UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

DISCIPLINA: DREPT CIVIL (Partea generală)

Cadru didactic: Conf. Univ. Dr. Cornelia Munteanu

STUDENT: Petrache Georgel Elvis

Anul I, sem. I, gr. 2

2020

1
  Preliminarii
Actul juridic civil se definește ca fiind acea manifestare de voință
destinată să producă anumite efecte juridice (să creeze, să modifice sau să stingă
un raport juridic civil) în limitele și condițiile dreptului obiectiv.
Potrivit definiției actului juridic civil, efectele lui constau, după caz, în
crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice civile și,
implicit, a drepturilor și obligațiilor care alcătuiesc conținutul acestor raporturi.
Producerea acestor efecte este guvernată de 3 mari principii:
 Principiul forței obligatorii a actului juridic;
 Principiul irevocabilității actului juridic;
 Principiul relativității efectelor actului juridic civil.
Altfel spus, actul juridic se caracterizează prin obligativitate,
irevocabilitate și relativitate.

 Principiul forței obligatorii a actului juridic (pacta sunt servanda)

Potrivit art. 1270 alin. (1) C. Civ., „Contractul valabil încheiat are putere
de lege între părțile contractante”. Actul juridic civil se impune respectului
părților întocmai cum li se impune legea, în măsura în care actul juridic
întrunește condițiile de valabilitate prevăzute de lege și nu încalcă ordinea
publică, dispozițiile imperative ale legii sau bunele moravuri.1)
Actul juridic trebuie respectat și se impune
- părților – care trebuie să-și îndeplinească obligațiile asumate;
- terților – care trebuie să respecte situația juridică creată prin orice act
juridic;
- instanțelor de judecată – care în caz de litigiu, vor impune părților
respectarea actului juridic încheiat.

O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a, Universul

1)

Juridic,București, 2017, p336

2
 Excepții de la principiul forței obligatorii:
 Încetarea efectelor actului juridic se produce indiferent de voința părților
atunci când dispare unul din elementele constitutive ale actului (de ex.
pierderea lucrului la care se referă contractul conduce la încetarea
contractului de locațiune sau închiriere – art. 1818 alin.(1) C. Civ.;
moartea uneia dintre părți duce la încetarea contractului de mandat – art
2030 lit. c) C. Civ.).
 Prorogarea (prelungirea) prin lege poate extinde efectele actului peste
limita de timp stabilită de părți (de ex. contractele de închiriere a
locuințelor în baza art. 1din Legea nr. 17/1994; art. 7 alin. (1) din Legea
nr.112/1995, etc). Prorogarea operează pentru 5 ani.
 Suspendarea efectelor unui act juridic cu executare succesivă se produce
datorită unui caz fortuit - art. 1351 alin. (3) C. civ. sau de forță majoră –
art. 1351 alin. (2) C. civ.
 Modificarea unor efecte ale actului juridic s-ar putea impune părților prin
aplicarea teoriei impreviziunii, prin hotărâre judecătorească (art. 1271 C.
civ.). Actele juridice se consideră a fi încheiate sub condiția implicită a
menținerii situației generale existente la data încheierii lor (clauza rebus
sic stantibus).
Exemplu: P îi închiriază lui G camere frigorifice, obligându-se să achite
el prețul energiei electrice. După un timp, prețul energiei electrice crește
atât de mult încât el este mai mare decât chiria.2)
Clauza rebus sic stantibus trebuie primită numai în mod excepțional,
deoarece art. 1271 alin. (1) C. civ. Stabilește că părțile sunt ținute să își execute
obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii
costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii
contraprestației.

O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a, Universul Juridic,
2)

București, 2017, p337

3
 Alineatul 2 al art. 1271 C. civ statuează: „Cu toate acestea, dacă
executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări
excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la
executarea obligației, instanța poate să dispună:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între
părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea
împrejurărilor;
b) încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le
stabilește.”
Dispozițiile art. 1271 alin. (3) C. civ. precizează că dispunerea adaptării
sau încetării contractului de către instanță poate avea loc numai dacă se
îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici
nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în
momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi
în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună credință,
negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.
Așadar, condițiile de fond pentru revizuirea contractului sunt cele
menționate mai sus la literele a) – c), condiția de la litera d) fiind una prealabilă
și obligatorie sesizării instanței.3)

O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a, Universul Juridic,
3)

București, 2017, p338

4
 PRINCIPIUL FORȚEI OBLIGATORII

Acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părților (în cazul
contractelor) sau părții (în cazul actelor juridice unilaterale) întocmai ca legea. Cu alte cuvinte,
executarea actului juridic civil este obligatorie pentru părți, nu facultativă.

