Particularitatile textului dramatic ,,Iona” de Marin Sorescu

Perioada postbelică marchează în literatură o perioadă în care este întrerupt procesul

de europenizare început din secolul al XIX-lea prin efortul de consolidare a națiunii române.
După cel de-al Doilea Război Mondial, România intră în sfera de influență sovietică, lucru
care a favorizat instaurarea doctrinei marxist-leniniste în spațiul românesc. Acest lucru a
însemnat distrugerea fundamentelor modernității și înlocuirea lor cu o artă artificială denumită
,,pentru mase” sau mai simplu, proletcultism. Astfel, literatura devine un mijloc de
propagandă a ideologiei comuniste și de răspândire a politicii naționaliste. Marin Sorescu a
fost poet, eseist, traducător, prozator și dramaturg, cu opere traduse în mai mult de 20 de țări.
El a scris textul ,,Iona” în anul 1968, alături de alte texte precum „Paracliserul" (1970) si
„Matca" (1973) care sunt inspirate din trei mari mituri (al personajului biblic Iona, al
Mesterului Manole și al potopului) reunite într-o trilogie intitulată „Setea muntelui de sare"
(metafora care sugerează ideea că setea de adevăr, de cunoaștere, si de comunicare sunt căile
de care omul are nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din automatismul existenței). Drama
este subintitulat ,,tragedie în patru acte”, iar piesa nu respectă normele clasice. Aici tragedia
este înțeleasă în sens existențial ca o luptă a individului cu destinul, în încercarea de a-l
schimba și de a se găsi pe sine însuși.
Ca specie literară, ,,Iona” este o parabolă, ceea ce înseamnă că este o narațiune scurtă
care ilustrează unul sau mai multe principii instructive sau normative. Ea se deosebește de
fabulă prin aceea că fabula utilizează ca personaje animale, plante sau obiecte neînsuflețite, pe
când parabola prezintă în general personaje umane. Totodată, este o meditație despre condiția
omului modern, dar și un monolog care cultivă alegoria și metafora. Sensul ei alegoric se
regăsește în mărturisirea scriitorului ,,Iona este omul în condiția lui umana în fața vieții și a
morții.”
În teatrul modern, eliberarea de formele dramaturgiei tradiționale se manifestă priun
mai multe aspecte precum ar fi: anularea distincțiilor dintre speciile tradiționale ale
dramaturgiei, preferința pentru teatrul parabolă și teatrul absurdului, alăturarea comic-tragic,
apariția personajului-idee, lipsa conflictului și timpul si spatiul cu valoare simbolică.
Tema piesei este singurătatea, frământarea omului în efortul de aflare a sinelui și a
tragicei absențe a sensului în lume. Titlul însă, apelează la mitul biblic al proorocului Iona din
Vechiul Testament care, înghițit de un chit, cere iertare lui Dumnezeu pentru neascultarea sa și
promite că își va îndeplini misiunea încredințată. Astfel, Sorescu reține doar situația
existentială: captivitatea lui Iona în burta peștelui, fără însă a ni se face de cunoscut vreo stare
culpabilă a personajului. Acțiunea de a pescui devine simbol al procesului de căutare, de
cunoaștere. Tragicul situației constă în faptul că acest proces se desfășoară într-o lume
închisă.
Din punct de vedere structural, drama este este alcatuita din patru tablouri, toate
sugerand prin decor o amenintare, un univers închis: în primul tablou, gura deschisă a peștelui
uriaș, în care stă pescarul Iona. În tablourile II si III, burtile Pestelui I, respectiv, Pestelui II, in
care Iona este captiv. În ultimul tablou, plaja murdara înconjurata de burți de pește, ca niste
ferestre puse una langa alta.
 Conflictul tragic este evidențiat prin aspectul conflictual dintre om și destin, relevat
prin faptul că, condiția pescarului este una fără noroc, așteptând să prindă peștele visat. Iona
își încearcă din nou norocul de a prinde pește. Așezat în gura deschisă a unui peste urias, Iona
îsi aruncă năvodul într-o mare ostilă, vorbind cu dublul său lăuntric și-și strigă numele, dar
ecoul nu-i mai răspunde. Iona vorbeste despre mare, metaforă a vietii, în care „naufragiații"
ar trebui „să strige toți, dar pe rând", altfel „s-ar crede ca e o jelanie absoluta"- conditia tragica
a omului. Iona crede ca „ar trebui sa pescuiasca in alta mare", dar lucrul este imposibil (dar
parca poti sa-ti schimbi marea?), întrucât fiecare îsi traieste viata care i-a fost dată.
Următoarele doua tablouri îl prezinta pe Iona succesiv în burțile Pestelui I si Pestelui II. Sunt
universuri inchise, greu de suportat, din care captivul va cauta o scapare. Aflat în burta
Pestelui I, Iona găseste un cuțit cu ajutorul caruia se „elibereaza". Spintecarea primului peste
se vădeste însa a fi zadarnica, deoarece, între timp, acesta fusese înghitit de un alt peste, Iona
trezindu-se într-o altă burtă. Finalul dramei îl prezintă pe nefericitul Iona, care, dupa ce a
spintecat ultimul peste, s-a trezit pe o plaja murdara, înconjurata de siruri de burti de peste: un
sir nesfârșit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul. Acum senzatia de singuratate este
coplesitoare: în haul spațial străjuit de imaginea angoasanta a altei posibile captivitati.
În concluzie, piesa ,,Iona” de Marin Sorescu aduce o înnoire radicală în teatrul
românesc. Lipsa precizării perioadei istorice, situarea în atemporal și demitizarea sunt aspecte
ale teatrului modern, reunind astfel o mare parte din particularitățile de structură și compoziție
ale acestui tip de text.