IONA

de Marin Sorescu
- opera dramatica postbelica (teatru), parabola dramatica (teatru alegoric) -


Opera literara Iona de Marin Sorescu a aparut n perioada postbelica (1968), este pi
esa de debut a autorului si face parte din trilogia dramatica Setea muntelui de s
are.

Iona este o drama neomodernista, adica o specie a genului dramatic, n versuri sau n
proza, care nfatiseaza viata reala printr-un conflict complex si puternic al pers
onajelor individualizate sau tipice, cu ntmplari si situatii tragice, n care eroii
au un destin nefericit.

Subintitulata tragedie n patru tablouri, piesa iese din clasificarile clasice, fiin
d o parabola dramatica a cautarii spirituale a individului, alcatuita sub forma
unui monolog dialogat, care cultiva alegoria si metafora.

Tema piesei este singuratatea, nelinistile si framntarile omului confruntat cu pr
opriul destin. Textul este inspirat din mitul biblic al omului nghitit de peste,
caruia Marin Sorescu i da o alta semnificatie.

Subiectul fabulei biblice se ntlneste n piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext li
terar. Eroul lui Sorescu se afla nca de la nceput n gura pestelui, neavnd posibilitate
a eliberarii, chiar daca el nu a savrsit niciun pacat. De altfel, parabola dramat
ica ncifreaza un sens ascuns, ce conduce spre conditia tragica a omului modern, m
arcat de neliniste, de spaima, urmarit de o vina pe care " nu si-o cunoaste si n
u o va afla niciodata.
Structura textului dramatic
Piesa este alcatuita din patru tablouri: primul si ultimul se desfasoara afara, n
exterior, iar n tablourile doi si trei, actiunea are loc n burta pestelui. Rolul
indicatiilor scenice (didascaliilor) este de a ajuta la clarificarea semnificati
ilor simbolice si de a oferi un sprijin pentru ntelegerea problematicii textului.

Constructia si compozitia subiectului dramatic
n Tabloul I, actiunea se petrece afara, Iona fiind un pescar ghinionist care si do
reste sa prinda pestele cel mare sa i se ntmple ceva spectaculos, sa fie norocos,
fericit, fiind satul de ftele prinse pna atunci satul de evenimentele banale, de ntmpl
arile mrunte ale vietii.

Pentru a-si amagi neputinta, dar si pentru a-si simula succesul profesional, Ion
a poarta mereu cu sine un acvariu din care sa poata pescui oricnd cu succes, pest
i care au mai fost prinsi odata, ceea ce semnifica amagirea omului lipsit de sat
isfactii cu mici reusite.

Finalul primului tablou l prezinta pe Iona nghitit de un peste urias si ncercnd zada
rnic sa scape.

n Tabloul al II-lea, actiunea se petrece n interiorul Pestelui I. Iona vorbeste mult
, logosul fiind expresia instinctului de supravietuire. Monologul dialogat conti
nua cu puternice accente filozofice, exprimnd cele mai variate idei existentiale,
taina mortii, ori cugetari cu nuanta sententioasa.

Iona gaseste un cutit cu care se joaca, semn al libertatii de actiune, care i da
speranta ca poate scapa, iesi din aceasta situatie. El ncearca, n acelasi timp, un
santaj sentimental, adresndu-se pestelui: Daca ma sinucid?.

n finalul tabloului, Iona devine visator si se simte ispitit sa construiasca o ban
ca de lemn n mijlocul marii, pe care sa se odihneasca pescarusii mai lasi" si vntul,
un lacas de stat cu capul n mini n mijlocul sufletului.

Tabloul al III-lea se desfasoara n interiorul Pestelui II, care a nghitit, la rndul s
au, Pestele I. Eroul are acum alaturi de el o mica moara de vnt, simbol al zadarnic
iei si al donquijotismului.

Apar doi pescari, surdo-muti, care nu scot niciun cuvnt. Fiecare cara n spate cte o br
na, simboliznd oamenii resemnati, care-si duc povara destinului fara sa-si puna nt
rebari si fara sa caute motivatii. Chiar si alaturi de ei, Iona ramne singur cu p
ropria constiinta.

n acest tablou mai apar elemente cu semnificatie simbolica, cum ar fi infinitatea
de ochi care-1 privesc pe erou, simboliznd fiintele nca nenascute, oameni captivi
ai propriei conditii de a fi nascut.

Tabloul al IV-lea l prezinta pe Iona n gura ultimului peste spintecat, respirnd acum
alt aer. Dornic de comunicare n pustietatea imensa, si striga semenii: Hei, oameni
buni!. Apar cei doi pescari care au n spinare brnele, iar Iona se ntreaba de ce ntlnes
te mereu aceeasi oameni, sugernd limita omenirii captive n lumea ngustata. Meditnd asu
pra relatiei dintre om si Divinitate, Iona nu are nicio speranta de naltare, dori
nd doar un sfat de supravietuire. Drama umana este aceea a vietii apasatoare, su
focante, din care nimeni nu poate evada n libertate.

Si deodata se regaseste: Eu sunt Iona!. Constata ca viata de pna acum a fost pe dru
mul gresit, dar nu renunta: plec din nou. Solutia de iesire pe care o gaseste Iona
este aceea a spintecarii propriei burti, care semnifica evadarea din propria ca
rcera, din propriul destin, din propria captivitate. Mitul labirintului si metaf
ora luminii din final (Razbim noi cumva la lumina) sustin semnificatia simbolica a
piesei.

Mijloacele de caracterizare ale eroului, Iona, sunt specifice personajului drama
tic (limbajul, gesturile, actiunile simbolice, indicatiile autorului), dar modul
de expunere este exclusiv monologul.

Iona, personajul principal, este un pescar pasionat ce ntruchipeaza omul obisnuit
care nazuieste spre libertate, aspiratie si iluzie, idealuri simbolizate de mar
ea care-l fascineaza.

El ncearca sa-si controleze destinul si sa-l refaca. Gestul sinuciderii si simbol
ul luminii din final sunt o ncercare de mpacare a omului singur cu omenirea ntreaga
, o salvare prin cunoasterea de sine.

