,,MOARA CU NOROC”

(eseu)

de Ioan Slavici

Scriitorul ardelean, Ioan Slavici, este unul dintre adepții realismului clasic. În scrierile lui
se reflectă, cu precădere, lumea satului transilvănean. Este un univers dominat de norme
patriarhale, în care echilibrul este asigurat de normele tradiționale. Nerespectarea acestor norme
conduce la un dezechilibru și atrage sancțiunea.
Creația literară ,,Moara cu noroc” este o nuvelă realistă de factură psihologică. Publicată
în 1881 în volumul ,,Novele din popor”, aceasta devine una dintre scrierile reprezentative pentru
viziunea lui Slavici asupra vieții în general și asupra lumii rurale în particular. Realismul nuvelei
este susținut de imaginea veridică a unei lumi din Transilvania sfârșitului de secol XIX, redată de
un narator heterodiegetic, omniscient și omniprezent, printr-o perspectivă narativă obiectivă.
,,Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică prin tematică, prin conflictul interior, prin
modalitățile de caracterizare a personajului și prin investigarea psihologică. În nuvela
psihologică accentul este pus pe complexitatea personajului, urmărindu-se transformările
interioare ale conștiinței sale și tensiunile sufletești resimțite de aceasta. Cadrul exterior
generează mișcările de conștiință, prin intermediul acestuia reliefându-se conflictele interioare
ale personajului.
Ghiță, personajul principal al nuvelei, decide să renunțe la statutul de cizmar în favoarea
celui de cârciumar. Ia în arendă un han frecventat, aflat la o răspântie de drumuri, începe să
câștige tot mai mulți bani, însă asocierea sa cu Lică Sămădăul, șeful porcarilor și al turmelor de
porci din împrejurimi, dorința sa de a se îmbogăți cât mai repede, indiferent de mijloace, îl vor
transforma într-o victimă a propriilor sale aspirații.
Caracterizarea protagonistului se realizează prin tehnica analizei psihologice.
Autoanaliza, monologul interior redat în stil indirect liber, scenele dialogate, însoțite de notația
gesticii, a mimicii și a tonului vocii sunt principalele modalități de caracterizare prin care se
urmărește evoluția personajului în planul conștiinței.
Viziunea despre lume a lui Slavici în această nuvelă este configurată în conformitate cu
principiile scriitorului ardelean, care își construiește subiectele și personajele pornind de la teze
morale și principii etice ferme, aflate la baza societății tradiționale.
Teza de la care pornește autorul este formulată în cuvintele bătrânei din incipitul nuvelei
și se referă la raportul dintre bogăție și fericire. Potrivit acesteia, fericirea nu trebuie căutată în
bunăstarea materială obținută cu orice preț: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e
vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Afirmația bătrânei concentrează viziunea
despre lume a autorului ardelean, teza morală care validează construcția rotundă a subiectului.
Sărăcia este asociată cu fericirea, iar bogăția este interpretată ca posibilă sursă de nefericire.
Opinia soacrei impune o perspectivă tradițională, generată de o mentalitate conservatoare: omul
să fie mulțumit cu ce i s-a dat și să nu provoace modificări în destinul său.
Titlul nuvelei are valoare simbolică, fiind, în același timp, ironic. Norocul așteptat se
dovedește a fi ghinion, din cauza abordării greșite a destinului. Substantivul ,,moară” capătă o
semnificație ascunsă. În locul morii care macină grânele, oferind cele necesare traiului îndestulat,
se află de fapt o cârciumă. Moara cea veche este o ruină, semn că nu mai este de folos într-o
lume bazată pe alte valori, iluzorii. Dacă moara macină bucatele, cârciuma, loc al pierzaniei,
macină destinele umane.
