Sunteți pe pagina 1din 3

Marin Sorescu (1936-1996) a fost si ramane un poet original si scanteietor, un prozator talentat si un dramaturg modern de valoare europeana.

Lucrarile dramatice: Iona" (1968), Paracliserul" (1970) si Matca" (1973) sunt inspirate din trei mari mituri (al personajului biblic Iona, al Mesterului Manole si al potopului) si constituie realizari remarcabile. Autorul le-a reunit intr-o trilogie intitulata Setea muntelui de sare". Sursa de inspiratie a fost mitul biblic al profetului Iona. Acestuia, Dumnezeu i-a poruncit sa mearga la Ninive, oras in care faradelegile locuitorilor au ajuns pana in fata mea". insa Iona, ignorand porunca primita, si-a schimbat traseul, urcand pe o alta corabie care pleca spre orasul Tarsis. Dumnezeu (care a vazut totul) a starnit o furtuna puternica, incat corabia in care se afla Iona era in pericol. Aruncat in mare, Iona este inghitit de un peste urias, in burta caruia sta trei zile si trei nopti, timp in care se pocaieste si accepta misiunea divina. Din mit, Marin Sorescu a preluat numai situatia existentiala: captivitatea lui Iona in burta pestelui, simbol al destinului din care omul nu se poate elibera. Structura: Drama - pe, care autorul o numeste tragedie - este alcatuita din patru tablouri, toate sugerand prin decor, o amenintare, un univers inchis: in primul tablou, gura deschisa a pestelui urias, in care sta pescarul Iona. in tablourile II si III, burtile Pestelui I, respectiv, Pestelui II, in care Iona este captiv. in ultimul tablou, plaja murdara inconjurata de burti de peste, ca niste ferestre puse una langa alta. Intreaga actiune este sustinuta de un singur personaj (Iona) care vorbeste cu dublul sau launtric, piesa fiind un solilocviu de mare profunzime. Cei doi figuranti care apar in tabloul al II-lea nu vorbesc deloc, avand doar rol simbolic. Se pare ca intre prima si ultima secventa temporala au trecut ani multi care si-au lasat amprenta pe figura pescarului: barba lunga si ascutita" pe care Iona o are in final, denota aceasta. Tema dramei ar putea fi Soarta, din cercul careia nimeni nu poate iesi: Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii" spunea autorul. Acum, cand timpul nu a mai avut rabdare" cu Marin Sorescu, intelegem altfel cuvintele sale: Iona sunt eu". Universul operei Actiunea incepe intr-o zi fara nume, cand pescarul sarac Iona isi incearca din nou, norocul. Asezat in gura deschisa a unui peste urias, Iona si-a aruncat navodul intr-o mare ostila, care refuza sa-i dea macar un peste (sau, poate, si-a pierdut capacitatea genetica primordiala). Omul vorbeste cu dtiblul sau launtric si-si striga numele, dar ecoul nu-i mai raspunde, pentru ca s-a ispravit". Acesta ar fi primul semn al solitudinii fiintei umane, care traieste intr-o lume surda", disparand apoi in singuratate si in uitare. Tot in primul tablou, Iona vorbeste mult despre mare, metafora a vietii, in care naufragiatii" ar trebui sa strige toti, dar pe rand", altfel s-ar crede ca e o jelanie absoluta". Ultimele cuvinte sugereaza conditia tragica a omului sau, poate, a tuturor oamenilor. Chiar Iona crede ca ar trebui sa pescuiasca in alta mare", dar lucrul este imposibil {dar parca poti sa-ti schimbi marea?"), intrucat fiecare isi traieste viata care i-a fost data (sortita). Mahnit pentru ca nu are noroc la pescuit, Iona viseaza numai pestii pe care-i pandeste (crap, morun), dar in ultima parte a visului prinde" o fata", un peste mic de tot, care se topeste pana te trezesti", ca si idealurile.