Concluzie.
Iona de Marin Sorescu este o drama neomodernista, o parabola dramatica prin renunt
area la distinctia dintre specii, valorificarea mitului biblic, lipsa conflictul
ui si a intrigii si plasarea actiunii n planul parabolei, aducnd o nnoire radicala n
teatrul romnesc.
Plumb
de George Bacovia
- arta poetica simbolista moderna -
Dormeau adnc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmnt --
Stam singur n cavou... si era vnt...
Si scrtiau coroanele de plumb.
Dormea ntors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am nceput sa-l strig --
Stam singur lnga mort... si era frig...
Si-i atrnau aripile de plumb.
Poezia Plumb deschide volumul cu acela?i titlu, aparut n anul 1916, care marcheaz
a debutul lui Bacovia n lumea literara.

Poezia este o arta poetica, deoarece autorul si exprima n mod direct, prin mijloac
e artistice, conceptia despre conditia artistului n lume.

Textul se inscrie in lirica simbolista moderna prin utilizarea elementelor speci
fice precum:folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, valorificarea cromatic
ii, ipostaza tragica a eului liric.
Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exter
ioara si cea interioara.

Titlul poeziei este format dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotiv
ul poeziei. Cuvntul plumb, format dintr-o vocala nchisa de cte doua consoane grele, se
repeta de 7 ori n text si sugereaza un spatiu nchis, o stare de angoasa, apasare s
i imposibilitatea eului liric de a evada.

Tema textului este conditia poetului ntr-o lume ostila, sufocanta, apasatoare, do
minata de obiecte. Din aceasta lume nu se poate evada si nu exista refugii salva
toare.

Poezia este structurata n doua catrene, organizate pe baza paralelismului sintact
ic. Prima strofa corespunde realitatii exterioare, iar cea de-a doua strofa core
spunde realitatii interioare.

Lirismul este subiectiv, evidentiat prin numeroasele marci ale subiectivitatii:
verbe la persoana I singular ("stam", "am nceput") si pronume sau adjective prono
minale la persoana I singular ("amorul meu").

Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial nchis, apasator, sufocant, n ca
re eul liric se simte claustrat. Verbul "dormeau" din primul vers este o metafor
a a mortii care sugereaza un sfrsit continuu specific liricii bacoviene. Se forme
aza un cmp semantic al universului mortuar: "sicriele de plumb", "vesmntul funerar
", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente construiesc un decor ar
tificial n care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creeaza impresia unei e
xistente fara sens si fara posibilitatea naltarii.

Toate obiectele sunt marcate de mpietrire. Eul liric este prezent ntr-o ipostaza d
e nsingurare totala: "stam singur", vntul fiind singurul element care sugereaza mi
scarea, nsa produce efectele reci ale mortii. Verbul "scrtiau" din ultimul vers ntar
este senzatia de iritare, nevroza, angoasa.

Strofa a II-a se afla sub semnul tragicului existential dat de moartea afectivit
atii: Dormea ntors amorul meu de plumb. Epitetul ntors, referitor la sentiment, adncest
e senzatia unei lumi parasite de orice speranta, de mntuire, naltare. Marcat de ac
eeasi singuratate totala, eul liric ajunge sa se priveasca din exterior ca un st
rain; strigatul sau de deznadejde fiind o ncercare de salvare iluzorie.

Metafora frigului simbolizeaza disolutia materiei, iar imaginea metaforica a nger
ului cu "aripi de plumb" presupune senzatia caderii definitive a omului ntr-o lum
e a mortii n care naltarea nu mai este posibila.
nstrainarea, mpietrirea, izolarea, singuratatea, privirea n sine ca ntr-un strain, s
e nscriu n estetica simbolista.
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajul
ui poetic.

La nivel fonetic, se remarca predominanta vocalelor nchise o, i si u, care dau se
ntimentul de vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creeaza
o sonoritate bizara, lugubra.

La nivel morfologic, predomina timpul imperfect, un timp al actiunilor continue,
neterminate, obsedante. Singurele care difera, verbele am nceput si sa strig, marche
aza constientizarea dramatica a eului liric.

La nivel sintactic, propozitiile sunt predominant principale, independente, dese
ori coordonate prin "si" ceea ce intensifica, prin aglomerare, senzatiile. De as
emenea, se remarca topica inversa, cu subiectul postpus: Dormeau adnc sicriele de
plumb, Dormea ntors amorul meu de plumb.

La nivel lexical, predomina cuvintele din cmpul semantic al mortii; repetarea lor
are ca efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarca prezenta simbolului central plumb, asociat metafore
lor: flori de plumb, coroanele de plumb, aripile de plumb si expresivitatea epitetulu
i amorul meu de plumb.

Versurile au masura fixa de zece silabe si rima mbratisata. Aceste doua elemente
contribuind n plus la ideea de nchidere.

n concluzie, poezia Plumb de George Bacovia este o arta poetica si se nscrie n lirica
simbolista moderna prin folosirea simbolurilor, a repetitiei, prin valorificare
a cromaticii, a sugestiei si prin exprimarea propriei conceptii despre conditia
artistului ntr-o lume ostila, monotona si sufocanta.


UNIVERSUL BACOVIAN
Spa?iul. Nu exista spa?ii protectoare, ci doar spa?ii ostile, agresive. Peste to
t se simte prizonier, chiar ?i n propriul corp. Pentru el nu exista acasa.

Timpul. E un prezent obsedant, monoton, ostil, devorator, nu exista timp protect
or n care eul sa se poata refugia.

Eul. Se simte abandonat, singur, nstrainat, nen?eles, damnat. Este un eu nevrotic,
melancolic, anxios, al starilor negative, dezagregate.

Erosul. Este asociat adesea cu boala ?i moartea, cu sentimentul dezagregarii, al
pierderii n neant. Iubirea este la Bacovia un prilej de nevroza.

Natura. Este un decor care amplifica nevroza, anotimpurile sunt surse ale nevroz
ei. Caldura verii descompune, toamna subliniaza sentimentul de sfr?it de lume, ge
rul iernii strne?te frigul metafizic.

