Moara cu noroc

de Ioan Slavici
Scriitor reprezentativ pentru realism, loan Slavici aduce, prin opera sa, o contributie definitorie
pentru estetica acestei manifestari literare in spatiul romanesc. Viziunea sa artistica despre lume se
construieste pe fundamentele unui mod aparte de a interpreta existenta in dimensiunile ei esentiale.

Publicata in 1881 in volumul de debut “Novele din popor”, nuvela realista, de factura psihologica
“Moara cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea moralizatoare a lui Ioan
Slavici asupra lumii si asupra vietii satului transilvanean.

Nuvela este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, cu o
constructie riguroasa si un conflict bine conturat, cu personaje relativ putine ce pun in evidenta
caracteristicile personajului principal.

Nuvela lui Ioan Slavici este o nuvela realista, de analiza psihologica, urmarind evolutia
protagonistului, Ghita, si infatisand framantarile de constiinta ale acestuia, care traieste un conflict
interior, moral si se transforma sufleteste.

Realismul este un curent literar aparut la sfarsitul secolului al XIX- lea, in Franta, ca reactie
impotriva romantismului, propunandu-si redarea cu obiectivitate a realitatii, urmarind veridicitatea si
verosimilitatea universului fictional redat.
Viziunea artistica a lui loan Slavici este realista, aspectele redate sunt tipice, cu o mare putere de
generalizare, specifice realismul tipologic. Opera ofera o viziune obiectiva asupra lumii, avand obsesia
adevarului pentru viata. Scriitorul este in acelasi timp un autor moralist, fiind psiholog si creator de
tipologii.

Viziunea artistica a lui loan Slavici reda, in mod propriu, tema dezumanizarii cauzate de patima
banului, dominand celelalte aspecte precum dorinta de inavutire, fascinatia raului, tema banului, a
destinului si a familiei. Alte teme esentiale nuvelei sunt: supratema destinului nefast, hotarat pe masura
abaterilor de la principiile morale, tema psihologică, ce contureaza consecintele nefaste pe care setea de
inavutire , "dragostea de arginti" o are asupra individului.

Titlul sustine vizunea realista, fiind un element de paratext, dupa Gerard Gennette, ce dezvolta
relatii sintactice si semantice cu textul. De tip analitic, titlul operei, "Moara cu noroc", evoca un topos des
intalnit in literatura romana, un reper spatial realist conturat prin repere geografice, moara fiind localizata
"in drum spre Ineu”.
In sens simbolic, desemneaza "o rascruce intre bine si rau", sugerand dilema protagonistului, caci
de aici "mai departe locurile sunt rele". Transformata in han, moara este initial loc de socializare, de popas
si protectie, loc "binecuvantat” pentru drumeti, marcat de prezenta celor cinci cruci traditionale. Toposul
ales este, insa, mai degraba unul cu ghinion, pustietatea locului devenind premonitorie.
Moara, scoasa din folosinta, devine suprapersonaj prin motivul anticipativ: destinata odata a
macina seminte, macina acum destine. Aici se ascund abateri etice grave, nelegiuri si crima, purificarea
locului venind prin transformarea lui in scrum in finalul nuvelei.
 TImpul sl spatiul sunt realist fixate in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si sustin viziunea
realista. Actiunea se intinde pe un an, intre doua sarbatori cu valoare simbolica: Sf. Gheorghe, ce
simbolizeaza biruinta asupra raului, cand Ghita ia in arenda moara cu noroc, pana in urmatorul an, in lunea
Pastelui, ce reflectă simbolic sacrificiul.

Conflictele sunt complexe, conform viziunii scriitorului. Conflictul exterior-economic este dat de
dorinta de inavutire a lui Ghita, conflictul conjugal rezulta in urma indepartarii lui Ghita fata de Ana, iar
cel social reda dorinta cizmarului de a-si schimba statutul. Insa, conflictul interior, moral este cel esential,
regasit prin oscilarea protagonistului intre a fi tovaras la nelegiuirile lui Lica pentru a se imbogati si dorinta
de a ramane om cinstit.