Ca sa aiba totusi un peste in casa, Iona are un acvariu (substitut al marii), ai carui pesti nu-1 atrag insa, pentru ca au mai fost prinsi o data". Metafora vietii-mare apare si in finalul primului tablou: - (Privind acvariul, apoi marea) Apa asta e plina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, pestii, inotam printre ele atat de repede, incat parem galagiosi. Visul nostru de aur e sa inghitim una, bineinteles, pe cea mai mare. Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa." Oamenii-pesti alearga dupa cate o nada (eventual cea mai mare), ignorand faptul ca momelile aduc moartea. Fiecare este un Don Quijote care-si cauta idealul (o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos"), dar, in momentul atingerii acestuia (sau al apropierii de ideal), constata ca s-a terminat apa" (viata). Fara replica in fata soartei (tacuti ca pestii), oamenii cred ca pot sa-si modifice viata, dar faptul este imposibil. Primul tablou se incheie tragic: gura pestelui urias (in care statea Iona) se inchide cu trosnet, proiectandu-1 in abisul burtii sale, antrenate in vesnica mistuire". Strigatele de ajutor ale omului nu sunt auzite de nimeni, ramanand fara ecou in cer si pe pamant, numai intunericul devine atotstapanitor. Urmatoarele doua tablouri il prezinta pe Iona, succesiv, in burtile Pestelui I si Pestelui II. Sunt universuri inchise, greu de suportat, din care captivul va cauta o scapare. Aflat in burta Pestelui I, Iona gaseste un cutit cu ajutorul caruia se elibereaza". Spintecarea primului peste se vadeste insa a fi zadarnica, deoarece, intre timp, acesta fusese inghitit de un alt peste, omul trezindu-se intr-o alta burta. De data aceasta, decorul este mai bogat", incluzand si o moara de vant, simbol al capacitatii omului de a visa, chiar intr-un univers angoasant. Decupand o bucata din besica Pestelui II, Iona ii scrie mamei sale, careia ii povesteste ca i s-a intamplat o mare nenorocire". Cu toate acestea, mama este rugata sa-1 nasca mereu", pentru ca ne scapa mereu ceva in viata". Personajul apare astfel ca un punct infim al coloanei infinite a umanitatii prelungita in timp si spatiu ca serie biologica de stereotipii" (Marian Popa). In ultimul tablou, s-ar parea ca drumul labirintic al personajului se va incheia. Finalul dramei il prezinta pe nefericitul Iona, care, dupa ce a spintecat ultimul peste, sa trezit pe o plaja murdara, inconjurata de siruri de burti de peste: un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul". Acum, senzatia de singuratate este coplesitoare: in haul spatial strajuit de imaginea angoasanta a altei posibile captivitati, Iona se afla, parca, la inceputul lumii. De data aceasta, numarul infinit de obstacole sugereaza ca noua captivitate este definitiva si irevocabila. Cea dintai semnificatie a finalului ar fi imposibilitatea omului de a iesi din limitele destinului sau. In timpul anilor de sedere in burtile care-1 gazduisera, Iona isi amintise de sotia sa, ba chiar le ceruse celor doi trecatori (care duceau o scandura), s-o caute. Odata ajuns pe plaja, memoria incepe sa treaca in uitare lumea vie, apropiindu-1 de alte chipuri (probabil ale lumii moarte): Cum se numeau batranii aceia buni care tot veneau pe la noi cand eram mic? Dar ceilalti doi, barbatul cel incruntat si femeia cea harnica, pe care-i vedeam des prin casa noastra si care la inceput nu erau asa batrani?" Impresionanta readucere in memorie a acestor imagini, constituie o chemare a neantului; se lumineaza, astfel, si semnifi cati a celor doi trecatori tacuti - ingeri ai mortii - care urmau sa-i duca sotiei lui Iona scandurile pentru sicriul lui. Ultima parte a replicii lui Iona (si care la inceput nu erau asa batrani") creeaza un acut sentiment de fragilitate in fata timpului devorator. Vorbind, ca si pana acum, cu dublul sau, Iona il anunta ca pleaca din nou (probabil in marea calatorie" de dincolo de moarte, o noua lume a singuratatii). in acest context,

