Proza nuvelistica a lui Caragiale cuprinde mai multe categorii de nuvele: psihologice (In vreme de razboi",

O faclie de Paste"), anecdotice (Canuta, om sucit", Ion"), de aparenta comica(Doua loturi"), ale
misteriosului (La hanul lui Manjola"), orientale (Kir Ianulea"). Dintre acestea, cele mai valoroase sunt
nuvelele psihologice, in care autorul sondeaza profunzimile sufletesti ale personajelor: obsesia, spaima, boala,
cosmarul, halucinatiile, nebunia. Acestea sunt conjugate cu un cadru exterior favorizant (sau pe care
personajele il amplifica monstruos): ploaia, noroiul, smarcurile, interiorul inchis, apasator, viscolul.
In vreme de razboi" este o nuvela psihologica a carei tema o constituie deformarea psihica, pana la
alunecarea in nebunie, a omului obsedat de ideea imbogatirii. Cercetarea starilor sufletesti, a obsesiei fixate in
subconstient si a reactiilor exterioare determinate de aceasta constituie prima particularitate a nuvelei.
Titlul fixeaza, Ia prima vedere, timpul actiunii: Razboiul pentru Independenta (1877-1878).
De acest eveniment se leaga salvarea capeteniei de talhari si moartea" lui lancu (avand drept urmare
mostenirea averii de catre Stavrache).
Pe un plan mai profund, titlul trimite la razboiul" pe care il declanseaza subconstientul lui Stavrache,
demonii" sai interiori care-i invadeaza fiinta, pana la alunecarea in nebunie.
Creatie de intindere mica, aproape cat o schita, In vreme de razboi" este alcatuita din trei parti, numerotate
cu cifre romane, fara titluri.
Partea I este corespunzatoare expozitiunii, prezinta locul si timpul actiunii (un han, in preajma padurii
Dobrenilor, in 1877) si principalele personaje: hangiul Stavrache si preotul lancu (fratele sau).
Pentru a trasa viitoarea evolutie a celor doi frati, autorul alterneaza prezentul cu trecutul, faradelegile
talharilor explicand teama hangiului ca-si pierde avutul.
Partea I se incheie cu presupusa moarte a preotului si se incadreaza in planul real.
Partea a II-a (cuprinzand intriga si desfasurarea actiunii) se petrece la cinci ani de la moartea" preotului.
Subordonata planului halucinatoriu, aceasta parte prezinta cele doua intalniri" dintre frati si este incadrata, de
unii autori, in fantasticul oniric. Laitmotivul acestei parti il constituie cuvintele mortului" - proiectie a
dorintelor din sufletul lui Stavrache: Gandeai c-am murit, neica?"
Partea a III-a (cuprinzand punctul culminant sideznodamantul) este o intoarcere in planul real, pe care
hangiul il confunda cu planul halucinatoriu. Terorizat de evenimentele anterioare, Stavrache nu se mai poate
intoarce in lumea logica, trecand in dementa.
Subiectul ar putea fi rezumat, la modul cel mai simplu, astfel:
Stavrache, hangiu din preajma padurii Dobrenilor, traieste o stare sufleteasca de bucurie eliberatoare, cand
aude ca, in sfarsit, ceata de talhari (care bantuise doi ani prin imprejurimi) fusese prinsa.
Seara insa hangiul este vizitat de fratele sau - preotul Iancu - de la care afla incredibila veste ca acesta din
urma era chiar capetenia bandei. Intamplarea face ca, in aceeasi seara, sa treaca pe la han un grup de voluntari
care mergeau la razboi; Iancu Georgescu (preotul - capetenie de hoti) li se alatura si pleaca spre campul de
lupta. Nu dupa multa vreme, aflat in fata Plevnei, tanarul ii trimite fratelui sau, Stavrache o scrisoare urmata
curand de alta (cu slova straina) in care hangiul era instiintat ca fostul preot murise. Astfel, Stavrache intra in
posesia uriasei averi a lui Iancu.
O ipoteza lansata de avocatul care-i face actele (si anume, ca singura persoana care i-ar putea cere averea
este preotul), se fixeaza in subconstientul hangiului, devenind obsesie; aceasta va da nastere starilor
halucinatorii prin care trece personajul. Din acest punct, realitatea si halucinatia trec una in cealalta,
suprapunandu-se: mortul" isi viziteaza" fratele de trei ori (primele doua aparitii apartinand visului si doar
ultima fiind reala).
De fiecare data, Stavrache se afla in camera, cu obloanele trase, intr-un mediu claustrant care-i accentueaza
labilitatea psihica, in aceste conditii, imaginile halucinatorii constituie o proiectie a obsesiei: hainele de ocnas
(pe care le poarta" Iancu la prima sa vizita") exprima dorinta hangiului de a-si vedea fratele la ocna, iar
termenii mortaciune", nebunul", fiara" (prin care hangiul caracterizeaza stafia"), reliefeaza acelasi obsesii
morbide. Speranta (pe care Stavrache o nutrise mult timp) de a-si vedea fratele mort, se transforma in
obsedantele cuvinte pe care le rosteste raposatul" la ambele vizite":
Gandeai c-am murit, neica?"