Culorile. Apar culori obsedante. Negru, violet, gri, alb ?i galben. Ele nu au se
mnifica?iile obi?nuite ale simbolisticii culorilor, ci transcriu stari de triste
?e, agita?ie, nevroza, boala, disperare.

Muzicalitatea. Sunt prezente att procedee stilistice cu efect muzical, ct ?i motiv
ul literar al instrumentelor muzicale.

TESTAMENT
Poezia Testament face parte din volumul Cuvinte potrivite si este o
arta poetica moderna. Fiind prima poezie din volumul de debut al autorului, ea
a fost considerata un manifest literar care sintetizeaza ideile din ntregul volum
. Ca si Octavian Goga n poezia Rugaciune, Arghezi si exprima opinia despre menirea
literaturii si despre rolul poetului n societate. Poetul este vazut n ipostaza de
artizan al limbajului deoarece el detine puterea de a crea si de a schimba lume
a prin intermediul cuvntului. Spre deosebire de creatia lui Goga, Testament este
o arta poetica moderna deoarece nu se limiteaza sa vorbeasca doar despre rolul p
oetului si al poeziei, ci trateaza si problema limbajului, a transfigurarii soci
alului n estetic (estetica urtului), a raportului dintre inspiratie si tehnica poe
tica. Textul este unul complex n care se disting trei idei fundamentale: aceea a
legaturii spirituale ntre generatii si a responsabilitatilor urmasilor n fata mesa
jului primit de la strabuni, aceea a luptei cu materia limbii si cea a menirii p
oeziei.
Tema poeziei este creatia literara vazuta sub doua ipostaze: ca m
estesug, punndu-se accentul pe efortul creator al poetului, si ca mostenire, crea
tie transmisa urmasilor ca dovada si ca mijloc de cunoastere.
Poezia este scrisa sub forma unui monolog sau dialog imaginar adresat de tata unui
fiu spiritual caruia i este lasata drept mostenire cartea, care simbolizeaza de fa
pt creatia, opera literara. Desi este structurata sub aceasta formula, nu apare
a doua instanta, lirismul fiind unul de tip subiectiv. Eul liric si transmite n mo
d direct atitudinile, fapt subliniat si de marcile lingvistice ale subiectivitat
ii, cum ar fi pronumele personale: eu, mine, adjectivele pronominale posesive: mei, mea
noastra si verbele la persoana I: am ivit, am prefacut, facui, am preschimbat, am
us.
Titlul face trimitere la Biblie, la Vechiul si Noul Testament de
oarece mostenirea pe care o lasa eul liric urmasilor este una spirituala. Testam
entul este unul simbolic n care beneficiarii sunt att cititorii, ct si ceilalti poeti
care se vor inspira din ideile transmise.
Poezia este strucuturata n sase strofe care au un numar inegal de
versuri si sunt construite n jurul elementului central, metafora carte (care repre
zitna astfel si un element de recurenta). Termenul are n fiecare strofa o alta se
mnificatie: acumulare spirituala ca opera: un nume adunat pe-o carte, treapta, legat
ura spirituala ntre stramosi si urmasi: Cartea mea-i fiule, o treapta, carte de cap
ati pentru istoria unui popor: Ea e hrisovul vostru cel dinti, dovada a efortului cr
eator al autorului: Eu am ivit cuvinte potrivite, Slova de foc si slova faurita, mar
tor al suferintei poporului, martor al istoriei nationale: Durerea noastra surda
si amara / O gramadii pe-o singura vioara. Fiind o arta poetica, accentul nu se p
une doar pe semnificatiile poeziei si rolul acesteia, ci si pe rolul poetului. A
cesta este surprins n ipostaza de mestesugar, artizan, care si cauta sursele de in
spiratie si mijloacele artistice, transformnd socialul n estetic: am ivit cuvinte p
otrivite, framntate mii de saptamni, / Le-am prefacut n versuri si-n icoane. / Facui
din zdrente muguri si coroane. / Veninul strns l-am preschimbat n miere. etc.
Incipitul este formulat ca o adresare directa a eului liric cat
re un fiu spiritual prin intermediul careia i lasa mostenire un nume adunat pe-o c
arte, simbol pentru creatia poetica si implicit pentru poet. Adresarea directa se
realizeaza prin intermediul vocativului fiule, care reprezinta orice cititor pote
ntial, poetul devenind n mod simbolic un tata. Bunul spiritual pe care l lasa poet
ul mostenire este o creatie despre suferintele stramosilor redate prin metafora s
eara razvatita care vine / De la strabunii mei pna la tine. Aceasta este o treapta,
o legatura spirituala ntre trecut si viitor, o treapta n desavrsirea cunoasterii. P
rocesul de creatie este descris ca un drum dificil, asemanator cu drumul parcurs
de naintasi n trecut: Prin rpi si gropi adnci, / Suite de batrnii mei pe brnci.
n strofa a doua este prezentata o alta ipostaza a cartii, ea cap
atnd o semnificatie sacra divina. Cartea devine un document important, o carte de
capati asemanatoare Bibliei: Ea e hrisovul vostru cel dinti. Creatia literara are a
cum o valoare sociala deoarece prezinta suferintele stramosilor, fiind o marturi
e pentru ntreaga lor existenta: Al robilor cu saricile pline / De osemintele varsa
te-n mine. Poetul este din nou elementul de legatura dintre trecut si viitor, el
preia suferinta stramosilor: osemintele varste-n mine si o transmite mai departe p
rin intermediul poeziei.
n a treia strofa poezia se materializeaza, se transforma ntr-o lu
me obiectuala. Ideea esentiala a acestei secvente este transformarea elementelor
concrete, care reprezinta socialul, n elemente estetice. Realitatea materiala ca
pata prin intermediul poetului valoare spirituala. Ipostaza poetului ca mestesug
ar este subliniata prin intermediul verbelor la persoana I (am ivit, am prefacut, am
preschimbat) si al elementelor de opozitie. Efortul creativ este redat prin inter
mediul elementelor aflate n opozitie, sapa, brazda, care reprezinta munca fizica a ta
ranilor, si condei, calimara care descriu munca intelectuala a poetului. Uneltele fo
losite pentru a lucra pamntul se transforma n unelte de scris, munca de creatie es
te asemanata cu munca plugarilor care modelau pamntul: Ca sa schimbam, acum, ntia oa
ra, / Sapa-n condei si brazda-n calomara. n continuare se contureaza imaginea poet
ului ca nascocitor, care transforma limbajul taranilor: graiul lor cu-ndemnuri pe
ntru vite n limbaj poetic: am ivit cuvinte potrivite. La Arghezi, poezia nu este ins
