Capitolul I.

Reguli de interpretare a c􀀛ntradelor

Obligaţia instanţelor de judecată de a respecta contractul. Dacă debitorul 77nu execută voluntar
obligaţiile. creditorul se va adresa instanţelor de judecat:!.Judecătorul sau arbitrul competent să
soluţioneze cauza va Fi chemat să pronunţe ohotărâre care sa-I oblige pe debitor la executare. El nu poate
modifica clauzele contractuluirespectiv, fiind ţinut să-l respecte. Toate legislaţiile civile admit însă că
judedtoriipot hot:lrî suspendarea măsurilor de executare silită a debitorului. în cazul în

c) utilizarea teoriei formării acordului de voinţe - de această dată. avem de aface cu o tehnică
inedită în peisajul juridic românesc, preluată la nivel legislativ denoul Cod civil din prevederile similare ale
codificărilor moderne. Anumite reglemenUridin sfera formării contractului pot fi utilizate pentru excluderea
din contract a uno􀂣clauze abuzive. chiar în raporturile dintre profesionişti. cu condiţia, de regulă. să
avemde a face cu un contract de adeziune. Avem. astfel, în vedere mai ales prevederilelegale referitoare
la clauzele standardizate (art. 1.202 C. civ.), la dau.zele surprinzătoare..sau neuzua/e (art. 1.203 C. civ.)
1;

d) utilizarea noţiunii de bună-credinţă - ţine. într-o anumită măsură, tot deteoria formării contractului,
în cadrul căreia este reglementată exigenţa debună-credinţă precontractuală (art. 1.183 C. civ.). Obligaţia
de bună-credinţă poate ftutilizată de judecător pentru a sancţiona comportamentul abuziv al
profesionistului şipentru a lipsi de efecte o clauză susceptibilă de exercitare abuzivă din
parteaprofesionistului. În acest sens. utilizarea tehnicii trebuie considerată conexa celei aabuzului de drept
(reglementat expres de art. 15 C. civ.)2;

e) utilizarea regulilor transparenţei contractuali - dacă o clauză contractualădintr-un contract de

adeziune (teren tipic al clauzelor abuzive) este lipsită detransparenţă contractuală. adică are o redactare
confuză şi nu se poate face dovadaconţinutului său real prin apelul la regulile comune de interpretare a
contractului, seva utiliza regula contra proferentem, prevăzută de art. 1.269 alin. (2} C. civ.(.,Stipulaţiile
înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui carele-a propus''). respectiv regula in
dubio pro reo, prevăzută de c1rt. 1.269 alin. (1) C. civ.(,.Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare,
contractul rămâne neclar. acesta seinterpretează în favoarea celui care se obligă"}. Utilizarea acestor două
reguli de •interpretare poate să ducă. în realitate, la înlăturarea efectelor abuzive pe care oanumită clauză
- lipsită de transparenţă contractuală - le-ar putea avea în sensulproducerii unui dezechilibru grav între
prestaţiile reciproce ale părţilor. Utilizarearegulilor de interpretare nu va duce îns􀂤 la desfiinţarea formală
a clauzei, ci la lipsireâei de anumite efecte.

Subtitlul li. Efectele contractului

Principiile efectelor contractului şi logica acestora. A spune că un contract 76trebuie respectat şi

executat reprezintă un truism şi pentru persoanele neinstruitejuridic. traducând reguli care vin dintr-o
morală care depăşeşte sfera dreptului. În planjuridic. aceste reguli simple se traduc într-o serie de principii
şi procedee cu o pronunţatănuanţă tehnică.

a) Cel mai important principiu care guvernează efectele contractului este cel alforţei obligatorii a
acestuia şi presupune obligaţia părţilor de a executa întocmaicontractul. ca şi dreptul oricăreia de a o
constrânge pe cealaltă să îl execute. în cazulrefuzului acesteia. Într-o anumită măsură, se poate susţine că
acesta este singurulprincipiu real al efectelor contractului. toate celelalte nefiind altceva decât
consecinţeale sale.