 Această creație literară abordează tema familiei tradiționale, pe care o subordonează
temei destinului și o pune sub semnul dramei comunicării. Ca nuvelă psihologică, aceasta
urmărește manifestările unor conflicte exterioare în planul conștiinței personajelor. Tema textului
poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială, nuvela prezintă încercarea
lui Ghiță de a-și schimba statutul social și de a asigura familiei sale un trai îndestulat. Din
perspectivă moralizatoare, opera prezintă consecințele nefaste ale setei de îmbogățire. Din
perspectiva psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiță, care, dornic de
prosperitate economică, își pierde încrederea în sine și în familie.
Incipitul nuvelei surprinde relațiile din familia lui Ghiță, personajul principal. Acesta e
căsătorit cu Ana, având împreună un copil, și locuiește cu soacra sa. Familia are un trai modest,
căci Ghiță, cizmar fiind, nu are suficienți clienți în sat pentru a-și îmbunătăți condiția materială.
Drept urmare, plănuiește să arendeze o cârciumă, numită ,,Moara cu noroc”, deoarece acolo,
odinioară, oamenii își duceau grânele la măcinat. În această parte a textului, soacra formulează
teza morală a întregii nuvele, prin care asociază fericirea cu sărăcia și liniștea.
Finalul o readuce în prim-plan pe bătrână. Aceasta încheie simetric nuvela, printr-o
replică referitoare la destinul implacabil: ,,Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost
data!”. Avertismentul din incipit își confirmă astfel valoarea de adevăr universal, imuabil în
ordinea unei lumi ordonate conform unor principii morale solide.
Acțiunea nuvelei se desfășoară într-un spațiu real, transilvănean, iar timpul desfășurării
evenimentelor este a doua jumătate a secolului XIX, moment al apariției și al dezvoltării
relațiilor capitaliste la sat, iar indicii temporali de ordin religios marchează derularea acțiunii în
interval de un an, de la Sfântul Gheorghe, când Ghiță ia în arendă cârciuma, până la Paște, când
locul arde, iar protagoniștii mor.
Fiind o nuvelă psihologică, conflictul central este unul moral-psihologic, un conflict
interior aparținând protagonistului. Personajul principal trăiește un puternic conflict interior,
oscilând între dorințe puternice, dar contradictorii: dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte,
și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. În conștiința protagonistului acest
conflict duce la pierderea încrederii în sine, fapt care, în plan exterior, afectează grav relațiile
sale de familie. De asemenea, conflictul interior se reflectă în plan exterior, prin confruntarea
dintre cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul.
Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat. În expozițiune, Ghiță, cizmar
sărac, dar onest, harnic și muncitor, hotărăște să ia în arendă cârciuma de la ,,Moara cu noroc”,
pentru a câștiga bani rapid. Cârciuma este așezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii,
înconjurată de pustietăți. O vreme, afacerile îi merg bine lui Ghiță, semn al sociabilității lui.
Relațiile în familie sunt înfloritoare, familia este prosperă și cunoaște pacea sufletească. Bătrâna
este garantul ordinii morale, ea ține legătura cu divinitatea și asigură ordinea acesteia, atâta timp
cât familia respectă normele moralității.
Apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi,
la ,,Moara cu noroc”, constituie intriga nuvelei, declanșează în sufletul lui Ghiță conflictul
interior și tulbură echilibrul familiei.
Desfășurarea acțiunii ilustrează procesul înstrăinării cârciumarului față de familie, care,
dornic să facă avere, se îndepărtează treptat de Ana și devine complicele lui Lică la diverse
nelegiuiri, primind de la Sămădău bani obținuți din jafuri și crime. Este anchetat de două ori,
fiind acuzat de complicitate în jefuirea arendașului și chiar în uciderea unei femei și a unui copil,
dar nu se poate dovedi nimic. Mustrările de conștiință alternează cu momentele de sinceritate în
care își cere iertare de la soție. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoț de codru și
tovarăș al lui Lică, pentru a-l da în vileag pe Sămădău, însă nu este complet cinstit, deoarece
dorește să păstreze o parte din banii obținuți din afaceri necurate.