EXCEPȚII

Cazuri de Cazuri de Revizuirea Situații în care legea ar recunoaște

restrângere a extindere a efectelor uneia dintre părțile actului juridic
forței obligatorii forței anumitor acte posibilitatea de a aduce modificări
obligatorii juridice unilaterale

 Principiul irevocabilității actului juridic

Este discutabil dacă principiul irevocabilitățiile este un principiu de sine
stătător sau doar o consecință a principiului forței obligatorii a actului juridic.
Totuși, ținând cont de reglementarea în materie cuprinsă în Codul civil, vom
distinge numai între efectele produse față de părțile actului juridic(principiul
forței obligatorii)și efectele produse față de terți (principiul relativitățiiefectelor
actului juridic și opozabilitatea față de terți).Vom reține regula irevocabilității
actului juridic ca o consecință a principiului forței obligatorii, așa cum, de altfel,
reiese și din textele Codului civil.4)
Din interpretarea per a contrario a alin. (2) al art. 1270 C. civ., care cu
privire la contracte dispune că acestea „se modifică sau încetează numai prin
acordul părților ori din cauze autorizate de lege”, rezultă că actul juridic nu
poate fi revocat prin voința unilaterală a uneia din părțile lui (sau a părții care l-a
încheiat – în cazul actelor juridice unilaterale).
Irevocabilitatea actului juridic decurge în mod firesc, ca o consecință, din
principiul forței obligatorii a actului juridic.5)

4)
O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a, Universul Juridic,
București, 2017, p335-336
5)
O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a, Universul Juridic,
București, 2017, p340
5
 Excepțiile de la regula irevocabilității prevăzute expres de lege sunt
următoarele:
a) În cazul contractelor și a celorlalte acte bilaterale:
 Donațiile între soți sunt revocabile numai în timpul căsătoriei (art.
1031 C. civ.);
 Contractele de locațiune încheiate pe durată nedeterminată pot fi
revocate prin voința unilateralăma oricăreia dintre părți (art. 1816
C. civ.);
 Contractele de închiriere a locuințelor pe perioadă nedeterminată
pot fi revocate unilateral numai de către chiriaș cu respectarea unui
termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât un sfert din
intervalul de timp pentru care s-a stabilit chiria (art. 1824 alin. (1)
C. civ.);
 Contractul de mandat (art. 2031 C. civ.) poate fi oricând revocat
de oricare dintre părți (dar cu efecte numai pentru viitor);
 Contractul de depozit (art. 2115 alin. (1) C. Civ.) poate fi revocat
oricând de către deponent, cu efecte numai pentru viitor;
 Denunțarea contractului de asigurare de una din părți cu
respectarea unui preaviz de minim 20 de zile (art. 2209 C. civ.);
 Contractul de consignație poate fi revocat din partea
consignantului sau poate înceta prin renunțarea consignatarului (art.
2063 C. civ.);
 Contractul de agenție încheiat pe perioadă nedeterminată poate fi
denunțat de oricare dintre părți, cu respectarea unui termen de
preaviz (art. 2089 C. civ.);
 Contractul de comision prin revocare din partea comitentului (art.
2051 C. civ.);
 Contractul de cont curent încheiat pe perioadă nedeterminată poate
fi denunțat de oricare dintre părți cu respectarea unui termen de
preaviz de 15 zile (art. 2183 alin. (2) c. civ.);

