza ei autoritatea monarhului a crescut foarte
mult, Parlamentul având un rol pur decorativ, atributul legiferării fiind preluat
aproape în întregime de Rege, care avea şi largi prerogative executive. A fost
introdusă pedeapsa capitală şi s-a stabilit că dreptul de vot să aparţină cetăţenilor,
care au împlinit vârsta de 30 de ani.
Situată cronologic între legile fundamentale democratice şi cele
caracteristice regimului totalitar, care s-a instaurat în România la puţin timp după
terminarea celui de-al II - lea război mondial, Constituţia din 1938 face
neintenţionat trecerea de la un regim bazat, pe respectarea drepturilor fundamentale
ale cetăţeanului şi pe separarea puterilor în stat, la un alt regim caracterizat de
nesocotirea drepturilor şi a libertăţilor individuale, în cadrul căruia puterile statului
aparţin doar formal unor instituţii diferite, în realitate ele fiind la dispoziţia
conducătorului suprem sau a unui grup oligarhic, care deţine controlul în stat.4
Constituția din 1948
La 13 aprilie 1948 intră în vigoare noua Constituţie a României. Noua lege
fundamentală a ţării diferă foarte mult de precedentele prevederi constituţionale.
Inclusiv numele ţării devine Republica Populară Română, mijloacele de
producţie trec în proprietatea statului, proprietatea privată asupra fondului forestier
ori a mijloacelor media va fi desfiinţată, acestea urmând a fi preluate tot de către
statul comunist.
Deşi se prevede o serie de drepturi subiective ale cetăţenilor, în realitate
acestea vor fi încălcate flagrant, dispoziţiile cuprinse în Constituţie în acest sens
neînsemnând prea mult pentru puterea abia instalată la conducerea ţării.

4
A. Ungureanu, Istoria constituțională a României, Analele Univ. „Constantin Brâncuși”din Tg. Jiu, Seria Științe
juridice nr. 2/209, p.135

7
 Despre separarea puterilor în stat nici nu se mai poate vorbi „organul suprem
al puterii de stat a Republici Populare Române este Marea Adunare Naţională a
R.P.R.”. Acest for are atât competenţă legislativă, cât şi executivă, formând
guvernul, stabilind denumirea ministerelor şi atribuţiile acestora, precum şi
alegerea Prezidiului Marii Adunări Naţionale, în fapt, organul colectiv de
conducere nemijlocită a ţării, acesta putând emite decrete semnate de Preşedintele
şi secretarul Prezidiului.
Legea permite înfiinţarea unor instanţe speciale, prevedere de care se vor
folosi noii conducători, pentru a-i condamna la pedepse grele, pe aceia, care erau
consideraţi opozanţi ai regimului.5
Constituția din 1952

Adoptată cu unanimitate de voturi (ca și precedenta Constituție), noua lege

fundamentală păstrează păstrează linia trasată de precedentul act constituţional,
consolidând economia centralizată şi distrugând practic proprietatea privată.
Constituția din 1965
La fel ca și precedentele două constituții și aceasta a fost aprobată tot cu
unanimitate de voturi.
În textul acesteia se precizează că ţara devine republică socialistă, având o
singură forţă politică, conducătoare a întregii societăţi, exportul devine monopol al
statului, relaţiile externe ale statului român sunt de prietenie cu alte state socialiste
şi doar de colaborare cu ţările având o altă orientare socio-politică, partidul
reprezentând cea mai înaltă formă de organizare a clasei muncitoreşti.

Consider că cele trei Constituții (1948, 1952, 1965) nu numai că nu statuează

principii și valori democratice specifice unui stat de drept, ci mai mult anulează
întreg progresul democratic făcut de constituțiile din 1866 și 1923.

Constituția din 1991

5
A. Ungureanu, Istoria constituțională a României, Analele Univ. „Constantin Brâncuși”din Tg. Jiu, Seria Științe
juridice nr. 2/209, p.136