Punctul culminant al nuvelei surprinde dezumanizarea lui Ghiță. La sărbătorile pascale,
Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică, lăsând-o singură la cârciumă, în timp ce el merge să-l
anunțe pe jandarm că porcarul are asupra lui banii furați. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se
dăruiește lui Lică. Când se întoarce și își dă seama de acest lucru, Ghiță o ucide pe Ana, fiind la
rândul lui ucis de Răuț, din ordinul lui Lică. Deznodământul este tragic. Incendiul provocat de
oamenii lui Lică mistuie cârciuma ,,Moara cu noroc”, iar Sămădăul se sinucide, izbindu-se cu
capul de un copac, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea. Singurii supraviețuitori sunt
bătrâna și copiii cârciumarului, nuvela având astfel un final moralizator, ce reliefează ideea că
păcatele întotdeauna se plătesc, iar cei vinovați vor suporta consecințele.
Stilul nuvelei este sobru, concis, lipsit de artificii stilistice. Modurile de expunere
îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul narativ. Descrierea inițială are, pe lângă rolul
obișnuit de fixare a coordonatelor spațio-temporale, funcție simbolică, de anticipare. Narațiunea
obiectivă își realizează funcția de reprezentare a realității prin absența mărcilor subiectivității și
impresia de stil cenușiu. Dialogul contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor, susține
veridicitatea relațiilor dintre personaje și concentrarea epică.
Registrele stilistice susțin impresia de veridicitate a reprezentării unei lumi: limbajul
regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea sunt chei de asigurare a impresiei reprezentării
unei lumi reale. Înțelesul clasic-moralizator al nuvelei este ilustrat prin zicale și proverbe
populare sau prin replici-sentințe rostite de bătrână la începutul și la sfârșitul textului.
În concluzie, ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realist-psihologică pentru că
urmărește modul în care conflictul exterior se reflectă în planul conștiinței personajelor. Tehnica
detaliului servește realizării unor psihologii complexe reprezentate de Ghiță și Ana. Planul
analizei psihologice susține teza morală: goana după îmbogățire cu orice preț distruge echilibrul
interior și provoacă, inevitabil, catastrofe la nivelul relațiilor interumane. De asemenea, nuvela
ilustrează strălucit o teză morală: nimic nu rămâne în viață nerăsplătit. Nu munca cinstită prin
care omul devine mai înstărit este condamnată de moralistul Slavici, ci agonia morală pe care
ispita bogăției o provoacă celor cu un caracter slab. Prin intenția moralizatoare, dar și prin
construcția simetrică, nuvela este realist-clasică.
 ,,MOARA CU NOROC”
(construcția protagonistului)

de Ioan Slavici

Scriitorul clasic Ioan Slavici, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un
fin psiholog, un creator de tipologii. El susține în opera sa principalele virtuți morale precum:
cumpătarea, cinstea, sinceritatea, demnitatea, buna-credință, iubirea de adevăr. Întreaga sa creație
este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuință și înțelepciune, pentru fericire prin
iubirea de oameni și păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav
sancționată de scriitor.
Nuvela ,,Moara cu noroc” a apărut în volumul de debut, ,,Novele din popor”, publicat în
1881 și s-a bucurat de o largă apreciere critică, Maiorescu însuși considerând-o un moment de
referință în evoluția prozei românești, mai ales că autorul ,,s-a inspirat din viața proprie a
poporului și ne-a înfățișat ceea ce este, ceea ce gândește și ceea ce simte românul în partea cea
mai aleasă a firii lui etnice.”
În spirit moralizator, nuvela ilustrează consecințele nefaste pe care lăcomia pentru bani și
setea de înavuțire le au asupra omului, hotărându-i destinul pe măsura abaterilor de la principiile
etice fundamentale ale sufletului omenesc.
Ghiță este personajul principal rotund (,,care nu poate fi caracterizat succint și exact” –
E.M.Forester) și unul dintre cei mai reprezentativi eroi din literatura română. El se impune atât
prin complexitate, cât și prin putere de individualizare, ilustrând consecințele distrugătoare pe
care le are asupra omului lăcomia pusă în slujba îmbogățirii. Cheia moralității stă în replicile
bătrânei din incipit și final, constituind adevărate norme etice tradiționale, care trebuie aplicate și
respectate în viață de către orice om cinstit și drept, între care cumpătarea este esențială. Oricine
se abate de la regulile morale fundamentale se autodistruge prin trăiri zguduitoare, ce duc cu
siguranță spre un destin tragic, anticipativ.
