Iona

-eseu de încadrare-
Genul dramatic este genul literar în care autorul își exprimă în mod
indirect gândurile, ideile, sentimentele, prin intermediul personajelor, folosind
dialogul/monologul ca mod de expunere.
Perioada postbelică este perioada care a urmat celui de-al Doilea Război
Mondial. Poezia redevine lirism pur, redescoperă puterea metaforei,
profunzimile ființei și marile întrebări ale acesteia.
Piesa „Iona” face parte dintr-o trilogie dramatică, intitulată „Setea
muntelui de sare” alături de „Paracliserul” și „Matca”, parabole pe tema
destinului uman, parafrazând trei mituri fundamentale: mitul biblic al lui Iona ,
mitul Meșterului Manole și mitul potopului. Piesa „Iona”, prima dintre dramele
trilogiei a fost publicată în 1968 în revista „Luceafărul” și pusă în scenă la
Teatrul Mic din București în stagiunea 1968-1969.
„Iona” se încadrează în teatrul absurdului, care este direct legat de
existențialism. Acesta e un curent filosofic ale cărui teme se regăsesc în
romanele moderne despre condiția umană , dar, mai ales, în dramaturgia
modernă: alienarea omului într-o societate absurdă, imposibilitatea comunicării,
claustrarea, condamnarea la singurătate. Această primă trăsătură este justificată
prin temele ce au determinat schimbări majore în teatru: personaje incerte,
semnificații multiple, absența intrigii, decorul simbolic, mesajul sumbru,
cultivarea parabolei dramatice.
O altă trăsătură este condiția umană absurdă: omul nu este o ființă dată ca
atare, ci neant, iar faptul de a exista este lipsit de semnificații. Pentru a depăși
această condiție, omul trebuie să conștientizeze situațiile limită. Acest lucru este
justificat prin parabolă, specie literară ce transmite încifrat o învățătură morală
sau religioasă. Subintitulată tragedie în patru tablouri, „Iona” de Marin Sorescu
este o parabolă dramatică despre condiția umană absurdă și ilustrează principiile
acestui gen teatral.
Tema piesei este existențialistă, și anume discută problema omului față-n
față cu moartea. Conflictul cu moartea se poate rezolva nu numai prin
sinucidere, ci și prin revolta în fața condiției umane. Tema morții se îmbină cu
cea a destinului și a unei noi nașteri. Motive literare specifice literaturii
existențialiste sunt spațiul închis, labirintul, situațiile-limită, sinuciderea.
Piesa este alcătuită din patru tablouri. Se observă simetria celor patru
tablouri: în primul și în ultimul, Iona se află în lume, în al doilea și în al treilea
este în interiorul peștilor. La nivel compozițional pot fi delimitate două planuri:
anecdotic (al evenimentelor, puține la număr) și parabolic (al semnificațiilor).
O imagine reprezentativă pentru ilustrarea temei este primul tablou, în
care acţiunea se petrece afară, Iona fiind un pescar ghinionist care îşi doreşte să
prindă peştele cel mare, adică să i se întâmple ceva spectaculos, fiind sătul de
„fâţele” prinse până atunci, de evenimentele banale. Pentru a-şi amăgi
neputinţa, dar şi pentru a-şi simula succesul profesional, Iona poartă mereu cu
sine un acvariu din care să poată pescui oricând cu succes, ceea ce semnifică
amăgirea omului lipsit de satisfacţii cu mici reuşite. Finalul primului tablou îl
prezintă pe Iona înghiţit de un peşte uriaş şi încercând zadarnic să scape.
Altă imagine este al doilea tablou, unde acţiunea se petrece în „interiorul
Peştelui I”. Iona vorbeşte mult, logosul fiind expresia instinctului de
supravieţuire. Monologul dialogat continuă cu puternice accente filozofice,
exprimând cele mai variate idei existenţiale. Iona găseşte un cuţit cu care se
joacă, semn al libertăţii de acţiune, care îi dă speranţa că poate scăpa. El
încearcă un şantaj sentimental: „Dacă mă sinucid?”. În finalul tabloului, Iona
devine visător şi se simte ispitit să construiască „o bancă de lemn în mijlocul
mării”, pe care să se odihnească „pescăruşii mai laşi" şi vântul.
Un element de structură și limbaj este titlul operei. Acesta ar putea fi
interpretat ca fiind format din: io=domnul, stăpânul și na=sensul familiar al lui
poftește, denumind personajul piesei, care apare într-o triplă ipostază: pescar,
călător și auditoriu.
Alt element de structură și limbaj îl constituie simbolurile. Peștele
semnifică moartea, dar și ființele primare, liniștite, lumina ce se aprinde
periodic simbolizează adevărul, conștiința. Marea sugerează viața, sufletul, iar
Iona este omul care aspiră spre libertate.
Reinterpretând mitul biblic prin prisma ideilor existențialiste și adoptând
convențiile teatrului absurdului, „Iona” de Marin Sorescu este o parabolă
dramatică despre condiția omului modern, singur în fața existenței.