Opera "Moara cu noroc" a lui Ioan Slavici este încadrată în epoca marilor clasici a literaturii

române, care a avut loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind marcată de scriitori
precum Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici însăși.
Nuvela "Moara cu noroc" a fost publicată în anul 1881, inclusă în volumul "Novele din popor" al
lui Ioan Slavici, alături de alte creații literare ale autorului.
Titlul nuvelei "Moara cu noroc" are o valoare ironică, deoarece după mutarea la moară, familia
nu cunoaște noroc, ci dimpotrivă ghinionul. În titlu apar două motive importante: primul este
norocul și altul este cel al hanului, având în această operă o valență negativă, deoarece moara,
fiind distrusă și părăsită, pierde funcția esențială de a măcina grâul în făină pentru pâine și
capătă funcția malefică de a macina destinele umane.
Criticii literari români au clasificat această operă în specia nuvelei realist-psihologice a genului
epic, deoarece are o dimensiune medie, mai scurtă decât romanul, dar mai lungă decât schița,
focalizând atenția spre personajul principal, evidențiind ori evoluția ori involuția acestuia.
Această nuvelă este și realistă, deoarece conferă veridicitate datorită prezenței toponimelor din
realitatea geografică, unui narator obiectiv, unui mesaj moralizator, a personajelor tipologice, a
arivistului în cazul dat, tehnicii detaliului semnificativ și a prezenței temelor specifice precum cea
a moștenirii și îmbogățirii și unui motiv central al banului. Nuvela, pe lângă realism, este și una
psihologică determinată de prezența unui conflict interior în personajul principal între dorința de
a rămâne om cinstit și dorința de a se îmbogăți ilicit.
Opera este structurată în 17 capitole majore cu acțiunea reprezentată într-un mod cronologic
prin tehnica înlănțuirii. Perspectiva narativă prezentă este una obiectivă, respectiv este prezent
și naratorul obiectiv, heterodiegetic, omniscient, omniprezent, cu focalizare “zero” și viziune “din
dărăt”.
Tema acestei opere susține caracterul realist și pe cel psihologic, evidențiind efectele
dezumanizante ale dorinței de înavuțire în contextul societății ardelenești de la sfârșitul secolului
al XIX-lea.
În această operă există o relație dintre incipit în final. Incipitul este de tip ex abrupto și se începe
cu cuvintele “Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit” rostite de personajul numit simbolic “bătrână”, detaliu ce pune în
evidență înțelepciunea acesteia. Aceste cuvinte reprezintă o avertizare asupra forțelor
conflictuale, adică sărăcia și bogăția, având și un rol moralizator. Finalul aduce în atenție
același personaj: “Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!”. Structura operei
este simetrică și circulară, narațiunea fiind plasată în “rama” cugetărilor bătrânei, exprimând
mentalitatea unei lumi morale cu valori autentice.
Reperele temporale și spațiale au o valență dublă. Acțiunea are loc timp de un an între două
sărbători religioase - Sfântul Gheorghe și Paște, dar pe alta parte timpul târziului (“era târziu”,
“într-un târziu”, “târziu după miezul nopții”) simbolizează o valență malefică când se comite jaful,
crima, trădarea, uciderea Anei și sinuciderea lui Lică. Reperele spațiale susțin veridicitatea
textului făcând parte din toponimele din realitatea geografică (Ineu, Arad, Oradea-Mare,
Fundureni, Șicula), dar au și o valoare thanatică cu rol premonitoriu ca în fragmentul “...iar pe
dealul de la dreapta stau răzlețe încă rămășițe încă nestâlpite unei alte păduri, cioate,
rădăcini… se întunecă și din dosul crângului depărtat iese turnul țuguiat al bisericii din
Fundureni.” ce demonstrează superioritatea moralității și lumii spirituale asupra oamenilor,
însemnând imposibilitatea de evitare a pedepsei pentru abaterea de la axa morală. Drumul este
descris în expozițiune, utilizându-se tehnica detaliului semnificativ: “De la Ineu drumul de țară o
i-a printre păduri și peste țarii, lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor.
Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai
coborât iar în vale trebuie să faci un popas…” anticipând destinul tragic al familiei.
Problematica acestei operei se poate stabili din mai multe perspective. Din punct de vedere
social, opera prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social, confruntandu-se cu
Lică Sămădăul. Perspectiva psihologică se axează pe conflictul interior lui Ghiță care
pendulează între dorința de a rămâne om cinstit și dorința de a se îmbogăți repede și ilicit
împreună cu Lică. Problematica morală este reliefată prin urmărirea traseului de dezumanizare
a protagonistului, acesta își pierde treptat cinstea ajungând în final să își omoare soția.
