Caracterizarea lui Ilie Moromete

Ilie Moromete este personajul principal din romanul Moromeii, de Marin Preda. Personajul apare in prim-plan doar in primul volum (1955), in al doilea volum (1967) protagonist fiind Niculae Moromete, mezinul familiei. Ilie Moromete reprezint tipul ranului traditional din Cmpia Dunrii, care sufer o evolutie determinat de schimbrile sociale in contextul istoric al celui de-al Doilea Razboi Mondial si al reformei agrare socialiste. Criticul literar Nicolae Manolescu afirma despre Ilie Moromete ca este cel din urm ran din literatura romn in sensul c personajul este ultimul reprezentant al ranului autentic surprins in proza romneasc. Autenticitatea personajului este dat de faptul c intreaga existen a lui Ilie Moromete se bazeaz pe valorile tradiionale, dintre care cea mai importanta este munca pamantului. De altfel, autorul Marin Preda, in volumul Creaie si moral, vorbind despre ranul veritabil, afirma ca valoarea de om a acestuia este dat de munca pmntului si ca tot echilibrul lui interior depinde de aceasta. Pe de alta parte, criticul literar Eugen Simion afirma despre Ilie Moromete ca este ranul filozof, iar principalul argument pentru aceast observaie este dat de faptul c Moromete manifest o atitudine contemplativ, reflexiv, redat n mod direct de ctre narator: Moromete avea uneori obiceiul ... de a se retrage pe undeva prin grdin sau prin spatele casei i de a vorbi singur.

Din mrturisirile autorului insusi, intr-un interviu acordat lui Florin Mugur, aflm ca Ilie Moromete reprezint imaginea din copilarie a tatlui autorului, Tudor Clrau. Principalele trsturi ale personajului sunt inteligena, nclinaia spre ironie, reflexivitatea, calmul, dar si autoritatea, nchiderea in sine si disimularea. Inteligena protagonistului face din Ilie Moromete un personaj complex: din seria personajelor reprezentative pentru imaginea ranului din literatura romn, Moromete este unul dintre cele mai interesante prin amestecul de inteligen, reflexivitate si ironie. Inteligena eroului este redat att in mod direct, prin caracterizarea fcut de celelalte personaje (Era un om detept care i fcea plcere s stai cu el de vorb.-Tugurlan), prin discursul indirect, liber al naratorului, ct mai ales n mod indirect, din gesturile si atitudinea acestuia. In acest sens, este reprezentativ scena in care Moromete citeste ziarul in poiana fierriei lui Iocan. El este unul dintre puinii rani care tiu sa citeasc i, in plus, dezbate impreuna cu ceilalti problemele politice ale rii, facilitndu-le acestora nelegerea politicii. Ironia personajului este o alta trstura care l particularizeaz ca semn al inteligenei sale ascuite. Astfel, in secvena tierii salcmului, Moromete ia atitudine fa de gestul nepriceput al lui Nil care nu tie s in caii: Treci cu ei ncoa s cad salcmul pe ei sau Te dusei in gradin s te odihneti c pn acum sttui.. Se poate afirma ca cea mai importanta trstura a acestui personaj este reflexivitatea, fapt ce l-a determinat si pe criticul literar Eugen Simion sa-l denumeasc ranul filozof. Astfel, una dintre cele mai reprezentative scene pentru dimensiunea reflexiv a