piratie ci mestesug, efort creativ care are n centru problema limbajului poetic (
idee specifica modernismului). Mestesugul poetic presupune nsa un efort, redat pr
in intermediul paralelismului cu munca fizica a stramosilor: Sudoarea muncii sute
lor de ani / [...] Si, framntate mii de saptamni, / Le-am prefacut n versuri si ico
ane. / [...] Veninul strns l-am preschimbat n miere. Socialul este transformat n est
etic prin trecerea elementelor care tin de durerea si suferintele stramosilor n e
lemente ale creatiei poetice: ndemnurile pentru vite sunt transformate n cuvinte po
trivite, veninul strns n sufletul taranilor se metamorfozeaza n miere, pastrnd nsa for
lui sociala (Veninul strns l-am preschimbat n miere / Lasnd ntreaga dulcea lui puter
e.). Din zdrente, venin, ocara, si mai trziu, bube, mucegaiuri si noroi se hraneste
ata o forma lumea poeziei: leagane devin simbol pentru liniste si detasare, icoane s
e refera la partea spirituala a creatiei, muguri sunt semnele vitalitatii cuvintel
eor uitate, miere reprezinta valoarea artistica a limbajului poetic si frumuseti si
preturi noi care descriu originalitatea poeziei ca efect al transfigurarii socia
lului.
Strofa a patra prezinta n continuare imaginea poeziei ca meste
sug, dar si imaginea ca posibilitate de a exprima revolta sociala: Am luat ocara,
si torcnd usure / Am pus-o cnd sa-mbie, cnd sa-njure. Poetul are puterea de exprima
att imagini sensibile (sa-mbie), ct si imagini care descriu raul (sa-njure), poezia p
utnd avea si un rol estetic, dar si unul moralizator. Prin intermediul poetului,
trecutul capata valoare de simbol, dar si de ndreptar moral, iar opera literara c
apata valoare justitiara: Am luat cenusa mortilor din vatra / Si am facut-o Dumne
zeu de piatra, / Hotar nalt, cu doua lumi pe poale, / Pazind n piscul datoriei tal
e. Rolul poetului de vorbi despre trecut i revine fiului, ca simbol pentru urmasi, f
apt subliniat de adjectivul posesiv tale.
n strofa a cincea se reia ideea transfigurarii socialului n estet
ic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt transformate n poezie, simbolizat
a prin substantivul vioara: Durerea noastra surda si amara / O gramadii pe-o singur
a vioara. Este reluata si ideea ca poezia este un instrument de lupta sociala: Pe
care ascultnd-o a jucat / Stapnul, ca un tap njunghiat., dar si un mijloc de razbuna
re a suferintei naintasilor: Biciul rabdat se-ntoarce n cuvinte / Si izbaveste-ncet
pedepsitor / Odrasla vie-a crimei tuturor. Problema limbajului este reluata n ace
asta strofa prin sublinierea ideii de estetica a urtului, pe care Arghezi a prelu
at-o de la poetul francez Charles Baudelaire, autorul volumului Florile raului.
Conform acestei teorii esteticul n poezie poate cuprinde si alte categorii, cum a
r fi raul, urtul, grotescul. Ideea se regaseste n versurile: Din bube, mucegaiuri s
i noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi., un alt element de opozitie din poez
ie. Artistul si poate gasi sursele de inspiratie n orice mediu social si poate fol
osi cuvinte din toate registrele stilistice.
Ultima strofa subliniaza ideea ca poezia este n primul rnd mes
tesug, sintetiznd astfel crezul poetic al artistului. Muza, simbolizata n poezie d
e domnita este depasita de mestesug, poezia moderna fiind o expresie a efortului c
reativ, nu o sursa a inspiratiei: ntinsa lenesa pe canapea, / Domnita sufera n cart
ea mea. Aceasta conditie a poziei moderne este duala nsa, fapt subliniat de opozit
ia dintre slova de foc (cuvntul inspirat, de sursa divina) si slova faurita (cuvntul e
laborat, mestesugit de poet): Slova de foc si slova faurita / marechiate-n carte s
e marita, / ca fierul cald mbratisat n cleste. Conditia poetului este redata n versu
l Robul a scris-o, Domnul o citeste, artistul fiind un truditor al condeiului si s
e afla n slujba cititorului, Domnul. Acest cititor, care reprezinta de fapt urmasii
, este obligat sa descifreze sensul ascuns al cartii n care zace mnia bunilor mei. Pri
n urmare, poezia si atinge scopul de a lasa mostenire o dovada a suferintei si a
destinului stramosilor.
CONCLUZIE
Testament este o arta poetica moderna care contine numeroase
elemente specifice curentului literar modern: poezia se afla ntr-o continua cauta
re a limbajului care sa exprime cel mai bine framntarile eului liric, introduce e
lemente care tin de estetica urtului, ncalca conventiile prozodice (strofele au un
numar variabil de versuri), limbajul este caracterizat prin ambiguitate si expr
esivitate, cuvintele capata noi semnificatii si sunt alese din toate registrele
stilistice (termeni argotici, neologisme, arhaisme, regionalisme, cuvinte banale
: bube, mucegaiuri si noroi, slova de foc etc), rolul poetului este de a potrivi ace
ste cuvinte pentru a-si transmite mesajul poetic.
Copyright MyCorp 2014 | Creati un site GRATIS
EU NU STIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII
Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
este o arta poetica moderna, alaturi de Testament de Tudor Arghezi si Joc secun
d de Ion Barbu. Poezia deschide volumul de debut, Poemele luminii si are rol de
manifest literar. Daca Arghezi punea n centrul artei sale poetice problema limbaj
ului si a cuvintelor potrivite, Blaga accentueaza raportul dintre poet si lume si
dintre poet si creatie. n aceasta poezie autorul face distinctia ntre cele doua ti
puri de cunoastere teoretizate n lucrarea Cunoasterea luciferica (1933). Cunoaste
rea paradisiaca este cunoasterea de tip rational, care reduce misterul lumii pri
n intermediul logicii si al intelectului. n schimb, cunoasterea luciferica este b
azata pe intuitie, pe imaginatie, pe trairi interioare, putnd fi echivalata cu o
cunoastere de tip poetic. n creatia autorului se observa n mod clar optiunea pentr
u al doilea tip de cunoastere.
n poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii rolul poetulu
i nu este de a descifra tainele lumii ci de a le potenta prin trairea interioara
si prin contemplarea formelor concrete prin care ele se nfatiseaza. Rolul poezie
