Moara cu noroc de Ioan Slavici

Nuvela este o specie a genului epic, în proză, construită pe baza unui singur
fir narativ și a unui conflict puternic, concentrat în jurul personajului principal, cu
un subiect concis, cu o structură riguroasă și un stil obiectiv, bazat pe surprinderea
protagonistului în situații-limită.
Opera lui Ioan Slavici ”Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în
volumul ”Novele din popor” și este considerată prima nuvelă realistă din
literatura română. Încadrarea în acest curent literar poate fi justificată prin
perspectiva obiectivă, veridică asupra societății ardelenești de la sfârșitul sec. al
XIX-lea, un spațiu în care tradițiile și obiceiurile arhaice sunt amenințate de
relațiile umane bazate pe interesul financiar. La aceasta se adaugă impunerea unor
personaje tipologice, surprinse în transformarea lor, redarea precisă a spațiului
prin folosirea toponimelor reale (Ineu, Arad, Oradea), precizarea timpului
acțiunii, dar și prin perspectiva etică asupra vieții. Totodată, prin folosirea stilului
indirect liber sau a monologului interior, nuvela se încadrează în categoria
creațiilor psihologice, aducând astfel în prim plan, destinul personajului care
suferă un proces de dezumanizare sub influența nefastă a lui Lică Sămădăul. Prin
Ghiță sunt ilustrate avatarurile psihicului uman prins între dorințe opuse: dragostea
pentru Ana și pentru familie versus teama de a pierde stabilitatea financiară greu
dobândită; cinstea inițială versus orgoliul rănit de autoritatea sămădăului.
Tematica abordată în această nuvelă atinge atât sfera socialului, prin tema
puterii în relațiile interumane și a parvenirii pe fundalul economic al pătrunderii
capitalismului în Transilvania sfârșitului de secol al XIX-lea, cât și sfera profundă
a psihologiei umane, prin ilustrarea dezumanizării provocate de obsesia pentru
bani.
Titlul indică spațiul acțiunii și sugerează posibilitatea îmbogățirii. Situată în
afara comunității omenești, fosta moară convertită în cârciumă devine o insulă în
care încolțește răul, cele cinci cruci din fața ei fiind sugestive. În deznodământul
narațiunii, sintagma ”moara cu noroc” demonstrează că distanța dintre noroc și
ghinion e tot mai mică într-o lume în care căștigul înseamnă crimă sau înșelăciune.
Timpul și spațiul acțiunii sunt bine precizate, trimițând către spațiul câmpiei
arădene de la sfârșitul sec. al XIX-lea (Ineu, Salonta, Oradea, Arad), ritmul
existenței oamenilor fiind marcat de sărbători religioase precum Sf. Gheorghe,
Paștele sau de anotimpuri ”trecu toamna și veni iarna, trecu iarna și veni
primăvara).
Relatarea evenimentelor aparține unui narator obiectiv, impersonal a cărui
viziune moralizatoare despre lume este bine ascunsă în intervențiile personajelor.
(bătrâna fiind văzută ca un simbol al înțelepciunii populare).
Conflictele prezente în nuvelă sunt atât exterioare, cât și interioare.
Conflictul social ilustrat de personajele Ghiță și Lică antrenează două straturi ale
societății: micii întreprinzători (Ghiță) și lumea răufăcătorilor care trăiesc pe
seama lor (Lică Sămădăul). Cu toate că încearcă să trăiască cinstit, Ghiță nu poate
ține piept influenței malefice a lui Lică, acesta profitând de slăbiciunile hangiului.
Un alt conflict exterior se manifestă treptat între Ghiță și Ana din cauza lipsei unei
comunicări sincere, care va duce în final la destrămarea familiei. Un conflict ce are
la rădăcină setea de răzbunare, se evidențiază și între jandarmul Pintea și tâlharul
Lică, el trebuind să plătească pentru trădarea din trecut. Conflictul central este cel
interior: în sufletul lui Ghiță se înfruntă permanent dorința de a se îmbogăți și
aspirația de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit. Prăbușirea lui morală are loc
după o neîncetată luptă între bucuria îmbogățirii și chinul remușcării.
Compozițional, nuvela are 17 capitole încadrate de un prolog și un epilog,
care dezbat tema destinului. Incipitul și finalul sunt simetrice, ele conțin vorbele
bătrânei, dar și metafora drumului. În incipit, dialogul pe care îl poartă bătrâna cu
Ghiță pune în evidență un conflict între generații, confruntarea dintre mentalitatea
tradiționalistă cumpătată care pune pe primul plan liniștea și fericirea familiei, și
gândirea modernă a tinerei generații deschisă spre noutate, spre depășirea limitelor.
”..............................citat...................”. În final, bătrâna contemplă alături de copiii
rămași orfani, rămășițele hanului incendiat și pune totul pe seama destinului.
”......... citat......”
Subiectul respectă structuraa narațiunii clasice, evenimentele derulându-se
cronologic iar episoadele fiind redate prin înlănțuire.
EXPOZIȚIUNEA....decizia arendării morii, bunăstarea inițială.......
INTRIGA e marcată de scena apariției lui Lică (dezvoltarea scenei)...........
DESFĂȘURAREA ACȚIUNII (ezitările inițiale ale lui Ghiță, consecințele
alianței cu Lică, jocul parșiv al lui Lică, jefuirea arendașului, uciderea femeii,
procesul lui Lică, împrietenirea cu Pintea)..........
PUNCTUL CULMINANT.... (ziua de Paște, planul de a-l prinde pe Lică, scena
morții personajelor – dezvoltată)...
DEZNODĂMÂNTUL ....incendierea morii, revenirea soacrei și a copiilor
Etapele dezumanizării lui Ghiță, trecerea de la egoism la egocentrism,
rămân o imagine tragică a condiției omului care, din cauza unei obsesii, se
înstrăinează de valorile care i-au fundamentat existența, de semeni și chiar de
propria persoană.
Așadar, Slavici transmite o viziune pesimistă despre îmbogățire, ilustrând
ideea că nerespectarea principiilor etice are consecințe grave asupra individului.

