Testament

de Tudor Arghezi

Scriitor reprezentativ pentru modernismul interbelic, Tudor Argezi aduce, prin opera sa, o
contributie definitorie pentru estetica acestei manifestari literare in spatiul romanesc. Viuziunea sa
artistica despre lume se construieste pe fundamentele unui mod aparte de a interpreta existenta, in
dimensiunile ei esentiale.

Poezia “Testament”, de Tudor Arghezi, publicata in 1927 in deschiderea primului volum

arghezian, “Cuvinte potrivite” face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din
perioada interbelica.

Modernismul este o orientare literara manifestata incepand cu a doua jumatate a secolului al

19-lea, definita de incercarea ruperii de traditie, prin promovarea unor noi forme culturale. Teoreticianul
modernismului interbelic in spatiul romanesc este Eugen Lovinescu, iar ideile definitorii se vor forma in
jurul revistei si cenaclului “Sburatorul”. Din perspectiva criticului, limba romaneasca necesita, pentru
modernizare, noi forme de poetizare, prin intelectualizare si liricizare, sincronizandu-se astfel cu
literatura occidentala.

In literatura romana, reprezentativ pentru aceasta manifestare literara este Tudor Arghezi care,
prin lirica sa, ISI PROPUNE materializarea limbajului, valorificarea componentei ludice si revalorizarea
universului trivial.

“Testament” evidentiaza conceptul de arta poetica deoarece este o specie a genului liric in care
se prezinta, prin mijloace specifice, conceptia scriitorului despre creatie, despre conditia artistului si
menirea artei.

Viziunea artistica argheziana reda, in mod propriu, tema creatiei literare ce domina sensurile
textuale ale operei. Dupa Boris Tomasevski, tema reprezinta “unitatea sensurilor diverselor elemente ale
operei”. In poezia “Testament”, tema unificatoare este cea a creatiei, dominand celelalte aspecte
tematice precum tema conditiei poetului, tema sociala si tema timpului.

Titlul poeziei sustine tema creatiei artistice ce polarizeaza sensurile operei, fiind un element de
paratext, dupa Gerard Genette, ce dezvolta relatii sintactice si semantice cu textul. De tip sintetic, titlul,
un substantiv comun, nearticulat reflecta mostenirea spirituala pe care scriitorul o lasa urmasilor prin
opera sa. Totodata, acesta poate evoca si sensul biblic- “Vechiul” si “Noul Testament”, creatia avand
caracter sacru, caci atat la geneza cartii, cat si la cea a lumii sta cuvantul.

O alta componenta care prezinta modul de reflectare a vizunii artistice o constituie structura
operei. Poezia este alcatuita din cinci strofe cu numar inegal de versuri, grupate in trei secvente poetice.
Prima secventa (strofele I,II) sugereaza legatura dintre generatii: stramosi, poet, cititorii-urmasi.
Secventa a doua (strofele III, IV) reda rolul etic, estetic si social al poeziei. Secventa a treia (ultima
strofa) reprezinta contopirea dintre har si truda in poezie.

INCIPITUL, sugestiv pentru modul in care se reflecta viziunea poetica privind crezul artistului,
este evidentiat prin verbul la persoana I cu forma negativa “nu voi lasa”, alaturi de pronumele personal
“ti”, care indica adresarea directa catre cititor. Mostenirea scriitorului nu este una materiala, regasita
prin “bunuri dupa moarte”, ci este de ordin spiritual. Identitatea poetului, “numele”, se identifica cu
opera, “o carte”, anuland efemeritatea fiintei, caci prin creatie se dobandeste eternitatea. O alta marca
a subiectivitatii o constituie substantivul in vocativ “fiule”, acesta dobandind caracter colectiv, insumand
lungul alai al urmasilor. Totodata, apelativul evidentiaza legatura afectiva dintre artist si cititor, scriitorul
fiind un parinte spiritual, un indrumator moral al urmasului.

Vocea artistului reda durerile stramosilor, trecutul zbuciumat, dorinta de schimbare a conditiei,
evidentiate prin metafora “seara razvratita”. Spatiul metaforic, redat de structura “rapi si gropi adanci”,
urcusul dificil al “batranilor”, sugereaza sacrificiul si truda inaintasilor, drumul anevoios care a condus la
evolutie, la prezentul operei.

“Cartea”, componenta sugestiva pentru tema creatiei, ocupa un loc central in aceasta poezie,
fiind un element de recurenta. In sens metaforic, “cartea” reprezinta o treapta in evolutia spirituala a
omenirii, ASTFEL CA “rapile” NU VOR MAI FI URCATE DE “TANAR” “PE BRANCI”, ASEMENI
STRAMOSILOR. Aceasta este un liant intre generatii, dar si un mod de ascensiune spirituala.

Strofa a III-a a poeziei reda procesul de creatie, esential pentru tema operei, vazut ca un act de
transfigurare artistica. Ipostaza creatorului arghezian este de “poeta artifex”, cautand “cuvinte
potrivite”, structura ce evoca titlul volumului.

Evolutia spirituala, ce necesita timp indelungat, este realizata prin transformarea muncii fizice-
“sapa”, “brazda” in munca spirituala, regasita prin vocabulele “condei”, “calimara”, “sudoarea muncii
sutelor de ani” ducand la realizarea operei.

Viziunea argheziana isi justifica modernismul prin capacitatea de a integra toate elementele
lexicale in discursul liric. Cuvinte cu forma nepoetica dobandesc valoare estetica: arhaisme- “hrisov”,
cuvinte si expresii populare – “pe branci”, “poale”, “zdrente”. In acest fel, Arghezi reda, in maniera
proprie, estetica uratului, concept promovat de poetul francez Charles Baudelaire, conform caruia arta
este “privilegiul” de a transforma “frumusetea” in “oribil”.

In conceptia scriitorului, poezia este rezultatul intuitiei, dar si al mestesugului, al trudei, caci
“Slova de foc si slova faurita/ Imperecheate-n carte se marita”. FINALUL TEXTULUI ARGHEZIAN
DEZVOLTA SENSURILE TEMEI CREATIEI, PUNAND-O IN RAPORT CU IMAGINEA ARTISTULUI. Acum poetul
capata o noua ipostaza in relatia artist-cititor, pe baza antitezei “rob/domn”, artistul fiind “rob al misiunii
sale”, un truditor, pentru ca “Domnul”, cititorul, sa se bucure de rezultatul final.

Asadar, prin tema creatiei literare, careia i se subordoneaza tema conditiei poetului, poezia “Testament”,
scrisa de Tudor Arghezi este o arta poetica ce se inscrie liricii moderniste. Prin opera, autorul transmite un mesaj
urmasilor, acela de a pastra vie amintirea strabunilor, de a cinsti opera si sacrificiile acestora.