Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava

Facultatea de litere și științe ale comunicării

An universitar 2017-2018
An II, semestru II, ID
Curs :Istoria literaturii române : Perioada postbelică
Conf. unv. dr. Mariana BOCA
Student. SAVA CRISTINA

Eroul moromețian în romanele lui Marin Preda

Convulsiile veacului XX aduc în literatură eroi bulversați , angoasați, tulburați de

nesiguranța valorilor. Spirit echilibrat , provenind dintr-un mediu care tinde să conseve tradițiile,
Marin Preda ascultă atent zgomotele secolului și propune în proza sa o galerie de personaje care
resimt aceste convulsii. Destinul lor este influențat, adesea deturnat de la cursul firesc, dar
personajele luminoase găsesc în final puterea de a crede în bine , de a porni mai departe, fie și
purtând pecetea unui eșec. Un astfel de personaj este Ilie Moromete, emblematic în narațiunile
din ,, seria moromețiană ”- Moromeții I (1955), Moromeții II (1967), Marele singuratic (1972)
și Delirul (1975).
Eroul moromețian , ca tipologie a personajului, însumează atributele morale ale țăranului
înțelept, păstor al unei viziuni patriarhale asupra societății în care trăiește , privind cu cinism
orice fel de stridențe, rezonabil și hâtru , omenos dispus să comunice pe îndelete doar de plăcerea
dialogului. În eseul ,, Omul supt vremi” , Monica Spiridon plasează personalitatea creatoare a lui
Marin Preda într-o tipologie ,, luministă”. Argumentarea se fundamentează chiar pe frecvența
imaginii narative a luminii în opera predistă: ,, Lumina e , de altfel , o recurență lexicală în
scrisele lui Marin Preda . Moromete și Tudor Călărașu sunt țărani luminați de combustia unei
gândiri spontane și libere , altundeva se pomenește de priviri și expresii transfigurate de lumina
rațiunii, trăirea luminată de gând e un fel de emblemă la Preda ,întruchipând un ideal în planul
valorilor și, în cel pragmatic, un scop.” 1Această trăire luminată de gând scoate omul din condiția
lui limitată , îi oferă perspective care depășesc spațiul bătăturii sau al odăii , plasându-l într-o
lume a ideii , a libertății spiritului. Literatura moromețiană este marcată de luminism ca doctrină
care plasează în centrul existenței Omul, producând ceea ce s-a numit o antropodicee.
Prezența luminoasă a tatălui marchează deopotrivă textul ficțional și literatura
autobiografică a lui Preda. Autorul Moromeților trăiește senin și echilibrat sub influența și
fascinația paternă , așa cum mărturisea și în Imposibila întoarcere :,, Scriind, totdeauna am
admirat ceva , o creație preexistentă , care mi-a fermecat nu numai copilăria , ci și maturitatea :
eroul preferat , Moromete , care a existat în realitate , a fost tatăl meu. Acest sentiment a rămas

1
Monica Spiridon , Omul supt vremi, Editura Cartea Românească, 1993, p. 203

1
stabil și profund toată viața …” 2 Relația pe care o vede Preda între tatăl ca personalitate
copleșitoare și personajul de roman este consubstanțială unui univers apărut la intersecția dintre
cele două lumi , univers în care scriitorul își petrece mare parte din existență. Frontierele devin
flexibile, pactul românesc și cel autobiografic se renegociază de pe pozițiile acestui univers
,, scăldat în lumina zilei de vară.”
Ilie Moromete este personajul lui Marin Preda care privește lumea prin raportare la două
valori de căpetenie: libertatea ,asumată prin cunoscuta replică ,, eu totdeauna am dus o viață
independentă” și liniștea care se dovedește vitală , fapt susținut prin cuvintele rostite în secvența
de la piatra de hotar: ,, cum să trăiești dacă nu ești liniștit”. Deținător al unor valori situate
deasupra celor materiale, punând preț pe omenie, Moromete vede contactul cu banii ca pe un
motiv de nemulțumire :,, când trebuia să-i dea, îi dădea cu gesturi disprețuitoare de aruncare și
blestema mărimea, culoarea și mirosul lor.”3 În relație cu ideea de comerț, atitudinea eroului lui
Marin Preda este rezervată: ,, Să facă comerț! Așadar, cu cereale să câștige bani! Și cu banii ce
să facă?Să plătească impozitele ! Asta era ceva de râs, cum de nu vedeau? Ce ciudat, unde
ajunseseră! În sfârșit . fie și comerț, dar să fim înțeleși că nu ăsta e scopul.”4
Sub aparenta nepăsare a lui Ilie Moromete, arde liniștit viața celui care se crede pe deplin
stăpân al rosturilor lumii sale. Există în romanul Delirul , un fragment care ilustrează această
impresie de suveranitate imperturbabilă: ,, Moromete puse talpa pe vătraiul loitrei, cu acea
mișcare sigură a țăranilor care știu că ei sunt adevărații stăpâni ai lumii și nu pot crede că au
nevoie de alții ca să trăiască, se urcă pe cutie și apucă decis hățurile în mână.”5
Atunci când această fermitate a stăpânirii slăbește sau este contestată , cauza nu este
alterarea profilului moral al personajului, ci însăși modoficarea lumii. Tocmai în relația cu acest
sentiment de siguranță și superioritate specific ideii de ,, stăpân” vedem și preocuparea lui
Moromete (și a altor țărani al căror exponent este) pentru politică. Nu neapărat vocația ludică îi
determină pe țărani să-și însușească o anume colorătură politică, ci ideea (iluzia?) de putere , fie
ea și la acest nivel al discursului din poiana fierăriei lui Iocan. A înțelege și a te mișca firesc,
chiar și de pe poziții de eglitate sau de ironică superioritate , în relație cu cei care faceau politică
în parlament era , pentru silișteni , un semn al vocației puterii. Este motivul pentru care
Moromete pare potrivit să devină primar - ,,îmi trebuie unul și cinstit și deștept”6 aude Parizianu
în dialogul său imaginar , din Delirul, cu Aristide.
Dimesniunea socială și intrioară care îl definește pe Ilie Moromete este puterea, în plan
social este vorba despre puterea economică, siguranța pe care i-o dă pământul ca sursă a
bunăstării familiei (mijloc și nu scop), garantând astfel și coeziunea ei, iar în plan interior ,
puterea este intrinecă autorității paterne. Și nu ne referim aici la forța fizică (utilizată rar și
atunci mai mult sub aspectul sugestiei, al vocii amenințătoare), ci la conștiința limpede a
libertății deciziei, a posibilității de a orândui în mod responsabil viața familiei, astfel ca ea să
trăiască în armonie. Pus în fața uzurpării surselor puterii sale, Moromete adoptă nu atât o
modificare a felului său de a fi, cât o schimbare a strategiilor în raport cu lumea. Fără a se