cuvintele: E tare greu sa fii singur" devin drama existentiala. Maretia personajului consta in gestul sau final: spintecan-du-si abdomenul, asa cum facuse si cu burtile pestilor, Iona se contopeste cu Fiinta universala. Poate ca acesta ar fi sensul ultimei sale replici: Razbim noi cumva la lumina". Semnificatii: Iona" ca metafora a singuratatii: Alcatuita ca un dialog intre Iona si dublul sau, drama releva teama de tacere a personajului, nevoia de comunicare intr-o lume a singuratatii. in aceste conditii, dorul de a vedea pe cineva mergand pe drum" se converteste in acuta constiinta a singuratatii omului in Univers si cuvintele: E tare greu sa fii singur" devin strigat cu profunde implicatii metafizice. Ultima plecare" a lui Iona (Plec din nou") face din Om un Ulysse tragic incercand mereu sa se intoarca in Ithaca (ideal de neatins). De altfel, motivul idealului este sugerat prin prezenta in decor a unei mori de vant - simbol care-1 transforma pe Iona intr-un Don Quijote sublim, un pescuitor de nori, care ignora conditia sa de fiinta fragila, traitoare pe un ou clocit" (increatul care si-a pierdut puritatea). Drama ../o/*g" ca metafora a mortii: Sugestia mortii se contureaza inca din primul tablou, cand vorbind despre multimea pestilor marii, Iona afirma ca, pentru a-i numara, ti-ar trebui nu toata viata (finitul), ci toata moartea" (infinitul eternitatii). Episodul liric de la inceputul tabloului al doilea reitereaza ideea mortii vazuta ca universalia: macar la soroace mai mari, universul intreg sa fie dat lumii de pomana". Nu cumva omul care a stins cu o pleoapa" toate lucrurile din jur, a si trecut in moarte? Nu cumva stradania lui de a vorbi opune Cuvantul (logosul), neantului? De altfel, intreg tabloul al II-lea reitereaza ideea mortii, de la interogatiile fara rasp uns (inghitit de viu sau de mort?"; De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?") si pana la meditatia amara pe tema curgerii timpului Fiintei in nimicul nefiintei: un sfert din viata ni-l pierdem facand legaturi (...) intre lucruri si praf". Exista, in drama, un moment in care Iona se pregateste sa-i scrie mamei sale, folosind, in acest scop, o bucata din besica pestelui. Episodul (de mare puritate si lirism) in care el cugeta pe tema vietii si a mortii, trimite la goetheeriele mume" din care se trag si in care se intorc toate: Eu cred ca exista in viata lumii o clipa cand toti oamenii se gandesc la mama lor. Chiar si mortii. Fiica la mama, mama la mama, bunica la mama, pana se ajunge la o singura mama, una imensa si buna " (evident, Muma-Pamant). ..Iona" ca metafora a destinului: Toate incercarile lui Iona de a iesi din propriul destin sunt sortite esecului, omul a devenit un Dumnezeu demn de mila care si-a pierdut atributele sacralitatii: Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit toate minunile, si venirea pe pamant, si viata, pana si moartea - dar o data ajuns aici, in mormant, nu mai poate invia". Motivul destinului lui Iona este universalizat in cuvintele autorului: Iona sunt eu". Elemente ale dramei de idei: Drama Iona" de Marin Sorescu este o parabola care ascunde idei profunde, interogatii metafizice si simboluri. Apartenenta ei la teatrul de idei ar putea fi motivata prin: Este inspirata dintr-un mit (mitul biblic al omului inghitit , de un peste); Spatiul celei mai mari parti a actiunii este unul inchis, apasator, amenintator: in burta pestelui (antrenata in vesnica mistuire "), Iona este omul prizonier al primejdiilor si al fatalitatii. Eroul reprezinta, prin urmare, un simbol: el ii simbolizeaza pe toti oamenii aflati in puterea destinului. De aici se naste sentimentul de singuratate, de instrainare existentiala, nevoia de a vorbi cu dublul sau, dorinta de a vedea pe cineva trecand pe drum. Iona strabate un traseu initiatic arhetipal, comun: drumul de la viata la moarte; aflat intr-o situatie-limita atunci cand este inghitit de primul peste, va ajunge, in final, prizonier fara iesire.