Stările interioare, frământările, procesele de conștiință și gândurile chinuitoare ale lui
Ghiță sunt relevate prin monolog interior, dialog sau observația atentă a conștiinței și sufletului,
vocea auctorială demonstrând astfel fenomenul dezumanizării cauzat de neputința omului de a-și
înfrâna lăcomia de bani.
Prin analiză psihologică, naratorul heterodiegetic, omniscient și omniprezent, știe ce
simte, ce gândește și ce plănuiește Ghiță, făcând cunoscute cititorului toate acestea prin
narațiunea la persoana a III-a, într-o perspectivă narativă obiectivă. Însușirile etice ale
protagonistului se dezvăluie indirect, din faptele, comportamentul și gândurile lui, prin opiniile
celorlalte personaje și prin mijloacele de analiză psihologică la care apelează naratorul.
Apartenența lui Ghiță la realism este evidentă încă din incipitul nuvelei, când este un
personaj tipic: omul nemulțumit de condiția sa socială și dorința firească pentru un trai mai bun,
pentru prosperitatea sa și a familiei sale.
Ghiță este cizmar într-un sat ardelean, însă câștigă mai nimic, deoarece oamenii umblă
mai mult desculți, de aceea își convinge familia să ia în arendă o cârciumă aflată la încrucișarea
de drumuri importante pentru negoț, ,,Moara cu noroc”. Pe aici treceau turme de porci de care
aveau grijă oameni mulți. La numai câteva luni de la instalarea la han prosperitatea își face
simțită prezența, deoarece afacerile mergeau bine. Bătrâna soacră era încântată că avea un ginere
harnic, iar acesta muncea neobosit, își iubea nevasta și copiii, își respecta soacra și era fericit.
Vrednic și cinstit, el nu vrea decât să agonisească suficienți bani încât să angajeze vreo zece
calfe, cărora să le dea el de cârpit cizmele oamenilor.
Blând și cumsecade, lui Ghiță îi este perturbată liniștea atunci când Lică Sămădăul vine
pentru prima dată la Moara cu noroc, deoarece acesta se comportă autoritar, ca un stăpân absolut
peste oameni și locuri, prezentându-se cu cinism și brutalitate. El îi pretinde cârciumarului să țină
minte și să îi spună tot ceea ce se petrece la han, oferindu-i astfel informații pe care nimeni
altcineva nu le mai știe. Ghiță încearcă să fie impunător și dârz în fața șefului porcarilor, să
respingă propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este înfrânt de extraordinara influență pe care
acest om o are asupra tuturor.
De la această confruntare cu Sămădăul, Ghiță îi ascunde Anei, pentru prima dată,
gândurile ce îl frământă, cum notează în mod direct naratorul omniscient, introspectând
personajul. Îngrijorat pentru familia sa, Ghiță devine precaut, însușire ce reiese indirect din faptul
că își cumpără două pistoale, își mai ia o slugă, pe Marți, și doi căței pe care îi pune în lanț ca să
îi înrăiască. Analiza psihologică a naratorului obiectiv reliefează schimbările care se petrec în
sufletul lui Ghiță. Conștient că la Moara cu noroc nu se putea sta fără permisiunea lui Lică și că
trebuia să devină omul lui ca să poată rămâne cârciumar, Ghiță începe să regrete că are nevastă și
copii, deoarece aceștia îi limitează acțiunile ce au drept scop îmbogățirea indiferent de mijloace.
El încalcă astfel un principiu moral esențial: iubirea familiei.
Pe măsură ce protagonistul se aliază cu Lică, analiza psihologică a naratorului
heterodiegetic îi descifrează gândurile, evidențiind setea de îmbogățire pe care nu și-o mai poate
controla. Lăcomia îl determină să accepte o viață periculoasă, plină de riscuri, numai de dragul
câștigului, încălcând astfel un alt principiu fundamental al structurii caracteriale, cumpătarea.