2
Imposibila întoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1972,p.174
3
Moromeții, Editura Cartea Românească, București, 1977,vol. I ,p.42
4
Ibidem,p.43
5
Delirul,(ediție necenzurată), Editura Expres, București, 1991,p. 58
6
Delirul,(ediție necenzurată), Editura Expres, București, 1991,p. 7

2
,,adapta ” , adică a se înregimenta noilor forme , pentru că toată viața a fost ,, un om
independent” , personajul identifică modalități de a păstra sau de a recupera puterea amenințată:
spre a reîntregi familia, înțelegând că băieții plecați doareau pâmănt , avere merge la munte și
obține ,, beneficii” , ducându-se apoi după ei la București , ,, cu chimirul plin de bani”.7 Accesul
la putere îi este însă refuzat , vechile legi ale tradiției nu mai funcționează , băieții nu-i mai
recunosc autoritatea , așa că în plan familial eșecul devine o certitudine , mai ales că în curând
pleacă de acasă și Niculae, pentru ca , pe fondul tensiunilor ireconciliabile, să-l părăsească și
Catrina.
Un eșec în plan social se configurează în condițiile în care însăși clasa lui este
amenințată în destinul ei milenar- odată cu instaurarea comunismului, țăranii , în ipostaza lor
arhaică, trebuie să dispară. Dar nu numai această amenințare planează- oricum, ea se proiectează
undeva într-un viitor căruia Moromete nu-i mai supraviețuiește, autoritatea personajului intră
într-un con de umbră la începutul volumului al doilea. Niculae este cel care descrie extrem de
lucid acest proces, sub imperiul revoltei generate de nedreptatea îndurată odinioară: ,,… tata a
uitat sau se preface că a uitat, dar tot de trufie m-a oprit de la școală, credea că el e centrul
universului și cum le aranjează el așa e bine, toată lumea trebuie să-l asculte… Nu-l cunoști, dar
să-l fi văzut ce-a fost el odată. Știi cum se adunau oamenii când îl vedeau că iese la drum şi se
așează pe stănoagă ? Îi vedeai cum o iau agale, unul de la o poartă , altul de dincoace, unul din
fundul grădinii! Și să știi că nu le spunea nimic! Ei spuneau. Dar știau că el îi ascultă și … Ei!
Acum s-a terminat , îl vezi cum îl ia altul vorba din gură fără nici un respect și el lasă fruntea jos
și nu mai zice nimic. De ce ? Aici s-a întâmplat ceva și nimeni n-o să știe vreodată ce-a fost cu el
, poate doar mama dar eu nu cred!...”8
În dialogul său cu tânărul notar , băiatul surpinde esența puterii părinteşti, având ca
principal atribut faptul că tatăl se află în posesia adevărului absolut în deciziile sale, iar ceilalți se
cuvine a se supune fără ezitarea acestora. Fascinația acestei puteri se exercita, în vremurile bune,
și în spațiul social de dincolo de limitele familiale, siguranța de sine, conștiința valorii propriei
opinii, trăsăturile dominante ale lui Moromete , îi adunau pe săteni în jurul lui ca în preajma unui
adevărat conducător. Evident, Niculae nu cunoaște datele de adâncime ale mutației produse
(scriitorul trebuia să ilustreze prin intermediul tânărului Moromete insul neexperimentat ,
capabil să ardă pe altarul unei idei), în schimb partitura de ansamblu a romanului ne oferă
explicațiile fenomenului : pe de o parte, tatăl este lovit în convingerile sale , că deține deplinul
control atunci când băieții mai mari fug de acasă. Atunci are Moromete încredințarea că
adevărurile lui nu se mai verifică, iar revelația îl surprinde descoperit – el adoptase multă vreme
o atitudine curioasă în raport cu necazurile , bănuise că ignorate, acestea nu se mai abat asupra
omului.
Pe de altă parte , Moromete nu mai reprezintă o autoritate morală într-un sat pe scena
căruia năvălesc tot felul de figuri ieşite din văgăunile istoriei , propulsate meteoric pe la primărie,
tulburând apele sociale și dispărând în anonimatul care le-a produs. Sub impactul dublei crize a
puterii, tatăl apare acum în ochii băiatului ca un ins șters, lipsit de respectul celor din jur, aproape
împăcat cu noua condiție. Percepția nu persistă însă, Marin Preda dozează efectele puterii asupra

