ILIE MOROMETE

caracterizarea personajului din romanul postbelic

Amplă frescă a satului românesc, romanul Moromeții de Marin Preda surprinde numeroase personaje
reprezentative pentru diferite categorii sociale, tipuri umane sau teme înfățișate și impune tipologie nouă în
literatura română.
În centrul romanului stă familia Moromeților, iar axul ei este Ilie Moromete, personaj cu un destin
simbolic pentru satul tradițional. Marin Preda pleacă în construirea personajului Ilie Moromete de la tatăl său,
Tudor Călărașu, modelul său literar:...eroul preferat, Moromete care a existat în realitate a fost tatăl meu.
Personajul Ilie Moromete reprezintă un tip de țăran aparte în literatura română: spirit contemplativ, inteligent,
fiind numit de critica literară țăran filozof.
Personaj exponențial, al cărui destin exprimă moartea unei lumi, cel din urmă țăran reprezintă
concepția tradițională față de pământ și de familie. Ca personaj-reflector punctul său de vedere asupra
evenimentelor completează observașiie naratorului omniscient. Personajul este caracterizat direct la începutul
capitolului al X-lea din volumul I: era cu zece ani mai mare decât Catrina (făcuse războiul) și acum avea acea
vârstă între tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.
Libertatea individului în ciuda constrângerilor istoriei, este evidențiată prin autocaracterizare în finalul celui de-
al doilea volum: Domnule, eu am dus întotdeauna o viață independentă.
Prin caracterizare indirectă, din gesturi, fapte, vorbe, acțiuni sau relațiile cu celelalte personaje sunt
evidențiate trăsăturile personajului.
Disimularea este o trăsătură definitorie a firii lui Moromete, evidentă în majoritatea scenelor din roman.
Scena dintre Tudor Bălosu și Moromete este semnificativă pentru firea sucită a eroului. La întrebarea lui Bălosu
dacă s-a hotărât să-i vândă salcmul, Moromete răspunde cu voce tare: Să știi că la noapte o să plouă. Dacă dă
ploaia asta o să fac o grămadă de grâu, subînțelegând că s-ar putea să scape altfel de datorii decât tăind
salcâmul.
Ironia ascuțită, inteligența și spiritul jucăuș, felul său de a face haz de necaz conturează un personaj
aparte între țăranii literaturii române. Citirea ziarelor în Poiana lui Iocan este o hrană sufletească pentru
Moromete, discuțiile purtate aici au rolul de a clarifica și disocia ideile din articolele publicate. Moromete este,
în viața colectivității, o autoritate care-i domină prin replici bine gândite, pline de umor și ironie.
Spirit contemplativ, Moromete privește existența cu detașare, ca pe un miracol de contemplat. De pe
stănoaga podiștei sau de prispa casei Moromete privește lumea cu ochi pătrunzători; în întâmplările cele mai
simple el descoperă ceva deosebit, o lumină care pentru ceilalți nu se aprinde.
Fire autoritară, Ilie Moromete este capul familiei numeroase, greu de ținut în frâu, având în vedere conflictele
ce mocneau. Marin Preda îl prezintă încă din incipitul romanului, în scena cinei, stând deasupra tuturor și
stăpânind cu privirea pe fiecare. Plăcerea vorbei este o pasiune pentru țăranul din Câmpia Dunării care profită
de orice întâlnire pentru a sta la taclale. Singurul cu care putea vorbi cu adevărat este prietenul lui Cocoșilă în
tovărășia căruia pierdea ceasuri întregi spre supărarea Catrinei: Ești mort după ședere și după tutun…lovi-o-ar
moartea de vorbă, că nu te mai saturi. Refractari la modul de existență oferit de tatăl lor, Paraschiv, Nilă și
Achim trăiesc iluzia că s-ar putea realize independent. Când află că fiii lui sunt hotărâți să-l părăsească,
Moromete trece printr-un zbucium lăuntric ce își pune amprenta asupra chipului său: fața i se ascuțise, se
înnegrise, iar în cele câteva minute parcă se subțiase. Drama paternității se grefează pe contextual social-
istoric care adduce schimbarea ordinii cunoscute a lumii. Banul este noua valoare care o înlocuiește pe cea
tradițională, pământul, și în același timp impune un nou stil de viață. Agresiunea istoriei spulberă iluziile
personajului masculin: unitatea familiei, libertatea morală a individului. Risipirea familiei duce la prăbușirea
morală a tatălui. Modificarea vieții interioare a personajului este marcată de glasuri. Glasul lui Moromete
devine tulbure și însingurat. E momentul în care începe declinul personajului. Spargerea familiei duce la
prăbușirea lui morală. Lumina pe care Moromete o descoperea în întâmplările și faptele vieții se stinge,
liniștea îl părăsește și fără liniște existența nu mai este o încântare, ci o povară.( Eugen Simion)
În cel de-al doilea volum Moromete intră într-o zonă de umbră. Își pierde prestigiul de altădată,
autoritatea lui în sat se diminuează, familia nu-l ascultă, vechii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi i se
par mediocri, incapabili să poarte o discuție inteligentă.
În opinia mea, moartea lui Moromete din finalul romanului simbolizează stingerea unei lumi, a satului
tradițional. Ultima sa replică exprimă, de fapt, crezul său de viață, libertatea morală: Domnule, eu am dus
întotdeauna o viață independentă. Astfel, personajul principal al romanului Moromeții de Marin Preda, Ilie
Moromete, reprezintă un tip aparte de țăran în literatura română, este un contemplativ, inteligent, temperat, un
filozof iubind linistea și mai ales iubind libertatea, independența în gândire și exprimare a opiniilor.( Ion
Rotaru)