La ultima vizita, reala de data aceasta, hangiul afla ca Iancu nu murise si ca, luand din banii regimentului,

venise sa ceara suma necesara din averea mostenita de fratele sau. Acum, monstruozitatea umana a lui
Stavrache atinge momentul culminant si, de teama sa nu-si stirbeasca avutul, innebuneste. Printr-o ciudata
mutatie, ca si cand duhul preotului ar fi trecut in hangiu, acesta incepe sa cante popeste.
La nasterea vedeniilor lui Stavrache contribuie si mediul inconjurator: ploaia monotona, zgomotul uniform
al picaturilor de apa, care cad pe fundul unui butoi gol, sunt elemente care accentueaza obsesia si, printr-un
transfer, devin cantec de trambite". A treia oara, viscolul, poarta nametita (accentuand senzatia de claustrare),
figurile tinzand spre enorm ale celor doi drumeti, broboadele si glugile care le ascund fetele, vorbele cu doua
intelesuri, il arunca pe hangiu in bratele nebuniei: el confunda planul real cu cel halucinatoriu si cale de intoarcere nu mai exista.
Pendularea intre realitate si nalucire si concordanta dintre trairile sufletesti si mediul exterior constituie cea
de a doua particularitate a nuvelei.
Personajul central este hangiul Stavrache. Este un personaj atipic, avand un subconstient incarcat care-1 va
conduce spre nebunie. In viata reala, Stavrache este zgarcit (asa cum dovedeste in scena in care o fetita
flamanda vrea sa fure un covrig uitat pe tejghea). Traind singur intr-un loc pustiu, teama de talhari este
explicabila si ii acapareaza, prin durata, intreaga fiinta: Cate nopti nu dormise el o clipa macar cumsecade,
tragand cu urechea si asteptand cu inima sarita pe musafirii de noapte." Abia eliberat de aceasta, Stavrache
afla adevarul despre Iancu, fapt care ii produce o vie consternare: Cum s-a putut? Omul cu greutate,
proprietarul cu atatea acareturi si cuprins, mai bogat decat multa lume dimprejur! frate-sau! preotul sa fi fost
capul bandei de talhari!". Incetul cu incetul, dorinta ca averea preotului sa-i ramana, produce deformarea
sufleteasca a hangiului, care devine un dezumanizat.
Autorul pune in evidenta aspectele intunecate ale constiintei, sondand gandurile cele mai ascunse ale
hangiului: dorinta nemarturisita ca talharii sa-si divulge capetenia, spaima ca, intr-o zi, s-ar putea sa-i vina o
nebuneala sergentului sa spuie ca el e stapanul averii" si chiar speranta ca fostul preot va fi murit in luptele de
la Plevna. Astfel, atunci cand primeste prima scrisoare, hangiul mai priveste bine" data: in adevar,
scrisoarea era expediata cu trei zile mai inainte de luarea Plevnei. Dar acuma...". Dorinta (nerostita) ca fratele
sau sa fi fost ucis, da masura dezumanizarii acestui personaj.
La primirea celei de a doua scrisori, hangiul traieste o bucurie ascunsa, reliefata prin exclamatie: ... de asta
data insa e slova straina... Slova straina!... Ei! lucru dracului!". Teama de a nu pierde averea mostenita de la
fratele sau se pastreaza si in timpul viselor halucinatorii ale lui Stavrache: vizitele" mortului" pun in miscare
instinctele lui criminale, hangiul traind anumite senzatii (care par a fi reale): simte cum degetele-i patrund in
muschii grumazului strivindu-i, afundand beregata, sfaramand incheietura cerbicii." Imaginea lui Stavrache
este construita conform normelor naturalismului. Astfel, faptele acestuia pot fi explicate si prin factorul
ereditar.
Ca intr-o foaie de observatie clinica, autorul urmareste reactiile fiziologice ale hangiului, in episodul final.
Terorizat de aparitia omului care il chinuise si in visele halucinatorii, Stavrache are gesturile unui dement:
gura ii ramane cascata, privirea fixa, mainile ii intepenesc. Incercarea lui Iancu de a-i explica motivul sosirii
sale, declanseaza alte manifestari anormale: hangiul isi varsa pe piept paharul cu vin, apoi, cuprins de
frisoane, le arata celor doi drumeti un chip ingrozitor, cu parul valvoi, cu mainile-nclestate, cu gura plina de
spuma roscata".
Instinctele lui criminale se trezesc si, in crancena incercare de a-si ucide fratele, Stavrache capata forta unui
nebun. Legat butuc" (printr-o stratagema a fostului preot), hangiul ii scuipa pe cei doi si rade in hohote.
Cand lumanarea este aprinsa, iar ochii lui intalnesc lumina, Stavrache incepe sa cante popeste.
Prin tenta naturalista din nuvela, conditia umana este pusa sub semnul biologicului, al patologiei si al
instinctelor primitive, mijloc de a prezenta un personaj dezumanizat pana la limita inferioara. Preponderent
imaginea personajului Stavrache se realizeaza prin monolog-interior si prinactiune.
In vreme de razboi este nuvela deoarece este o lucrare narativa in proza, de amploare medie, avand o
actiune care se complica progresiv, un conflict puternic si personaje bine reliefate. In plus, ea se caracterizeaza
prin analiza psihologica profunda, autorul cercetand adancurile sufletesti ale personajului central, de la
nasterea obsesiei si pana la nebunie.