i este acela ca, prin mit si simbol, elemente specifice imaginatiei, creatorul s
a patrunda n tainele Universului, sporindu-le. Creatia este un mijlocitor ntre eu
si lume care nu reduce nsa misterul cuvntului originar. Acest cuvnt poetic nu este
folosit nsa pentru a numi ci pentru a sugera.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica n fata marilor ta
ine ale Universului conform careia cunoasterea lumii este posibila numai prin iu
bire, prin comunicare afectiva totala. Poezia este scrisa sub forma unei confesi
uni lirice, n care Lucian Blaga adopta formula lirismului subiectiv, subliniat de
atitudinea poetica transmisa n mod direct si prin marcile lingvistice ale subiec
tivitatii: pronumele personale la persoana I singular: eu (care se repeta de cin
ci ori pe parcursul poeziei), adjectivul posesiv de persoana I: mea, verbele la
persoana I: nu strivesc, nu ucid, ntnlesc, sporesc, mbogatesc, iubesc.
Titlul include o metafora revelatorie, corola de minuni a lumi
i, care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Corola de minuni a lumii, imagine a
perfectiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de ntreg, semnifica misterele u
niversale, iar rolul poetului este de a adnci taina.
Incipitul reia titlul poeziei, aflndu-se ntr-o relatie de sens
cu versurile care ncheie arta poetica: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii [..
.] caci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte. Faptul ca aceasta arta
poetica ncepe cu pronumele personal eu atrage atentia asupra ipostazei eului liric,
care este un eu stihial, exacerbat. nca din primul vers al poeziei se subliniaza
pozitia pe care o adopta poetul n legatura cu misterele lumii, el refuznd sa le c
unoasca n mod rational, fapt exprimat prin verbul la forma negativa nu strivesc. Id
eea se mentine pe parcursul operei prin intermediul altor verbe semnificative: nu
ucid, sporesc, mbogatesc, iubesc.
Poezia este alcatuita din trei secvente poetice, prima si ult
ima aflndu-se ntr-o relatie de simetrie deoarece amndoua descriu pozitia poetului n
legatura cu creatia si misterul. Se remarca nsa si relatia de opozitie dintre ace
ste doua secvente si a doua, care i include pe creatorii care se folosesc de cuno
asterea paradisiaca (lumina altora).
Prima secventa ofera o definitie a creatiei, poezia nsemnnd pen
tru Blaga intuirea n particular (eu nu strivesc) a universalului, a misterului. De
asemenea, este prezentata atitudinea poetica fata de acest mister, exprimata pri
n verbele la forma negativa: nu strivesc, nu ucid. Eul liric refuza cunoasterea pa
radisiaca, rationala (cu mintea) a misterului, care ar duce de fapt la disparitia
acestuia. Drumul creatiei pe care si-l alege este exprimat prin substantivul dub
lat de un adjectiv pronominal posesiv (care exprima tocmai ideea de optiune): cal
ea mea. Minunile corolei sunt descrise prin patru metafore-simbol, care se refera
la temele creatiei blagiene: n flori, n ochi, pe buze ori morminte. Florile simboli
zeaza viata, efemeritatea, dar si frumosul, ochii cunoasterea, contemplarea poet
ica a lumii, buzele iubirea, dar si rostirea poetica, iar mormintele moartea, et
ernitatea, doua teme care au fost asociate de toti poetii cu misterul datorita i
mposibilitatii de a le cunoaste integral.
A doua secventa este construita pe relatia de opozitie dintre
optiunea poetului si optiunile altor scriitori n ceea ce priveste revelarea mist
erului. Aceasta opozitie semnifica de fapt antiteza dintre cele doua tipuri de c
unoastere, paradisiaca si luciferica. Diferenta dintre cele doua atitudini poeti
ce este redata la nivelul textului de catre pronumele personal eu, adjectivul pron
ominal posesiv mea (lumina mea) si adjectivul nehotart altora (lumina altora). Metafo
uminii, care este metafora centrala a volumului Poemele luminii, simbolizeaza cu
noasterea. Cele doua tipuri de cunoastere sunt redate prin asocierea acestor ele
mente de opozitie cu verbe sugestive care le pun si mai bine n evidenta: Lumina al
tora / sugruma vraja nepatrunsului ascuns, n timp ce eul liric blagian sporeste a l
umii taina / [...] nu micsoreaza, ci tremuratoare / mareste si mai tare taina no
ptii. Elementele care tin de mister, de imaginarul poetic sunt sugerate de alte c
uvinte-simbol, care fac parte din cmpul semantic al misterului: nepatrunsul ascuns
(epitet metaforic, inversiune), adncimi de ntuneric (metafora), a lumii taina, taina no
ptii (metafora), ntunecata zare (epitet, inversiune), largi fiori de sfnt mister (epite
te metaforice), ne-nteles, ne-ntelesuri si mai mari.
Crezul poetic este reluat n ultima secventa, aflata n relatie de
simetrie cu prima.
Finalul are un rol conclusiv ( folosirea conjunctiei caci nu este ntmplatoare), n
care poetul reia imaginea corolei alcatuita din elementele misterului poetic: ca
ci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte. Cunoasterea poetica este att
un act de contemplatie (asa cum reiese din ultimele doua versuri ale celei de a
doua secvente: se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari / sub ochii mei), ct si un act
de iubire: caci eu iubesc.
CONCLUZIE
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o a
rta poetica moderna deoarce se pune problema relatiei dintre poet si lume si, ma
i ales, dintre poet si creatie. Creatia are rolul unui intermediar ntre eu si lum
e. Actul poetic nu trebuie sa reduca misterele lumii ci sa le dea o noua semnifi
catie, sa le transforme n poezie prin intermediul cuvntului. La Blaga, ca si la ce
ilalti scriitori moderni, cuvntul poetic nu nseamna, nu numeste lucrurile, ci le s
ugereaza, nu explica misterul universal, ci l protejeaza prin transfigurare.
Un alt element modern al acestei arte poetice este prozodia: ve
rsurile au masuri diferite, se anuleaza rima, folosindu-se versul liber.
FLOARE ALBASTRA
Introducere
Poezia a fost publicata n revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873
. Este una dintre cele mai reprezentative poezii care tarateaza tema iubirii, da
r care n acelasi timp pune n evidenta locul pe care l ocupa natura n lirica de iubir
e eminesciana.