Dependența eroului de răufăcătorul Lică se accentuează din ce în ce mai mult, ca și teama
care pune stăpânire pe el. Sămădăul îi dă o verigă de sârmă pe care sunt înșirate semnele
turmelor de porci care treceau prin aceste locuri, apoi cere cheile și ia, fără să numere, un teanc
de bancnote cu titlu de împrumut. Într-un acces de curaj, Ghiță îi reproșează că i-a zdruncinat
liniștea și i-a stricat viața. Cu toate acestea, el rămâne dominat de porcar, chinuindu-și sufletul și
conștiința.
Viața exterioară a lui Ghiță este subordonată și detașată de viața interioară, de zbuciumul
din mintea și sufletul său. Naratorul dirijează destinul eroului prin mijloace psihologice
profunde, sondând reacții, gânduri, trăiri, în cele mai adânci zone ale conștiinței personajului.
Acțiunile, gesturile și atitudinea lui Ghiță scot la iveală, în mod indirect, nesiguranța care-l
domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în el de când intrase în afaceri necurate cu Lică.
Conflictul interior este din ce în ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit al
protagonistului și ispita îmbogățirii. Sufletul complex și labil este sfârtecat între dorința de a
pleca de la han, rămânând un om integru și tentația pe care n-o mai poate controla, aviditatea de
bani.
O timidă speranță își pune Ghiță în jandarmul Pintea, pe care-l simte prietenos. Cu toate
acestea, când arendașul este tâlhărit, cârciumarul îl minte pe jandarm, spunându-i că în noaptea
respectivă Lică a dormit la han. Mărturia mincinoasă îl afundă și mai mult în nelegiuirile lui
Lică, însă Pintea continuă să creadă că Ghiță este un om cinstit, fiind în stare să garanteze pentru
el.
Comportamentul protagonistului ignoră normele etice fundamentale ce ar asigura
echilibrul familial, atitudinea lui față de soție și copii modificându-se. El refuză să îi dea
amănunte Anei despre afacerile cu Sămădăul, se îndepărtează de ea, relațiile dintre soți devenind
din ce în ce mai reci. La proces, Ana observă uimită că soțul ei se schimbase, nemaifiind omul
puternic, plin de viață, părul încărunțindu-i. Cârciumarul își face reproșuri, are remușcări sincere
și dureroase, deplângându-și prăbușirea morală căreia nu i se poate împotrivi.
Situația materială a lui Ghiță e înfloritoare datorită afacerilor cu porcarul și, deși fricos și
laș, el se afundă tot mai mult în faptele mârșave puse la cale de acesta. Dezumanizarea lui se
produce într-un ritm alert, protagonistul autoanalizându-se, mai ales prin monologuri interioare.
Dă vina pe firea lui slabă, încercând astfel să își scuze atitudinea și să își motiveze faptele. Deși
se consolează cu ideea că nu este un împătimit al banilor, faptele îi contrazic gândurile, așa cum
reiese, indirect, din secvența întâlnirii cu Pintea, căruia nu-i dezvăluie și faptul că jumătate din
banii pe care-i adusese Lică pentru a fi schimbați sunt ai lui și că el și-i însușește fără nicio
mustrare de conștiință. De asemenea, el acceptă să o lase pe Ana singură cu Lică, oferind-o astfel
drept momeală pentru prinderea în flagrant a Sămădăului.