6
  Contractul încheiat în afara spațiilor comerciale este reglementat
de O.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul
contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru
modificarea și completarea unor acte normative. La art. 9 al O.G.
34/2014 este prevăzut un „drept de retragere” al consumatorului
dintr-un asemenea contract sau dintr-un contract la distanță în
termen de 14 zile fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere, cu
returnarea produselor la comerciant în termenele stabilite.
b) În cazul actelor juridice unilaterale, acestea pot fi revocate de către partea
prin a cărei voință s-au încheiat, numai în cazurile expres prevăzute de
lege, și anume:
 Testamentul este un act unilateral de voință esențialmente
revocabil printr-un alt testament (art. 1051 C. civ.) sau prin
distrugerea testamentului olograf (art. 1052 C. civ.);
 Renunțarea la moștenire poate fi revocată numai înăuntrul
termenului de acceptare și numai dacă între timp moștenirea nu a
fost acceptată de un alt succesibil (art. 1123 C. civ);
 Promisiunea publică de recompensă poate fi revocată doar înainte
de executarea prestației (art. 1329 C. civ.);
 Mărturisirea judiciară poate fi revocată pentru eroare de fapt
scuzabilă (art. 349 alin. (3) C. pr. civ.);
 Promisiunea de donație se revocă de drept în cazul deteriorării
situației materiale a donatorului astfel încât executarea promisiunii
a devenit excesiv de oneroasă (art. 1022 alin. (2) C. civ.);
 Oferta sau acceptarea poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la
destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, după caz, cu
acceptarea (art. 1199 c. civ).
Există însă și acte juridice unilaterale care sunt esențialmente irevocabile
(actul prin care se recunoaște filiația, actul de acceptare a moștenirii, etc), după
cum există și acte unilaterale care sunt irevocabile numai un anumit timp stabilit

7
 de lege sau de voința părții (oferta de a contracta, oferta publică de recompensă,
etc.).6)

IREVOCABILITATEA ACTULUI JURIDIC

Actului juridic bilateral nu i se poate pune capăt prin voința numai a uneia din părți, actului juridic plurilater

EXCEPȚII

De la irevocabilitatea actelor juridice civile bilaterale sau plurilaterale

De la irevocabilitatea actelor juridice civile unilaterale

 Principiul relativității efectelor actului juridic civil

Potrivit acestui principiu exprimat de art. 1280 C. civ., care dispune
„Contractul produce efecte numai între părți, dacă prin lege nu se prevede altfel”
un act juridic civil produce efecte numai față de părțile care l-au încheiat (res
inter alios acta, aliis neque nocere neque prodesse potest). Altfel spus,
relativitatea efectelor actului juridic civil este regula potrivit căreia acest act
produce efecte numai față de autorii sau autorul actului, el neputând să profite
sau să dăuneze altor persoane.
Înțelegerea principiului relativității și a excepțiilor lui presupune
clarificarea noțiunilor de părți, terți și avânzi cauză.
 Părțile – persoanele care au încheiat (fie personal, fie prin
reprezentant) actul juridic, și față de care acesta produce efecte,
precum și cei care au dobândit această calitate în timpul desfășurării
sau executării actului. Prin „părți” se înteleg numai părțile actului
juridic bilateral sau plurilateral, nu și autorul actului juridic
unilateral.7)
6)
O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a, Universul Juridic,
București, 2017, p342
7)
O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a, Universul Juridic,
București, 2017, p343
8
  Terții (penitus extranei) – persoanele străine de actul juridic, care
nu au participat nici personal, nici prin reprezentant la încheierea
lui, și față de care nu se produc efecte. Evident terții nu au calitate
nici de avânzi-cauză, ei fiind cu totul străini de actul juridic.
 Avânzi-cauză (habens causam, ayants cause) – persoanele care
nu au participat la încheierea actului juridic, dar totuși datorită unor
legături (personale) juridice pe care le au cu părțile, suportă unele
efecte ale actului juridic. Ei dobândesc drepturi și obligații de la
autorul lor, dar după caz, sunt obligați să suporte efectele actului.
Astfel, în teoria clasică sunt avânzi-cauză:
a) Succesorii universali și succesorii cu titlu universal sunt persoanele care
succed la întreg patrimoniul autorului lor sau la o cotă-parte din acesta.
o Succesorii universali sunt persoanele care dobândesc de la autorul
lor întreg patrimoniul. De exemplu: moștenitorul legal unic,
legatarul universal și persoana juridică în cazul comasării.
o Succesorii cu titlu universal sunt persoanele care dobândesc de la
autorul lor o fracțiune dintr-un patrimoniu. De exemplu:
moștenitorii legali și legatarii cu titlu universal și persoana juridică
în cazul divizării.
Art. 1282 C. civ. – „Transmisiunea drepturilor și obligațiilor către succesori”,
ne spune că: „(1) La moartea uneia din părți, drepturile și obligațiile
contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu
universal, dacă din lege, din stipulația părților ori din natura contractului nu
rezultă contrariul.”