8
 La 8 decembrie 1991, Constituţia elaborată în 1965 este abrogată în
totalitatea ei, mai ales că în mare parte aceasta căzuse în desuetudine, încă din a
III-a decadă a lunii decembrie 1989.
Noua Constituţie a României aflată în vigoare şi astăzi a fost elaborată de
către Adunarea Constituantă, înfiinţată în acest scop, în urma alegerilor din luna
mai 1990. Adunarea Constituantă a avut un termen de 18 luni în care să finalizeze
textul constituţional. Acesta a fost votat în plenul Adunării pe fiecare articol în
parte. În final 81% din membrii Adunării au votat în favoarea adoptării textului
Constituţiei, textul fiind supus voinţei poporului printr-un referendum naţional
desfăşurat la 8 decembrie 1991 şi încheiat cu votul favorabil pentru noua lege
fundamentală a ţării, a peste 77% din participanţi.
În toamna anului 2003, mai exact în datele de 18 şi 19 decembrie,
Constituţia României este modificată. Printre aspectele avute în vedere la această
dată şi care erau considerate depăşite din punct de vedere evolutiv, dar şi al
aspiraţiilor integrării ţării în structurile europene s-au regăsit:
 eliminarea obligativităţii efectuării serviciului militar;
 garantarea proprietăţii;
 înlocuirea Curţii Supreme de Justiţie cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
 posibilitatea folosirii limbii materne în faţa instanţei de către cetăţenii
români aparţinând minorităţilor naţionale;
 reducerea imunităţilor naţionale doar la nivelul opiniilor şi al voturilor
exprimate în calitate de demnitari;

Legea fundamentală a ţării aflată în vigoare se înscrie pe linia constituţiilor

moderne, garantând drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, indicând
forma republicană de guvernământ; prohibind pedeapsa capitală; interzicând
extrădarea sau expulzarea din ţară a unui cetăţean român; recunoscând dreptul de a
fi ales în Parlamentul Europei, pentru cetăţenii români, după aderarea ţării la U.E.
stabilind atribuţii distincte în dezbaterea şi adoptarea legilor de către cele două
9
Camere ale Parlamentului; prelungind durata mandatului prezidenţial la 5 ani,
astfel ajungându-se la disjungerea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare.6

Concluzii
România a avut şapte legi fundamentale şi un număr total de 26 de
modificări ale Constituţiilor aflate în vigoare. Deşi în toată această perioadă, statul
român a beneficiat continuu de prevederile unei legi supreme nu putem vorbi totuşi
de o stabilitate constituţională.
Frecvenţa modificărilor aduse legilor fundamentale în partea a doua a
veacului trecut denotă importanţa scăzută, pe care o acordau guvernanţii vremii,
acestei legi. A modifica în câţiva ani de peste zece ori o Constituţie se poate
considera o diminuare a supremaţiei Constituţiei asupra tuturor actelor normative,
atâta timp cât tocmai aceasta este supusă schimbărilor o dată la un an sau la doi
ani.
Primele două constituţii au avut un caracter profund democratic, cuprinzând
drepturi și libertăţi care nu se regăseau nici în alte documente similare ale vremii,
la nivel european, adaptate la specificul și contextul politic, social și economic al
vremii. Următoarele legi fundamentale anterioare Constituției din 1991 au avut un
caracter totalitar, întrerupând linia progresului începută de Constituția de la 1866.
Revenind la problema care ne preocupă, existența sau inexistența tradițiilor
democratice ale poporului român, consider că deși în cele Constituțiile din 1866 și
1923 se stabileau unele principii și valori democratice, ținând cont de existența lor
redusă ca durată de timp, dar și de perpetuarea unor limitări (precum dreptul de
vot) alături de ignorarea de multe ori a prevederilor legii fundamentale nu se poate
vorbi de o tradiție solidă a valorilor democratice ale poporului român. Cu toate
acestea nu putem nega caracterul profund democratic al celor două constituții,
comparativ cu actele cu caracter constituțional anterioare.

6
A. Ungureanu, Istoria constituțională a României, Analele Univ. „Constantin Brâncuși”din Tg. Jiu, Seria Științe
juridice nr. 2/209, p.139

10
BIBLIOGRAFIE:

1. A. Ungureanu, Istoria constituțională a României, Analele Univ. „Constantin

Brâncuși”din Tg. Jiu, Seria Științe juridice nr. 2/2009
2. G. Gîrleșteanu, Tradițiile democratice ale poporului român și idealurile
revoluției din decembrie 1989, Ed. Universul Juridic, București, 2015
3. B. Selejan-Guțan, Drept constituțional și instituții politice vol. I, ed. a 4-a,
rev. și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2020
4. M. Guțan, Istoria dreptului românesc, ed. a 3-a, rev, Ed. Hamangiu,
București, 2017

11