Specia literara: este egloga, dar are si caracter de meditatie dator
ita finalului.
Idila = opera lirica n care se contureaza un tablou din viata rurala, evident
iindu-se atitudinile oamenilor n plan erotic.
Egloga = idila cu dialog
Meditatia = specie lirica filozofica, dezvoltata mai ales n romantism, centra
ta pe motive reflexive
Comentariul
Tema:
tema iubirii combinata cu tema naturii si cu cea a timpului (me
ditatia din final se refera la problema trecerii ireversibile a timpului).
Semnificatia titlului:
Sursa de inspiratie a poeziei este mitul romantic al florii a
lbastre, caracteristic romantismului. Acest mit este preluat din opera scriitoru
lui german Novalis (Heinrich von Ofterdingen) si se refera la dorinta de cunoast
ere, de atingere a unui ideal. La Eminescu acest ideal este iubirea, floarea alb
astra fiind aici o metafora pentru femeia iubita.
Compozitia textului:
Poezia este construita pe doua planuri distincte: un plan al
femeii (strofele 1-3 si 5-12), celalalt al barbatului (strofele 4, 13-14). Strof
a a patra poate fi considerata o strofa de tranzitie care face legatura ntre cele
doua moduri de a ntelege lumea. Femeia este o copila naiva, dornica de a se real
iza prin iubire, n timp ce barbatul este un contemplativ, preocupat sa atinga abs
olutul. Primul plan poate fi considerat unul al aproapelui, iar cel al barbatului a
l departelui. Aceste denumiri capata semnificatie daca ne gndim la opozitia dintre
lumea naturala, instinctuala n care l invita femeia, si lumea ideilor si misterel
or la care viseaza eul liric. Planul feminitatii are forma unui monolog, alcatui
t dintr-un repros (prima parte), apoi dintr-o provocare inocenta, dintr-o ncercar
e de seductie. Planul barbatului are dublu rol: fixeaza povestea n interiorul unei
amintiri si confera poeziei caracter de meditatie. Senzatia de poveste evocata e
ste data de prezenta n text a eului liric prin intermediul pronumelui personal de
persoana I: eu, netezindu-mi, albastra-mi, iubirea noastra si a verbelor la indicativ
u am rs, n-am zis, stam, a murit. Aceste detalii, completate de exclamatii meditative:
! Ea spuse adevarul, Ce frumoasa, ce nebuna / E albastra-mi, dulce floare!, Floare-a
lbastra! Floare-albastra! demonstreaza ca povestea de dragoste este pusa ntr-o ram
a, ntr-o alta poveste, a barbatului.
Timpul trecut al verbelor subliniaza aceeasi idee. Datorita a
cestor elemente se creeaza senzatia unui joc ntre prezenta si absenta care poate
fi extins la jocul dintre viata si moarte. Ceea ce pare prezent se dovedeste a f
i n final doar o amintire, o meditatie asupra iubirii pierdute. Moartea poate fi
reprezentata n text de lucrurile abstracte spre care tinde eul liric. Acestea sun
t considerate zadarnice de catre iubita care n locul acestei lumi a eternitatii ce
rurilor nalte, cu stelele si norii lor, a mormintelor civilizatiei egiptene din piramid
ele-nvehite, i ofera codrul cu verdeata, adica viata.
Nivelul ideatic:
Povestea de iubire este redata sub forma unei amintiri. Monol
ogul femeii descrie nstrainarea treptata a omului de geniu de fiinta iubita. Tnara
simte ca datorita preocuparilor abstracte, barbatul se nstraineaza, l avertizeaza
ca fericirea nu sta n cmpiile asire si n piramidele-nvechite ci n iubirea ei: Nu cat
epartare / Fericirea ta, iubite!. Barbatul nu o ntelege, preocuparile sale sunt de
natura filozofica, motiv pentru care o trateaza cu ngaduinta pe tnara ndragostita:
Eu am rs, n-am zis nimica. Aceasta ncearca sa-l atraga n mijlocul naturii protectoar
e, reprezentata n lirica eminesciana de codru: Hai n codrul cu verdeata n care si poat
e regasi fericirea. Poezia respecta scenariul idilei eminesciene care ncepe cu o
chemare n mijlocul naturii, continua cu jocul iubirii si sfrseste cu despartirea.
Universul n care ncearca sa-l atraga este unul tentant. Elementele descrise prin i
ntermediul epitetelor prapastia mareata, balta senina, trestia lina si personificarii:
Und-izvoare plng n vale alcatuiesc un peisaj paradisiac din care nu pot lipsi unele
dintre motivele principale ale creatiei eminesciene, cum ar fi teiul si luna. A
cest cadru se afla n antiteza cu cel sugerat la nceput, unde stelele, norii, ntunec
ata mare si piramidele nvechite, simboluri ale infinirii, alcatuiesc un peisaj ab
stract, incompatibil cu jocul iubirii. Iubita are de asemenea trasaturi care o p
un n antiteza cu imaginea masculina, redate prin comparatia: Voi fi rosie ca marul
si prin epitetul metaforic de-aur parul. Femeia este o prezenta vie, aflata n antit
eza cu imaginea palida a barbatului. Jocul iubirii este descris cu ajutorul expr
esilor populare care confera un farmec aparte textului: Voi cerca de ma iubesti., S
a-ti astup cu dnsul gura., De mi-i da o sarutare. Limbajul popular este cel care aut
ohtonizeaza peisajul, care l face sa nu fie un simplu colt de rai: stnca sta sa se
pravale, Vom sedea n foi de mure. Limbajul popular face distinctia si ntre cele doua
viziuni despre viata situate n antiteza n poezie. Limbajul femeii care vede ferici
rea n iubire, difera de cel al barbatului care alege meditatia.
Dupa prezentarea acestui paradis terestru si a posibilei po
vesti de iubire, ni se prezinta si sfrsitul ei trist. Tonul ultimelor strofe este
unul meditativ, n care eul liric mediteaza asupra problemei timpului care nu i ma
i poate reda iubirea pe care a pierdut-o. Iubita, care capata semnificatia flori
i albastre dispare, si o data cu dulcea minune se stinge si iubirea chiar nainte de
a se mplini. n ultima strofa eul liric si cheama iubita, dar aceasta chemare este
una zadarnica deoarece timpul nu mai poate fi recuperat si clipa de fericire ramn
e pentru totdeauna pierduta: Totusi... este trist n lume!. Adverbul de mod cu nteles
concesiv pare nepotrivit n acest context, dar el este cel care sintetizeaza cel
mai bine drama ndragostitului. n ciuda faptului ca se doreste mplinirea prin interm
ediul iubirii, aceasta nu mai este posibila datorita ireversibilitatii timpului.
Nivelul prozodic:
ritmul este trohaic, rima mbratisata, versuri scurte de 8 s
RIGA CRYPTO SI LAPONA ENIGEL