b) Existenţa forţei obligatorii ne obligă să medităm asupra întinderii acestuiprincipiu: ce persoane sunt
ţinute de contract? Contractul nu produce efecte obligatoriidecât între părţi şi persoanele asimilate
acestora. rezultând că nu poate produceefecte faţă de terţi. Circumscrierea acestui aspect indică al doilea
principiu - relativitateaefectelor contractului.
c} În sfârşit. încheierea contractului şi aceeaşi forţă obligatorie generată decontract atestă că realitatea
contractuală reprezintă o realitate juridică pentru toatepersoanele care nu sunt subordonate primului
principiu. Acest fapt juridic trebuie săfie respectat de către terţi. .. Respectul" se traduce prin
opozabilitatea faţă de terţi acontractului.

Toate cele trei principii comportă reguli care le confirmă aplicarea. dar şi excepţii.care atestă faptul că
efectele contractului sunt doar principial prestabilite de legiuitor.Înainte de a determina înţelesul fiecărui
principiu este însă necesar să identificămcuprinsul şi înţelesul contractului prin tehnica interpretării sale.
Urmând ordineastabilită de legiuitor. vom analiza întâi regulile privind interpretarea contractelor. dupăcare
vom trece la prezentarea principiilor menţionate, a regulilor subsecvente acestoraşi a excepţiilor. care
acesta este victima unor circumstanţe speciale, prin acordarea unuia sau a maimultor termene de graţie
[u. art. 1.495 alin. (2) C. civ.J. De aceea. uneori în doctrină sespune c:! orice contract valabil încheiat are
forţă obligatorie şi în raport cu instanţele,de judecată1 . Aceasta înseamnă că, în caz de litigiu între părţi,
judecătorul nu numai'Ică poate, dar este obligat să dispuna executarea lui sau, dacă este cazul,
aplicareaoricărui alt remediu generat de neexecutare. În acest scop, este necesar să se proce- 1 deze la
stabilirea conţinutului contractului, adică la interpretarea sa. Un asemeneademers nu exclude intervenţia
instanţei de judecată. Uneori. această intervenţie ne-arputea lăsa impresia că rolul judecătorului poate fi
unul „creator" în raporturile dintrepărţi. E.g. . în cazul „elementelor secundare", asupra cărora părţile nu
au convenitla încheierea contractului, instanţa poate să dispună „completarea contractului"i '[cf. art. 1.182
alin. (3) C. dv.); în cazul impreviziunii. judecătorul poate dispune „adap,ţ'tarea contractului". [c/. art.
1.271 alin. (2} lit. a) C. civ.}: în cazul clauzelor abuzive.judecătorul dispune eliminarea acestora din
contract (ca efect al constaUrii nulităţii)3.anularea contractului/clauzei pentru vicii de consimţământ sau
constată nulitateaîntregului contract. În realitate. în niciuna dintre aceste situaţii. rolul judecătorului
nueste unul creativ. Astfel, în cazurile nulităţilor. aplicării remediilor contractuale şi Jpronunţării unor
sancţiuni pentru nerespectarea unor termene, judecătorul nu face Ialtceva decât să pună capăt relaţiei
contractuale sau să aplice dispoziţiile legale care 1 prevăd consecinţele neexecutării. În cazul „completării"
contractului. judecătorul1nu face decât să interpreteze voinţa părţilor, în condiţiile art. l.272 C. civ., al
căruialin. {1) prevede „Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expresstipulat, dar şi la
toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, ..legea sau echitatea le dau contractului.
după natura lui". În cazul „adaptării" contractului,cu titlu de excepţie de la principiul forţei obligatorii,
judecătorul reduce uneleprestaţii în vederea realizării echilibrului contractual denaturat de inteivenţia
unei•Jcauze imprevizibile. Nici în acest caz oficiul judecătorului nu este unul „creator" de'contract. pentru
că judecătorul nu inventează noi clauze. ci restrânge obiectul vechilorclauze. În concluzie, intervenţia
judecătorului în contract nu poate genera o modificarea contractului supus atenţiei sale în sensul creării de
noi obligaţii contractualesau de noi clauze care să modifice regimul juridic aplicabil acestora. O
asemeneaintervenţie nu este. admisibilă într-un stat democratic, fiind o atingere de neconceput'care ar
putea fi adusă principiului fortei obligatorii a contractului. De aceea, nici'j„interpretarea" dată de judecător
în susţinerea unei pretinse echităţi sau chiar aordinii publice. a unui contract ale cărui clauze sunt clare. nu
poate duce la o modificarea conţinutului contractului. deoarece interpretat/o cessat în claris4 • Cu
toateacestea. uneori legiuitorul face excepţii exprese de I.a acest principiu, reglementând, deexemplu,
posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care sa ţină loc de 1

