Tema dramei este singuratatea fiintei umane si

ilustreaza conflictul interior, strigatul tragic al individului

insingurat, care face eforturi disperate pentru a-si regasi
identitatea. Piesa de teatru exprima neputinta eroului de a inainta
pe calea libertatii, raportul dintre individ si societate, dintre
libertate si necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematica
filozofica existentiala. Secvente ilustrative sunt momentul in care
Iona isi pierde ecoul, incercarea esuata de comunicare cu cei doi
pescari si episodul in care rateaza comunicarea cu lumea (biletul
scris cu propriul sange e gasit tot de el).
Conflictul este de fapt drama existentiala a protagonistului
Iona. Imagine a omului modern, Iona traieste plenar un conflict
interior cu propriul sine,intr-o intriga de mare tensiune dramatica
nascuta din discrepanta dintre idealul/ideea de libertate, de
cunoastere absoluta, si damnarea de a trai intr-un orizont inchis, ca
un pantece de chit.
Titlul piesei trimite la mitul biblic al prorocului Iona din
cartea cu acelasi titlu a Vechiului Testament, pe care autorul il
reinterpreteaza si il trateaza in maniera proprie. Sorescu pastreaza
din mitul biblic doar numele eroului, deoarece spre deosebire de
prorocul biblic, care este inghitit de un peste pentru neascultarea
de a propovadui credinta in Dumnezeu oamenilor din cetatea Ninive,
personajul din tragedia lui Sorescu se afla de la inceput prizonier in
gura unui peste, fara posibilitatea evadarii si fara a fi savarsit vreun
pacat. Actiunea de a pescui devine un simbol al cautarii, al
cunoasterii. Tragicul situatiei consta in faptul ca procesul
cunoasterii se deruleaza intr-o lume inchisa: abdomenul monstrului
marin.
Piesa este alcatuita dinr-o succesiune de patru
tablouri. Planul exterior din primul si ultimul tablou alterneaza
cu planurile lumii interioare din al doilea si al treilea tablou.
Spatialitatea apartine aproape exclusiv imaginarului (plaja, burtile
pestilor, moara de vant, acvariul) si se inscrie in seria metaforica a
existentei tragice. Relatiile temporale reliefeaza, in principal,
perspectiva discontinua a timpului psihologic care potenteaza
starile interioare ale personajului.
 In tabloul I scena este construita simbolic intre cercurile
concentrice de creta, intre razele timpului . Spatiul desemneaza
de la inceput ambitia tragica a omului modern condamnat sa-si duca
existenta intr-o lume inchisa. Aflat in asteptarea pestelui fabulos
care intarzie sa apara, Iona incearca prin joc sa pacaleasca soarta
potrivnica si isi aduce de acasa un acvariu din care vaneaza pestii
deja captivi pe care ii arunca in navod.
Tabloul II se deruleaza in interiorul Pestelui I, printre
bureti, oscioare, alge, mizerie acvatica , Iona fiind surprins in
semiobscuritatea noului spatiu-capcana. Inceputul tabloului
surprinde personajul in stare meditativa. Meditatia asupra timpului
anuleaza orice speranta, orice proiectie a unui viitor. De asemena,
personajul mediteaza si asupra limitelor pe care omul ar trebui sa si
le stabileasca in viata.
In tabloul III mica moara de vant aflata in burta pestelui
II si de care Iona se simtise atras constituie si ea un avertisment
simbolic. Captiv in pantecele pestelui, el incearca sa comunice cu
semenii sai care cunosc un traseu initiatic asemanator. Ilustrativa
in acest sens apartine celor doi pescari cu cate o bata-n spinare. La
intrebarile lui Iona, pescarii raman muti semn ca isi poarta crucea,
isi duc povoara existentei fara sa protesteze. Iona reuseste cu
ajutorul unghilor sa taie o fereastra prin care sa evadeze din burta
pestelui II, dar constata ca n-a reusit sa patrunda decat in alt peste.
Se gandeste sa-i scrie mamei sale, un bilet in care o roaga sa-l
nasca inca o data. Trimite scrisoarea intr-o basica de peste dar apoi
tot el o gaseste. Acest lucru ii accentueaza sentimentul de
singuratate.
Tabloul IV il surprinde pe Iona intr-o gura de grota,
spartura ultimului peste spintecat . In fata lui se afla un spatiu
nedefinit ceva nisipos, ceva ca o plaja. Surprinderea lui ia nastere in
momentul in care isi da seama ca orizontul pe care il vede din fata
grotei nu este decat o seri de burti de peste.Gestul final, al
spintecarii burtii poate fi interpretat atat in maniera existentiala,
sinuciderea fiind singura modalitate de a evada din limitele
existentei.