De la mărturia mincinoasă, Ghiță se simte implacabil legat de Lică, iar prăbușirea lui
morală este inevitabilă și rapidă, culminând cu o gelozie ajunsă la paroxism. Introspecția
psihologică subliniază suferința devastatoare pe care o trăiește. De la complicitate în afaceri
ilegale până la crimă nu mai e decât un pas și Ghiță devine el însuși ucigaș. Turbat de gelozie, el
nu se mai gândește decât la răzbunare, întâlnirea cu Ana fiind violentă atât prin cuvinte, cât și
prin fapte. El îi declară că o iubește, promițându-i o moarte fără chinuri. O îndeamnă pe Ana să
se închine, apoi o înjunghie, imaginea fiind cutremurătoare. În aceeași clipă, Răuț îl împușcă pe
cârciumar din ordinul lui Lică. Ghiță devine astfel victima propriei lăcomii, patima pentru bani îl
dezumanizează și el cade pradă destinului tragic și previzibil, căruia nu i se poate opune,
prăbușindu-se de la omul cinstit și harnic la statutul de complice în afaceri necurate și crime,
până la a deveni el însuși ucigaș. Vina protagonistului constă în neputința de a se împotrivi
hybrisului (setea nemăsurată de câștig).
Scriitor moralizator, Slavici se distinge prin sancționarea drastică a protagoniștilor, care
este ,,pe măsura faptelor săvârșite, lor lipsindu-le stăpânirea de sine, simțul măsurii și cumpătul”.
(Pompiliu Marcea)
 ,,MOARA CU NOROC”
(relația dintre două personaje)

de Ioan Slavici

Chiar dacă, prin definiție, nuvela urmărește evoluția protagonistului, aceasta nu înseamnă
că personajele secundare nu dețin un rol important în desfășurarea acțiunii. De exemplu,
complexitatea transformărilor interioare ale lui Ghiță, personajul principal din nuvela realist-
psihologică ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici, nu ar putea fi imaginată în lipsa relației acestuia
cu bătrâna, cu soția Ana, cu jandarmul Pintea, dar mai ales cu căpetenia porcarilor,
Lică Sămădăul. Acestea sunt oglinzile revelatoare prin care cârciumarul își reflectă toate
însușirile, fie ele pozitive sau negative. Totuși, funcția decisivă în dezvăluirea tuturor atributelor
personalității protagonistului e deținută de relația complicată dintre Ghiță și Lică Sămădăul.
Acest aspect nu e sesizabil de la începutul nuvelei, când Ghiță apare ca un personaj tipic
pentru categoria indivizilor dornici de îmbogățire, putându-se chiar afirma că are un statut moral
și psihologic necompromis, pentru că atracția banilor nu îl transformă atât de mult încât să treacă
într-o altă tipologie, cea a infractorilor reprezentați de Sămădău. Ghiță doar își manifestă
nemulțumirea față de statutul social pe care îl deține. El conștientizează limitele meseriei de
cizmar într-o lume ce se conduce după legi nescrise, opuse oricărei tentative de schimbare. Șansa
obținerii unei bunăstări necesare fericirii sale și familiei este identificată de protagonist în luarea
în arendă a cârciumii de la ,,Moara cu noroc”. Prima întâlnire cu lumea capitalistă este de bun
augur noului negustor. Singurul său dezavantaj constă în faptul că se ghidează după principii
patriarhale: clienții sunt primiți ca niște prieteni, banii se obțin exclusiv prin muncă cinstită, iar
nelegiuirea (când porcarii nu plătesc consumația) este privită cu îngăduință. O astfel de atitudine
își dovedește vulnerabilitatea în momentul în care la han apare Lică Sămădăul, adevăratul
afacerist al locurilor. Om aspru și intolerant, el profită de naivitatea și îngăduința binevoitoare ale
cârciumarului, folosindu-și puterea de influență încă de la începutul acestei relații. Sămădăul îl
vrea pe cârciumar ca partener, știind din experiența cu fostul arendaș că cea mai potrivită iscoadă
se află la ,,Moara cu noroc”. Acesta e momentul în care, sub amenințările voalate ale lui Lică,
Ghiță realizează că în noua lume a relațiilor capitaliste și modul său de a gândi trebuie să se
schimbe radical.
Ulterior însă presiunea psihologică pe care o exercită Sămădăul pentru a se convinge că
Ghiță acceptă să fie omul lui determină puternice transformări interioare ale protagonistului.