protagonistului este cea in care Moromete mediteaz pe piatra alb de hotar. Atitudinea lui Moromete este determinat aici de vestea c Paraschiv si Nil au de gnd sa plece la Bucuresti fra tirea lui si, la fel ca si Achim, s nu se mai intoarc. Gndurile eroului sunt redate prin monologul interior: i dac lumea e aa cum zic ei, ce mai rmne de fcut? N-au dect s se scufunde! Inti lumea si pe urm si ei cu ea. In relatie cu membrii familiei sale, Moromete ilustreaza tipul tatlui autoritar. Trstura este redat prin caracterizare indirect din atitudinea, gesturile si vorbele personajului, in scena cinei in familie din capitolul IV al primei parti a romanului. In aceasta secven, dispunerea la mas a membrilor familiei trdeaza relaiile tensionate dintre acetia si prefigureaz fuga baieilor din penultimul capitol (XXVII) al primului volum. Aici, atitudinea tatlui semnific autoritatea lui in familie: Moromete sttea parc deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei dea doua odi de pe care el stpnea cu privirea pe fiecare. De la aceast pozitie si pn la finalul operei, Moromete isi pierde treptat din autoritate, in conflictul cu baietii cei mari. Initial el pare sa asiste pasiv la revolta acestora, alimentat si de Guica (sora lui Ilie Moromete) si pare sa amne luarea unei decizii ferme, att in ceea ce-i priveste pe cei trei, ct si in ceea ce priveste plecarea lui Niculae la coal. Autoritatea patern il impiedica pe Niculae sa-i cear in mod direct lui Moromete sa-l lase la coal, mama devenind astfel intermediar in comunicarea dintre cei doi. Secvena narativ in care este prezentat premierea lui Niculae, dezvaluie o alta dimensiune a lui Moromete: in fata copilului bolnav, care sufer o criza chiar in timpul serbrii colare, Moromete se arat vulnerabil, ncurcat si este unul dintre puinele momente in care isi dezvaluie afeciunea fa de copil. Pierderea total a autorit ii protagonistului este surprins in capitolele XXVI XXVII, in secventa in

care Moromete ii bate pe Paraschiv si pe Nila cu parul. Aflai in conflict cu mama vitreg i cu surorile, baieii cei mari se revolta si umbl in lada de zestre. Chemat sa atenueze conflictul, Moromete le cere baieilor sa mearg s il ajute sa repare acoperiul coarului. Fr s se supun autoritii tatalui, acestia refuza, sfidndu-l. Rmas fr argumente, Moromete, ascunzndu-i furia, in aparen calm, ia parul si ii bate. Gestul ii aduce eroului o dezordine interioar care il face s lipseasca de acasa pn la miezul noptii. Din cuvintele lui Moromete adresate baietilor in acest episod, se desprinde autoritatea lui: V omor! Cui nu-i place la trla mea, sa se duc! S plece!. De asemenea, in aceeasi secven, dup btaia dat baieilor, cand Moromete pleac de acasa, se observa autoironia acestuia. Intrebat de Nil unde pleac, acesta raspunde: O, mi-e sufletul plin de bucurie Nil! Ma duc s m laud! Prin disimulare, caracteristic ce rezult in mod indirect prin atitudinea personajului, Moromete isi ascunde gandurile, intentiile, atat fata de membrii familiei, cat si fata de ceilalti. Memorabile in acest sens sunt discutiile de pe stnoag cu vecinul Blosu, cand Moromete amn luarea unei decizii in ceea ce priveste vnzarea salcmului, dar si dialogul cu Jupuitu, in care Moromete refuz sa plteasca fonciirea. In volumul al-II-lea al romanului, Ilie Moromete devine personaj secundar. Dupa fuga baietilor de acasa, din finalul primului volum, atitudinea lui se schimba. Este caracterizat in mod direct de catre narator: Moromete arta ca si atunci cand vanduse salcamul, indepartat si nepasator [...] nu mai fu auzit povestind. In al doilea volum, schimbarea personajului este sesizata prin caracterizare directa facuta de Niculae, care observa declinul tatalui sau: ...Tata a uitat sau se preface ca a uitat, dar tot de trufie m-a oprit de la scoala, credea ca

el e centrul universului [...] acuma s-a terminat, il vezi cum ii ia altul vorba din gura fara niciun respect si el lasa fruntea jos si nu mai zice nimic. Boala lui Moromete pare a fi un act de vointa Si se puse la pat, nu se mai scula si nu mai vru sa manance. In secventa dialogului cu doctorul venit sa-l consulte, Moromete sintetizeaza, prin autocaracterizare, intreaga sa existenta: Domnule, eu am dus intotdeauna o viata independenta. In concluzie, Ilie Moromete, personaj principal in romanul Morometii de Marin Preda, cel din urma taran din literatura romana in termenii lui Nicolae Manolescu, este unul dintre cele mai complexe personaje, ilustrand tipologie taranului, o imagine autentica inspirata de biografia scriitorului, un profil care se distinge prin inteligen, reflexivitate, ironie fin i spirit contemplativ.