Modalitatile de caracterizare utilizate in textul dramatic sunt
directe si indirecte. Caracterizarea directa este realizata de autor
prin intermediul indicatiilor scenice. In text regasim si procedee
moderne de caracterizare precum introspectia si monologul
interior.
Iona este personajul principal si eponim al dramei omonime,
pentru conturarea caruia Marin Sorescu foloseste tehnica moderna
a solilocviului (monolog rostit in prezenta sau absenta altui
personaj, de care se face abstractie). Iona se dedubleaza pe tot
parcursul piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in valoare
numeroase idei privind existenta si destinul uman, prin exprimarea
propriilor reflectii, opinii sau conceptii.
Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul
tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate de a-si
regasi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea libertatii.
Statutul social al personajului este acela de pescar. Statutul
social are insa in piesa un rol simbolic in ceea ce priveste
comportamentul uman. El simbolizeaza figura sperantei eterne pana
la ultimul sau gest care il savarseste in acest sens. Actul de a
pescui semnifica nevoia de cunoastere si autocunoastere. Acesta
este punctul esential care contureaza statutul psihologic si moral al
personajului. Iona este pescarul care traieste viata, printr-o miscare
neincetata din pantecele unui peste in altul, in cautarea unu orizont
de lumina, desi acesta se dovedeste in final a fi tot o lume inchisa,
nedefinita, incontrolabila si artificiala. In acest sent indicatiile
scenice din debutul fiecarui tablou sunt semnificative.
Drama existentiala a pesonajului este bine individualizata prin
indicatiile autorului. Prin multitudinea trairilor, Iona devine imaginea
generica a omului modern. Sugestive in acest sens sunt natatiile din
primul tablou: explicativ, intelept, imperativ, uimit, curios,
nehotara, facandu-si curaj . Miscarile sufletesti sunt surprinse cu o
mare finete. Fiecare tablou surprinde eroul in calatoria sa ratata. Cu
cat se apropie de esec, cu atat indicatiile scenice sunt mai
semnificative: reconstituind, blazat, speriat, cartandu-se,
imitand, mangaind, enervat, chibzuit, zambind, descoperire, cu calm
dupa caderea paravanului .
Principala trasatura a protagonistului, care se dovedeste mai
degraba o stare de fapt este singuratatea, personajul fiind construit
sa reprezinte, in maniera alegorica, solitudinea conditiei umane. in
piesa exista foarte multe secvente care ilustreaza singuratatea
absoluta a protagonistului si a fiintei umane, in general. Una dintre
aceste secvente este aceea in care Iona isi pierde ecoul. Astfel,
eroul se striga, isi cheama dublul, pana raguseste, spre a constata
ca e inconjurat doar de pustietate, dar pustietatea macar ar
trebui sa-i raspunda: ecoul... Disparitia propriului ecou ( Gata si
cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a ispravit./ S-a dus si asta./ Semn rau )
pare a-i anula existenta. insusi autorul remarca tragismul clipei in
care Iona isi pierde ecoul: Cred ca lucrul cel mai ingrozitor din
piesa e cand Iona isi pierde ecoul.
Spaima protagonistului este cauzata de faptul ca omul
constata sursa nefericirii sale, dandu-si seama ca lumea este doar o
serie de orizonturi-pantece-de-chit.
O alta secventa care accentueaza sentimentul acut al
singuratatii personajului este aceea in care Iona scrie un bilet cu
propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi.
incearca sa trimita scrisoarea,intr-un gest disperat, asemeni
naufragiatilor, punand-o intr-o basica de peste, dar tot el este acela
care o regaseste.
Ca personaj alegoric, Iona este un simbol cuprinzator, nu o
individualitate, chemat sa intruchipeze umanitatea, in ceea ce are
ea fundamental si definitoriu. Numeroase trasaturi converg in acest
personaj tragic, impresionant prin tenacitatea de a invinge un destin
potrivnic, prin iluzia ca poate alunga sau insela singuratatea, prin
vointa neinfranta de a iesi la lumina si, nu in ultimul rand, prin
inocenta visului de a gasi un punct de stabilitate in mijlocul etern
miscatoarei mari.

Incheiere
in concluzie, piesa Iona de Marin Sorescu aduce o innoire
radicala in teatrul romanesc. Lipsa precizarii perioadei istorice,
situarea in atemporal, valorificarea si reinterpretarea mitului biblic
despre prorocul Iona sunt aspecte ale teatrului modern.