Perspectiva narativă obiectivă a naratorului heterodiegetic permite descrierea verosimilă a
evoluției sociale a lui Ghiță, redând zbuciumul său lăuntric prin stil indirect liber și monolog
interior. În cazul lui Lică, tehnica este cea a portretisticii, astfel că, în manieră realistă, naratorul
oferă detalii exterioare reprezentative pentru includerea personajului în tipologia păstorilor de
porci, aceasta desprinzându-se din imaginea sa vestimentară. Lică reprezintă tipul omului care
și-a depășit statutul și a reușit să se impună în lumea relațiilor capitaliste. Pentru el nu mai există
niciun zbucium interior, ci doar condiționări exterioare. Tocmai de aceea Ghiță este înspăimântat
de Lică, gândindu-se că acesta ar putea reprezenta imaginea lui peste ani.
Tensiunea epică manifestată la început doar pe un plan exterior, între Ghiță și Lică, se
transferă într-un conflict interior ce are la bază trăirile contradictorii ale cârciumarului.
Influențat de vizitele și presiunile porcarului, simte în el ceva mai presus decât voința proprie, se
izolează de familie, nu se mai teme nici măcar de moarte, singura lui dorință ajungând să fie
răzbunarea pe Lică, în cele din urmă ucigând-o cu sânge rece pe Ana.
 De asemenea, complexitatea relației dintre cele două personaje atât de elocvent surprinsă
de narator prin construcția conflictului poate fi evidențiată pe tot parcursul acțiunii prin
intermediul mijloacelor de caracterizare la care Slavici apelează. La nivel compozițional,
opoziția fundamentală între cei doi constă în diferența dintre un personaj rotund, ce își schimbă
însușirile pe parcursul narațiunii din cauza personalității sale slab conturate, așa cum este
reprezentat Ghiță, și un personaj plat, Lică, deoarece rămâne fidel cu orice preț principiilor de
viață ce i-au adus bunăstarea.
De altfel, incompatibilitatea dintre protagonist și antagonist este ilustrată de fiecare
episod narativ dedicat întâlnirii lor. O secvență relevantă în acest sens este discuția pe care o au
cu privire la importanța prieteniei în relația de afaceri. După ce află că a ucis o femeie pentru a o
jefui, Ghiță îl consideră pe porcar un diavol sub înfățișare umană. În schimb, Lică reacționează
batjocoritor, simțind că a reușit să îl supună pe cârciumar. Tot căpetenia porcarilor îi explică
faptul că nu l-a vrut tovarăș în orice condiții de la bun început și a fost nevoit să îl compromită,
din moment ce principiul de bază al oricărei afaceri profitabile este reprezentat de dominarea
partenerului.
Mai mult, ruptura dintre cei doi bărbați atinge apogeul în scena jocului din duminica
Paștelui, când, după un dans ce i se pare lui Ghiță nesfârșit, Lică o ia pe genunchi pe Ana,
sărutând-o și strângând-o în brațe. Mizând pe o reacția isterică a lui Ghiță, Sămădăul îi spune
direct că o dorește pe soția lui și îi poruncește să îi lase singuri. Pentru prima dată dezumanizarea
cârciumarului e atât de evidentă, încât reușește să se stăpânească, ba chiar să îl atragă în cursă pe
răufăcător printr-o tactică învățată de la el: cunoscând slăbiciunea porcarului pentru femei,
cinicul Ghiță o oferă drept momeală pe Ana și calculează cum poate să-l anunțe mai repede pe
jandarmul Pintea.
În concluzie, relațiile dintre cele două personaje din nuvela ,,Moara cu noroc”
simbolizează sfârșitul unei lumi care, punând prea mult preț pe valoarea banilor, și-a pierdut
umanitatea. Pentru că moartea violentă atât a lui Ghiță, cât și a lui Lică din finalul nuvelei
reprezintă un semnal moralizator pentru lumea românească din secolul al XIX-lea sau din orice
perioadă, ilustrând falimentul oricărei societăți care încearcă să impună orânduiri noi prin
anularea necondiționată și brutală a celor vechi.