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI GHIȚĂ

Autor realist, Ioan Slavici își conturează personajele foarte atent

imprimându-le o complexitate aparte, așa cum observă și criticul G. Călinescu
”acel amestec de bine și rău ce se află la oamenii adevărați”. Un exemplu
semnificativ în acest sens îl reprezintă cizmarul Ghiță, personajul principal al
nuvelei ”Moara cu noroc”.
La începutul nuvelei, Ghiță apare ca un personaj tipologic pentru categoria
celor dornici de îmbogățire, putându-se afirma că are un statut social și psihologic
necompromis. Evoluția ulterioară a evenimentelor îl va face să parcurgă un traseu
al dezumanizării datorită oscilației între familie, simbol al lumii tradiționale, și
afacerile la limita legii, speciffice societății captaliste din acea vreme.
Transformările morale și psihologice ale lui Ghiță au ca punct de plecare
nemulțumirea sa profundă față de statutul social pe care îl deține. Spirit practic, el
conștientizează că meseria de cizmar nu aare cum să îmbunătățească traiul familiei
sale, de aceea se mută din lumea închisă unde nu se întâmplă nimic, la cârciuma de
la Moara cu noroc, într-un spațiu al legilor capitaliste.
Caracterizarea personajului se realizează gradual, de la datele
comportamentale generale către particularitățile emoționale, temperamentale și
morale care îl definesc.
 Caracterizarea prin nume are la bază desacralizarea numelui Sf. Gheorghe,
cel care ucide balaurul în iconografia creștină, acesta devenind un simbol
onomastic inversat: în conflictul cu răul reprezentat de sămădău, Ghiță se arată
vulnerabil, renunțând ușor la valorile în care credea inițial.
Caracterizarea directă conturează profilul personajului, adăugând la
percepția naratorului (”mereu așezat și pus pe gânduri”, ”ursuz”) și reflectarea
acestuia în conștiința celorlalte personaje. Bătrân a îi laudă hărnicia și preocuparea
de a prospera ”e om harnic și sârguitor și se gândește mereu să adune ceva pentru
casa lui”, dar îi vede și slăbiciunea pentru bani ”are și el, ca tot omul, o slăbiciune:
îi râde inima când își vede sporul”. Pintea are încredere neștirbită în el și ar garanta
oricând pentru onestitatea lui Ghiță ”îl socotea om cinstit și vrăjmaș al lui Lică și ar
fi fost gata să-și bage mâna-n foc pentru dânsul”. Ghiță îl uimește pe jandarm prin
tăria de caracter și prin ura pe care i-o poartă lui Lică, sentiment ce îl determină să
se folosească de Ana ”tare om ești tu, Ghiță... și eu îl urîsc pe Lică, dar n-aș fi putut
să îmi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa în care vreau să-l prind”. Ana
se îndepărtează treptat de Ghiță și dezamăgită de acesta, într-o clipă de slăbiciune,
îi mărturisește sămădăului ”Tu ești om, Lică, iară Ghiță nu e decât o muiere
îmbrăcată în haine bărbătești, ba chiar mai rău decât așa.” Procedeul
autocaracterizării este prezent în monologul personajului, care îmbină complacerea
în sine și credința într-o forță căreia nu i se poate opune ”Ei! Ce să-mi fac? Așa
m- lăsat Dumnezeu!Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?
Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare: nimeni mai mult decât
dânsul n-ar dori să n-o aibă”.
Cracterizarea indirectă predomină trăsăturile eroului putând fi deduse din
faptele sale (întreprinzător, harnic, plin de inițiativă, determinat), din atitudinile
sale (prudent, indecis, uneori vulcanic, alteori închis în sine), din relațiile cu Lică
(defensiv, temător, orgolios) și cu Ana (la început iubitor, tandru și responsabil,
apoi interiorizat, necomunicativ și gelos).
Traseul dezumanizării............ două scene semnificative....
Concluzie, părere personală depre personaj.........