Structural textul este organizat pe două planuri, unul fiind planul epic narativ, determinat de
conflictul exterior între orgoliile masculine a lui Ghiță și Lică, iar al doilea fiind planul analitic
psihologic, determinat de conflictul interior între dorința de a rămâne cinstit respectând codul
etic al colectivității și dorința de a se îmbogăți rapid și ilicit alături de Lică.
În expozițiune personajul principal Ghiță duce un mod de viață sărac, fiind un cizmar.
Nemulțumit de starea sa financiară și, în contra sfatului soacrei sale, se mută cu familia la
moara cu noroc, reprezentând caracterul de “pater familias”. Ghiță se dovedește a fi cârciumar
harnic și cinstit, iar primele semne ale bunăstării a familiei nu întârzie să apară. În această
ipostază a carciumarului cinstit apare scena semnificativă din sâmbătă seara, ce ilustrează
armonia și echilibrul în familie, în care Ghiță stă, împreună cu Ana, și numără banii, uitându-se
cu mândrie la cei doi copii, iar bătrâna îi privește pe tuspatru mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru
norocul pe care-l are fiica sa.
Confruntării lui Ghiță și Lică reprezintă punctul central al intrigii, în care se instaurează conflictul
de interese și orgolii masculine. În această scenă semnificativă sămădăul își impune propriile
reguli, și astfel se observă raporturile la relațiile interumane a personajelor, deoarece dacă
pentru Ghiță relațiile dintre oameni se bazează pe încredere și respect, pentru Lică asta
înseamnă subordonare. Scena determină noua ipostază a protagonistului de om dilematic ce
pendulează între dorința de a rămâne om cinstit și dorința de a se îmbogăți printr-un câștig
nemuncit.
Desfășurarea acțiunii descrie cum după întâlnirea cu Lică, Ghiță își cumpără o slugă, două
pistoale și doi câini pentru pază. Acesta începe să-l ajute pe Lică cu depozitarea banilor primiți
ilegal și ajunge să fie ascultat ca suspect la instanța asupra cazului cu jefuirea arândașului, și
din frică față de răzbunarea lui Lică, Ghiță depune falsă mărturie. De-a lungul timpului de
judecată, Ghiță reușește să se alieze cu jandarmul Pintea, cu ajutorul căruia el dorește să
strângă dovezile crimelor lui Lică pentru a se răzbuna pe el.
Punctul culminant al operei se află în ziua de Paști, pe când bătrâna cu copii au plecat să-l
sărbătorească, la moară era o desfătare în care Lică a dansat cu Ana, după ce Ghiță și-a
părăsit soția în brațele sămădăului pentru a căpăta timp de a ajunge la Pintea și de a reveni
pentru răzbunare
În deznodământ, întorcându-se cu jandarmul, Ghiță își găsește soția în pat și refuzând să
accepte faptul dat, el o omoară pe Ana, după ce în casă intră Rauț, slugă lui Lică, care-l
împușcă pe Ghiță și dă foc morii. Lică fuge de Pintea și în final decide să se sinucide, lovindu-
se de copac pe cal. În final bătrână cu copii plâng langa moara arsă și plec mai departe.
Ghiță este personajul principal rotund, pe care-l observăm de-a lungul operei în involuție
morală, fiind dirijat de puterea de seducție a banului. La început în ipostaza sa de cizmar sărac
el este un om familist și cinstit, dar are și o fire interprinzătoare, deoarece dorește să-și schimbe
traiul, și o fire autoritară, deoarece singur decide și i-a responsabilitatea pentru familia sa de a
se muta la moară. În ipostaza de cârciumar cinstit el dovedește a fi harnic, iubitor, precaut, dar
și purtător al valorilor tradiționale. După întâlnirea cu Lică, Ghiță capătă ipostaza cârciumarului
aliat cu el în care el începe drumul său de degradare morală, devenind ursuz, laș, mincinos,
irascibil, violent și ipocrit. Ipostaza lui Ghiță ca aliatul lui Pintea demonstrează un caracter
duplicitar, gelos, neloial și fără scrupule. Ultima ipostază a protagonistului este cea de om
imoral, dominat de orgoliu și răzbunare oarbă.
În concluzie, opera “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o capodoperă a literaturii române, în
care se descrie efectele fatale asupra moralității a puterei de seducție a banilor.