Poezia Riga Crypto si lapona Enigel face parte din volum Joc sec
und, publicat n anul 1930. Autorul si subintituleaza poezia Balada si o include n c
iclul Uvedenrode, deci n etapa baladica si orientala. Este o perspectiva moderna
asupra acestei specii literare epice, fiind de fapt un poem alegoric. Asemanarea
cu alt poem alegoric al literaturii romne, Luceafarul de Mihai Eminescu, este ev
identa. Autorul nsusi si intituleaza opera un Luceafar ntors. Ambele poezii trateaza
aceeasi tema, a iubirii imposibile si a incompatibilitatii dintre doua fiinte ca
re apartin de lumi diferite. Caracterul alegoric al poeziei este dat de faptul c
a se pune accentul pe problema cunoasterii: la fel ca si fata de mparat, riga Cry
pto doreste sa-si depaseasca statutul de fiinta inferioara, dar n final constata
ca acest lucru este imposibil. Diferenta esentiala este ca n cazul poeziei lui Ba
rbu fiinta superioara este omul, lapona Enigel, care aspira spre o cunoastere ab
soluta. Drama este nsa aceeasi: cineva trebuie sa plateasca tentatia si tentativa
de a-si depasi conditia. Motivele poetice care se ntlnesc sunt: transhumanta, ten
tatia Sudului, atractia pentru Soare, visul si sufletul-fntna.
Un alt element comun ntre cele doua poezii este interferenta genuri
lor epice. Desi amestecarea genurilor este o trasatura specifica romantismului,
faptul ca poezia moderna a lui Barbu are la baza o balada, explica aceasta parti
cularitate. Fiind o balada, se pastreaza structura narativa deoarece poezia are un
fir epic si personaje. Caracterul dramatic este oferit de dialogurile dintre perso
naje, dar si n aceasta poezie acestea au valoare de simbol, fapt care subliniaza l
irismul.
Titlul baladei este construit pe ideea cuplului, dar n acest caz ac
esta nu se ntregeste datorita incompatibilitatii dintre cei doi eroi, care fac pa
rte din regnuri diferite. Fiecare se afla pe o treapta superioara n propria lume,
dar povestea de dragoste este imposibila mai ales datorita aspiratiilor fiecaru
ia.
Poezia este structurata n doua parti, fiecare dintre ele reprezentn
d cte o nunta. Se mprumuta formula narativa specifica genului epic, si anume poves
tirea n rama. Prima nunta este una posibila, care s-a realizat deja si are rolul
unui cadru pentru nunta fantastica, aceasta avnd un final nedorit, riga Crypto fi
ind nevoit sa accepte casatoria cu masalarita-mireasa.
Prima parte cuprinde primele patru strofe care au rolul de prolog
al baladei si reprezinta dialogul menestrelului cu nuntasul fruntas.. Se face tri
miterea spre un timp mitic, spre Evul Mediu, prin adresarea directa catre cel ca
re va rosti povestea tragica a laponei Enigel si a lui riga Crypto: Menestrel tri
st, Mult ndaratnic menestrel. Sintagma acum o vara presupune o plasare temporala, dar
ea nu face dect sa plaseze mai mult n imprecis momentul rostirii, n aceeasi situati
e fiind si adverbul azi. n cea de-a doua parte, povestea este proiectata tot n trecu
t, dar ntr-un timp nedeterminat n raport cu momentul rostirii, fapt subliniat si d
e folosirea imperfectelor: mpartea, brfeau, ieseau, nu voia, traia etc. Cntecul d
ea tragica de iubire trebuie spus nsa ntr-o atmosfera prielnica, n afara cotidianul
ui, la spartul nuntii, n camara. Menestrelul are multiple modalitati de interpretar
e: Cu foc l-ai zis acum o vara; / Azi zi-mi-l stins, ncetinel, dar trebuie sa o ale
aga pe cea care sa se potriveasca cel mai bine cu atmosfera si cu povestea. Tot
aici se face o trimitere la zeul Dyonisos (zeul vinului, dar si al muzicii), att
prin faptul ca cel care povesteste este un cntaret, ct si prin comparatia: mai abur
it / Ca vinul vechi ciocnit la nunta. Repetarea cntecului spus si n trecut sugereaz
a un ritual al zicerii unei povesti exemplare.
A doua parte contine povestea propriu-zisa dintre riga Crypto si
lapona Enigel si este realizata din mai multe secvente poetice: portretul si des
crierea mpartiei regelui ciupercilor (strofele 5-7), portretul si descrierea medi
ului n care traieste lapona Enigel (strofele 8 si 9), ntlnirea n vis a celor doi (st
rofa 10), cele trei chemari ale rigai si primele doua refuzuri ale laponei (stro
fele 11-15), refuzul categoric al laponei si relevarea simbolului solar dupa car
e si ghideaza existenta (strofele 16-20), ncheierea ntlnirii dintre cei doi (strofel
e 21 si 22), pedepsirea lui Crypto din final (strofele 23-27).
n prima secventa sunt prezentate personajele: n lumea lui, Crypto
