,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Realismul este un curent literar manifestat în plan european de la mijlocul sec. XIX,
apărut ca o reacție anti-romantică și care își propune reflectarea veridică și obiectivă a
realității, având ca trăsături: personaje tipice în împrejurări tipice, stilul sobru și impersonal,
analiza psihologică, tehnica detaliului semnificativ, narator obiectiv, omniprezent, omniscient
și veridicitatea (se folosesc toponime preluate din realitate).

Nuvela este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, în care se prezintă
o acțiune bazată pe un singur fir narativ și pe un conflict intern. Întreaga acțiune a nuvelei
gravitează în jurul unui personaj bine conturat și caracterizat complex.

Nuvela psihologică se caracterizează prin mutarea accentului de pe universul exterior,

al faptelor, pe cel interior, al sentimentelor și gândurilor. Conflictul principal este de natură
psihologică și urmărește problemele de conștiință și evoluția personajului din punct de vedere
psihologic și moral. Discursul narativ are un caracter analitic, observându-se frecvent
procedeele analizei psihologice (introspecția, monologul interior, autocaracterizarea).

În literatura română, Ioan Slavici impune analiza psihologică drept modalitate de

evidențiere a universului interior. Nuvelele sale se încadrează în realismul clasic și sunt
inspirate din viața satului ardelenesc din perioada contemporană scriitorului. Personajele
create sunt, unele, puternice, frământate de trăiri contradictorii. Ele intră în conflict cu lumea
sau cu ele însele, Slavici dovedind finețea unui bun observator.

Nuvela ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicată inițial în 1880, în

revista ,,Tribuna” și reluată în 1881 în volumul ,,Novele din popor”. Opera este o nuvelă
psihologică de factură realistă și a fost considerată de G. Călinescu: ,,nuvelă solidă cu subiect
de roman”. Viziunea realistă a scriitorului este susținută de caracterul verosimil (veridic) al
faptelor, de aspectul monografic al operei și este dublată de intenția moralizatoare (sunt
formulate niște norme morale, niște legi nescrise pe care oricine trebuie să le respecte,
încălcarea lor având consecințe tragice).

Tema principală a nuvelei o constituie importanța acordată banilor și consecințele

nefaste ale setei de înavuțire în contextul pătrunderii relațiilor capitaliste în Ardeal. Din
perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social (din
cizmar, vrea să devină cârciumar), iar din perspectivă psihologică, textul prezintă conflictul
interior trăit de protagonist, care, dornic de prosperitatea economică, își pierde treptat
încrederea în sine și în familie. Sub aspect moral, această operă literară devine o pleduarie
pentru echilibru și armonie în familie.
 Simbolistica tematicii este, de asemenea, susținută de secvențe relevante. Dacă la
început alegerea tânărului de a-și părăsi locul natal și de a se muta la cârciumă se dovedeşte a
fi profitabilă, pe parcursul exceselor la care îl conduce lăcomia de bani dezumanizarea lui
Ghiţă intră pe o pantă fără de întorcere. Episodul narativ semnificativ în acest sens este acela
în care protagonistul se retrage să numere banii de unul singur. De obicei, contabilizarea
profitului este un ritual săptămânal la care participă întreaga familie. Însă, după ce acceptă
banii obţinuţi de Lică în urma unei crime, bărbatul începe să se inspăimânte de jocul în care a
acceptat să intre. Scena prezintă un Ghiţă egoist, înstrăinat, chiar paranoic, care ,,se afla
singur în odaia de lângă birt şi-şi număra banii, îi număra singur, fără zgomot şi ascuţindu-şi
mereu urechea, pentru ca să-i ascundă îndată ce ar simţi că se apropie cineva.”

O scenă semnificativă pentru consecințele dorinței de înavuțire este cea în care Ghiță,
aflat la apogeul dezumanizării sale, o ucide pe soția sa. Crima devine astfel o pedeapsă a
divinității deoarece Ana a încălcat legea creștinească a cununiei poate din prea mare și
profundă iubire pentru un soț care n-a mai fost capabil sa asculte freamătul sufletului ei .
Ghiță ,,apăsa cuțitul mai adânc spre inima ei’’, acesta reprezentând gestul disperat al unui om
care nu mai are nimic de pierdut, gest făcut din orgoliu deoarece el nu suporta gândul că a fost
înșelat. La rândul său, Ghiță este omorât din ordinal lui Lică, ispășindu-si astfel păcatele și
slăbiciunile. Spre sfârșitul său, Ana striga ,,nu vreau să mor!’’, ea zgâriind în același timp
obrajii lui Lică, ajuns prea târziu la locul crimei . Gestul femeii evidențiază ura față de Ghiță
dar și iubirea pătimașă pentru Sămădău, secvența conturând sfârșitul tragic al relației dintre
Ana și Ghiță.