contract' sau, mai nou. posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract
r􀂪al2• E_ vorba t􀂫!uşi de exce?ţii care confi􀂬mă_ r􀂭gul􀂮 lipsei orică􀂯u! drept al judecătorului de a
interveni m contract in sensul modificam arbitrare a relaţ1e1 contractuale3

• De aceea, trebuie să reţinem, în primul rând, rolul judecătorului de arbitru între p:lrţi şi de interpret al
contractului, astrei cum acesta îi este înfăţişat de părţi - adică pe acela al u_nui j􀂰decăt􀂱r su_b􀂲rdona_t
imperium-ului părţ!lor, şi nicidecum în sens invers - acela de 1mpenum al Judecatorului asupra
contractulu14

Cu toate acestea, rolul (aparent) pretorian al judecătorului nu poate licontestat şi el se manifestă prin:a)
exercitarea oficiului de ordine publică. în acest mod conţinutulcontractului fiind cenzurat prin intermediul
anumitor mecanisme. Dacă avemde-a face cu nuli ta ţile exprese, prevăzute, aşadar. de normele
imperative, nueste vorba de un rol pretorian. Acest oficiu se referă Iii abilitatea judecătoruluide a utiliza
anumite instrumente de controf/cenzurll a voinţei parţilor în scopulreali2llrii dezideratelor ordinii publice.
Cel mai des a fost utilizat., noţiunea decauzll a contractului/obligaţiei pentru a cenzura voinţa părţilor.
Este. în acestsens. remarcabilă evoluţia acestui concept pe parcursul secolului al XX-iea şi laînceputul
secolului al XXl-lea şi versatilitatea sa în raport cu definirea relaţiilorcontractuale dintre părţi: aproape la
Fel de frecventl este noţiunea debunJ-credinţă. care. de asemenea, se dovedeşte a fi un temei conceptual
creativpentru judecător;b) exercitarea oficiului de interpretare. În acest mod. în ultimii ani. pelânga
utilizare regulilor comune de interpretare a contractelor, judecătorul aidentificat, ca urmari fireşti ale
contractului. într-o manieră aproape pretoriana,o serie de obligaţii implicite, deduse din interpretarea
contractului saudin regula subsecventă forţei obligatorii a contractului, cf. dreia acesta obliganu numai la
ceea ce este expres stipulat, ci la toate urmarile pe care practicile.uzanţele. legea sau echitatea le dau
contractului [v. art. 1.272 C. dv.). Deaceea. s -a apreciat că. în contract. anumite clauze - implicit
generatoare deobligaţii - se „subînţeleg", fiind rezultatul voinţei implicite a părţilor la
încheiereacontractului. Această metodă a dat naştere unei serii întregi de obligaţiideduse pe cale de
interpretare, deşi nu erau prevăzute expres de contract:obligaţiile de loialitate, de cooperare. de motivare.
de informare contractual,şi precontractuala. de consiliere, de securitate etc. În cele din urma. multedintre
aceste obliga ţii au ajuns să fie reglementate de legiuitor şi le regăsimastăzi în dreptul pozitiv (t.g ..
obligaţia de informare şi obligaţia de securitateîn dreptul consumului). altele se consider􀉏 în continuare
obligaţii implicite şise deduc din reguli de echitate sau din texte legale care le sugereaz:i, fără a le

În cele ce urmează, ne interesează doar oficiul interpretativ al judecătorului. aceea, ţinând seama de
observaţiile de mai sus, vom proceda la o trecere în revista regulilor comune de interpretare a
contract,elor, pentru ca apoi să facem câteva scurprecizări legate de deducerea obligaţiilor implicite pe
cale de interpretare.