b) Succesorii cu titlu particular (denumiți și succesori singulari) sunt

persoanele care dobândesc de la autorul lor numai anumite drepturi sau
bunuri determinate (de exemplu, cumpărătorul unui bun, cesionarul unei
creanțe, donatarul, legatarul cu titlu particular).
Art. 1282 alin. 2 C. civ. stabilește: „Drepturile, precum și, în cazurile
prevăzute de lege, obligațiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se
transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părților”.

9
 Acești succesori sunt avânzi-cauză față de actele juridice făcute de autorul
lor numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
o dacă actul respectiv a dat naștere unor drepturi și obligații strâns
legate de bunul dobândit de succesor;
o dacă actul încheiat de autor cu alte persoane are dată certă
anterioară dobândirii bunului;
o dacă s-au îndeplinit condițiile de publicitate cerute de lege sau alte
condiții stabilite de lege.
c) Creditorii chirografari sunt acei creditori ale căror creanțe nu sunt
garantate cu o garanție reală (ipotecă, gaj, privilegiu); patrimoniul
debitorului lor le este acestora garanția comună.

PRINCIPIUL RELATIVITĂȚII EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL

Regula de drept potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai față de autorul sau, după caz, a

PARTE TERȚ AVÂND-CAUZĂ

Prin parte se înțelege persoana

Terții sunt
care
persoanele
încheie actul
străine
juridic
de
Prin
uncivil,
având-cauză
anumit
personal
act juridic
sesau
desemnează
prin
carereprezentare,
nu aupersoana
participat
șicare,
înnici
patd

Succesorii universali și succesorii cu titlu

Succesorii
universal
cu titlu particular

Creditorii chirografari

10
 Excepțiile de la principiul relativității actului juridic civil
a) Excepțiile reale sunt acele situații în care dintr-un contract se nasc în mod
direct drepturi sau obligații în favoasrea sau în sarcina unei terțe persoane
străine de contract, în sensul că nu și-a dat consimțământul și nici nu a
devenit parte contractantă derivată sau survenită:
 Stipulația pentru altul este contractul prin care o persoană, numită
promitent, se obligă față de o altă persoană, numită stipulant, să
execute o anumită prestație în folosul unei terțe persoane, numită
beneficiar, care nu participă la încheierea actului (art. 1284 C. civ.)
 Revocarea stipulației poate fi făcută cât timp acceptarea
beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent (art. 1286
alin.2 C. civ.). Singurul îndreptățit să revoce stipulația este
stipulantul, creditorii sau moștenitorii săi neputând să o facă.
Stipulantul nu poate revoca stipulația fără acordul promitentului
dacă acesta din urmă are interesul să o execute (art. 1287 alin. 1
C.civ).8)
 Contractul colectiv de muncă este contractul încheiat în formă
scrisă, potrivit Legii nr. 53/2003 (codul Muncii republicat), între
angajator sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați - prin
organizațiile sindicale sau reprezentanții salariaților, pe de altă
parte, prin care se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, clauze
privind condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi și obligații
ce decurg din raporturile de muncă.

O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a, Universul Juridic,
8)

