IONA

Literatura porneste intotdeauna de la realitate si construieste lumi

imaginare, abstracte, verosimile dar mai mult sau mai putin asemanatoare cu cea reala.
Intr-o opera dramatica, ideile nu sunt exprimate ca atare, ci sunt imbracate în haina unor
intamplari care ii transmit cititorului un mesaj care contine un informații relevante despre
felul în care autorul percepe lumea.
O astfel de lume se regaseste si in opera literară “Iona” scrisa de Marin Sorescu,
unul dintre cei mai importanti autori ai literaturii romane si considerat de critica literara
ca fiind cel mai important dramaturg de după al Doilea Război Mondial.
“Iona” este o tragedie construita cu mijloace moderne ale dramaturgiei, care
presupun renuntarea la clisee si la “tipare gata facute”, asa cum afirma Mihail Sebastian
ca este teatrul clasic.
Tema acestei opere este de natură filosofică, întrucât autorul abordează problema
condiției omului în lume și a luptei acestuia cu destinul. Viziunea despre lume care se
desprinde din text este una tragică (de altfel, autorul își încadrează opera în specia
tragediei): omul nu este liber, chiar dacă are această impresie, iar existența lui este
marcată de singurătate. Se poate spune astfel că cele două teme majore ale acestei opere
literare sunt libertatea și singurătatea.
Deși autorul a subintitulat-o ”tragedie”, ”Iona” este încadrată de critica literară în
specia literară a dramei din mai multe considerente. Astfel, în text se îmbină elemente
tragice (cum ar fi conștientizarea personajului că e atât de singur încât și-a pierdut și
ecoul, sau că libertatea este doar o iluzie, atâta timp cât orizontul, pe care nu-l poate
atinge niciodată, este de fapt o limită formată din nenumărate burți de pește) cu elemente
comice, concretizate în limbajul neobișnuit și în același timp colocvial, dar și în secvențe
care, la prima vedere, frizează absurdul. Totodată, un element specific dramei este
personajul, care, prin statutul social, (este pescar) se plasează la nivelul inferior al
societății, însă gândește și are idealuri care îl încadrează în categoria omului superior, iar
destinul acestuia nu este impus de o forță superioară, ca în tragedie, ci este rezultatul
alegerilor pe care le face chiar el.
Apartenența la genul dramatic este dată de structura compozițională a textului,
care este împărțit în patru tablouri, alcătuite la rândul lor din scene, dar și de prezența în
text a notațiilor autorului (didascalii), notații destinate actorilor, regizorului și
scenaristului, cărora li se transmit informații despre jocul actoricesc (mimică, gesturi,
tonalitate) și despre décor. De asemenea, un element specific genului dramatic este
prezența monologului adresat, ca mod de expunere predominant. Opera aparține teatrului
modern în primul rând prin înlocuirea dialogului (specific teatrului clasic) cu monologul,
dar și prin decorul, care nu mai tine seama de posibilitatile punerii în scena si devine
simbolic. Astfel, autorul indica drept element de decor o gura de peste urias si, desenate
cu creta, cateva cercuri care sa sugereze apa. Simbolurile sunt de asemenea argumente
pentru caracterul modern al operei. Personajul este de fapt un simbol tragic al omului
singur si care nu-si poate depasi conditia limitata. Singuratatea poate fi cea intrauterina,
de dinaintea nasterii propiru-zise, singuratatea din timpul vietii sau singuratatea omului în
univers , dupa cum afirma autorul. Peștii simbolizează fie oamenii, fie societatea,
pântecele mamei ori universul, iar marea este societatea comunistă, dar și țara, iar în alte
construcții este simbol al vieții.
Acțiunea operei este inspirată din textul biblic, mai precis din parabola Vechiului
Testament în care prorocul Iona este trimis de Dumnezeu să-I avertizeze pe locuitorii
cetății Ninive că, dacă nu se vor pocăi, vor fi pedepsiți. Iona refuză să facă acest lucru și
încearcă să se ascundă de Dumnezeu pe o corabie. Izbucneste o furtuna, Iona este gasit
vinovat si e aruncat peste bord în mare, apoi este înghițit de un pește mare (chit), în burta
căruia va sta trei zile. Din această parabolă, Marin Sorescu nu preia decât numele
personajului și faptul senzațional al omului înghițit de un pește, construind o acțiune
simbolică în care lumea este de fapt un șir de limite ale condiției umane.
În textul dramatic, Iona este un pescar care stă în gura deschisă a unui pește și
filosofează pe teme precum viața, moartea și relațiile dintre oameni. La un moment dat,
gura peștelui se închide, iar Iona este prins înăuntru. În tabloul al doilea, Iona, acum
captiv în burta peștelui, continuă să filosofeze și în același timp caută o cale de salvare. În
cele din urmă găsește asupra lui un cuțit cu care taie burta peștelui. În al treilea tablou,
cititorul descoperă că Iona nu este încă liber, pentru că între timp primul pește fusese
înghițit de un altul. Iona continuă să filosofeze și taie burta celui de-al doile pește, dar
descoperă că și acesta fusese înghițit de alt pește. Fenomenul se repetă, evidențiind
dorința fierbinte de libertate a personajului. În tabloul al patrulea, Iona este surprins
ieșind dintr-o peșteră (de fapt o burtă pietrificată de pește), având o barbă foarte lungă,
semn al trecerii timpului. Fericit, Iona crede că este, în sfârșit, liber, dar constată că
orizontul nu este de fapt decât burta unui pește uriaș, urmat de un alt șir de burți de pește.
Îngrozit, acesta găsește soluția de a-și tăia propria burtă, renunțând să mai caute libertatea
în exterior. Pe de altă parte, toate aceste incercari ale lui Iona de a se elibera sunt de fapt
incercari de a ajunge la cunoastere, toate esuate pentru ca ales drumul gresit, cautand
cunoasterea în exterior. În momentul în care descopera ca adevarata cunoastere este
cunoasterea de sine, Iona se sinucide, injunghiindu-se în mod simbolic.

