IONA

În literatura naţională Marin Sorescu, se numără printre cei care, după un negru deceniu de creaţie
proletcultistă, reuşeşte să readucă arta cuvântului la menirea sa de unealtă a frumosului. Atât versurile, textele
dramatice, cât şi cele în proză, fascinează prin originalitatea limbajului, spiritul optimist, capacitatatea de a ironiza
până şi cele mai dramatice momente.

Dintre cele mai importante titluri, putem aminti :(vol . de versuri) Singur printre poeţi,Moartea ceasului,
Tinereţea lui Don Quijote ;(dramaturgie) Paracliserul, Matca ,A treia ţeapă ;(proză) Uşor cu pianul pe scări ,Trei
dinţi din faţă.

„Iona” a apărut în 1968 şi a fost inclusă în volumul „Setea muntelui de sare” fiind considerată o
parabolă dramatică specifică teatrului de idei.

Titlul :Numele unui personaj biblic- profetul Iona menţionat în Vechiul Testament-devenit arhetip al omului
prizonier al propriei condiţii.

Tema : Ar putea fi Soarta, din cercul căreia nimeni nu poate ieşi:”Iona este omul în condiţia lui umană,în
faţa vieţii şi în faţa morţii” mărturisea autorul într-unul din interviuri când a afirmat simplu „Iona sunt eu”.

Sursa de inspiraţie -a fost mitul biblic al profetului Iona. Acestuia Dumnezeu i-a poruncit să meargă la
Ninive, oraş în care „fărădelegile locuitorilor au ajuns până în faţa mea”. Iona a ignorat porunca primită, şi-a
schimbat traseul, urcând pe o altă corabie care pleca spre oraşul Tarsis.

Ca pedeapsă, Dumnezeu a stârnit o furtună puternică, punând în pericol corabia, iar marinarii speriaţi l-au
aruncat în mare pe profet, intuind că acesta e cauza furiei cerurilor.

Iona este înghiţit de o balenă (chit – sl. kitu), în burta căreia stă captiv trei zile şi trei nopţi, timp în care se
pocăieşte şi este eliberat acceptând misiunea divină.

Din mit, Marin Sorescu a preluat numai situaţia existenţială:captivitatea lui Iona în burta peştelui, simbol
al destinului din care omul nu se poate elibera.

Structura.Subiectul:

Drama este alcătuită din patru tablouri, toate sugerând prin decor, o ameninţare, un univers închis. Nu se
poate vorbi despre o acţiune propriu-zisă, deoarece scrierea este un amplu solilocviu, singurul personaj –Iona –
vorbeşte cu dublul său lăuntric. Pot fi conturate totuşi câteva secvenţe ale firului epic.

 Repere spaţiale : gura unui peşte uriaş,burţile celor trei peşti în care stă Iona,plaja pustie.

 Repere temporale nu există , „acţiunea” putând fi plasată oricând pe axa temporală.

Pescarul Iona este prins între maxilarele monstruoase ale unui peşte uriaş şi împins către pântecele
întunecat al acestuia (Tabloul I). Peştele I este înghiţit l-a rândul său de Peştele II. Pentru a scăpa, Iona spintecă
la rând burţile celor doi peşti care la rândul lor fuseseră hrană pentru cel de-al III-lea. Pescarul captiv taie burta şi
celui din urmă (Tablourile II şi III). Bărbatul ajunge pe plajă pustie presărată cu multe burţi de peşte şi realizează că
scăparea nu poate veni decât din interior, de aceea îşi spintecă propriul abdomen, sperând că „va răzbi la lumină”.
(Tabloul IV)
 Operă dramatică :-Modul de expunere dominant este monologul ; se observă prezenţa didascaliilor - ex.
„—A uitat să mi-l ia.(Iar se porneşte pe râs)” ;expoziţiunea este plasată în afara textului.

Semnificaţii :

 Metafora vieţii - mare apare la finalul primului tablou- „(Privind acvariul ,apoi marea) Apa asta e
plină de nade, tot felul de nade frumos colorate …”.„Nadele frumos colorate…” – simbolul
permanentelor tentaţii, aparenţe cu care se umple banala existenţă terestră .

 Oamenii–peşti aleargă după câte o nadă(eventual cea mai mare), ignorând faptul că momelile aduc
moartea. Fiecare este un Don Quijote care-şi caută idealul( „o fericire,o speranţă ,în sfârşit ceva
frumos”),dar,în momentul atingerii acestuia(sau al apropierii de ideal), constată că „s-a terminat
apa” (viaţa).

 Fără replică în faţa soartei (tăcuţi ca peştii), oamenii cred că pot să-şi modifice viaţa ,dar este
imposibil.

 Iona - metaforă a singurătății : - drama relevă teama de tăcere a personajului, nevoia de

comunicare într-o lum izolată. Dorul de a vedea „pe cineva mergând pe stradă” se traduce prin acuta
conștiință a singurătății omului în Univers (”E tare greu să fii singur”).

 Strigătul disperat al eroului („—Numai că eu trebuie să strig .Să-l trig pe Iona/ (Strigă.) Ionaa!”)
sugerează dorinţa acestuia de a-şi regăsi eul, de a nu-şi pierde identitatea într-o„ mare bogată”
plină de „nade frumos colorate”.
 „Nadele” şi moara de vânt din fundalul scenei simbolizează idealul deseori de neatins.Iona este
asemenea unui Don Quijote sublim care ignoră condiţia sa de fiinţă fragilă, trăitoare într-un „ou
clocit” –un mediu de viaţă terestru involuat şi presant.
Drama „ Iona” poate fi privită şi ca o metaforă a morţii prezentă încă din primul tablou, când se vorbeşte
despre mulţimea peştilor pentru a căror numărătoare ar fi necesară nu toată viaţa (existenţa finită) ci „toată
moartea”(infinitul eternităţii).

Meditaţia asupra morţii este reluată în tabloul al II-lea când propune cu ironie ca „măcar la soroace mai
mari universul întreg să fie dat lumii de pomană”. Pentru a imprima expresivitate textului, autorul apelează
la fondul popular de cuvinte pentru a ilustra o gândire neaoşă ţărănească.

În aceeaşi linie a ideii despre moarte se înscriu şi interogaţiile:„înghiţit de viu sau de mort?” ;”De ce trebuie
să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii?”

 Apropierea de moarte este subliniată şi prin secvenţa când aflat pe plaja pustie, dă semne că se află în
stadiul uitării lumii vii (element caracteristic muribunzilor) şi se apropie de altă lume – cea a morţilor
(„Cum se numeau bătrânii aceia buni care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalti
doi ,bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică,pe care-i vedeam des prin casa noastră şi care la
început nu erau aşa bătrâni?”)

Trăirea inversă, reconstituirea momentelor existenţei terestre, precum şi gândul la mamă, sunt semne ale
apropierii de momentul morţii. Iona constată că are un sentiment de fragilitate în faţa timpului devorator(„…şi care
la început nu erau aşa bătrâni?”)