78 Reguli comune de interpretare a contractului. Prin interpretarea contractulînţelegem operaţiunea

de determinare şi clarificare a conţinutului contractului.clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor şi
obligaţiilor născute din acesta, privitla care există un litigiu între părţile contractante. Regulile comune de
interpretarecontractului fac obiectul de reglementare al unei secţiuni {art. 1.266-1.269 C. ci,amplasate
înaintea celor legate de principiile care guvernează efectele contractuhceea ce sugerează caracterul
prealabil al utilizării acestor reguli în vederea aplicăcorecte a principiilor efectelor contractului. În plus, se
impune a fi subliniat că intEpretarea cunoaşte şi douli etape nereglementate expres, dar care ţin de
raţionalelementar al oricărei asemenea operaţiuni

.A. Constatarea existenţei co11tractului. Stabilirea conţinutului contractuleste o operaţiune mai mult
sau mai puţin complicată, în funcţie de gradul de preci;şi claritate cu care părţile şi-au exprimat voinţa1•
Dacă voinţa părţilor este cexprimată, problema interpretării nu se pune. Interpretarea este absolut
neces.atunci când există discrepanţă între voinţa reală şi voinţa declarată a părţilor, câclauzele sunt
echivoce, confuze sau contradictorii ori când contractul este incompl În asemenea ipoteze este necesar ca
judecătorul. înainte de a trece la operaţiuneainterpretare, să constate existenţa acelui contract. Dovada
existenţei contracturevine părţilor contractante. În lipsa contractului, operaţiunea interpretării este lipsde
obiect. În acest sens, mai ales în ipoteza unui acord progresiv de voinţe. jude<torul este chemat să
determine existenţa unui „acord suficient de voinţe" sau a uracord asupra elementelor „esenţiale" ale
contractului [art. 1.182 alin. (2) C. dv.pentru ca apoi să procedeze la o stabilire a conţinutului obligaţional
primar. det 1minând, în funcţie de schimbul ofertă-acceptare sau de schimburile succesivemanifestări de
voinţă, care sunt clauzele cuprinse în contract prin raportare la acimecanism. Pentru aceasta. trebuie să
ţină seama .şi de prevederile legale privistabilirea conţinutului contractului în funcţie de modul de formare
(u. art. 1.201-1.2C. civ.)3.

B. Calificar ea contractului. Următoarea chestiune care trebuie rezolvată înprocesul interpretării este
calificarea contractului. Aceasta are o deosebită importanţă,deoarece calificarea contractului, încadrarea
lui într-o anumită categorie. determinăun anumit regim juridic prin care se deosebeşte de alt contract, din
altă categorie(u. art. 1. 16 7-1.168 C. civ., privind regulile aplicabile contractelor numite/nenumite, şiart.
1.171-1.177 C. dv., privind clasificarea contractelor). Calificarea reprezintă, astfel,0 chestiune de drept, în
timp ce interpretarea propriu-zisă reprezintă o chestiuneIdefap t.

C. Regulile comune de interpretare. De multe ori, calificarea contractului esteinsuficientă. Neclaritatea,

echivocul şi obscuritatea clauzelor sale pot persista. Interpretareacontractelor este reglementată prin
câteva reguli sau prevederi cu caractersupletiv sau de recomandare {art. 1.266-1.269 C. civ.). Aceste
reguli se pot grupa înurmătoarele categorii:

