IONA- MARIN SORESCU

* Dramă postbelică

Subintitulată ,,tragedie în patru tablouri”, piesa ,,Iona” iese din clasificările clasice,
fiind o parabolă dramatică, alcătuită sub forma unui monolog dialogat (solilocviu), în care sunt
cultivate alegoria și metafora. Opera a fost publicată în 1968 în revista ,,Luceafărul”, fiind
inclusă ulterior în trilogia ,,Setea muntelui de sare”, alături de ,,Paracliserul” și ,,Matca”. Cele
trei drame sunt parabole pe tema destinului uman, reinterpretând trei mituri importante: mitul biblic (Iona),
mitul creației (Paracliserul), mitul potopului (Matca). Titlul trilogiei este o metaforă ce sugerează setea de
cunoaștere, dorința de absolut fără de care omul nu poate ieși din absurdul vieții, din automatismul
existenței.

Piesa aparține teatrului postmodern prin hibridizarea speciei- tragedie, dramă și comedie în același
timp, renunțarea la acte și scene, decorul minimalist - un acvariu, o moară de vânt, scoici, pietre, lemne
-”ceva ca o plajă”, indicațiile scenice care ambiguizează textul prin introducerea de noi simboluri: ”se
dedublează și se strânge după cerințele vieții lui interioare”; „iluminat”. Teatrul modern valorifică și
reinterpretează miturile. Astfel, opera lui Marin Sorescu are la origine povestea biblică a lui Iona, fiul lui
Amitai, care primește misiunea de a propovădui cuvântul Domnului în cetatea Ninive, dar se sperie și se
ascunde pe o corabie cu care fuge spre Tarsis. Dumnezeu trimite o furtună care îi sperie pe marinari și
aceștia, înțelegând că Iona este cel care a atras mânia lui Dumnezeu, îl aruncă în valuri. Inghițit de un pește,
din porunca divină, Iona petrece trei zile în burta acestuia, în pocăință, fiind lăsat apoi pe uscat, pentru a-și
continua misiunea. Pescarul Iona este diferit de personajul biblic, se află în gura pestelui la începutul operei,
nu săvârșise păcate și nu are posibilitatea eliberării.

Tema operei ilustrează conflictul interior al omului singur, care încearcă să se regăsească, dar în același
timp ezită în asumarea propriului destin. Se adaugă raportul dintre individ și societate, libertate și necesitate,
lipsa de comunicare ca sursă a singurătății. Chiar autorul mărturiseste: ,,am vrut să scriu ceva despre un om
singur, nemaipomenit de singur” .

Secvențe ilustrative pentru tema solitudinii sunt, pe de o parte, aceea în care Iona își pierde ecoul, la
începutul Tabloului I, fapt ce pare a-i anula chiar existența (,,Gata și cu ecoul meu…/ Nu mai e, s-a
isprăvit. / S-a dus și ăsta. Semn rău”.), iar pe de altă parte, scena în care protagonistul scrie un bilet cu
propriul sânge, după ce și-a tăiat o bucată de piele din podul palmei stângi (Tabloul III). El încearcă astfel să
comunice cu lumea și să găsească salvarea. Faptul că tot el găsește biletul și nu-l recunoaște, accentuează
sentimentul acut al singurătății și ideea că înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine.

Un element de structură relevant pentru tema singurătății este titlul piesei. Acesta poate fi interpretat ca
trimitere la cuvântul ,,iona”, care în ebraică înseamnă porumbel, o pasăre văzută ca simbol al libertății. O
altă posibilă interpretare se referă la numele personajului biblic, Iona, prorocul ce revine la misiunea sa, după
cele trei zile petrecute în burta unui pește. De asemenea, titlul ar putea fi interpretat ca fiind format din
particula ,,io” ( referire la formula din Evul Mediu – domnul, stăpânul) și ,,na”( cu sensul familiar al verbului
,,a lua”), denumind personajul piesei care apare într-o triplă ipostază: pescar, călător, auditoriu.

În ceea ce privește structura dramei, piesa este alcătuită din patru tabouri, într-o alternare de afară (I,
IV) și înăuntru (II, III). Rolul indicațiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificațiilor simbolice și de
a oferi sprijin pentru înțelegerea problematicii textului, piesa fiind o parabolă a căutării spirituale a
individului. Toate gesturile eroului, indicațiile, decorul, totul trebuie privit în cheie simbolică. Ca
particularități ale construcției subiectului remarcăm trăsături ale teatrului modern: prezența unui un singur
personaj, element ce duce la renunțarea la dialog; dispariția conflictului și a intrigii; plasarea acțiunii în
planul parabolei.

Timpul și spațiul au valoare simbolică în teatrul modern. Precizat în indicațiile scenice de la începutul
fiecărui tablou al piesei, spațiul cu valoare metaforică aparține aproape exclusiv imaginarului: plaja, burțile
peștilor, moara de vânt. Absența timpului istoric, situarea în atemporal, demitizarea sunt aspecte ale teatrului
modern, relatiile temporale reliefând perspectiva discontinuă a timpului psihologic ce potențează starile
interioare ale personajului.

Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește în opera lui Marin Sorescu.
Conflictul este aici ilustrat de drama existențială a protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona
trăiește un conflict cu sinele, conflict de esență tragică, într-o intrigă nascută din diferența dintre ideal și
realitatea de a trăi într-un orizont închis ca într-o burtă de pește.

Iona este un personaj - idee, care întruchipează, în mod alegoric, singurătatea și căutările omului modern.
Statutul său social, de pescar, are în piesă un rol simbolic în ceea ce privește comportamentul uman: el
reprezintă figura speranței eterne. Actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere si autocunoaștere.
Iona, personaj principal şi eponim, pescar pasionat, întruchipează omul obişnuit ce năzuieşte în viaţă spre
libertate, aspiraţie şi iluzie, idealuri simbolizate de marea care-l fascinează. El încearcă să-şi controleze
destinul, să-l refacă. Gestul sinuciderii şi simbolul luminii din final sunt o încercare de împăcare a omului
singur cu omenirea întreagă, o salvare prin cunoaşterea de sine, ca forţă purificatoare a spiritului, ca o
primenire sufletească. Conform stărilor prin care trece, limbajul personajului asociază diverse registre
stilistice: colocvial, metaforic, ironic si tragic, acest amestec fiind o trăsătură a teatrului modern. În text, se
regăsesc procedee moderne de caracterizare precum introspecția și monologul interior.

Așadar, în drama „Iona”, Marin Sorescu adânceşte multitudinea simbolurilor prin ambiguitate, ironie
şi limbaj aluziv. Printr-o alegorie, adică un şir de metafore, Sorescu oferă o pildă de viaţă, din care omul
simplu să înveţe că totdeauna puterea, energia şi soluţia de a ieşi dintr-o situaţie-limită se află numai în sine,
în propria capacitate de supravieţuire.

964