Caracterizat direct de către naratorul omniscient, Ilie este „contingent 0911” şi

se află între „tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari mai
pot schimba firea cuiva.”

Moromete este o „fire autoritară”, capul familiei, o comunitate greu de ţinut în

frâu având în vedere conflictele din sânul ei (Catrina- fiii vitregi, Ilie-
Niculaie, băieţii cei mari- fete, Ilie- Catrina, băieţi- tată). Naratorul îl
prezintă încă de la început „stând deasupra tuturor” şi stăpânind „cu privirea pe
fiecare”.Tatăl îşi doreşte unitatea familiei dar neacceptarea de către fii a
condiţiei de ţăran, înstrăinarea şi fuga lor sunt percepute ca o trădare. „Ţăran
filosof” dotat cu o inteligenţă ascuţită, Ilie este capabil „să transforme
existenţa într-un spectacol” (Eugen Simion). Dincolo de conflictele familiale,
superioritatea lui este recunoscută, fiind menţionată de cei din jur şi de narator:
„descopereau toţi […] că tatăl lor avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le
scăpau, pe care ei nu le vedeau.” Are o plăcere a vorbei, pasiune pentru a comunica
permanent cu oamenii. Citirea ziarelor în Poiana lui Iocan este o adevărată hrană
sufletească pentru Moromete. Discuţiile de aici clarifică idei, descifrează sensuri
ale politicii vremii. Scena plăţii îl prezintă pe actorul Moromete care
protestează, printr-o mare capacitate de disimulare, împotriva impozitelor impuse
de stat. Întrând în curte el îl ignoră pe Jupuitu, discută cu nişte interlocutori
inexistenţi, îşi strigă fiii, pe Catrina despre care ştia că este la biserică, apoi
se întoarce brusc şi strigă: “N-am!”. Din cei 1200 de lei luaţi pe salcâm, Moromete
îi dă lui Jupuitu 1000 şi se bucură că l-a păcălit pe agent cu 200.

Este personajul principal şi eponim (care dă numele romanului), exponent al

ţărănimii patriarhale, denumit de N. Manolescu „cel din urmă ţăran”. El
întruchipează înfrăţirea omului de la sat cu pământul său care asigură existenţa
familiei şi respectul colectivităţii, destinul tragic al ţăranului agresat de
istorie. Este totodată un personaj realist întrucât, în modelarea eroului, autorul
l-a avut ca exemplu pe tatăl său, Tudor Călăraşu.