este un ales, are un statut superior: Des cercetat de padureti / n pat de ru si-n h
uma unsa, / mparatea peste bureti / Crai Crypto, inima ascunsa. Desi admirat, are
parte si de adversitati: este considerat sterp si naravas de celelalte plante ale pa
durii care nu nteleg de ce el nu si accepta conditia de ciuperca si ncearca sa o de
paseasca. Fiinta la care viseaza apartine de regnul uman, este deosebita n lumea
ei datorita faptului ca doreste ea o mplinire absoluta reprezentata prin lumina s
olara. Ea penduleaza anual ntre cotidian: de la iernat si idealul reprezentat de Su
d, de Soare: la pasunat, [...] tot mai la sud. Singura asemanare dintre cele doua
fiinte este statutul superior pe care l au n propria lume, dar acest element nu va
fi suficient pentru mplinirea prin iubire. Deosebirile sunt prezentate cu ajutor
ul antitezelor si a imaginilor care descriu mediul existential al celor doi. Lum
ea lui Crypto se defineste prin umezeala si racoare: n pat de ru si huma, n timp ce l
umea laponei este un spatiu rece: n tari de gheata urgisita, fapt care explica atra
ctia ei spre soare si lumina.
n drumul ei spre sud, lapona mica, linistita Enigel este rugata de
catre regele ciupercilor sa ramna alaturi de el n lumea umeda si racoroasa a plant
elor padurii. ntlnirea celor doi se realizeaza n lumea visului, acest motiv facnd di
n nou trimitere la poemul Luceafarul. Regele ciupercilor ncearca sa o ademeneasca
n lumea lui prin intermediul a trei chemari. Valoarea de descntec si de incantati
e a celor trei chemari, precum si mpletirea limbajului popular cu cel literar (iac
a, tie dragi, puiaca, te frngi, somn fraged, lama de blestem), subliniaza si mai m
erul de balada al poeziei.
n prima chemare riga Crypto o mbie pe lapona cu dulceata si cu fragi,
elemente definitorii pentru mediul vegetal din care provine. Darul lui este refu
zat categoric de Enigel si exprima aspiratia ei spre Soare: - Riga spn, de la sn, /
Multumesc Dumitale. / Eu ma duc sa culeg / Fragii fragezi, mai la vale.
n a doua chemare ndragostitul merge si mai departe propunndu-i sac
rificiul de sine: Daca pleci sa culegi, / ncepi, rogu-te cu mine.. Lapona nteleapta l
refuza si de data aceasta, aratndu-i motivele pentru care nuntirea lor este impo
sibila: Crypto este umed si plapnd si este sfatuit sa astepte sa se coaca: Teama mi-
e, te frngi curnd, / Lasa. Asteapta de te coace. Opozitia copt / necopt se refera d
e fapt la opozitia soare / umbra, care subliniaza de fapt relatia fiecaruia cu u
niversul, incompatibilitatea peste care niciunul dintre ei nu poate trece fara s
a se piarda pe sine. Crypto se teme de lumina soarelui: de soare, / Visuri sute,
de macel, / Ma despart. E rosu, mare, / Pete are fel de fel, n timp ce lapona aspi
ra spre acesta: Ca daca-n iarna sunt facuta, / Si ursul alb mi-e varul drept, / d
in umbra deasa, desfacuta, / Ma-nchin la soarele-ntelept. .
Ultima ncercare pe care o face riga este urmata de un refuz si m
ai categoric. Fiinta superioara si da seama ca iubirea lor nu este posibila si ca
opozitia dintre soare si ntuneric, dintre ratiune si instinct nu va putea fi nic
iodata anulata: La soare, roata se mareste; / La umbra numai carnea creste. Refuzu
l laponei este fatal pentru riga deoarece puterea descntecului se ntoarce asupra l
ui, atributele lumii pe care Enigel o alege se ntorc asupra lui. Dorind sa-si urm
eze aspiratia spre fiinta superioara, regele-ciupearca este pedepsit pentru ndrazne
ala lui si transformat n ciuperca otravitoare: Dar soarle, aprins inel, / Se oglin
di adnc n el; [...] Si sucul dulce nacreste! / Ascunsa-i inima plesneste.. Astfel, nc
ercarea lui Crypto de a schimba ordinea fireasca a lumii esueaza, iar ordinea es
te n final restabilita. Cel ajutat De-o vrajitoare mnatarca, / De la fntna tineretii p
entru a se putea mplini, ajunge, prin oglindire (un alt motiv esential al poeziei
), sa se nsoteasca cu o fiinta din lumea lui, Cu masalarita-i mireasa, / Sa-i tie
de mparateasa. Opozitia dintre cele doua fiinte, una umana, cealalta vegetala, est
e subliniata si n final prin antiteza fiara batrna / faptura mai firava: Ca sufletul nu
e fntna / Dect la om, fiara batrna, / Iar la faptura mai firava / Pahar e gndul, cu
otrava. Omul este o fiinta supusa greselii si ncercarii repetate datorita existent
ei ndelungate, n timp ce creatura vegetala traieste un an si, prin urmare, nu are
dreptul dect la o sansa care i este fatala.
Copyright MyCorp 2014 | Creati un site GRATIS