Iona

Marin Sorescu

Marin Sorescu este poet, dramaturg, prozator postbelic și postmodernist, și

autorul trilogiei “Setea muntelui de sare”, ce conține piesele dramatice: “Iona”,
“Paracliserul”, “Matca”. Piese “Iona”, scrisă în 1964, și publicată în 1968, este
numită de către autor “tragedie în 4 tablouri”, deși intenția acestuia a fost să
construiască un tratat de filosofie.
Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care înfăţişează
viaţa reală printr-un conflict complex şi puternic al personajelor individualizate sau
tipice, cu sufletul plin de frământări şi stări contradictorii. Acţiunea este încărcată
de tensiune şi scene violente, cu întâmplări şi situaţii tragice, în care eroii au un
destin nefericit. Iona e subintitulată de autor tragedie în patru tablouri. Deși ea
prezintă un conflict de conștiință major, totuși datorită accentelor sale ludice și
comice ea nu trebuie înțeleasă ca tragedie în sensul tradițional.
Opera se încadrează în postmodernism datorită: absenței conflictului exterior,
existenței unui singur personaj principal și două figurante, amestecului de tragic și
comic, intruziunii liricului și reinterpretării miturilor.
O primă trăsătură a postmodernismului este infuziunea liricului, căci toată piesa
este o metaforă amplă a absurdului existențial, a singurătății omului în fața vieții și
a morții, dar și a căutării sinelui. Astfel, la nivelul textului se regăsesc o serie de
simboluri precum: “marea”, “peștii”, “acvariul”. “Marea” semnifică viața în toată
diversitatea ei : “ce mare bogată avem”, “peștii” reprezintă, pe de o parte, visuri,
aspirații, răspunsuri, iar pe de altă parte pot fi oamenii ce “înoată” printre ispitele
vieții.
O altă trăsătură a postmodernismului este revitalizarea miturilor, ilustrată prin
sursa de inspirație a piesei, și anume Mitul profetului Iona, din Vechiul Testament,
conform căruia prorocul a fost trimis de către Dumnezeu la cetatea Ninive să
pocăiască locuitorii. Iona fuge pe o corabie și se ascunde în cală. Pe mare începe
din senin furtuna, pescarii îl găsesc pe ascuns și îl aruncă în mare, urmând să fie
înghițit de o balenă. Timp de 3 zile stă în burta peștelui și se pocăiește, după care
este aruncat pe o plajă. Diferența față de mit este că Iona este un pescar
ghinionist, că acesta este aflat de la început în gura deschisă a peștelui, că nu are
niciun păcat și că odată înghițit, nu se mai poate elibera.
Tema este condiția omului modern ce trăiește într-o lume desacralizată, al cărei
sens nu-l poate înțelege, de unde nevoia de a descoperi sinele interior, locul în
univers.
O primă scenă reprezentativă pentru temă se regăsește la nivelul tabloului al II-
lea, când Iona se află în interiorul primului pește și se întreabă dacă a fost înghițit
de viu sau de mort. Comentariile personajului pe marginea morții, a timpului și a
destinului sunt făcute într-o tonalitate ironică. Descoperirea cuțitului, ca o posibilă
cale de salvare, îi declanșează bună dispoziție și, înzestrat cu simțul umorului, el se
adresează peștelui, întrebându-l cum de a putit face o asemenea greșeală. El
crede că ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet, pentru a nu
pătrunde nimeni cu un cuțit în el.
O altă scenă reprezentativă este cea din tabloul al III-lea, și surprinde personajul
în burta celui de-al doilea pește. El se imaginează în viața intrauterină, alături de
un frate geamăn pe care nu-l poate însă vedea. Acesta dorește să-i scrie mamei
să-l mai nască încă o dată sau de mai multe ori, pentru că noi, oamenii, pierdem
mereu câte ceva în viață și nu avem șansa de a o lua de la capăt.
Titlul este elementul paratextual pentru textul epic deoarece anticipează
mesajul textului. “Iona” este numele profetului biblic ce capătă în concepția
autorului o altă semnificație. Marin Sorescu afirmă faptul că, într-o limbă veche,
“Io” înseamnă “eu” și extinde sensul asupra întregii omeniri: “Iona sunt eu și Iona
cred că este întreaga omenire în fața vieții și a morții”.
Piesa este alcătuită din 4 tablouri alternative : de afară ( I și IV ) , și dinăuntru ( II
și III ) . Relațiile spațiale se definesc prin imaginar, marea, plaja și burțile peștilor
fiind metafore ale existenței umane, precum și prin spațiul închis, psihologic, al
protagonistului. Relațiile temporale reliefează, în principal, perspectiva
discontinuă a timpului psihologic, cel cronologic fiind numai un procedeu artistic
de amplificare a stărilor interioare ale protagonistului.
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește în
opera lui Marin Sorescu. Conflictul este aici ilustrat de drama existențială a
protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește un conflict cu sinele,
conflict de esență tragică, într-o intrigă nascută din diferența dintre ideal și
realitatea de a trăi într-un orizont închis ca într-o burtă de pește.
Indicațiile scenice (didascaliile) oferă informații în privința interpretarii și
contribuie la caracterizarea directă a personajului. Fiecare tablou surprinde eroul
în altă etapă a călătoriei și a devenirii sale, prin trăirile sale Iona devenind
imaginea generică a omului modern. Sugestive sunt notațiile autorului din primul
tablou, care individualizează drama existențială a personajului: explicativ,
imperativ, uimit, vesel, curios, nehotărât, făcându-și curaj.
În concluzie, drama Iona aparține teatrului modern, Marin Sorescu renunțând la
formele dramaturgiei tradiționale, promovând preferința pentru teatrul parabolic,
pentru teatrul absurdului, pentru alăturarea elementelor comice și a elementelor
tragice, pentru decorul stilizat, simbolic și nu în ultimul rând, pentru limbajul
încifrat, uneori dezarticulat.