Simetria intre incipit sI final se realizeaza prin cuvintele batranei, valorizand supratema
destinului. Incipitul operei nu are doar rol premonitoriu si de avertisment, ci reflecta conce ptia lui Slavici
despre viata, lucru intarit prin substantivul comun "omul”, ce sugereaza generalitatea. Finalul, ce reia
supratema destinului, reprezinta sentinta autorului, caci intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie
pentru echilibru moral. Astfel, sfarsitul tragic al personajelor devine o sancţiune pentru incercările
acestora de trăda binele: Ana este ucisă de Ghiţă, Ghita este impuscat de Răut, iar Lică se sinucide brutal.

Fiinta fictionala, personajul literar structureaza si valideaza universul operei literare. Reflectand
viziunea artistica a lui Ioan Slavici, carciumarul Ghita reprezinta “fiinta de hartie” ce reda temele literare
si viziunea despre lume infatisate in nuvela realista “Moara cu noroc”. Slavici aduce in fata cititorului un
personaj “rotund”, dupa E.M. Foster sau un personaj “tridimensional”, dupa W.C. Booth, ce este construit
dupa principiile verosimilitatii si veridicitatii, fiind un personaj tipic realist, aflat in situatii tipice,
conditionat de mediu si epoca. Carciumarul Ghita este surprins in evolutie, reflectand degradarea umana
cauzata de dorinta de inavutire.

Prin perspectiva narativa obiectiva, specifica curentului realist, personajul capata autonomie,
prin complexitatea trairilor personajul evoluand in mai multe ipostaze: omul cinstit st moral, omul
dllematic si imoral.

Initial Ghită redă ipostaza omului cinstit, care respecta codul etic al comunitatii, doreste sa isi
schimbe pozitia sociala, considerand ca averea aduce cu sine si respect in societate.

Din dragoste pentru arginti ajunge omul dilematic si imoral ce penduleaza intre dorinta de a
ramane cinstit sl ispita castigulul nemuncit, prin asocierea cu Lica, definit de instrainare de sine si de cei
dragi. Monologul intenor si introspectia devin modalitati principale de constructie a personajului, redand
zbuciumul lui si surprind tripla transformare a acestuia in raport cu sine, cu familia si cu societatea. In
raport cu sine, teama si suspiciunea alterneaza cu remuscarea si duc la o scindare interioara. In raport cu
familia, devine "mai de tot ursuz”, pierzand increderea sotiei, pe care o va ucide.

O secventa esentială pentru CONSTRUCTIA PERSONAJULUI/ RELATIA DINTRE GHITA SI LICA/

VIZIUNEA MORALIZATOARE ASUPRA LUMII este atunci cand protagonistul, constient de influenta lui Lica
asupra sa, isi confirma pozitia fata de el, prin caracterizare directă: "Lica, tu trebuie sa intelegi ca oamenii
ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti". Ghită este şi el un caracter puternic, şi refuză
initial să se lase subjugat de puterea lui Lică, fiind, structural, om cinstit. Astfel, prezenta samadaului
intareste schimbarea carciumarului, amplificand atributele negative latente ale acestuia precum avaritia,
ipocrizia.
 O alta secventa semnificativa pentru DECADEREA MORALA SI SOCIALA A PROTAGONISTULUI/
RELATIA DINTRE PROTAGONIST SI LICA/ TEMA DEZUMANIZARII se regaseşte în episodul în care, din
dorinta de a-si apara familia, Ghita incearca sa colaboreze cu Pintea si ii intinde Samadaului capcane ca
sa-i poata dovedi vinovatia, predând banii insemnati jandarmului, dar pastrandu-şi partea. Ghită nu
reuşeşte a suprima pe deplin influenţa lui Lică, tradandu-l, insa, şi pe Pintea, personajul care ar putea să il
retină de partea dreptătii.

“Moara cu noroc”, de Ioan Slavici este o nuvela realista, psihologica, pentru ca urmareste efectele
dorintei de imbogatire, framantarile personajelor in planul constiintei, conflictul interior al
protagonistului. Maiestria lui Ioan Slavici consta in finetea analizei psihologice, care sustine o teza morala:
goana dupa inavutire cu orice pret distruge echilibrul interior si linistea familiei.