a) reguli de stabilire a voinţei reale a părţilor contractante. Principala regulăeste cuprinsă în art.
1.266 alin. (1) C. civ. şi consacră prioritatea voinţei reale şi concordantea părţilor: ,.Contractele se
interpretează după voinţa concordantă a părţilor,iar nu după sensul literal al termenilor". Deci,
interpretarea contractului presupunestabilirea voinţei reale a părţilor, chiar dacă termenii în care a fost
exprimată suntnepotriviţi [e.g., nu are importanţă denumirea dată de părţi contractului, ci conţinutulpe
care acesta îl relevă2; contractul este de comision, şi nu de „vânzare", cum l-audenumit părţile 3;
contractul constată doar existenţa unei creanţe. deşi părţile l-auintitulat „ipoteca"4; contractul este de
credit, şi nu de „cont curent". cum i-au spuspărţile5]. Aceasta nu înseamnă cli prioritatea voinţei reale
înlătură. de plano, valoareadeclaraţiei de voinţă. Voinţa reală trebuie dovedită 6 • Este vorba, în acest
context, deaşa-numitul consens intern, acord de voinţe intern, pe care l-am distins de aşa-numitulacord
extern sau consens extern, care este rezultatul întâlnirii a două declaraţii devoinţă care concordă din punct
de vedere formal 7• Până la proba contrară, declaraţiade voinţă se presupune că exprimă voinţa reală a
părţilor. Sarcina de a dovedi 􀃂ăvoinţa reală este alta şi nu corespunde cu voinţa declarată revine părţii
interesate. lnacelaşi context, trebuie amintit că, uneori, părţile ascund cu intenţie voinţa lor
reală,plasându-se voluntar în sfera simulaţiei 8• Art. 1.266 alin. (2) C. civ. furnizează o seriede criterii
subsidiare menite să simplifice identificarea voinţei reale a părţilor contractante:scopul contractului [e.g.,
cumpărătorul a indicat vânzătorului destinaţia pe caredoreşte să o dea bunului achiziţionat). negocierile
purtate de părţi [este vorba de forţainter pretativă a documentelor precontractuale 9]. practicile
statornicite între acestea [e.g .• dacă o clauză privind o anumită obligaţie este confuză, se poate
determina sensul ei apelând la observarea manierei în care a fost executată această obligaţieanterior între
aceleaşi părţi, în relaţii contractuale similare], comportamentul părţilorulterior încheierii contractului [e.g.,
comportamentul părţilor indică înţelegerea lortacită de a modifica o anumită clauză contractuală
consemnată în înscrisul contractual'sau prin indicarea înţelesul􀃧i clauzei ca o consecinţă a modului de
executaresubsecvent încheierii contractului2]. ln plus, acest procedeu trebuie să aibă loc într-omanieră
sistematică, motiv pentru care: .. Clauzele se interpretează unele prin altele,dând fiecăreia înţelesul ce
rezultă din ansamblul contractului" (art. 1.267 C. dv.).Aşadar. clauzele contractului trebuie interpretate
coordonat. Ele alcătuiesc un întreg,neputând fi desprinse din contextul contractului. Numai aşa este
posibilă decelareavoinţei reale a părţilor:

b) reguli de interpretare a clauzelor îndoielnice. Aceste reguli sunt:

i. când o clauză este primitoare de două înţelesuri. se va interpreta în sensul care sepotriveşte cel mai
bine cu natura şi obiectul contractului3 [art. 1.268 alin. (1) C. dv.].Regula este completată de prevederile
paragrafului următor, unde sunt indicate criterii'complementare de interpretare a clauzelor îndoielnice:
natura contractului (prezentatădeja), împrejurările în care contractul a fost încheiat [e.g., prin mijloace la
distanţă care •nu permiteau lămurirea unor termeni, într-o manieră care nu permitea negocierea etc.].
·interpretarea dată anterior de părţi [ dacă există practici contractuale în acest sens.între părţi]. sensul
atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe[e.g. • uzanţele standardizate, de tip
INCOTERMS, RAITD. clauzele-tip în genul clauzei .,de forţă majoră sau de hardship. uzanţe specializate -
portuare. navale etc. -. care ',implică o anumită terminologie; 11. art. 1.268 alin. (2) C. civ.];

