Iona

de Marin Sorescu
Parabola dramatica Iona(1968) de Marin Sorescu face parte, alaturi de Paracliserul si
Matca, din trilogia Setea muntelui de sare. Titlul trilogiei este o metafora care sugereaza
ideea ca setea de adevar, de cunoastere si de comunicare sunt caile de care omul are
nevoiepentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul existentei
Este subintitulatatragedie in patru tablouri.Termenul de tragedie nu are in acest context
sensul conferit de antici. Aici tragedia este inteleasa in sens existential ca lupta a
individului(Iona) cu destinul si incercarea lui de a-l infrunta, incercarea de a se gasi pe sine,
de a-si define fiinta.
Ca specie literara, piesa Iona este o parabola dramatica, o meditatie despre conditia
omului modern, dar si un monoloca care cultica alegoria si metafora. Sensul ei allegoric se
regaseste in marturisirea scriitorului:Iona sunt eu. Iona este omul in conditia lui umana, in
fata vietii si a mortii.
In teatrul modern, eliberarea de formele dramaturgiei traditionale se manifesta prin mai
multe aspect: anularea distinctiilor dintre speciile dramatice traditionale(tragedie, comedie,
drama), asocierea categoriilor estetice(comic, tragic, ironie, absurd etc.), preferinta pentru
teatrul parabola si teatrul absurdului, reluarea parodica a unor strategii din dramaturgia
traditionala, insertia liricului in text, reinterpretarea unor mituri, preponderenta monologului,
timpul si spatiul cu valoare simbolica.
Marin Sorescu creeaza o drama moderna despre singuratate si tragica absenta a sensului in
lume, avand ca punct de plecare povestea biblica a lui Iona, lepadand-o de orice inteles
religios. Spre deosebire de prorocul al carui nume il poarta, personajul tragic se afla de la
inceput prizonier in gura unui peste, fara a fi savarsit vreun pacat si fara sansa de a fi salvat de
divinitate. In plus, spre deosebire de credinciosul Iona, om al lumii vechi, care comunica
direct cu divinitatea, monologul lui Iona reflecta mentalitatea moderna, o lume demitizata,
din care Dumnezeu s-a retras. Astfel, Iona devine exponentul omului modern, instrainat de
sacru, de ceilalti si chiar de sine, destiul lui amintind de metafora lui Nietzsche, Solitudinea
m-a inghitit ca o balena.
Principala tema a piesei este singuratatea fiintei umane, potrivit marturisirilor
scriitorului:am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur si
indicatiilor scenice din debutul textului:Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine
insusi, isi pune intrebari si-si raspunde, ca sic and in scena ar fi doua personae. Problematica
se diversifica prin revolta omului in fata destinului , raportul dintre libertate si necesitate si
lipsa comuniocarii sociale, ca sursa a singuratatii.
Secventa ilustratice pentru tema solitudinii sunt, pe de o parte, aceea in care Iona isi pierde
ecoul , la inceputul tabloului I, fapt care pare a-I anula existentialGata si cu ecoul meu/Nu
mai e, s-a ispravit./S-a dus si asta./Semn rau, iar pe de alta parte, scena in care prpotagonistul
scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi(tabloul
III). El incearca sa comunice cu lumea si astfel sa gaseasca salvarea, Intr-un gest disperat,
trimite scrisoarea, asemenea naufragiatilor, punand-o intr-o basica de peste. Faptul ca tot el
gaseste biletul si ca nu-si recunoaste propriul mesaj accentueaza sentimentul acut al
singuratatii. Instrainarea de lume conduce la instrainarea de sine.
Titlul piesei trimite la mitul biblic al lui Iona, proroc din cartea cu acelasi titlu a Vechiului
Testament. In povestea biblica, Iona este trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive pentru a
propavadui credinta. Iona refuza si fuce pe o corabie catre Tarsis. Drept pedeapsa, Dumnezeu
trimite o furtuna pe mare, iar ceilalti corabieri il arunca pe Iona in apa, pentru a potoli urgia.