București, 2017, p348,349

11
b) Excepțiile aparente la principiul relativității sunt situațiile în care un act
juridic produce efecte față de persoane care nu au participat la încheierea
actului, fără ca această eficacitate să contravină principiului relativității
efectelor actului juridic civil:
 Avânzii-cauză: suportă consecințele unor acte juridice civile, la
încheierea cărora ei nu au participat, pentru că iau locul părților în
raportul juridic născut din aceste acte;
 Promisiunea faptei altuia (convenția de porte-fort): contractul prin
care promitentul se obligă față de cealaltă parte (creditor) a
convinge o terță persoană să încheie sau să ratifice un act juridic
(art. 1283 C. civ.);
 Acțiunile directe: posibilitatea acordată uneori de lege unei terțe
persoane de a exercita anumite drepturi direct împotriva uneia din
părțile contractante;
 Simulația este operațiunea juridică ce constă în încheierea unui act
juridic aparent (menit să dea impresia creării unei situații juridice
diferite de cea reală) și încheierea concomitentă a unui alt act
juridic secret care precizează adevăratele raporturi juridice pe care
părțile înțeleg să le stabilească în realitate. Simulația poate îmbrăca
una din următoarele forme:
o Fictivitatea, când se încheie un act aparent a cărui existență
este negată total de actul secret;
o Deghizarea, când se încheie un act aparent a cărui natură sau
ale cărui clauze sunt diferite de natura sau de conținutul
actului secret și real dorit de părți;
o Interpunerea de persoane, când se încheie actul aparent cu
o anumită persoană stabilindu-se prin actul secret că în
realitate o altă persoană este parte în act.
 Cesiunea de creanță este – potrivit art. 1566 alin. (1) C. civ. –
convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o

12
 creanță împotriva unui terț. Creditorul care transmite creanța se
numește cedent, persoana către care se transmite creanța se numește
cesionar, iar debitorul creanței se numește debitor cedat. Cesiunea
de creanță poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit;
 Gestiunea de afaceri este acea operațiune prin care o persoană
intervine, prin fapta sa voluntară și unilaterală, și săvârșește acte
materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a fi primit
mandat din partea acestuia din urmă. Persoana care acționează se
numește geran, iar cea pentru care se acționează se numește gerat.
 Cesiunea contractului (cesiunea calității de contractant)
presupune situația în care o parte, cu consimțământul celeilalte
părți, își substituie un terț în raporturile lor contractuale;
 Reprezentarea este procedeul juridic prin care o persoană, numită
reprezentant, încheie un act juridic în numele și în contul altei
persoane, numită reprezentat, în așa fel încât efectele actului se
produc direct în persoana și în patrimoniul celui reprezentat.
În funcție de izvorul puterii de a reprezenta distingem:
o Reprezentarea legală (obligatorie) reglementată prin lege în
scopul ocrotirii persoanelor fizice incapabile. Reprezentarea
legală încetează prin încetarea incapacității celui reprezentat,
prin decesul acestuia sau prin ridicarea interdicției
interzisului judecătoresc.
o Reprezentarea convențională își are izvorul din voința
părților ca urmare a unui contract (de mandat) încheiat între
reprezentat (mandant) și reprezentant (mandatar).
Reprezentarea convențională încetează la denunțarea
unilaterală a mandatului de către mandant sau de către
mandatar, precum și în situația decesului sau a punerii sub
interdicție a mandantului sau a mandatarului.
o Reprezentarea judiciară (art. 1295 C. civ).

13
 În funcție de întinderea puterii de reprezentare distingem:
o Reprezentarea generală, care împuternicește pe
reprezentant să încheie orice acte juridice și cu privire la
orice bunuri ale reprezentatului;
o Reprezentarea specială, care împuternicește pe reprezentant
să încheie numai anumite acte sau numai acte referitoare la
anumite bunuri ale reprezentatului (mandatul special).
Condițiile reprezentării sunt:
o Existența unei împuterniciri de a reprezenta, fie izvorâtă din
lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, fie din voința
părților;
o Existența voinței de a reprezenta, condiție ce constă în
cunoașterea și acceptarea de către persoanele care încheie
actul a faptului că actul se încheie prin reprezentare și că va
produce efecte direct în persoana reprezentatului;
o Exprimarea voinței valabile, libere și neviciate a
reprezentantului la încheierea actului. Aceasta presupune
deplina capacitate de exercițiu al reprezentantului și lipsa
oricărui viciu de consimțământ.
Actul juridic încheiat prin reprezentare produce efecte direct
în persoana reprezentatului, care devine parte în raportul juridic
stabilit cu terțul co-contractant.

BIBLIOGRAFIE:
1. O. Ungureanu - C.Munteanu, Drept Civil partea generală, ed. a II-a,
Universul Juridic, București, 2017
2. C. Munteanu, Drept civil.Partea generală – suport de curs ID, Univ.
„Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Drept, Sibiu, 2020
3. Codul Civil
4. M. Mureșan, P. Ciacli, Elemente de drept civil – partea generală, Ed.
Fundației „Ioan Slavici”, Arad, 2003

14