Nuvela, ca specie caracterizată prin rigoare compozițională, mizează pe esențializarea

narațiunii care surprinde elementele semnificative. Obiectivitatea impusă de perspectiva
realistă și asumată de Ioan Slavici presupune crearea impresiei de veridicitate și detașarea
naratorului care își asumă rolul demiurgului, fără a emite judecăți de valoare.

,,Moara cu noroc” are o structură echilibrată, circulară, caracterizându-se prin simetria

dintre incipit și final. Discursul narativ include 17 capitole, evenimentele fiind prezentate
cronologic, într-o structură complicată și o narațiune cu ritm neomogen (se creează acumulări
și izbucniri ale tensiunii epice). Incipitul preia funcția prologului prefigurând tema nuvelei
prin câteva motive anticipate. Sunt surprinse relațiile din familia lui Ghiță, personajul
principal: acesta și soacra lui se sfătuiesc cu privire la oportunitățile unei afaceri. Replica
bătrânei reprezintă teza morală a textului și viziunea despre lume al lui Slavici, împrumutată
acestui personaj, care devine un alter-ego al autorului. Vorbele bătrânei anticipează conflictul:
schimbarea provoacă modificări de atitudine, care vor fi sancționate. Răspunsul lui
Ghiță ,,Vorbă scurtă... ” este unul autoritar, sugerând statutul personajului într-o familie. Se
poate observa că protagonistul este o persoană activă, hotărâtă și deschisă la nou.

Finalul este construit în simetrie cu incipitul, readucând-o în prim-plan pe bătrână.

Avertismentul inițial își confirmă valoarea de adevăr universal, de neevitat în ordinea unei
lumi guvernate de legi nescrise (,,Se vede că au lăsat ferestrele deschise! Simțeam eu că nu
are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!”). Finalul este închis, specific operelor realiste și tragic,
pentru că cei doi soți au murit în condiții dramatice: Ana ucisă de Ghiță, și Ghiță de Răuț.
Hanul a ars, întreaga agonisire s-a risipit. Destinul nu iartă, cum nu iartă nici moralistul I.
Slavici. Se salvează doar cei 2 copii, adică inocenții și cei virtuoși, adică bătrâna.

În nuvela Moara cu noroc de I. Slavici, majoritatea evenimentelor se desfășoară la

moară, adică la cârciuma lui Ghiță, care era situată la o răscruce de drumuri, ceea ce permitea
drumeților să poposească acolo de fiecare dată când treceau prin fața ei.

Succesiunea momentelor subiectului dezvăluie psihologii complexe şi conturează

trăsăturile caracteristice ale unei anumite realități: o lume clădită pe puterea banului, lipsită de
onestitate. În expozițiune, este prezentat Ghiță, un cizmar sărac, care hotărăște să se mute
împreună cu familia la Moara cu noroc, unde reușește să-și facă un nume bun și să câștige mai
mulți bani. Acesta se întâlnește cu Lică Sămădăul, moment ce coincide cu intriga acțiunii.
Lică îl obligă pe Ghiță să îl informeze în legătură cu tot ce se întâmplă la han. În desfășurarea
acțiunii, se prezintă crimele făptuite de Lică, procesul în care Ghiță mărturisește strâmb și
distanța care se stabilește între cârciumar și soția lui. Punctul culminant îl constituie
deconspirarea criminalului, fapt ce se plătește cu viața lui Ghiță și a Anei. Deznodământul
este trist: Lică se sinucide, iar bătrâna și copiii lui Ghiță sunt cei care rămân nevinovați, deci
nepedepsiți. Aceasta contemplă, alături de copiii rămaşi orfani, rămăşitele hanului incendiat,
necesară purificare prin foc, punȃnd totul pe seama destinului.