Ion este inghitit de un chit(o balena). Dupa trei zile de o pocainta petrecute in burta pestelui,

Iona este eliberat. Insa teatrul modern reinterpreteaza miturile, iar pescarul Iona are un destin
diferit.
Asemea majoritatii dramaturgilor moderni, Marin Sorescu modifica regulile de compozitie
ale teatrului classic. Scriitorul renunta la dialog si construieste piesa sub forma unui
monolog dialogat, sugestiv pentru tema singuratatii. Exista un singur personaj active, care-si
da replica, fiind obligat sa se comporte ca si cand ar fi doua personae, sa se dedubleze, sa se
plieze si sa se stranga dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele scenice. Aceste
conventii sunt precizate in lista cu personajele, care cuprinde, pe langa pescarul Iona, alti doi
pescari finguranti tacuti, si in notatiile autorului de la inceputul piesei. Consecintele
dedublarii personajului sunt disparitia conflictului si a intrigii traditionale si plasarea actiunii
in planul parabolei.
Piesa este alcatuita din patru tablouri, care prezinta etape ale cautarii in care se afla
personajul. Sugestiile planului exterior, din primul si ultimul tablou, sunt dispuse simetric cu
ideea limitarii in planurile interioare, din al doilea si al treilea tablou.
Timpul si spatiul au valoare simbolica in teatrul moden. Precizat in indicatiile scenice de la
inceputul fiecarui tablou, spatiul cu valoare metaforica apartine aproape exclusiv
imaginarului: acvariul, plaja, burtile pestilor, moara de vant. Absenta timpului istoric, situarea
in atemporal, demitizarea sunt aspect ale tragicului modern, iar relatiile temporale relifereaza,
in principal, perspectiva discontinua a timpului pshihologic care potenteaza starile interioare
ale personajului.
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipseste din tragedia lui
Sorescu. Conflictul este, de fapt, drama existentiala a protagonistului Iona. Imagine a omului
modern, Iona traieste plenar un conflict interior de esenta tragica cu propriul sine, intr-o
intriga nascuta din discrepanta dintre ireal si realitaea de a trai intr-un orizont inchis ca un
pantece de chit.
Evident, nimic din cee ace se intampla pe scena(subiectul) nu trebuie interpretat in plan real,
piesa fiind in fond o parabola a cautarii spiritual a individului. Este vorba de drumul dificil si
dureros a cautarii spirituale a individului. Este vorba de drumul dificil si dureros spre
intelegere, privita ca iluminare. Toate actiunile si gesturile eroului, indicatiile de regie,
decorul, totul are valoare simbolica.
In tabloul I, in expozitiune, Iona, un pescar ghinionist, reprezinta tipul omului obisnuit,
conformist, care se lasa manipulate de viata, un autoiluzionat care viseaza la pestele cel
mare, dar sta nepasator in gura deschisa a unui monstru marin. Acesta in inghite pe Iona la
sfarsitul tabloului I (intriga).Calaul potential a devenit o victim sigura, rasturnare numai prin
ineditul circumstantelor absurda.
Caracteristica a limbajului modern, ambiguitatea confera sensuri multiple metaforelor:
marea este o metafora a libertatii, dar si a greutatilor vietii, iar pestii evidentiaza dubla
ipostaza a fiintelor de vanat si vanator, de jucarie a destinului si destin. Iona se afla in pericol,
in gura imensa a pestelui, dar pescuieste intr-un acvariu facut de el si viseaza sa prinda
pestele cel mare. In tabloul II va constata cu uimire ca esteprimul pescar pescuit de
monstrul marin, ca raportul vanat-vanator s-a inversat.