ii. o a doua regulă este cea c{. căreia „clauzele se interpretează în sensul în care potproduce efecte, iar nu
în acela în care nu ar putea produce niciunul" [art. 1.268 alin. (3)C. civ.]. Regula este o consacrare a
principiului tradiţional utilizat în materie de validitatea contractului - actus intepretandus est potius ut
valeat quam ut pereat4 • Pre- 1;zumţia de la care porneşte această regulă este aceea că, dacă o clauză a
fost inseratăîn contract. este de presupus că părţile au dorit ca acea.sta să producă un efect juridic. 1De
aceea. este de preferat interpretarea ei într-un asemenea sens încât să nu ducă laînlăturarea clauzei. ci la
valorificarea acesteia;iii. o altă regulă este aceea că, oricât de generali ar fi termenii contractului,
acesta ,nu cuprinde totuşi decât „lucrul asupra căruia părţile şi-au propus a contracta" f[art. 1.268 alin.
(4) C. civ.);iv. reversul regulii anterioare este acela că, dacă părţile au utilizat o clauză ,;contractuală
pentru a exemplifica sau pentru a înlătura îndoiala asupra sensului unei

clauze, atunci interpretarea nu trebuie să restrâng6 aplicarea contractului la acesteclauze [art. 1.268 alin.
(5) C. civ.]:

e) reguli subsidiare de interpretare. Cf. abordării legiuitorului, interpretarea prinutilizarea regulilor

subsidiare trebuie s ă aibă loc numai dacă regulile principale deinterpretare a clauzelor confuze (prevăzute
de art. 1.268 C. civ.), cele ale interpretăriisistematice (art. 1.26 7 C. civ.), precum şi cele ale interpretării
c / . regulilor consensuluiintern (art. 1.266 C. civ.) nu au dat rezultatul dorit şi clauzele au rămas în
continuareneclare. Într-o asemenea situaţie, cu titlu secundar. se aplică regulile prevăzute deart. 1 .269
C. civ.:i. contractul neclar în urma utilizării regulilor generale de interpretare(art. 1.266-1.268 C. civ.) va
trebui interpretat în favoarea celui care se obligă. Regulaeste tradiţională şi are istorie europeană1- in
dubio pro reo. Ea stă, de fapt, la bazaunui întreg set de reguli de drept care guvernează raporturile dintre
profesionişti şiconsumatori2, dar nu numai;ii. în sfârşit, a doua regulă subsidiară de interpretare, a cărei
tradiţie europeanăeste inconfundabilă, presupune ca interpretarea stipulaţii/or înscrise în contractele
deadeziune să se interpreteze împotriva celui care le-a propus. Este vorba de aşa-numitainterpretare
contra proferentem, pe care o regăsim ca regulă subsidiară de interpretareîn mai toate codificările
moderne

3.Reguli de interpretare a clauzelor tacite care completează contractul.

În 79unele cazuri, părţile stabilesc toate clauzele contractului în mod expres, fără a trece cuvederea niciun
aspect. chiar dacă voinţa lor ar putea fi suplinită prin normele supletiveale legii civile. Sunt însă şi situaţii
frecvente când părţile stabilesc. prin clauze exprese,numai elementele principale ale contractului. Aşadar,
contractul este incomplet.Pentru „completarea" lui. judecătorul este chemat să determine pe cale de
interpretarevoinţa tacită a părţilor. În acest scop. legiuitorul a consacrat două reguli, însă nuîn partea
dedicată interpretării. ci în cea dedicată efectelor contractului, subliniindastfel calitatea de normă privată a
voinţ'ei tacite a părţilor:a) cf. art. 1.272 alin. (1) C. civ .. .,contractul valabil încheiat obligă nu numai
laceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite întrepărţi, uzanţele,
legea sau echitatea le dau contractului după natura lui". Desigur căregula citată subliniază că eventualul
contract lacunar trebuie completat cu potenţialeleclauze cu conţinut obligaţional care rezultă din practicile
contractuale anterioareale părţilor, din uzanţe, lege sau echitate. Aşadar, este vorba de o regulă care