Evenimentele sunt prezentate prin înlănțuire, narațiunea fiind întreruptă de ample

secvențe descriptive (care descriu spațiul sau prezintă atmosfera și personajele) și scene
dialogate, care evidențiază relațiile și tensiunea dintre personaje. Acțiunea se desfășoară pe
parcursul unui an între 2 repere temporale cu semnificație religioasă: Sf. Gheorghe și Paștele.
Spațiul evenimentelor este real, conturat prin toponime din zona Ardealului: Ineu, Arad,
Fundureni, existând și un topos simbolic, respectiv Moara cu noroc. Așezată la răscruce de
drumuri, cârciuma este izolată de restul lumii și înconjurată de pustietate. Descrierea zonei și
a drumului care duce spre moară se realizează prin tehnica realistă a detaliului semnificativ
(câteva semne: locul arid, trunchiul de stejar ars pe care se așază corbii și cele 5 cruci,
anticipează destinul tragic al personajelor).

Având în vedere că ,,Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, accentul se pune pe

conflictul interior. Magdalena Popescu analizează opera lui Slavici și explică acest conflict,
prezentând cele 3 obligații pe care le are protagonistul. În primul rând, Ghiță trebuie să
respecte contractul asumat cu familia sa, a cărui responsabilitate o poartă și de care este legat
prin iubire. În al doilea rând, pentru cârciumar foarte importantă este opinia publică, în fața
căreia ține să apară ca om cinstit, puternic și de încredere. În opinia lui Slavici, individul este
și ceea ce vede lumea despre el. Ignorarea sau nesocotirea opiniei publice au consecințe grave
în evoluția personajului, ea putând fi una dintre cauzele destrămărilor sufletești. În al treilea
rând, Ghiță este atras de perspectiva pe care i-o oferă Lică. ,,Orice decizie ar lua bărbatul, el
se simte neliber, doborât de obligația contrară, pe care nu poate astfel s-o respecte”
(Magdalena Popescu).

Conflictele exterioare sunt: între Ghiță și soacra sa (conflict între generații), între
cârciumar și soția sa (familial) și între protagonist și Lică (social).
 Autorul propune în acest text literar o serie de personaje de o complexitate aparte.
Ghiță este personaj principal, realist, reprezentând tipologia avarului. Este un personaj rotund
(prezentat în evoluție), verosimil (tipic pentru societatea utohtonă de la sfârșitul sec. XIX).
Ghiță este enigmatic și controversat, indecis și labil, duplicitar (ipocrit), cu un destin tragic.
Inițial este un cizmar sărac, apoi devine un cârciumar înstărit. Principala trăsătură a
personajului este lăcomia, dorința de înavuțire.

Lică este un personaj negativ, plat, reprezentând maleficul, fiind foarte puternic, îl
manipulează pe Ghiță prin ispită și teamă. Din punct de vedere social, el aparține unei alte
lumi, lumea porcarilor, dar este un privilegiat, având un statut superior (Sămădău), aspect
evidențiat prin vestimentație. Are relații în aparatul legislativ, cunoaște foarte bine psihologia
umană, se poate observa o fisură în caracterul său puternic, când recunoaște că toată viața s-a
ferit de femei.

Ana este personaj secundar cu vocație tragică și dublă victimă: a lui Ghiță, soțul său,
care o sacrifică pentru a-și îndeplini dorința de înavuțire; victima cinicului Lică. Trăsătura
dominantă de caracter a Anei este înțelepciunea, luptând să-și salveze căsnicia. Când
sesizează pericolul îi propune lui Ghiță să plece de la moară, așadar, ea nu împărtășește
aceleași ambiții de parvenire ca soțul său. Lică nu o seduce și nu îi stârnește interesul decât în
momentul în care în ochii ei Ghiță își pierde orice urmă de responsabilitate și încredere,
devenind debusolată, la sfârșit având un final tragic.

Perspectiva narativă este obiectivă, relatarea făcându-se din punct de vedere al unui
narator obiectiv, omniscient și omniprezent. Narațiunea este dinamizată prin secvențe
dialogate, care susțin veridicitatea faptelor și au rol în caracterizarea personajelor. Descrierea
fixează coordonatele spațiale și temporale, dar are și funcție simbolică sau de anticipare.

Stilul nuvelei este sobru și impersonal, lipsit de podoabe stilistice și specific prozei
realiste. Limbajul narativ și al personajelor valorifică aceleași registre stilistice: limbaj
regional, ardelenesc. Mesajul moralizator al operei este susținut prin zicale, proverbe sau prin
replicile-sentință ale bătrânei.

În concluzie, ,,Moara cu noroc” de I. Slavici este o nuvelă psihologică, de natură

realistă, în care autorul analizează, cu finețe, demonstrând buna observație, dezumanizarea
treptată a individului cauzată de patima pentru avere.