Desfasurarea actiunii releva incercarile de salvare a personajului captive in burtile unor
peste care se inghit unul pe altul, simbolizand constrangerile existentei. Iona incearca diverse
solutii de salvare, sa taie cu un cutit sau cu propria unghie o fereastra in burtile pestilor, sa
trimita un mesaj de naufragiat si vorbeste despre valorile existentei umane.
In tabloul III, mica moara de vant aflata in burta Pestelui II (care inghitise Pestele I) si de
care Iona se simte atras ca de un vartej constituie si ea un avertisment simbolic. Iona Evita
pericolul, dar nu-l inlatura din cale, fiind resemnat in fata situatiei. Intalnirea cu acei doi
pescari cu cate o barna ini spate, care raman muti la intrebarile lui Iona simbolizeaza absenta
comunicarii. Ei isi poarta crucea, isi duc povara existentei resemnati.

Iona taie, cu ajutorul unghiilor, o fereastra prin care evadeaza din burta pestelui, dar
constataa ca acela e inghitit, dar constata ca acela e inghitit de un alt peste si mai mare(Pestele
III). Se gandeste sa-I scrie mamei sale un bilet prin care sa o roage sa-l mai nasca o data. Scrie
biletul pe o bucata de piele din podul palmei stangi, intr-o alta incercare esuata de comunicare
cu lumea.
Tabloul IV il surprinde pe Iona intr-I gura de grota, spartura ultimului peste spintecat.
Revelatia orizonturilor concentrice care-l contin este punctul culminant. Lumea ca imagine a
unui sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul genereaza spaima, eroul
asamandu-si conditia tragica.
In cele din urma, Iona isi aminteste trecutul, isi redescopera identitatea, care anuleaza
sentimentul tragic al instrainarii: Cum ma numeam?(Pauza)-(Iluminat, deodata.)Iona./(Stringand.)Ionaaa!/-Mi-am adus aminte:Iona. Eu sunt Iona. Deznodamantul, gestul
sinucidetii, ca modalitate de a evada din limitele existentei, trebuie interpretat in maniera
simbolica: personajul gaseste calea mantuirii, a iluminarii, in sine:Gata, Iona?(Isi spinteca
burta.)Razbim noi cumva la lumina, lasand sfarsitul acestei piese deschis mai multor
interpretari. Prin simplul fapt ca isi asuma responsabilitatea destinului sau, el isi depaseste
conditia de victim. Sorescu nu face din moarte o problema fundamentala, ci da o rezolvare
originala unui conflict ce s-a dezbatut si altadata pe scena: omul fata in fata cu moartea,
facand din revolta fata de conditia imposibila in care l-a pus existent adevarata problema a
unui individ. Viata este o ierarhie de sfere pe care omul trebuie s-o strabata, manat de o vointa
apriga de eliberare.
Iona este un personaj idee, care intruchipeaza, in mod allegoric, singuratatea si cautarile
omului modern. Statutul social de pescar are in piesa un rol symbolic in ceea ce priveste
comportamentul uman: el reprezinta figura sperantei eterne. Actul de a pescui semnifica
nevoia de cunoastere si autocunoastere.
In opinia mea, pescarul Iona reprezinta conditia omului modern care se descopera singur in
univers si aspiratia acestuia spre cunoastere si comunicare. Rescrierea moderna a mitului
biblic ii ofera lui Sorescu posibilitatea de a revela tema spetantei ca mod de a fi intr-o lume
inchisa. Iona este pescarul care traieste viata printr-o miscare neincetata din pantecele unui
peste in altul, iar iesirea din limite vechi inseamna intrarea in limite noi.
Prin piesa Iona:, Marin Sorescu adduce o innoire radical: teatrul-parabola, in care faptele,
gesturile lui Iona, decorul fac parte din alegorie, iar limbajul este metaphoric. Intamplarile nu
trebuie prinite in plan real, ci in plan symbolic, putand fi interpretate in mai multe feluri,
datorita unei tehnici a ambiguitatii foarte raspandita si ea in teatrul modern.