Conflictul este de natură interioară, punând accentul pe strigatul tragic al

individului insingurat, care face eforturi disperate pentru a-si regasi identitatea. Piesa de
teatru exprima neputinta omului modern de a inainta pe calea libertatii, raportul dintre
individ si societate, dintre libertate si necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematică
filozofica existentiala. Secvente ilustrative sunt momentul in care Iona isi pierde ecoul,
incercarea esuata de comunicare cu cei doi pescari si episodul in care rateaza
comunicarea cu lumea (biletul scris cu propriul sange e gasit tot de el). Conflictul este de
fapt drama existentiala a protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona traieste
plenar un conflict interior cu propriul sine, intr-o intriga de mare tensiune dramatica,
nascuta din discrepanta dintre idealul/ideea de libertate, de cunoastere absoluta, si
damnarea de a trai intr-un orizont inchis, ca un pântece de chit.
Personajul principal al piesei este Iona, de altfel singurul personaj activ al operei.
El este omul care trăiește foarte intens nevoia de comunicare și de libertate, dar ambele îi
sunt refuzate. Dorința de libertate este marcată în secvențele în care personajul încearcă
să iasă din burta peștelui și nu se lasă descurajat de faptul că de fiecare dată apare un alt
obstacol. Faptul că, pe măsură ce taie peștii, are mai mult spațiu, simbolizează ideea că
oamenii pot avea iluzia libertății, însă indivizii superiori nu se mulțumesc cu această
iluzie. Iona are, aparent, în ultimul tablou, libertate de mișcare, pentru că spațiul în care a
ajuns are toate componentele universului: o insula, marea, cerul, soarele. Constatarea că
orizontul e de fapt burta unui pește îl îngrozește pe Iona, care înțelege că nu poate fi cu
adevărat liber niciodată. Gestul final prin care Iona își taie propria burtă transmite
simbolic mesajul că singura formă de libertate pe care o putem experimenta este
libertatea interioară.
O altă problemă existențială care marchează destinul personajului și punctează,
simbolic, condiția limitată a omului, inclusiv a omului modern, este cea a singurătății.
Ideea singurătății apare de la bun început, prin faptul că Iona vorbește cu sine însuși,
obicei al oamenilor singuri. Pierderea ecoului accentuează în mod tragic starea de
singurătate, pentru că personajul se află în situația de a nu mai primi niciun răspuns din
afara ființei lui. Un alt indiciu al singurătății este prezența celor doi figuranți pescari,
cărora Iona le vorbește și care nu-i răspund. Astfel, autorul sugerează ideea că oamenii
pot să fie singuri chiar dacă sunt înconjurați de alți oameni, pentru că nimeni nu poate
înțelege pe altcineva în totalitate.
Pe parcursul acțiunii, se configurează câteva însușiri ale personajului principal
care sunt comune tuturor oamenilor. Una dintre acestea este tendința de a ne minți pentru
a ne păstra conștiința liniștită. Ideea este dezvoltată în primul tablou și are în centru
acvariul în care se află câțiva pești. Iona explică la ce îi sunt aceștia necesari: atunci când
nu reușește să prindă pește din mare, îi pescuiește pe cei din acvariu cu undița și îi așează
în năvod, așa încât să poată afirma, fără a miți, că a prins pește. Un alt moment în care
personajul se minte parțial este cel în care vorbește despre soția lui. El susține că soția lui
îl iubește, dar atunci cînd îi reproduce cuvintele constatăm că nu acesta este adevărul: ”
Dacă n-ai chef să te duci să prinzi alţii, (...), nu te mai uita aşa la ei. Că mor şi ăştia.”
Faptul că Iona insistă afirmând că soția îl iubește are două posibile semnificații: pe de o
parte personajul încearcă să se convingă că este iubit, iar pe de altă parte se îndoiește de
acest lucru.
Astfel, Iona impresioneaza prin faptul ca el reprezinta un prizonier al vietii, al
societatii, al familiei, al propriului caracter, al propriei mentalitati, dar de fapt este
simbolul omului secolului 20, care se confunta cu numeroase probleme existențiale.