Moromeții

caracterizare

În arhitectura operei epice, personajul este un important element de structură

și în același timp unul structurator, dezvăluind în mod indirect viziunea autorului
despre lume și ființă.
În romanul „Moromeții”, presonajul Ilie Moromete reprezintă o nouă
imagine a țăranului român, definită prin complexitate sufletească și morală, prin
inteligență, reflexivitate, aducerea în planul conștiinței a propriei condiții și
existențe.
Statutul social al lui Moromete este bine definit. Spre deosebire de Ion, are
pământ, străduința sa fiind doar aceea de a-l păstra în condițiile în care are o
familie numeroasă, cu 6 copii proveniți din căsătorii diferite. Prima soție i-a murit,
lăsându-i în grijă trei băieți pe care îi va crește cu a doua nevastă, Catrina, care îi
va dărui alți trei copii. În lumea satului, Ilie se bucură de prestigiu social,
recunoscut de cei din poiana lui Iocan, care îl așteaptă în fiecare duminică să-l audă
citind presa cu glasul său care scormonea înțelesurile, dar și de reprezentanții
autorităților.
Complexitatea personajului este relevată de statutul său moral. Moromete
are convingeri, principii, valori morale care îl definesc drept o ființă superioară.
Iubind libertatea, se opune oricăror forme de constrângere. Prețuiește, pământul,
vede în el siguranța familiei, dar și stabilitate, liniște, libertate, o garanție a
independenței. Îi respectă pe ceilalți pentru valoarea umană, neținând cont de
părerea generală. Astfel, îl ajută pe Țugurlan, evitat de săteni din cauza firii lui
dificile, dându-i un sac de grâu, are răbdare cu el când răbufnește violent în poiana
lui Iocan, căutând să-i înțeleagă gândirea.
Complexitatea psihologică a personajului este relevată prin situațiile
existențiale în care este surprins. Definitorie pentru el este manifestarea duală: cea
de suprafață, care corespunde omului social, și cea de adâncime, reflectând eul
profund, autentic. Moromete stăpânește arta disimulării și a discursului contrariant,
pusă în evidență de discuțiile cu Tudor Bălosu, cu Jupuitul ori cu fiii săi. Întrebat
direct de vecinul său dacă îi vinde salcâmul, Ilie îi răspunde aparent fără legătură
că la noapte o să plouă și că, dacă dă ploaia, o să facă o grămadă de grâu.
Una dintre trăsăturile care îl definesc este atașamentul față de familie, pe
care o vrea unită, legată de același rost țărănesc, ignorând semnele vizibile ale unei
crize anticipate de scena cinei și constatate cu durere în scena meditației pe piatra
albă de hotar.
 Descrierea minuțioasă a cinei de sâmbătă seara pare un ceremonial
atemporal, care va dăinui cât satul românesc, dar semnele destrămării unei vechi
rânduieli sunt vizibile și relevă relațiile adevărate din familia Moromete. La masa
rotundă, rămasă neîncăpătoare, Paraschiv, Nilă și Achim, frații vitregi, stau „pe
partea dinafară a tindei”, ca și cum ar fi fost gata să plece în orice clipă, iar
Niculae, Ilinca și Tita sunt grupați lângă Catrina, care este așezată aproape de vatră
ca să poată supraveghea bucatele. Moromete stă pe prag, parcă deasupra tuturor,
stăpânindu-i pe toți cu privirea, detalii care sugerează imaginea unui „pater
familias” cu o autoritate intangibilă, de tip tradițional. Discuțiile lor adună toate
problemele familiei: eforturile pentru păstrarea celor două loturi, disensiunile
dintre frați, amenințarea „fonciirii” și a datoriei la bancă, dorința băieților de a
pleca la București și a lui Niculae de a merge la școală. Ele se vor dezvolta mai
apoi în numeroase ramificații și conflicte care vor afecta grav uniunea familială.
Cea de-a doua scenă reflectă momentul unei dureroase înțelegeri: unitatea
familiei, slăbită de factori externi și interni, este spulberată. Singur în imensitatea
câmpului, Moromete cugetă la capcanele timpului și ale lumii, dar și la copiii care
s-au înstrăinat fără ca el să-și dea seama. Nu poate accepta trădarea băieților care
au fugit de acasă cu oile și caii, lăsând familia împovărată de datoriile pe care nu le
mai poate amâna. Ca într-un rechizitoriu își expune argumentele prin interogații
dramatice: „Ce mai trebuia să fac și n-am făcut ? Mi-a arătat mie cineva un drum
mai bun pentru ei pe care eu să-l fi ocolit fiindcă așa am vrut eu?”. Nu-l afectează
faptul că va pierde o parte din pământ pentru a-și achita datoriile, ci pierderea fiilor
și a liniștii care îl făcea să privească existența ca pe un spectacol superior.
Imaginea personajului este susținută de compoziția riguros articulată.
Structura complexă a eroului este pusă în evidență prin mijloacele caracterizării
directe și indirecte. Complexitatea psihică, morală a personajului este relevată în
mod direct de personaje. Catrina blestemă întruna „suceala” omului ei și plăcerea
acestuia de a vorbi. Băieții mai mari îl judecă pentru lipsa simțului pragmatic, prin
comparație cu Tudor Bălosu. Preponderent însă, trăsăturile lui Ilie Moromete sunt
evidențiate indirect, prin situațiile existențiale în care este surprins, prin
comportament, modul de a vorbi și de a gândi, prin relațiile cu ceilalți.
Construcția conflictului dezvăluie, de asemenea, complexitatea personajului
surprins în confruntări exterioare, dar mai ales într-o luptă cu lumea și cu timpul
viclean. Trăiește în iluzia că poate îmblânzi timpul, că poate rămâne neînrobit de
marele mecanism al istoriei, că tactica sa de a temporiza plata datoriilor se va
dovedi câștigătoare, că lumea țărănească tradițională nu poate dispărea, dar nu
poate evita fatalitatea istoriei.
 Ilie Moromete este simbolul unei lumi, un personaj tragic, înfrânt în bătălia
cu timpul istoric, dar învingător prin perenitatea valorilor pe care le reprezintă.