Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Scriitor reprezentativ pentru modernism, Camil Petrescu aduce, prin opera sa, o
contributie definitorie pentru estetica acestei manifestari literare in spatiul romanesc.
Viuziunea sa artistica despre lume se construieste pe fundamentele unui mod aparte de a
interpreta existenta, in dimensiunile ei esentiale.
Prin cele doua romane ale sale, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”,
aparut in 1930 si “Patul lui Procust”, Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin
sincronizare cu literatura universala.
Modernismul este o orientare literara manifestata incepand cu a doua jumatate a
secolului al XIX-lea, definita de incercarea ruperii de traditie, prin promovarea unor noi forme
culturale. Teoreticianul modernismului interbelic in spatiul romanesc este Eugen Lovinescu, iar
ideile definitorii se vor forma in jurul revistei si cenaclului “Sburatorul”. Din perspectiva
criticului, limba romaneasca necesita, pentru modernizare, abordarea analizei psihologice, dar
si prezenta unui personaj intelectual, sincronizandu-se astfel cu literatura occidentala.
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman psihologic, al
experientei, “ionic”, dupa N. Manolescu, modernist prin tematica, tehnicile narative si
constructia personajelor. Romanul subiectiv, citadin are drept caracteristici inregistrarea
fluxului constiintei, valorificarea principiului memoriei involuntare, anticalofilismul, caci pune
accent pe autenticitatea stilului, elemente care evidentiaza modernismul viziunii.
Viziunea artistica a lui Camil Petrescu reda, in mod propriu, atat tema iubirii, cat si pe
cea a razboiului, intelese drept experiente ale cunoasterii. Dupa Boris Tomasevski, tema
reprezinta “unitatea sensurilor diverselor elemente ale operei”. In romanul “Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi”, temele redau setea de absolut a eroului, relationata cu tema
conditiei umane.
O alta componenta a textului ce prezinta modul de reflectare al viziunii moderniste o
constituie structura romanului. Construit sub forma unei confesiuni a personajului, se intalnesc
“Cartea intai” si “Cartea a doua” si treisprezece capitole cu titluri sugestive in care eroul traieste
cele doua experiente fundamentale.
Reperele temporale redau VIZIUNEA MODERNISTA CAMILPETRESCIANA/ CONSTRUCTIA
MODERNA A PROTAGONISTULUI, caci creioneaza atat planul interior, al constiintei personajului narator,
printr-un timp subiectiv, psihologic, al rememorarii experientei de iubire, cat si planul exterior, al
realitatii inconjuratoare, printr-un timp obiectiv, cronologic, al razboiului. Raportul dintre cele doua
planuri este de antiteza, caci eul narator este ghidat de ideal si dezamagit de real.
 Perspectiva narativa este subiectiva, discursul narativ se realizeaza la persoana intai,
sub forma unei confesiuni a naratorului intradiegetic, punandu-se accent pe descrierea unor
stari sufletesti si pe dorinta de autenticitate.
Conflictele intaresc ideea romanului psihologic, caci se remarca conflictul interior, în
planul constiintei, generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea
inconjuratoare. Acest conflict se produce din cauza diferentelor dintre aspiratiile lui Stefan si
ipostazele Elei. Conflictul interior este dublat de cel exterior, generat de relatia protagonistului,
structură de filosof idealist, cu societatea definită de puterea banului. Conflictele, de ordin
erotic, cognitiv şi moral reflectă supratema cunoaşterii.
Fiinta fictionala, personajul literar structureaza si valideaza universul operei literare.
Sustinand viziunea moderna, Camil Petrescu aduce in fata cititorului un personaj rotund, dupa
E.M. Foster sau un personaj tridimensional, dupa W.C. Booth, reprezentand tipologia
intelectualului, element de modernitate. Personajul se construieşte prin tehnica introspecţiei,
a monologului interior, analizându-şi trăirile şi lumea, reflectând tema cunoaşterii.
Student la filosofie, hipersensibil, Stefan Gheorghidiu traieste in lumea ideilor si nu se
poate adapta lumii afacerilor, reprezentata de unchiul Tache si Nae Gheorghidiu, ori lumii
mondene pe care o prefera sotia sa, Ela. Adept al filozofiei idealiste, personajul narator
ilustreaza tipologia omului inadaptat superior, a carui existenta se valideaza prin spirit, un om
ce poarta povara absolutului si a luciditatii.
Prima experienta de cunoastere, iubirea, sta sub semnul zbuciumului permanent.
Semnificativa in acest sens devine afirmaţia protagonistului, că "Eram insurat de doi ani si
jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala", plasand astfel iubirea sub
semnul incertitudinii si suspiciunii. De asemenea, devine relevant pentru relatia dintre Ela si
Stefan, dar şi pentru caracterizarea eroului, orgoliul lui de a fi iubit de una dintre cele mai
frumoase fete din Universitate, lucru ce a stat la baza iubirii dintre ei.
O alta scenă semnificativă pentru EVOLUTIA RELATIEI/ TEMA IUBIRII/ CONSTRUCTIA
EROULUI este reacţia Elei atunci cand Stefan primeste pe neasteptate o mostenire de la unchiul
sau, Tache. Ela se zbate pentru a obţine o sumă cât mai mare, iar pe protagonist aceasta
atitudine a sotiei pe care ar fi vrut-o "mereu feminina" il surprinde in mod dureros. Nepotrivirea
dintre cei doi devine evidentă eroului, care constată, cu tristeţe, diferenţa dintre idealuri, soţia
sa integrându-se cu uşurinţă lumii mondene şi reflectând tipul cochetei. Astfel, se evidenţiază
dezinteresul protagonistului pentru aspectele materiale, dar şi devotamentul său pentru
apărarea unei idei.
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman psihologic modern,
de tip subiectiv, reprezentativ pentru estetica autenticitatii si pentru o noua viziune, demitizata,
asupra razboiului. Prin tefan Gheorghidiu, personajul-narator, scriitorul impune in literatura
romana o noua tipologie: intelectualul inadaptat, ce aspira spre absolut.