7
Moromeții, Editura Cartea Românească, București, 1977,vol.I I ,p.335
8
Ibidem,p.58

3
personajului său, astfel încât pe parcursul întregului roman, chiar și în volumul al doilea,
considerat ,, al fiului”, Moromete are locul lui privilegiat, ba chiar la un moment dat, cunoaște un
reviriment al forțelor vitale.
Libertatea lui Ilie Moromete este materializarea textuală a multiplelor atitudini ale
personajului: contemplarea, voluptarea cuvântului rostit ,liniștea, ironia. Pornind chiar de la
replica prin care se prezenta personajul spre finalul volumului al doilea, independența a însemnat
posibilitatea de a refuza presiunea de orice fel, posibilitatea de a nu-i răspunde unuia ca Bălosu
atunci când prezența lui insistentă ține să releve o anume superioritate de ordin material, de
asemenea , independență poate fi nonșalanța cu care se sustrage muncii la seceriș ,pentru că
statulul său privilegiat atestă triumful contemplației asupra robiei muncii, într-o lume ideală,
lipsită de constrângeri și de condiția dureroasă a trudei pentru pâine.
Eugen Simion remarca, în capitolul din Scriitori români de azi dedicat creației lui
Marin Preda faptul că ,, moromeţianismul” a devenit (ca donquijotismul, bovarismul) o atitudine
umană determinabilă, un stil de existență. După ce a creat un concept moral prin opera lui
literară, Marin Preda îl identifică acum, în sfera vieții obișnuite.”9
Observații critice pătrunzătoare aparținând lui Mircea Iorgulescu și consemnate în
studiul Fascinației și refuz surprind efortul scriitorului Marin Preda de a se elibera de o anume
tipolgie : ,, Între Preda și Moromete, între autor și personaj a fost de timpuriu stabilită o relație
bizară: cel dintâi a fost și încă este considerat o ilustrare a tipologiei desemnate de celălalt. Ideea
devenită clișeu a ,, moromețianismului ” operei și personalității lui Preda în acceptarea fără
rezerve a acestei relații își află sursa.(…) Un singur adversar pare să aibă, până acum,
moromețianismul lui Marin Preda: pe Marin Preda însuși. Toată opera lui, citită din perspectiva
atitudinii față de moromețianism și față de Moromete, conține istoria secretă a nașterii și a
refuzului unei fascinații, istoria secretă a eliberării autorului de un personaj obsedant.”10
Ieșirea din țesătura solidă a textelor marcate de prezența acestui erou este dificilă, iar
eforturile autorului în această direcție au existat imediat după finalizarea volumului întâi, după
cum mărturisește Preda în Imposibila întoarcere.
Privit ca o construcție ficțională de maximă încărcătură a sensului, ca personaj simbolic,
eroul moromețian din romanele lui Marin Preda este reprezentativ pentru una dintre temele
majore ale prozei acestui autor, relația individului cu istoria. Ființa umană este prinsă cu viclenie
în angrenjul social, economic, politic al vremii în care trăiește, iar idealurile sale de stabilitate, de
unitate a familiei și de liniște sunt pulverizate de mişcările imprevizibile de pe scena istoriei.

9
Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol I,ediția a II-a, revăzută și completată, Editura Cartea Românească,
București, 1978,p. 461
10
Mircea Iorgulescu, Fascinație și refuz, în Timpul n-a mai avut răbdare: Marin Preda, Editura Cartea
Românească, București, 1981,p. 322-323.

4
Bibliografie :

I. Opera lui Marin Pred

Moromeții, Editura Cartea Românească, București, 1977
Imposibila întoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1972
Delirul,(ediție necenzurată), Editura Expres, București

II. Texte critice

Mircea Iorgulescu, Fascinație și refuz, în Timpul n-a mai avut răbdare: Marin Preda, Editura Cartea
Românească, București, 1981
Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol I,ediția a II-a, revăzută și completată, Editura Cartea
Românească, București, 1978
Monica Spiridon , Omul supt vremi, Editura Cartea Românească, 1993