Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga
Scriitor reprezentativ pentru clasicism, Ion Creanga aduce, prin opera sa, o contribuţie
definitorie pentru estetica acestei manifestări literare in spatiul romanesc. Viziunea sa artistică
despre lume se construieşte pe fundamentele unui mod aparte de a interpreta existenţa, în
dimensiunile ei esenţiale.
Opera literara “Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creanga este un basm cult, publicat in
revista “Convorbiri literare”, in anul 1877.
Basmul cult este o specie a genului epic, in proza, mai rar in versuri, cu personaje
purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune ce implica fabulosul, supusa unor actiuni
conventionale. Conflictul dintre bine si rau se incheie intotdeauna prin victoria fortelor binelui.
O prima trasatura specifica basmului este, potrivit teoreticianului Vladimir Propp, aceea
ca personajele implicate in conflict indeplinesc o serie de functii prin raportare la protagonist:
antagonistul, ajutoarele, donatorii. O alta trasatura a basmului este prezenta unor elemente de
compozitie tipice: clisee compozitionale, cifre si obiecte magice .
Tema basmului este triumful binelui asupra raului, ce domina sensurile textuale ale
operei, amplificandu-se prin calatoria de maturizare a fiului de crai. Dupa Boris Tomasevski,
tema reprezinta “unitatea sensurilor diverselor elemente ale operei”. Motivele narative
specifice sunt: superioritatea mezinului, supunerea prin viclesug, demascarea raufacatorului,
casatoria.
Titlul sustine tema calatoriei de maturizare a mezinului craiului si constituie o
componenta relevanta pentru constructia eroului, fiind, dupa Gerard Genette, un element de
paratext ce dezvolta relatii sintactice si semnatice cu textul. De tip analitic, titlul operei cuprinde
numele personajului principal, “Harap-Alb”, care inseamna “sclav negru”-“alb”, fiind la nivel
stilistic un oximoron, format din doua cuvinte cu sensuri diferite. Reflecta, pe de o parte,
conditia inferioara dobandita si, pe de alta parte, faptul ca fiul de crai intruneste atat atribute
pozitive, cat si negative.
Autorul porneste de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie, si
reactualizeaza teme de circulatie universala, dar le organizeaza conform propriei viziuni, oferind
textului o complexitate mai ampla decat cea a basmului popular, prin utilizarea procedeului
triplicarii.
Actiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative. Cliseele
compozitionale marcheaza intrarea si iesirea din fabulos.
Incipitul indica cronotopul fabulos prin formula initiala “Amu cica era odata”, pe care
naratorul o inoveaza, punand pe seama altcuiva povestea prin cuvantul “cica” , fara insa a nega
ca in basmul popular (“A fost odata ca niciodata”). Adverbul de timp “amu” plaseaza in prezent
discursul narativ, implicand lectorul in actul nararii. Formulele mediane precum “si mai merge
el cat mai merge” au rolul de a intretine suspansul si curiozitatea cititorului. Formula finala “Si a
tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca” include o comparatie intre cele doua lumi – a
realului si a fabulosului.
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale, concretizat in trecerea probelor si modificarea statutului social al protagonistului.
Creanga utilizeaza triplicarea, astfel ca eroul nu are de trecut doar trei, ci mai multe serii de
probe, potrivit avertismentului dat de tata: sa te feresti de omul ros, iar mai ales de omul span,
[...] ca sunt foarte sugubeti”. Probele devin secvente cu rol de initiere, unele avand sensul unor
morti si reinvieri simbolice. Protagonistul se schimba de-a lungul calatoriei sale, drumul
devenind element de initiere pentru fiul de crai.
Proba podului este impusa de tata; are rolul unei verificari si atestari a curajului, caci fiul
de crai este un reprezentant al tatalui sau in lume. Totodata, este o modalitate pentru crai de a
se asigura ca fiii sai nu vor pieri in calatorie. Podul este, din punct de vedere mitologic, simbol al
legaturii dintre doua spatii sacrale; simbolizeaza trecerea la o alta etapa a vietii, marcand
desprinderea de spatiul cunoscut si protector al casei parintesti.
Trecerea podului este urmata de ratacirea in padurea-labirint, simbol ambivalent, loc al
mortii si al regenerarii in care fiul cel mic al craiului isi ia drept sluga si calauza un span,
considerand ca “aiasta-i tara spanilor si n-am incotro”.
Coborarea fiului de crai in fantana reprezinta o secventa narativa importanta, intrucat
inselatoria declanseaza conflictul. Prin asociere cu semnificatia grotei, spatiu al renasterii si al
regenerarii, aceasta secventa poate reprezenta o “coborare in infern”, dar si o regresie la
origini, avand rolul unei morti si reinvieri simbolice. Astfel, naivitatea este sanctionata prin
pierderea insemnelor originii si a dreptului de a deveni imparat, fiul de crai dobandind o alta
identitate, reflectata simbolic prin numele de Harap-Alb.
Harap-Alb este “cel mai vrednic” dintre fiii craiului, deoarece dovedeste prin trecerea
probelor o serie de calitati umane necesare unui viitor imparat, in viziunea scriitorului: mila,
bunatatea, prietenia, curajul, insa nu are puteri supranaturale, fiind construit pe o schema
realista. Este un personaj rotund, complex, fiind umanizat prin slabiciunile sale si evoluand.
Modalitatea realista de constructie a personajului reflecta sensul didactic al basmului, caci,
spune Sfanta Duminica: “Cand vei ajunge tu odata mare si tare, ii cauta sa judeci lucrurile de-a
fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e necazul”. Evolutia
personajului are si un sens moralizator, caci acesta se maturizeaza, capatand trasaturile unui
lider autentic.
Intamplarile sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine insa
adesea prin comentarii sau reflectii caracterizate prin umor sau oralitate. Naratiunea la
persoana a III-a alterneaza cu dialogul.
 Basmul este “o oglindire...a vietii in moduri fabuloase” (G. Calinescu). “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult ce
are ca particularitati umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umorul si oralitatea.