Caracterizarea personajului Ilie Moromete

Marin Preda a fost considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din perioada postbelică a
literaturii.

A debutat in 1948 cu volumul de nuvele ” Intâlnirea din pământuri ”. A urmat apoi primul volum din
romanul ” Moromeții ” , publicat în 1955 , continuat , de al doilea volum la 12 ani distanță în 1967 . Alte romane
care i-au adus consacrarea în plan literar sunt ” Risipitorii” , ” Delirul” , ” Imposibila întoarcere” și vol de
memorialistică ” Viața ca o pradă”. În anul 1980 ,a văzut lumina tiparului faimosul roman ” Cel mai iubit dintre
pământeni”, alcătuit din 3 volume.

Romanul ” Moromeții ” a fost precedat de unele nuvele precum ” Dimineață de iarnă” , ” O adunare
liniștită”, ” În ceață” ” Salcâmul” , care reprezintă nucleele narative ale acestuia.

Ca formulă estetică. romanul se încadrează in tiparele realismului postbelice/ neorealismul. Sunt prezente
următoarele principii artistice: omniprezența și omnisciența naratoruluii, stilul său neutru, impersonal, încadrarea
personajelor în tipologii, accentuarea aspectului psihologic al personajelor, portretizarea complexî a protagonistului,
mediul și istoria, simetria incipit-final. În plus, conform neorealismulu, sunt introduse personaje reflectorii ( Ilie
Moromete în primul volum și Niculae în cel de-al doilea volum). Precum și personaje informatorii: Ilinca, Scămosu,
Parizianu.

Tema oeprei ilustrează simbolica destrăunare a unei familii de țărani din câmpia Dunării din preajma celui
de-al Doilea Război Mondial. Deși alcătuise o unitate prin tematică, suprinzând aspecte din viața satului și a
țăranului, cele două volume ale romanului sunt relativ diferite.

O temă suplimentară are în vedere lipsa de comunicare în interiorul familiei Moromete; tatăl refuză să
înțeleagă și să accepte noua realitate a istoriei și intră în conflict cu cei trei fii mai mari.

Cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda, Ilie Moromete, îl are ca
model pe Tudor Călărașu, tatăl scriitorului: „eroul preferat, Moromete, care a existat în
realitate, a fost tatăl meu”. Personaj exponențial, al cărui destin exprimă moartea unei lumi,
„cel din urmă țăran” ( Nicolae Manolescu), el reprezintă concepția tradițională față de
pământ și de familie.

Statutul social, psihologic și moral al personajului

Țăran de mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământul familiei
sale, pentru a-l lăsa apoi băieților.

Criza satului arhaic se reflectă în conștiința acestui personaj, care se confruntă tragic cu legile implacabile
ale istoriei și cu timpul nerăbdător. Frământările sale despre soarta țăranilor depinzând de roadele pământului, de
vreme și de Dumnezeu, ilustrează firea lui reflexivă.

Disimularea este o trasâtura definitorie a firii lui Moromete , evidentă în

majoritatea scenelor din roman . Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este
semnificativă pentru „firea sucită” a eroului . La intrebarea lui Balosu dacă s-a hotărât
să-i vândă salcâmul , Moromete se gândeste ca e posibil sa i-l vândă , însă răspunde
cu voce tare : „Să ții minte că la noapte o să plouă . Dacă dă ploaia asta , o să fac o
gramadă de grâu” .legând că s-ar putea sa scape și astfel de datorii , decât
tăind salcâmul

Firea autoritară , Ilie Moromete este „capul familiei” numeroase , greu de ținut
in frâu , având in vedere și conflictele ce mocneau , fiind gata să explodeze , între
membrii familiei . Marin Preda îl prezintă înca de la inceputul romanului „stând
deasupra tuturor” si stăpânind „cu privirea pe fiecare”

Tehnica amânării este un alt concept al filozofiei de viaţă a lui Moromete, el

încercând să tărăgăneze orice decizie sau atitudine care nu-i convenea. Scena cu
Jupuitu este magistral construită de narator, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalţi
fiind înadins provocată de Moromete pentru a se răzbuna pe cei care nu înţelegeau
greutăţile bietului ţăran. Mai întâi Moromete intră în curte, trece pe lângă prispă fără
să se uite la cei doi, se întoarce cu spatele la agent, se răsteşte la Paraschiv care
nu se vedea nicăieri, apoi se răsuceşte brusc pe călcâie şi strigă: "-N-am!"- totul
desfăşurându-se sub privirile uluite, năucite ale agenţilor. Calm apoi, se caută prin
buzunarele flanelei, de unde scoate praf de tutun, se uită urât la omul care-1 însoţea
pe Jupuitu şi "i se adresă supărat şi poruncitor: - Dă-mi, mă, o ţigară!".

Modalități de caracterizare

Personajul este caracterizat în mod direct de narator în debutul capitolului al X-lea din primul volum: „Era
cu zece ani mai mare decât Catrina și acum avea acea vârstă între
tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”.
Autocaracterizarea realizată în finalul volumului al doilea scoate în evidență libertatea
individului, în ciuda constrângerilor istoriei: „ Domnule, eu întotdeauna am dus o viață
independentă”.
Caracterizarea indirectă, care se desprinde din gesturile, faptele, vorbele și gândurile personalului, din
acțiunile la care participă, dar și din relațiile cu celelalte personaje, îi
evidențiază trăsăturile.
În primul volum, Ilie Moromete este un țăran respectat în sat, care se distinge prin
disimulare, ironie, capacitate de a face haz de necaz, spirit reflexiv și inteligență.
În volumul al doilea, eroul intră într-o zonă de umbră. Își pierde prestigiul de altădată, autoritatea lui în sat
se diminuează, familia nu-l mai ascultă, vechii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi i se par mediocri.

Romanul se bazează pe o multitudine de conflicte, însă cele mai reprezentative au în vedere: neînțelegerile
între tată și cei trei fii mai mari. Ele sunt generate de modul diferit de a înțelege lumea și viața a acestor personaje. În
timp ce Ilia Moromete crede în puterea țăranului, băieții lui se adaptează noilor timpuri în care cred și pe care le
apreciază. Un alt conflict se declanșează între Ilie Moromete și soția lui, Catrina. În timpul secetei, Moromete a fost
nevoit să vândă un pogon din lutul Catrinei, pentru a face rost de bani. Ilie îi promite Catrinei că va trece casa și pe
numele ei, însă amână întocmirea actelor pentru că îi era teamă de reacția negativă a băieților.

Concluzie
Conform argumentelor prezentate, susțin ideea că Ilie Moromete este un țăran atipic,
un țăran reflexiv, prin faptul că are forța interioară să își conștientizeze drama, dar și pe cea a familiei sale și a
întregii colectivități.